Tag: modificare

  • Buşoi: Voi informa forurile europene că modificarea la regulamentul Camerei e acţiune banditească

    “Îi voi informa pe preşedinţii Parlamentului European şi Comisiei Europene că modificările PSD-ALDE la regulamentul Camerei reprezintă o acţiune banditească şi totalitară prin care majoritatea pune lacătul pe Parlament şi amputează capacitatea de acţiune a Opoziţiei. Profitând de momentul plângerii morţii Regelui Mihai I, majoritatea parlamentară PSD-ALDE a acţionat brutal împotriva regulilor democratice”, transmite Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor: Legea care modifică legea ANI a fost adoptată

    Deputaţii Opoziţiei au fluierat în timp ce se dădea votul. În replică, la final, la anunţarea rezultatului, parlamentarii PSD au aplaudat.

    Legea care modifică Legea ANI, de asemenea criticată de Opoziţie, prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea salarizării care vizează personalul medical şi din educaţie a fost completată şi modificată

    ”Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă va beneficia de acordarea indemnizaţiei de hrană pe tot parcursul anului 2018, iar această indemnizaţie va fi exceptată în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri de 30%. În ceea ce priveşte acordarea sporurilor, documentul aprobat de Guvern stabileşte prorogarea până la 1 martie 2018 a prevederilor care condiţionează încadrarea sporurilor în limita de 30% pentru personalul din sistemul sanitar. Începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se va determina conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita de 30%”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele valutare de la BNR au scăzut în noiembrie cu mai mult de 2,5%

    În cursul lunii noiembrie au avut loc intrări de 1,07 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

    ÎN acelaşi timp, ieşirile au totalizat 1,94 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru modificări ale cazierului fiscal

    ”Potrivit propunerii Executivului, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvenţă a informaţiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenţei în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunţării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avînd în vedere că aceasta nu ţine de culpa practicianului. În plus, se propune ca informaţiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvenţă până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvenţă în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfăşurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvenţă), să fie scoase la cererea acestuia”, se menţionează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţia fiscală, primul test în Parlament. Cele trei promisiuni făcute de Liviu Dragnea care ar putea schimba ordonanţa

    Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernnământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

    Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Revoluţia fiscală, primul test în Parlament. Cele trei promisiuni făcute de Liviu Dragnea care ar putea schimba ordonanţa

    Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernnământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

    Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

    Solicitat să comenteze faptul că în OUG publicată în Monitorul Oficial se prevede că angajaţii care obţin venituri şi din activităţi independente, respectiv drepturi de autor, vor plăti contribuţii la nivelul salariului minim, Dragnea a răspuns că există două sau trei „chestiuni” care vor fi reglate în perioada următoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţie fiscală o dată la două zile. În 11 luni au fost schimbate peste 200 de articole din Codul Fiscal

    Lista normativelor este următoarea:

    – Ordonanţa nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 06 ianuarie 2017, cu 60 de articole modificate/completate;
    – Legea nr. 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, cu 7 articole modificate/completate;- Ordonanţa nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, cu 2 articole modificate/completate;

    – Legea nr. 107/2017 pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 19 mai 2017, cu un articol modificat;

    – Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu 60 de articole modificate/completate;
    – Ordonanţa nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, cu 2 articole modificate/completate;
    – Ordonanţa nr. 25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 31 august 2017, cu 11 articole modificate/completate;

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR pe piaţa muncii: guvernul Tudose modifică Legea Dialogului Social şi obligă companiile să negocieze cu angajaţii

    Mai exact, în art. VII alineat 1 din actul mai sus menţionat se specifică următoarele: “Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.”

    Guvernul PSD, care a făcut o revoluţie fiscală prin trecerea contribuţiilor sociale din sarcina companiei în sarcina angajatului, a găsit o soluţie prin care salariile brute să crească, astfel încât salariile nete să rămână identice: obligaţia unor negocieri colective pentru firmele care au peste 21 de salariaţi, indiferent de forma de proprietate a companiei, potrivit ZF.

    În articolul de la care se face derogare se specifica faptul că “Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi”.

    Noua ordonanţă, publicată pe 16 noiembrie, notează că “este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.”

    Guvernul se asigură astfel că angajatorii nu vor putea modifica contractele fără ca angajaţii să îşi dea acordul pe noua formă.

  • Vezi care sunt noile modificări la Codul de Procedură Penală

    Proiectul prevede modificarea articolului 69 din Legea 254/2013, astfel încât şi persoanele arestate preventiv să aibă dreptul la vizite intime.

    Articolul 69 modificat prevede: ”Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecăţii, există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilit e între soţi, nu au beneficiat de permisiunea de ieşire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate, nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecăţii în ultimele 30 de zile anterioare solicitării, dar şi dacă participă activ la activităţi şi programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro