BusinessMagazin

Tag: povesti

  • Ann Hodges, singura persoană lovită de un meteorit

    În timp au existat nenumărate poveşti despre oameni loviţi de meteoriţi, însă singura poveste reală a fost cea a lui Ann Hodges.

    ,,Ai şanse mai multe să fi lovit de tornadă sau de un fulger şi un uragan în acelaşi timp,” a declarat Michael Reynolds, un astronaut din cadrul Florida State College.  Şansele dea  fi lovit de un meteorit sunt încă extrem de mici.

    Povestea ei începe în timp ce femeia dormea pe capeaua sa . Fără nicio avertizare, un meteorit de mărimea unui grapefruit s-a prăbuşit prin tavanului casei.

    Vezi aici ce s-a întâmplat cu Ann!

  • O fetiţă de 8 ani a găsit cheia succesului: câştigă peste 100.000 de euro pe săptămână

    Faptul că Youtube este o sursă aparent inepuizabilă de bani nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă cei care stau în spatele imaginilor au poveşti de-a dreptul fascinante.

    CharlisCraftyKitchen este un canal de Youtube prin care o fetiţă de 8, pe nume Charli, ani prezintă reţete culinare. Conform estimărilor realizate de compania Outrigger, canalul generează venituri de 127.000 de dolari pe săptămână şi este vizitat de aproape 30 de milioane de oameni lunar.

    Charli a început să filmeze clipuri în 2012, când avea doar 6 ani. Sora ei Ashlee, de 5 ani, are rolul de a testa produsele. Cele două fetiţe au realizat tutoriale pentru o sumedenie de produse, de la biscuiţi Oreo până la diverse feluri de îngheţată.

    Succesul canalului CharlisCraftyKitchen este de apreciat mai ales atunci când este comparat cu cele deţinute de bucătari celebri precum Jamie Oliver. Canalul acestuia a avut, în luna martie, “doar” 7 milioane de vizitatori.

  • Com: #Selfie69 – Love story, comedy and more

    Poveşti de dragoste, ba chiar cinci. Năbădăioasa, şoc şi groază. Pe cât de nebune întâmplările, pe atât de mari dezamăgirile. Fecioara, insistentă şi dăruită. Pe cât de timidă, pe atât de surprinzătoare. Fata-pisică, cu mitologiile şi nedreptăţile ei. Dezlănţuită, dar cu suflet mare. Îţi caută nod în papură din senin, e ca la examen, dar examenele sunt ca să vadă Iubirea. Fata de bordel, cu experienţă, dar ce să vezi, tinzând către viaţa aia de dragoste simplă. Şi să n-o uităm pe supermama, dorită mereu, deschisă experienţelor cum nu te aştepţi. Toate aceste feţe diferite ale Dragostei îşi caută şi găsesc jumătatea.

    Aproape două ore de demonstraţie despre ce înseamnă perpelitoarea dragoste. Dragostea are suspans şi călătorii şi fugi şi disperări. Dar ea, de fapt, are timp de adânciri filosofice şi psihologice, pentru că mereu este păzită. Filmul acoperă feluri de a iubi şi feluri de a nu te prăbuşi rănit de dragoste. Şi foloseşte, da, trucurile de tot felul, ştiute sau fantastice, dar şi Facebook-ul turbat, care instant te face praf ori faimos. Cine oferă dragostei grijă? Poate tatăl, având reţeta drogată a dragostei? Poate, dar mai mult de atât, chiar cei care se iubesc au grijă de propria iubire. Când este iubire, de fapt, cei doi se întrec în a o încerca şi a se alinta, dar mai ales în a o proteja – asta-i concluzia sănătoasă a filmului.

    It’s fucking comedy şi asta contează mult. Dragostea şi comedia se întâlnesc dând sentimentul de uşurătate a fiinţei. Filmul este un „clasic“ aici. Are comedia de limbaj (şi avem replici memorabile), de situaţii (căsătoria de convenienţă, intrarea cu autobuzul pe aeroport şi arestarea „nuntaşilor“). Nu în ultimul rând, personajele-comedie. Omul-magic care din disputa cu pisica ajunge la pragul rupturii şi depresiei, dar şi tatăl care e pe bio, nat, yoga, dar mai ales respiră amor cât cuprinde.

    #Selfie69 este şi fucking, şi comedy, dar este o privire singulară astăzi asupra unei generaţii.

    Selfie asta şi spune, autoportretul unei generaţii. Să vedem filmul dincolo de ritmul Facebook, gen spot, al noii generaţii, să-l desfăşurăm în lentoarea lui problematică. Ce descoperim? Nu vorbesc doar de filosofia lui „ca să fii cinstit astăzi, trebuie să furi!“. Vorbesc mai mult despre nevoia de dragoste. Dincolo de share-uri, like-uri, dating, droguri, cultura de bordel şi a pericolului, #Selfie69 vorbeşte despre nevoia de dragoste, da, dragoste. Cei tineri sunt, ca şi părinţii lor, în căutarea dragostei. Ceea ce înseamnă să te simţi în siguranţă, să fii acceptat aşa cum eşti. Aici este secretul prăjiturii pe care tatăl o tot face şi desface în bucătăria şi dormitorul lui. Care este mult trâmbiţata ruptură între generaţii? Priviţi #Selfie69 şi căutaţi-o. Uite, dragostea are şi aici cuvântul cel mare de spus.

    #Selfie69 (2016) în regia Cristinei Iacob, este sequelul succesului de public #Selfie (2014) şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de Zazu Film.

    Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. De muzica filmului s-au ocupat producătorii HaHaHa Production. #Selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.

    Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

    Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

    Artiştii Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

  • Cronică de film BFG: poveşti de adormit adulţii

    Argumente precum Bridge of Spies, Saving Private Ryan, The Color Purple şi multe alte producţii realizate de regizorul american au fost suficiente pentru a accepta provocarea. BFG (prescurtarea de la Big Friendly Giant, Marele Uriaş Prietenos) nu are nicio legătură cu genul filmelor de acţiune şi este de fapt adaptarea regizorului american Steven Spielberg a unei cărţi pentru copii din 1982, scrisă de Roald Dahl, care a scris şi povestea Charlie şi fabrica de ciocolată. Cartea este un omagiu adus fiicei lui Dahl, Olivia, care a murit din cauza encefalitei cauzate de rujeolă la doar şapte ani. Până la filmul lui Spielberg, cartea a fost inspiraţia mai multor adaptări, într-un spectacol de televiziune animat din 1989 şi mai multe spectacole de teatru.

    Multă nostalgie, alături de storytelling, copilărie, prieteni, nostalgie, pragmatism şi, nu în ultimul rând, mesaje legate de necesitatea de a lua poziţie pentru noi înşine, chiar şi atunci când ştim că nu putem să câştigăm, alcătuiesc reţeta BFG. Pe scurt, filmul spune povestea unei fetiţe şi a unui uriaş prietenos, care pornesc într-o aventură pentru a-i captura pe alţi uriaşi, mâncători de oameni, care au invadat lumea. Rotten Tomatoes observă cum BFG minimalizează elementele negre din cartea lui Dahl în favoarea unor imagini vizuale încântătoare şi extrem de realiste. Prin intermediul acestora, Spielberg ne aduce aminte de cum e să vezi lumea în copilărie, la vârsta la care copiii pun întrebările cele mai simple când adulţii le citesc poveşti.

    Potrivit criticilor din presa internaţională, filmul se axează mai puţin pe întorsături de situaţie complicate şi mai mult pe relaţia dintre Sophie şi BFG. Pauzele în ritm lasă loc ca personajele să îşi spună propriile poveşti. Probabil că o parte din cei care vor vedea filmul se vor plictisi din cauza conflictului relaxat, însă cu siguranţă va exista şi o parte care îşi vor aminti cum este să fii suficient de tânăr încât să te ascunzi de un monstru din film care arată ciudat şi apoi să râzi din cauză că este blând şi prostuţ (printr‑un mecanism de comedie numit contrapunct şi folosit deseori). Scena în care personajele principale ajung la Buckingham Palace este o încântare, în care este ironizată chiar şi regina Angliei, care îşi face şi ea apariţia, în interpretarea lui Penelope Wilton. Ruby Barnhill, actriţa în vârstă de 12 ani care o impersonează pe Sophie, este o combinaţie de inocenţă şi putere, calităţi similare cu cele ale Matildei din filmul omonim realizat de Danny DeVito şi interpretat de Mara Wilson.

    Criticii internaţionali descriu performanţa lui Mark Rylance, vocea uriaşului, drept una de excepţie. „Actorul are o delicateţe aparte în voce şi faţă. Uriaşul interpretat de Rylance ar putea să aibă orice vârstă, cuprinsă în intervalul 16-60 de ani“, spune The Guardian. El a întregit trioul format şi din Melissa Mathison şi Spielberg. De altfel, filmul este ultima producţie la realizarea căreia a participat scenarista Melissa Mathison, care a murit de cancer în noiembrie 2015. Ea a lucrat şi la ET: The Extra-Terrestrial, regizat de Spielberg şi care printr-o coincidenţă a fost lansat în acelaşi an cu cartea lui Dahl, în 1982.

    Potrivit presei internaţionale, producţia BFG va fi „un specimen rar“ în lumea filmelor şi anume un record negativ de box-office al lui Steven Spielberg. Filmul are un buget de 140 de milioane de dolari – a ajuns la un box office mondial de 160,8 milioane de dolari, iar gurile rele spun că este vorba despre un caz rar întâlnit în cazul lui Spielberg şi reprezintă o „dezamăgire“. Din 1974, Spielberg a regizat 30 de filme care sunt o combinaţie între teatru şi film – şi puţine au dat greş. Spre exemplu, Hook a generat venituri de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, cu un buget de 70 de milioane de dolari, iar Always a câştigat 74 de milioane de dolari la un buget de
    29 de milioane.

    Nota: 7/10

  • Revoluţia tehnologică din organigramă: actualii CIO, viitorii CEO?

    Liderii din domeniul IT şi-au început cariera din pasiune, într-o perioadă în care în România apăreau primele PC-uri şi în care poveştile despre inteligenţa artificială ţineau mai degrabă de domeniul SF. Faptul că au trecut vremurile în care „băiatul de la IT venea să rezolve problema cu mailul a angajatului“ nu mai e o surpriză pentru nimeni. Cât de mari au ajuns în prezent responsabilităţile directorilor de IT din companii şi cum poate reprezenta această funcţie cea mai apropiată treaptă spre conducerea companiei?

    “Acronimul „CIO“, prescurtare de la „Career Is Over“ (Cariera la final – n.r.)“ – este o glumă veche din cercul IT-iştilor, ce s-a vehiculat prin presa internaţională la începutul anilor 2000. Aceasta se referea la faptul că persoana care deţine funcţia de chief information officer, un vârf al departamentelor  IT ale companiilor mari din toate domeniile, odată ce a bifat acest prag, se loveşte de un tavan de sticlă: poate să conducă domeniul IT, dar nu va ocupa niciodată un scaun la masa executivilor de top. Cele mai recente studii în domeniu au tendinţa nu doar de a contrazice această glumă, ci de a demonstra că liderii din domeniul IT au o influenţă din ce în ce mai mare în evoluţia businessurilor, indiferent de domeniul companiei din care fac parte. Această categorie de specialişti reuneşte deopotrivă CIO, chief security officers, directori IT, managing directori IT şi nu există o diferenţiere clară între aceste funcţii pe piaţa locală, responsabilităţile în domeniul IT variind în funcţie de companie pentru cei care conduc aceste departamente.

    Liderii IT fac acum parte din consiliile directoare ale acestor companii şi potrivit unor studii internaţionale, ajung să îi întreacă în ierarhie pe directorii de resurse umane; în unele cazuri chiar şi pe directorii financiari. La nivel global, în fiecare an în cadrul companiilor mari şi foarte mari peste 59% dintre bugetele IT au crescut în ultimii doi ani şi aproximativ 51% dintre acestea vor continua să crească; în acelaşi timp, doar 12% dintre bugetele IT sunt pe o pantă descendentă, conform studiului CxO 3000 Survey realizat de Pierre Audoin Consultants (PAC).

    Mai mulţi directori IT decât oricând în ultimul deceniu raportează direct către CEO (34 procente), cu 10% mai mult decât anul trecut, conform studiului „The Creative CIO“ realizat de Harvey Nash şi KPMG în 2016; concluziile studiului KPMG evidenţiază de asemenea faptul că priorităţile CIO sunt într-o continuă schimbare, scoţând în evidenţă că directorii executivi se concentrează mai mult pe proiecte IT ce aduc bani companiei (aproximativ două treimi) şi mai puţin pe proiecte care reduc costurile (37%). În realitate, unele dintre priorităţile tradiţionale ale directorilor IT au înregistrat o diminuare a  importanţei lor de-a lungul ultimilor patru ani.

    De exemplu, creşterea eficienţei operaţionale a scăzut cu 16%, iar asigurarea unei performanţe stabile a departamentului IT a scăzut cu 27% ca priorităţi pe agenda CIO. Potrivit studiului „The Creative CIO“, 57% dintre directorii IT care au fost chestionaţi au declarat că fac parte din comitetul de conducere al companiei unde lucrează, comparativ cu 51% câţi afirmau acelaşi lucru anul trecut, marcând astfel o creştere de 6%. Alţi factori incluşi în studiu se referă la schimbarea priorităţilor unui CIO, lucru reflectat în agenda lor zilnică. „Dacă în mod tradiţional conducerea companiilor cerea directorilor IT să livreze servicii de calitate care să ducă la reducerea costurilor operaţionale, în ultimii ani am observat o gamă largă de priorităţi noi precum automatizarea proceselor, gestionarea problemelor de reglementare şi îmbunătăţirea agilităţii în livrarea de proiecte“, explică Mihai Rada, director advisory services în cadrul KPMG. Rada observă cum aceste noi provocări contribuie la creşterea influenţei acestora la nivelul organizaţiilor, tendinţă pe care o observă şi pe piaţa din România.

  • Poveştile clădirilor din capitală: ”Palatele ştiute şi neştiute ale Bucureştiului”

    “Palatele ştiute şi neştiute ale Bucureştiului”, un curs de trei întâlniri dedicate celor mai frumoase palate din Bucureşti sau care au existat, în trecut, în capitală, organizat de Fundaţia Calea Victoriei, are loc între 16-18 august, de la ora 19:00, la sediul fundaţiei.

    Întâlnirile vor avea loc la sediul Fundaţiei Calea Victoriei (Popa Soare 40) timp de trei seri, pentru a poveşti despre aceste clădiri emblematice şi a admira imaginile în care palatele au fost surprinse de-a lungul timpului.

     Organizatorii propun o serie de trei întâlniri în care cei interesaţi vor afla povestea unor clădiri emblematice ale oraşului: prima întâlnire va fi dedicată palatelor celebre ale Bucureştiului: Palatul Regal, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Patriarhal, Palatul Victoria, Palatul Ştirbey, Palatul Ghica Tei.

    Cel de-al doilea curs se va axa pe palatele ascunse ale Capitalei: Palatul Prinţului Moştenitor – Kiseleff, Palatul Bragadiru, Palatul Nunţiaturii Apostolice, Palatul Kreţulescu, Palatul Cesianu-Racoviţă, Palatul Elisabeta, Palatul Şuţu, Palatul Aschint, Castelul Vlad Ţepeş, Palatul de Justiţie.

    Nu în ultimul rând, ultima întâlnire se va axa pe palatele dispărute din peisajul istorico-cultural al Bucureştiului: Palatul Sturza, Palatul Ştirbey (Griviţa), Palatul Artelor (Muzeul Militar) – Parcul Carol, Palatul Florescu, Palatul Societăţii Funcţionarilor Publici.

    Lectorul care va susţine acest curs este Anita Sterea. Frecvenţa zilnică a atelierelor este de marţi-joi (16-18 august), iar o întâlnire durează două ore. Costul total este de 150 ron (total 3 întâlniri), iar cost redus (card fidelitate, studenţi, pensionari): 135 ron (total 3 întâlniri). Întâlnirile vor avea loc la sediul Fundaţiei din str. Popa Soare nr. 40, et. 1, Bucureşti

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poveştile clădirilor din capitală: ”Palatele ştiute şi neştiute ale Bucureştiului”

    “Palatele ştiute şi neştiute ale Bucureştiului”, un curs de trei întâlniri dedicate celor mai frumoase palate din Bucureşti sau care au existat, în trecut, în capitală, organizat de Fundaţia Calea Victoriei, are loc între 16-18 august, de la ora 19:00, la sediul fundaţiei.

    Întâlnirile vor avea loc la sediul Fundaţiei Calea Victoriei (Popa Soare 40) timp de trei seri, pentru a poveşti despre aceste clădiri emblematice şi a admira imaginile în care palatele au fost surprinse de-a lungul timpului.

     Organizatorii propun o serie de trei întâlniri în care cei interesaţi vor afla povestea unor clădiri emblematice ale oraşului: prima întâlnire va fi dedicată palatelor celebre ale Bucureştiului: Palatul Regal, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Patriarhal, Palatul Victoria, Palatul Ştirbey, Palatul Ghica Tei.

    Cel de-al doilea curs se va axa pe palatele ascunse ale Capitalei: Palatul Prinţului Moştenitor – Kiseleff, Palatul Bragadiru, Palatul Nunţiaturii Apostolice, Palatul Kreţulescu, Palatul Cesianu-Racoviţă, Palatul Elisabeta, Palatul Şuţu, Palatul Aschint, Castelul Vlad Ţepeş, Palatul de Justiţie.

    Nu în ultimul rând, ultima întâlnire se va axa pe palatele dispărute din peisajul istorico-cultural al Bucureştiului: Palatul Sturza, Palatul Ştirbey (Griviţa), Palatul Artelor (Muzeul Militar) – Parcul Carol, Palatul Florescu, Palatul Societăţii Funcţionarilor Publici.

    Lectorul care va susţine acest curs este Anita Sterea. Frecvenţa zilnică a atelierelor este de marţi-joi (16-18 august), iar o întâlnire durează două ore. Costul total este de 150 ron (total 3 întâlniri), iar cost redus (card fidelitate, studenţi, pensionari): 135 ron (total 3 întâlniri). Întâlnirile vor avea loc la sediul Fundaţiei din str. Popa Soare nr. 40, et. 1, Bucureşti

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amazoanele din Dahomey, cele mai temute femei din istorie

    Povestea amazoanelor, femei neînfricate care luptau cu dârzenie până la ultima, este una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. În Iliada acestea purtau supranumele de Antianeirai („cele care luptă ca bărbaţii”), iar unele poveşti susţineau că ele şi-ar fi tăiat un sân pentru a putea folosi mai uşor arcul şi suliţele. Mitul amazoanelor a dăinuit peste milenii, deşi istoria nu a confirmat existenţa lor. Puţini cunosc însă povestea veritabilelor amazoane: cele din Dahomey.

    Vezi aici cine au fost amazoanele din Dahomey, cele mai temute femei din istorie

  • Un bucureştean a construit un castelul de lut în Valea Zânelor. Vezi cum arată construcţia inspirată din poveştile Fraţilor Grimm

    Inspirat din poveştile Fraţilor Grimm, un român a construit un castel din lut la 35 de km de Sibiu, în Valea Zânelor.

    Castelul de lut Valea Zânelor îi aparţine lui Răzvan Vasile, un bucureştean care şi-a petrecut verile copilăriei la bunici, în satul  Mândra din Ţara Făgăraşului, scrie Descoperă.

    Pensiunea este construită doar din materiale naturale, iar zona aleasă este una de poveste. Castelul-pensiune are zece camere şi se întinde pe 320 mp. A fost construit de meşteri şi muncitori din Maramures, pe baza unui proiect realizat de arhitectul Ileana Mavrodin.

    Până acum a investit în construcţie 230.000 de euro, dar mai are nevoie de încă pe atât pentru a putea primi turişti. La ridicarea casei s-a lucrat aproximativ un an, iar de curând au fost terminate şi finisajele exterioare. Pentru ca proiectul să ajungă la forma finală a fost nevoie să schimbe mai mulţi arhitecţi, şi nici cu muncitorii lucrurile n-au mers mai uşor.

    Fundatia este realizata din beton si pietre, structura este din lemn, iar peretii sunt construiti din cob (buştean de olid şi apoi acoperit cu cob), un amestec de pamânt, apa, paie, argila si nisip. Pereţii exteriori au 60 cm grosime iar cei interiori 45 cm.

    „Tencuiala exterioara este de var şi nisip şi turnurile sunt din piatra de rau, zidite cu var şi nisip”, a explicat Razvan Vasile, pentru casenaturale.org.

    Pentru încălzire, au fost montate două centrale pe lemne. Pensiunea e pe două nivele, parter şi mansardă, are 6 camere duble şi 4 apartamente etajate, toate diferite şi fiecare cu intrare proprie, din exterior, din dorinţa ca turiştii care ajung aici să aibă cât mai multă intimitate.

    Pensiune urmează să fie inaugurată până la finalul anului.

    Sursă fotografii: travelgeni.com / Rodica Avram şi facebook.com/casteluldelut 

  • De ce nu iau niciodată teroriştii ostatici ruşi? Ce i-a făcut pe terorişti să elibereze instant toţi ostaticii

    

    
Conflictul a pornit după ce musulmanii extremişti au răpi patru diplomaţi sovietici şi au cerut Moscovei să oprească presiunea asupra guvernului Siriei şi să nu mai bombardeze militanţii pro-Siria din oraşul libanez Tripoli.
    

    
Ziarul din Ierusalim a redat atunci declarţiile unor cetăţeni care spuneau:„Aşa lucrează ruşii. Ei acţionează, nu stau la poveşti, iar acesta este limbajul pe care Hezbollah îl înţelege. ”