BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Să angajez sau să nu angajez un CEO?

    Cei mai mulţi însă preferă să controleze cu o mână de fier firmele pe care le-au construit, chiar dacă apar din când în când şi încercări de a delega conducerea companiei.

    Antreprenorul Marcel Bărbuţ a reluat conducerea grupului Adeplast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu. Nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini.

    Am crezut că voi putea să formez un CEO pentru AdePlast, dar Bogdan Pîrvu nu a performat conform mandatului primit. Voi forma ca CEO pe unul din băieţii mei“, spune Marcel Bărbuţ.

    În urmă cu un an, antreprenorul îl numea în funcţia de conducere pe Bogdan Pîrvu, care anterior deţinuse şefia diviziei de vopsele, una dintre cele trei ale grupului. Despre cei trei ani petrecuţi de Bogdan Pîrvu la conducerea diviziei de vopseluri, Marcel Bărbuţ spune că „a fost un mandat lung pentru mine“; niciun alt manager nu a avut un mandat întins pe parcursul mai multor ani. Antreprenorul povesteşte că decizia luată s-a bazat pe idei clare: „Un CEO îl eliberează pe proprietarul de business de multe operaţii executive – citirea, semnarea nenumăratelor contracte, conducerea operativă a nouă fabrici etc. Altfel spus, probleme zilnice care mănâncă multe ore“. Ca urmare, antreprenorul poate să vadă mai bine piaţa, mai cu seamă pentru că, spune Bărbuţ, sunt nenumărate oportunităţi de achiziţii în prezent, afaceri de cumpărat la preţuri bune. La finalul unui an, Bărbuţ a tras linie, a adunat şi a ajuns la concluzia că Bogdan Pîrvu nu a îndeplinit obiectivele; a reluat conducerea grupului, iar pe termen lung plănuieşte să-l formeze ca CEO pe unul din băieţii săi, implicaţi deja în afaceri.

    Formarea de noi lideri, din cadrul familiei, este şi reţeta cu cele mai mari şanse de câştig, spune George Butunoiu, managing partner al firmei de executive search George Butunoiu Ltd. Nu puţini sunt antreprenorii care îşi trimit copiii la studii şi apoi aceştia se implică în afaceri pentru a prelua – sau a se pregăti să preia – conducerea afacerilor.

    Alexandra Copos de Prada, care conduce afacerile Ana Pan, Ana Baking şi Ana Hotels, înfiinţate de George Copos, a studiat în străinătate, a lucrat în domeniul consultanţei şi s-a întors în ţară pentru a prelua conducerea firmelor create în urmă cu mai bine de 20 de ani. Diana Videanu, fiica lui Adriean Videanu, se pregăteşte să preia afacerile celui mai mare producător de piatră naturală din România, Marmosin, şi ale companiei care prelucrează şi comercializează piatra, Titan Mar.

    Isabelle Iacob, fiica antreprenorului Ovidiu Buluc, fondatorul grupului farmaceutic Farmexim, cu afaceri de peste 400 de milioane de euro în distribuţia şi retailul de medicamente, a ajuns în business încă din timpul facultăţii, când era studentă la ASE. Lanţul de farmacii Help Net, deţinut de Buluc, a fost de fapt un proiect din studenţie al fiicei sale. Isabelle Iacob, în prezent şefa Help Net, şi-a luat trei dintre colegii de facultate şi a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deţinut de tatăl său. Lista este însă mai lungă şi mai cuprinde multe nume de companii, ca Transavia, Vincon, Lemet, Te-Rox Prod.

    „Copiii fondatorilor sunt acceptaţi în mod natural de angajaţi, chiar dacă sunt mai tineri. Or dacă te conduce cineva mai tânăr, instinctiv ai tendinţa de a nu asculta, e natural. Contează şi cât de competenţi sunt, dar şi de cât de mult se dă patronul deoparte“, explică Butunoiu, spunând că este de preferat să existe o perioadă în care şi fondatorul, şi viitorul conducător să se ocupe de coordonarea firmei. În esenţă, cele mai mari dificultăţi cu care se confruntă un manager într-o afacere antreprenorială nu sunt legate de piaţă, competenţe, relaţii cu furnizorii şamd. Cele mai multe companii fac aceleaşi lucruri pe care le fac şi cele din străinătate, după litera cărţii, dar câlcâiul lui Ahile în acest caz este reprezentat de relaţiile sociale din firmă. „Când lucrezi pentru un antreprenor, accepţi necondiţionat să te conducă acesta. Când vine însă un manager la conducere lucrurile se schimbă“, adaugă Butunoiu.

  • Viorel Panaite: avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât şi ca angajaţi

    . La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei. Viorel Panaite, managing partner al Human Invest & Ken Blanchard Romania răspunde pentru Business Magazin la câteva întrebări legate de felul în care relaţionează românii cu munca.

    BM: Ce ne diferentiaza pe piata europeana/mondiala a muncii? Din ce cauze?

    Viorel Panaite: Nu ştiu cât de mult contăm pe piaţa mondială a muncii, cred că destul de puţin. Indienii şi chinezii sunt cei care fac diferenţa în multe feluri acum aici. În Europa, mulţi ani după Revoluţie am fost văzuţi ca o forţă de muncă calificată, conştiincioasă, cu un cost scăzut, şi asta a atras mulţi investitori în România. Cred că valorile societăţii noastre şi care reflectă un grad ridicat de pasivitate, se regăsesc şi în etica noastră privind munca, iar pentru a ne valoriza natura şi potenţialul creativ, ne ajută să ne sprijinim de sisteme care ne oferă monitorizare continuă şi feedback frecvent, sisteme care ne fac să simţim rapid costurile şi consecinţele abaterii de la regulile jocului.

    BM: Suntem o natie de angajati sau de angajatori, exista suficient spirit antreprenorial sau suntem subalterni innascuti?

    Viorel Panaite: Cred că mai mulţi dintre români preferă să lucreze într-o organizaţie, mai degrabă decât să pună pe picioare o organizaţie şi să ofere locuri de muncă altora. Pe de altă parte, ar fi puţin ciudat să fie mai mulţi antreprenori decât angajaţi. Suntem o societate destul de polarizată, iar în perioade dificile mai mulţi români par să caute protecţia unui rol de angajat care să ofere securitate financiară. Per ansamblu, mai multe studii făcute pe cultura muncii din România spun că avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât şi ca angajaţi – nivel care nu ne fructifică potenţialul, nu ne activează creativitatea şi nu ne stimulează ambiţii constructive.

    BM: In sistemul de valori sociale locale, care este locul pe care il ocupa munca? Ce este de facut?

    Viorel Panaite: Ceea ce trebuie mulţi dintre noi să înţelegem este că un venit mai mare şi o calitate superioară a vieţii vin după o îmbunătăţire a productivităţii muncii. Cred că alocăm mult timp muncii, dar am putea fi mai productivi muncind mai creativ, cu o preocupare mai mare pentru îmbunătăţirea continuă: colaborând mai bine între noi, cu un ritm şi o disciplină mai bune, cu mai puţină risipă de productivitate prin jocuri de putere şi scoaterea în evidenţă a ceea ce nu merge. Investim până la risipă multă energie pentru a avea o atitudine de pasivitate ridicată (care de multe ori se transformă în agresivitate ridicată) în raport cu îmbunătăţirea continuă a calităţii muncii, a calităţii vieţii.

    Ce e de făcut? Să învăţăm să punem mai frecvent valorile constructive în etica pe care o avem în raport cu munca. Să învăţăm că o motivaţie de calitate, aşezată pe valorile constructive, va aduce o creativitate superioară, o mai bună colaborare şi o creştere a productivităţii muncii.

    BM: Un fapt – muncitorul roman poate fi lenes si nepasator acasa, dar harnic si implicat in Italia, Spania sau Marea Britanie? De ce, care este explicatia, ce si cum putem schimba?

    Viorel Panaite: Aşa stau lucrurile cu oricine: dacă luăm pe cineva foarte productiv în cultura sa şi stă o periodă de timp în altă cultură, mai leneşă să spunem, va prelua din obiceiurile acelei culturi mai leneşe şi îşi va scădea productivitatea. O bună prietenă spaniolă din Bilbao, foarte organizată şi foarte disciplinată la locul său de muncă din Spania, îmi spune că simte că îşi pierde din ritm şi productivitate, când vine să lucreze pe diverse proiecte în România. La fel, muncitorii români în străinătate, în mediile unde cultura îţi cere o productivitate mai mare ca să rămâi competitiv şi să supravieţuieşti, se adaptează. Asta e forţa unei culturi, aşa funcţionează cultura. Pentru a îmbunătăţi lucrurile astea, primul pas este să ne acceptăm nivelul de productivitate la care suntem. Ceea ce nu este un lucru uşor!

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 29 februarie 2016

    COVER STORY: Să angajez sau să nu angajez CEO?

    O treime dintre cele mai mari 20 de afaceri antreprenoriale din românia sunt conduse de manageri de carieră, iar fondatorii au făcut pasul în lateral, ocupându-se de strategie sau hobby-uri. Cei mai mulţi însă preferă să controleze cu o mână de fier firmele pe care le-au construit, chiar dacă apar din când în când şi încercări de a delega conducerea companiei. Antreprenorul Marcel Bărbuţ a reluat conducerea grupului Adeplast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu. nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini.
     
     
     

    TENDINŢE: Antreprenoriat în lemn

     

    ACTUALITATE: Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    TEHNOLOGIE: Va muşca FBI din Apple?

     

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • A renunţat la profesia de avocat ca să îşi urmeze pasiunea, iar acum brandul său participă la cele mai importante târguri de fashion din Europa

    Maria Dermengiu, antreprenoarea ce a pus bazele mărcii de eşarfe Marie Nouvelle în urma unei investiţii de 1.500 de euro, a participat la mijlocul lunii februarie la unul dintre cele mai cunoscute târguri de fashion din Europa, Pure London, unde şi-a expus cea mai nouă colecţie de eşarfe din mătase naturală supradimensionate.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin, Maria Dermengiu a studiat Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. A găsit o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii. Până în prezent, a investit în afacere circa 15.000 de euro.

    Pe parcursul anului 2015, brandul Marie Nouvelle a înregistrat o dezvoltare accentuată pe plan local. Povestea Marie Nouvelle alături de parteneriatele strategice încheiate i-au adus artistei Maria Dermengiu notorietate şi un capital care i-au asigurat trecerea la un alt nivel al business-ului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii antreprenoarei.

    ”Participarea la Pure London de la începutul acestui an este o consecinţă firească a creşterii brandului Marie Nouvelle. Am planificat acest eveniment încă de la jumătatea anului trecut când am făcut demersuri şi pentru a face parte din incubatorul internaţional de branduri 1MiSHAP. Noua colecţie pe care am prezentat-o la târg este produsă exclusiv în Marea Britanie, iar acest lucru a adus produselor Marie Nouvelle plus valoarea necesară participării la un astfel de eveniment. Sunt bucuroasă pentru această nouă etapă în dezvoltarea business-ului pe care îl conduc”, a declarat Maria Dermengiu, fondatoarea Marie Nouvelle.

     

  • Opinie Lavinia Raşca: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat

    Opiniile despre planul afacerii sunt foarte diferite. Unii consideră că este indispensabil succesului, alţii, dimpotrivă, că este inutil. Sigur, sunt şi păreri mai nuanţate. Am întâlnit persoane mi-au spus: „nu pot lansa businessul, pentru că nu mi-am terminat business planul”  – o scuză.

    În ultimii ani, în România s-au finanţat programe care să-i înveţe pe tineri să întocmească planuri de afaceri şi să-i stimuleze să-şi înfiinţeze, pe baza lor, întreprinderi. Tot mai mulţi antreprenori maturi şi specialişti le vorbesc începătorilor despre importanţa şi conţinutul acestui document. Sunt disponibile nenumărate publicaţii şi softuri despre cum se scrie un business plan.

    Planul afacerii este doar în mică măsură o condiţie obligatorie sau o garanţie a succesului antreprenorial. Iar când antreprenorul paralizează în demersul de a-l întocmi, devine chiar o frână. Cred însă că elaborarea acestui document sporeşte şansele de reuşită a afacerii şi că este bine ca antreprenorul să-l întocmească cu atenţie, înainte de a pune în joc fonduri, timp şi emoţii.
    În timp ce majoritatea antreprenorilor scriu planul ca să-l citească alţii, în general finanţatori sau furnizori de resurse, eu consider că principalii destinatari şi beneficiari ai acestui demers sunt, de fapt, chiar ei înşişi. Iată doar câteva motive:

    • Scriind planul, antreprenorii sunt obligaţi să se gândească la toate detaliile importante ale afacerilor lor, la clienţii vizaţi şi la factorii cheie ai succesului.
    • Documentul scris va putea fi arătat unor persoane apropiate, pricepute şi binevoitoare. Citindu-l, acestea îşi vor forma opinii obiective şi vor da sfaturi valoroase şi pentru rezolvarea unor eventuale puncte nevralgice, fără să ceară bani.
    • Planul este un ghid pentru primul sau primii doi ani de activitate, ajutându-i pe antreprenori să menţină în limitele prevăzute cheltuielile de personal, marketing, operaţiuni etc. De asemenea, să-şi  canalizeze energia spre atingerea obiectivelor pe care şi le-au propus şi să se concentreze asupra strategiei stabilite.


    În urma analizei atente a afacerilor avute în vedere, antreprenorii se lămuresc dacă pot crea premisele bunei lor funcţionări: (1) Echipe formate din persoane cu aptitudini şi experienţă relevantă, care, ideal, au mai lucrat împreună, se înţeleg bine şi se completează reciproc. (2) Un model de business atractiv şi durabil, care să conducă la avantaj competitiv. (3) Asigurarea resurselor prin atragerea de finanţatori, parteneri, furnizori, cu ajutorul unor tranzacţii avantajoase pentru toate părţile implicate.

    Aşa cum arăta profesorul William Sahlman de la Harvard Business School, cititorii cunoscători ai planurilor de afaceri se uită atent la câteva elemente, aşteptându-se ca ele să fie bine puse în evidenţă:

    (1) persoanele care vor face afacerea să funcţioneze,
    (2) oportunitatea care stă la baza ei,
    (3) contextul extern în care va funcţiona aceasta,
    (4) riscurile şi recompensele previzionate.

    Este indicat ca antreprenorii şi viitorii antreprenori care le scriu să le analizeze serios, nu doar pentru a răspunde aşteptărilor în cauză, dar şi pentru propriul succes.

    (1) Secţiunea referitoare la întreprinzători şi echipele lor este cea mai importantă. Fără oamenii potriviţi, nicio oportunitate, oricât de promiţătoare, nu va putea fi transformată într-o afacere durabilă, care să se dezvolte. Planul trebuie să dea răspunsuri la întrebări esenţiale:

    • Ce experienţă relevantă pentru afacere au antreprenorii şi echipele lor?
    • Cât de bine cunosc ei concurenţii şi dinamica industriei?
    • Au mai lucrat împreună?
    • Sunt cunoscuţi în industrie?
    • Au aptitudini care prezic o execuţie excelentă?

    A devenit deja bine cunoscută declaraţia lui Arthur Rock, simbolul investitorilor americani: „Eu investesc în oameni, nu în idei. Chiar dacă apar probleme în privinţa produselor/serviciilor, oamenii competenţi vor şti să facă schimbările necesare”. De aceea, calitatea oamenilor este o condiţie esenţială a succesului. Dacă nu o îndeplinesc, e bine ca antreprenorii să se mai gândească dacă pornesc la drum. Un mare plus îl reprezintă notorietatea şi reputaţia lor în domeniul respectiv.

    (2) Referitor la oportunitate, un business plan bun răspunde la mai multe întrebări:

     

    • Piaţa produsului sau serviciului avut în vedere este suficient de mare? Va creşte?
    • Cine sunt clienţii şi cum iau ei decizia să cumpere?
    • De ce ar considera produsul atractiv şi cât ar fi dispuşi să plătească pentru el?
    • Cât de uşor vor putea fi păstraţi clienţii?
    • Care va fi costul atragerii unui client? Dar al păstrării lui?
    • Cât timp va trece din momentul când antreprenorii plătesc furnizorul şi până la primirea banilor de la clienţi?
    • Care este valoarea capitalului pe leu vândut?
    • Cine sunt concurenţii actuali şi cât de uşor vor apărea şi alţii?
    • Ce resurse controlează concurenţii?
    • Vor fi agresivi faţă de nou-intraţi sau vor fi dispuşi la alianţe? În ce condiţii?
    • Ce vor avea de făcut antreprenorii pentru a se proteja faţă de concurenţii actuali? Prin ce vor fi diferiţi de aceştia?

    Pentru antreprenori, cele mai favorabile sunt afacerile cu cerere în creştere şi competiţie mai puţin acerbă, care nu impune reducerea preţurilor, permiţând obţinerea unor  marje atractive. Planul va prezenta în detaliu produsele/serviciile, preţurile şi costurile lor unitare, precum şi modalităţile de lansare pe piaţă şi costurile aferente. Analizând aceste informaţii, antreprenorii vor putea stabili cu mai multă certitudine dacă clienţii vor fi interesaţi de produsele/serviciile lor şi dacă-şi vor acoperi costurile. Cititorii vor dori să se lămurească dacă antreprenorii sunt conştienţi de aspectele favorabile ale oportunităţii, dar şi de pericolele care pot apărea.

    (3) Orice oportunitate se manifestă într-un anumit context extern. Este vorba despre macromediul care influenţează oportunitatea, industria şi competiţia. Contextul poate fi favorabil apariţiei de noi oportunităţi sau dimpotrivă; el poate influenţa în bine sau în rău performanţele companiilor. Se vor analiza:

    • Mediul politic, economic, social, tehnologic, ecologic, legislativ.
    • Ramura cu forţele sale: competiţia, clienţii, furnizorii, produsele substituibile, concurenţii potenţiali.
    •  Concurenţii direcţi.
    • Planul afacerii trebuie să demonstreze că antreprenorul este conştient de aspectele favorabile şi defavorabile şi că este pregătit să acţioneze în consecinţă. Este un plus dacă antreprenorul ştie şi poate să influenţeze favorabil contextul, prin alianţe şi lobby.

    (4) Howard Stevenson, profesor  de antreprenoriat la Harvard Business School şi investitor, arăta că antreprenorii adevăraţi vor să se bucure de toate recompensele pe care le pot aduce afacerile, dar pe cât posibil să transfere către alţii riscurile. Cum nu există afaceri fără riscuri, antreprenorii trebuie să demonstreze în business planuri că le anticipează şi ştiu cum să le minimizeze sau să le ocolească. De asemenea, să precizeze recompensele celor care-şi asumă aceste riscuri şi să-şi exprime disponibilitatea de a le negocia. Antreprenorii vor prezenta următoarele aspecte:

     

    • În ce interval de timp se va atinge punctul de echilibru şi când va deveni fluxul de numerar pozitiv?
    • Care va fi profitul estimat?
    • Când şi cum îşi vor recupera banii investiţi şi care va fi randamentul investiţiei?

    atunci când îşi riscă fondurile în afaceri antreprenoriale, investitorii doresc tranzacţii (deals) simple, corecte – din care să câştige toate părţile implicate, bazate pe încredere reciprocă şi care pot fi rediscutate, când se schimbă contextul. Riscul este inevitabil şi de aceea investitorii sunt mai încrezători atunci când business planul demonstrează că antreprenorii şi echipele îşi asumă responsabilitatea de a acţiona proactiv pentru a-l gestiona. Ei nu acceptă să investească în afacerile unor antreprenori care fie că nu sunt conştienţi de riscuri, fie încearcă să le ascundă. Şi, în definitiv, le fac astfel un bine, pentru că în felul acesta îi determină să evite un dezastru.

    În încheiere, reiau ideea care mi se pare importantă: elaborarea planului de afaceri nu reprezintă o garanţie pentru dezvoltarea durabilă a viitoarelor afaceri, dar îi ajută pe antreprenori să evite anumite greşeli, dintre care unele pot fi fatale. Iar dacă business planul demonstrează că antreprenorii pot gestiona corect întregul proces antreprenorial, de la observarea oportunităţii până la fructificarea rezultatelor afacerii, investitorii pot decide să-i finanţeze.

  • Antreprenorul care a făcut avere vânzând căruţe ţigăneşti – GALERIE FOTO

    Nu sunt chiar căruţe ţigăneşti, ci mai degrabă un fel de rulote potrivite stilului clasic de viaţă nomadă, reinterpretate şi pictate cu culori intense. Acestea sunt produse de “Greg’s Gypsy Bowtop Caravans”, o companie din Bristol care îi aparţine unui ins pe nume Greg; afacerea a început după ce antreprenorul a construit o primă variantă de rulotă, care a stârnit un interes considerabil.

    De atunci, antreprenorul a realizat mai multe variante – ‘Bowtops’, ‘Gypsy Wagons’, ‘Whoopie Wagons’, ‘Towbows’, ‘Romany Caravans’ sau ‘Vardo’.

    Varianta de bază a unei astfel de rulote costă 15.000 de lire sterline, care nu include mobilierul şi pictura.

    O rulotă este construită în circa cinci luni şiu este fabricată din lemn, impermeabilizată şi izolată termic. Are 15 metri, dar construcţia este uşoară şi poate fi transportată pe două roţi fără probleme de echilibru.

  • O nouă intrare postcriză pe piaţa mobilei de lux

    Se construiesc şi se amenajează case continuu, dar există multe locuinţe mobilate cu compromisuri şi acum clienţii, după ce au trăit o perioadă în ele, descoperă plăcerea de a le amenaja aşa cum şi-au dorit. Se maturizează şi, totodată, creşte şi nivelul investiţiei pe care sunt dispuşi să o direcţioneze în amenajare“, descrie Roxana Alexandrescu, managing partner al showroomului Collezioni, motivul pentru care deschiderea unui magazin dedicat produselor de lux pentru casă în această perioadă este oportună.

    I-a venit ideea proiectului odată cu lansarea liniei de gresie şi faianţă Roberto Cavalli, în urmă cu patru ani, dar planurile sale de business au început să se concretizeze în urmă cu şapte luni. Rezultatul unei investiţii de aproximativ 400.000 de euro (în amenajare, stocuri şi cheltuieli operaţionale), showroomul se întinde pe o suprafaţă de 230 de metri pătraţi din apropierea Pieţei Floreasca şi este structurat în două zone: prima, destinată reamenajării locuinţei, iar cea de-a doua, cumpărăturilor din impuls. Produsele, din colecţiile Luxury Tableware (ceşti din porţelan, pahare de cristal etc.), Linen (cuverturi, perne decorative ş.a.) şi Luxury Tiles (gresie şi faianţă) ale mărcii Roberto Cavalli Home, dar şi ale mărcilor Gaia Mobili, Galassia (obiecte sanitare) şi Cristallo Collezioni (corpuri de iluminat), precum şi ale mărcii româneşti Gabriela Seres, au preţuri cuprinse între 48 de euro (pentru, spre exemplu, un prosop ori o ceaşcă) şi 12.000 de euro, pentru un set complet de mobilă de baie.

    În cadrul showroomului sunt disponibile şi servicii de consiliere specializată, de livrare a produselor, precum şi servicii dedicate segmentului de evenimente private, de genul listelor de căsătorie. Alexandrescu este optimistă în ce priveşte interesul clienţilor pentru astfel de produse şi apreciază că va recupera investiţia în cel mult doi ani. „Piaţa produselor de lux din România este în continuă creştere. Dacă la un moment dat s-a putut observa o stagnare, în acest moment interesul românilor pentru produsele exclusiviste este din ce în ce mai mare“, explică Alexandrescu. Ea vorbeşte cu pasiune atât despre marca Roberto Cavalli, designer pe care l-a descoperit dincolo de imprimeul animal print care l-a consacrat, cât şi despre obiectele din magazinul său – dintre care preferatele sale sunt o cadă galbenă şi ceştile cu imprimeuri florale.

    Managing partnerul Collezioni a observat evoluţia pieţei luxului încă de la începuturile acesteia pe piaţa locală, când şi-a început prima afacere, tot pe segmentul amenajărilor interioare. Studiile sale de bază sunt economice, însă Alexandrescu crede că cele mai multe lucruri le-a descoperit odată cu plecarea din ţară. „Anul ’89 m-a prins la vârsta la care credeam că putem să facem orice, generaţia mea a vrut să vadă cât mai multe şi să înţeleagă cât mai mult din mersul lumii. Veneam dintr-o lume închisă, iar în momentul în care am putut să vedem, să înţelegem şi să învăţăm din alte părţi, ni s-a părut extrem de important.“ Prima ţară pe care a vizitat-o a fost Italia – unde a intrat în contact cu persoane din industrie la curent cu ultimele tendinţe în amenajare. „Veneam dintr-o lume a mobilei pe sub mână şi ne-am dus într-o lume în care oamenii se întreceau să facă lucruri frumoase pe care să le vândă.

    Cred că această ruptură a fost pentru generaţia mea un punct de cotitură – de aceea suntem mulţi din această generaţie antreprenori în businessul de decoraţiuni interioare, am fost atât de fericiţi să vedem lucruri frumoase, încât am vrut să le aducem şi aici.“ În jurul anului 2000 a pus bazele primei sale afaceri, Casa Nouă Design Store, specializată pe decoraţiuni interioare, mobilier şi băi şi care, potrivit informaţiilor publicate pe site‑ul Ministerului de Finanţe, a ajuns la venituri de peste 1 milion de lei, dar la care a fost fost nevoită să renunţe din motive independente de business. „În 2000 România nu era încă o piaţă pregătită pentru lux, însă în 2004-2005 apetenţa pentru lux a crescut, ajungând la maximum în 2007 şi scăzând puternic în perioada crizei.“

     

  • Ikea are în plan construcţia celui mai mare proiect imobiliar din România: 10.000 de locuinţe în Nordul Capitalei

    Suedezii de la Ikea au în plan construcţia celui mai mare proiect imobiliar în partea de nord a Capitalei, pe terenul de 48 de hectare achiziţionat de la un antreprenor român, unde va urma să construiască atât apartamente, cât şi birouri.

    Ikea are în plan să construiască 10.000 de apar­tamente, case şi vile dar şi spaţii de bi­rouri pe terenul de 48 de hectare achizi­ţionat la începutul acestui an, potrivit unor surse apropiate companiei.

    „Pe terenul din sectorul 1 avem în vedere dez­vol­tarea unui proiect mixt, predominant rezi­denţial. Dat fiind că în perioada care urmează vom începe să lucrăm la planificarea urbană, este pre­ma­tur să ne pronunţăm asupra mai multor detalii. Abordarea Vastint este bazată pe dezvoltarea de so­luţii pe termen lung, dorinţa noastră fiind să cre­ăm o comunitate într-un proiect echilibrat, durabil şi confortabil, bine integrat în zonă“, a spus Cornelia Marcu, marketing manager în cadrul Vastint România. Vastint România face parte din gru­pul Inter Ikea, iar Inter Ikea şi Ikea sunt gru­puri separate de companii, iar Inter Ikea este com­pania care acordă francize pentru Ikea, compania care operează magazinele companiei suedeze.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Spune-mi cum te îmbraci ca să îţi spun cine eşti

    Discuţia a avut loc între Daniel Craig (James Bond) şi Eva Green (Vesper Lynd) în filmul Casino Royale, unul dintre cele mai reuşite din seria Bond, şi evidenţiază, încă o dată (dacă mai era nevoie), importanţa costumului masculin croit pe comandă, despre care se spune că are asupra unei femei acelaşi efect pe care îl are lenjeria intimă asupra bărbaţilor. Pe asta se bazează de altfel şi James Bond, agentul secret britanic care a ridicat costumul la rang de artă, dar şi antreprenorii din spatele businessului Zenonni.

    În toate filmele lui Daniel Craig din seria Bond costumele par turnate pe actorul britanic.

    În România costumul pe comandă a revenit la modă în anii 2000, urmând modelul din Occident, unde croitorul personal este mai degrabă o moştenire de familie, la fel ca şi ceasul sau bijuteriile. Un model de business similar încearcă să construiască şi o familie de tineri antreprenori români care sunt în business din 2004 şi au ajuns deja la a doua generaţie de clienţi ai aceleiaşi familii.

    „Am 37 de ani, am studii economice şi un MBA în administrarea afacerilor. Înainte să lansez proiectul Zenonni am lucrat în alte patru companii din domenii variate, de la industrie la comerţ şi de la distribuţie la retail de modă.“ Aşa îşi prezintă pe scurt CV-ul Ciprian Vlad, unul dintre fondatorii Zenonni, un business de costume pe comandă ce are deja o istorie de peste un deceniu.

    Proiectul a fost lansat pe piaţă în 2004 de către tânărul antreprenor şi de către soţia sa, despre care el spune că este creierul artistic al businessului.

    „Businessul Zenonni este unul de familie, soţia mea, Simona Hulber, fiind cea care coordonează zona creativă a businessului, customer service-ul, consilierea vestimentară şi partea de design de produs. Este o fire mai artistică, cu studii în domeniu. De peste 15 ani consiliază şi educă bun gustul la nivel vestimentar.“ Ea a fost anterior designerul mai multor branduri locale de modă precum Bigotti, Cavaliere sau Artigiani. A lucrat anterior şi cu Doina Levinţa şi a avut şi prezentările propriilor colecţii, potrivit lui Ciprian Vlad. Businessul Zenonni a pornit ca unul de familie şi aşa a rămas până astăzi.„Înainte să lansez acest proiect am avut o perioadă (anii 2003-2004) în care am lucrat în fashion şi am fost consultant de business pentru brandul Bigotti. Acolo mi-am format o idee despre acest tip de business.“

    I-a plăcut însă mai mult partea de producţie şi, având ocazia să călătorească mult, a descoperit un nou model de business, acela sartorial. A mers de mai multe ori în Italia, unde a studiat croitorii locali şi a încercat să aplice modelul lor de business şi în România.
    „La momentul acela, ce voiam eu să fac era ceva nou, de viitor. Era anul 2004 şi economia României se afla pe un trend ascendent, se dezvolta comerţul, se investea în servicii, companiile străine veneau pe piaţa locală şi multe dintre ele aduceau şi executivi din afară.“ Această piaţă, a costumelor pe comandă, s-a dezvoltat puternic şi în România după 2008, când mai mulţi tineri antreprenori au început să se dedice artei croitoriei, fie singuri, fie sub îndrumarea unui artist mai experimentat.

    „Afară exista deja această modă a croitorului personal, era un stil de viaţă să îţi faci costumul la comandă. La noi comunismul a distrus aceste cutume, a distrus eleganţa şi creativitatea modei masculine.“
    Prin proiectul Zenonni, Ciprian Vlad şi soţia sa au vrut să reînvie acest stil. Începuturile au fost dificile însă, după cum spun chiar ei, pentru că nu aveau cu ce să se compare, nu exista cultura unui astfel de business. „Mi‑amintesc că lumea se aştepta la un model de tip retail, să vină, să probeze şi să cumpere. Ce mi-am dorit eu era însă un business nişat, personalizat, bazat pe fidelizare şi consiliere directă a clientului. Vorbim de o afacere de nişă, nu una de masă.“

    Astăzi Zenonni are trei puncte de vânzare, în Bucureşti, Chişinău şi Moscova. Cel din Bucureşti a fost deschis în 2004, a urmat cel din Republica Moldova în 2012, iar la finalul anului trecut cel din Rusia. Astăzi totalul businessului Zenonni este de circa 700.000 de euro, contribuţia cea mai importantă fiind a Bucureştiului în acest moment. Antreprenorii îşi doresc ca în maximum doi ani cifra de afaceri a Zenonni din afara României să se majoreze considerabil. „Avem în vedere să deschidem alte două puncte de vânzare internaţionale. Monitorizăm mai multe pieţe, şi ne uităm către Berlin şi Paris.“ Businessul este pregătit în acest moment să poată fi dezvoltat internaţional, susţine Ciprian Vlad. „Am lucrat foarte mult la construirea unui model de business care poate fi exportat şi integrat foarte uşor, atât din punct de vedere operaţional, cât şi din punctul de vedere al transferului de know-how.“

     

  • Sfatul de business al săptămânii de la Raul Ciurtin, Albalact: „E important să nu pierzi nicio oportunitate şi să fii dispus să înveţi tot timpul“

    Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este unul dintre puţinii antreprenori locali care s-a luptat, ani la rând, de la egal la egal cu multinaţionalele şi le-a depăşit. Albalact a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului producătorilor de lactate, depăşind rezultatele financiare înregistrate de Danone România în 2014. Antreprenorul român a preluat frâiele Albalact în 1999, moment în care compania se afla într-o situaţie precară, iar de atunci compania a lansat branduri şi produse, a creat tendinţe şi s-a impus pe piaţa locală a lactatelor.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Nu cred că am întâmpinat încă cel mai dificil moment din carieră, dar cu siguranţă un moment dificil a fost atunci când am virat brusc pe un alt drum în viaţă şi am preluat o afacere care stătea să se sfârşească, fără să am habar despre ce înseamnă fabrică de lapte sau ce înseamnă să faci afaceri.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Dacă îţi doreşti cu adevărat să faci ceva sau să ajungi undeva, e important să nu pierzi nicio oportunitate şi să fii dispus să înveţi tot timpul, fie din propriile greşeli, fie de la alţii.

    CARE ESTE CARTEA PREFERATĂ?

    Mi-au plăcut şi am apreciat mai multe cărţi de-a lungul timpului, în special cărţi care vorbesc despre modele şi experienţe culturale, spirituale, profesionale. Cărţile, alături de călătorii, îţi deschid foarte mult mintea. Sunt fascinat de psihologia umană, individuală sau colectivă; întotdeauna am căutat să descopăr şi să înţeleg resorturile mentale şi spirituale ale oamenilor. Ca atare, ultima carte care mi-a căzut în mână şi pe care încă o studiez este „Psihologia poporului român“, coordonată de Daniel David. Cred că noi, românii, suntem un popor care reacţionează foarte puternic emoţional.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Greşelile pe care nu le repetă.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Cea de medic, pentru care m-am pregătit de fapt, dar pe care nu am mai ajuns s-o practic.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Nu am o profesie pe care s-o detest, dar cu siguranţă există meserii care nu mi s-ar fi potrivit niciodată.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să-şi urmeze visul, oricât de greu li s-ar părea la început, să înveţe mult şi cât mai repede, orice li se pare folositor, să-şi asume riscuri, să‑şi aleagă lângă ei oamenii potriviţi cu care să construiască ceva. Să fie încăpăţânaţi în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea despre care cred ei că e câştigătoare. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul în care se află şi potenţialul lor de a-l exploata. Să nu piardă timpul. Şi mai ales să aibă curaj să facă următorul pas şi să o ia înaintea altora, pentru că stând pe loc nu-şi pot atinge ţelurile.