Andrei Tiberiu Maria sau Smiley, cum este cunoscut publicului larg, contrazice teoria conform căreia viaţa de artist ar fi una boemă. În ziua interviului, s-a trezit la 5:30 (după ce cu o seară înainte a adormit la 2), a participat la o emisiune TV, a ajuns şi la sala de sport, iar după interviul pentru Business Magazin va merge la repetiţii. „Muncesc în toate orele, în afara celor în care dorm; am câte o oră-două şi pentru mine uneori. Am foarte, foarte puţin timp liber, dar aceasta este alegerea mea”, îşi descrie artistul-antreprenor priorităţile.
Smiley a ajuns anul acesta la 10 ani de carieră solo, iar parcursul său profesional a început într‑un mod asemănător cu al unor tineri antreprenori din orice alt domeniu. La fel ca în cazul unor IT-işti de pildă, şi-a început activitatea în producţia de muzică pe un calculator tip 486, cu un software primitiv. „Mi-am luat primul calculator pe la 15-16 ani, cred că era un 486; mi-am instalat pe el un program de muzică, Impulse Tracker se numea, şi lucram cu acesta în MS-DOS, nu în Windows; am început să fac cu acesta muzică pe calculator.” A început să facă piese instrumentale pentru el şi formaţia Simplu, iar apoi cererea pentru producţiile muzicale a venit şi din partea altor artişti din Piteşti. Spune că pe atunci, în oraşul în care s-a născut, să-ţi faci o formaţie de muzică devenise o modă. „Dacă erau 2-3 tineri în aceeaşi scară, îşi făceau trupă.”
A început astfel să câştige primii bani din muzică – circa 1 milion de lei vechi pentru o piesă; bani de buzunar care îi prindeau bine în vremea liceului. „Pentru ai mei nu era totuşi foarte plăcut, fiindcă veneau tot felul de necunoscuţi la noi în casă şi nu prea aveai linişte astfel.” Astfel a început să se contureze perspectiva unei cariere în industria locală de muzică pentru Andrei Maria. „A fost frumos, dar eu practic nu am vrut să fiu neapărat cântăreţ, am vrut să fac producţie de muzică, dar dacă soarta m-a dus la 18 ani într-o formaţie (aproape toţi erau din Piteşti), aşa a fost să fie.”
Chiar dacă era cunoscut datorită muzicii pe care o făcea trupa din Piteşti, artistul spune că abia mai târziu a început să câştige primele sume importante de bani din muzică. „Nu pot să spun că am câştigat foarte mulţi bani atunci când eram puştan, dar era îndeajuns încât să pot să-mi iau o pereche de adidaşi; prima pereche de adidaşi originală mi-am luat-o la 18 ani, din banii mei. Apoi, câştigam suficient cât să pot să trăiesc în Bucureşti – greu, dar da, era OK şi aşa am dus-o până la 23-24 de ani. După care am început să câştig un pic mai mulţi bani.”
De altfel, prima sumă mare de bani câştigată nu a fost din muzică, ci dintr-un show TV la care participase. Spune că absolut toţi banii pe care i-a făcut i-a reinvestit în muzică: în studio, în echipamente, în oameni; treptat a reuşit astfel să construiască HaHaHa Production, care a crescut, iar anul viitor face 10 ani. „Studioul este cea mai mare bucurie a mea. Bărbaţii au jucării toată viaţa, eu mă bucur că jucăria mea este cea mai mare pasiune a mea şi mă bucur că îmi aduce ceva, mă bucur că nu sunt pasionat de ceasuri, de maşini, de colecţii de obiecte, sunt pasionat de muzică, iar jucăria cea mai frumoasă pe care am reuşit să mi-o construiesc este studioul HaHaHa Production.”
Priorităţile artistului se concentrează în prezent în jurul campaniei #smiley10 – pe care o descrie drept un „efort colectiv, toată echipa HaHaHa Production lucrează pentru asta zi de zi, lună de lună”. Parte a acestei campanii este lansarea celui de-al patrulea album al artistului, piesă cu piesă, începând cu luna februarie a acestui an. Strategia a fost primită bine de public, dacă ne gândim că, spre exemplu, piesa „De unde vii la ora asta” a ajuns la 1 milion de vizualizări în mai puţin 24 de ore de la lansarea pe YouTube; după 14 zile numărul de vizualizări a ajuns la 9 milioane.
În ceea ce priveşte bugetul pentru un astfel de proiect, spune că acesta se calculează în funcţie de o medie a costurilor proiectelor anterioare; este luat de reper, de pildă, costul de producţie a unui videoclip, de 7-8.000 de euro. „De obicei, la Smiley depăşim bugetele acestea – cred că cel mai scump videoclip pe care l-am făcut a fost «Criminal», care a costat vreo 24.000 de euro”, explică el. În plus, povesteşte el, „sumele sunt mai mici comparativ cu pieţele din afară, dar şi veniturile sunt infinit mai mici decât în alte pieţe. Industria noastră muzicală este la grădiniţă acum; de fapt, nu putem să vorbim încă de o industrie muzicală, suntem la început cu toate lucrurile, dar suntem pe drumul cel bun”. Chiar dacă nu ne putem compara cu pieţele vestice, artistul spune că, spre deosebire de toate ţările est-europene, România stă foarte bine în ce priveşte industria muzicală: de aici se şi exportă foarte multă muzică, se lucrează mult cu autori din afara ţării, sunt şi artişti români care au avut succes pe plan internaţional, spre deosebire de toate ţările est-europene.
Toate acestea sunt realizate într-un context în care se investesc foarte puţini bani în această direcţie, „fiindcă într-adevăr sunt foarte puţini bani pe piaţă”. Din rândul ramurilor care nu funcţionează în industrie, enumeră colectările de drepturi de autor sau de interpretare, veniturile din YouTube şi digital, care nu sunt la standardele internaţionale, precum şi piaţa de concerte. Este optimist însă şi spune că industria muzicală românească a intrat într-o oarecare normalitate; oamenii au început să plătească bilete la concerte, artiştii investesc mai mult în produsele pe care le fac, în spectacole şi se vede acest lucru, potrivit artistului. „Lucrurile au început să se pună la punct în ultimii 5-6 ani. Lipsa unei tradiţii este cauza principală pentru care a durat mai mult intrarea în această normalitate. Abia prin ‘97-‘98 au început să apară trupe noi, au început să se facă lucrurile altfel decât se făceau pe vremuri, odată cu apariţia televiziunilor independente comerciale, odată cu apariţia radiourilor comerciale, odată cu revoluţia, la urma urmei. Cu fiecare generaţie de artişti care a apărut apoi, s-au mai îmbunătăţit lucrurile.”
Andrei Maria spune că nu cunoaşte detaliile referitoare la raportul între piaţa locală şi cele vestice, dar oferă un reper: „Artiştii mari din afară câştigă milioane de euro la un concert. Sumele de la noi sunt cuprinse între 500 de euro şi 10-20.000 de euro; depinde foarte mult de concert, de tipul artistului.” În cazul Smiley, concertele plătite cel mai bine sunt cele organizate de HaHaHa Production, în locaţii mari. Cel mai mare număr de spectatori pe care artistul l-a avut la un concert plătit a fost la Sala Palatului, unde au ajuns la 5.000 de oameni. Iar în ceea ce priveşte concertele din provincie, acestea nu aduc diferenţe în materie de plată, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe el.
Pentru atingerea unui nivel decent de venituri, spune el, un artist din zona muzicală trebuie să fie implicat în mai multe tipuri de proiecte. „Este foarte greu, un artist din România trebuie să facă foarte multe lucruri ca să câştige suficient. Aici trebuie să le înveţi pe toate, trebuie să ştii să faci de toate, să te pricepi la cât mai multe lucruri, fiindcă este extrem de greu să te întreţii doar din muzică.” Tocmai de aceea, activităţile lui s-au dezvoltat în mai multe direcţii: muzică, televiziune, producţie. „Probabil că în momentul acesta aş putea să mă întreţin doar din muzică, din ceea ce fac ca artist, dar pentru a ajunge aici trebuie să ai o activitate susţinută, să îţi construieşti fiecare pas cu atenţie şi să munceşti extrem de mult, altfel şansele sunt foarte mici. Poţi să ai succes o dată, dacă nu reuşeşti să îţi întreţii parcursul, dispari foarte uşor, în contextul în care inflaţia de muzică este foarte mare acum.”
Totuşi, din anumite puncte de vedere este mult mai uşor pentru un artist să reuşească în condiţiile actuale: pentru toată lumea sunt aceleaşi posibilităţi, un artist aflat la început are acum aceleaşi ustensile la îndemână ca şi cei care au experienţă în domeniu. Evident, şi concurenţa este mai mare decât acum 20 de ani. Nu există reţete speciale pentru reuşită, punctează artistul. „Trebuie să munceşti extrem de mult, trebuie să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în muzică tot timpul, trebuie să ai lângă tine oameni capabili, sufletişti, pasionaţi, trebuie să te gândeşti zi şi noapte la aceste lucruri ca să îţi vină idei, să fii conectat cu lumea aceasta.” O componentă extrem de importantă este echipa: „Fără echipă nu ai nicio şansă; poate reuşeşti să ai câte un succes ocazional, dar ca să faci ceva susţinut este foarte greu fără echipă.Pe mine mă ajută foarte mult echipa pe care am construit-o, oamenii de lângă mine, fiecare om de lângă mine are un rol important în viaţa mea, artistică cel puţin.”
HaHaHa Production are 17 angajaţi, dar numărul colaboratorilor ajunge la 100. „Oamenii din jurul meu sunt structuraţi între cei care fac muzica, apoi avem colaboratori pe partea de video – regizori, directori de imagine, producători de videoclipuri. După ce este gata videoclipul, piesa propriu-zisă, avem oamenii de marketing şi comunicare cu care dezvoltăm campaniile de lansare, avem departamentul de online care are grijă ca lucrurile să se întâmple în mediul virtual şi prin care dezvoltăm tot felul de aplicaţii care să facă fiecare lansare specială. Există şi gaşca de concerte, pornind de la impresar, tour manager, tehnicieni, instrumentişti.”
Unul dintre oamenii cheie din preajma sa este fratele său, Filip Maria, care a început să lucreze cu el în urmă cu trei ani. „Cred că am reuşit să mă dezvolt cel mai mult de când am început să lucrez cu fratele meu. Ne completăm unul pe celălalt, chiar dacă noi doi suntem un pic visători, ne aducem unul pe celălalt la realitate. Eu sunt o fire vulcanică şi el m-a învăţat să am mai multă răbdare, să ascult mai mult oamenii şi să-mi expun punctul de vedere cu mai puţină emoţie”, descrie munca alături de fratele său Filip Maria.
El a cochetat cu domeniul aviaţiei, a avut chiar şi o licenţă de pilot, dar a studiat la Facultatea de Construcţii, industrie în care a şi lucrat timp de doi ani; de altfel, în această perioadă a făcut câteva proiecte de construcţii şi pentru fratele lui. Smiley l-a rugat să-l ajute la studio, în timpul liber. „Am ajuns să dedic din ce în ce mai mult timp acestei activităţi şi, după o discuţie cu el, am ajuns la concluzia că nu pot să le fac pe amândouă şi a trebuit să aleg dacă îl ajut pe el sau îmi văd de cariera mea în construcţii.” Anul acesta s-au împlinit trei ani de când a decis să renunţe la construcţii şi să lucreze alături de fratele său. A început ca studio manager, funcţie pe care a avut-o timp de un an, şi de doi ani este general manager al HaHaHa Production.
După ce a preluat conducerea companiei, a văzut că acesteia îi lipsea un sistem financiar corespunzător, astfel că punerea la punct a acestui aspect avea să fie primul pas în funcţia de general manager. „Aveau doar un contabil şi flerul lui Andrei Maria de business şi antreprenor. Practic aşa a funcţionat HaHaHa Production, pe bază de intuiţie: atunci când ştii foarte bine să faci un lucru, nu-ţi mai trebuie niciun Excel, el aşa a funcţionat întotdeauana şi acum funcţionează la fel. Doar că acum îl mai pot influenţa eu în luarea deciziilor.”