Tag: tanara

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Tânăra de 29 de ani care îi ajută pe oameni să descopere ce profesie li se potriveşte

    Profesia este singurul factor motivator intrinsec, ceea ce înseamnă că o persoană care desfăşoară o activitate potrivită va avea capacitatea de a se automotiva şi implicit de a evolua din punct de vedere profesional“, declară Ana Zafiu, fondatoarea Career Invest. Prin prisma experienţei de psiholog organizaţional în resurse umane şi prin interacţiunea cu diverse persoane cu profiluri profesionale diverse, tânăra a constatat un fenomen din ce în ce mai aprig de nemulţumire din punct de vedere profesional, iar cauzele sunt, în mare parte, cauzate de faptul că angajaţii nu găsesc satisfacţie în activitatea pe care o desfăşoară. ”Întâlnind din ce în ce mai multe astfel de cazuri, mi-am dat seama cât de important ar fi ajutorul specializat pentru aceste persoane care au nevoie de orientare în carieră“, spune tânăra. Iar din momentul în care a constatat faptul că există o ”reală nevoie de îndrumare“ pe segmentul educaţional / profesional şi până în momentul în care a început să ofere acest tip de serviciu a durat aproximativ un an, firma fiind fondată în mai anul trecut.

    Fiind o nişă de servicii mai puţin cunoscute în România, un prim pas în dezvoltarea acesteia a fost un proiect pilot prin care a oferit servicii gratuite unui număr de 14 elevi şi studenţi pentru a obţine un feedback real activităţii pe care o desfăşoară. Recunoaşte, de asemenea, că o scurtă perioadă de timp şi-a desfăşurat activitatea de consiliere în carieră în paralel cu jobul de psiholog organizaţional, ceea ce a ajutat-o să-şi asigure resursele financiare de care a avut nevoie pentru a demara afacerea. Career Invest s-a lansat pe două segmente de servicii, pe care le oferă şi în prezent: consiliere în carieră – pentru studenţi, masteranzi, absolvenţi de studii superioare şi angajaţi – şi resurse umane, unde se axează pe recrutare şi selecţie, integrarea angajaţilor noi, coaching organizaţionall, evaluarea angajaţilor şi outplacement. ”Practic, ne poziţionăm ca o punte de legătură între oameni şi mediul educaţional, respectiv organizaţionall“, precizează tânăra.

    Serviciile de consiliere în carieră presupun un pachet standard de cinci şedinţe, însă, în funcţie de obiectivele specifice ale fiecărui client, se pot agrea întâlniri suplimentare. ”Procesul de consiliere este unul de scurtă durată, iar preţurile practicate sunt în concordanţă cu piaţa de profil şi am încercat să le menţin cât mai accesibile, ştiind, spre exemplu, că majoritatea studenţilor şi elevilor nu au un venit constant“, spune antreprenoarea. Astfel, şedinţa de consiliere costă 120 de lei, pe când tariful aferent consultaţiei în construirea CV-ului variază în intervalul 120-360 de lei, în funcţie de gradul de complexitate. În ceea ce priveşte serviciile de resurse umane, ofertele de preţ sunt personalizate în funcţie de proiect deoarece ”ne raportăm la nevoile fiecărui client ca fiind unice şi ne adaptăm serviciile obiectivelor pe care acesta şi le propune“, precizează antreprenoarea.

    Dacă pentru serviciul de recrutare şi selecţie preţul variază în funcţe de complexitatea poziţiei, în cazul serviciilor de evaluare, integrarea noului angajat, coaching organizaţional şi outplacement acesta variază în funcţie de numarul de angajaţi, cu preţul de cca. 60 de euro/angajat.  În zona de servicii de consiliere în carieră Ana Zafiu este singura persoană care lucrează cu clienţii ce apelează la Career Invest, însă îşi propune ca în următorii ani unul dintre obiective să fie construirea unei echipe de specialişti. Pe de altă parte, pe segmentul resurselor umane colaborează deocamdată cu alţi doi profesionişti. Career Invest a înregistrat profit încă din primul an, spune fondatoarea, iar până la finele lui 2017 estimează o cifră de afaceri de aproximativ 10.000 de euro şi un profit de 8.000 de euro, o creştere de aproape 6 ori faţă de 2016.

  • Cine este tânăra de doar 28 de ani numită de Donald Trump director de comunicare al Casei Albe

    Hope Hicks este cel de-al treilea director de comunicare din mandatul preşedintelui Trump, înlocuindu-l pe Anthony Scaramucci, concediat în luna iulie, la doar zece zile de la numirea în acest post, după o serie de controverse.

    Hope Hicks, care a ocupat şi funcţia de director de comunicare strategică, a preluat postul de director interimar de comunicare din luna august.

    Fost model şi specialistă în relaţii publice, Hicks este cunoscută pentru relaţia apropiată cu familia Trump şi a fost purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale.3

    Citeşte cotinuarea pe www.mediafax.ro

  • Cine este tânăra de 37 de ani care are 600 de oameni în subordine la fabrica Dacia

    După acel proiect, a urmat pe rând trecerea din zona abstractă la cea concretă, în producţie, ca şef atelier şi adjunct şef department, fiind prima femeie şef de atelier din Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia. „Aceste poziţii m-au făcut să încep să lucrez direct cu mai mulţi colaboratori, cu probleme diferite“, spune Alina Predescu. „Odată cu aceste noi provocări, mi-am schimbat abordarea, deschiderea către nou, mi-a crescut încrederea în colaboratori şi am dat încredere. Astfel, toată echipa s-a dezvoltat fiind considerată de referinţă în cadrul Renault pentru competenţe, mod de organizare şi rezultate.”

    Astăzi, ea este responsabilă de crearea condiţiilor de muncă şi de creşterea în competenţe a celor 600 de angajaţi pe care îi are în subordine pentru ca aceştia sa producă, în condiţii de securitate şi la cadenţa prevăzută, cutiile de viteze şi piesele conform cu specificaţiile tehnice, respectând obiectivele de calitate, costurile, termenele şi mediul.

    Cel mai dificil moment a fost atunci când a trebuit să lucreze cu o echipă nouă, în zona de producţie, cu persoane cu experienţă şi competenţe, „eu fiind managerul lor, femeie de 30 ani. A fost un moment dificil în care a trebuit să muncesc mai mult, să fiu alături de colegi în momentele dificile până când am reuşit să le câştig încrederea prin demonstrarea competenţelor şi a adeziunii la o echipă nouă”.

  • Cine este tânăra de 37 de ani care are 600 de oameni în subordine in fabrica Dacia

    După acel proiect, a urmat pe rând trecerea din zona abstractă la cea concretă, în producţie, ca şef atelier şi adjunct şef department, fiind prima femeie şef de atelier din Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia. „Aceste poziţii m-au făcut să încep să lucrez direct cu mai mulţi colaboratori, cu probleme diferite“, spune Alina Predescu. „Odată cu aceste noi provocări, mi-am schimbat abordarea, deschiderea către nou, mi-a crescut încrederea în colaboratori şi am dat încredere. Astfel, toată echipa s-a dezvoltat fiind considerată de referinţă în cadrul Renault pentru competenţe, mod de organizare şi rezultate.”

    Astăzi, ea este responsabilă de crearea condiţiilor de muncă şi de creşterea în competenţe a celor 600 de angajaţi pe care îi are în subordine pentru ca aceştia sa producă, în condiţii de securitate şi la cadenţa prevăzută, cutiile de viteze şi piesele conform cu specificaţiile tehnice, respectând obiectivele de calitate, costurile, termenele şi mediul.

    Cel mai dificil moment a fost atunci când a trebuit să lucreze cu o echipă nouă, în zona de producţie, cu persoane cu experienţă şi competenţe, „eu fiind managerul lor, femeie de 30 ani. A fost un moment dificil în care a trebuit să muncesc mai mult, să fiu alături de colegi în momentele dificile până când am reuşit să le câştig încrederea prin demonstrarea competenţelor şi a adeziunii la o echipă nouă”.

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee a început pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Povestea femeii care a crescut intr-o famile săracă cu 10 fraţi şi care acum deţine un lanţ de 300 de cofetării

    În copilărie Cleusa Maria era mult mai familiarizată cu greblele decât cu păpuşile. În fiecare zi ea trebuia să-şi ajute tatăl în mica fermă pe care o închiriase undeva în sud-estul Braziliei, într-un sat. Asta până când tatăl ei a murit într-un accident de maşină, când ea avea doar 12 ani, iar mama ei a trebuit să aibă grijă de cei 10 copii, Cleusa fiind cea mai mare dintre aceştia.

    Ulterior,  tânăra împreună cu mama sa au ajuns să muncească ca lucrătoare agricolă, să culeagă trestie de zahăr, iar turele lor de câte 10 ore începeau zilnic înaintea răsăritului soarelui. Călătoria spre noua viaţă a început-o, însă, în jurul vârstei de 17 ani. A plecat de la ţară şi s-a mutat în oraşul Sao Paulo, cel mai mare din Brazilia, unde a devenit servitoare la o familie foarte bogată. Aici trebuia să locuiască la domiciliul angajatorului său şi avea doar două zile libere în fiecare lună, iar toate salariile i le trimitea mamei sale, care lucra încă în ferme.

    Curând s-a hotărât însă să se înscrie la un curs de educaţie pentru adulţi, de care nu a avut parte cât a fost copil, şi să se angajeze ca recepţioneră, undeva lângă Sao Paolo, mai aproape de mama sa. În 1995 a primit o cerere neobişnuită de la soţia şefului ei, care i-ar schimba viaţa – i-a cerut ajutorul pentru a face un tort de 35 de kg. „Soţia şefului meu obişnuia să vândă prăjituri, iar în acea zi şi-a rupt piciorul. Eu nu aveam nicio idee despre cum se face acest lucru, dar mi-a dat toate instrucţiunile şi în cele din urmă am reuşit”, povesteşte aceasta. După acest episod şefa sa a considerat că tânăra are un talent ce nu poate fi ignorat, aşa că i-a cumpărat un mixer şi i-a găsit mai mulţi clienţi. La acea vreme Cleusa era divorţată, avea un copil mic, în timpul zilei lucra la fabrică, iar nopţile şi le petrecea făcând prăjituri.

    Doi ani mai târziu a demisionat, iar cu ajutorul unuia dintre fraţii săi a deschis un mic magazin pe care la numit Sodie Doces. Anii următori au fost plini de muncă grea, dar în decurs de zece ani, Cleusa deţinea deja patru magazine de prăjituri. La un moment dat, unul  dintre clienţi a insistat ca firma sa să se extindă prin vânzarea de francize. „Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă o franciză, dar acest client a persistat, vorbind despre asta pentru un an întreg. Aşa că am luat un curs la Sao Paulo pentru a înţelege modelul de afaceri şi am decis să devin francizor. Clientul a devenit primul nostru francizat, iar în mai puţin de doi ani am ajuns la peste 50 de francize”, povesteşte aceasta. 

    După două decenii de la deschiderea primului său magazin, Cleusa are peste 300 de puncte de vânzare, iar preţurile prăjiturilor sale variază de la aproximativ 43 reali (circa 10 lire sterline) la 74 reali. Pentru a deschide un magazin Sodie Doces, francizaţii trebuie sa investeasca aproximativ 400.000 de reali, iar fiecare magazin angajează până la 15 angajaţi.

  • Povestea femeii care a crescut intr-o famile săracă cu 10 fraţi şi care acum deţine un lanţ de 300 de cofetării

    În copilărie Cleusa Maria era mult mai familiarizată cu greblele decât cu păpuşile. În fiecare zi ea trebuia să-şi ajute tatăl în mica fermă pe care o închiriase undeva în sud-estul Braziliei, într-un sat. Asta până când tatăl ei a murit într-un accident de maşină, când ea avea doar 12 ani, iar mama ei a trebuit să aibă grijă de cei 10 copii, Cleusa fiind cea mai mare dintre aceştia.

    Ulterior,  tânăra împreună cu mama sa au ajuns să muncească ca lucrătoare agricolă, să culeagă trestie de zahăr, iar turele lor de câte 10 ore începeau zilnic înaintea răsăritului soarelui. Călătoria spre noua viaţă a început-o, însă, în jurul vârstei de 17 ani. A plecat de la ţară şi s-a mutat în oraşul Sao Paulo, cel mai mare din Brazilia, unde a devenit servitoare la o familie foarte bogată. Aici trebuia să locuiască la domiciliul angajatorului său şi avea doar două zile libere în fiecare lună, iar toate salariile i le trimitea mamei sale, care lucra încă în ferme.

    Curând s-a hotărât însă să se înscrie la un curs de educaţie pentru adulţi, de care nu a avut parte cât a fost copil, şi să se angajeze ca recepţioneră, undeva lângă Sao Paolo, mai aproape de mama sa. În 1995 a primit o cerere neobişnuită de la soţia şefului ei, care i-ar schimba viaţa – i-a cerut ajutorul pentru a face un tort de 35 de kg. „Soţia şefului meu obişnuia să vândă prăjituri, iar în acea zi şi-a rupt piciorul. Eu nu aveam nicio idee despre cum se face acest lucru, dar mi-a dat toate instrucţiunile şi în cele din urmă am reuşit”, povesteşte aceasta. După acest episod şefa sa a considerat că tânăra are un talent ce nu poate fi ignorat, aşa că i-a cumpărat un mixer şi i-a găsit mai mulţi clienţi. La acea vreme Cleusa era divorţată, avea un copil mic, în timpul zilei lucra la fabrică, iar nopţile şi le petrecea făcând prăjituri.

    Doi ani mai târziu a demisionat, iar cu ajutorul unuia dintre fraţii săi a deschis un mic magazin pe care la numit Sodie Doces. Anii următori au fost plini de muncă grea, dar în decurs de zece ani, Cleusa deţinea deja patru magazine de prăjituri. La un moment dat, unul  dintre clienţi a insistat ca firma sa să se extindă prin vânzarea de francize. „Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă o franciză, dar acest client a persistat, vorbind despre asta pentru un an întreg. Aşa că am luat un curs la Sao Paulo pentru a înţelege modelul de afaceri şi am decis să devin francizor. Clientul a devenit primul nostru francizat, iar în mai puţin de doi ani am ajuns la peste 50 de francize”, povesteşte aceasta. 

    După două decenii de la deschiderea primului său magazin, Cleusa are peste 300 de puncte de vânzare, iar preţurile prăjiturilor sale variază de la aproximativ 43 reali (circa 10 lire sterline) la 74 reali. Pentru a deschide un magazin Sodie Doces, francizaţii trebuie sa investeasca aproximativ 400.000 de reali, iar fiecare magazin angajează până la 15 angajaţi.