Tag: public

  • Curtea Constituţională a respins sesizarea lui Tăriceanu în dosarul Belina, constatând că nu există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Ministerul Public

    ”Curtea, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a respins sesizarea şi a constatat că nu există un conflict de natură constituţională între Guvernul României şi Ministerul Public”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

    Au fost şapte voturi exprimate în ceea ce priveşte sesizarea făcută de către preşedintele Senatului, nepronunţându-se Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea care au lipsit de la deliberările pe această sesizare care au avut loc săptămâna trecută.

    Pe 16 noiembrie, Dorneanu a precizat, răspunzând unei întrebări, că decizia se va lua în cvorum de 7 judecători, în condiţiile în care 2 judecători au lipsit la acea şedinţă. „Bineînţeles. Cei doi (Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea, n.r.) care au lipsit azi nu vor participa la dezbateri data viitoare”, a spus Dorneanu.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ruptura dintre stat şi privat se vede în statisticile creşterii economice

    Creşterea economică de 7% în primele 9 luni şi de 8,8% în trimestrul III 2017, anunţată de Institutul Naţional de Statistică (INS), reprezintă o medie naţională a evoluţiilor sectoriale, o rezultantă a minusurilor şi plusurilor, unde – în premieră – minusurile vin din sectorul public, dependent de bugetul de stat, iar plusurile vin din sectorul privat. Cifrele INS sunt tip ”semnal“, arată doar evoluţia pe scurt a Produsului Intern Brut, dar din datele lunare comunicate recent se poate întrevedea contribuţia fiecărui sector la mersul economiei.

    Afacerile din industrie, spre exemplu, au un plus de peste 10% pe medie, dar asta pentru că în ramurile privatizate vânzările au crescut cu 15% spre 20% (producţia de autovehicule, confecţiile metalice şi activităţile de rafinare ar fi câteva exemple), în timp ce ramurile unde predomină statul (cum ar fi extracţia cărbunelui) au minusuri de până la 15%. Mai mult, vechea problemă a investiţiilor este prezentă şi acum: cheltuielile publice de capital au un minus de 20,3%, iar la construcţiile inginereşti – lucrările de infrastructură – minusul este de 26%, în timp ce construcţiile de case (particulare) au crescut cu 82,9% şi înmatriculările auto – cu 43,8%.

    Practic, toate sectoarele importante ale economiei au avut creşteri cu două cifre în primele nouă luni: comerţul (+11% la auto şi carburanţi, +12.5% la mărfurile nealimentare, +29,9% la livrările online), serviciile profesionale şi pentru populaţie (+13,1%, respectiv +14,1%), transporturile (+14,7%), turismul (+10,8%). Atunci de ce media naţională a creşterii economice este de numai 7%?

    Explicaţia nu poate fi alta decât că statul, prin retragerea în locul alocării de fonduri care ar trebui direcţionate către investiţii, nu mai e un factor multiplicator, ci un vector care trage în jos, cel puţin statistic, economia.

    Privite dintr-o altă perspectivă, cifrele sectoriale mai arată că industria câştigă tot mai mult teren, agăţându-se de creşterea încă viguroasă a consumului populaţiei (a se vedea avansurile din comerţ, auto şi construcţiile rezidenţiale), dar acoperă într-o măsură deocamdată redusă această cerere, restul venind din import.

    Ţările din care noi importăm până şi cele mai banale produse ce puteau fi obţinute aici (să zicem Germania, Polonia, Turcia sau Olanda) ar trebui să transmită României scrisori de mulţumire. Prin cumpărăturile noastre furibunde, le menţinem lor locurile de muncă, le cedăm lor crema profiturilor şi le umplem lor vistieriile cu valută. Ei produc, noi cumpărăm.

    Dar – vestea bună – începem să producem tot mai mult, acoperind într-o mai mare măsură şi ce cumpărăm noi (în locul importurilor), şi ce cumpără ei (la export). Şi încă o veste bună: media salariilor nete a crescut (cu 13,5% în septembrie 2017 faţă de septembrie 2016) şi va mai creşte, având în vedere noua criză a forţei de muncă, susţinând – ca putere de cumpărare – şi economia românească, şi economiile altora.

    Continuăm, aşadar, cu acest model de creştere economică bazată pe consum şi importuri, cu investiţii şi construcţii în derivă. Acum, în statisticile primelor nouă luni, se mai vede încă ceva: între stat şi privat se produce o ruptură care ar putea avea consecinţe chiar mai grave decât o eventuală supraîncălzire a economiei, câtă vreme sectorul public pare hotărât să anuleze avântul sectorului particular.

  • Motivul bizar pentru care un ministru a fost amendat de poliţie

    Ministrul adjunct Samuli Virtanen a fost prins de poliţie şi amendat pentru că a circulat în porbagajul unei maşini. Motivul este unul cel puţin bizar: Virtanen se ascundea de presă şi de public în drumul spre o întâlnire cu prim-ministrul finlandez.

    “A evitat atenţia publicului într-un moment de maximă tensiune, în care riscul ca cineva să afle planurile guvernului era extrem de mare”, a spus Tiina Elovaara, de la Blue Reform. Incidentul a avut loc în luna iunie, la doar o zi după ce partidul de guvernămând legiferase o serie de legi anti-imigranţi.

    Poliţia a spus că omul a călătorit mai multe zeci de metri în portbagaj fără a purta, evident, centura de siguranţă. Virtanen a recunoscut fapta.

     

  • Cum a reuşit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criza. ”Domeniul nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“

    Pe vremea când designerii ”păreau inabordabili, inaccesibili“ şi puteau fi găsiţi doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. ”Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienţi. Aşa am pus bazele unui spaţiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaşte personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecţiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri“, explică Laura Călin.

    Pe de altă parte, povesteşte ea, a luat în calcul şi nevoia designerilor de a deveni cunoscuţi. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piaţă, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu ştia pe atunci dacă va fi o singură ediţie sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aştepta; în anul care a urmat a organizat două ediţii – toamna şi primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează şi ediţia de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

    Totuşi, nu poate participa chiar oricine, iar selecţia se face în funcţie de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicaţiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabileşte o temă pentru ediţia respectivă; spre exemplu, pentru ediţia ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este ”Venus and the boy“, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecţie capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicaţia respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la ediţiile următoare, iar alţii s-au consacrat de-a lungul timpului şi au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat şi în juriu la cea mai recentă ediţie.

    ”Sunt alţii la început de drum care vor să vadă cum este, târgul fiindpentru ei un test, să vadă cum îi primeşte publicul. Mai întâi vin ca studenţi, apoi au nevoie de continuitate, de expunere repetată. Mergi o dată, de două ori, publicul te învaţă, chiar dacă noi ne adresăm clientului final“, spune Laura Călin. Iar studenţii sunt scutiţi de plata taxei de înscriere. V for Vintage colaborează cu facultăţile de profil din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, unde profesorii universitari încurajează şi trimit studenţii în urma unei trieri interne. ”E un test al lor pentru a vedea dacă produsele lor pot fi vandabile, că reuşesc să ajungă în piaţă, să se întreţină din ceea ce fac. Este primul lor contact cu publicul“, adaugă ea. La fiecare ediţie participă în jur de 100 de studenţi, iar portofoliile lor sunt trimise de profesori către V for Vintage înainte de lansarea evenimentului.

    Proiectul V for Vintage a fost lansat chiar când criza economică începea să-şi facă simţită prezenţa în România, însă proiectul a evoluat nestingherit. Motivele sunt simple, spune Laura Călin: ”Domeniul acesta nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“. Pur şi simplu, povesteşte ea, i-a venit ideea acestui târg, ”era o nevoie în piaţă, m-am bazat pe curiozitatea comunităţii şi a funcţionat“. Pe de altă parte, un atu este şi faptul că V for Vintage nu este doar despre shopping, ci este mai mult un eveniment social. ”Cumperi, nu cumperi, mergi acolo cu prietenii, stai la o cafea, socializezi, îţi faci poze, fără nicio presiune“, spune antreprenoarea.

