Tag: rate

  • Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, declarată neconstituţională de CCR. Cum pot fi plătite acum ratele la creditele vizate

    “Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului”, a anunţat Dorneanu. 

    Potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive.

    Primul motiv menţionat de Dorneanu ţine de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • (P) Platforma de creditare de la persoană la persoană iuvo intră pe piaţa românească

    De ani buni, creditarea de la persoană la persoană (P2P) este un serviciu activ pe piaţa europeană. Acum este disponibilă şi în România datorită sosirii iuvo. Platforma este înregistrată în Estonia, care este una dintre cele mai avansate pieţe europene de creditare şi investiţii P2P. Experienţele trecute indică faptul că investiţiile P2P sunt semnificativ mai rentabile decât profitul din alte instrumente financiare.

    Ca piaţă de creditare P2P, iuvo pune în legătură investitori care urmăresc rate ridicate de rentabilitate cu creditori din sectorul financiar nebancar, denumiţi de obicei ‘iniţiatorii’. Cu iuvo, investitorii pot investi în diferite tipuri de împrumuturi de la diverşi iniţiatori şi ţări. Investitorii îşi pot defini ei înşişi portofoliul, rata de rentabilitate preferată şi nivelul de risc.

    Platforma oferă un portofoliu bogat datorită iniţiatorilor de încredere cu care lucrează iuvo. Toţi iniţiatorii iuvo actuali şi viitori sunt instituţii financiare nebancare înregistrare care operează pe teritoriul Uniunii Europene. Fiecare instituţie este supusă unei analize amănunţite a portofoliului şi proceselor pentru a le oferi împrumuturi demne de încredere şi diverse investitorilor iuvo.

    În plus, marea majoritate a împrumuturilor iuvo este acoperită de aşa-numita ‘garanţie de răscumpărare’ care este furnizată de către iniţiator. Iniţiatorul creditului va răscumpăra 100% din fiecare împrumut care este nerambursat de 60 de zile. Acest instrument serveşte ca garanţie pentru fondurile fiecărui potenţial investitor.

    Mecanismul de investiţii alternative le permite investitorilor să cumpere părţi de împrumuturi acordate de instituţii financiare nebancare (iniţiatori). Procesul de investire este extrem de uşor datorită celei mai recente caracteristici integrate în platforma iuvo. Opţiunea ‘autoinvest’ vă distribuie rapid şi uşor capitalul între oricât de multe poziţii doriţi. Este o caracteristică convenabilă pentru investitorii care nu au suficient timp liber sau sunt nesiguri cu privire la deciziile lor de investiţii manuale.

    Caracteristica ‘autoinvest’ asigură distribuţia precisă a fondurilor investite, iar portofoliul poate fi activat oricând investitorii fac o depunere în conturile lor. Opţiunea este, de asemenea, potrivită pentru utilizatorii mai conservatori. Ea se bazează pe criterii predefinite, cum ar fi nivelurile de risc, termenul, tipul şi numărul de rate ale împrumutului şi alte condiţii pe care utilizatorii le pot stabili.

    Investitorii iuvo pot fi atât persoane fizice cât şi juridice. Nu este nevoie decât să aibă un cont bancar UE activ înregistrat pe numele lor.

    Potenţialii investitori trebuie să aibă în vedere faptul că iuvo nu este un serviciu bancar şi fondurile investite prin intermediul platformei nu sunt garantate de lege. Serviciile oferte de iuvo nu sunt supravegheate de legislaţia care reglementează activitatea firmelor de investiţii.

  • Studiu Gfk: Puterea de cumpărare în România este în creştere

    Dacă comparăm cele 42 de judeţe din România, bucureştenii au cea mai mare putere de cumpărare: 6.288 de euro pe cap de locuitor, cu 50 de procente peste media pe ţară. Această cifră plasează locuitorii capitalei la aproximativ acelaşi nivel cu locuitorii din Polonia (locul 29 în Europa). Judeţele aflate în top 10 sunt de fapt singurele cu o putere de cumpărare peste media naţională, toate celelalte 32 situându-se sub aceasta. Cel mai aproape de medie este judeţul Alba cu 4.129 de euro pe cap de locuitor, ceea ce plasează Alba pe locul 11 în clasament. Judeţul Vaslui ocupă ultimul loc între cele 42 de judeţe din România. Puterea de cumpărare a locuitorilor săi este de 3.054 de euro. Aceasta este cu 28% sub media pe ţară şi la aproximativ acelaşi nivel de venit disponibil cu locuitorii Serbiei sau Macedoniei (poziţia 35, respectiv 36 în Europa).
     
    Europenii înregistrează o putere de cumpărare pe persoană în uşoară creştere în 2016, comparativ cu anul trecut. Venitul net disponibil al populaţiei variază substanţial între cele 42 de ţări analizate în studiul GfK. Cea mai mare putere medie de cumpărare o găsim în Liechtenstein, Elveţia şi Luxemburg, în timp ce cea mai slabă se înregistrează în Belarus, Moldova şi Ucraina. Ucrainenii au doar a opta parte din puterea medie de cumpărare a locuitorilor Liechtenstein-ului. Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului „GfK Puterea de cumpărare în Europa 2016”.
     
  • Cum a reuşit un şofer de autobuz să inventeze o băutură care azi este consumată pe tot globul

    S-a născut într-o familie săracă din Thailanda în 1923 şi a început să lucreze la crescătoria de raţe a părinţilor, iar acum are o avere cumulată de peste 20 de miliarde de euro. Totul datorită unei băuturi energizante, informează Daily Mail.

    Chaleo Yoovidhya a devenit recunoscut drept miliardarul modest, după ce a dat lovitura cu băutura energizantă Red Bull pe care a creat-o în 1975. “Tatăl meu iubeşte viaţa simplă. Nu poartă bijuterii, inele şi poartă un ceas vechi. Nu-i place să cumpere haine şi nici să care bani după el”, a spus fiica lui Suthirat.

    Înainte de Red Bull, Chaleo Yoovidhya a părăsit şcoala la 10 ani pentru a-şi putea ajuta părinţii muncind la crescătoria de raţe şi vânzând fructe.

    Se spune că i-ar fi venit ideea unei băuturi energizante în vremea când a fost şofer de autobuz când a văzut că alţi şoferi beau băuturi pentru a-i revigora în timpul călăoriilor lungi. A creat Krating Daeng -Red Bull-ul thailandez – în 1975 şi conţinea cafeină, zahăr, taurină, aminoacizi şi sucroză, apoi vânzătorul de pastă de dinţi Diestrich Mateschitz  a descoprit băutura şi a văzut potenţialul acesteia. Împreună au decis să vândă produsul pe pieţe occidentale, au schimbat reţeta şi au vândut băutura în cutiile cu argint şi albastru. Acum Red Bull vinde milioane de doze în 165 de ţări şi este unul dintre cele mai recognescibile branduri din lume.

    Băutura a avut un succes fenomenal, dar Yoovidhya a rămas la fel de modest ca întrecut şi chiar dacă s-a mutat în Bangkok îşi vizita des satul de unde a plecat. Însă acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre nepoţii lui care s-au născut în bogăţia imperiului Red Bull. Aceştia se fotografiază în avioane private, maşini de lux cu haine şi bijuterii scumpe.

    Chaleo Yoovidhya a murit în 2012 şi a fost îngropat în satul natal.

  • Plata în rate, opţiune accesată de tot mai mulţi români de Black Friday. Valoarea medie a coşului este de 800-1000 de lei

    8% dintre clienţii evoMAG aleg să plătească în rate produsele achiziţionate. Ponderea va creşte semnificativ până la finalul anului, ca urmare a demarării campaniilor de reduceri, arată un comunicat dat publicităţii de companie.

    „Procentul clienţilor care plătesc în rate pentru produsele cumpărate aproape s-a dublat în ultimul an şi ne aşteptăm să crească semnificativ în perioada următoare. Este o tendinţă pe care o simţim din plin şi pentru care ne-am pregătit, încheind parteneriate cu 10 instituţii financiare bancare şi nebancare”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

    Cea mai aglomerată perioadă de reduceri din an, care începe la evoMAG cu prima rundă de Black Friday, între 1 şi 4 noiembrie, constituie un alt argument pentru care tot mai mulţi români optează pentru plata în rate fără dobândă.

    Valoarea medie a coşului de cumpărături pentru comenzile achitate în rate este între 800 şi 1.000 de lei, semnificativ mai mare faţă de valoarea medie a comenzilor înregistrate în mod obişnuit pe evoMAG.ro.

    „Prin prima rundă de Black Friday vrem să testăm apetitul românilor pentru reduceri semnificative şi este, în acelaşi timp, un testpe care îl facem să ne punem la punct pentru runda finală de Black Friday din 18 – 20 noiembrie”, precizează Mihai Pătraşcu.
     
  • Românii plătesc de două ori mai mult atunci când cumpără în rate

    Când vine vorba de plata online în rate, românii aleg să achite, în medie, dublu faţă de suma alocată printr-o tranzacţie digitală integrală. Astfel, potrivit NETOPIA mobilPay, circa 750 lei este suma medie achitată online în rate anul trecut. Potrivit datelor companiei, majoritatea plăţilor digitale cu cardul de credit sunt realizate de Black Friday, iar cei mai mulţi români optează pentru achiziţii în 12 rate.

    Valoarea totală a tranzacţiilor în rate procesate de NETOPIA mobilPay, anul trecut, a cumulat circa 10% din totalul sumelor procesate cu cardul bancar de companie, iar cele mai multe au fost înregistrate în noiembrie, luna e-commerce-ului, când toţi retailerii online desfăşoară campanii promoţionale de Black Friday.

    Totuşi, deşi în noiembrie se fac cele mai multe cumpărături online în rate, tot atunci se înregistrează şi cele mai mici valori medii ale plăţilor în rate, un motiv fiind tendinţa consumatorilor de a opta pentru cât mai multe rate, majoritatea pe durata unui an de zile.

    „Datele analizate arată un comportament de consum normal, întânit în rândul pieţelor de e-commerce cu evenimente de sales importante. De Black Friday se fac majoritatea achiziţiilor costisitoare, fie că vorbim de produse IT, electrocasnice sau mobilier. Clienţii aleg să facă astfel de cheltuieli într-un anume moment al anului, le bugetează pe 12 luni şi, cu ocazia aceasta, lichidează şi linia de credit”, declară Antonio Eram, CEO şi Fondator al NETOPIA mobilPay

    În ceea ce priveşte oraşele din ţară în care se fac cele mai multe achiziţii online în rate, peste 50% dintre ele se înregistrează în Capitală, urmate de Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Braşov, fiecare cu o pondere de maxim 5%.

    Cele mai multe achiziţii online cu cardul de credit se fac pentru produse tech, electrocasnice, mobilier, bijuterii, fashion şi produse cosmetice.

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Pe 5 februarie 2013, o femeie pe nume Ada Colau se pregătea să ţină un discurs în faţa parlamentului din Spania. Principala temă abordată de ea era criza imobiliară din ţară, în timpul căreia 400.000 de case fuseseră preluate de bănci şi alte 1,3 milioane de apartamente stăteau goale.

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Ungaria intră în războiul valutar. Ratele negative din zona euro, cel mai mare partener comercial al Budapestei

    Banca centrală a ţării est-europene, care susţine că nu are o ţintă legată de cursul de schimb, a prins obiceiul de a anunţa stimulente pentru a restrânge aprecierea forintului de fiecare dată când moneda locală se apropie de 310 forinţI pentru un euro.
     
    Acum, când moneda se tranzacţionează în apropiere de maximul ultimelor şase luni, strategii au abandonat angajamentul de a nu reduce dobânzile până în 2018.
     
    “Reducerea ratelor ar însemna că Banca Naţională a Ungariei se alătură unui grup destul de numerous de bănci centrale implicate în războaie valutare”, spune Piotr Matys, strateg la Rabobank International din Londra.
     
    Acesta arată că relaxarea monetară nu va fi suficientă pentru a stopa aprecierea forintului la 300 forinti pentru un euro în condiţiile în care investitorii sunt în căutare de monede cu randamente în creştere. “Banca centrală a avut o preferinţă pentru o monedă mai slabă pentru o vreme”.
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro