Tag: premiera

  • Salonul Auto de la Frankfurt, locul unde industria auto prinde viaţă

    Automobilul prezentat la Frankfurt nu mai este o simplă maşină, ci un vehicul care comunică cu infrastructura şi cu celelalte vehicule din jur, previne şoferul şi evită producerea de accidente. Pe lângă acest lucru, maşina emite tot mai puţin dioxid de carbon sau chiar deloc şi va putea fi capabilă să-şi găsească singură un loc de parcare.
    Tehnologia a dominat cea de-a 66-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, unde sunt prezente aproape 220 de premiere mondiale şi peste 1.100 de expozanţi.

    Potrivit lui Matthias Wissmann, preşedintele Asociaţiei Germane a Industriei Auto (VDA), trendul prezent la salon este viitorul conectat şi automatizat al automobilului, care deja poate fi atins. “Astăzi un sfert din toate autoturismele noi dispun de conexiune la Internet, iar în doi ani procentul va urca la 80%. Digitalizarea progresează prin salturi mari. Numai industria auto germană va investi între 16 şi 18 mld. euro în următorii trei-patru ani în cercetarea şi dezvoltarea de maşini conectate şi automatizate”, a spus Matthias Wissmann.

    Salonul auto de la Frankfurt din acest an arată că automobilele şi telefoanele inteligente fuzionează într-o singură unitate, iar maşina devine o platformă mobilă de comunicare.

    La mai puţin de 12 ore de la deschiderea oficială a Salonului Auto de la Frankfurt, cel mai important eveniment al industriei auto mondiale din acest an, Grupul Volkswagen, în frunte cu Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie, a prezentat principalele noutăţi ale concernului german. Executivul german a vorbit în premieră despre interconectarea maşinilor cu infrastructura, despre viitoarele maşini autonome ale companiei care se vor putea parca singure şi tot singure îşi vor căuta loc de parcare, despre încărcarea acumulatorului prin inducţie (parcând deasupra încărcătorului wireless).

    “Industria auto se schimbă în permanenţă şi ce uimea ieri nu mai uimeşte astăzi. Clienţii nu mai sunt acum convinşi să cumpere maşini cu specificaţii precum cai-putere sau cuplu motor, ci cu tehnologie. Până la sfârşitul acestui deceniu vom lansa în cadrul grupului 20 de noi modele electrice şi hibride de tip plug-in. Tot până la sfârşitul deceniului fiecare maşină va fi un smartphone”, a declarat în cadrul evenimentului Martin Winterkorn.

    Frankfurt este considerat “salonul de casă” al constructorilor germani şi a reprezentat în acest an oportunitatea celor de la VW de a prezenta noua strategie de “electrificare” a gamei tuturor modelelor mărcilor sale. Cu toate acestea, grupul Renault a ales special Frankfurt pentru a lansa noua generaţie a Megane, modelul compact al gamei alături de modelele Dacia Logan, Logan MCV şi Sandero cu noua cutie robotizată. “Salonul Auto de la Frankfurt nu vine cu nimic nou, nimic revoluţionar în comparaţie cu ce ştiam până în acest moment, însă industria auto evoluează. Ritmul accelerat din industria IT&C schimbă şi modul cum noi lucrăm deoarece clienţii doresc cele mai noi tehnologii pe maşinile lor şi implicit şi ritmul de introducere a unor noutăţi va fi mai rapid în viitor”, a spus Jean Christophe Kugler, senior vice-president al grupului Renault şi preşedinte al consiliului de administraţie al regiunii euroasiatice a Renault.

  • Premieră în România! Dalai Lama ar putea ajunge la noi în ţară

    Tenzin Gyatso, cel de-al XIV-lea Dalai Lama, liderul spiritual premiat cu Nobel pentru pace în 1989, ar putea ajunge pentru prima dată în România, la invitaţia fondatorului Transylvania College din Cluj-Napoca, Simona Baciu, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    „În septembrie am avut onoarea de a-l cunoaşte pe cel de-al 14-lea Dalai Lama în India. I-am menţionat programul nostru de mindfulness de la Transylvania College şi l-am invitat să ne viziteze în România. Răspunsul său a fost afirmativ: „Da, vreau să vin în România!” Sperăm să îl intâlnim din nou aici”, a declarat Simona Baciu.

    Dalai Lama, aflat în prezent în India, trăieşte în exil din 1959 şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1989. Dalai Lama anunţa, în martie 2011, că-şi abandonează rolul politic de lider al mişcării tibetanilor în exil, un rol în mod esenţial simbolic, mai notează sursa citată.

  • Premieră după al Doilea Război Mondial: Şi-au votat dreptul de a ATACA o ţară străină

    O ţară şi-a înlocuit Constituţia pacifistă şi are de acum dreptul să atace un alt stat, dacă va dori acest lucru.

    Este o premieră de la al Doilea Război Mondial.

    Premieră după al Doilea Război Mondial: Şi-au votat dreptul de a ATACA o ţară străină

  • Premieră în România: la Târgu Mureş va li lansată o maşină electrică alimentată de la panouri solare

    Fomco Eco Friendly este o maşină electrică, pe patru roţi, cu două locuri, ce oferă soluţii optime pentru mobilitate urbană. Automobilul construit de Renault are un design complet inovator, adresându-se în special celor care doresc să conducă o maşină atipică. 

    Fomco Eco Friendly  poate fi încărcat cu energie electrică de la reţea, dar compania mureşeană Fomco a dus şi mai departe originalitatea proiectului, folosind pentru încărcare un mic ansamblu de panouri solare. Specialiştii companiei au ales un sistem tehnologic OFF-grid, care permite înmagazinarea energiei solare captate de panouri în acumulatori special fabricaţi pentru aplicaţii solare. Astfel, sistemul fotovoltaic creat este capabil să asigure necesarul zilnic de energie pentru încărcarea unui automobil electric. Maşina alimentată de sistemul fotovoltaic poate fi încărcată şi pe timpul nopţii. O încărcare completă durează 5 ore şi asigură o autonomie de 100 de km.

    Cu ajutorul invertorului, energia electrică stocată în acumulatori se transformă, de la curent continuu de 48V, la curent alternativ de 230V. Automobilul Twizy are încorporat un ştecher obişnuit pentru încărcare.

    După o zi de vară însorită, staţia de încărcare este capabilă sa încarce automobilul Twizy de două ori. Pe timpul iernii (decembrie – februarie), conform estimărilor, producţia zilnică de energie electrică a panourilor va fi în jur de 5kWh/zi, necesarul fiind completat automat din reţeaua obişnuită de curet electric.

    Funcţionarea sistemului poate fi monitorizată pe internet şi/sau de pe orice smartphone/tabletă cu android.

    În concluzie, cu o investiţie de aproximativ 15.000 Euro, posesorul maşinii electrice şi al staţiei de încărcare îşi poate asigura  acasă  “combustibil” ecologic pentru aproximativ 20 de ani.

  • Alcatel-Lucent şi Vodafone testează în premieră o tehnologie pentru a livra o conexiune mai rapidă la internet mobil

    Prin utilizarea tehnologiei TWDM-PON (Time and Wavelength Division Multiplexed Passive Optical Networks) dezvoltată de Alcatel-Lucent, traficul de date al Vodafone va atinge o viteză în reţea de până la 40 de gigabiţi pe secundă – 10Gbps per lungime de undă – în plus faţă de infrastructura de fibră deja existentă, livrând cele mai bune servicii comerciale utilizatorilor finali.

    Noua tehnologie reprezintă doar începutul unei ere noi de servicii de date adresate utilizatorilor rezidenţiali şi business, în acelaşi timp. Cu peste 446 de milioane de clienţi de date mobile în toată lumea, TWDM-PON va juca, de asemenea, un rol important în strategia Vodafone de a aborda lăţimea de bandă necesară pentru a sprijini nevoile în creştere ale clienţilor săi care migrează către serviciile mobile 4G.

    Testarea soluţiei pe teren se bazează pe succesul înregistrat în laboratoarele Vofadone din Vigo, Spania, unde tehnologia dezvoltată de Alcatel-Lucent a atins o viteză de transmisie de date de până la 20Gbps peste două lungimi de undă. Cu tehnologia TWDM-PON, Vodafone poate creşte capacitatea reţelei, converge serviciile de business şi consumer, obţine reduceri de costuri operaţionale şi genera oportunităţi pentru noi venituri, folosindu-şi reţeaua de fibră existentă.

  • “Spectre”, următorul film din seria “James Bond”, va avea premiera mondială pe 26 octombrie – VIDEO

    “Pentru prima dată în istorie, un film din seria «James Bond» va fi lansat în aceeaşi seară în cinematografele din Marea Britanie şi Irlanda”, au declarat reprezentanţii distribuitorului peliculei, Sony Pictures.

    Filmul “Spectre”, regizat de Sam Mendes, va intra în cinematografele din Statele Unite pe 6 noiembrie. Filmul va avea premiera în România tot pe 6 noiembrie.

    În “Spectre”, actorul Daniel Craig interpretează pentru a patra oară rolul agentului 007. Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista şi Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuţia acestui film, al doilea din serie pe care îl regizează Sam Mendes.

    Printre ceilalţi actori din distribuţie se mai află Naomie Harris, Ben Whishaw şi Ralph Fiennes.

    “Spectre” a fost turnat în studiourile Pinewood din Marea Britanie şi include scene spectaculoase ce au fost filmate în Londra, Ciudad de Mexico, Roma şi Tanger.

    Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de “un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizaţii sinistre”.

    Iniţial, lansarea filmului “Spectre” în Marea Britanie fusese programată pentru 23 octombrie, dar evenimentul a fost reprogramat pentru 6 noiembrie. În cele din urmă, data finală pentru premiera mondială este 26 octombrie.

    Cel mai cunoscut agent secret din lume, James Bond, a fost jucat de şase actori diferiţi pe parcursul celor 23 de filme din această franciză. James Bond, super-spionul din romanele lui Ian Fleming, a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul “Dr. No”, din anul 1962, cu ajutorul actorului Sean Connery. Ceilalţi actori care au interpretat acelaşi rol de-a lungul anilor sunt Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig.

    Cele 23 de filme “James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, “Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

  • Duminică 19 iulie va fi organizată extragerea bonurilor fiscale câştigătoare din iunie

    Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică 19 iulie Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru  determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Român㔠(CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La această extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 iunie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

    Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Totodată, extragerea va fi organizată în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR, iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere.

    Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP – www.mfinante.ro. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat  fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

    În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

    În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

    Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător şi, totodată, va reprezenta baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislaţia în vigoare. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare, sunt eliminate din listă.

    După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

    Pentru selectarea bonurilor câştigătoarea din rândul celor emise în luna iulie a.c. extragerea va fi organizată în data de 16 august 2015.

  • Prima cameră video care transmite imagini dintr-un cuib de şoim dunărean – VIDEO

    Enel Distribuţie Banat şi asociaţia de protecţie a mediului Wild Watch au realizat, în premieră în România, montarea pe un stâlp de înaltă tensiune a unei camere video cu un rol special: transmiterea de imagini, online şi în timp real, dintr-un cuib de şoim dunărean, o specie rară, pe cale de dispariţie.

    Ultimele perechi cuibăritoare de şoim dunărean din România mai există doar în Banat şi Dobrogea, iar una dintre ele va fi monitorizată video non-stop în cuibul de pe un stâlp de înaltă tensiune din Câmpia de Vest. Camera video a fost montată pe un cuib populat în această primăvară de o familie de şoimi dunăreni, după ce s-a încheiat sezonul de creştere a puilor, pentru a nu afecta dezvoltarea acestora.

    Imaginile vor fi transmise în timp real pe website-ul wildliferomania.com; din primăvară, când cuibul va fi repopulat, viaţa unei familii de şoimi dunăreni va putea fi urmărită, în toate etapele ei, până la plecarea din cuib a puiului de şoim.

    Şoimul dunărean este cea mai rară specie de pasăre clocitoare din România dar şi una dintre cele mai impresionante păsări de pradă. Acesta are o lungime corporală cuprinsă între 47-58 centimetri şi o anvergură cuprinsă între 97-120 centimetri. Greutatea corporală variază între 730 – 1.300 grame. În Europa, perechile încep să depună ouăle încă din a doua jumătate a lunii martie, pe când în Asia,

  • Prima extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc pe 13 aprilie

    Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, astfel:

    – un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9;

    – un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.
    Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

    Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    -a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
    – sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999;
    – are valoarea totală exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă;
    – a fost emis în ziua extrasă;
    – nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.

    În vederea determinării valorii câştigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului.

    În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.
    Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câştigător (ulterior extragerii), în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere conform modelului care va fi aprobat prin ordinul mai sus menţionat.

    Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    Mai multe detalii despre loterie pot fi consultate pe www.mfinante.ro la rubrica Loteria bonurilor fiscale.

  • Piesă de teatru despre corupţi şi descinderi ale mascaţilor, la Teatrul Naţional din Timişoara

    Premiera celei mai recente producţii a Teatrului Naţional din Timişoara, spectacolul “Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, a avut loc duminică seară, cu casa închisă, aproape 700 de bilete fiind vândute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Reprezentanţii Teatrului Naţional Timişoara spun că deja au fost vândute aproape toate biletele şi pentru cea de-a doua reprezentaţie a spectacolului.

    Spectatorii au avut ocazia să vadă cum se regăsesc pe scenă “corupţi capabili să fure milioane de euro fără niciun sentiment de jenă, încercând apoi să înveţe să mimeze ruşinea, iubirea, emoţiile şi empatia”, descinderi ale mascaţilor, controale ale Fiscului, tentative de sinucideri transmise în direct, dar şi platouri de televiziune, potrivit reprezentanţilor teatrului.

    Actorul Ion Rizea, care îl interpretează pe Gogu Scarlat, personajul principal, este de părere că un astfel de spectacol era necesar şi că i s-a părut ciudat să fie “pus la pământ” de ”mascaţii” care au urcat pe scenă.

    “E un mitocan (personajul Gogu Scarlat – n.r.), un om fără scrupule, care fură în neştire, dar având în vedere ce se întâmplă, cred că bate mult ce vedem acum la televizor, faţă de ce am făcut noi în spectacol. Având în vedere că acest spectacol a fost scris în urmă cu 50 de ani, se pare că avem în gena noastră românească a fura, cei care sunt la conducere, până nu mai ştiu de ei. A fost ciudat să fiu pus la pământ pe scenă de mascaţi”, a declarat actorul Ion Rizea.

    Regizorul piesei, Ion-Ardeal Ieremia, a declarat că viaţa l-a obligat să facă acest spectacol.

    “M-a obligat viaţa să fac acest spectacol. Spectacolul e făcut la nervi, pe mine m-a ajuns viaţa din urmă şi e felul meu de a spune: destul, s-a terminat, hai să terminăm cu tâmpeniile, cu porcăriile şi să fim oameni normali”, a declarat regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

    Spectacolul s-a încheiat cu scena în care personajul principal, Gogu Scarlat, este ridicat de mascaţi, iar un reporter de televiziune îl întreabă dacă îi pare rău de fapta comisă, moment în care Gogu Scarlat duce degetul arătător la nas – aluzie la gestul făcut de Elena Udrea înainte de a fi arestată.

    Pe scenă au urcat actorii Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Alina Chelba, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea şi Ştefan Roman.

    Următoarea reprezentaţie a piesei “Proştii sub clar de lună” va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara.

    Preţul biletelor variază între 10 şi 40 de lei, în funcţie de locurile din sală, iar studenţii şi elevii au reducere de 50 la sută.