Tag: vant

  • Incidente din cauza vântului: Un copac a căzut peste opt maşini pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Trei stâlpi de electricitate au căzut pe o stradă din Sectorul 5

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, copacul a căzut din curtea Spitalului Colentina, peste şase maşini aflate în trafic pe sensul spre Calea Dorobanţi, alte două maşini parcate fiind avariate.

    La faţa locului sunt poliţişti de la Rutieră, care deviază traficul spre Calea Dorobanţi pe linia de tramvai, a precizat Ioana Stancu.

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că la faţa locului intervin două echipaje, cu drujbe, pentru îndepărtarea copacului căzut pe maşini.

    Daniel Vasile a precizat că în urma incidentului de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, din zona Spitalului Colentina, nu au fost înregistrate victime.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare meteo: Vânt puternic începând de sâmbătă seara

    În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55-70 km/h.

    La munte, rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

    În Moldova vor fi ninsori în general slabe, dar temporar viscolite, îndeosebi în noaptea de sâmbată spre duminică şi pe parcursul zilei de luni.

  • METEO. Avertizarea cu cod galben se prelungeşte până luni dimineaţă

    Conform ANM, duminică, 9 decembrie, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei.

    Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 l/mp în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.

    În cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 l/mp.

    Va ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea vor predomina ploile. În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei.

    Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.

  • AVERTIZARE DE NINSORI şi vânt puternic în toată ţara, miercuri şi joi

    Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, miercuri vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte.

    În Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi, care în noaptea de miercuri spre joi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare meteo: Vremea se raceste brusc incepand de duminica

    Pe parcursul zilei de duminica, vremea se va raci accentuat in Banat, Crisana, Maramures si nordul Transilvaniei, informeaza ANM. In noaptea de duminica spre luni si in cursul zilei de luni, 29 octombrie, racirea va cuprinde si restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfarsitul lunii octombrie in toata tara. Vantul va avea intensificari temporare, indeosebi la munte.

    Va ploua in toate regiunile, iar cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 25 l/mp in 24 de ore.

    In zona montana si izolat in vestul, centrul si nordul tarii, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.

    In acelasi timp, ANM a emis si avertizari privind intensificari ale vantului care vor depasi 50-60 km/h, in Dobrogea si in judetele Sibiu, Timis, Caras-Severin, Arad si Bihor. In zonele montane din judetul Sibiu, intensificarile de vant vor atinge si depasi 80 – 90 km/h. Avertizarea este valabila pentru sambata, 27 octombrie, pana la ora 17.

  • Avertizare de furtuna si vijelie, valabila pentru sambata seara

    In intervalul 19,15 si 21,00, in zona mentionata se vor semnala averse ce pot cumula 10-15 l/mp insotite de descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie si izolat grindina.

    Ramane valabila avertizarea anterioara a ANM potrivit careia, In intervalul 14 aprilie, ora 9 – 15 aprilie, ora 21, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta temporar prin averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului in toate regiunile tarii. In sudul teritoriului, precum si in zonele de deal si de munte, cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si izolat 30 l/mp.

  • Cum va fi vremea de Paşte

    Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp, mai ales în zonele deluroase şi montane din aceste regiuni. Vor fi condiţii de grindină. În nord-vestul şi centrul ţării doar local vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 şi 12 grade.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Atentie, se intorc lapovita si ninsoarea!

    In intervalul mentionat vremea se va raci accentuat in toata tara. In Transilvania, Moldova si in zona montana, in seara zilei de duminica si in noaptea de duminica spre luni, precipitatiile vor fi sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va avea intensificari cu viteze de peste 60 km/h, indeosebi in estul tarii, si de peste 80-90 km/h la munte.

    In cursul zilei de duminica vor fi ploi insemnate cantitativ la munte, precum si in centrul si estul tarii (local peste 20-25 l/mp).

  • Avertizare de la ANM de vant puternic si ninsori. Cum va fi perspectiva meteo pana in martie

    In judetele Calarasi, Ialomita, Braila, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, se vor semnala intensificari ale vantului cu rafale ce vor depasi local 50 km/h.

    In zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, se vor semnala ninsori viscolite cu rafale ale vântului de 70-80 km/h.

    Potrivit avertizarii ANM de vineri, valabila pana sambata seara, va ninge in zona montana, in sud-estul Transilvaniei, apoi local si in Moldova. Vantul va avea intensificari in majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, in special in zona Carpatilor Meridionali si Orientali, unde rafalele vor depasi 90 km/h,viscolind sau spulberand zapada. Ninsori viscolite vor fi trecator si in Moldova, indeosebi pe parcursul zilei de sambata. In regiunile sudice si sud-estice vor fi mai ales ploi, iar cantitatile de apa vor depasi izolat 25-30 l/mp.

    Pentru luna ianuarie si februarie, perspectiva generala meteo transmisa de Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) arata ca temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa in limite apropiate de normele climatologice in majoritatea zonelor, exceptand zonele sud-estice si sudice (ianuarie), respectiv sud-estul, sudul si vestul tarii (februarie), unde temperaturile pot fi mai ridicate decat in mod obisnuit.

    Cantitatile de precipitatii vor fi normale in cea mai mare parte a regiunilor, iar local in vestul tarii (ianuarie), respectiv in zonele sud-estice si sudice (februarie) pot fi peste normele climatologice lunare.

    In luna martie, temperaturile medii lunare ale aerului vor inregistra valori apropiate de normele climatologice la scara intregii tari. Cantitatile lunare de precipitatii vor prezenta valori apropiate de mediile multianuale in majoritatea zonelor, iar local in vestul si centrul tarii pot fi peste normele climatologice.

  • PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

    În Dobrogea vor fi ploi, în Banat, Oltenia şi Moldova se vor semnala precipitaţii mixte, iar în Muntenia vor predomina ploile. La Bucureşti, vremea va fi închisă. Temporar, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 5 … 6 grade, iar cea minimă va fi de 2 … 3 grade.

    Marţi, vremea se va menţine în general închisă. În sudul, estul şi centrul ţării local vor cădea precipitaţii, predominant ninsori în Banat, Transilvania şi Moldova, mixte în Oltenia şi Muntenia şi ploi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.