BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Două antreprenoare au renunţat la spaţiul deţinut în Centrul Vechi şi au relocat un restaurant într-o casă veche în care au investit circa jumătate de milion de euro

    De la un spaţiu cu 20 de locuri aflat în Centrul Vechi al Capitalei, antreprenoarele şi-au mutat restaurantul într-o casă construită la începutul secolului XX de pe Strada Negustori. Noul spaţiu are o capacitate de 90 de locuri, distribuite pe două niveluri. Barul se află la demisol, iar restaurantul cu show-kitchen la parter.

    Reabilitarea a început în primăvara anului 2014 şi a fost implementată de biroul de arhitectură SYAA, sub coordonarea Elizei Yokina. Cele două antreprenoare au investit 260.000 de euro în amenajarea spaţiului, la care se adaugă o sumă similară pentru achiziţia casei.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Ziarului Financiar, Dana Nica a lucrat în diplomaţie după ce a absolvit Facultatea de Drept, doi ani petrecându-i la misiunea României pe lângă ONU de la New York. Parte­ne­ra sa şi colega sa de ban­­că din liceu, Iulia Younis, a absolvit un MBA în marketing la Londra şi după aceea s-a angajat în de­par­ta­mentul de marketing al Xerox în România. În vara lui 2010 cele două tinere au decis însă să ia calea antrepre­no­riatului şi să îşi deschidă barul restaurant.

    În 2013, compania Concept Kitchen sub care operează Simbio Kitchen&Bar a avut o cifră de afaceri de 339.935 de lei (cca. 76.000 de euro).

     

     

     

  • Duraziv, a doua afacere înfiinţată de antreprenorul Daniel Guzu, a ajuns la vânzări de 80 de milioane de lei

    Duraziv este a doua afacere fondată de antreprenor, care anterior a fondat, dezvoltat şi ulterior a vândut afacerea Guzuchim (acum Fabryo) către fondul de investiţii Oresa Ventures.

    “În 2014, obiectivul principal a fost creşterea diviziei de vopsele în cadrul întregului business Duraziv. Am intensificat investiţiile începute în 2013, am crescut numărul de maşini de colorat, am lansat noua cartelă ColorPRO şi am relansat siteul companiei”, spune Marga Carp, director de marketing la Duraziv.

    În 2014, divizia de vopsele a înregistrat o creştere de 23% faţă de 2013, reprezentând în prezent un sfert din veniturile companiei. Evoluţia s-a datorat, în principal, creşterii numărului de showroom-uri şi, implicit, a numărului de maşini de colorat la peste 120. În paralel, compania a lansat noua cartelă ColorPRO, a relansat gama de pigmenţi pulbere Duraziv Essenza şi a susţinut prezentări de produse pentru meseriaşi, în parteneriat cu distribuitori locali şi reţele de bricolaj.

    Segmentul de adezivi a avut în 2014 o evoluţie de 14%, deţinând o pondere mai mare de o treime din total cifră de afaceri, în creştere faţă de anul precedent. Cu o pondere de 40%, segmentul de profile metalice s-a menţinut anul trecut la nivelul celui din 2013.

    “În 2014 aşteptările constructorilor au fost mai mari decât realitatea pieţei. Am resimţit mult mai acut lupta care se duce la nivel de prim preţ între producători, dar şi o stagnare a lucrărilor de termoreabilitare în a doua jumătate a anului şi o încetinire a investiţiilor private în construcţii noi. Suntem optimişti în privinţa anului 2015, dar rămânem racordaţi la piaţă şi continuăm să investim în diviziile care s-au dovedit eficiente”, spune Marga Carp.

    Fondată în urmă cu 11 ani sub denumirea Bau Profil şi axată pe producţie de profile metalice şi accesorii pentru gips carton, afacerea s-a extins în domeniul adezivilor şi mortarelor pentru construcţii, a vopselor şi tencuielilor decorative, oferind astfel sisteme complete de finisaj. Compania a ajuns în 2014 la o cifră de afaceri de circa 80 milioane lei şi peste 180 de angajaţi.

  • Cum a ajuns un libanez antreprenor în România în loc să termine studiile la Sorbona

    Sherif Abdala în vârstă de 48 de ani se simte în largul său lângă un expressor de cafea. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci este şi o pasiune de-a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în această ţară. Drumul până aici, povesteşte Abdala, a fost ”interesant”. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. |ntâmplarea a făcut că tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. ”Acasă nu puteam să mă întorc iar acolo nu puteam să rămân”. Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania (”singura ţară de ieşire”), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. ”Şi aici am rămas”, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. ”Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa”, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România. Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. ”Aşa am rămas în Romania. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se aflau într-o tabără de refugiaţi în Kenya. Prin urmare nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu”. Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. ”Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă”. A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, ”în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată”. În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente – scorţişoară, cuişoară, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, ”din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte”. |n plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: ”lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma capucino sau expresso”.

    Ca angajat, se ocupa în primii săi ani în România de vămuire, depozitarea şi livrarea cafelei către clienţi. ”Mă ocupam aproape de tot. La început nu ştiam, dar am aflat încet-încet cum se face.” După vreo doi ani, îşi aminteşte, au ajuns la firma la care lucra cinci camioane cu cafea, din Iordania, ţara fiind recunoscută pentru cerinţe stricte legate de acest domeniu. De pildă, iordanienii nu beau decât cafea arabica, mai scumpă decât soiul robusta. I s-a spus atunci să găsească soluţii să vândă cele cinci camioane de cafea refuzate de iordanieni. {i-a dat seama că trebuie să găsească un prăjitor, altminteri nu avea cum să o vândă, iar singura fabrică de stat de la acea vreme în Bucureşti era specializată în nechezol. Acolo i s-a spus că nu vor să o cumpere, dar Abdala a putut să prăjească boabele. ”Le ambalam la pungi de 1 kg şi le vindeam în alimentarele de stat, în care mărfurile erau puţine”. După ce a terminat de vândut cele cinci camioane de cafea, în 1994, libanezul s-a gândit că mai bine face acelaşi lucru dar pe cont propriu, şi împreună cu un prieten a pornit propria afacere. Capitalul de pornire a fost în jur de 30.000 de dolari, iar ”în 2000, ajunsesem să realizăm aproape 60% din importurile de cafea”. Prima dată a importat un container, adică 20 de tone de cafea; aflase între timp că mai existau şi alte fabrici de cafea, în Prahova, în Braşov, în Timişoara. Vindea la acea vreme, direct către fabricile de stat cafeaua verde; în 1995 au început să apară şi unităţi private, care au ajuns în jur de 80-100 de-a lungul anilor, ”iar pentru noi a fost un moment bun, pentru că deja aveam cunoştinţe şi contacte pentru importuri”. Aşa a ajuns Sherif Abdala să fie furnizor pentru Elita (actuala marcă Don Cafe, produsă de Strauss), Nova Brazilia (acum în portofoliul Mondelez România) şi Alvorada. |n plus, o perioadă de mare avânt pentru cei care au investit în cafenele a fost perioada 2005-2007, când, spune libanezul, se deschidea în Bucureşti câte o cafenea la câteva zile. ”Mulţi au dat faliment şi s-a schimbat chiar şi zona dedicată amatorilor de întâlniri în cafenea. S-a mutat din Dorobanţi în Centrul Vechi”.

    Cele mai mari rulaje ale importurilor au fost în perioada embargoului impus Iugoslaviei, unde consumul este de 4,7 kg de cafea pe cap de locuitor, de peste două ori mai mult decât în România, unde consumul mediu per capita se plasează în jurul a puţin peste 2 kg de cafea pe an. |n topul ţărilor europene după consumul de cafea se clasează Finlanda (12,01 kg), Norvegia (9,08 kg), Danemarca (8,58 kg), în timp ce la polul opus se plasează Turcia (0,55 kg). Iugoslavii veneau şi cumpărau, la acea vreme, din România. ”Vânzările au ajuns la un moment dat la 10-15 containere pe zi”.

  • Cum a ajuns un libanez antreprenor în România în loc să termine studiile la Sorbona

    Sherif Abdala în vârstă de 48 de ani se simte în largul său lângă un expressor de cafea. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci este şi o pasiune de-a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în această ţară. Drumul până aici, povesteşte Abdala, a fost ”interesant”. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. |ntâmplarea a făcut că tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. ”Acasă nu puteam să mă întorc iar acolo nu puteam să rămân”. Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania (”singura ţară de ieşire”), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. ”Şi aici am rămas”, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. ”Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa”, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România. Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. ”Aşa am rămas în Romania. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se aflau într-o tabără de refugiaţi în Kenya. Prin urmare nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu”. Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. ”Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă”. A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, ”în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată”. În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente – scorţişoară, cuişoară, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, ”din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte”. |n plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: ”lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma capucino sau expresso”.

    Ca angajat, se ocupa în primii săi ani în România de vămuire, depozitarea şi livrarea cafelei către clienţi. ”Mă ocupam aproape de tot. La început nu ştiam, dar am aflat încet-încet cum se face.” După vreo doi ani, îşi aminteşte, au ajuns la firma la care lucra cinci camioane cu cafea, din Iordania, ţara fiind recunoscută pentru cerinţe stricte legate de acest domeniu. De pildă, iordanienii nu beau decât cafea arabica, mai scumpă decât soiul robusta. I s-a spus atunci să găsească soluţii să vândă cele cinci camioane de cafea refuzate de iordanieni. {i-a dat seama că trebuie să găsească un prăjitor, altminteri nu avea cum să o vândă, iar singura fabrică de stat de la acea vreme în Bucureşti era specializată în nechezol. Acolo i s-a spus că nu vor să o cumpere, dar Abdala a putut să prăjească boabele. ”Le ambalam la pungi de 1 kg şi le vindeam în alimentarele de stat, în care mărfurile erau puţine”. După ce a terminat de vândut cele cinci camioane de cafea, în 1994, libanezul s-a gândit că mai bine face acelaşi lucru dar pe cont propriu, şi împreună cu un prieten a pornit propria afacere. Capitalul de pornire a fost în jur de 30.000 de dolari, iar ”în 2000, ajunsesem să realizăm aproape 60% din importurile de cafea”. Prima dată a importat un container, adică 20 de tone de cafea; aflase între timp că mai existau şi alte fabrici de cafea, în Prahova, în Braşov, în Timişoara. Vindea la acea vreme, direct către fabricile de stat cafeaua verde; în 1995 au început să apară şi unităţi private, care au ajuns în jur de 80-100 de-a lungul anilor, ”iar pentru noi a fost un moment bun, pentru că deja aveam cunoştinţe şi contacte pentru importuri”. Aşa a ajuns Sherif Abdala să fie furnizor pentru Elita (actuala marcă Don Cafe, produsă de Strauss), Nova Brazilia (acum în portofoliul Mondelez România) şi Alvorada. |n plus, o perioadă de mare avânt pentru cei care au investit în cafenele a fost perioada 2005-2007, când, spune libanezul, se deschidea în Bucureşti câte o cafenea la câteva zile. ”Mulţi au dat faliment şi s-a schimbat chiar şi zona dedicată amatorilor de întâlniri în cafenea. S-a mutat din Dorobanţi în Centrul Vechi”.

    Cele mai mari rulaje ale importurilor au fost în perioada embargoului impus Iugoslaviei, unde consumul este de 4,7 kg de cafea pe cap de locuitor, de peste două ori mai mult decât în România, unde consumul mediu per capita se plasează în jurul a puţin peste 2 kg de cafea pe an. |n topul ţărilor europene după consumul de cafea se clasează Finlanda (12,01 kg), Norvegia (9,08 kg), Danemarca (8,58 kg), în timp ce la polul opus se plasează Turcia (0,55 kg). Iugoslavii veneau şi cumpărau, la acea vreme, din România. ”Vânzările au ajuns la un moment dat la 10-15 containere pe zi”.

  • Doi foşti corporatişti au devenit antreprenori şi au ajuns la venituri de un milion de euro din banii colegilor

    Benefit Seven, compania axată pe oferirea unui program de acces la mai multe săli de sport din ţară în baza unui abonament lunar, fondată de doi foşti consultanţi, a ajuns anul trecut la venituri de circa un milion de euro.

    Pentru cei cărora le place dansul, dar şi squash-ul, tenisul sau orice alte sporturi, Andrei Creţu şi Iulian Cîrciumaru, foşti consultanţi în cadrul A.T Kearney şi apoi PwC, au venit cu soluţia, în urma unei investiţii de câteva sute de mii de euro. Prin intermediul companiei Benefit Seven şi a cardului 7Card, în baza unui abonament lunar cu preţuri cuprinse între 120 şi 150 de lei, clienţii lor au acces la circa 140 de săli de sport din Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca şi Braşov, în care pot să practice de la fitness la escaladă.

    Volumul mare de săli permite negocierea unui preţ mai rezonabil pentru abonamentul lunar decât în cazul unei singure săli.Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească cei care doresc utilizarea cardurilor este să fie angajaţi ai companiilor cu care Benefit Seven a încheiat parteneriate de colaborare.

    La finalul lui 2014, reţeaua număra peste 6.000 de abonaţi activi, în creştere cu 150% faţă de 2013, şi un număr de 142 săli, în creştere cu 180% faţă de 2013. În 2014, 7card a facilitat accesul şi la centre de sport din afara Bucureştiului, pentru anul în curs fiind vizate alte patru oraşe importante din ţară. Cifra de afaceri a ajuns astfel la aproximativ un milion de euro în 2014, iar pentru 2015 se prognozează dublarea acesteia. ”Anul acesta intenţionăm să depăşim 10.000 abonaţi, peste 200 de de săli şi să încheiem parteneriate cu operatori din alte oraşe importante ale ţării”, spune Andrei Creţu, cofondator al Benefit Seven.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin, domeniile din care vin cei mai mulţi clienţi sunt bancar, telecom şi consultanţă.

    Numărul abonamentelor din România la cluburile sportive a crescut în 2014 cu 12% faţă de anul precedent, iar pentru 2015, procentul estimat de creştere este de 10-13%, potrivit estimărilor 7card. Creşterea estimată pentru 2015 se datorează deschiderii unor noi cluburi moderne de fitness în marile oraşe ale ţării sau extinderea celor existente în afara Bucureştiului, potrivit reprezentanţilor 7Card.

    ”Se constată că, din ce în ce mai mulţi anagajatori aleg să ofere abonamente la sală angajaţilor pentru a-i motiva şi a-i fideliza. Un procent de peste 30% dintre abonamentele 7card sunt oferite ca bonus salarial angajaţilor”, spune Andrei Creţu.

    La nivelul pietei de fitness din Romania, bugetul mediu lunar pentru un abonament la o sală de sport este de 170 lei, iar abonamentul 7card est este cu aproximativ 35% mai mic. Din totalul abonamentelor făcute, 58% sunt pentru femei. Peste 55% dintre abonaţi aleg intrările la clasele de fitness şi aerobic, 15% aleg activităţi speciale precum dans, escaladă, arte marţiale sau antrenamente multifuncţionale şi 30% dintre abonaţii 7card optează pentru sălile cu piscină.

    ”Se poate constata în 2014 o cerere crescută pentru cluburile sportive care oferă posibilitatea practicării tenisului, squash-ului, escladei. Un mare accent se pune pe antrenamentele multifuncţionale (ex. Crossfit)”, observă şi Iulian Cîrciumaru, cofondator 7card.

     

     

     

  • Şi-a început afacerea când era adolescent într-un apartament din Bucureşti şi acum vinde de 14 milioane de euro

    Vonino, unul dintre cei mai noi jucători de pe piaţa tabletelor şi smartphone-urilor din România,  a vândut în  2014 150.000 de tablete pe piaţa locală. Advanced Technology, firma care distribuie brandul american pe piaţa autohtonă, a ajuns astfel la venituri de aproximativ 14  milioane de euro.

    Compania  a ajuns la o cotă de piaţă de 14-15% în zona de tablete, crescând cu aproximativ 10% faţă de anul 2013. „Dacă în 2014 ne-am concentrat pe o creştere foarte bună în zona de tablete, deşi am lansat şi câteva modele de telefoane inteligente, pentru 2015 ţintim o dezvoltare pe toată gama de produse. Astfel, avem ca obiective principale păstrarea poziţiei de top pe piaţa de tablete şi creşterea agresivă pe segmentul smartphone-urilor”, a declarat Dragoş Vasile, director executiv al Vonino (foto)

    Dragoş şi Răzvan Vasile au început să „tatoneze“ ideea de antreprenoriat încă de dinainte de a deveni majori, potrivit unui interviu acordat anul trecut Ziarului Financiar. În urmă cu 18 ani, pe vremea când calculatoarele personale abia intrau serios pe piaţa locală, într-un apartament, ajutaţi de familie, cei doi fraţi au pus bazele Advanced Technology, o firmă care distribuia şi instala calculatoare, şi de atunci n-au lucrat pentru altcineva.

    În prezent, afacerea lor s-a transformat într-un distribuitor exclusiv pe piaţa din România al brandului de tablete, smartphone-uri şi televizoare american Vonino, brand care anul trecut în 2013 a vândut pe plan local de opt milioane de euro, iar anul trecut, a ajuns la venituri de 14 milioane de euro.

     

  • Tânăra de 27 de ani care a creat o companie de 120 de milioane de dolari după ce a crescut în sărăcie

    Michelle Phan, în vârstă de 27 de ani,  este o antreprenoare din Statele Unite ale Americii care a devenit cunoscută datorită canalului său de YouTube, la care s-au abonat peste şapte milioane de utilizatori şi care are peste un miliard de vizualizări. Datorită succesului din mediul online, Phan a fondat  o companie de cosmetice pe bază de abonamente, care va ajunge, potrivit estimărilor, la venituri de 120 de milioane de dolari în 2015.

    Michelle Phan s-a născut în Boston, Massachusetts şi provine dintr-o familie de origine vietnameză. La câţiva ani după naşterea sa, familia lui Phan s-a mutat în San Francisco, iar ulterior în Tampa, Florida, unde tânăra a studiat în cadrul liceului tehnic Tampa Bay. Mai târziu, s-a înscris la Şcoala de Artă şi Design din Ringling, unde a obţinut un doctorat onorific în martie 2014.

    Viaţa complicată a lui Phan a direcţionat-o spre succes: tatăl tinerei, un imigrant vietnamez, împătimit al jocurilor de noroc, a părăsit-o pe ea şi pe mama sa când Phan avea şase ani. După al doilea divorţ al mamei, a ajuns să doarmă pe podea, potrivit Forbes.com. Iar la vârsta de 15 ani, a început să scrie pe un blog în care descria o viaţă plină de bani şi timp pentru a-şi desăvârşi stilul.

    În 2007, a realizat un videoclip de şapte minute pe care l-a postat pe YoutTube. Acesta a ajuns la 40.000 de vizualizări la scurt timp după postare. “Primele videoclipuri postate pe canalul meu personal erau videclipuri cu câini” a declarat Phan publicaţiei Recode.net. În perioada respectivă era chelneriţă şi încerca să obţină un loc de muncă la un magazin de cosmetice, dar nu reuşea din cauza lipsei de experienţă. În loc să fie demoralizată, şi-a urmat pasiunea pentru machiaj pe propriul canal YouTube, unde a început să posteze tutoriale de makeup. « Le arătam oamenilor cum pot să îşi transforme faţa », spune ea într-un interviu acordat recode.net.

    În 2010,  compania producătoare de cosmetice Lancôme a numit-o pe  Phan  make-up artist video al companiei, un fel de purtător de cuvânt în mediul online. În 2012, când popularitatea ei a explodat, a fondat ipsy.com, compania de cosmetice pe bază de abonamente, care va ajunge, potrivit estimărilor, la venituri de 120 de milioane de dolari în 2015.

    În 2013, L’Oreal a lansat o nouă linie de cosmetice pe care a numit-o  “em” by Michelle Phan. Anul trecut, Phan a anunţat un nou parteneriat, de data aceasta cu televiziunea Endemol Beyond din Statele Unite ale Americii prin care şi-a propus să construiască o reţea de talente ce îi va avea ca personaje principale pe tineri de pe YouTube.

    În septembrie 2014, a lansat Shift Music Group, prin care promovează artiştii pe social media şi a lansat şi cartea “Make up: Ghidul tău de frumuseţe, stil şi succes – online şi offline”.

  • Un tânăr primeşte zilnic oferte de angajare de la Apple şi le refuză fără să le citească

    John Meyer, un tânăr de 19 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus în repetate rânduri tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi un job de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.

  • Antreprenorii au ocupat în 2014 jumătate din clasamentul celor mai admiraţi 100 CEO din România

    Cele cinci ediţii ale catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România sunt dovada că admiraţia nu este un dat şi poate fi influenţată de varii factori; de la an la an clasamentul se schimbă. Faţă de anul trecut sunt 37 de noi intrări în rândul celor mai admiraţi 100, iar antreprenorii câştigă din ce în ce mai mult teren. „Ar trebui să diferenţiaţi angajaţii din corporaţii de antreprenori, care îşi asumă riscuri mai mari“, spunea recent o antreprenoare de 36 de ani.

    Cred că mediul de afaceri a făcut deja acest lucru, dovadă că pe primul loc în clasamentul celor mai admiraţi manageri se află în 2014 un antreprenor, după ce poziţia a fost ocupată în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom (acum locul cinci), şi apoi, în 2012 şi 2013, de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank (acum pe locul doi).

    A cincea ediţie a catalogului 100 Cei mai admiraţi CEO din România realizat de Business Magazin a adus în fruntea clasamentului, pentru prima dată, un antreprenor. Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţă, a primit în 2014 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri privat din România.

    Topul a fost realizat pe baza voturilor a circa 200 de manageri de companii si consultanti din toate domeniile de activitate, de la multinationale la companii mici. Lista de propuneri pe care redactorii Business Magazin au realizat-o a inclus peste 250 de manageri, in functie de dimensiunea afacerii pe care o conduc dar si de dinamismul afacerii si a domeniului in care activeaza. Au fost prezenti si antreprenori care sunt recunoscuti pentru implicarea in activitatea companiei.