BusinessMagazin

Tag: business

  • Şi-a transformat pasiunea într-un business cu venituri de peste 4 mil. euro. ”La început munceam pe brânci. Eram doar eu cu o singură fată. După opt ore ea se ducea acasă, iar eu rămâneam să îmi construiesc afacerea“

    Povestea începe cu o fată de clasa a cincea, care făcea prăjituri mai tot timpul împreună cu bunica sa, pasiune ce s-a menţinut şi cu trecerea anilor. Mai târziu, talentul culinar i-a fost descoperit de angajatorul de la acea vreme, pe care îl surprindea an de an cu torturile şi prăjiturile realizate de ziua lui. Văzându-şi produsele din ce în ce mai apreciate, Carmela Dragomir s-a hotărât să pună bazele propriului său laborator de cofetărie, iar clienţii nu au întârziat să apară. La doar un an distanţă l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină asociat, Laurenţiu Dascălu, care avea experienţă în alimentaţia publică, şi împreună au pus bazele afacerii Clarion.

    Iniţial au închiriat un spaţiu pe care l-au transformat în laborator, în 2000, unde antreprenoarea urma să se ocupe de partea de producţie şi, conform spuselor lor, totul a decurs cu paşi foarte mici. ”La început munceam pe brânci. Eram doar eu cu o singură fată. După opt ore ea se ducea acasă, iar eu rămâneam să îmi construiesc afacerea“, povesteşte Carmela Dragomir. Au pornit la drum cu utilaje vechi, chiar şi second hand-uri, până când au ajuns pe plus şi au reuşit să cumpere altele noi, povesteşte Laurenţiu Dascălu.

    În funcţie de banii disponibili, au investit constant în tehnologie, iar ulterior au deschis şi două cofetării în Câmpina, pe care le-a numit Delice. Câţiva ani mai târziu au hotărât ca pentru partea de vânzare să înfiinţeze o nouă firmă, procedură sub care funcţionează şi în prezent. Momentul în care afacerea ”a explodat“ a fost deschiderea cofetăriei din Ploieşti, când şi-au dat seama că e nevoie de un nou laborator, povesteşte Dascălu. Aşa au construit actuala unitate de producţie. în prezent, Clarion şi Delice International administrează un laborator, două cofetării în Câmpina, patru în municipiul Ploieşti şi una în Buşteni, care acoperă toată gama de produse de cofetărie; 165 de oameni lucrează în cadrul ambelor divizii.

    Anul trecut, cifra de afaceri cumulată a ambelor companii a fost de aproape 20 de milioane de lei, iar pentru 2017 se aşteaptă la o creştere de circa 15% a vânzărilor, spune antreprenorul. ”Noi suntem foarte mulţumiţi de cifra de afaceri. Dacă reuşim să creştem este foarte bine, dar important este să ne menţinem standardele actuale“, adaugă Dascălu, referindu-se la modul de realizare a produselor, respectiv folosirea materiilor prime din ingrediente naturale şi lucrul manual, un subiect destul de sensibil, conform spuselor sale. ”Nu mai găsim oameni. Nu doar la noi, în toate domeniile e problema asta. Specialiştii au plecat din ţară, nu avem şcoli profesionale. La noi, majoritatea oamenilor sunt formaţi aici, în laborator, de Carmela şi de cei mai vechi“, în contextul în care angajaţii câştigă aici cu 800-1.000 de lei mai mult decât minimul pe economie, precizează Dascălu.

    Pentru a suplini lipsa de angajaţi, antreprenorii au investit foarte mult în tehnologie, însă până la un punct, spun ei, fiindcă aportul manual nu poate fi înlocuit. Spre exemplu, au cumpărat un utilaj de circa 50.000 de euro, dar au constatat că nu se poate lucra cu el deoarece funcţionează doar cu blaturi semipreparate. ”Soluţia ar trebui să vină la nivel de ţară, să nu mai plece oamenii, să avem şcoli unde să calificăm forţa de muncă“, crede Dascălu. ”în momentul în care încerci să tragi de unul singur nu vei reuşi să dezvolţi o afacere. Trebuie să îţi educi oamenii, să îi înveţi să facă acelaşi lucru ca tine, doar aşa afacerea se va dezvolta la maximum“, afirmă Carmela Dragomir, care deţine în palmares numeroase premii, la concursuri naţionale sau internaţionale.

    Povesteşte de primul său concurs, în 2007, la Sinaia, competiţie la care a luat şi locul I. Aşa s-a făcut remarcată, iar o prietenă i-a propus să meargă la o competiţie în Cipru, primul său concurs internaţional. ”Atunci mi-am dat seama că nu ştiam foarte multe tehnici. Asta m-a făcut să cumpăr cursuri internaţionale, să caut să învăţ cât mai mult, deoarece ceea ce făcusem eu mi s-a părut foarte în urmă faţă de alţii“, povesteşte ea. Ulterior a mers la fiecare ediţie a olimpiadei mondiale, ce are loc din patru în patru ani, competiţii în cadrul cărora a obţinut mai multe medalii de aur. Spune că olimpiadele i-au oferit şansa de a se dezvolta, de a ajunge şi a depăşi nivelul altor ţări şi de a-şi fructifica aceste experienţe în cadrul companiei sale. ”Când mă întorceam de la competiţii, le ceream mai mult fetelor mele. Le-am explicat că trebuie să ne auodepăşim şi le-am dat o motivaţie“, explică antreprenoarea. Conform ei, în prezent România se situează foarte bine în competiţiile menţionate, ceea ce nu se poate spune despre anii 2008, când ţara noastră era pe penultimul loc. ”Când am luat prima medalie de aur la Luxemburg, cei care vizitau standul României rămânau stupefiaţi şi spuneau – vai, dar cum ştie România să facă asta? De când?“, povesteşte ea.

    De asemenea, experienţa concursurilor internaţionale a ajutat-o să îndeplininească pretenţii ale clienţilor în materie de torturi, ceea ce a ajutat-o să-şi fidelizeze clientela. ”în momentul în care te limitezi şi rămâi la şcoala de acum 30 de ani, nu ai ce să oferi, cum să surprinzi clientul. Nu trebuie să te uimească o cerere de la client, ci tu trebuie să-l uimeşti pe el prin ceea ce poţi să-i oferi“, explică Carmela Dragomir. Pe de altă parte, în România nu se valorizează corect produsele artistice în ceea ce ţine de cofetărie, consideră ea. Din punctul său de vedere, un tort ca piesă artistică ar trebui să coste între 10.000 şi 15.000 de euro pentru a fi în concordanţă cu timpul, modul de realizare şi materiile prime folosite. însă în ţara noastră, tortul se vinde la kg – la Delice, 65 de lei decorat simplist şi 85 de lei cu un grad de dificultate mai mare; or, consideră ea, acest cost nu reflectă valoarea muncii reale. ”Eu încerc să îi explic valoarea acestui produs, materiile prime folosite, care sunt destul de scumpe, însă omul alege după preţ şi nu după calitate“, mai spune ea.

    Cu toate acestea, vânzările Delice au crescut şi, spune Laurenţiu Dascălu, sute de mii de oameni mănâncă prăjituri de la ei. Sezoanele de evenimente aduc, însă, cele mai multe plusuri în încasările firmei, având în vedere că un tort de nuntă ajunge şi la 3.000 de lei şi au fost zile în care au vândut şi 70 de torturi de nuntă, spune antreprenorul. Precizează că în astfel de perioade abia fac faţă comenzilor, iar uneori au cerere mai mare decât oferta. Iar pentru că afacerea merge ca pe roate, cei doi antreprenori au în plan încă două investiţii, mai exact deschiderea a două cofetării, una în Ploieşti şi una în Câmpina, investiţa necesară fiind de peste 100.000 de euro.

    Pe viitor îşi propun să se concentreze pe cele două noi unităţi şi ”restul le luăm din mers, în funcţie de nevoile pe care le avem, din ce ne cere piaţa“, precizează Dascălu. Nu exclud nici varianta francizării, însă recunosc că sunt reticenţi la idee, deoarece se tem să nu le fie afectată reputaţia. Mulţi dintre cei care doresc o cofetărie Delice nu sunt conştienţi de costurile necesare, de circa 50.000 de euro, spune antreprenorul. ”Din exterior toată lumea spune spune că o cofetărie e o afacere bună, sunt bani mulţi, dar pe lângă investiţiile în vitrine, dulapuri, amenajare şi alte utilaje, trebuie să iei în calcul şi faptul că marfa e perisabilă; noi nu folosim conservanţi. Deci sunt şi destul de multe pierderi“, explică Dascălu. Sunt şi oameni care şi-ar asuma aceste minusuri, mai cu seamă dintre cei cu experienţă în alimentaţia publică.

    Un alt plan pe termen lung ar fi deschiderea unei unităţi la Bucureşti. ”Livrăm şi în prezent pentru evenimente din Capitală, ducem marfă la multe restaurante de acolo, dar mai aşteptăm cu extinderea în alte oraşe“, adaugă antreprenorul. Şi în ce priveşte planurile de extindere, principalul impediment este tot lipsa personalului; de altfel, ”aceasta este şi cea mai mare problemă a pieţei, restul fiind cele pe care le întâlnim de zi cu zi în ţară – birocraţie multă, niciun fel de ajutor din partea statului, dar astea trec nevăzute“, conchide Dascălu.

    La nivel naţional, piaţa dulciurilor este una fragmentată, cu mulţi jucători mici şi puţini jucători mari. în această industrie activează producători mari precum Nestlé, Heidi sau Kandia, importatori precum Mondelēz, dar şi  fabrici mici sau laboratoare unde se realizează prăjituri pentru o plajă mică de clienţi. Conform calculelor ZF, toate aceste companii realizează împreună afaceri de circa un miliard de lei.
     

  • Vlad Ardeleanu, directorul general al companiei româneşti de pariuri sportive Superbet: „Vrem să devenim numărul 1 pe piaţa din Polonia”

    Superbet devine astfel singurul operator străin autorizat să funcţioneze pe piaţa poloneză, cu peste 50 de agenţii deschise pe piaţa poloneză până la finalul anului.

    „Ceea ce noi vrem este să devenim numărul 1 pe piaţa din Polonia – pe aceasta există doi jucători importanţi, care au 4-500 de agenţii fiecare;  în total,  ambii jucători au 1.000 de agenţii, cam cât avem noi în România. Noi îi vom depăşi cu siguranţă; pe lângă businessul de retail, o altă parte însemnată a afacerii o reprezintă partea de digital, vor conta şi volumele de business care se fac şi în online”, descrie Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet România, obiectivele pentru piaţa poloneză. El spune că lucrează la construirea echipei poloneze, ce este formată din câteva sute de angajaţi, de aproximativ un an de zile, de când au aplicat pentru obţinerea licenţei de operare în Polonia. Potrivit lui Ardeleanu, de anul viitor, Superbet vrea să îşi extindă operaţiunile şi în Serbia şi Slovacia.

    O particularitate a pieţei poloneze constă în faptul că în agenţiile de pariuri sportive nu pot fi operate de către companiile private a aparate tip slot machines, acestea fiind sub monopol de stat, astfel că modelul de business diferă uşor de cel din România, unde în agenţiile Superbet există şi astfel de aparate.  

    În ceea ce priveşte piaţa locală, Superbet operează aici circa 1.000 de agenţii, iar cifra de afaceri previzionată pentru anul în curs se îndreaptă spre 150 de milioane de euro.

    O direcţie importantă de investiţii pentru companie o constituie şi digitalul, potrivit lui Ardeleanu, care spune că şi-au propus să transforme compania dintr-un de retail, într-una de tehnologie.

    „Provocările sunt aduse mai ales pe partea de tehnologie, în zona avansului de digital, unul dintre proiectele pe care noi le rulăm în organizaţie este transformarea culturii companiei dintr-o companie pur de retail, într-o companie de tehnologie şi de digital pentru viitor.” El spune că cea mai mare parte a profitabilităţii companiei este  investită în digital şi în tehnologie software avansată. „Dezvoltăm propriile platforme, core-ul acestora, în interiorul organizaţiei, iar pentru aceasta avem hub-uri de tehnologie în Bucureşti, la Zagreb, precum şi în Leeds, UK.”

    Nivelul investiţiilor în direcţia dezvoltării tehnologice se ridică la zeci de milioane de euro anual. „Sunt cu siguranţă mai mari decât cele dedicate extinderii internaţionale”, punctează directorul general al Superbet. Miza pe online vine în contextul în care volumul pariurilor rulate pe piaţa locală  în agenţiile fizice ale Superbet a ajuns să fie egalat de cel din online.

    Compania-mamă a Superbet Polonia a fost fondată în 2008 de Sacha Dragic, care astăzi este CEO al întregului grup de firme. În această toamnă, Superbet a devenit prima companie din industria pariurilor sportive prezentă pe bursa alternativă AeRo, în urma unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 9,6 milioane de lei vândute unor investitori români.

    Potrivit reprezentanţilor companiei. Superbet este la acest moment cel mai mare operator de jocuri de noroc din România, cu o reţea în retail de aproape 1.000 de agenţii în toată ţara şi cu rulaje care se dublează cel puţin de la an la an. Businessul la nivel naţional este în prezent consolidat sub umbrela Superbet Holding România, care operează patru branduri de retail – Superbet, BetArena, GoBet şi Magic Jackpot. ”Toate brandurile au propriile planuri de expansiune, urmează să fie o expansiune consistentă”, explică Ardeleanu.

    Superbet este brandul-locomotivă al grupului, iar la acest moment generează şi cea mai mare parte din venituri. În cadrul Superbet România lucrează peste 2.500 de angajaţi.  

    Holdingul Superbet operează sub trei entităţi – entitatea din România, o entitate pentru activităţile din Europa Centrală şi de Est, cu baza la Viena şi entitatea globală, de superbet.com, cu baza în Gibraltar.

    Potrivit informaţiilor disponibile, valoarea totală a pieţei româneşti de pariuri se situează la circa 1 miliard de euro; volumul pariurilor sportive şi casino (wagered amounts) din online şi offline cumulând circa 4 miliarde de euro.

     

  • Dacă nu sunteţi pregătiţi să înduraţi durerea unui business, nu vă faceţi antreprenori!

    Conform unui articol agregat de Business Magazin din revista americană Inc.com, în timpul unei vizite la fabrica Tesla, un student l-a întrebat pe Elon Musk care sunt sfaturile lui pentru tinerii antreprenori care aşteaptă să înceapă un business. Răspunsul lui nu a fost o încurajare optimistă; în schimb, el a reamintit oamenilor că antreprenoriatul nu este deloc uşor. ”Cred că este foarte greu să pui bazele unei companii, este chiar dureros. Un prieten de-al meu descrie start-up-urile ca fiind la fel cu mâncatul sticlei şi holbatul în abis. Dacă vrei să faci acest lucru, fă-l. Dacă ai nevoie de cuvinte care te inspiră, nu o face.“ Chiar dacă ceea ce a spus Musk sună demotivant, are de fapt menirea să inspire. Antreprenoriatul este dificil, dar dacă ai o idee, disciplina şi perseverenţa de a o urma, nu îţi face griji despre ce spun alţii, doar urmeaz-o.

    Foarte mulţi dintre românii care au intrat în ultimii ani în afaceri sunt dezamăgiţi. Nu este cum se aşteptau, pentru un contract trebuie să munceşti cât nu face, asta dacă îţi încasezi banii, toate cunoştinţele pe care le aveai înainte nu pot fi monetizate, nivelul de trai chiar scade pentru că sunt luni în care nu încasezi nimic şi vii cu bani de acasă, birocraţia românească este kafkiană şi în final totul este o durere.

    Toate poveştile de succes sunt doar nişte poveşti, pentru că toţi antreprenorii lumii au vorbit numai de succes şi mai puţin de eşec, de dezbaterile zilnice din business, de dramele personale şi de faptul că nimeni nu-i înţelege.

    Vorba hitului Deliei: ”Ce are ea şi nu am eu“, diferenţa între antreprenori, între succes şi eşec nu o face raţiunea, nu o fac calculele, ci nebunia, determinarea şi energia de care dai dovadă.

    Pe hârtie toate cifrele par în regulă, produsele se vând, banii se încasează, iar profitul vine. Realitatea, dar mai ales realitatea românească, este total diferită, banii nu se încasează, profitul nu vine, dar cresc datoriile.

    În prezentările de leadership, prea puţin se vorbeşte despre eşec, despre durerea din business de care vorbeşte Elon Musk, despre nebunii şi încrederea oarbă că vei reuşi.

    Conform Inc.com, principalul sfat al miliardarului este: ”Ascultă-ţi inima mai întâi, apoi capul“. Anul trecut, Tim Cook, şeful Apple, a vizitat India şi a participat la un meci de crichet, unde a fost intervievat de un jurnalist. ”Fă ceea ce îţi place şi dedică-ţi tot sufletul în această direcţie; apoi, bucură-te de experienţă“, este sfatul pe care l-a dat el tinerilor. În cariera lui, a prioritizat deciziile luate cu inima în defavoarea celor raţionale. Spre exemplu, a ales să se mute de la Compaq la Apple fiindcă misiunea Apple s-a aliniat cu scopul dorit de el. În discursurile lui anterioare a menţionat şi că nu ar trebui să lucrezi pentru bani. ”Acest lucru se traduce prin găsirea unui rol care să fie aliniat cu scopul tău; banii vor urma.“

    Când Apple a ajuns ceea ce este acum, este uşor să vorbeşti, dar dacă s-ar scrie povestea de început – când toţi aveau îndoieli că vor reuşi şi că numai unul credea acest lucru, Steve Jobs -, lumea ar privi afacerea mai puţin din perspectiva banilor care se învârt şi mai mult din puterea care îţi trebuie pentru a te lupta cu toţi ca să-i convingi de ceea ce faci.

    Nimănui nu-i place să povestească despre eşec, pentru că ar deveni vulnerabil în ochii celorlalţi, care l-ar considera un ratat.

    România excelează la acest capitol în care totul trebuie să fie show off pentru a da senzaţia că îţi merge bine, pentru că dacă ai arăta că îţi merge prost, ai fi un lepros, nimeni nu ar sta lângă tine şi nimeni nu ar face business cu tine.

    Nebunia trebuie să bată raţiunea ca să poţi îndura durerea din business, ca să poţi să treci peste gropile din economie şi ca să ieşi din mlaştina de zi cu zi.

    Mulţi antreprenori români tineri nu sunt pregătiţi pentru durere, mai ales dacă au avut un job bun înainte sau dacă au stat pe banii familiei.

    E-mailurile voastre sunt pline de invitaţii la conferinţe în care afli cum vei avea succes, cum poţi să găseşti oameni, cum poţi să-i înveţi fiscalitate în câteva ore, cum poţi să fii inspirat de un lider din afară.

    Nu prea am văzut cursuri în care să înveţi despre eşec, despre cum este să te simţi ratat în business, despre faptul că la început, sau poate întotdeauna, vei pierde şi poate cândva, în viitor, vei câştiga. Cine se înscrie?

  • Cum a reuşit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criza. ”Domeniul nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“

    Pe vremea când designerii ”păreau inabordabili, inaccesibili“ şi puteau fi găsiţi doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. ”Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienţi. Aşa am pus bazele unui spaţiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaşte personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecţiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri“, explică Laura Călin.

    Pe de altă parte, povesteşte ea, a luat în calcul şi nevoia designerilor de a deveni cunoscuţi. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piaţă, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu ştia pe atunci dacă va fi o singură ediţie sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aştepta; în anul care a urmat a organizat două ediţii – toamna şi primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează şi ediţia de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

    Totuşi, nu poate participa chiar oricine, iar selecţia se face în funcţie de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicaţiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabileşte o temă pentru ediţia respectivă; spre exemplu, pentru ediţia ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este ”Venus and the boy“, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecţie capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicaţia respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la ediţiile următoare, iar alţii s-au consacrat de-a lungul timpului şi au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat şi în juriu la cea mai recentă ediţie.

    ”Sunt alţii la început de drum care vor să vadă cum este, târgul fiindpentru ei un test, să vadă cum îi primeşte publicul. Mai întâi vin ca studenţi, apoi au nevoie de continuitate, de expunere repetată. Mergi o dată, de două ori, publicul te învaţă, chiar dacă noi ne adresăm clientului final“, spune Laura Călin. Iar studenţii sunt scutiţi de plata taxei de înscriere. V for Vintage colaborează cu facultăţile de profil din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, unde profesorii universitari încurajează şi trimit studenţii în urma unei trieri interne. ”E un test al lor pentru a vedea dacă produsele lor pot fi vandabile, că reuşesc să ajungă în piaţă, să se întreţină din ceea ce fac. Este primul lor contact cu publicul“, adaugă ea. La fiecare ediţie participă în jur de 100 de studenţi, iar portofoliile lor sunt trimise de profesori către V for Vintage înainte de lansarea evenimentului.

    Proiectul V for Vintage a fost lansat chiar când criza economică începea să-şi facă simţită prezenţa în România, însă proiectul a evoluat nestingherit. Motivele sunt simple, spune Laura Călin: ”Domeniul acesta nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“. Pur şi simplu, povesteşte ea, i-a venit ideea acestui târg, ”era o nevoie în piaţă, m-am bazat pe curiozitatea comunităţii şi a funcţionat“. Pe de altă parte, un atu este şi faptul că V for Vintage nu este doar despre shopping, ci este mai mult un eveniment social. ”Cumperi, nu cumperi, mergi acolo cu prietenii, stai la o cafea, socializezi, îţi faci poze, fără nicio presiune“, spune antreprenoarea.

    Iar cifrele demonstează interesul oamenilor pentru eveniment: câteva mii de vizitatori în două zile. Biletele de intrare la târg reprezintă, de altfel, o sursă de venituri, pe lângă taxele de participare ale designerilor şi sponsorizări. Cel mai mare cost, de la început şi până în prezent, este cu spaţiul de desfăşurare a târgului, care s-a schimbat de-a lungul timpului datorită creşterii numărului de participanţi. De asemenea, creşterea numărului de colaboratori a generat un avans al costurilor, în condiţiile în care echipa permanentă este formată din trei oameni, iar în jurul târgului lucrează pentru eveniment circa 20 de persoane. ”Îmi place să lucrez în echipă. Sunt un iniţiator de proiect, dar pe de altă parte cred că nu am lucrat singură niciodată. Două creiere lucrează mai bine decât unul, trei mai bine decât două“, consideră Laura Călin. În general, investiţiile au crescut de la an la an, ajungând acum la 25.000 de euro, adică de cinci ori mai mari decât în 2008. Şi cifra de afaceri creşte de la an la an, în medie cu 20%, iar anul trecut a ajuns la aproximativ 200.000 de euro.

    Antreprenoarea a pus recent bazele unei platforme online ce uneşte designerii cu publicul în online, ”exact ceea ce am făcut cu târgul, platfoma face în online“. Prin intermediul Design FEED, publicul poate vedea colecţiile şi poate lua legătura cu creatorii acestora, deoarece se găsesc şi datele de contact ale designerilor. 50 de designeri sunt deja înscrişi pe platformă, taxa fiind de 50 de euro. ”Anul acesta promovăm platforma doar în România, însă de anul viitor sau peste doi ani vrem să trecem la nivel internaţional“, spune antreprenoarea.

  • ING lansează un card de credit pentru IMM-uri, limită de până la 35.000 lei

    Cardul Visa este emis pe loc atunci când toţi acţionarii companiei vin la semnarea contractului. Varianta embosată a cardului este de asemenea disponibilă, fiind eliberată în câteva zile.

    Produsul este disponibil şi pentru noii clienţi ING, caz în care analiza dosarului durează minim două zile. Pentru această categorie, limita cardului de credit ajunge la 25.000 lei.

    Condiţiile produsului sunt aceleaşi pentru ambele categorii de clienţi : zero costuri de emitere a cardului şi de acordare a creditului şi un cost anual de administrare de 75 de lei. Printre principalele beneficii, cardul oferă o perioadă de graţie de 45 de zile pentru orice achiziţie plătită printr-un POS sau canal online din ţară sau din străinătate. Dacă sumele folosite sunt returnate în totalitate până la scadenţă, clienţii beneficiază de o dobândă de 0% pentru sumele utilizate. Dacă suma folosită de pe cardul de credit nu este restituită până la scadenţă, clienţii au o dobândă fixă de 25% pe an calculată numai pentru diferenţa de sumă rămasă de plată. Dobânda de 25% se aplică inclusiv sumelor retrase din ATM-uri.

    Totodată, clienţii care au tranzacţii de câte 1000 lei minim fiecare pot opta să realizeze plata în trei rate cu o dobândă de 0% dacă achită printr-un POS, oriunde în lume la cei peste 44 milioane de comercianţi ce acceptă cardurile VISA.

    Contractul este actualizat automat, fără a mai fi nevoie de documente suplimentare pentru reînnoire.

    „În acest an, am văzut o cerere clară pe acest segment de clienţi, dat fiind că portofoliul de microîntreprinderi cu credit a crescut cu 40%”, a declarat Daniel Llano, Head of Retail ING România.

    „Prin lansarea acestui nou card de credit destinat IMM-urilor, parteneriatul dintre Visa şi ING Bank vine să acopere două nevoi reale ale antreprenorilor: accesul facil la solutii de finantare si un control mai strict al sumelor cheltuite. Mai mult, un beneficiu major este perioada de graţie, a cărei utilitate devine şi mai evidentă în cazurile deloc rare în care firmele se confruntă cu termene prelungite de încasare a facturilor”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia în cadrul Visa.

  • Confesiunea unui angajat Apple: “De ce mi-a plăcut să lucrez cu Steve Jobs deşi m-a concediat de 5 ori şi m-a tratat oribil”

    Steve Jobs a chemat-o într-un birou unde se afla alături de CFO şi i-a spus “o să te dau afară, cred că munca ta este foarte proastă şi o să ne oprim aici”.

    Cunningham spune că a fost şocată şi că “nu am plâns dar nu mai avea mult şi i-am zis «ok, dar imi datorezi 35.000 de dolari şi să vedem cum facem»”. Jobs i-a spus că nu o să o plătească “munca ta nu este bună”

    A plecat de acolo şi l-a sunat pe mentorul ei, Regis McKenna şi el i-a spus “Dacă vrei ca Steve Jobs să te plătească trebuie să-l convingi cu ceva”. Ea s-a dus la el în birou şi i-a spus din nou că trebuie să-i dea banii pe care-i datorează la care Jobs a refuzat din nou, apoi ea a spus că trebuie să-i dea banii deoarece primeşte 30-40 de apeluri pe săptămână de la presă şi reporterii o întreabă cum e să lucrezi cu Steve Jobs. “Deocamdată le zic doar lucruri drăguţe”, a zis Cunningham. “Mi-a dat banii imediat apoi, ceva mai târziu, m-a angajat din nou”

    Steve Jobs se supăra foarte repede nu avea răbdare cu nimeni. Avea o viziune a ceea ce trebuia să faci şi dacă nu o făceai destul de repede sau cum trebuie atunci se enerva. Arunca cu obiecte în oameni, îi înjura, mărturiseşte autoarea care menţionează că  “pe unii dintre noi această atitudine ne-a făcut să tragem mai mult, să facem o treabă mai bună, dar pe unii această atitudine i-a distrus”

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • Câţi bani câştigă doi tineri români din vânzarea de pături de lux

    Laura Sardescu vorbeşte calm şi emană pozitivism, nu se plânge de hăţişurile antreprenoriatului, nici de faptul că nu îşi găsea un loc de muncă după terminarea studiilor; de altfel, vede lucrurile bune şi în întâmplările mai puţin plăcute, iar un exemplu în acest sens este modul în care le-a venit ideea înfiinţării businessului neakaisa.ro, în 2014. ”Nouă ne-a plouat în casă, la propriu. Am ajuns în casă într-o seară şi aveam apă de doi centimetri pe jos, fiind la ultimul etaj; am căutat o soluţie provizorie, până la efectuarea reparaţiei a doua zi, la un magazin de bricolaj. Angajaţii de acolo nu au putut să ne ofere o variantă pentru a rezolva problema. Am aflat a doua zi că aveam nevoie de un silicon care ar fi rezolvat problema provizoriu“, descrie ea modul în care le-a venit ideea dezvoltării afacerii neakaisa.ro.

    Laura Ioana Sardescu a absolvit Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (2012), dar şi Facultatea de Relaţii Publice, Advertising şi Comunicare Aplicată (2013), ambele în cadrul Universităţii din Bucureşti; mărturiseşte sincer că ”la vremea respectivă părea o idee bună să urmez două facultăţi, dar nu a fost, mai bine mă concentram pe una“. Imediat după absolvire, s-a angajat într-un domeniu diametral opus celor studiate, al construcţiilor, ca project manager în cadrul unei firme de profil.

    ”Am încercat marketing, PR, presă, orice – dar nu se găsea niciun loc de muncă în domeniile studiate.“ A lucrat în domeniul materialelor de construcţii timp de doi ani, având rolul ca, în baza unor proiecte şi ale unor estimări făcute de proiectant despre necesarul de materiale de construcţii, să lucreze cu beneficiarul astfel încât să îl ajute să înţeleagă mai bine proiectul şi să treacă prin toate etapele de achiziţie. ”De la o parte total teoretică cu care eram obişnuită, am ajuns la una foarte practică; lucram cu oamenii de când începeau să îşi construiască o casă şi o vedeam finalizată, ceea ce era foarte frumos, pentru mine, care eram obişnuită să studiez teorii, filosofie, jurnalism.“ Hotărârea de a înfiinţa un business a luat-o împreună cu prietenul din acea vreme, soţul ei acum, specialist în vânzări, care nici el nu îşi găsea un loc de muncă la vremea respectivă.

    Vlad şi Laura Ioana Sardescu au început să vândă scule şi unelte – de unde şi numele platformei –, şurubelniţe electrice, bormaşini, compactoare de beton şi au evoluat treptat spre vânzarea de scule din ce în ce mai mari (generatoare, compresoare). ”Este foarte bună nişa aceasta din punctul de vedere al dezvoltării businessului, dar aveam nevoie să pun un pic creativitatea la treabă şi aşa am ajuns la un nou segment de piaţă – produsele pentru baie.“ La jumătatea anului 2015, au decis să se extindă pe zona obiectelor destinate amenajărilor de băi. ”Iniţial am făcut nişte teste cu câteva produse, câţiva furnizori, după care am tot crescut, iar în prezent divizia pentru băi depăşeşte partea de scule – unelte cu care am început.“

    Concret, un client are un proiect de design şi un anumit buget, iar cei doi antreprenori găsesc produse, de la diverşi furnizori şi importatori (o parte dintre acestea sunt importate chiar de ei). ”Este foarte uşor să primeşti de la designer o poză în care să vezi cum ar trebui să arate locul tău; te izbeşti apoi de faptul că nu ştii unde să te duci, de unde să începi, cât efort implică toate aceste căutări din partea ta, ca beneficiar, să alergi prin toate magazinele de bricolaj. Este o investiţie de timp pe care omul modern nu îl are; lucrăm de la 9 la 18, seara nu vrem să ne mai plimbăm printr-un magazine de amenajări interioare“, descrie ea raţiunea acestui serviciu. Spune că pentru ei a devenit o rutină – la finalul zilei oferă beneficiarilor o estimare totală a cantităţilor şi costurilor materialelor şi obiectelor folosite.

    Riscul intervine atunci când clienţii folosesc aceste estimări, oferite în baza unei sesiuni de consultanţă gratuită, şi cumpără apoi ei înşişi produsele recomandate din alte locuri. ”Este o investiţie de timp şi costă: nu poţi să fii cel mai ieftin din piaţă şi nici nu ne dorim să fim cei mai ieftini. Cred că 20% dintre şedinţele noastre de consultanţă gratuită se termină cu clientul plecând către cineva un pic mai ieftin; s-a întâmplat acest lucru şi pe businessul de scule – unelte.“ Şi pe vânzarea de scule – unelte este nevoie de consultanţă, spune Sardescu: ”Este foarte greu pentru o persoană fizică să îşi aleagă un generator de exemplu; la fel şi pentru firme, pentru un proprietar de pensiune din Buşteni, care se confruntă cu căderi de curent foarte dese, a fost nevoie de o discuţie de jumătate de oră la telefon pentru ca el să îşi aleagă un model care să i se potrivească“.

    În ceea ce priveşte tendinţele pe piaţa pe care activează, spune că a observat, în rândul celor care apelează la ei, un interes mai mare pentru produsele de calitate: ”Vedem că faţă de acum doi ani, oamenii încep să prefere produsele un pic mai bune, nu neapărat mult mai scumpe; diferenţa de preţ la amenajarea unei băi pentru produse de calitate medie spre joasă faţă de medie spre ridicată, poate să fie undeva la 2.000-4.000 lei în total.“ Potrivit antreprenoarei, costul mediu de amenajare a unei băi variază în, funcţie de dimensiunea şi tipul băii, între 1.500 de euro, pentru o baie de serviciu, iar pentru o amenajare completă a unei băi mari, cu produse de calitate medie spre foarte bună, la 5.000-6.000 de euro.

    Consultanţa pe care o oferă ei este gratuită, însă încearcă să acopere costul acesteia din adaosul pe care îl au prin vânzări. Costurile cele mai mari pe care le au ei se leagă de pregătirea persoanelor noi – ”să înţeleagă nevoia de a fi foarte politicos şi foarte înţelegător cu clientul, în contextul în care ştie mai multe despre această nişă decât el; nu este vina lui că nu ştie şi de aceea te sună pe tine. în piaţa actuală a muncii am observat o uşoară delăsare pentru că totul merge – atunci nu simţi nevoia să îţi mai dai silinţa.“ Au angajat recent două persoane, din rândul apropiaţilor lor. ”Am găsit doi oameni pe care i-am luat din cu totul alte domenii – unul dintre ei vindea foarte bine produse telecom, dar s-a reprofilat şi acum a ajuns să vadă businessul nostru foarte bine, iar celălalt vindea materiale de construcţii grele şi a avut întotdeauna o înclinaţie spre marketing.“ în prezent, 60% din venituri sunt generate de amenajarea de băi, iar 40% din vânzarea de scule şi unelte.

    După vizionarea de foarte multe randări, Ioanei Sardescu i-a venit ideea dezvoltării unui nou business, pe o nouă platformă online: wolo.ro. Aici vinde pături din lână de oaie merinos sau acril, precum şi alte tipuri de produse din lână şi materie primă pentru croşetat. A observat că păturile din lână merinos erau foarte populare în randările clienţilor, dar lipseau cu desăvârşire de pe piaţa locală, nu aveau de unde să le cumpere. Şi-a adus aminte că tricota când era copil, astfel că şi-a spus că poate să încerce să înveţe chiar ea să producă păturile.

    Nu a urmat niciun curs pentru a învăţa să împletească; timp de două săptămâni, croşetatul a fost singura ei activitate – a lucrat circa 140 de pături în acest interval – aceleaşi fire, pe care le-a împletit şi despletit până când a învăţat tehnica. Acum, realizarea unei astfel de pături durează între 2 şi 5 ore. A găsit două tipuri de variante pentru materialul gros din care sunt făcute acestea: lâna merinos, care costă 250 de lei/kg, şi acrilul, o variantă asemănătoare ca textură şi aspect cu aceasta, care costă 139 lei/kg. Are patru furnizori, doi din Regatul Unit, unul din Danemarca şi un altul din Australia.

    A început să lucreze la proiect în iunie şi a lansat site-ul în septembrie; până acum, au vândut 70 de pături din lână şi 170 din acril, de dimensiuni diferite. Preţul pentru o astfel de pătură porneşte de la 170 de lei în cazul celei din acril şi 370 de lei în situaţia celei din lână, pentru una cu dimensiunea de 60×80 cm; cea mai mare a fost însă comandată de o persoană care voia să o pună pe jos în spaţiul de joc al copilului şi a costat în jur de 3.800 de lei. Ţinând cont de etapa în care se află afacerea, antreprenoarea spune că nu are o previziune exactă, dar, până acum, aşteptările i-au fost depăşite. în prezent, vinde păturile şi în showroomurile Delta Studio.

    Dacă acum cel mai bine se vând produsele finite, Sardescu este convinsă că proporţia se va inversa, în contextul în care lucrează la lansarea de pachete care să ofere toată materia primă necesară realizării produselor, de la tipare, croşete, ace de tricot etc. Ioana Sardescu spune că a fost impresionată după ce, într-o vizită în Amsterdam, a observat multitudinea magazinelor mici de tip do it yourself destinate produselor de croşetat pline de clienţi; nu credea să regăsească acest trend în România însă, după ce şi-a propus iniţial să vândă doar pături, a constatat că există cerere şi pentru materia primă: ”Este o activitate cathartică, te relaxează; am vorbit cu multe femei foarte ocupate care au avut un kit de proiect şi vor să facă ceva cu mâinile lor, chiar dacă nu iese produsul finit ca şi cum ar fi făcut de cineva care doar asta face, dar este suficient de bun pentru ce au ei nevoie“.

    Iar dacă acum face singură păturile, spune că în situaţia unei comenzi mai mari ar putea apela la o comunitate de oameni care croşetează şi care, spune ea, ar fi dispuşi să renunţe oricând la jobul lor actual pentru a se dedica acestei activităţi. în prezent, Sardescu spune că cel mai dificil aspect în gestionarea afacerii se leagă de time management: ”Când jonglezi cu două businessuri trebuie să te împaci cumva cu ideea că timpul tău liber înseamnă să faci ceva care îţi place, chiar dacă este muncă“; exemplifică cu câteva săptămâni în care începea munca dimineaţă – pleca la birou, ajungea la opt acasă şi continua să lucreze până pe la 1-2. ”Dacă nu priveşti ceea ce faci cu entuziasm şi nu te bucuri de ceea ce vrei să faci, nu ai succes şi la finalul zilei o să fii tot nemulţumit fiindcă businessul tău nu este unde vrei tu
    să fie.“
     

  • Unul dintre creatorii Facebook: “L-am ajutat pe Zuckerberg să creeze un monstru. Facebook exploatează vulnerabilităţile din creierul uman. Numai Dumnezeu ştie ce le face copiilor noştri”

    În cadrul unei discuţii cu publicaţia Axios, antreprenor a discutat deschis despre pericolele din jurul social media şi modul în care aceste reţele exploatează vulnerabilităţile umane.

    „Toate aceste aplicaţii, Facebook fiind prima dintre ele, au fost create pe o singură idee: Cum atragem cât mai mult din atenţia oamenilor şi cum consumăm mai mult din atenţia lor?”, spune Parker, care s-a alăturat Facebook-ului în 2004, când Facebook-ul avea mai puţin de un an de la înfiinţare.

    Comentariile acestuia se adaugă unui val de figuri reprezentative din industria hi-tech, care şi-au exprimat îngrijorările cu privire la produsele pe care le-au creat la un moment dat.

    „Şi în urma planului de a atrage cât mai mult timp şi atenţie, trebuie să primeşti o mică doză de dopamină din când în când, atunci când cineva îţi dă like sau comentează la o poză sau o postare. Iar această doză de dopamină te va face să mergi mai departe şi să contribui cu mai mult conţinut, iar acest sistem te va acapara…mai mult like-uri, mai multe comentarii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro