Tag: business

  • Cum să construieşti un business în asigurări cu 1000 de euro

    Brandul a ajuns la 48 de filiale în România, dintre care 46 sunt deschise în sistem de franciză. Compania activează în cele mai mari oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Constanţa, Bucureşti sau Timişoara şi caută parteneri pentru dezvoltarea brandului Globasig în franciză în toate oraşele din ţară.

    Globasig a apărut în 2002 în România şi 7 ani mai târziu proprietarii brandului au decis extinderea acestuia în sistem de franciză.

    “Oferim consultanţă de specialitate pentru identificarea riscurilor la care sunt expuşi clienţii nostri, examinarea evenimentelor care reprezintă riscuri potenţiale în vederea asigurării acestora, identificarea soluţiei de protecţie obiectivă şi potrivită riscurilor identificate, furnizarea de produse de asigurare adaptate nevoilor reale de protecţie a clienţilor. Suntem reprezentanţii intereselor clienţilor noştri în relaţia cu compania de asigurare, eminentă a produsului de protecţie”, explică reprezentanţii Globasig Broker de Asigurare-Reasigurare.

    Investiţia iniţială în dezvoltarea unei francize Globasig se ridică la 1000-3000 de euro. Taxa de franciză şi contribuţia lunară la bugetul de marketing este zero, iar redevenţa lunară este negociabilă. Capitalul circulant de lucru necesar este de 1500-4000 de dolari.

  • Cum să construieşti un business în asigurări cu 1000 de euro

    Brandul a ajuns la 48 de filiale în România, dintre care 46 sunt deschise în sistem de franciză. Compania activează în cele mai mari oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Constanţa, Bucureşti sau Timişoara şi caută parteneri pentru dezvoltarea brandului Globasig în franciză în toate oraşele din ţară.

    Globasig a apărut în 2002 în România şi 7 ani mai târziu proprietarii brandului au decis extinderea acestuia în sistem de franciză.

    “Oferim consultanţă de specialitate pentru identificarea riscurilor la care sunt expuşi clienţii nostri, examinarea evenimentelor care reprezintă riscuri potenţiale în vederea asigurării acestora, identificarea soluţiei de protecţie obiectivă şi potrivită riscurilor identificate, furnizarea de produse de asigurare adaptate nevoilor reale de protecţie a clienţilor. Suntem reprezentanţii intereselor clienţilor noştri în relaţia cu compania de asigurare, eminentă a produsului de protecţie”, explică reprezentanţii Globasig Broker de Asigurare-Reasigurare.

    Investiţia iniţială în dezvoltarea unei francize Globasig se ridică la 1000-3000 de euro. Taxa de franciză şi contribuţia lunară la bugetul de marketing este zero, iar redevenţa lunară este negociabilă. Capitalul circulant de lucru necesar este de 1500-4000 de dolari.

  • ESOP: Anul 2018 aduce chirii mai echilibrate pentru birourile noi din principalii poli de business ai Bucureştiului

    Potrivit reprezentanţilor comapniei, dacă în urmă cu cinci ani, chiriile spaţiilor de birouri noi, de clasă A din polul de business Barbu Văcărescu – Aviaţiei – Dimitrie Pompeiu porneau de la 16 euro/mp/lună şi ajungeau la 17 euro/mp/lună, acum încep de la  14,5 euro/mp/lună şi ajung la 17,5 euro/mp/lună, fiind apropiate la limită inferioară de cele din polul de business Orhideea – Grozăveşti – Politehnică, unde chiriile sunt de 13,00-14,5 euro/mp/lună.

    În Zona Expoziţiei au fost anunţate în ultimele luni mai multe proiecte de anvergură, astfel încât se conturează un nou pol de business  in zona Expoziţiei – Piaţa Presei Libere, care se poziţionează ca nivel al chiriilor între polul Barbu Văcărescu – Aviaţiei – Dimitrie Pompeiu şi polul Orhideea – Grozăveşti – Politehnică cu valori de 14,5-16,5 euro/mp/lună.

    „În 2017, marile proiecte de birouri în construcţie s-au concentrat în principalii poli de birouri din Bucureşti, numărul lor mărindu-se, de la doi, la cinci poli de business. În paralel cu dezvoltarea zonelor din centru-nord şi Victoriei- Aviatorilor, s-a consolidat polul din centru-vest, s-a deschis polul Unirii – Timpuri Noi şi s-a anunţat un nou pol de birouri în zona Expoziţiei – Piaţa Presei Libere.

    Clădirile de birouri de clasă A, cu numeroase facilităţi, aflate în lucru în principalii poli de birouri din Bucureşti, vor livra o suprafaţă estimată de peste 600.000 mp în perioada 2018-2021 şi vor atrage marile companii din România, o parte dintre acestea – precum IBM, BCR, ING, Bitdefender, Amazon etc având deja semnate contracte de pre-închiriere.
    Chiriile la spaţiile de birouri de clasă A din cei cinci poli de birouri se situează acum la un nivel cuprins între 13 şi 18 euro/mp/lună, in funcţie de zonă şi facilităţile oferite.
    Spaţiile de birouri din clădirile existente vor fi eliberate treptat de marii chiriaşi şi vor face loc chiriaşilor de talie medie, cu bugete de 8-12 euro/mp/lună, care vor avea astfel acces la clădiri de birouri de calitate, în locaţii bune”, spune Alexandru Petrescu Managing Partner la ESOP Consulting – CORFAC International.

    Cele mai importante evenimente ale pieţei de birouri în 2017 au fost inaugurarea primelor faze ale proiectelor Timpuri Noi Square (care a deschis un nou pol de business în Capitală, Unirii-Timpuri Noi) şi The Bridge (care dă startul livrărilor de spaţii de clasă A în zona Orhideea-Grozăveşti-Politehnică).

    În 2018-2019, sunt aşteptate mult mai multe livrări de clădiri noi de clasă superioară în toţi cei cinci poli de birouri, cea mai mare activitate urmând a o avea polii din centru-vest şi Expoziţiei.

    Printre marile proiecte de birouri care vor livra spaţii noi de birouri de clasă A în 2018-2019 se numără:
    –    Campus 6, Bucharest Business Garden, The Bridge II, Orhideea Towers, The Light, AFI Tech Park, în polul de business din Orhideelor – Grozăveşti – Politehnică – Vladimirescu;
    –    Equilibrum, Globalworth Campus, Oregon Park în polul de business din Barbu Văcărescu-Aviaţiei-Dimitrie Pompeiu;
    –    Expo Business Park, City Rose Park în polul de business din Bd Expoziţiei – Piaţa Presei Libere;
    –    Unirii View, Day Tower, Timpuri Noi Square, în polul de business din Unirii – Timpuri Noi
    –    The Mark,  D’OR Business Center, în polul de business din Piaţa Victoriei – Charles de Gaulle-Dorobanţi.

    „Evoluţia chiriilor în principalii poli de birouri în 2018-2019 va depinde de ritmul livrărilor şi de dinamica creşterii afacerilor sşi a numărului de angajaţi ai marilor companii din Bucureşti. Estimăm că va exista o tendinţă de egalizare a chiriei medii în principalii poli de business din Bucureşti (Orhideelor-Politehnică, Pompeiu-Barbu-Văcărescu, Expoziţiei-Piaţa Presei Libere, Unirii-Timpuri Noi), în care vor fi cele mai multe livrări în următorii doi ani. Considerăm că perioada 2018-2019 reprezintă una dintre cele mai favorabile perioade de după declanşarea crizei financiare din 2008, pentru companiile care doresc să-şi securizeze sedii noi la un raport calitate preţ competitiv, prin semnarea de contracte de pre-închiriere înainte de momentul livrării clădirilor”, completează Alexandru Petrescu

    ESOP este o companie de consultanţă imobiliare ce lucrează de 15 ani în piaţa birourilor si pe piaţa rezidenţială. Începand cu 2013, ESOP activează în asociere cu CORFAC International – Corporate Facility Advisors – o alianţă de companii imobiliare antreprenoriale angajate să ofere servicii de calitate la nivel local, naţional şi international. CORFAC International oferă servicii imobiliare cu o acoperire în 61 de locaţii din America de Nord şi în peste 24  in alte  ţări pe plan international. În cifre – peste 8.500 de tranzacţii anual, cuprinzând 55 mil mp şi evaluate la peste 5,2 miliarde de dolari.
     

  • Răspunsul genial al unui bărbat de culoare la un comentariu rasist

    Emmit Walker, un bărbat de culoare din Statele Unite, a avut răspunsul perfect atunci când un alt pasager din avionul în care se pregătea să urce a făcut un comentariu rasist.

    Emmit, director la o companie din SUA, a relatat pe Twitter dialogul avut cu femeia:

    “Faceţi loc, acest rând e pentru îmbarcare prioritară”, i-ar fi spus ea.
    “E rândul pentru business class, aşa-i? Sunt pe rândul corect, doamnă, aşteptaţi să vă vină rândul”, i-a răspuns Emmit.
    “Probabil că eşti din armată sau servicii, dar ar trebui oricum să ne laşi să trecem.”
    “Nici vorbă. Sunt doar un negru cu bani” a răspuns bărbatul, moment în care cei prezenţi au început să îl aplaude.

  • Ce trebuie să ai în vedere dacă vrei să-ţi deschizi o staţie ITP

    Aşadar ce trebuie să ia în considerare cei care vor să-şi deschidă o staţie ITP au la dispoziţie un ghid privind deschiderea unei staţii ITP, realizat de consilierului Szfarli Zoltan, Primăria Municipiului Mediaş.

    Cei interesaţi pot citi ghidul aici

  • Important e ce laşi în urmă

    Aş vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan şi nu Simion Ionuţ; am ales această variantă – Ionuţ – pentru că aşa m-a strigat mama mea, deşi eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune şeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă preţuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar şi asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepţii, am lucrat numai în companii americane şi am ţinut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotaţie de John şi detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuţ – Johnny era şi mai rău – şi de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

    Ionuţ Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) şi face parte dintr-o familie cu trei fraţi – de aici a şi plecat nevoia de autodepăşire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu şi întreabă: «Îl ştiţi pe Ionuţ Simion?»,  după nume n-ar şti niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl ştiţi pe Ionuţ, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu ştie unde stau sau ce fac şi cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist şi el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

    Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deşi spune că visul lui era să urmeze şcoala militară. „Toată viaţa mea mi-am dorit să fac şcoala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viaţa în bine şi nu în rău, pentru că probabil aş fi ajuns cine ştie ce ofiţer.”

    Când pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc

    10.000 de candidaţi, aşa că s-a dus la Facultatea de Finanţe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să îşi maximizeze şansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alţi 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

    „Am ajuns la concluzia că îţi trebuie şi puţin noroc în viaţă, deşi norocul este acel loc în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuţ Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condiţiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învăţasem eu câteva lucruri, dar lecţia aceea cu teoria capitalistă chiar o ştiam, pentru că visam cum o să combat socialismul ştiinţific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar ştiam lacurile din România – nu pentru că le învăţasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peştii. Când am auzit că e posibil să pice peştii la un examen, am lăsat-o pe mama în Bucureşti, m-am întors la mine la ţară şi am început să citesc tot ce am putut despre peşti din manualul de geografie. Şi nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri şi râuri. Şi atât am apucat şi eu să învăţ.”

    „La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare şi ce mai învăţasem la şcoală, care nu avea nicio legătură cu informaţiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiţia că trebuie să învăţ şi eu, să îi prind din urmă”, povesteşte Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanţe. „Şi cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toţi acceptau. Imediat după revoluţie toată lumea a alergat după ei pe şinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu ştiu ce»; eu n-am devenit membru de partid deşi aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare şi în niciun caz o alegere personală.”