    Iar cifrele demonstează interesul oamenilor pentru eveniment: câteva mii de vizitatori în două zile. Biletele de intrare la târg reprezintă, de altfel, o sursă de venituri, pe lângă taxele de participare ale designerilor şi sponsorizări. Cel mai mare cost, de la început şi până în prezent, este cu spaţiul de desfăşurare a târgului, care s-a schimbat de-a lungul timpului datorită creşterii numărului de participanţi. De asemenea, creşterea numărului de colaboratori a generat un avans al costurilor, în condiţiile în care echipa permanentă este formată din trei oameni, iar în jurul târgului lucrează pentru eveniment circa 20 de persoane. ”Îmi place să lucrez în echipă. Sunt un iniţiator de proiect, dar pe de altă parte cred că nu am lucrat singură niciodată. Două creiere lucrează mai bine decât unul, trei mai bine decât două“, consideră Laura Călin. În general, investiţiile au crescut de la an la an, ajungând acum la 25.000 de euro, adică de cinci ori mai mari decât în 2008. Şi cifra de afaceri creşte de la an la an, în medie cu 20%, iar anul trecut a ajuns la aproximativ 200.000 de euro.

    Antreprenoarea a pus recent bazele unei platforme online ce uneşte designerii cu publicul în online, ”exact ceea ce am făcut cu târgul, platfoma face în online“. Prin intermediul Design FEED, publicul poate vedea colecţiile şi poate lua legătura cu creatorii acestora, deoarece se găsesc şi datele de contact ale designerilor. 50 de designeri sunt deja înscrişi pe platformă, taxa fiind de 50 de euro. ”Anul acesta promovăm platforma doar în România, însă de anul viitor sau peste doi ani vrem să trecem la nivel internaţional“, spune antreprenoarea.

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • Oraşul din România care a investit 50 de milioane de euro în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

    Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene anul trecut.

    Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

    Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

    La Oradea, bugetele de investiţiile au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

    Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

    Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

    Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

    Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

    Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

  • În lumina reflectoarelor de business

    Erudio este o companie care dezvoltă programe de educaţie şi dezvoltare personală aflate la graniţa dintre mediul academic şi cel de business; compania a fost înfiinţată de Mihaela Gînju, cu o experienţă profesională de mai bine de două decenii în companii precum Arexim, GTS Telecom, Orange, consultantul în cultură organizaţională Adrian Stanciu, fost director general al Arexim, profesorul doctor în filologie şi prorector al Universităţii din Bucureşti Liviu Papadima, consultantul Cosmin Alexandru, fost director general al GfK România. 

    De la înfiinţarea acesteia, în 2005, peste 500 de oameni de business au absolvit cursurile companiei, iar veniturile generate anual au ajuns la circa 200.000 de euro. Ideea dezvoltării proiectului a venit în 2001, când Mihaela Gînju a participat la o conferinţă de business unde vorbitorii erau câţiva dintre directorii de IT ai vremii, oameni care au început să lucreze în mediul privat din 1991-1992, la fel ca şi ea, de altfel. ”M-am aşteptat ca la conferinţa aceea să aflu poveşti interesante, să avem ce povesti, de la oameni care aveau experienţă“, rememorează ea. Aşteptările i-au fost înşelate, pentru că la primele două prezentări ale celor care au deschis evenimentul nu a observat un interes real din partea publicului; acesta s-a trezit până la urmă la discursul unui vorbitor american care nu făcuse nimic deosebit, în afara faptului că i-a fost uşor să vorbească pentru o sală întreagă, povesteşte Gînju.

    ”Mi-am dat seama că oricâtă competenţă ai avea în ceea ce faci, în calitate de lider trebuie să ai şi capacitatea de a transmite, de pe scenă – ori de câte ori te ridici în picioare în faţa oamenilor – lucrurile în care crezi“, a constatat ea. Mihaela Gînju spune că această abilitate nu este firească pentru majoritatea persoanelor şi este un lucru care trebuie învăţat. De asemenea, potrivit ei, un lider trebuie să depăşească nivelul cifrelor şi al cadrelor, iar ce are de spus să fie lucruri care îi aparţin. ”Ce cred eu despre ce vă prezint? încotro consider eu că merge sau că trebuie să meargă un lucru, o industrie sau altceva? Care sunt principiile în care cred eu? Cum cred eu că trebuie construită o societate, o industrie? La acest tip de discurs mă aştept să ascult de la un lider şi nu care sunt cifrele trimestrului IV.“

    Ori, observă Gînju, ca să vorbeşti în nume propriu, trebuie să ai curajul să îţi expui public opinia. ”Noi avem o opinie, ne-o asumăm, dar este mai greu să o exprimăm în public pentru că în generaţia mea – şi nu cred că lucrurile s-au schimbat radical spre alte generaţii – nu ne-a întrebat nimeni ce opinie avem. Poţi să ajungi un mare director de multinaţională şi tot să-ţi vină greu să ieşi şi să vorbeşti despre tine: cine sunt? în ce cred? De ce vă spun ceea ce spun?“ Lipsa aplecării spre afirmarea unei opinii vine, potrivit Mihaelei Gînju, dintr-o barieră psihologică, adânc întipărită în minimum 16 ani de şcoală. ”Nu ne interesează cine eşti şi ce crezi. Eşti invitat la şcoală să reproduci ce îţi spunem noi“, descrie ea abordarea şcolii româneşti. Menţionează şi frâne pe care şi le pun liderii precum că nu ar interesa pe nimeni opinia lor, precum şi faptul că ar fi consideraţi lipsiţi de modestie  ”Cei care vorbesc ar fi consideraţi mai degrabă obraznici şi nu ar avea ceva de transmis“. 

    Mihaela Gînju a plecat cu gândurile acestea de la evenimentul respectiv, iar după doi ani a schiţat liniile principale ale programului Erisma care să se adreseze acestor slăbiciuni. A stabilit că în cadrul acestuia vor intra componente precum teatrul, scrisul – fiindcă trebuie să îţi găseşti cuvintele în exprimare -, psihologia şi un număr de experienţe de vorbire în public. De altfel, aceste discipline nu îi erau deloc străine: experienţa scenică a Mihaelei Gînju a început din copilărie, cu diverse proiecte în televiziune, teatru, vioară, canto, pian. ”în 1972, vecinul nostru nea Florian a venit cu ziarul Scânteia la noi în curte, la părinţii mei, şi a zis: Televiziunea Română înfiinţează un departament de copii, Mihaela voastră cântă cât e ziua de lungă, duceţi-o la concurs.“

    De acolo au urmat experienţe în cadrul televiziunii române, printre care şi înregistrarea de cântece într-o orchestră de 20-30 de persoane: ”Aveai timp dedicat de înregistrare şi nu aveai când să greşeşti; lucrau cu tine foarte bine, pe disciplină, autocontrol“. Au urmat lecţii de vioară, canto, pian, participări la coruri şi brigăzi artistice. După absolvirea liceului, în 1987, s-a înscris la Finanţe-Bănci, la ASE, care la vremea aceea avea o trupă de musical. ”Am stat toată copilăria în mediul artistic şi unul dintre lucrurile care mi-au fost foarte clare este că eu seara dorm. Sunt o persoană diurnă, or actorii seara au program; cât am fost copil a fost extraordinar că am avut şansa aceasta, dar nu m-am văzut să fac o meserie în acest domeniu. Sunt o persoană cu un spirit artistic, dar sunt şi foarte practică din punctul de vedere al personalităţii. Am fost foarte curioasă ce pot să fac cu mintea mea şi cu mâinile mele“, descrie ea motivul pentru care nu a ales o carieră în domeniul artelor.

    Prin urmare, după facultate, s-a angajat secretară, funcţie din care a evoluat în postura de logistic assistant şi account manager în compania de echipamente de birou Arexim, business development manager la Mobilrom (Orange), sales manager în cadrul operatorului de telecomunicaţii la nivel regional GTS Telecom; ulterior a fost consultant la Ascendis.

    După doi ani în care s-a gândit cum poate translata experienţa de scenă în actul de leadership, le-a povestit despre proiectul său celor cu care a întemeiat firma. Au creat astfel împreună conceptul primului program din cadrul Erudio, Erisma Leadership Creativ, pe care l-au lansat în 2005. Acesta are ca discipline teatrul, scrierea, psihologia, precum şi vorbirea în public, prin intermediul unor oameni de cultură, şi nu de training. ”Ca să înveţi la nivelul acesta, când eşti un om format, ai nevoie să ţi se pună experienţe relevante în faţă şi să ai dialog cu oameni inteligenţi“, descrie ea raţiunea pentru care profesorii sunt oameni de cultură precum Andrei Pleşu, Liviu Papadima, Horia-Roman Patapievici, Adrian Stanciu, Vintilă Mihăilescu, prof. dr. Michael Metzeltin de la Universitatea din Viena, Emil Hurezeanu.

    ”La început a fost o surpriză că nivelul discuţiilor este foarte ridicat, iar nu de puţine ori profesorii au plecat cu idei de la cursanţi, abordarea practică este diferită de a lor.“ Organizează programul de două ori pe an, ca urmare a agendei încărcate a participanţilor aflaţi la acest nivel de conducere. Programul constă în 11 săptămâni de pregătire (câte o zi în fiecare săptămână) în care, spune Mihaela Gînju, participanţii încearcă să afle cine sunt. ”Ei sunt oameni inteligenţi, munciţi şi meditativi – românii sunt reflexivi -, sunt deopotrivă oameni citiţi, se întreabă despre sensurile naturii umane, au multe lucruri de spus. Ce nu făcuseră este pasul acesta în exterior“, explică ea. ”Iar dacă aceia care au cu adevărat realizări, competenţe, au ce transmite şi sunt şi creatori de industrii nu pot să vorbească, cine să vină să vorbească în locul lor? Apoi, ei formează oameni şi caractere mai departe. Poţi să ajungi să spui: «Nu-l prea cred pe omul acela, care îmi prezintă trei cuvinte, şi acelea atârnate de un PowerPoint»; dar poate că într-o discuţie unu la unu este un om pe care poţi să îl alegi şi ca mentor.“

    Potrivit lui Gînju, toate exerciţiile din cadrul programului Erisma sunt gândite în spirit ludic, apoi, ca urmare a jocurilor, participanţii fac descoperiri legate de zona din care vine pentru ei uşurinţa de exprimare. Un astfel de joc, de pildă, constă în extragerea de bilete care să conţină diverse convenţii, cum ar fi: ”Cine sunt eu prin ochii unui copil?“ sau ”Cine aş fi fost eu dacă alegeam cealaltă cale?“. Un prag important pe care participanţii îl au de trecut în timpul programului este cel al penibilului, pas pe care dacă nu îl fac, nu vor putea să vorbească în public, vor fi rigizi. ”Să treci pragul penibilului înseamnă să te autoapreciezi cu o doză de umor şi autoironie, să îţi dai seama că eşti om, că eşti failibil, să faci un pas la dreapta şi să te uiţi cu amuzament peste umăr la amărâtul care vorbeşte plin de emoţie în faţa celorlalţi.“

    Programul include şi examene, sub forma unor discursuri publice în două instanţe pe scenă: cu voce neamplificată, cu lumină în ochi şi cu un public format din reprezentanţi ai comunităţii de business, foşti absolvenţi. Al doilea tip de public este format din elevi de liceu, care solicită participanţilor la program să discute pe teme de interes pentru ei, precum ”Ce este succesul?“, ”Ce este eşecul?“, ”Care sunt meseriile viitorului?“, ”Cum împacă viaţa de familie cu cea profesională?“ etc. Programul costă 3.600 de euro, iar majoritatea sunt plătite de companiile reprezentate de participanţi. Potrivit Mihaelei Gînju, participanţii vin din toate domeniile şi sunt mai ales în funcţii de conducere: circa 130 dintre ei sunt directori generali, majoritatea manageri din prima linie de conducere, dar există şi un procent de antreprenori.

    ”Ponderea antreprenorilor este mai mică decât a celor din corporaţie, dar eu, fiind antreprenor, pot să îi înţeleg foarte bine: au foarte puţine ore de somn şi când eşti antreprenor ai multe hăţuri de ţinut în mână, aşa că nu mă mir.“ Câte un reprezentant de ONG primeşte la fiecare ediţie câte o bursă de participare la program. Numitorul comun al acestora este că nu au experienţă de scenă, în contextul în care şcoala românească nu se ocupă de acest lucru. ”Nu poţi să fii lider în spatele unui ecran. Nu ajunge să păşeşti tăcut şi meditativ prin firmă.“ Iar dacă lipsa de experienţă scenică se regăseşte la majoritatea participanţilor, Gînju a observat că mulţi dintre ei nu duc lipsă de condei. ”Suntem o generaţie care am citit şi destul de mulţi dintre aceşti oameni de afaceri scriu şi nu se ştie despre ei. Scriu  foarte bine, aşa că sunt surprize extraordinare.“

    în 2011 au creat un al doilea program, ca urmare a unui vis al lui Adrian Stanciu, de a organiza un curs de filosofie pentru lideri. ”Vorbim uşor despre valori şi avem prea puţine lecturi despre acestea, lecturile principale de acest tip sunt de filosofie; or noi suntem jumătate absolvenţi de ASE şi jumătate de inginerie, filosofie n-am făcut“, descrie Gînju programul Emeritus – Conducerea prin valori. ”Cum îmi găsesc rostul pe lumea aceasta, într-un sistem universal?“, una dintre marile întrebări ale vieţii se traduce, potrivit lui Gînju, în principii de viaţă şi într-un tip de comportament autoimpus. ”Facem afirmaţii despre noi de tipul «Eu sunt întotdeauna drept, corect» etc. Subiectul valorilor nu este atât de simplu, de aceea s-au scris atâtea volume pe acest subiect, astfel că am considerat că este important să luăm câte o valoare pe care să discutăm măcar o zi, să avem lecturi preliminare şi să le întoarcem pe toate părţile.“

    Programul acesta se întinde pe durata a 10 săptămâni, în care participanţii alocă discuţiilor tot câte o zi săptămânal. Printre temele discutate se află preocuparea de sine şi modalităţile de a trăi o viaţă împlinită; cum funcţionează valorile în organizaţie (teoria valorilor, cum se nasc valorile şi adevărul, cum coexistă acestea, atunci când ai de făcut alegeri dilematice). ”Dilema vine fiindcă atunci când se bat cele mai bune valori în care crezi, trebuie să alegi principiul prin care să judeci o situaţie.“

    Discută şi despre cunoaştere şi ignoranţă – ce înseamnă a cunoaşte, de câte feluri este cunoaşterea; dar şi un tip de cunoaştere pe care nu o conştientizăm, cunoaşterea care transpare când creăm. ”Când creăm, nu ştim că am fi capabili să creăm, iese creaţia şi ne minunăm de ideea care ne-a venit. Lucrul acesta se întâmplă dacă oamenii care te conduc înţeleg să te conducă într-un spirit în care ţie să îţi vină idei de acestea geniale, fără să ştii de unde îţi vin. De fapt, acesta este fondul creativ care a dus Occidentul mai departe, a făcut cu putinţă progresul; avem idei, dar trebuie să avem şi un mediu creat de oameni, mai ales de şef, care să încurajeze apariţia acestora.“ O altă temă discutată este ”Cine este celălalt?“.

    Pentru acest program se adresează doar consiliilor directoare şi managerilor din prima linie de business, care pot propaga rezultatele în toată compania. De altfel, spune că nu şi-au propus să crească numărul cursanţilor pentru niciunul dintre programe, deoarece vor să rămână la un număr optim prin care să menţină calitatea pregătirii. Antreprenoarea spune însă că lucrează şi la dezvoltarea altor programe, tot în direcţia educaţiei şi dezvoltării profesionale.

  • Românii vor putea opta pentru cartea de identitate electronică

    ”Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetăţeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relaţiei cu autorităţile publice, creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice. CEI va respecta cerinţele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migraţiei ilegale, al traficului de droguri şi de persoane, cărţile de identitate actuale fiind realizate cu tehnologie din anii ’90”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
     
    Potrivit sursei citate, noul document de identificare va oferi cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.
     
    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
  • S-a votat: acesta este CEL MAI ENERVANT cuvânt din limba engleză

    Mai exact, institutul dezvăluie care sunt cele mai enervante fraze şi cuvinte din vocabular. Anul acesta, marele câştigător a fost cuvântul “whatever”, care îşi păstrează astfel titlul obţinut în 2015, scriu cei de la curiosity.com.

    38% din cele peste 1.000 de persoane intervievate au ales “whatever”, definit de dicţionarul Oxford astfel: “Folosit ca un răspuns ce indică o anumită reţinere în a aborda un anume subiect, implicând adesea indiferenţa.”

    Ceilalţi “câştigători” sunt expresiile “no offence, but” (20%), “i can’t even” (14%) şi “you know, right?” (14%).