Tag: agentie

  • Preşedintele Cehiei a învestit pentru a doua oară un Guvern condus de Andrej Babis

    ANO, partidul antiimigraţie şi eurosceptic condus de Babis, a obţinut cele mai multe mandate în urma alegerilor parlamentare care au avut loc în octombrie, însă la începutul anului, Guvernul său a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură.

    Pentru a depăşi blocajul, ANO a negociat un acord de coaliţie cu Partidul Social-Democrat (CSSD). Cele mai multe formaţiuni politice au refuzat să intre în alianţă cu Babis, care se confruntă cu acuzaţii de fraudă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA ameninţă Turcia,aliat în cadrul NATO, că vor fi “consecinţe” dacă achiziţionează sisteme S-400

    “Am transmis foarte clar că, în cazul în care Turcia va achiziţiona sisteme antiaeriene S-400, vor exista consecinţe. Vom introduce sancţiuni în virtutea Legii pentru contracararea adversarilor SUA (CAATSA)”, a declarat Wess Mitchell în cursul întâlnirii cu membrii Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului Statelor Unite, informează site-ul Eurasiafuture.com şi agenţia de presă RIA Novosti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regina Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană

    Parlamentarii conservatori au întâmpinat cu urale anunţul privind promulgarea legii Brexit de către regină, adoptată săptămâna trecută de ambele camere ale Parlamentului britanic.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro 

  • Franţa şi Olanda se opun iniţierii discuţiilor de aderare la UE cu Albania şi Macedonia

    Albania şi Macedonia, care se bucură de sprijinul majorităţii ţărilor membre şi a Comisiei Europene pentru demararea discuţiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marţi, la Luxemburg, miniştrii de Externe din statele UE vor conveni în favoarea deschiderii negocierilor.

    Totuşi, în luna aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron semnala că nu va putea susţine extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulţi diplomaţi au indicat că poziţia Parisului nu s-a schimbat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa şi Olanda se opun iniţierii discuţiilor de aderare la UE cu Albania şi Macedonia

    Albania şi Macedonia, care se bucură de sprijinul majorităţii ţărilor membre şi a Comisiei Europene pentru demararea discuţiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marţi, la Luxemburg, miniştrii de Externe din statele UE vor conveni în favoarea deschiderii negocierilor.

    Totuşi, în luna aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron semnala că nu va putea susţine extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulţi diplomaţi au indicat că poziţia Parisului nu s-a schimbat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reuniunea UE pe tema modalităţilor de limitare a imigraţiei s-a încheiat fără un rezultat concret

    “Vom continua să lucrăm la rezolvarea acestor probleme”, a declarat cancelarul german Angela Merkel. “A fost multă bunăvoinţă de a realiza acest lucru astăzi (duminică, n.red), şi în afară de câteva diferenţe, a fost multă unitate”, a adăugat Merkel.

    Liderii care au participat la reuniune au indicat că vor continua să acţioneze în următoarele zile pentru a găsi o soluţie, în contextul în care toţi liderii UE urmează să participe la finalul săptămânii la summitul Consiliului European.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Erdogan: Turcia va continua să “elibereze teritoriile siriene”

    În primul său discurs după victoria în scrutinul prezidenţial de duminică, Erdogan a declarat că Turcia va acţiona mult mai decisiv împotriva organizaţiilor teroriste.

    Liderul de la Ankara a mai afirmat că “va continua lupta pentru a face mai libere teritoriile siriene” şi pentru a creşte “prestigiul internaţional” al Turciei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeană va extinde sancţiunile impuse Rusiei în urma anexării Crimeii

    Sancţiunile impuse Rusiei, în domeniul energiei, apărării şi financiar, au fost extinse odată la şase luni încă de la anexarea peninsulei Crimeea în anul 2014. Liderii UE vor aproba extinderea sancţiunilor în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, care se va desfăşura între 28 şi 29 iunie.

    Moscova susţine că nu va renunţa niciodată la Crimeea. Peste 10.000 de oameni au fost ucişi în urma conflictului din Ucraina de Est.

    Decizia a fost luată în urma discuţiilor între statele din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7), care s-au întâlnit în Canada la începutul lunii iunie. Iniţial, grupul era format din opt ţări, însă Rusia a fost exclusă după ce a anexat Crimeea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel promite Iordaniei un ajutor de 100 de milioane de dolari

    Angela Merkel a efectuat o vizită în Iordania în contextul în care la Berlin s-au intensificat disensiunile din cauza imigraţiei.

    În cursul întrevederii pe care a avut-o cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Angela Merkel a anunţat un împrumut de 100 de milioane de dolari, în plus faţă de ajutorul acordat de Germania, de 384 de milioane de euro (442 de milioane de dolari).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reprezentanţii mai multor state UE se vor întâlni duminică pentru a discuta despre imigranţi

    Întrevederea va avea loc cu patru zile înainte de un summit al Uniunii Europene.

    Opiniile diferite au ameninţat coaliţia lui Merkel, care se află într-o dispută cu ministrul german de Interne Horst Seehofer. Italia a intensificat, de asemenea, presiunea asupra UE, pentru găsirea unei soluţii la numărul ridicat de imigranţi care ajung în statele membre.

    Publicaţia Corriere della Sera a relatat prima despre întâlnire. Ştirea a fost confirmată de surse diplomatice din Italia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro