Tag: protectie

  • Defrişări ilegale: Peste 900 de hectare de pădure tăiată la ras în Argeş, într-o zonă protejată

     Ministrul Lucia Varga a efectuat, joi, în nordul judeţului Argeş, o acţiune de control a rapoartelor vizând defrişările ilegale, constatând că au fost afectate 2.000 de hectare de pădure, din care pe 915 hectare pădurea a fost tăiată la ras.

    “Am fost în ţară în multe locuri unde au fost tăieri necontrolate, dar ce-am văzut astăzi în Argeş este de neacceptat. (…) Soluţia în acest moment la acest flagel este noul cod silvic care acum este în Parlament şi care este contestat de toţi cei care au profitat de pe urma jafului din păduri. “, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Lucia Varga.

    Ea a mai apreciat că se poate vorbi, în acest caz, “de o anumită protecţie din partea politicului”. “Imposibil să tai 915 hectare la ras, să transporţi 206.000 de metri cubi, am făcut o socoteală, aproximativ 6.000 de camioane încărcate cu lemn fără să le vadă nimeni”, a mai spus Varga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană lansează o consultare online privind protecţia consumatorilor. Vezi cum poţi participa

    Consultarea este deschisă pentru agenţii şi funcţionari ai statului cu atribuţii de protecţie a consumatorilor, consumatori şi organizaţii de protecţie a consumatorilor, companii şi asociaţii de business, cercetători.

    Consultarea durează până la 31 ianuarie 2014 şi este accesibilă aici.

    De asemenea, chestionarul poate fi descărcat de aici pentru a fi consultat offline.

    “Pentru noi, întreaga Europă reprezintă un centru de cumpărături. Doresc să aflu de la consumatori, de la proprietarii de magazine, de la întreprinderi în ce mod putem consolida protecţia consumatorilor, în special la nivel transfrontalier, fără a spori birocraţia”, a declarat Neven Mimica, comisarul european pentru protecţia consumatorilor.
        
    Consultarea urmăreşte obţinerea de opinii cu privire la aspecte precum: De ce mijloace de investigaţie şi de intervenţie au nevoie autorităţile naţionale însărcinate cu aplicarea legislaţiei pentru a coopera mai bine în lupta împotriva încălcărilor legislaţiei în materie de protecţie a consumatorilor care sunt constatate în mai multe ţări? Ce sancţiuni sunt necesare pentru a lupta mai bine împotriva practicilor ilicite? Cum pot autorităţile însărcinate cu aplicarea legislaţiei să acţioneze mai eficient şi să combată mai bine practicile frauduloase care sunt foarte răspândite în UE sau care sunt săvârşite de acelaşi operator în mai multe state membre?

    Având în vedere constrângerile actuale privind finanţarea publică, o problemă fundamentală abordată în această consultare este dacă – şi în ce mod – o eventuală abordare mai coordonată la nivelul UE ar putea contribui la punerea în comun a resurselor şi la găsirea de răspunsuri comune eficiente în materie de aplicare a legislaţiei, care să combată practicile ilicite ce aduc prejudicii consumatorilor şi întreprinderilor din UE.

    La nivel practic, revizuirea ar trebui să contribuie la dezvoltarea de indicatori mai buni şi la identificarea oportunităţilor de punere în comun a datelor, ducând la ameliorarea metodologiilor de aplicare a legislaţiei.

    Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului pune în legătură autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor prin intermediul unei reţele paneuropene de asigurare a respectării legislaţiei. Această reţea abordează încălcări ale legislaţiei UE care implică cel puţin două ţări din UE. Un exemplu concret este cel al comercianţilor care desfăşoară activităţi de vânzare la distanţă într-o anumită ţară, dar care abordează în mod ilegal consumatorii din alte ţări, folosind practici comerciale agresive.

    De la intrarea în vigoare în 2007 a Regulamentului CPC, o autoritate naţională din ţara UE în care se aduce atingere intereselor consumatorului poate apela la omologul său din statul membru în care se află sediul comerciantului, solicitând măsuri care să pună capăt încălcării. Autorităţile de aplicare a legislaţiei pot, de asemenea, să se alerteze reciproc în privinţa practicilor frauduloase pe care le-au identificat şi care sunt susceptibile să afecteze şi alte ţări.

    CE a constatat că, din ce în ce mai mult, operatorii aflaţi în concurenţă într-un anumit sector adoptă tehnici de marketing similare, astfel încât practicile frauduloase asociate se răspândesc pe scară largă în întreaga UE. În plus, eventualele practici frauduloase pot să se răspândească mai repede şi să afecteze un număr mare de consumatori în UE ca urmare a dezvoltării noilor canale comerciale online şi mobile (peste 50% dintre consumatori afirmă că este cel mai probabil să întâlnească practici comerciale ilegale pe internet).


     

  • Soţiile sau soţii colaboratori ai lucrătorilor independenţi vor beneficia de protecţie socială

     Astfel, Guvernul a decis în şedinţa de miercuri modificarea în proiect de lege a unei ordonanţe din anul 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, pe care Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri si Turism a propus-o spre dezbatere.

    Ministrul delegat Maria Grapini doreşte alinierea legislaţiei interne la normele europene prevăzute într-o directivă din 2010, potrivit căreia “în cazul în care într-un stat membru există un sistem de protecţie socială pentru lucrătorii independenţi, respectivul stat ia măsurile necesare astfel încât soţia/soţul colaborator a/al lucrătorului independent, respectiv a/al titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate să poată beneficia de protecţie socială în conformitate cu dreptul intern”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru IMM-uri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adopţiile de câini din adăpostul de la Mihăileşti au fost SUSPENDATE. Procurorii au ridicat fişele animalelor

     Potrivit ASPA, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au făcut joi un control la adăpostul de câini de la Mihăileşti.

    În urma controlului au fost ridicate fişele medicale ale câinilor aflaţi în baza ASPA de la Mihăileşti, în baza unei ordonanţe de delegare.

    Astfel, adopţiile şi sterilizările din baza de la Mihăileşti au fost suspendate pe o perioada nedeterminată, au precizat reprezentanţii ASPA.

    “Autoritatea pentru Supavegherea şi Protecţia Animalelor va face demersurile necesare pentru a debloca procedura de adopţie cât mai repede cu putinţă”, au precizat sursele citate, într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenzi de peste 1,3 milioane de lei pentru comercianţii de pâine, în două săptămâni. Ce nereguli au constatat inspectorii ANPC

     În cadrul acestui control, au fost verificaţi 947 operatori economici, dintre care 714 nu respectau prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor- comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi produselor de panificaţie.

    În total, au fost verificate peste 70 tone de pâine şi produse de panificaţie dintre care 28,6 tone nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

    Astfel, aproximativ 900 de kilograme de pâine şi produse de panificaţie au fost retrase de la comercializare, iar 24 de tone din aceste produse, în valoare de 59.000 de lei, au fost oprite temporar de la comercializare până la intrarea în legalitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Au redresat Costa Concordia, nava arată groaznic – GALERIE FOTO

    Nava a ajuns la verticală”, a anunţat Franco Gabrielli, şeful protecţiei civile italiene. “Coca navei va necesita reparaţii importante”, a adăugat Gabrielli. Pentru inginerul Franco Porcellacchia, liderul proiectului pentru Carnival, compania mamă a armatorului Costa, “operaţiunea nu se putea derula mai bine”.

    Costurile operaţiunii de repunere pe linia de plutire a imensei nave, scufundată parţial în ianuarie 2012, depăşesc 600 de milioane de euro. Naufragiul s-a soldat cu 32 de morţi, în timp ce două persoane, o italiancă şi un indian, sunt în continuare date dispărute.
     

  • Ponta, la deschiderea anului şcolar: Încercăm să găsim soluţii la ceva ce a apărut mai nou în societate, siguranţa elevilor

     Victor Ponta a participat la deschiderea noului an şcolar, la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, unde a declarat că autorităţile încearcă să găsească soluţii pentru “ceva ce a apărut mai nou în societatea românească, şi anume siguranţa elevilor, a profesorilor”.

    “Anul ăsta în mod special am încercat şi încercăm, nu doar aici, la Târgu Jiu, ci în toată ţara, să găsim soluţii la ceva ce a apărut mai nou în societatea românească, şi anume siguranţa elevilor, siguranţa profesorilor. Vreau să cred că dincolo de nivelul de educaţie, fiecare părinte vrea să ştie că atât timp cât este la şcoală copilul este în siguranţă, că pleacă liniştit spre casă, că avem mai puţine acte de violenţă. Împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală am încercat în acest an şi vreau să avem din ce în ce mai eficient în perioada următoare un sistem de protecţie, un sistem care să asigure siguranţa în şcoli. Un sistem care să le dea linişte părinţilor că la şcoală copiii sunt în siguranţă”, a spus Ponta în faţa elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi

     Răzvan Băncescu a venit, marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a aduce documente în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, după ce a fost muşcat de câini, în 2 septembrie, lângă Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei.

    Întrebat dacă din 2 septembrie a fost suplimentat numărul hingherilor, Răzvan Băncescu a spus că de la trei echipaje, cât au fost până acum, s-a ajuns la 11 echipaje. Aceste echipaje au primit mandat de capturare a câinilor de pe străzi şi transportare a acestora în adăposturi.

    Băncescu a precizat că marţi ar trebui să fie pe teren toate cele 11 echipaje, care vor ridica de pe străzi câinii, în principal pe cei găsiţi în haite. În teren sunt grupate câte două maşini, însoţite de inspectori de la Direcţia de Control, aceştia având liste cu zonele în care au fost sesizate haite de câini.

    Băncescu a mai spus că luni au fost ridicaţi aproximativ 30-35 de câini, unii dintre aceştia din zonele grădiniţelor şi altor instituţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se poate aplica în realitate legea câinilor fără stăpân

    Ori, ca să nu dea bani pentru un referendum, să aştepte adoptarea legii aflate acum în dezbatere în Parlament şi despre care premierul Victor Ponta spune că va rezolva situaţia. Legea este cea iniţiată de ex-senatorul PC Marius Marinescu în 2007 şi a cărei formă adoptată de Cameră în 2011 prevedea o perioadă de 30 de zile de ţinere a câinilor în adăposturi, după care aceştia pot fi “păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, după consultarea populaţiei”.

    La sesizarea PSD şi a PNL, CCR a declarat la începutul lui 2012 neconstituţională lipsa de predictibilitate introdusă de această lege prin ideea că populaţia ar trebui să decidă soarta câinilor, precizând că legea ar trebui “să consacre soluţia eutanasierii numai în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen”, respectiv proliferarea câinilor fără stăpân.

    CCR preciza atunci şi că nu există paralelisme legislative inutile între o lege specială privind câinii fără stăpân şi Legea 205/2004 de protecţie a animalelor (modificată în 2008 la iniţiativa aceluiaşi Marinescu şi care interzice eutanasierea câinilor care nu suferă de boli incurabile), întrucât aceasta din urmă prevede, încă din primul articol, că “gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială”.

    Aceasta este explicaţia pentru care toţi primarii care au fost daţi în judecată de ONG-uri atunci când au vrut să aplice Legea 227/2002 sau Legea 391/2006 au primit NUP (neînceperea urmăririi penale), întrucât legislaţia nu interzice eutanasierea câinilor fără stăpân capturaţi pe domeniul public, după o anumită perioadă de timp petrecută în adăposturi. Evident, nimic nu opreşte îmbunătăţirea legilor speciale existente – ceea ce probabil va urmări să facă şi legea actualmente în dezbatere în Parlament. Conform preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, legea ar urma să fie discutată chiar luni, 9 septembrie în Comisiile pentru administraţie şi juridică din Camera Deputaţilor.

  • PLÂNGERE PENALĂ privind lipsa contractului cu Bechtel. Departamentul condus de Şova reclamă neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate

     “Plângerea penală (…) cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice. (…) Aceasta a fost făcută «in rem» şi nu e îndreptată împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului”, arată într-un comunicat departamentul condus de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

    Potrivit sursei citate, plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce statului pagube importante, mai mari decât echivalentul a un milion de euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro