BusinessMagazin

Tag: reguli

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Viaţa unui dictator: în ţara unde Crăciunul era interzis el petrecea alături de Elizabeth Taylor sau Richard Burton – GALERIE FOTO

    După instalarea regimului comunist în fosta Iugoslavie, la finalul celui de-al doilea război mondial, mai multe sărbători au fost interzise, printre care şi Crăciunul. 
     
    Dar aceste reguli nu erau valabile pentru toată lumea: liderul iugoslav Josip Broz Tito este cunoscut pentru petrecerile cu fast pe care le organiza, bucurându-se de prezenţa unor nume mari ale vremii, precum Richard Burton sau Elizabeth Taylor.
     
    Foto: bigpicture.ru
     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Opinie Irina Markovits, consultant de imagine: Noile reguli ale ţinutelor de birou

    Cei care lucrează într-o bancă poartă cămăşi albe, bleu sau cu dungi, dar neapărat sacou. Programatorii au hanorace, jeanşi şi sneakeri. Academicienii poartă cardiganuri. Cine lucrează în modă şi PR se îmbracă în negru.

    În orice companie merg să susţin cursuri de imagine profesională – chiar şi în cele în care s-a instituit Ziua Tricoului Haios sau Vinerea Bulinelor – există, oficial sau nu, o uniformă, un cod vestimentar, o ţinută cvasi-standardizată.

    Pentru angajaţii din cele mai multe industrii sau domenii de activitate (cu excepţia companiilor care cer ţinute formale, corporate), această „uniformă” este cea Business Casual: pentru bărbaţi, cămăşi button-down, cu mâneci lungi şi pantaloni de costum sau semieleganţi (cravată opţională); pentru femei, diverse tipuri de bluze purtate cu fuste până la genunchi sau pantaloni, sau rochii feminine cu croieli clasicizate.

    Însă pentru sectorul creativ – mai ales pentru freelanceri, antreprenori tineri, cei care sunt angrenaţi în start-up-uri, în businessuri mici şi medii -, „Business Casual” e un termen perimat. Într-un astfel de mediu profesional mai puţin convenţional, codul vestimentar adoptat cere personalitate şi personalizare. Nu exagerate, ci cât să sugereze că stilul de viaţă, domeniul ales, creativitatea individuală, bravura se reflectă în ţinuta aleasă.

    E suficient să participi la evenimente legate de social media, advertising, modă& beauty, sau să te învârţi în spaţiile comune de lucru, „incubatoare” de idei, şi îi observi pe cei ale căror ţinute sunt atipice, creative, relativ nonconformiste. 
    Ei se îmbracă în cămăşi cu imprimeuri şi jeanşi cu turul căzut, în cămăşi albe purtate neglijent cu pantaloni coloraţi, cu bretele sau papioane retro, în costume ajustate pe corp asortate cu sneakerşi moderni. Ele poartă cu naturaleţe o fustă conică multicoloră sau din piele, o pereche de pantofi cu tocuri stiletto şi un pulover cu un desen la modă sau o fustă-pantalon retro, o helancă minimalistă şi cele mai moderne botine.

    Dacă lucrezi într-un birou obişnuit şi în acest moment gândeşti „nu se aplică aici”, acordă-ţi încă un moment de gândire. La fel cum companiile tradiţionaliste preiau un trend organizaţional din industriile creative sau de dezvoltare a tehnologiilor, la fel codurile vestimentare „expresive” vor fi transferate, în diverse forme, în mainstream.

    În Marea Britanie, de pildă, acest stil – o combinaţie între office, eclectic, cool, modern şi tineresc – poartă deja un nume: FunkyOffish. În restul lumii – în curând şi pe meleagurile noastre –, versiunile acestui stil sunt mult mai puţin formale şi mult mai puţin îndrăzneţe stilistic. În loc de a asorta o fustă clasică din tweed cu bascheţi din pânză imprimată, e vorba de a lua piese vestimentare cu alură Business Casual şi a le purta cu atitudine, cu asumarea ieşirii din banal, chiar de a le alege din repertoriul stilistic al unui atelier de designer în loc de a face shopping în brandurile fast-fashion.

    Acest tip de îmbrăcăminte pare, la prima vedere, de birou. Sunt haine aparent clasice – cămăşi, sacouri, fuste, rochii –, dar cărora li s-au schimbat proporţiile, imprimeurile, detaliile, astfel încât au căpătat o aură evident diferită de cea a ţinutelor obişnuite corporate.
    Elementele vestimentare tradiţionale ale acestor piese continuă să comunice vizual că purtătorul sau purtătoarea este competent, de încredere, are autoritate şi experienţă profesională, în timp de micile excentricităţi – imprimeurile care atrag privirea, accesoriile supradimensionate, încălţămintea în tendinţe sau ultra-casual – îl diferenţiază de angajatul tipic, rutinat. Graficianul din biroul alăturat poate că poartă o cămaşa bleu similară cu cea a colegului de la Achiziţii, dar va încălţa pantofii Oxford argintiu-mătuit din piele ai unui gânditor creativ. Colega de la Marketing pare că a îmbrăcat nişte simpli pantaloni negri şi o cămaşă albă, dar stai aşa! – pantalonii au o suprapunere neaşteptată, un fel de jumătate de fustă, care aminteşte de fotele tradiţionale.

    Ca întotdeauna, femeile au mai multe opţiuni. Spre exemplu, de la AerWear, Adelina Ivan, Zarug şi Pas du Tout puteţi alege rochii conceptuale, bluze şi pantaloni ultra-moderni într-o paletă austeră de culori tradiţionale de business (negru, bleumarin, gri, alb, bleu), iar la Choices, Rhea Costa sau Lena Criveanu vă aşteaptă modele de inspiraţie clasică dar cu un „twist” modern şi cromatică variată.
    Paleta de expresii stilistice ale acestor noi reguli vestimentare de birou este mai diversă, mai bogată decât v-aţi imagina. Ea face loc personalităţii proprii, gusturilor cultivate, alegerilor ieşite din tipar, posibilităţii personalizării ţinutelor şi pieselor în parte.

    Însă aşa cum o masă de ping-pong nu transformă spaţiul de muncă într-un loc de joacă,  nici orice piesă vestimentară din garderoba unui adult – o rochie de inspiraţie gotică, o cămaşă bărbătească cu imprimeu floral, un pantalon galben sau adidaşii verde fluorescent – nu este potrivită pentru birou. Până la urmă, ţinuta de birou trebuie să rămână „de birou”.
     

  • Peste 10.000 de antreprenori români şi-au dus afacerile la Londra. Construcţiile, manufactura şi IT-ul sunt în top

    Unu din zece români care s-a mutat în Marea Britanie în ultimii ani a ales să devină antreprenor. Birocraţia redusă, interesul crescut al finanţatorilor şi piaţa de desfacere fără graniţe au pus Londra pe prima listă de opţiuni şi pentru afacerile româneşti care vor să se extindă în afara graniţelor. Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât 
cele de acasă.

    “Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă.

    Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.

    Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Ana Maria Oprea, o tânără de 30 de ani care a ales în urmă cu un an să renunţe la poziţia de redactor-şef la Bucureşti şi să-şi încerce norocul în Anglia, se află printre ei. A găsit repede un post de recepţioneră la un hotel din oraşul de pe Tamisa şi de atunci, spune chiar ea, trăieşte ca în romanele lui Jane Austen.

    S-a adaptat repede la viaţa de acolo şi a observat că Londra a devenit principalul pol de atracţie pentru forţa de muncă românească, dar şi pentru conaţionalii dornici să înceapă o afacere. Chiar în comunitatea în care locuieşte, în suburbiile capitalei britanice, antreprenorii români rulează afaceri ca acasă, iar Ana Maria Oprea povesteşte despre un antreprenor român pe care îl cunoaşte şi care „are o firmă de construcţii de mai bine de zece ani şi are contract cu supermarketuri precum Lidl, Asda şi Tesco şi îi merge foarte bine. Ne-am văzut recent la o cununie şi căuta să îşi cumpere o casă în Londra“.

    Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.

    Apetitul crescut al antreprenorilor români pentru Londra vine simultan cu faptul că în 2014 Londra a ocupat pentru prima dată locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial realizat de compania de audit şi consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York. Studiul „Cities of Opportunity“ pune accent pe o serie de factori care contribuie la succesul marilor zone metropolitane. Londra este de asemenea singurul oraş care a reuşit să ia cel mai mare punctaj la trei din cele zece categorii luate în calcul de experţii de la PwC: gradul ridicat al deschiderii mediului de afaceri faţă de companii străine, nivelul crescut al adoptării celor mai noi tehnologii, precum şi contextul economic extrem de favorabil.

    Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată studiul celor de la PwC.

  • Recuperatorii nu au voie sa te sune sau sa te viziteze oricand. Ce reguli trebuie sa respecte?

     Asociatia de Management al Creantelor Comerciale (AMCC) a anuntat, printr-un comunicat de presa publicat miercuri, ca a actualizat de curand Codul de conduita pe care trebuie sa-l respecte companiile membre de colectare a creantelor.

    “Codul de conduita a fost revizuit recent si contine prevederi stricte privind activitatea de colectare, atat in ceea ce priveste frecventa apelurilor catre persoanele cu datorii, cat si in ceea ce priveste corespondenta scrisa catre acestia. Acesta este conceput pentru a oferi o intelegere amanuntita si clara a comportamentului de baza asteptat din partea fiecarei companii de colectare a creantelor membra AMCC si a angajatilor acesteia”, scrie in comunicat.

    Potrivit sursei citate, cele 15 companii membre AMCC (a caror lista poate fi gasita aici) reprezinta aproximativ 80% din totalul firmelor romanesti care se ocupa in prezent de recuperarea datoriilor.
    Recuperatorii pot suna de doua ori pe saptamana, doar intre anumite ore

    Apelurile recuperatorilor pot fi facute in zilele lucratoare doar intre orele 8:00 si 21:00, iar sambata doar intre 9:00 si 14:00. Exceptie fac doar cazurile in care debitorii cer sa fie sunati la alte ore.

    “Apelurile telefonice pot fi efectuate in orice moment si in orice loc, atat timp cat nu ii vor aduce neplaceri debitorului, respectiv in zilele de lucru, intre 8:00 si 21:00 si sambata intre 9:00 si 14:00, exceptand situatiile in care debitorul solicita sa fie contactat in alt interval orar”, se arata in Codul de conduita AMCC.

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Istoria unei calamităţi pe bursă: Lunea neagră, catastrofa care a lovit lumea acum fix 28 de ani şi a schimbat regulile ”jocului”

    Luni, 19 octombrie 1987, pieţele bursiere din întreaga lume s-au prăbuşit, aruncând în aer o sumă imensă de capital într-un un timp foarte scurt. Incidentul a început în Hong Kong şi s-a răspândit spre vest în Europa, lovind Statele Unite, după ce şi alte pieţe scăzuseră cu o marjă semnificativă. ”Lunea neagră” a fost un punct de cotitură în istoria bursei, care a schimbat regulile jocului.

    Indicele Dow Jones a căzut cu 508 de puncte, sau mai exact 22.61% în doar câteva ore.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Statele atacă corporaţiile. Multinaţionalele să-şi ia la revedere de la paradisurile fiscale

    Miniştrii de finanţe din întreaga lume au convenit vineri să schimbe regulile de impozitare a profiturilor şi a avertizat multinaţionalele că nu se vor mai putea folosi de mărimea lor şi prezenţa internaţională pentru a nu plăti taxe, informează Financial Times.

    Astfel, companiilor precum Google, Starbucks sau Amazon le va fi mai greu să-şi concentreze profiturile în ţări cu impozite scăzute şi în paradisuri fiscale. Această modificare promite să ducă la atragerea a până la 250 de miliarde de dolari pe an sub formă de venituri fiscale suplimentare, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

    Planul de combatere a evaziunii fiscale la nivelul corporaţiilor a fost realizat de peste 60 de guverne, aceasta reprezentând prima modificare a reglementărilor privitoare la impozitarea profiturilor companiilor din aproape un secol.

    Noile regului vor asigura o transparenţă sporită şi vor restricţiona utilizarea paradisurlor fiscale, fiind punctul final al unui proiect internaţional lansat cu doi ani în urmă de guvernele G20 ca reacţie la nemulţumirea stârnită de modul în care companiile evită plata taxelor.

    Cancelarul britanic George Osborne s-a angajat să transforme noile reguli în lege. “Oamenii s-au săturat să vadă că aceste corporaţii uriaşe evită plata impozitelor. Aici nu este vorba de impozite mari sau mici, ci despre plata impozitelor”, a spus Osborne.

    “Aceste reguli nu sunt un plan pentru nord sau pentru sud, nu sunt un plan pentru ţările dezvoltate sau pentru cele emergenete, ci un plan pentru toată lumea”, a declarat Michel Sapin, ministrul de finanţe al Franţei.

    Deşi multe guverne au luat deja măsuri menite să combată evaziunea fiscală la nivelul multinaţionalelor, există îndoieli privitoare la cât de uniform vor fi măsurile implementate.

  • Absolut toţi şoferii trebuie să afle NOILE REGULI. Legea intră în vigoare şi se APLICĂ IMEDIAT

    Prevederile  în materie de legislaţie rutieră în România se schimbă de la o zi la alta. Peste câteva zile intră în vigoare o serie de modificări care schimbă regulile pentru toţi cei care vor să conducă maşina pe un drum din România.

    Absolut toţi şoferii trebuie să afle NOILE REGULI. Legea intră în vigoare şi se APLICĂ IMEDIAT

     

  • CEZ: Al doilea deceniu românesc

    „Din vânat virtual, am devenit vânători.“ „Noi nu acţionăm ca un rechin în mare, ci ca un banc de peşti.“ „Nu cred în responsabilităţi colective.“ „Vom fi aici şi în următorii zece ani. Dacă este o piaţă în regiune care va avea succes, aceasta este România.“

    Primul citat reprezintă strategia, al doilea organizarea, al treilea regula de management, al patrulea planul pe termen lung. Limpezimea militărească a regulilor de mai sus anulează sfaturile din miile de cărţi de economie şi constituie reţeta uneia dintre cele mai importante privatizări din energia românească: preluarea fostei Electrica Oltenia de către cehii de la CEZ. De atunci au trecut zece ani. Ce vor aduce următorii zece?

    În toamna lui 2005, statul transfera controlul asupra încă uneia din distribuţiile sale de energie. Electrica Oltenia era la acel moment distribuţia cu cel mai mare număr de consumatori legaţi la firele sale, circa 1,3 – 1,4 milioane de clienţi. Câştigătorul procesului a fost compania cehă CEZ, care a plătit circa 47 de milioane de euro pentru 25% din acţiunile companiei, operaţiune urmată de o majorare de capital de 104 milioane de euro, prin care a devenit acţionar majoritar.

    Dincolo de importanţa strategică a obiectivului la care statul a renunţat, această privatizare continuă să fie o lecţie pentru felul cum România a înţeles să-şi joace atuurile din energie.

    Alături de privatizarea Petrom, compania vândută în 2004 către OMV, grup petrolier în spatele căruia să află statul austriac, vânzarea Electrica Oltenia către cehii de la CEZ, o altă companie de stat, arată foarte bine cum, cu un careu de aşi, poţi să pierzi locul la masa energiei regionale.

    În loc să-şi pună piesă peste piesă, statul român a început să vândă bucăţi din zestre, iar în cazul energiei electrice a început cu cea mai profitabilă parte, distribuţia. Acesta este practic locul în care se fac banii şi se ajunge la consumatorul final. Strategia statului din acel moment era de a atrage în primă fază o serie de investitori, pe care mai apoi să îi implice şi în producţia de energie, acolo unde erau necesare fonduri masive pentru modernizări şi pentru construcţia de noi unităţi. Din strategia creionată de stat la începutul anilor 2000, statul a reuşit doar să vândă ceea ce genera cash sigur, reglementat, şi a rămas cu un parc de producţie care plânge după investiţii, dar la care nu se mai uită nimeni.

    În acest timp, în Cehia, tot o companie energetică de stat, CEZ, nu mai avea loc între graniţele proprii. Dar cehii nu avuseseră nevoie să apeleze la organismele internaţionale, care veneau cu reguli peste reguli privind funcţionarea marilor monopoluri din energie. Statul ceh a înţeles că este important ca CEZ să rămână integrată şi să aibă totul de la minele de cărbuni până la termocentrale, la firele care duc energia în case sau la forţa de vânzare. În România s-a spart totul, iar acum cărbunii concurează cu energia hidro şi Nuclearelectruca nu ştie dacă să investească în deschiderea unei noi mine de uraniu, deşi în câţiva ani ar putea foarte bine să importe materia primă pentru reactoarele de la Cernavodă.

    „La momentul când CEZ a luat decizia de a face achiziţia în România, eu eram şeful diviziei internaţionale. Construiam modelul pentru achiziţiile internaţionale şi eram responsabil de integrarea ţintelor preluate. Atunci strategia CEZ era destul de clară. Ne doream să fim lideri în regiune prin acţiuni proiectate pe termen lung“, spune acum Martin Zmelik, care de aproape un an ocupă funcţia de director general al CEZ România. Intrarea pe piaţa locală nu era primul pas pe care CEZ îl făcea în regiune: la finalul lui 2004 mai cumpărase trei companii de distribuţie a energiei în Bulgaria. În toamna lui 2005, CEZ intra oficial şi în România după preluarea controlului asupra Electrica Oltenia.

    „La acel moment, CEZ era deja un business consolidat, eram puternici la noi acasă, dar eram şi o companie listată cu investitori care ne cereau să punem pe masă o strategie de creştere. Pieţele se deschideau, iar noi credeam că putem să ne extindem regional pornind de la un mix format din experienţa proprie a grupului alături de cultura locală. Dintr-un vânat virtual, CEZ a devenit un vânător. Totul ţine de strategie şi de modul cum îşi stabileşti priorităţile. Noi aveam chiar de la acel moment un management dual, ne purtam ca o companie de piaţă.“

    De ce două state care activează în aceeaşi regiune ajung totuşi la concluzii atât de diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea pe termen lung într-un domeniu strategic ca energia?

    „Cred că România era într-o etapă în care-şi dorea să aducă aici investitori. Asta se dorea la acel moment, iar uneori asfel de experienţe sunt necesare. Noi ne-am concentrat pe achiziţia de distribuţii pentru că este competenţa noastră de bază.“

    După achiziţie, Zmelik a rămas în biroul din Praga al CEZ, primul manager trimis de cehi la Bucureşti fiind Jan Veskrna, cel care avea să stea până anul trecut (timp de trei mandate) la vârful operaţiunilor CEZ din România. Dar contactul cu piaţa exista oricum.

    „Imediat după achiziţie, supervizam modul cum se derulau lucrurile, dar din biroul din Praga. Când am venit am găsit o companie împărţită în 7 firme cu dispunere teritorială. Electrica Oltenia era o companie descentralizată, iar activităţile de distribuţie şi de furnizare nu erau încă separate. La acel moment lucrau 3.000 de oameni. Ca tehnologie standardele erau jos, dar firma avea un mare potenţial. Tot sectorul a intrat într-o schimbare odată cu venirea investitorilor privaţi, dar şi a reglementărilor europene.“

    Cert este că în perioada 2004-2005 s-au făcut cele mai importante privatizări din România. Petrom a fost vândut cu tot cu rezervele sale de petrol şi gaze către OMV într-un proces care şi azi generează controverse. În 2005 italienii de la Enel au fost primii care au spart gheaţa în domeniul energiei electrice, luând la pachet distribuţiile din Banat şi Dobrogea. Au venit apoi nemţii de la E.ON care au luat fosta Electrica Moldova, dar care şi-au completat portofoliul şi cu fostul Distrigaz Nord. Cealaltă jumătate din distribuţia de gaze avea să intre în portofoliul francezilor de la Gaz de France.