    A terminat facultatea în 1993, fiind prima generaţie care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obţinut-o în acelaşi an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulţi oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povesteşte el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la şcoală, aşa că am intrat şi domnul Copos m-a vazut şi m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la şcoală?». Şi i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”

  • Viaţa misterioasă a soţiei liderului nord-coreean, Kim Jong Un

    Potrivit rapoartelor sud-coreene, Ri Sol-ju are 28 de ani şi 3 copii împreună cu unul dintre cei mai controversaţi lideri ai lumii. S-a aflat că este soţia lui Kim în iulie 2012, când a fost prezentată oficial în timpul deschiderii unui parc de distracţii din Phenian.

    Nu se ştie cu exactitate când Kim şi Ri s-au căsătorit; unii spun că nunta fi avut loc în 2009, iar alţii că s-au întâlnit în 2010, la un concert de muzică clasică.

    Şi mai puţine se ştiu despre viaţa lui Ri înainte de a se căsători cu Kim. Conform rapoartelor menţionate, ea a studiat muzica în China şi a vizitat Coreea de Sud în 2005, într-o echipă de majorete a Coreei de Nord. Pe de altă parte, Ri este pasionată de moda occidentală şi are gusturi scumpe. A fost criticată deseori că poartă genţi Dior şi Chanel în timp ce mulţi civili nord-coreeni se luptă cu sărăcia şi foametea.

    Se spune că Ri a născut al treilea copil în februarie, după ce a dispărut din viaţa publică timp de câteva luni. În acest context, s-a speculat că liderul nord coreean şi-a dorit ca un băiat care să-i moştenească funcţia.

    E important de menţionat că aura de mister din jurul lui Ri nu e ceva neobişnuit pentru nord-coreeni, în contextul în care tatăl lui Kim, Kim Jong-il, nu şi-a prezentat niciodată soţia în public. 

  • Duster, un business de 18 mld. euro şi vânzări de 3 mld. euro în 2017. SUV-ul Dacia se pregăteşte să „spargă“ bariera celor 200.000 de maşini produse într-un singur an

    Anul acesta, pentru pri­ma dată în istoria uzinei Dacia de la Mioveni, Dus­ter devine primul model din gama mărcii autoh­to­ne care va înregistra într-un singur an o producţie de peste 200.000 de uni­tăţi, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor Aso­cia­ţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), cu o valoare de peste trei miliarde de euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA. Dacă se ia în calcul întreaga producţie dintre 2010 şi 2017, atunci cele peste 1,2 milioane de automobile Duster asamblate la Mioveni ar valora peste 18 miliarde de euro.

    Duster are o miză cu atât mai importantă cu cât 64% din producţia uzinei Dacia din România este reprezentată de acesta, faţă de numai 25% în 2010. Mai mult, pe fondul cererii mari, luna trecută aproape 80% din maşinile ieşite de pe banda de asamblare de la Mioveni erau SUV-uri.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Cum au transformat două surori un business de retail într-un butic cu afaceri de 2 milioane de euro

    Surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea au găsit modalitatea prin care să transforme un business de retail de mici decoraţiuni interioare şi mobilier cu stocuri de marfă şi numeroşi angajaţi într-un butic de amenajări interioare profitabil. Au păstrat doar numele afacerii iniţiale şi l-au transformat într-un sinonim al căminului ideal pentru oamenii fără timp de investit în amenajarea casei. Veniturile anuale ale afacerii se apropie de 2 milioane de euro.

    Un spaţiu amplu, cu ferestre înalte, o masă lungă, din lemn masiv, aşezată lângă o bibliotecă ce umple peretele, o altă masă, din piele, sticle de şampanie, obiecte de iluminat cu decoraţiuni atipice – sunt câteva dintre micile detalii reprezentative pentru biroul Lemon Interior Design, în care s-au mutat recent surorile-antreprenoare Cristina Căpitanu şi Elena Oancea.

    Biroul se află la baza unuia dintre proiectele de amenajare pe care s-au concentrat în ultimul an şi jumătate – complexul rezidenţial One Herăstrău Park din Bucureşti; unul dintre criteriile alegerii acestuia a fost proximitatea de clienţii aflaţi în clădire. ”Vedeam genul acesta de birouri plimbându-mă pe străzi, în marile oraşe. Se vedea că este un spaţiu pentru arhitecţi, designeri – mi-am spus că dacă vreodată ne luăm un spaţiu mai mare, genul acesta de loc trebuie să fie, în care să îţi doreşti să vii să munceşti, iar clientul să se simtă bine“, descrie Cristina Căpitanu locul în care ne aflăm.

    Acesta este reprezentativ pentru afacerea condusă de cele două surori: Lemon Interior Design este un butic de amenajări interioare destinat mai ales persoanelor fizice; au lucrat însă la cerere şi pentru amenajarea unor spitale, spaţii de birouri şi restaurante. În prezent, alături de ele lucrează alţi doi angajaţi, iar veniturile firmei se îndreaptă anul acesta spre 2 milioane de euro. Modelul lor de business presupune că designul este un serviciu pe care nu îl taxează; clienţii plătesc doar mobilierul, selectat prin intermediul celor aproximativ 30 de furnizori cu care lucrează buticul de design. Printre proiectele la care au lucrat se află circa 60-70% din cele aflate în complexul rezidenţial One Herăstrău Park, unde există aproximativ 100 de apartamente. 

    Pentru această clădire, s-au ocupat şi de alegerea finisajelor, de realizarea băilor personalizate ale tuturor clienţilor, precum şi de designul pentru spaţiile comune din cadrul clădirii. În prezent, au în lucru şi proiectele One Charles de Gaulle şi One Herăstrău Plaza, ale aceluiaşi dezvoltator (One United Properties). în afara acestor proiecte, a unor case în ţară, precum şi a unor apartamente timp penthouse în Bucureşti, în ultimele două luni nu au mai preluat alte proiecte, fiindcă, spune Cristina Căpitanu, nu au capacitatea să se ocupa de ele.

    Cristina Căpitanu descrie intrarea în afacerea designului de interior drept o întâmplare pentru ea şi asociata sa, Elena Oancea, care este, de altfel şi sora ei. Niciuna dintre cele două surori nu şi-a propus de la început să se axeze pe acest domeniu: Căpitanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar sora ei, Dreptul. ”Noi suntem complementare, cred că de aceea a şi funcţionat să lucrăm astfel; fiind de mici împreună, ne cunoaştem şi ne completăm. înainte să terminăm sau să facem un concept, analizăm amândouă proiectul respectiv.“

    În timpul facultăţii şi după facultate, Căpitanu a lucrat în cadrul a două companii ca manager de import-export, iar apoi ca account manager în cadrul magazinelor TCM; dar şi-a dorit o schimbare. în căutarea a ceva care să le placă, au intrat în businessul decoraţiunilor şi mobilierului de interior, dar în retail, prin achiziţia unui lanţ de magazine în care se comercializau astfel de produse (Lemon Interior Design). Când au preluat afacerea, aceasta era formată din trei magazine, iar ulterior au mai deschis două. Cristina Căpitanu povesteşte însă că la momentul preluării acestea aveau stocuri foarte mari, foarte mulţi angajaţi, depozit, preluarea nefiind divizată.

    Au funcţionat aşa, în retail, până în 2013 – deschizând şi închizând magazine, până când au început să se reorienteze spre produsele de design, ca urmare a solicitărilor primite de la clienţii care le cereau sfaturi. Au înţeles astfel că de fapt, în loc să aibă cinci magazine cu stocuri şi angajaţi, le place mai mult să meargă la târguri, să vadă colecţiile şi apoi să facă vânzare, astfel a venit ideea afacerii de amenajare. ”Este foarte greu să faci retail, mai ales pe nişa obiectelor mici – există pierderi foarte mari, existau produse care se puteau sparge, fura. în timp, ne-am dat seama că ne regăsim mai mult pe partea amenajărilor interioare; a venit ideea, dar şi necesitatea ne-a dus în direcţia aceasta, a unui butic de design.“

    Până în 2013, magazinele s-au aflat în mai multe centre comerciale din Bucureşti, precum şi în Piaţa Victoriei, cel mai recent închis fiind în centrul comercial Băneasa. Şi-au propus să continue cu vânzarea produselor de mobilier, dar nu printr-un showroom, la fel ca al unor branduri mari de pe piaţă, prin care să vândă din stocuri şi să se ocupe de toate aspectele pe care le presupun această activitate. Buticul de design oferă un concept de design şi o amenajare completă, iar clienţii cărora li se adresează sunt cei care nu au timp pe care să-l dedice amenajării unei locuinţe. ”Sunt oameni ocupaţi, care călătoresc, care câştigă prin muncă aceşti bani, înţeleg valoarea banilor şi vin la noi în căutarea unui sprijin pentru realizarea unui spaţiu în care să se simtă bine, în care să se relaxeze după o zi de muncă“, descrie antreprenoarea profilul clienţilor.

    Ea spune că sunt deopotrivă persoane cu bugete mici, cât şi unii cu foarte bugete mari – ”poţi să ai un apartament superb mobilat cu un buget foarte mic – şi pot să îl ai urât realizat, cu un buget foarte mare. Nu ţine de buget, ci de ce îşi doreşte omul respectiv să aibă la el în casă“. Oferă ca exemplu de la clienţii care, cu 15.000 de euro, şi-au amenajat un apartament, format dintr-un dormitor şi un living, până la cei care au dedicat câteva sute de mii de euro amenajării unei case. ”Contează foarte mult momentul în care ei vin să îşi facă locuinţa. Una este când vin să îşi facă prima casă şi altfel când sunt la a treia; contează foarte mult momentul în care sunt ei şi ce îşi doresc, poate nu ştiu exact ce piesă vor într-un anumit loc“, descrie Căpitanu filosofia pe care se axează în amenajare, care nu încurajează trendurile noi, ci preferinţele clienţilor.

    Iar un stil care va rămâne atemporal este, potrivit ei, cel modern elegant. Din rândul preferinţelor mai puţin obişnuite, oferă exemplul unui client care şi-a dorit să-şi amenajeze casa cu verde şi oranj şi povesteşte că au reuşit să ducă proiectul la capăt, în pofida combinaţiei atipice de culori. Durata amenajării unei locuinţe poate varia, pentru apartamentele mai mici, care nu presupun şi pereţi şi finisaje băi, de la minimum 4-5 săptămâni şi până la opt luni – în cazul proiectelor mari, unde realizează totul.

    În ceea ce priveşte provocările pe piaţa pe care activează, Cristina Căpitanu menţionează munca cu echipele care realizează proiectele: ”Noi cerem un anumit nivel de finisaje, de montaj, suntem foarte atente la detalii şi este foarte greu să explici acest lucru oamenilor care fac operaţiuni simple, să monteze un tapet, de exemplu, fiind atenţi la detalii de fineţe. Ştiu că este mai uşor să faci o amenajare standard, dar ştiu că se poate şi altfel fiindcă alţii, în afară, au făcut. Dacă alţii au putut şi se poate, trebuie să putem şi noi.“

  • Cât câştigă un stagiar al Apple şi de ce nu au voie să le spună prietenilor unde lucrează

    “Nu ai voie să spui nimănui nimic despre slujba ta. Nu ai voie să le spui oamenii din afara familiei la ce lucrezi”, continuă el.

    Spre deosebire de Google sau Facebook care intervievează oamenii apoi le găsesc anumite posturi, Compania californiană interviează oamenii pentru roluri specifice, iar managerul echipei specifice se ocupă de interviuri.

    Stagiarii sunt plătiţi regeşte de către Apple, aceştia câştigă 38 de dolari pe oră potrivit internului Apple ceea ce este similar cu informaţiile de pe site-ul Glassdoor. Astfel, un stagiar Apple câştigă în jur de 6700 de dolari pe lună. De asemenea, aceştia sunt plătiţi în plus dacă stau peste program. Mai mult, Apple se oferă să te cazeze dacă nu te deranjează să stai alături de alt stagiar Apple. Dacă nu vrei, atunci compania se angajează să-ţi dea 1100 de dolari pentru chirie.

    Apple nu le dă voie angajaţilor să facă poze în campus, iar unii angajaţi vor lucra la anumite produse fără să ştie măcar ce este, potrivit Business Insider.