Coaliţia pentru Familie a intrat mai serios în atenţia publicului cu propunerea de modificare a articolului 48, alineatul 1, din Constituţie pentru definirea căsătoriei ca uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mai departe, instituţia – în frunte cu Mihai Gheorghiu – a prezentat o listă numită ”Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri“.
Să o luăm cu începutul: cine este, de fapt, Coaliţia pentru Familie? Organizaţia nu are personalitate juridică, ”fiind o alianţă formală, laică, alcătuită din organizaţii ale societăţii civile“. Printre membrii listaţi apar organizaţii precum Provita, care îşi declară misiunea de a veni în întâmpinarea femeilor care au făcut un avort, ce ”se află sub greutatea unei vini care le macină sufletul şi le pune la îndoială demnitatea“. Mai dăm şi peste Asociaţia Familiilor Numeroase (ASFANU), entitate ce promite că va oferi, în viitorul apropiat, Cardul Familie 3+; pe scurt, dacă ai cel puţin trei copii, poţi beneficia de o grămadă de reduceri. Asta după ce trimiţi 5 euro în contul ASFANU, evident.
Dar haideţi să luăm, pe rând, propunerile Coaliţiei pentru Familie. |n primul rând, ei propun crearea ”Secretariatului de Stat pentru Familii (SSpF) în cadrul Ministerului Muncii“, adică o altă instituţie bugetară care va angaja directori, directori adjuncţi şi viitori directori. Cred că există suficienţi oameni în minister care să poată ”colabora“ cu asociaţiile de familii sau cultele religioase. Dar ce e un secretariat fără un institut? Coaliţia propune şi crearea ”unui Institut de Studii pentru Familie, prin colaborarea între instituţiile de stat şi structurile nonguvernamentale“. Alţi directori, aceeaşi poveste.
La capitolul Cultura Familiei, Coaliţia vine cu propunerea de anulare a subvenţiilor publice pentru avort electiv şi mijloace contraceptive. Evident, reprezentanţii instituţiei insistă că nu sunt împotriva avortului.
Cele mai ”solide“ propuneri vin însă la capitolul V, ”Armonizarea vieţii de familie cu cariera“; acestea sunt atât de absurde, încât o să mă rezum doar la a le enumera: încurajarea contractelor de muncă cu timp flexibil şi a tele-muncii; asigurarea la locul de muncă a unui mediu propice şi pentru familiile angajaţilor; stimularea angajării părinţilor din familii numeroase, prin asigurarea de subvenţii.
Am totuşi o întrebare: cu ce bani, domnilor?
Cum veţi convinge multinaţionalele, care reprezintă principalul factor de creştere economică, să modifice tiparul de lucru pentru a fi în concordanţă cu planurile dvs. de a face România bine?
Chiar dacă cele 50 de propuneri ale Coaliţiei pentru Familie nu fac momentan obiectul unui referendum, cea de redefinire a familiei a trecut deja de Camera Deputaţilor. Politicienii noştri, care uită în mod constant că trebuie să respecte interesele tuturor votanţilor, se fac că plouă; puţini s-au arătat contra demersului, la fel cum doar câţiva au declarat în mod răspicat că îl susţin.
Dar norocul cu Florin Iordache, care a simţit nevoia să intre în discuţie, cam ca musca-n ciorbă. Ieşit de câteva săptămâni din atenţia publicului, fostul ministru al justiţiei dădea luna trecută asigurări că PSD va face tot posibilul pentru ca modificarea art. 48 să devină realitate.
O reacţie cel puţin ciudată a avut şi Nicuşor Dan, preşedintele unui partid ce se vrea reformator, care a evitat să se pronunţe pe tema referendumului în cauză. Şeful USR a şi demisionat din partidul pe care l-a fondat, condamnându-şi colegii pentru opoziţia faţă de modificarea constituţiei. Nicuşor Dan, care promite la fiecare postare pe Facebook că va schimba faţa politicii din România, nu e în stare să spună clar şi răspicat că redefinirea familiei e o temă stupidă. O numeşte o temă falsă, încercând să fenteze astfel atât întrebările presei, cât şi cele venite din partea propriilor săi colegi. Nicuşor Dan greşeşte: redefinirea familiei nu este o temă falsă, ci una, repet, cel puţin stupidă.
La final, doar câteva remarce legate de căsătoria între persoane de acelaşi sex: nu oamenii trebuie să o accepte, ci statul. Statul e cel care trasează limita între legal şi ilegal, iar oamenii trebuie să se supună acelei limite. Că îţi place sau nu, asta e alegerea fiecăruia. Şi violenţa domestică poate fi acceptată de o parte a oamenilor, mai ales de cei care o aplică; asta nu înseamnă că există vreo urmă de legalitate acolo. Hai să o luăm pe urma ruşilor, care au votat în ianuarie că o bătaie pe an e permisă, atât timp cât există motive întemeiate; dacă a uitat să ducă gunoiul, e firesc să existe represalii, nu?
