Tag: refuz

  • Cine este omul care, deşi a concediat mai mult de 14.000 de oameni, tot a reuşit să câştige 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână

    Averea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, a înregistrat un salt spectaculos după un raliu pe bursă al acţiunilor, miliardarul câştigând 37,7 miliarde de dolari la doar o săptămână după ce a concediat 14.000 de oameni, scrie Bloomberg.

    Luni, acţiunile Tesla au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii trei ani, în urma informaţiilor potrivit cărora compania a primit aprobarea din partea oficialilor chinezi pentru a-şi implementa sistemul de driver-assistance pe cea mai mare piaţă auto din lume.

     Acest lucru a venit după ce săptămâna trecută s-a aflat că Tesla intenţionează să lanseze chiar în acest an un nou model de automobile electric mai ieftin, ceea ce a atenuat îngrijorările legate de rezultatele companiei.

    Musk a adăugat 18,5 miliarde de dolari la averea sa numai luni, a 13-a cea mai mare creştere zilnică pe bursă pentru un miliardar conform indicelui de avere Bloomberg şi a şaptea cea mai mare pentru Musk. Cu o avere netă de 201,5 miliarde de dolari, el este aproape de a-l depăşi pe Jeff Bezos, aflat pe locul al doilea, după ce săptămâna trecută l-a depăşit pe Mark Zuckerberg.

    Musk, în vârstă de 52 de ani, îşi trage averea în principal din participaţia sa la Tesla, precum şi din participaţiile sale la Space Exploration Technologies Corp. şi X, fostul Twitter.

    Înainte de recenta revenire, Tesla s-a confruntat cu cea mai slabă performanţă a acţiunilor din indicele S&P 500, pe fondul reducerilor de preţuri şi al unei scăderi surprinzătoare a livrărilor de vehicule.

    Valoarea acţiunilor X (fostul Twitter), între timp, s-a prăbuşit cu aproximativ 73% de când Musk a cumpărat compania  în urmă cu doi ani, potrivit unei evaluări din martie a Fidelity Blue Chip Growth Fund, care a investit alături de el.

    Un pilon important pentru averea lui Musk a fost SpaceX, a cărei valoare a crescut cu peste 40% între jumătatea anului 2022 şi sfârşitul anului 2023.

    Miliardarul se confruntă cu presiuni pe plan intern.Tesla a cerut acţionarilor să voteze din nou pachetul de de 56 de miliarde de dolari al lui Musk, care a fost anulat de o instanţă din Delware la începutul acestui an.

    Dacă va fi respins, Musk riscă să piardă opţiunile de cumpărare de acţiuni care reprezintă aproape un sfert din averea sa netă.

    Curtea Supremă a SUA a respins, de asemenea, luni, un apel al lui Musk în cazul „Twitter sitter”, lăsând intact acordul său cu Securities and Exchange Commission de a cere unui avocat intern să aprobe în prealabil postările sale pe reţelele de socializare despre Tesla.

  • Care este ţara unde dacă îţi cumperi o casă nu ai nici o garanţie că rămâne a ta. Acolo, pe lângă o criză imobiliară cruntă, a mai apărut o nouă mare criză

    Faptul că SUA se confruntă cu o criză imobiliară nu mai e niciun secret. Locuinţele au contribuit cel mai mult la creşterea inflaţiei în ultimii doi ani, scrie Financial Times

    Însă la această criză se mai adaugă o problemă. Cei care îşi permit o locuinţă, nu au nicio garanţie că o pot asigura. Costul asigurărilor a crescut puternic, iar în anumite state precum Louisiana, costurile s-au majorat şi cu 63%.

    State precum Florida devin imposibil de asigurat, deoarece furnizorii părăsesc piaţa.

    Motorul principal al acestor probleme este reprezentat de schimbările climatice şi de riscul unor fenomene meteorologice mai severe, cum ar fi inundaţiile, incendiile, furtunile şi tornadele.

    Dar există şi alţi factori în joc. Printre aceştia se numără adoptarea lentă a tehnologiilor de atenuare a riscurilor, eşecul asigurătorilor, al băncilor şi al autorităţilor publice de a găsi abordări comune în ceea ce priveşte împărţirea costurilor şi opacitatea uriaşă de pe piaţă – cel puţin pentru consumatori.

    În timpul căutării unui nou asigurător, mulţi americani s-au lovit de o piaţă divizată şi ineficientă.

    Astfel, ei sunt puşi în situaţia de a alege să încheie un contract cu asigurători de lux care care oferă o acoperire mult mai amplă, dar şi mult mai scumpă sau să aleagă o asigurare de buget, care le-ar da înapoi doar un sfert din valoarea casei în cazul în care ea este distrusă.

    În esenţă, asta înseamnă că în cazului unui incendiu, mulţi americani vor rămâne doar cu terenul pe care a fost construită locuinţa. Această situaţie nu este izolată, şi se extinde până în New York.

    În acest context, milioane de oameni au început să se gândească că în cazul unui dezastru, nu au de ales decât să se mute undeva unde locuinţele sunt semnificativ mai ieftine.  

    John Neal, şeful Lloyd`s of London, cel mai vechi asigurator din lume, atrage atenţia că „băncile, asigurătorii, autorităţile de reglementare şi guvernele nu s-au aşezat la masă şi nu au discutat despre cum să împartă responsabilitatea pentru riscuri”, iar această lipsă de comunicare a creat o criză a asigurărilor care afecteaza milioane de oameni.

    Până când această dezbatere va avea loc, proprietarii de case trebuie să se împace cu ideea că sunt oricând supuşi riscului de a-şi pierde casa sau de a fi forţaţi să plătească mai mulţi bani companiilor de asigurări dacă vor să îşi protejeze locuinţa de dezastre.

  • Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni

    Averea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, a înregistrat un salt spectaculos după un raliu pe bursă al acţiunilor, miliardarul câştigând 37,7 miliarde de dolari la doar o săptămână după ce a concediat 14.000 de oameni, scrie Bloomberg.

    Luni, acţiunile Tesla au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii trei ani, în urma informaţiilor potrivit cărora compania a primit aprobarea din partea oficialilor chinezi pentru a-şi implementa sistemul de driver-assistance pe cea mai mare piaţă auto din lume.

     Acest lucru a venit după ce săptămâna trecută s-a aflat că Tesla intenţionează să lanseze chiar în acest an un nou model de automobile electric mai ieftin, ceea ce a atenuat îngrijorările legate de rezultatele companiei.

    Musk a adăugat 18,5 miliarde de dolari la averea sa numai luni, a 13-a cea mai mare creştere zilnică pe bursă pentru un miliardar conform indicelui de avere Bloomberg şi a şaptea cea mai mare pentru Musk. Cu o avere netă de 201,5 miliarde de dolari, el este aproape de a-l depăşi pe Jeff Bezos, aflat pe locul al doilea, după ce săptămâna trecută l-a depăşit pe Mark Zuckerberg.

    Musk, în vârstă de 52 de ani, îşi trage averea în principal din participaţia sa la Tesla, precum şi din participaţiile sale la Space Exploration Technologies Corp. şi X, fostul Twitter.

    Înainte de recenta revenire, Tesla s-a confruntat cu cea mai slabă performanţă a acţiunilor din indicele S&P 500, pe fondul reducerilor de preţuri şi al unei scăderi surprinzătoare a livrărilor de vehicule.

    Valoarea acţiunilor X (fostul Twitter), între timp, s-a prăbuşit cu aproximativ 73% de când Musk a cumpărat compania  în urmă cu doi ani, potrivit unei evaluări din martie a Fidelity Blue Chip Growth Fund, care a investit alături de el.

    Un pilon important pentru averea lui Musk a fost SpaceX, a cărei valoare a crescut cu peste 40% între jumătatea anului 2022 şi sfârşitul anului 2023.

    Miliardarul se confruntă cu presiuni pe plan intern.Tesla a cerut acţionarilor să voteze din nou pachetul de de 56 de miliarde de dolari al lui Musk, care a fost anulat de o instanţă din Delware la începutul acestui an.

    Dacă va fi respins, Musk riscă să piardă opţiunile de cumpărare de acţiuni care reprezintă aproape un sfert din averea sa netă.

    Curtea Supremă a SUA a respins, de asemenea, luni, un apel al lui Musk în cazul „Twitter sitter”, lăsând intact acordul său cu Securities and Exchange Commission de a cere unui avocat intern să aprobe în prealabil postările sale pe reţelele de socializare despre Tesla.

  • Ţara în care dacă reuşeşti să îţi iei o casă nu ai nicio garanţie că o poţi păstra. Peste criza imobiliară se suprapune o nouă criză care întinde nervii oamenilor la maxim

    Faptul că SUA se confruntă cu o criză imobiliară nu mai e niciun secret. Locuinţele au contribuit cel mai mult la creşterea inflaţiei în ultimii doi ani, scrie Financial Times

    Însă la această criză se mai adaugă o problemă. Cei care îşi permit o locuinţă, nu au nicio garanţie că o pot asigura. Costul asigurărilor a crescut puternic, iar în anumite state precum Louisiana, costurile s-au majorat şi cu 63%.

    State precum Florida devin imposibil de asigurat, deoarece furnizorii părăsesc piaţa.

    Motorul principal al acestor probleme este reprezentat de schimbările climatice şi de riscul unor fenomene meteorologice mai severe, cum ar fi inundaţiile, incendiile, furtunile şi tornadele.

    Dar există şi alţi factori în joc. Printre aceştia se numără adoptarea lentă a tehnologiilor de atenuare a riscurilor, eşecul asigurătorilor, al băncilor şi al autorităţilor publice de a găsi abordări comune în ceea ce priveşte împărţirea costurilor şi opacitatea uriaşă de pe piaţă – cel puţin pentru consumatori.

    În timpul căutării unui nou asigurător, mulţi americani s-au lovit de o piaţă divizată şi ineficientă.

    Astfel, ei sunt puşi în situaţia de a alege să încheie un contract cu asigurători de lux care care oferă o acoperire mult mai amplă, dar şi mult mai scumpă sau să aleagă o asigurare de buget, care le-ar da înapoi doar un sfert din valoarea casei în cazul în care ea este distrusă.

    În esenţă, asta înseamnă că în cazului unui incendiu, mulţi americani vor rămâne doar cu terenul pe care a fost construită locuinţa. Această situaţie nu este izolată, şi se extinde până în New York.

    În acest context, milioane de oameni au început să se gândească că în cazul unui dezastru, nu au de ales decât să se mute undeva unde locuinţele sunt semnificativ mai ieftine.  

    John Neal, şeful Lloyd`s of London, cel mai vechi asigurator din lume, atrage atenţia că „băncile, asigurătorii, autorităţile de reglementare şi guvernele nu s-au aşezat la masă şi nu au discutat despre cum să împartă responsabilitatea pentru riscuri”, iar această lipsă de comunicare a creat o criză a asigurărilor care afecteaza milioane de oameni.

    Până când această dezbatere va avea loc, proprietarii de case trebuie să se împace cu ideea că sunt oricând supuşi riscului de a-şi pierde casa sau de a fi forţaţi să plătească mai mulţi bani companiilor de asigurări dacă vor să îşi protejeze locuinţa de dezastre.

  • Cine este omul pentru timpul căruia se luptă cei mai bogaţi oameni din lume, care îşi doresc să petreacă măcar 10 minute cu el. Ce trebuie să facă pentru a avea o şansă să fie ascultaţi

    Şeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan din Abu Dhabi este una dintre cele mai căutate persoane din Orientul Mijlociu. Managerii financiari şi finanţiştii care zboară în Emiratele Arabe Unite din Hong Kong, Londra sau New York ar da orice pentru o întâlnire chiar şi de 10 minute cu şeicul.

    Câţiva norocoşi ar putea chiar ajunge să fie oaspeţi la bordul superyacht-ului său, Maryah, unde îi place să joace şah în timp ce soarele străluceşte peste Golful Persic. Urmaşul celei mai bogate familii din lume supraveghează active de stat şi fonduri private care însumează peste 1 500 de miliarde de dolari. Oportunitatea de a investi chiar şi o fărâmă din această bogăţie ar putea aduce comisioane şi randamente substanţiale, scrie Bloomberg.

    Să ajungi la Sheikh Tahnoon este o provocare în toată regula. Felul în care este concentrată de stat şi cea financiară în EAU face ca totul să fie mai personal. Şeicul, care are în jur de 50 de ani, nu este doar omul cu bani al familiei sale; el este unul dintre conducătorii adjuncţi ai emiratului Abu Dhabi, un frate al preşedintelui EAU şi fiul părintelui fondator al ţării. Este, de asemenea, consilier pentru securitate naţională. Cu alte cuvinte, nu este genul de persoană pe care să o suni la recepţie pentru a cere o întâlnire.

    O cale bine cunoscută pentru a ajunge la şeicul Tahnoon şi la banii pe care îi controlează trece prin insula Al Maryah. Această comunitate plină de zgârie-nori găzduieşte centrul financiar internaţional din Abu Dhabi, pe care şeicul Tahnoon l-a visat în urmă cu două decenii, sub îndrumarea regretatului magnat imobiliar american Sam Zell. După ce se întâlnesc cu bancherii în holul hotelului Four Seasons, finanţiştii pot fi direcţionaţi către una dintre companiile pe care le prezidează şeicul: cel mai mare creditor din EAU, First Abu Dhabi Bank PJSC; firma sa de investiţii private, Royal Group; sau compania de inteligenţă artificială G42.

    Dacă lucrurile merg bine, urmează întâlnirea cu unul dintre gardienii şeicului Tahnoon, oameni care i-au câştigat încrederea şi care decid ce nou-veniţi vor fi acceptaţi. Unii dintre ei nu apar în nicio organigramă, aşa că nu este vorba doar de a cunoaşte oamenii potriviţi – trebuie să cunoşti oamenii care îţi vor spune chiar şi numele oamenilor potriviţi.  Bancherii, avocaţii şi consultanţii fac schimb de aceste nume pe un ton tăcut în cafenelele din Dubai şi Abu Dhabi.

    Un finanţator doreşte să construiască o relaţie cu cel mai bun gardian , capabil să ducă afacerile până la linia de sosire, fără a da informaţii despre concurenţii care au cea mai uşoară cale de a ajunge la masă cu familia regală.

     „Este un dans social foarte ciudat”, „Gardianul este la fel de important ca şi ideea. Dacă vii cu o idee grozavă, dar cu un gatekeeper prost, oamenii vor fi deranjaţi.” spune Reza Bundy, directorul executiv al Atlas Capital Team Inc. care ajută fondurile să navigheze printre şocurile geopolitice. El s-a întâlnit cu fondurile de investiţii din Abu Dhabi pentru a discuta despre potenţiale parteneriate.

    Zell a descoperit devreme puterea de a avea relaţiile potrivite. Introducerea sa în familia regală a început în zorii epocii moderne a gatekeeper-ului din Emiratele Arabe Unite. În 2005, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, fratele mai mic al şeicului Tahnoon, cunoscut sub numele de ABZ, era în vizită la New York, a povestit Zell într-un interviu din 2022. Familia regală fusese interesată de ansamblurile sale de locuinţe accesibile din Mexic, aşa că cei doi bărbaţi au stabilit o întâlnire. S-au înţeles bine, iar ABZ, care avea să fie numit ministru de externe al Emiratelor Arabe Unite în anul următor, i-a sugerat lui Zell să zboare în Deşertul Arabiei pentru a-i face o vizită.

    La acea vreme, şeicul Tahnoon era singurul dintre cei şase fraţi cu drepturi depline – cunoscuţi sub numele de Bani Fatima, sau fiii lui Fatima, din cauza mamei lor – care nu deţinea un post oficial în guvern. Tatăl său decedase de curând, ceea ce îl făcuse pe şeic beneficiarul unor proprietăţi imobiliare semnificative. Grupul său regal a primit, de asemenea, o mare injecţie de capital.

    Seara, Bani Fatima se întâlneau la unul dintre palatele Al Nahyan pentru a compara notiţele despre cine au întâlnit în acea zi, ce au învăţat şi cum să includă aceste informaţii în strategia lor.

     Din acest grup făcea parte fratele mai mare, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, cunoscut sub numele de MBZ şi preşedinte din mai 2022, împreună cu şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, care este acum vicepreşedinte, şeicul Tahnoon şi ABZ. Unii dintre consilierii informali ai familiei ar urma, de asemenea, să participe: Khaldoon Al Mubarak, fiul unui diplomat care a fost pregătit ca ţar al finanţelor, şi Yousef Al Otaiba, în prezent diplomatul de top al EAU la Washington.

    Zell a spart gheaţa cu Al Nahyans atunci când el şi MBZ au mers cu motocicletele la miezul nopţii pe străzile din Abu Dhabi, spune Zell. Mai târziu, şeicul Tahnoon a apelat la Zell pentru îndrumare în afaceri. Miliardarul a demontat ideea iniţială a şeicului pentru un proiect de dezvoltare.

    Regele din Abu Dhabi a apreciat onestitatea lui Zell, ceea ce i-a determinat pe cei doi să cultive o prietenie. Zell l-a găzduit pe şeicul Tahnoon la un prânz în Chicago, oraşul său natal, iar prima dată când a pus mâna pe o armă a fost într-o excursie de vânătoare ulterioară în Maroc cu şeicul Tahnoon şi MBZ. Pe măsură ce relaţia sa cu şeicul Tahnoon se dezvolta, Zell a început să lucreze îndeaproape cu o marocancă educată în Marea Britanie pe nume Sofia Abdellatif Lasky. Ea a fost principalul intermediar pentru a coordona întâlnirile cu şeicul.

    În cele aproape două decenii care au trecut de atunci, Lasky a devenit un actor discret, dar important, în domeniul financiar din Emiratele Arabe Unite. Din biroul său de la etajul nouă, cu vedere spre parcul Khalifa din Abu Dhabi, ea ajută la conducerea operaţiunilor zilnice ale Royal Group, care valorează aproximativ 300 de miliarde de dolari. Clădirea albastră modestă a grupului se află în josul străzii de Aeroportul Executiv Al Bateen, care se adresează vizitatorilor care sosesc cu avioane private.

     La început, echipa îşi desfăşura activitatea dintr-o vilă nemarcată, situată pe o porţiune de drum liniştită. Bancherilor li se înmânau buletine de hârtie cu adresa, potrivit unora care s-au întâlnit cu grupul la acea vreme.

    Numele lui Lasky nu apare nicăieri pe site-ul firmei, dar persoane familiarizate cu afacerea spun că ea acţionează ca CEO de facto al Royal Group şi face parte din consiliile de administraţie a zeci de filiale ale acesteia. Două dintre cele mai notabile, International Holding Co. şi Alpha Dhabi Holding PJSC, au ajuns la o capitalizare de piaţă combinată de 280 de miliarde de dolari sub supravegherea ei.

    Cu sute de entităţi sub umbrela Royal Group, activele companiei sunt prezente în fiecare bloc din Abu Dhabi: lanţuri de fast-food, farmacii, clinici stomatologice, apartamente, hoteluri, şcoli, centre comerciale, săli de sport, cluburi de plajă, magazine de motociclete, fabrici şi operatori de telecomunicaţii. Grupul-mamă are peste 25.000 de angajaţi; unitatea sa IHC, încă aproximativ 155.000. Profesorii ar putea lucra pentru Al Rabeeh Academy, angajaţii cinematografelor pentru Cine Royal Cinemas LLC şi bucătarii pentru Ninar Restaurant & Cafeteria LLC.

    Pe măsură ce imperiul financiar al familiei Al Nahyan a crescut, a crescut şi reţeaua de intermediari. Abu Dhabi, unde se află aproximativ 6% din rezervele de petrol din lume, s-a poziţionat ca „capitala capitalului”, cu peste 1 100 de miliarde de dolari împreună în fondurile suverane Abu Dhabi Investment Authority (ADIA) şi ADQ, ambele controlate de şeicul Tahnoon.

    Bani Fatima deţin zeci de posturi guvernamentale, ceea ce le lasă puţin timp pentru a se întâlni cu directorii executivi în vizită, chiar dacă cozile devin tot mai lungi.

    Fostul prim-ministru libanez Saad Hariri a devenit un prim punct de escală pentru mulţi dintre cei care doresc să se întâlnească cu şeicul Tahnoon. Cei care trec testul fostului premier (adesea la o ceaşcă de mate argentinian) pot fi prezentaţi lui Lasky pentru o verificare finală.

    Hariri găzduieşte adesea întâlniri în apartamentul prezidenţial de la St. Regis Saadiyat Island Resort, reşedinţa sa principală din Abu Dhabi, Hariri a făcut din capitala Emiratelor Arabe Unite baza sa la începutul anului 2022, după ce o serie de crize au pus capăt mandatului său de premier.

    El deţine, de asemenea, cetăţenia saudită, dar relaţia sa cu această ţară s-a deteriorat după un episod de la sfârşitul anului 2017, în care şi-a anunţat brusc demisia la televiziunea din Riad, în timp ce oficialii libanezi au acuzat regatul că îl ţine ostatic. Cu cariera sa politică încheiată şi cu averea familiei în dezordine – Hariri provine din cea mai proeminentă dinastie politică libaneză -, el s-a îndreptat spre Abu Dhabi pentru o şansă de a se reconstrui.

    Bill Murray, un fost diplomat britanic care a avut misiuni în Amman, Muscat şi Tunis, este un alt consilier al familiei regale din Abu Dhabi. Persoane familiarizate cu situaţia spun că Murray şi şeicul Tahnoon au creat o legătură în timpul misiunii britanicului ca şi consilier politic în capitala Emiratelor Arabe Unite. Recent, el a ajutat la înfiinţarea Tau Capital, o firmă de capital de risc susţinută de şeicul Tahnoon, care se concentrează pe startup-uri din aşa-numita deep tech sau companii care conduc progrese ştiinţifice fundamentale.

    Există actori puternici pentru fiecare regiune a lumii în care Emiratele ar putea dori să investească.

    Ajay Bhatia, directorul general al Sirius International Holding, o filială a IHC, a fost un intermediar cheie în afacerile din India, inclusiv cu miliardarul Gautam Adani, a 14-a cea mai bogată persoană din lume.

    Melissa Moncada – fostă Miss Globe Colombia, care a înfiinţat mai multe întreprinderi de fitness şi apoi un holding susţinut de Royal Group – a devenit un intermediar de încredere în afacerile din America Latină.

    Mohammed Nasser Al Shamsi, membru al consiliului de administraţie al IHC, a fost un consilier important al şeicului în afacerile miniere din Africa.

    Din acest cerc restrâns mai fac parte Syed Basar Shueb, directorul general al IHC, şi Peng Xiao, directorul general al G42.

    IHC şi G42 se află în centrul ambiţiilor EAU de a-şi remodela economia dependentă de petrol în jurul finanţelor şi tehnologiei.

    În doar câţiva ani, IHC a trecut din anonimat şi a devenit cea mai valoroasă companie listată la bursă din ţară. În urmă cu doi ani, a investit 2 miliarde de dolari în trei companii deţinute de Adani. Una dintre filialele sale listate la bursă, Multiply Group, axată pe tehnologie, a devenit activă în cea mai recentă avalanşă de listări pe bursă din regiune.

    Obiectivul principal este de a transforma Abu Dhabi într-un concurent global în domeniul financiar şi geopolitic

    Această ambiţie a determinat companiile şeicului Tahnoon să ia în considerare oferte de cumpărare a Standard Chartered Plc şi Lazard Ltd. anul trecut. A determinat parteneriate cu antreprenori precum Sam Altman, directorul general al OpenAI, şi a determinat o serie de miliardari să îşi deschidă birouri în EAU.

    Pe această listă se află Ray Dalio, fondatorul companiei de fonduri speculative Bridgewater Associates; Changpeng Zhao, fondatorul bursei de cripto-monede care a pledat vinovat pentru spălare de bani în SUA; şi magnatul rus al oţelului Vladimir Lisin. Anul trecut, firme financiare reprezentând peste 450 de miliarde de dolari s-au angajat să îşi stabilească operaţiuni în centrul financiar internaţional din Abu Dhabi.

    Tranzacţiile pot fi văzute şi prin prisma securităţii naţionale a EAU şi a modului în care aceasta este legată de economie. Micuţa ţară are investiţii în orice, de la firme americane de tehnologie şi chinezeşti de inteligenţă artificială la mine de cupru din Zambia şi proiecte solare indiene, extinzându-şi puterea pe tot globul.

  • Cum au ajuns cei mai puternici şi influenţi oameni din lume să se bată pentru 10 minute la masă cu şeicul din Abu Dhabi, care are pe mână 1.500 de miliarde de dolari. Ce trebuie să facă pentru a avea o şansă să fie ascultaţi

  • Anunţul DRPCIV cu privire la permisului de conducere. Ce trebuie să ştie toţi posesorii acestuia

    În perioada 01.01.2024 – 31.03.2024, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări a emis 198.053 permise de conducere şi 414.567 de certificate de înmatriculare, astfel, la sfârşitul primelor 3 luni ale anului, în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, existănd în total  8.716.134 deţinători de permise de conducere şi 10.435.392 de vehicule înmatriculate, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul instituţiei.

    De asemenea, în perioada de referinţă, au fost au fost efectuate 150.077 operaţiuni privind vehiculele înmatriculate pentru prima dată în România , 220.723 operaţiuni privind vehiculele înmatriculate anterior în România şi cărora le-a fost schimbat proprietarul, 47.624 operaţiuni de scoatere din evidenţele vehiculelor înmatriculate şi au fost emise 124.229 autorizaţii provizorii.

    În ceea ce priveşte numărul vehiculelor electrice înmatriculate în România, la sfârşitul perioadei menţionate, acesta a atins cifra de 45.938 .

    În perioada menţionată au fost eliberate 867.087 plăci cu numere de înmatriculare, număr în creştere cu un procent de 9,11% faţă de perioada corespondentă a anului precedent. 

    De asemenea, numărul persoanelor examinate la proba teoretică în perioada ianuarie-martie 2024 a fost de 177.936, dintre care 80.287 persoane admise, iar la proba practica au fost examinate 158.621 persoane, dintre care 74.517 au obţinut permisul de conducere. Procentul de promovabilitate la proba teoretică, privind primele 3 luni ale anului, este de 45,12 %.

    Din totalul deţinătorilor de permis,  un procent de 35,47 % sunt femei şi 64,53 % sunt bărbaţi.

    Pe parcursul primelor 3 luni, au fost făcute un număr de 798.860 programări online.

  • (P) 5 motive pentru care aspiratorul vertical a prins popularitate

    Dacă vă doriţi ca locuinţa dumneavoastră să fie mereu curată, organizată şi fresh, atunci probabil sunteţi în căutarea unui aspirator perfect, nu-i aşa? De la cele verticale până la cele obişnuite, aveţi o mulţime de modele din care puteţi alege. Aşa că, dacă vă aflaţi în impas în această căutare, vă înţelegem. Întregul proces de achiziţie poate fi dificil dacă nu ştiţi de unde să începeţi. Însă staţi fără griji. În rândurile ce urmează ne propunem să vă sărim în ajutor. Vrem să vă enumerăm cinci motive pentru care aspiratorul vertical a prins popularite, tocmai pentru a vă ajuta să luaţi decizia perfectă. La final, cu siguranţă vă veţi convinge de utilitatea acestui electrocasnic. Fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!

                    Datorită evoluţiei continue a tehnologiei, acum există aparate electrocasnice care mai de care. Pe piaţă, veţi găsi o mulţime de dispozitive inteligente, intuitive şi uşor de folosit, ce au fost special concepute pentru a vă face viaţa mai uşoară. Aşa se întâmplă şi în cazul aspiratoarelor. Modelul vertical de aspiratoare, cel pe care ne vom concentra în continuare, vine cu o serie de avantaje demne de luat în considerare. Este important să ţineţi cont de toate acestea înainte de achiziţie, pentru a vă asigura că urmează să cumpăraţi un produs cu adevărat folositor. Aşa că haideţi să aflaţi cu ce uimeşte aspiratorul vertical şi care sunt motivele pentru care acesta este atât de îndrăgit.

                    Pentru oamenii de pretutindeni, unele dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba de alegerea unui electrocasnic îl reprezintă uşurinţa în folosire. Iată că acesta este şi primul motiv pentru care aspiratorul vertical s-a remarcat. Datorită braţului său lung şi înalt, acum vă veţi putea curăţa casa foarte repede şi uşor. Nu veţi mai fi nevoit să vă aplecaţi şi să riscaţi să vă doară spatele, cum aţi fi păţit în cazul folosirii unui aspirator clasic. Ce poate fi mai util decât un aparat de curăţare uşor de manevrat? Nu uitaţi nici de faptul că accesoriul de aspirare este rotativ şi va putea ajunge chiar şi în locurile greu de accesat.

                    Un al doilea motiv din lista noastră de astăzi este versatilitatea. Un electrocasnic folositor vine automat şi cu funcţii versatile la pachet. Astfel, aflaţi că acest tip de aspiratoare surprinde cu adaptabilitatea sa la diversele tipuri de podele şi cu funcţiile sale multiple. Să spunem că doriţi să aspiraţi covorul gros din living. Doar setaţi aparatul la cea mai înaltă treaptă de absorbţie, puneţi-i accesoriul cu perie şi aspiraţi în voie. Sau poate vă doriţi să curăţaţi podelele de gresie din bucătărie. Folosiţi funcţia cu spălare a aspiratorului şi redaţi luciul de odinioară podelelor.

                    Trecem la următorul motiv şi întâlnim diversitatea accesoriilor. Dacă tot am pomenit de capul pentru aspirarea covoarelor, era inevitabil să nu vă vorbim şi despre restul elementelor auxiliare. Un aspirator vertical surprinde cu gama sa largă de accesorii. Veţi întâlni capetele interschimbabile pentru diverse podele, sau periile şi filtrele multiple. Oricând aveţi nevoie, doar înlocuiţi accesoriul necesar şi gata! Dispuneţi de un electrocasnic mai folositor ca niciodată.

                    Al patrulea motiv amintit astăzi este uşurinţa în depozitare. Spre deosebire de aspiratoarele vechi cu sac, voluminoase şi grele, cele verticale pot fi depozitate mult mai uşor, fără să mai ocupe atât de mult spaţiu. Aveţi puţin loc rămas în debara? Doar pliaţi aspiratorul şi lăsaţi-l să se odihnească până la următoarea folosire. Vreţi mai degrabă să îl puneţi după uşă? Zis şi făcut: strângeţi electrocasnicul şi aşezaţi-l acolo unde vă este la îndemână.

                    Nu în ultimul rând, iată-ne ajunşi şi la al cincilea motiv din acest articol şi anume, performanţa. Dacă vă doriţi un aparat de curăţare cu adevărat inovator, puteţi alege un model smart, ce va veni cu funcţii diverse, butoane intuitive şi filtre HEPA perfecte pentru alergii. Un astfel de electrocasnic poate ajunge la o performanţă înaltă datorită funcţiilor de care dispune şi sistemului inteligent pe baza căruia funcţionează.

                    Şi iată cum, după citirea informaţiilor, aţi ajuns la final. Sperăm că acest articol v-a fost de folos şi că motivele enumerate v-au oferit impulsul de care aveaţi nevoie pentru a lua decizia finală. Pentru şi mai multe sfaturi, nu ezitaţi să navigaţi mediul online. Vă dorim happy shopping!

  • Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Dacă ”fiecare gospodină trebuie să ştie să conducă statul”, orice bucureştean trebuie să ştie să conducă PMB

    Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu,  pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre…

    Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu posibile profunde consecinte pentru viitorul afacerilor din ”Metropola” Bucuresti:
    – un matematician de top, care n-a platit in viata lui un salariu si n-a facut niciodata o afacere profitabila, conduce cea mai mare primarie din Romania, cu rezultate cel putin discutabile. Unii le considera bune, altii dezastroase. De ce n-ar conduce-o inca 4 ani?

    – un autointitulat ”interlop”, cu mari lacune lingvistice si culturale, cu o educatie deficitara, care insa stie sa faca business, conduce cu succes cateva mandate doua primarii de sector (4 si 5). De ce n-ar fi in stare sa conduca si o primarie mai mare? 

    – un cetatean al Bucurestiului, medic cunoscut, profesor la o universitate de prestigiu, care a condus un spital important si cateva sute de cadre medicale, nu-si gaseste locul in politica si ajunge pe cont propriu. De ce n-ar putea sa conduca o institutie mai mare, gen PMB?

    – o doamna, aflata in divort, a reusit sa faca un partid cu aspiratii sa intre in Parlament si, avocat fiind, nu ma indoiesc ca s-ar descurca binisor in hatisul birocratic si juridic din noianul de legi stupide ale administratiei publice. Ea de ce n-ar fi ok ca Primar General?

    – un alt domn, care dupa parerea mea e bine pregatit, dar face parte dintr-un partid asa-zis extremist, sigur stie administratie in calitate de functionar public activ. Este familizrizat cu problemele primariei. Nu credeti c-ar putea fi un bun edil sef, peste capitala?

    Si acum legatura cu afacerile…Ca sa-l parafrazez pe Vladimir Ilici, ma tem ca putini bucuresteni realizeaza ca trebuie sa stie sa conduca in afara de propria afacere si Primaria Municipiului Bucuresti, daca nu statul roman, pe de-a ‘ntregul! Nu se stie niciodata cand coalitia celor mai mari partide pune ochii pe vreun cetatean al Romaniei si il pune, peste noapte, intr-o situatie limita, sa conduca o institutie importanta a tarii. Dupa parerea mea, aici s-a ajuns! Orice roman trebuie sa fie pregatit sa preia fraiele primariei in satul, comuna sau orasul in care locuieste. 

    Altfel, riscam ca vorbele lui Lenin sa nu fie luate in seama. Riscam ca cele mai mari partide sa dea cu banul cine sa fie candidat sau sa le reprezinte in diverse functii publice, iar cetateanul sa fie luat prin surprindere. Pe ce si cine te mai poti baza, daca nu pe tine, ca simplu cetatean. Calea individuala ramane cea mai sigura in afaceri, atata timp cat nu se discuta niciun proiect pentru capitala. Daca nu iese prima varianta de candidat, se striga catalogul si, pe cine cade povara, e musai sa se prezinte in fata votantilor. Ce pregatire, ce strategie, ce program, ce proiecte? Ai ”ghinion” sa fii nominalizat de partid(e), te imbraci si, fuga-fuga, te prezinti publicului. Cine te voteaza, bine, cine nu, la fel! Important e sa nu te dezici de lozincile partidului, cum gandea Lenin.

    In aceste conditii, mi-e clar cum vor merge afacerile in 2025. Va fi o noua teapa, oferita de la centru, de liderii Coalitiei, dupa un ”slagar” politic, cu refren repetitiv. In 2025, la cum se arata spectrul politic, asa va fi si contextul economic general. Scapa cine poate! Cu asa haos printre condidati, nu-ti ramane decat sa te descurci cum poti in viitor. Prevad ca oamenii de afaceri, antreprenorii, freelancerii si, in general, mediul privat, cu totii vom ajunge intr-un fel de “legitima aparare” fata de ”performantele” administratiei publice locale si centrale. Dupa cum decurg ostilitatile politice in acest moment pare a deveni o traditie romaneasca o vorba inteleapta din batrani: ”sa nu spui niciodata ca mai rau nu se poate!”

    Dragos Dragoteanu

    Certified International Property Specialist

  • Cum te afectează poluarea? Biolog: „Fragmentele de plastic ajung în ţesut şi nu există mecanisme care să le distrugă”

    Poluarea cu plastic rămâne o problemă globală ce ameninţă mediul, oamenii şi animalele. Materialele de plastic se descompun în sute de ani, timp în care afectează fauna şi flora. 8 mil de tone de plastic ajung în oceane în fiecare an, potrivit Ocean Conservacy.

    32% din ambalaje nu ajung în sisteme de colectare, ci în ecosisteme, arată E. MacArthur. Animalele marine şi păsările pot confunda fragmente de plastic cu hrana. Producţia de plastic implică un consum ridicat de resurse naturale şi emisii de gaze.

    Câteva soluţii eco-friendly sunt sticlele de apă din oţel inoxidabil şi ambalajele din carton. Bîlbă: Fragmentele de plastic ajung în ţesut şi nu avem mecanisme care să le distrugă.

    Odată cu revoluţia tehnologică, industrializarea şi dorinţa nestăvilită de a deţine lucruri, omul ajunge să sufoce planeta cu plastic. Râurile, mările şi oceanele ar putea fi umplute cu 44 milioane de tone de plastic până în anul 2060. În prezent sunt aproximativ 22 de milioane de tone de plastric şi microplastic care sufocă vietăţile subacvatice şi apoi, implicit pe noi.

    România se află pe ultimul loc în UE privind reciclarea deşeurilor de ambalaje. Şi în loc să progresăm, pierdem 5 procente an de an. Specialiştii recomandă adoptarea unor soluţii eco-friendly pentru diminuarea consumului excesiv de plastic, precum sticlele de apă din oţel inoxidabil sau pungile de cumpărături din materiale textile.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro