Cu câteva zile înainte de a fi ales preşedintele Rusiei, în 2000, Vladimir Putin declara pentru BBC că Rusia face parte din “cultura europeană” şi că “nu exclude” posibilitatea aderării la NATO. “Nu îmi pot imagina ţara mea izolată de Europa şi ceea ce numim deseori lumea civilizată”, declara Putin.
O generaţie mai târziu, în timp ce Putin aniversează 15 ani de la preluarea puterii, la 7 mai 2000, Rusia s-a schimbat profund faţă de perioada haotică din timpul lui Boris Elţîn. Dar la nivel internaţional, ţara este izolată, se confruntă cu sancţiuni şi chiar cu eventualitatea unui nou Război Rece. Pe plan intern, în pofida declinului economic, Putin se bucură însă de cea mai mare popularitate a unui lider de la Kremlin, de 86 la sută în februarie.
Dar indiferent de atitudinea faţă de el, nu se poate nega faptul că Putin a avut un impact major asupra ţării sale şi asupra lumii, comentează cotidianul britanic.
-
Ucraina, Georgia şi “vecinătatea apropiată”
Conflictul ucrainean a tensionat relaţiile dintre Rusia şi Occident în ultimul an, dar acesta este doar ultimul exemplu de cum exercită Putin “drepturile” Rusiei în fosta sa sferă de influenţă, cunoscută la Moscova drept “vecinătatea apropiată”. Cei care au fost surprinşi de anexarea Crimeei de către Putin şi de alimentarea conflictului din estul Ucrainei, ar trebui să îşi amintească faptul că în urmă cu şase ani el a pus bazele “doctrinei Putin” în Georgia.
În timpul lui Elţîn, ruşii au urmat o politică de cooperare reţinută cu NATO. Totul s-a schimbat odată cu venirea la putere a lui Putin. De la primul său interviu acordat BBC, Putin a insistat că extinderea NATO către est reprezintă o ameninţare pentru ţara sa. Acum, Moscova are şi mijloacele militare pentru a răspunde. Potrivit unui raport din noiembrie, statele NATO au trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavelor ruseşti de peste 100 de ori până la sfârşitul lui octombrie, de peste trei ori mai des decât în 2013. Atitudinea agresivă a Rusiei a îngrijorat Polonia şi ţările baltice, precum şi pe cele nordice. Chiar şi Suedia şi Finlanda au început să se gândească la aderarea la NATO.
Putin şi-a consolidat permanent puterea. În 2004, el a semnat o lege care îi permite preşedintelui să numească guvernatorii regiunilor, un privilegiu pe care şi l-a păstrat în cea mai mare parte în pofida reformelor generate de protestele din 2011-2012.
Faimoasa “rocadă” a lui Putin cu Dmitri Medvedev i-a permis să revină la Kremlin în 2012. Între timp, Parlamentul rus a adoptat o lege prin care a extins mandatul prezidenţial de la patru la şase ani. Putin a declarat că nu exclude o candidatură în 2018, iar dacă va câştiga, perioada petrecută la putere de el o va depăşi pe cea a lui Leonid Brejnev, de 18 ani, şi chiar pe cea a lui Iosif Stalin.
Deşi nu este vorba chiar de un cult, Putin le-a creat ruşilor o imagine de sine mai bună, păstrând spiritul de macho al “mujicului” rus: un bărbat care călăreşte, se plimbă cu pieptul gol, se luptă cu tigrii şi vorbeşte direct. Cel puţin aceasta a fost imaginea care i-a fost creată. Dincolo de aceasta, nu se ştie cine este Putin. Au apărut zvonuri despre preferinţa lui pentru Botox şi presupusa lui relaţie cu o gimnastă care are jumătate din vârsta lui, dar toate acestea nu apar în presa rusă.
Atunci când Putin a ajuns la putere, Rusia tocmai ieşea din dezastruoasele reforme din anii ’90 şi din criza financiară din 1998. Noul preşedinte nu avea o viziune la scară mare: în timp ce a redus taxele în favoarea afacerilor, el a renaţionalizat sectoare cheie, începând cu zdrobirea companiei petroliere Iukos a rivalului său politic Mihail Hodorkovski în 2003. Totuşi, capacitatea de producţie nefolosită şi creşterea preţului la petrol au ajutat la crearea unei ere de prosperitate fără precedent între 1999 şi 2006.
Criza financiară a pus capăt acestei creşteri. În timp ce exportul de petrol a stimulat creşterea economică, s-au făcut puţine progrese în diversificarea economiei sau modernizarea industriei ruse. Chiar înainte de scăderea preţurilor la petrol şi a sancţiunilor occidentale din cauza crizei ucrainene, economiştii anticipau o stagnare pe termen lung.
Putin a preluat conducerea unei ţări a cărei populaţie scădea alarmant. Populaţia Rusiei scădea cu aproape un milion pe an, din cauza combinaţiei între reticenţa de a procrea şi predispoziţia, cel puţin pentru bărbaţi, de a muri tineri. Dar din 2010, numărul populaţiei a început să crească din nou. Secretul acestei creşteri demografice a fost în mare parte economic: în timp ce situaţia lor financiară a început să se îmbunătăţească în timpul lui Putin, ruşii au început să aibă mai mulţi copii.
Întotdeauna un susţinător vocal al lumii multipolare, Putin s-a îndreptat în ultimii ani către o cooperare economică şi militară mai mare cu ţările asiatice, ale căror economii în creştere sunt flămânde după energia rusească şi ale căror guverne sunt mai puţin critice faţă de respectarea drepturilor omului de către Moscova.
Odată cu încarcerarea magnatului petrolului Mihai Hodorkovski şi asasinarea unor personalităţi vocale ale opoziţiei, Rusia lui Putin a devenit un loc în care disidenţii nu sunt bineveniţi. Dar momentul central a intervenit în iarna 2011-2012, când protestele opoziţiei ameninţau cu o revoltă similară Primăverii Arabe la Moscova. Putin s-a mişcat repede şi a fost deschis un dosar penal împotriva bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi şi a 27 de protestatari.
De la revenirea lui Putin la Kremlin în 2012, noile legi au crescut amenzile pentru cei care participă la proteste neautorizate până la un milion de ruble sau cinci ani de muncă în folosul comunităţii sau închisoare pentru încălcarea repetată a legii.
Pe fondul fervorii patriotice şi a retoricii împotriva trădătorilor – Putin a sugerat în decembrie că membrii opoziţiei ar putea face parte dintr-o “coloană a cincea” ce subminează ţara – mişcările de opoziţie s-au temperat. Simbolic, unul dintre liderii săi, fostul vicepremier Boris Nemţov a fost asasinat în faţa Kremlinului în februarie. Crima ar fi fost comisă de un ofiţer de securitate loial liderului cecen Ramzan Kadîrov.
În cel de-al treilea mandat al lui Putin, autorităţile au intensificat atacurile împotriva organizaţiilor neguvernamentale care au primit fonduri din străinătate. Potrivit unei legi din 2012, aceste grupări sunt obligate să se înregistreze ca “agenţi străini”.
Odinioară o oază pentru libertatea de exprimare, Internetul rus este supus acum unor legi vagi care permit departamentului de comunicare al Guvernului să blocheze site-urile care publică materiale “extremiste” sau conţinut care poate fi dăunător pentru copii. Ca urmare, câteva site-uri majore ale opoziţiei au fost trecute pe lista neagră în 2013. Potrivit unei legi din 2014, bloggerii populari trebuie să îşi înregistreze identităţile lor reale.
Alături de reprimarea opoziţiei, a ONG-urilor şi Internetului, cel de-al treilea mandat al lui Putin a fost marcat de o serie de legi inspirate din viziunea lui că Rusia este un bastion al moralei tradiţionale. Cel mai elocvent exemplu a fost interzicerea în 2013 a propagandei gay. În timpul lui Putin, cel de-al Doilea Război Mondial a devenit un punct de raliere patriotică, iar o lege din 2014 incriminează “distorsionarea” rolului Uniunii Sovietice în război.
Vziunea lui Putin în ceea ce priveşte politica externă este că el ţine piept hegemoniei occidentale şi, împreună cu China, acţionează ca o contrapondere pentru puterea militară şi politică a SUA.
În timpul lui Putin, relaţia anglo-rusă s-a transformat într-un paradox: în timp ce relaţiile oficiale s-au răcit, tot mai mulţi ruşi şi banii lor au invadat Occidentul, iar Londra a fost unul dintre oraşele lor favorite. Dar Londra a devenit şi un loc sigur pentru o întreagă comunitate de disidenţi şi antiputinişti, tensionând şi mai mult relaţiile dintre Londra şi Moscova.
-
Regăsirea prestigiului sportiv
Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 au fost un triumf pentru Putin, care a făcut campanie agresiv pentru a găzdui evenimentul. Rusia a câştigat cursa pe medalii cu 13 medalii de aur, şi nicio problemă majoră de securitate sau de organizare nu a umbrit evenimentul. Alături de actorul Steven Seagal, Putin a prezidat ulterior cursa de Formula 1 în jurul parcului olimpic, iar în 2018, Rusia va găzdui Cupa Mondială de fotbal.
În pofida unei campanii publice împotriva corupţiei, Rusia lui Putin nu a reuşit să scape de acuzaţii. În 2014, Rusia s-a clasat pe locul 136 din 175 în Indicele privind percepţia corupţiei realizat de Transparency International, în regres faţă de 2013 şi 2012. Proiectul de raportare privind corupţia şi crima organizată l-a numit pe Putin “persoana anului” după ce investigaţiile sale au dezvăluit că preşedintele a colaborat cu mafia pentru a crea ceea ei numesc un complex “militaro-industrialo-politico-criminal” pentru a spăla bani şi a-şi promova interesele în străinătate, inclusiv transferul de arme către rebelii din estul Ucrainei.
Deşi sunt valabile puţine informaţii despre averea sa personală, mulţi se aşteaptă ca Putin însuşi să fi beneficiat de corupţia de la nivel statal. Există de mai mulţi ani speculaţii că un palat extravagant construit pe coasta Mării Negre – păzit de serviciul secret prezidenţial şi deţinut în prezent de un om de încredere al lui Putin – îi aparţine în secret acestuia.
Putin a moştenit o armată care nu corespundea scopurilor sale. În timpul celui de-al doilea mandat al său, el a demarat o reformă care s-a accelerat abia după victoria neconvingătoare din războiul georgian. Rusia cheltuieşte acum un procent mai mare din PIB decât Statele Unite şi a alocat o sumă record de 81 de miliarde de dolari în 2015.
Putin l-a numit pe Dmitri Kiseliov, un prezentator de televiziune cunoscut pentru teoriile sale antiamericane, în funcţia de director al agenţiei de presă Rossiia Segodnia. Din acest post, Kiseliov a supravegheat extinderea Sputnik News şi a Russia Today. În timp ce organizaţiile media aservite statului nu reprezintă nimic nou, presa propagandistică a Kremlinului a fost criticată pentru standardele sale jurnalistice. În noiembrie, organizaţia de reglementare a presei Ofcom a ameninţat RT cu sancţiuni pentru că nu a respectat normele privind imparţialitatea.
