Ruşii au un gust aparte când vine vorba de design-ul interior, iar lucrurile devin şi mai evidente când vine vorba de miliardarii ruşi. În această galerie foto vă prezentăm câteva dintre casele şi apartamentele scoase la vânzare pe site-ul celebrei case de licitaţii Sothebys. Majoritatea imobilelor se vând cu milioane de dolari, însă este şi o cabana la munte cu 3 camere ce se vinde cu doar 30.000 de dolari.
Despre lacul ascuns adânc în pădure, oamenii locului spun că este fără fund şi că aici şi-ar fi găsit sfârşitul mulţi săteni.
Zona blestemată este evitată pe cât posibil, iar mulţi dintre tinerii care mai trăiesc în sat nu au ajuns niciodată la Bâlbâitoarea. Poveştile au un sâmbure de adevăr pentru că zona este, de fapt, o mlaştină, o turbărie activă.
Adâncimea maximă în stratul de turba este de 14 metri, iar ochiul de apă o adâncime de 12 metri. Tocmai acest specific face ca aici să-şi găsească condiţii de viaţă şi hrană o floră şi o faună inedite. Este vorba, în primul rând, despre mai multe specii de broscuţe şi reptile, printre care se numără un specimen foarte rar, aflat pe aşa numita „listă roşie“, Bombina variegata sau Izvoraşul cu burta galbenă (buhaiul de baltă).
Tot aici trăiesc şi alte specii protejate de lege, de la broasca roşie de munte, până la tritonul cu creastă (o specie de şopârlă), şarpele de apă, şopârla de munte şi diverse specii de păianjeni, astfel că Bâlbâitoarea este un rai al biologilor şi botaniştilor.
Nu în ultimul rând, turbăria este locul perfect în care se dezvoltă o floră ieşită din comun: unica plantă carnivoră din România, roua cerului (Drosera rotundifolia).
Prima avertizare cod galben de ploi, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană înaltă intră în vigoare luni la ora 22.00 şi este valabilă până marţi la ora 20.00.
În intervalul menţionat va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze care ajung la 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h.
Există în lume munţi mult mai înalţi, mult mai greu de cucerit şi mult mai cunoscuţi. Şi totuşi, Dolomiţii italieni sunt un spectacol vizual greu de depăşit. De la bază sau din vârf, de oriunde îi priveşti, ai în faţă o pânză pictată impecabil de un pictor suprem, care a ştiut că orice detaliu în plus sau în minus nu ar face decât să strice echilibrul acestui tablou.
Nu sunt critic de artă, ba chiar nu mă pricep deloc. Îmi place frumosul, dar atât. Când vine vorba însă de călătorii, îmi place să cred că sunt un critic ceva mai avizat, cu ochiul format de frumuseţea multor locuri din lumea asta mare. Şi totuşi, în continuare este extrem de uşor să fiu luată prin suprindere, tocmai pentru că lumea este atât de mare şi diversă.
Înainte să merg mai departe însă, trebuie să fac o mărturisire. Când vine vorba de Italia este posibil să fiu subiectivă, nu de alta dar este ţara mea preferată, pe care am vizitat-o probabil de peste 30 de ori; probabil după încă la fel de multe nu mă voi fi săturat. Şi totuşi, eterna Romă, romantica Toscana şi spectaculoasa coastă Amalfi i-au cucerit şi pe maeştrii peniţei, ai muzicii şi ai filmului. Aşa că John Steinbeck, membrii Rolling Stones şi Federico Fellini sunt doar câţiva dintre cei care-mi susţin ideea.
Să revin însă la Dolomiţi, un lanţ muntos cu o geometrie aparte, cu culmi golaşe dar cu păduri dese de conifere care ţin de cald munţilor pe alocuri. Nu cred că există un sezon greşit în care să ajungi în zonă, pentru că indiferent de culoarea în care este îmbrăcat peisajul, va fi un tablou demn de admirat. Totuşi, un strop de soare este posibil să schimbe întregul peisaj. În bine. Noi am vânat soarele în zilele pe care le-am petrecut pe drumuri şerpuite care ajung la 2.400 de metri altitudine, prin cabane de munte din lemn şi în cafenele cu ceai aromat. S-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu noi, însă l-am găsit de câteva ori bune, aşa că ne-am putut bucura de el. Am aterizat pe aeroportul din Milano şi peste jumătate de oră eram la bordul unui „animalic“ Smart ForFour. Nu mă pricep la maşini, însă pentru o excursie la munte eu acum aş alege altceva. O „bestie“ mai mare poate, deşi o să vedeţi că şi acest monstru micuţ s-a descurcat admirabil pentru o echipă de piloţi formată din trei fete.
Trei ore mai târziu, prima oprire a fost la Molveno, un fel de poartă de intrare în regiunea munţilor Dolomiţi. Lacul şerpuia printre munţii, în timp ce în orăşelul de la bază domnea liniştea. Am decis să luăm telecabina (şi apoi şi telescaunul) ca să ajungem pe la 1.500 de metri altitudine să vedem cum arată lumea de sus. Era învăluită în ceaţă, însă aveai totuşi, pentru scurt timp, o senzaţie de putere. Pentru câteva minute, cât am stat sus, doar noi trei şi norii, eram stăpânele lumii. Am coborât rapid cu picioarele pe pământ şi după ce am înghiţit o pizza fără gust (da, da, în Italia), am pornit mai departe. Înainte să ajung la Bolzano, cel mai important oraş al zonei, trebuie să mai fac o mărturisire (ultima, sper). În zona asta a Italiei nu prea eşti în cizmă, ci mai degrabă în Austria. Cei mai mulţi locuitori vorbesc germana (unii chiar nu rup boabă de italiană), iar bucătăria, bucătăria… există dar lipseşte cu desăvârşire. Cel puţin eu aşa am simţit-o după ce un singur ştrudel cu mere mi-a dus papilele gustative pe culmile plăcerii. Poate nu am găsit wurst-ul potrivit, pentru că acest fel de mâncare este de bază în multe dintre restaurantele din zonă. Noroc că se mai strecoară din când în când un sandviş cu prosciutto să ne amintească de faptul că totuşi suntem în Italia, deşi aproape de graniţa cu Austria. Când vine vorba de vin (mai ales de prosecco), nu există niciun motiv de îngrijorare. Licoarea lui Bacchus reuşeşte cu succes să spele păcatele tuturor wurst-ilor de dinainte.
Am ajuns în sfârşit în Bolzano, la bordul aceluiaşi Smart ForFour care nu a dat niciun semn de oboseală. Bolzano este un orăşel găzduit la sânul munţilor care îl protejează, ascunzându-l între culmi înverzite. Este un bun popas către adevăraţii Dolomiţi, cum îmi place mie să spun. Cu case colorate şi pictate, cu cafenele pline ochi de turişti şi localnici însoţiţi de prietenii lor patrupezi, Bolzano merită o vizită, mai ales duminica, când este zi de târg şi când munţi de parmezan şi prosciutto se vând în plină stradă, nu înainte de o degustare pe cinste a tuturor bunătăţilor expuse. Dacă mai adaugi şi un pretzel nemţesc, doar aşa, de garnitură, atunci micul dejun e gata. Acest festin poate fi urmat de un cappuccino înspumat şi de o plimbare leneşă pe străduţele înguste şi şerpuite. Seara însă, Bolzano se transformă şi devine un oraş studenţesc, un oraş al petrecerilor în plină stradă, al barurilor aglomerate care îşi servesc clienţii în drum. Este o transformare interesantă ce merită testată, cum animalul leneş se transformă într-un party animal la lăsarea întunericului.
Mai departe însă, cu cât te îndepărtezi de oraş, peisajele devin mai sălbatice, mai spectaculoase. Înspre Santa Maddalena culmile stâncoase se văd în depărtare, la înaintare fiind băgate dealuri cu vârfuri molatece, rotunjite, însă pictate într-un verde crud chiar şi în miez de toamnă. Casele sunt toate din lemn şi se integrează perfect în peisajul pe fundalul căruia se profilează înălţimile. Unde mai pui că întreaga zonă a Dolomiţilor este binecuvântată cu unele dintre cele mai frumoase lacuri din lume, ascunse însă în inima pădurilor sau într-o vale parcă formată special de munţi. Braies este unul dintre acele lacuri pe care le vezi în poze şi crezi că este o combinaţie de minune a naturii cu multă îndemânare în Photoshop. Odată ajuns acolo îţi dai seama că e doar natura responsabilă pentru verdele uşor turcoaz, pentru modul în care crestele pudrate cu zăpadă se reflectă în apa limpede şi liniştită. Munţii ascund multe alte comori, însă lacurile sunt ceva aparte, asemeni unor smaralde neşlefuite care reuşesc să reflecte lumina mai frumos decât orice încercare de Photoshop. Când ajungi la Carezza, un alt lac ascuns de munţi, ai senzaţia că imaginea este ireală. Este un lac mic, pe care îl poţi cuprinde uşor cu vederea, dar care ascunde parcă în adâncuri ceva pietre preţioase colorate ce se reflectă la suprafaţă. Un altfel de curcubeu. Ca să ajungi însă aici trebuie să treci prin Cortina D’Ampezzo, poate una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din lume. Nu ştiu să schiez, aşa că nu planificasem să merg vreodată aici, dar cum drumurile de munte te poartă pe unde cred ele, am ajuns şi am simţit nevoia ca pentru o vreme să mă opresc şi să admir măreţia naturii. Oriunde mă uitam vedeam munţi, un spectacol de care nu părea că mă pot plictisi. Am plecat mai departe cu acelaşi montru pe patru roţi iar drumul şerpuit ne-a purtat spre altitudini mai înalte; începuse să şi ningă. De-a lungul călătoriei a nins de trei ori în trei locuri diferite; o pătură subţire se aşezase pe jos şi mai ales pe creste. Înaintam şi mă gândeam că o maşină atât de mică, ce începuse cumva să gâfâie, o să obosească şi o să ne „lase“ la un moment dat. Am ajuns la 2.000 de metri şi am început coborârea; am răsuflat uşurată, dar nu ştiam că drumul avea să coboare ca să urce iar chiar mai sus, pe la 2.400 de metri. Cel mai înalt vârf din Dolomiţi ajunge aproape de 3.400 de metri, însă şi la 2.400 de metri (unde ne-a dus pe noi drumul şi maşina) eram cu capul în nori şi cu părerea că doar dacă întindem mâna putem atinge culmea.
Am coborât şi ne-am îndreptat spre aeroport, lăsând în urmă munţii; mi-am dat seama că deja îmi lipsea aerul tare, puţin obositor şi îngheţat. Îmi lipsea să fiu acolo sus, cu capul în nori. Acolo unde se avântă vulturii.
Ki Gompa este o mănăstire budistă tibetană din India, în munţii Himalaya, la marginea satului Ki. Aflată la o înălţime de 4.000 de metri, Ki Gompa este cea mai mare mănăstire din Valea Spiti, fiind un important centru religios pentru Lamas.
Se spune că Ki Gompa a fost fondată acum mai bine de 1.000 de ani de Dromton, un elev al faimosului Atisha. Mănăstirea a fost atacată de mongoli în secolul al XVII-lea, în timpul celui de-al cincilea Dalai Lama, iar în 1841 a fost asediată din nou de către armata Dogra condusă de Gulam Khan. Aceste atacuri frecvente au rezultat în numeroase lucrări de reconstrucţie şi renovare, dând construcţiei o formă iregulată. Astfel, Ki Gompa arată mai mult ca un fort devensis decât ca o mănăstire.
Pereţii mănăstirii sunt acoperiţi cu picturi murale, exemplificând astfel stilul arhitectonic al secolului al XIV-lea, atunci când a fost decorată. Fiecare cameră este acoperită cu formă ce reprezintă mandala sau alte simboluri budiste. Fotografiile nu sunt permise în interior, aşa că vizitatorii trebuie să admire din exterior mănăstirea.
Ki Gompa este o mănăstire budistă tibetană din India, în munţii Himalaya, la marginea satului Ki. Aflată la o înălţime de 4.000 de metri, Ki Gompa este cea mai mare mănăstire din Valea Spiti, fiind un important centru religios pentru Lamas.
Se spune că Ki Gompa a fost fondată acum mai bine de 1.000 de ani de Dromton, un elev al faimosului Atisha. Mănăstirea a fost atacată de mongoli în secolul al XVII-lea, în timpul celui de-al cincilea Dalai Lama, iar în 1841 a fost asediată din nou de către armata Dogra condusă de Gulam Khan. Aceste atacuri frecvente au rezultat în numeroase lucrări de reconstrucţie şi renovare, dând construcţiei o formă iregulată. Astfel, Ki Gompa arată mai mult ca un fort devensis decât ca o mănăstire.
Pereţii mănăstirii sunt acoperiţi cu picturi murale, exemplificând astfel stilul arhitectonic al secolului al XIV-lea, atunci când a fost decorată. Fiecare cameră este acoperită cu formă ce reprezintă mandala sau alte simboluri budiste. Fotografiile nu sunt permise în interior, aşa că vizitatorii trebuie să admire din exterior mănăstirea.
Câteva bucăţi din lemn prinse în stâncile înalte reprezintă singura cale de acces către Ineleţ, un sat din judeţul Caraş-Severin.
Cătunul din vârf de munte este despărţit de oraş de doar câţiva kilometri. Chiar şi aşa, pentru unii este imposibil de ajuns. Câteva scări vechi, proptite de localnici, acum zeci de ani, de stâncile Munţilor Cernei, reprezintă şi acum unica lor cale de acces spre Ineleţ. Iar drumul nu este deloc uşor de parcurs. Tocmai de aceea, oamenii din sat au învăţat să se ajute singuri.
„Sunt gospodari şi fiecare se gospodăreşte. Deci îşi pune tot ce are nevoie. Porumb, cartofi, ceapă, morcovi”, spune Avram Cioncă, localnic. Există şi o biserică, dar stă închisă pentru că preotul vine de câteva ori pe an. Poştaşul urcă o dată pe lună, iar medicii nu au ajuns aici niciodată. „Încercăm să îi aprovizionăm toamna. Diferiţi comercianţi vin aici cu microbuzele. Oamenii vin, îşi cumpără alimentele, le urcă cu caii sau pe scară”, a declarat primarul din comuna Cornereva.
Ineleţ face parte din comuna Cornereva, ce cuprinde în total 40 de sate, iar majoritatea sunt uitate de lume. Localnicii trăiesc ca acum 100 de ani, nu au curent electric, iar singurul telefon se află la şcoala din sat unde astăzi mai învaţă doar trei copii.
Câteva bucăţi din lemn prinse în stâncile înalte reprezintă singura cale de acces către Ineleţ, un sat din judeţul Caraş-Severin.
Cătunul din vârf de munte este despărţit de oraş de doar câţiva kilometri. Chiar şi aşa, pentru unii este imposibil de ajuns. Câteva scări vechi, proptite de localnici, acum zeci de ani, de stâncile Munţilor Cernei, reprezintă şi acum unica lor cale de acces spre Ineleţ. Iar drumul nu este deloc uşor de parcurs. Tocmai de aceea, oamenii din sat au învăţat să se ajute singuri.
„Sunt gospodari şi fiecare se gospodăreşte. Deci îşi pune tot ce are nevoie. Porumb, cartofi, ceapă, morcovi”, spune Avram Cioncă, localnic. Există şi o biserică, dar stă închisă pentru că preotul vine de câteva ori pe an. Poştaşul urcă o dată pe lună, iar medicii nu au ajuns aici niciodată. „Încercăm să îi aprovizionăm toamna. Diferiţi comercianţi vin aici cu microbuzele. Oamenii vin, îşi cumpără alimentele, le urcă cu caii sau pe scară”, a declarat primarul din comuna Cornereva.
Ineleţ face parte din comuna Cornereva, ce cuprinde în total 40 de sate, iar majoritatea sunt uitate de lume. Localnicii trăiesc ca acum 100 de ani, nu au curent electric, iar singurul telefon se află la şcoala din sat unde astăzi mai învaţă doar trei copii.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă un cod galben de ninsori pentru opt judeţe din România. În zonele de munte sunt aşteptate, joi, ninsori care vor determina scăderea vizibilităţii.
Potrivit unei atenţionări a ANM, codul galben de ninsoare se aplică zonelor montane din judeţul Alba între orele 10:00 şi 16:00, zonelor de munte din judeţele Hunedoara, Bihor şi Arad între orele 9:50 şi 15:50 şi zonelor montane din judeţele Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş între oreo 9:45 şi 16:00.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că până vineri dimineaţa la ora 10:00 se vor înregistra ploi moderate cantitativ, ninsori la munte, brumă şi temperaturi scăzute în Maramureş, Crişana, precum şi în nord-vestul Transilvaniei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizarea de Cod Galben de ninsori pentru zonele de munte din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, şi Braşov, valabile pâna miercuri, la ora 12:00, şi anunţă că în unele zone vântul ar putea viscoli zăpada. Sub atenţionarea de Cod Galben de ninsori si vânt puternic sunt şi zonele de munte din judeţele Neamţ şi Suceava, unde avertizarea meteo este valabilă până la ora 15:00.
Meteorologii avertizeză că, în Bistriţa-Năsăud şi în Maramureş, la altitudini de peste 1000 de metri, se vor semnala ninsori însoţite de vânt, cu viteze care la rafală vor atinge 50…70 km/h, ceea ce va determina scăderea vizibilităţii.
Potrivit atenţionării nowcasting, în zonele de munte din judeţele Sibiu şi Braşov se va semnala ninsoare moderată la altitudini de peste 1.500 de metri, ceea ce va determina scăderea vizibilităţii, izolat, sub 50 m. ANM mai arată că vântul ar putea viscoli zăpada. Avertizarea meteorologilor vizează inclusiv DN7C – Transfăgărăşan.