Pe vremuri o industrie luxoasă, cu mulţi bani şi tentaţii pentru pasionaţi, dar mai ales dependenţi, la orice pas, jocurile de noroc s-au lovit, odată cu criza economică, de sărăcia românilor şi de taxele tot mai multe şi mai mari, ajungând acum la jumătate faţă de perioada de vârf. Cum arată radiografia uneia dintre cele mai bănoase şi totodată disputate afaceri din România?
Au apus vremurile în care Bucureştiului i se mai spunea şi micul Las Vegas. Domeniul jocurilor de noroc, unde intră cazinourile, pokerul, aparatele electronice, pariurile sportive şi loteria de stat şi care a însemnat anul trecut o afacere de peste 1,3 miliarde de euro, s-a diminuat în ultimii ani nu doar în Capitală, dar mai ales în provincie. Iar şansele să se întoarcă la perioada de glorie scad şi ele văzând cu ochii.
Banii puţini din portofelele oamenilor, legislaţia ambiguă şi apăsătoare, dar şi piaţa neagră calculată la circa un miliard de euro au dus nu doar la împuţinarea cazinourilor, dar şi la falimentul multor competitori din zona jocurilor electronice concomitent cu scăderea încasărilor şi profiturilor. Extravaganţa şi luxul unei industrii în plină ascensiune, care nu părea să mai poată fi atinsă de ceva, a pălit în ultimii ani. Acum mai există 456 de organizatori de jocuri de noroc de orice fel, dintre care 422 de jocuri tip slot machine, 16 case de pariuri, 7 cazinouri şi 14 săli de bingo, conform datelor oficiale, cei mai mulţi grupaţi într-o serie de asociaţii (două pentru cazinouri, două a operatorilor de aparate de joc şi una a pariorilor).
Chiar şi aşa, jocurile de noroc sunt în continuare privite ca o vacă de muls, după cum spune Cristian Pascu, preşedintele executiv al Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România. Asta pentru că în acest moment, doar 3-4% din populaţia ţării joacă vreun soi de joc de noroc, pe când în alte ţări ponderea e mai mare, după estimarea lui Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Cazinourilor din România, dar şi pentru că statul încasează încă bani buni la bugetul de stat de pe urma acestei industrii şi sumele au toate şansele să se mărească – numai taxele şi impozitele pentru jocurile de noroc sunt de aproximativ 160 de milioane de euro, la care se adaugă şi contribuţiile la stat pentru cele câteva zeci de mii de angajaţi, din care 30.000 numai în domeniul sloturilor, conform lui Dan Iliovici, executive manager al Romslot. Impactul în economie al industriei jocurilor de noroc este însă chiar mai mare – „afacerea se multiplică pe orizontală de cel puţin câteva ori prin chirii pentru spaţiile unde se desfăşoară jocuri de noroc, utilităţi, taxe şi contribuţii sau parcuri auto”, spune Iliovici.
FATA MORGANA JOCURILOR DE NOROC. Un tânăr care nu pare să aibă mai mult de 30 şi ceva de ani, o doamnă trecută probabil de 50 de ani şi un domn cărunt, cu siguranţă dincolo de vârsta pensionării, joacă într-o seară obişnuită de weekend la ruletă în Platinum Casino, cazinoul din incinta hotelului Radisson din Capitală. Bine îmbrăcaţi, la o primă vedere destul de înstăriţi, relaxaţi şi fără să trădeze vreo temere atunci când pierd, nu seamănă deloc cu jucătorii care vin de obicei în cazinouri. Descoperim că formează o familie. Ea, doctoriţă de profesie, vine destul de des în cazinou, iar fiul său, Mihai, care lucrează în domeniul IT şi are, pe lângă serviciu, şi propria firmă, o urmează de cele mai multe ori. „Pentru noi, cazinoul e un soi de activitate de familie”, explică tânărul, aşa cum alte familii ies în parc în weekend sau merg la teatru.
„E mai interesant la cazinou decât la restaurant sau în alte locuri„, mai spune Mihai. Ei joacă de patru-cinci ori pe lună şi o fac pentru distracţie, dar şi pentru a rotunji banii pe care vor să-i cheltuie, părinţii pentru casa lui Mihai, iar el pentru un Porsche şi poate chiar o motocicletă şi o barcă. Şi deşi nu joacă sume foarte mari, câştigă cam 3.000 de lei în fiecare lună. Asemenea jucători sunt însă destul de rar întâlniţi în cazinouri, mai ales în ultimii ani, când criza şi-a pus puternic amprenta asupra domeniului, poate cel mai afectat din întreaga industrie a jocurilor de noroc. Odată cu împuţinarea veniturilor şi implicit a bugetelor disponibile pentru asemenea activităţi, în cazinourile din România au început să meargă din ce în ce mai puţini oameni.
Mihai şi părinţii lui fac parte din categoria jucătorilor de noroc care înlocuiesc distracţia de la restaurant, pub sau bowling, de pildă, cu o seară în cazinou. Cheltuie sume similare, niciodată foarte mari, se distrează şi, spre deosebire de o ieşire în oraş, au şansa să plece acasă şi cu bani în plus. Sunt însă destul de puţini, la fel cum se întâmplă şi cu jucătorii din rândul oamenilor de afaceri şi al vedetelor sau al persoanelor publice care vin la cazinou pentru adrenalina unui joc şi pentru care câştigurile sunt prea puţin importante. Cea mai vastă categorie este compusă, în opinia lui Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Cazinourilor din România, din jucătorii atraşi de perspectiva îmbogăţirii peste noapte, care joacă mult, se împrumută şi mulţi devin dependenţi de jocuri de noroc, o dependenţă mai periculoasă decât cea de alcool sau droguri, pentru că în jocuri este greu să depistezi şi să tratezi un dependent.