Tag: weekend

  • Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

    Peste 130 de copaci au fost doborâţi de vânt în Capitală, 65 de maşini au fost avariate, 11 stâlpi au căzut şi şase panouri publicitare s-au desprins din cauza vântului şi a zăpezii, în ultimele 24 de ore, intervenţiile ISU Bucureşti fiind duble faţă de o zi obişnuită.

    Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a pierdut, duminică, finala Turneului Campioanelor, fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, după un meci care a durat o oră şi nouă minute.

    National Bank of Greece, Eurobank şi Piraeus Bank din Grecia, Bank of Cyprus din Cipru şi Veneto Banca din Italia, care activează şi pe piaţa din România, au picat testele de stres efectuate de Banca Centrală Europeană (BCE), în total, 25 de bănci din zona euro aflându-se în această situaţie.

    Şase români, inclusiv o fetiţă de un an şi şase luni, au murit, iar trei au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu o autoutilitară, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, relatează ziarul La Repubblica, în ediţia electronică.

    Armata britanică a pus capăt, duminică, misiunii sale de luptă în Afganistan, după 13 ani de război care s-au soldat cu moartea a peste 450 dintre militarii săi şi care nu au reuşit să neutralizeze talibanii din sud.

  • Bitcoin s-a depreciat cu aproape 20% weekend-ul trecut

    Cotaţia bitcoin a scăzut duminică la 290,83 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din acest an şi cu 18% sub nivelul la care se afla în dimineaţa zilei de sâmbătă, potrivit platformei de informaţii despre moneda virtuală CoinDesk, din Singapore, relatează CNBC.

    Analiştii menţioneză mai mulţi factori care ar provoca acest declin, precum previziunile conservatoare, temerile legate de cadrul juridic, vânzările mari efectuate de unii deţinători importanţi de bitcoin şi modificarea raportului dintre cerere şi ofertă.

    “Se zvoneşte că de ceva timp au loc progrese în privinţa posibilităţii de a folosi bitcoin, dar procesul de obţinere a monedei nu este la fel de rapid”, a declarat Hugh Madden, co-fondator al platformei de tranzacţionare a bitcoin ANX din Hong Kong.

    Recent, un număr de comercianţi online importanţi, între care Dell, Overstock şi Expedia, au început să accepte plăţi în bitcoin.

    Compania de plăţi online PayPal intenţionează să permită plăţi în bitcoin prin integrarea cu companiile Bitpay, Coinbase şi GoCoin, trei mari companii de procesare a plăţilor în această monedă.

    “Este mult mai greu să obţii bitcoin decât să cheltuieşti moneda, existând zvonuri că acest lucru provocă un dezachilibru între cerere şi ofertă. Integrarea PayPal va îmbunătăţi procesul”, a spus Madden.

    Bitcoin a fost anul trecut în centrul atenţiei, după ce s-a apreciat puternic din ianuarie şi până la începutul lui decembrie. Ulterior, cotaţia bitcoin s-a redus la jumătate din cauza temerilor legate de cadrul juridic. În prezent, cotaţia bitcoin este cu 73% sub nivelul maxim de 1.147 dolari pe unitate atins pe 4 decembrie 2013.

    Madden consideră că variaţiile mari ale bitcoin ar putea avea un efect pozitiv asupra monedei, întrucât o aduc în centrul atenţiei.

    Luna trecută, investitorul Tim Draper a anticipat că bitcoin s-ar putea aprecia la 10.000 de dolari pe unitate în următorii trei ani.

    Potrivit CoinDesk, bitcoin este tranzacţionată luni, pe piaţa asiatică, la circa 306,43 dolari pe unitate.

  • Cum va fi vremea în minivacanţa de Sf. Maria. PROGNOZA METEO în ţară, la munte şi la mare

    În restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere semnificativă, iar vremea va fi în general instabilă. Astfel, mai ales în cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie îndeosebi în Transilvania, Moldova şi zona de munte. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 24 de grade în Maramureş până la 36 de grade în sudul şi estul Munteniei şi în vestul Dobrogei, iar cele minime se vor situa între 13 şi 25 de grade.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de uniţăţi al disconfortului termic. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări noaptea, dar condiţiile de ploaie de scurtă durată vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.

    LA MARE

    Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi  mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 – 32 grade, iar cele minime între 23 şi 25 de grade. Local, disconfortul termic va fi accentuat. 

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 28 de grade.

    LA MUNTE

    Vremea va fi în general instabilă şi mai ales în cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperatura aerului va fi în scădere îndeosebi în masivele vestice.

    • Sâmbătă

    LA MUNTE

    Instabilitatea atmosferică se va menţine îndeosebi în cursul zilei. Vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.

    LA MARE

    Vremea va fi călduroasă şi va deveni instabilă în timpul nopţii. Cerul se va înnora treptat. Noaptea,  vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 22 şi 23 de grade.

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 28 de grade

    • Duminică

    LA MUNTE

    Vor mai fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice îndeosebi ziua, cu precădere în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Înnorările vor fi temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

    LA MARE

    Vremea fi instabilă şi se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă cumulate, vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade.

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 26 de grade

  • Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

    Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut, sâmbătă, sprijinul Statelor Unite pentru o misiune umanitară în estul Ucrainei, după ce Washingtonul avertizase că orice intervenţie a Rusiei în Ucraina va fi considerată o invazie. Ulterior, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a declarat pregătit să accepte o misiune umanitară la Lugansk, cu condiţia ca aceasta să fie internaţională şi să nu aibă caracter militar.

    Un bărbat de 51 de ani din Ploieşti suspectat că este infectat cu virusul Ebola a fost adus, duminică, la Institutul Naţional “Matei Balş” din Bucureşti. Bărbatul a lucrat ca inginer în capitala Nigeriei. În aceeaşi zi, managerul Institutului “Matei Balş” a declarat că posibilitatea infectării pacientului cu Ebola se infirmă spre 99 la sută.

    Peste 2.000 de persoane, în majoritate pensionari, s-au adunat duminică după-amiază în zona Palatului Cotroceni, la o manifestaţie pro-Antena 3, după ce jurnaliştii acestui post TV au anunţat că ies “la plimbare” în zona respectivă şi că oricine “este binevenit” să facă acelaşi lucru. Manifestaţia s-a desfăşurat fără autorizaţie şi unii jurnalişti de la alte televiziuni au fost agresaţi. Ulterior, Jandarmeria a emis un comunicat de presă în care a asigurat că “marea majoritate a participanţilor s-a manifestat paşnic” şi că s-au luat măsuri pentru sancţionarea persoanei care “s-a comportat violent”.

    Recep Tayyip Erdogan, candidatul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Turcia de duminică, devenind primul şef al statului ales prin vot direct. Fostul premier turc era prezentat ca fiind favorit la alegeri, în ciuda protestelor antiguvernamentale din 2013 şi a scandalului de corupţie din ultimele luni.

    “Super Luna” (fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu) constă în suprapunerea fazei de Lună plină/ Lună nouă cu poziţia satelitului la punctul cel mai apropiat de Terra de pe orbita sa. Deşi din punct de vedere astronomic fenomenul este considerat banal, el reprezintă de fiecare dată prilej de fotografii impresionante în toată lumea.

  • Este weekend, vă invităm la film: Metropolis, regizat de Fritz Lang, cu muzică de Giorgio Moroder şi Freddie Mercury

    La ediţia din 1984 a festivalului de la Cannes, compozitorul Giorgio Moroder a prezentat o versiune restaurată a filmului Metropolis, realizat în 1927 de Fritz Lang. Este una dintre cele mai complete versiuni ale capodoperei, la care Moroder a lucrat ani de zile; au fost adăugate efecte sonore, filmul a fost colorat şi a fost adăugată o coloană sonoră de excepţie, cu Pat Benatar, Billy Squier, Jon Anderson, Adam Ant, Bonnie Tyler şi Freddie Mercury.

    Filmul este o capodoperă a expresionismului german, realizat de Lang împreună cu soţia sa, Thea von Harbou (care va deveni, peste nu mulţi ani, o promotoare pe plan artistic şi cinematografic a mişcării naziste).

    Punctul forte al filmului nu este povestea, ci imaginea, de la coloanele de muncitori care se mişcă mecanic la imaginile futuriste ale oraşului şi uzinelor şi la transformarea robotului în femeie, totul este vizual 110%. Mult peste poveştile de duzină care inundă ecranele cinematografelor sau televizoarelor.

    Filmul în versiune completă:

  • Elena Udrea şi-a deschis staţiune în România. Mii de turişti s-au călcat în picioare în primul weekend

    Staţiunea Boghiş Băi din judeţul Sălaj, deţinută de femeia de afaceri Lia Stanca şi de Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a avut în cele trei zile care au trecut de la redeschidere mii de turişti.

    Potrivit Vocea Transilvaniei, care o citează pe Lia Stanca, în ziua de duminică 27 iulie au fost prezenţi 2.300 de turişti în cadrul staţiunii. Baza de agrement a fost redeschisă pe 25 iulie, după mai multe lucrări de modernizare începute la finele anului trecut. În primele două zile de funcţionare, vineri şi sâmbătă, au fost prezente aproape 1.500 de persoane.

    Lia Stanca a declarat că numărul mare de turişti a dus şi la câteva probleme de logistică: “S-au creat cozi, motiv pentru care lucrăm deja la rezolvarea acestei probleme. Se va deschide încă o casă pe intrare şi încă două puncte de ieşire.”

    Elena Udrea a intrat oficial în afacerea de la Boghiş, o comună din Sălaj cu un izvor de apă termală şi altul de apă minerală, la sfârşitul anului 2013. Aici, Udrea s-a asociat cu unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din zonă, Lia Stanca, proprietara grupului de firme Vidalis, primit integral în urma divorţului. Până în 2008, Lia Stanca a fost soţia ex-generalului de securitate trecut ulterior la SRI, Viorel Nicolae Stanca, implicat în afaceri cu turism după ce a luat de la stat, în anii ` 90, hotelurile din zonă şi supranumit “generalul lui Băsescu” pentru protecţia pe care actualul preşedinte i-a acordat-o aproape 10 ani pe poziţii de vârf în PD, în ciuda trecutului său controversat, scrie gandul.info.

    Primele indicii despre intenţiile sale la Boghiş au fost date de Elena Udrea în noiembrie, frără a menţiona însă cine îi vor fi asociaţii în noua afacere. În octombrie înregistra însă deja dosarul noii sale firme, SC Băi Boghiş SRL, având ca activitate “hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare” şi în care a intrat ca partener cu 50%. Restul de 50% revin în principal Elenei Veronica Stanca, mai cunoscută ca Lia Stanca, 40%, şi Mariei Ciurte, desemnată şi unic administrator al companiei – 10%. Sediul din Zalău al firmei, aranjat în acte încă din septembrie, este preluat de la SC Vidalis Impex SRL, una din firmele grupului Vidalis al Liei Stanca. Investiţia în noile spaţii de cazare va începe în 2014. Deocamdată, baza de tratament a Liei Stanca de la Boghiş are un hotel, 28 de bungalow-uri şi un teren pentru camping, un bazin cu apă termală şi un restaurant, mai scrie sursa citată.

  • Asociaţia Litoral: Aproximativ 95.000 de turişti pe litoralul românesc, în weekend-ul trecut

     Corina Martin a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în staţiunea Mamaia gradul de ocupare a fost de aproape 100 la sută.

    “Tocmai am încheiat cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc în acest sezon, un weekend plin care s-a lăsat mai mult aşteptat. Vremea nu a fost prielnică pentru vacanţele pe litoral şi pentru cei care pornesc de obicei joi, vineri în decizia de a pleca sau nu undeva în weekend contează ştirile meteo. Gradul de ocupare a fost weekend-ul trecut de aproape 100 la sută în Mamaia şi undeva în jur de 80-85 la sută în sudul litoralului. Din ce am discutat cu hotelierii, cu proprietarii de cluburi în privinţa numărului de turiştii, cu toţii ne-au spus că acesta a fost primul week-end plin. Doar vremea a făcut ca până acum să avem un grad de ocupare mai scăzut faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut”, a afirmat Corina Martin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNADNR extinde intervalul orar în care şoferii NU plătesc taxa pentru podul de la Cernavodă

     Sistarea plăţii taxei de pod la sfârşit de săptămână a intrat în vigoare la 4 iulie şi este valabilă până la 31 august.

    Iniţial, măsura s-a aplicat pe sensul Bucureşti – Constanţa în intervalul 18:00 – 24:00, în zilele de vineri, şi sîmbăta între orele 06:00 şi 12:00, iar pe relaţia Constanţa – Bucureşti şoferii au fost scutiţi de plata taxei duminica, între 16:00 şi 24:00.

    Începând de vineri, 25 iulie, şoferii care merg spre litoral nu vor plăti taxa în intervalul orar 14:00 – 24:00 (vineri) şi 06:00 – 14:00 (sâmbăta). La întoarcerea spre Bucureşti, încasarea tarifului este sistată duminica în intervalul orar 10:00 – 24:00, se arată într-un comunicat al CNADNR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi VREMEA în weekend. Prognoza meteo în ţară, la munte şi la mare

     Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est, dar trecător şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în estul Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral. În regiunile sud-estice, indicele temperatură-umezeală ITU va atinge izolat pragul critic de 80.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi VREMEA în weekend. Prognoza meteo în ţară, la munte şi la mare

     Vântul va avea intensificări în estul şi sud-estul ţării, dar trecător, în timpul averselor, şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe parcursul zilei şi la începutul nopţii. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

    LA MARE

    Vremea se menţine uşor instabilă. Cerul  va fi variabil, temporar mai noros în timpul zilei, când trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul averselor Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro