BusinessMagazin

Tag: pierdere

  • Turbulenţe pentru grupul german Lufthansa

    Lufthansa a raportat o pierdere netă de 2,1 miliarde de euro în primele trei luni ale anului, comparativ cu o pierdere de 342 milioane de euro în aceeaşi perioadă din anul precedent, rezultatele fiind afectate în mod semnificativ de pandemie şi de scăderea numprului de zboruri, relatează CNBC.

    Numărul pasagerilor a scăzut cu peste 26% în primul trimestru comparativ cu un an în urmă.
    Există indicii că al doilea trimestru va fi puternic afectat de pandemie, pe fondul interdicţiilor de călătorie din întreaga lume.
    Lufthansa a raportat o scădere de 98,1% a numărului de pasageri în aprilie faţă de anul precedent, în timp ce numărul de pasageri şi cantitatea de mărfuri transportate în luna mai au fost, de asemenea, „semnificativ mai mici”. Grupul a ţinut la sol 700 din cele 763 de avioane ale sale în aprilie şi mai.
    Compania aeriană a spus că nu se aşteaptă ca actuala criză să se termine înainte de 2023 şi a prevăzut că 300 de avioane vor rămâne parcate în 2021 şi 200 în 2022.
    (În fotografie, activişti din organizaţia Campact poartă măştile cancelarului german Angela Merkel şi ministrului de finanţe Olaf Schulz într-un protest împotriva salvării Lufthansa fără condiţii, organizat pe 27 mai.)

  • Vesti proaste pentru angajatii din România. Valul de concedieri a început: cel puţin 10% dintre corporatişti şi-ar putea pierde jobul începând cu a doua jumătate a anului din cauza recesiunii

    Scăderea economică alături de contractarea planurilor de afaceri vor duce la disponibilizări în marile companii în următoarele luni, potrivit datelor din piaţă. Cel puţin 10-20% dintre corporatişti şi-ar putea pierde locul de muncă, fiind vizaţi, ca de obicei, cei angajaţi în ultimul an, aceştia fiind recrutaţi pentru o creştere care nu va mai avea loc în viitorul apropiat.

    În clădirile de birouri din Capitală lucrează aproximativ 360.000 de angajaţi, iar primele estimări venite din piaţa de real-estate arată că 35.000-40.000 de locuri de muncă vor dispărea în acest an. „Credem că vom ajunge progresiv să lucrăm cu schimbul de acasă ori din altă locaţie, astfel încât circa 1/3 din salariaţi să nu se afle în clădirile de birouri.“. Piaţa birourilor din marile oraşe se află sub o presiune imensă în condiţiile în care mutările, extinderile sunt inexistente, iar reorganizarea companiilor va lăsa goale etaje întregi din turnurile de sticlă.

    Scăderea economică alături de contractarea planurilor de afaceri vor duce la disponibilizări în marile companii în următoarele luni, potrivit datelor din piaţă. Cel puţin 10-20% dintre corporatişti şi-ar putea pierde locul de muncă, fiind vizaţi, ca de obicei, cei angajaţi în ultimul an, aceştia fiind recrutaţi pentru o creştere care nu va mai avea loc în viitorul apropiat.

    „Sunt corporaţii care dau 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini şi au ajuns inclusiv să lucreze în trei ture, de la 8 la 16.00, de la 10 la 18 şi de la 12 la 20, pentru a nu supraaglomera birourile. În plus, noile proiecte care ar fi trebuit să demareze în 2020 sunt deja întârziate“, spun surse din piaţa imobiliară.

    Stocul de spaţii de birouri moderne în Bu­cureşti este de 3,27 milioane de metri pă­traţi, un spaţiu total în care lucrează aproxi­mativ 360.000 de angajaţi, potrivit datelor CBRE Research. Mulţi corporatişti se vor întoarce în birouri abia în 2021, în contextul în care revenirea acum la birou ar presupune costuri suplimentare, iar prin prisma distan­ţării sociale pot reveni cel mult jumătate dintre corporatişti la birou fără investiţii majore.

    „Valul de concedieri este deja în curs. Cu toţii am urmărit numărul de contracte încetate, aşa cum a fost comunicat de autorităţi, dar nu au apărut noi cifre de la anunţul măsurilor de revenire, aşa că vom vedea dacă se menţine ritmul de 8-10 mii de contracte încetate/zi. După stabilizarea pe termen scurt, aşteptăm ca toate marile companii să opereze progresiv optimizări ale numărului de salariaţi, în funcţie de comenzi, de proiectele de digitalizare ori de diverse cerinţe la nivel de grup. Tendinţa pe care am observat-o este că firmele aleg să procedeze fie la plecări ţintite, cu acordul părţilor, fie la încetări individuale, în limita lunară permisă de legislaţie, astfel încât nu demarează concedieri colective. Dat fiind că avem o legislaţie permisivă pentru angajator, esenţial va fi ca aceşti oameni să primească sprijin, atât financiar, cât şi pentru a-şi găsi un loc de muncă. Piaţa va fi dificilă şi în continuare“, explică Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă BPI Group.

    Mai mult, companiile amână pentru ultimul trimestru al acestui an sau începutul anului 2021 pentru a reveni la birou, însă momentan acestea sunt estimări pe baza datelor actuale legate de evoluţia pandmiei.  „Abia în ultimul trimestru se estimează o revenire pe scară mai largă la birou, momentan marile corporaţii au ales să recheme circa 10% din personal, de multe ori pe bază de voluntariat. Desigur, e greu de crezut că se vor păstra pe termen lung atâtea sedii goale, aşa că vor urma cu siguranţă decizii strategice. Credem că vom ajunge progresiv să lucrăm cu schimbul de acasă ori din altă locaţie, astfel încât circa 1/3 din salariaţi să nu se afle în clădirile de birouri. Se vor dezvolta mai multe oferte de lucru integral la distanţă, au apărut deja anunţuri de recrutare în acest sens, dar este adesea vorba de centre de servicii şi centre de apel“, a spus Raluca Pârvu. Pe de altă parte, ea a subliniat că la nivel local doar 18% dintre salariaţi au lucrat de acasă în ultimele luni, România fiind pe ultimul loc la nivel european în ceea ce priveşte munca de acasă, conform unui studiu Eurofound.

    Creşterea puternică a numărului celor care lucrează de acasă, închiderea restauran­telor şi spaţiilor de retail de la parterul clădirilor vor pune presiune pe proprietarii proiectelor office. Mai mult, dacă până acum contractele se semnau de obicei pe cinci, şapte sau zece ani, de acum înainte aceste termene vor fi mai scurte, pentru o mai mare flexibilitate. Acest lucru va afecta direct şi preţul clădirilor, în condiţiile în care în formula de calcul perioada de închiriere are un cuvânt greu de spus.

  • HR-ul, cu pistolul la tâmplă

    Serialul mi s-a părut cu atât mai interesant cu cât în rolul principal şi totodată al naratorului apare Eric Cantona, nume cunoscut nu doar în universul actoricesc, cât mai ales în lumea sportului, ca fost jucător la Manchester United şi în alte echipe. Deşi reticentă la început, auzind că un fost fotbalist „s-a apucat” de actorie, prejudecăţile mi-au fost rapid spulberate. Cantona a făcut o treabă excelentă în rolul lui Alain Delambre, un şomer de 57 de ani a cărui viaţă a fost dată peste cap după ce compania în care lucra a decis să facă restructurări şi l-a concediat, deşi avea o experienţă de 40 de ani în resurse umane.

    Producţia prezintă dezumanizarea treptată a lui Delambre ca urmare a pierderii locului de muncă şi efectele colaterale ale acestui eveniment asupra celor apropiaţi şi nu numai, care se vor transforma în final într-o adevărată isterie publică.
    Deprimat, din ce în ce mai compleşit de lipsuri după cei şase ani de şomaj, tratat cu o totală lipsă de respect şi demnitate la locurile de muncă cu ziua şi disperat să îşi găsească un nou job, Alain Delambre îşi pierde în cele din urmă speranţa şi motivaţia, fiind pe punctul de a renunţa complet chiar şi la ideea de a participa la un nou interviu. Probabil mulţi vor empatiza cu personajul sau se vor regăsi în părţi ale poveştii.

    De-a lungul celor şase episoade, este adusă în discuţie de mai multe ori discriminarea întâlnită în cadrul proceselor de recrutare din unele companii, în care indiferent de experienţă, studii, calificări, persoanele trecute de o anumită vârstă sunt tăiate din start de pe listă, fie pentru a lăsa loc tinerilor la curent cu tehnologia, fie celor „cu relaţii”, precum şi drama prin care trec angajaţii marilor companii în care procesul de automatizare conduce la pierderea a mii de locuri de muncă. Scenele de umilinţă la care personajul este supus de către supraveghetorii săi la serviciu amintesc şi ele de poveşti actuale, precum recentul scandal din cadrul Amazon, în care angajaţii au raportat că nu li se respectă nici măcar nevoile fiziologice.

    Lipsa unui serviciu stabil nu îl afectează însă doar pe Delambre; familia sa este nevoită să asiste la transformarea lui dintr-un soţ şi tată iubitor într-o persoană irascibilă, violentă şi lipsită de scrupule. Când într-un final pare că se iveşte o soluţie salvatoare, un job în cadrul unei mari companii, Exxya, bărbatul va recurge la cele mai nebuneşti idei pentru a-l obţine.

    Însă şi respectiva companie are secretele ei: un CEO obsedat de control, gata să apeleze la orice metodă, chiar şi una ilegală şi inumană, pentru a testa fidelitatea angajaţilor săi. Prins în jocul periculos al acestuia, Delambre intră pe o pantă alunecoasă care îl va costa chiar libertatea.

    Cantona reuşeşte, în pielea personajului central, să stârnească în rândul privitorilor un mix de sentimente: compasiune, indignare, amuzament, perplexitate. Pe alocuri, unele secvenţe din serial seamănă poate prea mult cu alte producţii. De pildă, protagonistul ne va aminti de Walter White din Breaking Bad, ajuns, dintr-un respectabil profesor de chimie, fabricant de metamfetamină, iar pactul dintre Delambre şi gardianul închisorii în care a fost trimis, prin care şi-a asumat să îl înveţe pe acesta cum să studieze mai eficient pentru examenul de locotenent în schimbul protecţiei, seamănă izbitor cu Închisoarea îngerilor şi „parteneriatul” dintre Andy Dufresne şi Byron Hadley.

    Întrebarea care se naşte de-a lungul serialului este dacă faptele lui Alain Delambre au fost justificate şi el merită compasiunea publicului pentru suferinţele prin care a trecut, ori dacă în spatele omului disperat se ascunde un adevărat maestru al manipulării. Răspunsul îl veţi descoperi însă pe măsură ce vă veţi apropia de final.

  • Paşii de business pe care trebuie să îi facă antreprenorii ca să îşi redeschidă afacerea, potrivit coach-ului de business Lorand Soares Szasz

    E ca şi cum ar fi pierdut semnalul la GPS şi nu reuşesc să reconfigureze traseul pentru a ajunge la destinaţie.
    Deşi, fiecare firmă este diferită şi are provocări diferite, putem să identificăm patru paşi pe care ar trebui să-i facă antreprenorii înainte să (re)deschidă afacerea.
    Este important de precizat că vom găsi mai uşor soluţii dacă identificăm anumite comportamente care ni se par normale în alte arii ale vieţii şi apoi, înţelegându-le, le putem aplica şi în afaceri.
    Dacă eşti şofer, cu siguranţă că ţi s-a întâmplat cel puţin o dată să intri într-o curbă cu viteză prea mare. Majoritatea şoferilor, într-o astfel de situaţie, fac patru paşi în mod inconştient. Din păcate sunt şi şoferi care ies de pe şosea sau se lovesc frontal de o altă maşină. La fel se va întâmpla şi în economie. Cu siguranţă, vom înregistra firme care vor falimenta şi angajaţi care îşi vor pierde locul de muncă.
    Primul pas pe care-l fac şoferii este să frâneze. Al doilea, este să ajusteze volanul pentru a nu ieşi de pe bandă. Al treilea este să se asigure că maşina îşi menţine aderenţa şi al patrulea este să accelereze, lucru care ajută maşina să se redreseze şi să iasă mai repede din curbă.
    Dialogând cu un prieten consultant, am aflat că la kart, dacă vrei să câştigi, nu contează atât de mult viteza cu care ai intrat în curbă, cât contează viteza cu care ieşi. Aşa este şi în antreprenoriat. Mulţi antreprenori au fost luaţi prin surprindere de pandemie, deşi, era de aşteptat o decelerare sau chiar recesiune în economie. Cum aplicăm acest comportament mecanic din condus, în afaceri?

    1. Reducere de costuri (= frânezi)
    Nu o să insist pe acest aspect, pentru că plecăm de la premisa că majoritatea antreprenorilor au făcut deja acest pas, obligaţi de circumstanţe. Iar cei care nu au făcut-o sau au fost optimişti când au făcut-o, crezând cu după ce ieşim din carantină, lucrurile vor reveni la normal, probabil că vor ieşi „în decor” cu afacerea lor sau se vor izbi frontal de realitate.

    2. Reajustarea planului de afaceri (= ajustezi volanul pentru a nu ieşi de pe banda ta)
    Din păcate, mulţi antreprenori îşi conduc afacerea fără un plan, dar pentru cei care au planificare anuală, trimestrială, lunară şi chiar săptămânală, a devenit destul de evident că planurile făcute în decembrie 2019 nu au cum să mai devină realitate. Ori va fi mai rău, ori va fi mai bine, dar probabilitatea să nu fii deloc influenţat de ce se întâmplă este spre zero.
    Aici sunt mai multe aspecte pe care merită să le luăm în considerare.
    Pentru unii, este vorba de o simplă schimbare a mesajelor de marketing. Pentru alţii, trece prin schimbarea canalului de vânzare, poate din offline în online. Pentru alte firme, este vorba de schimbarea totală a modelului de business sau chiar renunţarea la anumite linii de business sau produse/servicii.

    Totul trebuie să plece de la două aspecte importante:
    • Care sunt viziunea şi misiunea mea şi cum se manifestă acestea prin ce fac?
    • Cum s-a schimbat comportamentul clientului meu şi cum mă adaptez la el?

    Voi menţiona două exemple pentru a explica mai bine la ce mă refer.
    Mi-aş dori să văd restaurante care, după ce vor avea permisiunea să deschidă, sa aibă în loc de meniuri la mese, un QR code la intrare pe care-l sa il scanez şi să am automat acces la meniu. Să pot să comand de acolo, să pot să plătesc de acolo şi să pot să chem chelnerul pentru alte situaţii prin QR codul de la intrare.
    În acest fel ar reduce la maximum contactul uman şi s-ar îndrepta în zona de contactless. Companiile care vor implementa strategii de tip contactless vor avea de câştigat în următoarea perioadă, pentru că vor reduce frica clientului faţă de virus.
    Un alt exemplu, banal de altfel, este că la firmele unde traficul de clienţi este mai mare să existe uşi care se deschid automat, ca să evităm să punem mâna pe clanţă. Astfel de strategii până la altele mai complexe (cum ar fi schimbarea gamei de produse pentru a ne adapta la apetitul pentru a cheltui al clienţilor, din următoarea perioadă) ne vor ajuta să trecem de curbă.

    3. Testare (= verifică dacă maşina are aderenţă)
    Dacă în vremuri normale este recomandat să facem MVP-uri şi să testăm strategiile de marketing înainte să investim mulţi bani, acelaşi lucru e valabil şi acum, doar că trebuie să facem totul mult mai repede. Să testăm noul model de afacere, să testăm noul canal de vânzare, să testăm dacă produsul adus are tracţiune în piaţă.
    Tot aici intră şi analiza pe care o putem face pentru a afla care sunt acele lucruri pe care vrem să le păstrăm din această pandemie.
    Poate sunt antreprenori care, văzând că productivitatea angajaţilor nu a scăzut lucrând de acasă, vor propune angajaţilor şi această opţiune, economisind în acest fel bani.
    Poate sunt firme care în loc de team buildinguri scumpe şi cursuri de pregătire în săli de conferinţă vor rămâne la educaţia online pentru a câştiga timp şi bani.
    Poate sunt restaurante care nu au făcut delivery înainte de pandemie, dar vor să o facă de acum încolo sau firme care nu au vândut online şi vor să o facă în viitor.
    Analizează care sunt acele lucruri care au fost bune în această perioadă şi ai vrea să le păstrezi şi testează noua abordare cât mai repede pentru a vedea dacă ai aderenţă înainte să accelerezi.

    4. Relansează-ţi afacerea (= accelerează)
    E o perioadă oportună, înainte să deschizi, să dedici timp pentru planul de relansare.
    Cum o să deschizi? Vii pe 15 mai (sau în data în care îţi permite guvernul să-ţi deschizi afacerea) şi deschizi uşa ca şi cum ar fi o zi normală sau faci o deschidere oficială ca şi cum ai începe afacerea?
    O să faci „gălăgie” sau o să te comporţi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi că perioada aceasta ar fi fost doar o glumă proastă?
    O să le vorbeşti clienţilor despre cum a fost perioada aceasta pentru tine şi echipa ta? O să le spui câte eforturi ai făcut ca să nu dai afară niciun om?
    Este o perioadă excelentă să planifici o deschidere care să atragă atenţia. Ca şi cum ai începe acum afacerea. Unii chiar o iau de la zero, deci am putea considera că încep din nou.
    Lucrează la planul de promovare. Stabiliţi mesajele pe care le veţi trimite la lansare. Programaţi postările pe social media.
    Trimiteţi comunicate de presă. Presa o să vrea să publice povestea celor care au supravieţuit!
    Este ca şi cum ai începe acum afacerea. Fă-o bine!
    Dacă eşti din industria de beauty, poate că nu o sa fie nevoie de prea multă gălăgie, pentru că oamenii s-au săturat deja să se tundă singuri, dar tu ai putea să vinzi deja primele programări de la deschidere, poate la un preţ un pic mai mare pentru clienţii VIP.
    Aceasta este perioada în care îţi focusezi atenţia şi asupra resurselor umane. Cine revine? Când revine? Cum revine? Cum le ridic moralul ca să mă ajute în relansare? Cum mă despart de cei pe care nu mai pot să îi aduc înapoi?

    Ai ocazia să faci lucrurile mult mai bine decât acum! Ai o „scuză” să schimbi orice şi să faci lucrurile la alt nivel.
    Ai ocazia să treci de la panică la planificare!
    Ai ocazia să ieşi din curbă cu viteză şi să câştigi cursa!
    Ai ocazia să fii unul dintre cei care ies mai puternici din această criză!

    Decizia e la tine!

  • Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

    Ciprian Zamfirescu, directorul MIA Marketing Institute, una dintre cele mai vechi companii de cercetare de pe piaţă, a declarat la ZF Live că dincolo de problema sanitară, de apariţia celebrului COVID-19, care a avut ca rezultat închiderea economiilor şi apariţia unei crize economice, temerea cea mai mare pe care o au acum românii este legată de pierderea jobului.

    Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.

    Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.

    10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.

    Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.

    Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.

    Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.

    Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi

    30 de ani de piaţa muncii.

    Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.

    Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.

    Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.

    La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.

    Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.

    În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.

    Când a venit criza în 2009 – 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară – în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.

    Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.

    Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.

    În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.

    În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.

    Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.

    Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.

    Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

    Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

     

  • Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

    Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.
    Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.
    10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.
    Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.
    Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.
    Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.
    Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi
    30 de ani de piaţa muncii.
    Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.
    Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.
    Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.
    La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.
    Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.
    În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.
    Când a venit criza în 2009 – 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară – în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.
    Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.
    Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.
    În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.
    În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.
    Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.
    Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.
    Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

  • Medicii avertizează: În caz de AVC, nu staţi acasă! 1 minut pierdut înseamnă 2 milioane de neuroni pierduţi!

    Medicii neurologi si radiologii neurointerventionisti avertizeaza: „Daca suspectati aparitia unui AVC (pareza mana-picior, asimetria fetei, dificultati vorbire), nu stati acasa! Pacientii sau apartinatorii nu trebuie sa piarda niciun minut pana sa sune la 112. Se estimeaza ca 1 minut pierdut inseamna 2 milioane de neuroni pierduti. Suntem intr-o cursa contra cronometru pentru a tine pacientul departe de invaliditate sau chiar de deces”, declara Conf. Dr. Cristina Tiu – Coordonator national al AP AVC, Şefa Secţiei de Neurologie II din Spitalul Universitar Bucureşti si viitor Presedinte al Societatii de Neurologie din Romania.

    In timpul celor 2 luni de izolare a scazut foarte mult numarul persoanelor care s-au prezentat la sectia de primiri-urgente a spitalelor: “Numarul de prezentari a scazut foarte mult la camera de garda si cazurile care au ajuns au fost de cele mai multe ori cazuri grave, cazuri decompensate, cazuri de AVC severe, iesite din fereastra de timp terapeutica.”, declara Prof. Dr. Gheorghe IANA, Presedintele SNRIR, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală.

    Motivele care i-au tinut pe oameni departe de serviciile medicale de urgenta tin, in opinia medicilor, de teama de infectie: „Au fost zile cand de la 70 de prezentari la camera de garda la neurologie am avut doar 4 sau 5 pacienti. In mod sigur acele persoane nu vor avea contact cu mediul de spital si nu vor fi infectati cu Covid in spital, dar este foarte probabil sa sufere de afectiuni grave, care nu vor mai putea fi remediate”, avertizeaza Conf. Dr. Cristina Tiu – Şefa Secţiei de Neurologie II din Spitalul Universitar Bucureşti.

     

    • Circuite pentru pacientii cu AVC

     

    Spitalele au creat circuite si proceduri menite sa minimizeze expunerea pacientilor la riscul de infectare cu COVID-19, iar medicii cer oamenilor sa apeleze cu incredere la serviciile medicale de care au nevoie, mai ales in cazul bolilor grave care necesita interventie de urgenta.

    “Spitalul Universitar Bucuresti este pregatit sa gestioneze cazurile de AVC. Exista materiale de protectie, s-au creat circuitele necesare pentru pacientii suspecti de COVID 19, s-au organizat ture ale personalului care asigura îngrijirea celor suspecti si care nu se intersecteaza cu restul personalului. Toti pacientii care au indicatie de internare sunt testati si directionati catre o aripa separata pana la sosirea rezultatelor. Bineinteles, in acest timp, primesc tratamentul adecvat.”, explica dr. Bogdan Dorobat, medic primar radiologie interventionala la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti care subliniaza si ca intreg personalul medical si auxiliar poarta masca, ochelari sau viziera, boneta, imbracaminte sterila, iar pacientului i se pune masca.

    Sterilizarea salii de interventie se face ca si cum pacientul ar fi pozitiv, cu dezinfectare corespunzatoare, lampa UV, pauza intre pacienti si aerisirea incaperilor. Dupa sosirea rezultatului la testul de COVID-19 efectuat, pacientii sunt mutati pe aripile cu pacienti negativi. “In laboratorul de angiografie am incercat sa cream echipe de personal, medici, asistenti, infirmiere – in principiu doua echipe care lucreaza alternativ, astfel incat sa nu se intersecteze. Daca una dintre echipe prezinta simptome, cea de-a 2-a sa poata asigura continuarea activitatii”, adauga dr. Bogdan Dorobat despre activitatea din Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti.

    Cazurile de pacienti cu suspiciune de AVC sunt o prioritate pentru toate spitalele de urgenta din lume, iar in Romania sunt planuri concrete pentru scurtarea la minimum a perioadei dintre telefonul la 112 si aplicarea tratamentului adecvat asupra pacientului in spital.

    “Inainte de declansarea pandemiei era foarte aproape punerea in aplicare, in cadrul Actiunii Prioritare pentru AVC-uri ischemice, a unui parteneriat intre Ministerul Sanatatii si serviciile de ambulante, pentru aplicarea unei prenotificari a prezentei unui caz de stroke inca din Ambulanta, pentru a putea fi totul pregatit la ajungerea sa la spital si a se scurta cat mai mult mult timpii de interventie pana la aplicarea tratamentului potrivit.”, anunta Conf. Dr. Cristina Tiu – viitorul Presedinte al SNR si Şef Secţie de Neurologie II din Spitalul Universitar Bucureşti.

     

    • Cum recunoastem semnele unui AVC?

     

    Pacientii sau apartinatorii isi pot identifica dupa o metoda simpla simptomatologia AVC. Dr. Lucian Marginean, medic primar radiologie interventionala la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures explica: “Viata unei persoane care a suferit un AVC depinde de secundele care se scurg si de rapiditatea cu care aceasta ajunge la o unitate spitaliceasca unde poate primi ingrijirea potrivita pentru a elimina riscurile de deces sau invaliditate. Nu trebuie sa existe ezitare sau timpi morti intre banuiala aparitiei unui AVC si telefonul dat la 112. Cum ne putem da seama ca o persoana din jurul nostru trece prin asta? Prin metoda supranumita FAST care este vitala si care ar trebui sa fie cunoscuta de cat mai multa lume.”

    FAST este un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC: F este de la Fata cazuta si asimetrica, A de la Amortirea bratelor si picioarelor, S de la Stalcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru ca atunci cand un apartinator sesizeaza simptomele, este timpul sa sune urgent la 112. “Atentia fiecaruia dintre noi la cei din jur si reactia imediata in caz de pericol nu trebuie sa tina cont de timpuri sau de temeri, pentru ca, asa cum obisnuim noi, medicii din domeniul neurologiei si neurochirurgiei, sa spunem: Timpul este creier!”, declara dr. Lucian Marginean, medic primar radiologie interventionala la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures. 

    Dintre pacienţii cu AVC, aproximativ 30% decedează în primele 30 de zile, iar 30-35% vor rămâne cu un grad de dizabilitate care îi va face dependenţi de îngrijirea unei alte persoane sau îi va împiedica să îşi mai desfăşoare activitatea profesională.

     

    Interviu medici : https://www.youtube.com/watch?v=lNFMHLktp-8&feature=youtu.be

     

     

     

     

  • O alegorie spaniolă despre societatea actuală

    Nu mă uit des la filme încadrate în genurile science-fiction şi horror, însă ideea originală a producţiei „Platforma” („El hoyo”), inclusă în portofoliul Netflix, m-a convins să fac o excepţie. În urma vizionării, aş putea spune că este mai mult un thriller psihologic îmbinat cu câteva elemente horror, genul SF fiind dat poate de ideea utopică a locului în care se petrece acţiunea – o închisoare verticală, în care, la fiecare etaj, se găseşte o celulă rudimentară în care sunt închişi doi prizonieri. Personajul central al poveştii este Goreng (Ivan Massagué), care, spre deosebire de mulţi alţi deţinuţi, a venit aici de bunăvoie, cu un scop precis, de a se lăsa de fumat, promiţându-i-se totodată că la plecare va primi şi o diplomă. Asemeni eroului Don Quijote, eroul cărţii pe care o luase cu el (fiecare deţinut având dreptul să aleagă un singur obiect), şi Goreng se dovedeşte a fi un caracter nobil, evidenţiindu-se în faţa celorlalţi colegi prin superioritatea şi inocenţa gândirii sale şi prin setea de adevăr şi dreptate.
    Toate celulele comunică între ele printr-un canal comun de legătură: o deschizătură amplasată în mijlocul camerei, prin care, o singură dată pe zi, o platformă coboară de la etajul cel mai de sus spre nivelurile inferioare, aducând mâncare pentru cei închişi. Platforma încărcată cu preparate culinare din cele mai diverse, gătite de o echipă de bucătari profesionişti, staţionează la fiecare etaj numai două minute, timp în care fiecare prizonier are dreptul să mănânce sau să bea orice pofteşte, fără a opri însă nimic pentru mai târziu, în caz contrar riscând să moară prin sufocare sau îngheţ. Acest lucru m-a trimis cu gândul la paralela dintre viaţă şi moarte, la faptul că viaţa ne oferă posibilitatea de a ne bucura din plin de tot ce avem, fără a putea lua însă ceva cu noi la finalul călătoriei.
    Dacă cei de la primele etaje mănâncă pe săturate, pe măsură ce platforma coboară în hăul parcă nesfârşit, cantitatea de alimente se împuţinează din ce în ce mai tare, pentru ca în final să nu mai rămână nimic, spre disperarea celor închişi la nivelurile cele mai de jos. O dată pe lună, prizonierii sunt mutaţi într-o altă celulă, fără să ştie la ce nivel vor ajunge. De remarcat este că niciunul dintre ei nu ştie nici câte etaje are închisoarea: de aici şi lupta pentru supravieţuire – fiecare vrea, cu orice preţ, să reziste 30 de zile, cu speranţa că următoarele patru săptămâni şi le va petrece în luxul oferit de partea bună a temniţei. Pericolul morţii vine, aşadar, nu doar din înfometare, ci şi din partea opusă a celulei, în care se află un coleg flămând, dispus să calce, la propriu, pe cadavre şi peste orice standard de moralitate pentru a supravieţui.
    Filmul este, cu siguranţă, o reflexie a societăţii – când sunt în vârf, fie că sunt nou sosiţi, fie că vin de la etajele inferioare, unde au cunoscut deja foamea crâncenă şi disperarea morţii, prizonierii se ghiftuiesc cu mâncare, atât pentru a recupera zilele în care nu au putut mânca, cât şi de teama neprevăzutului, „a zilelor negre”, a riscului de a ajunge (din nou) jos. Însă nu doar că profită din plin, ci şi irosesc mare parte din alimente, neţinând cont de deznădejdea celor flămânzi, cum de multe ori vedem că se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi – atât la nivel micro, de la o persoană la alta, cât şi la nivel macro, prin diferenţele dintre marile economii şi ţările sărace, aflate la limita subzistenţei. O aluzie ar putea fi făcută şi la adresa guvernelor – administraţia, adică cei ce conduc închisoarea, a gândit un sistem care permite această prăpastie între cei din vârf şi cei de jos şi îi lasă pe prizonieri să îşi facă singuri dreptate, închizând ochii nu doar în faţa inegalităţii, ci şi a abuzurilor, a „legii străzii” care funcţionează în unitatea pe care o conduc. Scopul iniţial al lui Goreng se va transforma într-o călătorie iniţiatică şi de autocunoaştere, în care va fi pus în faţa unor situaţii şi decizii extreme, având de ales între a supravieţui, pătându-şi conştiinţa şi renunţând la valorile sale, şi a se sacrifica pentru binele celorlalţi. Mi-a plăcut jocul actoricesc al lui Ivan Massagué, figura sa, pe de-o parte blândă, dar şi misterioasă, cu un iz de nebunie, potrivindu-se de minune cu rolul interpretat. Zorion Eguileor, actorul care îl joacă pe Trimagasi, primul coleg de celulă al lui Goreng, a intrat de asemenea perfect în pielea personajului psihopat – cu o înfăţişare simpatică, prietenoasă şi aparent neajutorat, dar care se transformă într-un criminal fără scrupule la nevoie, lăsându-se condus de instinctele animalice ieşite la suprafaţă, rolul său ilustrând, din nou, o altă paralelă cu viaţa reală, în care falşii prieteni nu vor ezita să înfigă cuţitul pe la spate pentru a-şi salva pielea sau pentru a-şi proteja interesele.
    Cu toate că se desfăşoară într-un singur loc şi pe o durată de timp limitată, prezentând viaţa personajelor doar în intervalul de timp petrecut în închisoare, nu şi înainte de a sosi aici, acţiunea este palpitantă, iar filmul, încărcat de metafore. Unele scene repugnă prin cruzimea lor, aşa că, dacă nu sunteţi obişnuiţi cu genul acesta, s-ar putea să le socotiţi greu de digerat.
    Finalul m-a dezamăgit, mi-a dat senzaţia a ceva neterminat, fiind brusc, făcut parcă în grabă şi lăsând loc multor teorii, dar, aşa cum spuneam încă la început, scenariul original şi parabolele prezentate de-a lungul celor 94 de minute merită vizionarea, pentru că este, într-adevăr, un film pe care nu îl veţi uita prea curând.

    El hoyo
    Regie: Galder Gaztelu-Urrutia
    Scenariu: David Desola
    Distribuţie: Ivan Massagué, Zorion Eguileor, Alexandra Masangkay

  • OPINIE Liviu Apolozan, VP strategie & fondator DocProcess: Încercaţi automatizarea… sunt sigur că o să vă placă

    Multe dintre toate aceste neajunsuri şi mult din munca de remediere a erorilor pe care trebuia să o depună departamentele financiare s-au redus sau s-au eliminat cu totul pentru companiile care au ajuns să folosească majoritar sau exclusiv facturarea electronică în relaţiile lor comerciale. Online, totul e mai simplu, spunea până nu de mult un mare retailer şi, în acest caz, avea mare dreptate. Facturarea electronică, eliminarea nevoii de semnătură fizică şi de ştampilă au redus costuri şi au eliminat nenumărate întârzieri. Şi totuşi, pentru noi, acesta e doar începutul drumului. Al doilea pas, la fel de important ca primul şi la fel de productiv în generarea de economii, este standardizarea care duce la interoperabilitatea sistemelor şi a proceselor de business. Pe scurt, eliminarea multor dureri de cap şi uşurarea derulării relaţiilor comerciale la nivel de piaţă europeană ca piaţă unică. Practic orice ERP „discută” cu orice alt ERP fără dezvoltări costisitoare sau de lungă durată.
    Pentru a încuraja digitalizarea, Uniunea Europeană a introdus din 2014 Directiva 2014/55/EU, care subliniază, chiar din primul paragraf, nevoia de interoperabilitate şi necesitatea utilizării unui standard european de facturare electronică în schimburile comerciale dintre companii şi instituţiile publice. Această directivă este deja adoptată la nivel legislativ în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, iar unele dintre acestea deja fac proiecte de lege prin care să impună acelaşi mod de lucru tuturor tranzacţiilor B2B.
    La DocProcess, am testat pe propria noastră piele beneficiile standardizării şi ale interoperabilităţii, acestea două fiind principiile pe care le-am avut, de altfel, la bază, când ne-am creat un model de business care ne-a ajutat să ajungem rapid la mii de clienţi.
    Folosind standardul UBL (Universal Business Language) pentru documente de business electronice, standard unanim adoptat de Uniunea Europeană, am putut înrola aproape toţi furnizorii clienţilor noştri principali şi am ajuns în scurt timp la automatizarea proceselor de facturare pentru mii de companii, de diverse dimensiuni, româneşti sau internaţionale. În lipsa unui standard, ar fi trebuit stabilite platforme de conversie separate pentru fiecare sistem în parte, ceea ce pentru un client mare din retail, de exemplu, ar fi însemnat înlocuirea unui vis urât cu un coşmar. Standardizarea, care poate fi, din proprie experienţă, pusă în practică rapid şi cu beneficii imediate, ne dă posibilitatea de a ne crea un ecosistem de business, un model concentric de dezvoltare care poate automatiza întregul ciclu de viaţă al unei tranzacţii comerciale şi al documentelor implicate.
    Pe lângă toate acestea, faptul că la un moment dat vom fi oricum obligaţi să ne conformăm Directivei 2014/55/EU aproape că nu mai are atâta importanţă. E ca şi cum cineva ţi-ar spune că ai o problemă de sănătate pe care trebuie să o tratezi cu tort de ciocolată. Mulţumesc, tăiaţi-mi o felie generoasă.
    Adoptarea în avans şi din proprie iniţiativă a standardelor europene a adus deja sumedenie de beneficii celor peste
    3.200 de clienţi ai noştri, şi asta de ani buni. Şi da, ca orice legislaţie europeană, directiva se va extinde curând de la sistemele de achiziţii publice şi asupra mediului de afaceri. În această idee, Franţa şi-a propus să adopte facturarea electronică obligatorie în tranzacţiile de tip B2B începând din 1 ianuarie 2023.

  • O generaţie pierdută? Câţi dintre micii antreprenori loviţi de această criză vor avea puterea să o ia de la capăt?

    Conform unui barometru realizat de SmartBill în aprilie, cifra de afaceri a acestor firme a scăzut cu 25% faţă de martie, iar rezultatele vor fi şi mai proaste în mai şi în lunile următoare, pe măsură ce se va instala criza, iar rezervele de bani ale fiecăruia se vor reduce semnificativ.
    De asemenea, primele date oficiale indică faptul că microîntreprinderile şi întreprinderile mici au trimis cei mai mulţi oameni în şomaj tehnic, respectiv 520.000 dintr-un total de 950.000 de contracte de muncă suspendate. Companiile mari au trimis în şomaj tehnic numai 238.000 de angajaţi, iar companiile mijlocii 184.000.
    Conform datelor analiştilor, microîntreprinderile şi companiile mici vor pierde între 300.000 şi 500.000 de locuri de muncă.
    Cele mai multe afaceri mici şi mijlocii trăiesc din câţiva clienţi, este de ajuns ca unul să moară şi tot businessul se dă peste cap, produsele şi serviciile oferite nu sunt unice şi poţi trăi fără ele o perioadă de timp (marketing, publicitate, consultanţă, HR, IT etc.), sunt pe ultimele poziţii într-un lanţ al puterii de negociere fie cu cei de la care au de încasat bani, fie cu creditorii.
    Acum câţiva ani, când piaţa a început să-şi revină după criza din 2008-2009-2010, mulţi corporatişti şi-au lăsat joburile de la multinaţionale, unde salariile intrau la timp şi chiar creşteau, pentru a intra într-o junglă a afacerilor, unde regulile, contractele, negocierile, plăţile sunt ceva relativ.
    Ei voiau să scape din chingile birocraţiei corporatiste, unde posibilitatea unor joburi mai bune pe verticală, nu pe orizontală, era extrem de mică şi plafonată la un anumit nivel, pentru a câştiga mai puţin la început, dar cu speranţa că din businessul lor vor reuşi să dea lovitura şi să devină rentieri, astfel încât să le intre banii în cont în timp ce se plimbă prin lume.
    În 2008, cel mai bun an înainte să vină criza anterioară, în România erau înregistrate 601.000 de mici companii, cu afaceri de 123 de miliarde de lei şi cu un profit net de 12 miliarde de lei. Toate aceste businessuri aveau o pondere de 11% în cifra de afaceri totală din economie şi 20% din profitul net.
    Aici trebuie să precizăm că între 180.000 şi 200.000 de microîntreprinderi raportează anual o cifră de afaceri zero.
    Toate aceste date au fost calculate de ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
    În 2009, în primul an de criză, numărul de microîntreprinderi a scăzut la 577.000, cifra de afaceri s-a redus la 118 miliarde de lei, cu un profit de 9,7 miliarde de lei.
    Cel mai prost an a fost în 2010, când numărul de microîntreprinderi a scăzut la 560.000, cu afaceri de
    114 miliarde de lei şi un profit de 8,6 miliarde de lei.
    Din 2010 economia a început să-şi revină, iar businessurile au revenit la viaţă.
    În 2018 numărul de microîntreprinderi a crescut la 676.000, deci cu 100.000 peste 2010, raportând afaceri de 186 de miliarde de lei, reprezentând 11,9% din piaţă şi, atenţie, cu un profit net de 37 de miliarde de lei, reprezentând 29% din totalul câştigului net din economie.
    Post-mortem, rezultatele pe 2019 vor arăta mult mai bine, trebuie să le punem în ramă, cu peste 700.000 de microîntreprinderi, cu afaceri de peste 200 de miliarde de lei şi un profit net de peste 40 de miliarde de lei.
    Dar acum a venit această criză care va mătura multe afaceri, pe care antreprenorii nu vor avea bani să le susţină, nu vor avea piaţă de desfacere pentru ceea ce produc sau livrează şi, mai mult decât atât, nu vor avea o perspectivă.
    În programul IMM Invest, prin care statul pune la dispoziţie garanţii de 15 miliarde de lei, peste
    3 miliarde de euro, cele mai multe cereri au fost depuse de microîntreprinderi, 71%. Dar, din primele date, din cererile depuse, 8 au fost acceptate de bănci pentru finanţare, iar 15 au fost respinse. Dacă extrapolăm datele, probabil că doar o treime din cererile depuse de microîntreprinderi vor primi în final finanţare bancară cu garanţia statului.
    Această criză, care va dura între 3 şi 5 ani, va naşte foarte multe întrebări: una dintre ele este dacă antreprenorii din spatele microîntreprinderilor, dar şi cei mici şi mijlocii, vor mai avea putere, energie, determinare şi dorinţă de a merge mai departe, de a încerca să iasă din această criză, de a-şi mai pune propriii bani în joc, gândindu-se că s-ar putea să-i piardă de tot.
    Eu sper că nu vom avea o generaţie pierdută de antreprenori şi fiecare va găsi resurse umane şi financiare pentru a încerca să reziste astfel încât să nu urască capitalismul, globalizarea, deschiderea economiei, Uniunea Europeană şi până la urmă tot sistemul în care trăim.