BusinessMagazin

Tag: lipsa

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Povestea antreprenoarei care a renunţat la viaţa in America pentru a deschide o afacere în România. Acum face sute de mii de euro cu un business in stil american

    „Maggie’s Ranch a fost visul meu din copilărie. Este totodată o modalitate prin care mă simt aproape de casă. Atunci când oamenii vizitează Maggie’s Ranch – şi am auzit asta deseori – simt că şi-au luat o vacanţă în Statele Unite, fără să aibă nevoie de paşaport”, descrie Maggie Marina businessul pe care îl administrează la Râşnov.

    Maggie’s Ranch, ferma ce aminteşte de Vestul Sălbatic american, se întinde pe o suprafaţă de 2 hectare şi este formată dintr-un hotel de 30 de camere, un restaurant tip Steak House, un teren de tenis cu zgură, o piscină/jacuzzi şi biciclete de munte; din peisaj nu lipsesc, evident, caii.
    Valoarea veniturilor generate de Maggie’s Ranch a ajuns anul trecut la 600.000 de euro, iar profitul net se plasează la circa 100.000 de euro anual.

    Planurile antreprenoarei pentru vara aceasta includ însă şi inaugurarea unui parc de aventură, a unei săli de evenimente cu 250 de locuri, dar şi extinderea cu un restaurant în Bucureşti. Investiţiile în noile proiecte au ajuns până acum la circa 100.000 de euro.
    Pentru anul viitor, lucrează la un plan de extindere a capacităţii de cazare cu încă 40 de camere, împreună cu un centru Spa ce include piscina indoor, diferite tipuri de saună şi de masaj şi alte zone de relaxare.

    Cum a ajuns Maggie Marina să dezvolte un business în România şi nu în Statele Unite? „M-am îndrăgostit de un român”, mărturiseşte ea. L-a cunoscut în Chicago şi a locuit timp de câţiva ani cu el acolo, însă apoi s-a întors în România, cu prilejul unor oportunităţi de afaceri.
    Era perioada anilor 2003-2004, a boomului în imobiliare, iar soţul său venise atunci să investească în acest sector (a cumpărat un teren, a construit şi un hotel în Braşov, afacere din care a ieşit ulterior). „Era o perioadă bună pentru afaceri; m-a invitat să vin cu el, dar eram convinsă că se va întoarce în Statele Unite”, îşi aminteşte ea.

    După aproximativ doi ani şi jumătate în care a aşteptat întoarcerea lui, a decis să îl urmeze. „Primele mele luni petrecute în România nu au fost uşoare. Nu vorbeam limba, cultura era mult diferită de cea americană şi mi-a lipsit enorm familia. Aveam nevoie să îmi găsesc nişte preocupări şi să-mi ţin mintea şi inima ocupate”, spune ea.

    Noua ocupaţie s-a regăsit în îngrijirea a doi cai care „au fost «coechipieri» de căruţă pentru cea mai mare parte a vieţii lor. Unul dintre ei era orb de un ochi, iar celălalt ura oamenii cu toată fiinţa lui”.

    În Statele Unite, Maggie Marina lucra ca antrenor de cai şi instructor de călărie, dar nu s-a ocupat niciodată de caii care aveau probleme mai grave. „Am suficiente poveşti despre primii mei doi cai români pentru a umple paginile unei cărţi pe care, într-o zi, sper să o scriu”, spune ea. Astăzi, la 29 şi 28 de ani, cei doi cai îşi trăiesc „anii de pensie“ la Ranch.

    Cei doi cai au motivat-o să construiască un hambar în stil american în Râşnov, pe care l-a umplut treptat cu alţi cai. După câţiva ani, într-o conjunctură creată de criza economică, proiectul cu cai s-a transformat într-un business.
    Antreprenoarea povesteşte că soţul ei i-a spus: „Maggie, trebuie să găsim o modalitate prin care să strângem bani să plătim cheltuielile cu caii, altfel va trebui să îi vindem”.

    Costurile de îngrijire a unui cal se ridică la câte sute de euro în fiecare lună: „Dacă vorbim despre modul în care eu am grijă de caii mei, este foarte costisitor: încerc să fac ce este cel mai bine pentru ei, acest lucru înseamnă fân de cea mai bună calitate, cea mai bună îngrijire medicală şi găsirea celor mai buni îngrijitori”. 

    De altfel: „Cel mai ieftin lucru legat de a fi proprietarul unui cal este de fapt achiziţia propriu-zisă a acestuia”,  spune ea.
    Vânzarea cailor nu era o opţiune pentru Maggie Marina: „Nu poţi să îţi vinzi copiii”, astfel a decis să pregătească caii cu scopul de a organiza ore de echitaţie pentru călăreţi neexperimentaţi.

    Ulterior, a început să organizeze şi tabere pentru copii, iar de acolo, businessul a explodat. A devenit necesară construirea unui manej acoperit, iar după aproximativ un an, au construit şi o cabană.
    „Iniţial era un loc în care să stăm noi, familiile noastre şi prietenii noştri şi poate, când aveam taberele, îi puteam găzdui şi pe copii. Am realizat apoi că oamenii vor să rămână acolo”, descrie Maggie Marina modul în care s-au orientat spre un business în domeniul turismului. În mod natural, a venit apoi, spune ea, nevoia de a transforma cabana într-un loc mai mare, într-un hotel, cât şi cea de a construi un restaurant. 

    „Nu ne imaginam că în 12 ani lucrurile vor evolua în ceea ce sunt în prezent. Am construit totul cărămidă cu cărămidă, puţin câte puţin, am început cu hambarul şi cu doi cai, am ajuns apoi la cinci cai, apoi am construit manejul”, descrie Maggie Marina modul în care a construit businessul, precizând că nu a calculat niciodată valoarea totală a investiţiei.

    De-a lungul acestor ani, spune că a învăţat multe şi importante lecţii de viaţă. „Prima lecţie, pe care o cam ştiam deja, dar care s-a confirmat oficial, a fost aceea că viaţa unui cal şcolar nu este atât de uşoară precum pare, mai ales când stă şase ore în coardă şi merge în cerc încercând să suporte un călăreţ neexperimentat.”

    O altă lecţie pe care a învăţat-o este că pentru o afacere de succes trebuie să „vinzi ceea ce îşi doreşte clientul – lucru care este posibil să nu fie ceea ce vrei tu să vinzi“. „Mi-am dorit să îi învăţ pe oameni cum să călărească corect în stilul clasic de călărie englezesc (deoarece acesta este preferatul meu şi îl cunosc cel mai bine), însă majoritatea clienţilor mei au vrut să se urce pe cal şi să plece cu el, atât. Nu îşi doreau să înveţe nimic, doar să se plimbe! Să fim cinstiţi, ei erau în vacanţă şi ceea ce îşi doreau era să se simtă bine, să se relaxeze, nu să se antreneze pentru echipa olimpică de călărie”, glumeşte ea.

    Totuşi, în acel moment, trebuia să decidă dacă va face ceea ce îşi doreşte clientul şi să facă faţă efectelor secundare, respectiv caii chinuiţi şi nefericiţi, sau să pună caii pe primul loc. „După mutatul în România, această decizie a fost, probabil, a doua cea mai grea şi mai curajoasă dintre toate. Am decis să-mi închid şcoala de călărie şi să reduc numărul cailor de la 27 la 11, dintre care patru sunt ponei.”
    Decizia a fost una grea în contextul în care elementul de echitaţie a fost centrul întregii afaceri şi atracţia principală pentru clienţii lor. Spune că nu i-a fost uşor să renunţe; îi vor lipsi, însă toţi sunt pe mâini bune.

    Recent, şi-a schimbat din nou maşina, iar soţul ei a ales „04 MGR“ pentru plăcuţa de înmatriculare.
    „Se pare că în România lumea ţine mult la ce transmit iniţialele de pe aceste plăcuţe. MGR trebuia să fie prescurtarea pentru Maggie’s Ranch. La câteva zile după ce a luat noua maşină, proprietarul unui magazin cu care s-a împrietenit, i-a spus: «Dar, nu înţeleg ceva… După treizeci de cai, cum ati rămas numai cu patru magari?». Amândoi am râs cu lacrimi”, îşi aminteşte ea.

    În ceea ce priveşte dificultăţile în domeniul în care activează, acestea se leagă de găsirea de angajaţi buni: „Vrem să găsim oameni serioşi, conştiincioşi, care să fie mândri de munca lor, acesta este cel mai greu lucru, dar când îi găsim, este minunat şi avem grijă de ei”.
    Numărul angajaţilor Maggie’s Ranch a ajuns la aproximativ 30, însă spune că aceştia nu sunt suficienţi pentru a satisface nevoile afacerii, în plină dezvoltare.

    „Creştem. Vom continua să creştem”, descrie antreprenoarea perioada următoare. Maggie Marina spune că în prezent lucrează la dezvoltarea a trei proiecte, pentru care şi-au bugetat investiţii de aproximativ 100.000 de euro.

    Şi-au propus să transformare manejul acoperit într-un parc de aventură, cu activităţi pentru familiile cu copii, să construiască o sală de evenimente pentru 250 de persoane şi, pe 4 iulie, tot în stil american, au inaugurat şi un restaurant în Bucureşti, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni.

    „Am considerat că este o oportunitate, ni s-a propus, ne-am gândit şi am ajuns la concluzia că este o oportunitate grozavă, de ce nu? Suntem mândri de restaurantul nostru şi de mâncarea noastră, aşadar, de ce să nu o răspândim?”

    Deschiderea restaurantului ar putea fi primul pas spre transformareaîntr-un lanţ de restaurante, în marile oraşe ale ţării.
    Pe termen lung, însă, şi-a propus: „Să mă bucur de viaţă, să râd cât mai mult posibil, să mă menţin ocupată, concentrată. Dacă asta înseamnă extinderea, asta vom face”, descrie antreprenoarea, subtil, planurile sale. 

    Dacă ar fi să dea un sfat pentru tinerii antreprenori, spune: „Pasiunea este cel mai important lucru; îţi vei pune sângele, transpiraţia şi lacrimile în ceea ce construieşti. Trebuie să crezi în produsul tău, în ceea ce vinzi, în ceea ce faci, dacă nu ai pasiunepentru ceea ce faci, nu merită.
    Găsiţi-vă pasiunea”. 

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management. Cu cine vrem să construim capitalismul, cu paznici la 30-45 de ani?

    „În IT, nu criza de personal este cea mai mare, ci criza de management în interiorul companiilor, în special în cele mari: sigur că toţi ar vrea programatori rachetă, echivalentul a 10-15 ani de experienţă, productivi pe 4-5 tehnologii importante şi încă pe atâtea de nişă, plătiţi pe 1.000 de euro (cei avansaţi). Nu se poate.
    În IMM-uri, la fel, criza este de management: 95% nu au cultură antreprenorială, neavând nici cultură certificată printr-o diplomă de studii superioară obţinută pe bune.
    Când ai criză de management, nu poţi face prea multe.
    Când vorbiţi despre recomandările de manageri, probabil vă referiţi la un număr redus de companii, iar informaţia provine de la aşa-zişii experţi în recrutare/head-hunting, care nu sunt în esenţă decât nişte indivizi care bifează un checklist generat de un soft făcut de unii mai deştepţi… Extrem de puţini măsoară calitatea resursei umane, sunt activi în a atrage, creşte şi dezvolta talente.
    IMM-urile sunt praf pe zona recrutării. Nu pot depăşi bariera angajării prin recomandare, cel ce recomandă vrea să îl ajute pe cel pe care îl recomandă, nu pe cel care i-a solicitat recomandarea.
    Aţi urmărit ce tipuri de joburi există, câte apar zilnic, în ce industrii, ce firme publică anunţuri pe ejobs.ro, bestjobs.ro, hipo.ro, infomunca.ro, myjob.ro, pe olx.ro, anuntul.ro, publi24.ro?
    V-aţi uitat vreodată la CV-urile celor care fac recrutare şi decid soarta altor oameni, ale celor cărora manageri nepregătiţi şi care nu au timp pentru asta le deleagă integral – fără supraveghere, mai ales calitativă – activitatea de recrutare a firmei?
    Pe vremea mea, anii ’90, cei din vârf se regăseau la anumite licee, la anumite facultăţi. Uitaţi-vă puţin pe CV-urile celor care sunt în zona
    HR-ului să vedeţi cam pe unde le este nivelul şi comparaţi.
    Văd în jurul meu o mulţime de bărbaţi la 30-45 de ani angajaţi ca paznici! Atenţie, nu agenţi de intervenţie, paznici! Adică o mare pierdere de resursă umană!!! În loc să laşi paznicii să fie bătrâni, de plus 55 de ani, să fie meseria celor care sunt spre pensie, iar cei de 40 de ani eventual să se recalifice în 2-3 ani, să devină sudori, instalatori, operatori CNC etc. şi să construieşti capitalismul cu ei, îi vezi în metrou sau la mall plimbându-se prin magazine pe salariul minim pe economie.”
    Căderea comunismului ne-a prins pe nepregătite, iar rezultatul după 30 de ani este extrem de împărţit: România este şi mai mult divizată din punct de vedere economic, politic şi social. Avem o creştere economică substanţială – în 1989 PIB era 40 de miliarde de dolari, iar acum este 200 de miliarde de dolari, exporturile au crescut de la 8 miliarde de dolari la peste 70 de miliarde de dolari pe an, dar nu avem o dezvoltare economică, iar acest lucru se vede şi la nivel micro în toate companiile. Nu există o uniformitate din punctul de vedere al cunoştinţelor, mulţi dintre cei care ajung manageri ajung nu pentru că şi-ar dori acest lucru şi s-au pregătit, ci pentru că cineva trebuie să ocupe o poziţie atunci când pleacă altcineva. Iar acest lucru se vede în business, în relaţiile cu oamenii, în cultura companiei şi în final în capacitatea companiei de a creşte.
    Foarte mulţi patroni, acţionari, investitori se plâng că nu au cu cine să facă investiţiile şi dezvoltarea firmei, cu toate că au resurse financiare sau acces la tehnologie. Roboţii pot înlocui anumite poziţii, dar încă nu au ajuns la manageri.
    Viaţa de manager a ajuns prea stresantă şi nu mulţi vor să-şi ia această cruce, mai ales când ştiu că nu sunt pregătiţi şi nu au nici cunoştinţe.
    Căderea comunismului a fost atât de rapidă şi bruscă, încât societatea românească nu a avut timp să se aşeze, lupta pentru a acapara, a cumpăra resurse a devenit extrem de rapidă, încât prea puţini s-au mai gândit la dezvoltare. Totul a fost o chestie de preluare, asigurarea rapidă a câştigului şi cam atât. Cred că primul deceniu de după ’90 a mai avut manageri cu o calificare în spate, dar după 2000, odată ce economia s-a schimbat prin intrarea masivă a investiţiilor străine, foarte mulţi tineri s-au calificat ca manageri la locul de muncă.
    După criză şi pe fondul plecării masive a unor întregi generaţii la muncă în străinătate, ne-am trezit cu un gol mare, care acum se vede.
    Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management, iar când ai criză de management, nu poţi face mare lucru. Cu cine vrei să construieşti capitalismul, aşa cum observă cititorul, cu bărbaţi la 30-45 de ani, angajaţi ca paznici?

  • Este pentru prima dată când sunt fără idei

    Cine recomandă un angajat de nivel inferior sau de middle management primeşte 1.000 de lei. Cine recomandă un director care confirmă primeşte 1.000 de euro.

    Proprietarii din industria de restaurante şi hoteluri spun că au nevoie de peste 50.000 de oameni, pe care nu au de unde să îi ia şi nu îi găsesc în România.

    Transportatorii spun: Este criză acută de şoferi. România are un deficit de 30.000-40.000 de şoferi. „O firmă cu 300 de camioane are zilnic 30-50 de camioane pe care nu le mişcă pentru că nu are şoferi”, spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România. Un şofer poate ajunge să câştige şi 2.200 de euro net pe lună.

    Cei din industria IT reclamă şi ei deficitul de pe piaţa lor de muncă, unde sunt cele mai mari salarii – 1.200-1.300 de euro pe lună. Ei estimează necesarul actual la 30.000 de programatori şi softişti pe care nu au de unde să îi ia.

    În construcţii, companiile reclamă lipsa a 100.000 de oameni. Noroc că nu au început lucrările de infrastructură la autostrăzile promise pe hârtie în programul de guvernare, pentru că altfel ar fi fost dramatic.

    În industrie, unde salariile au început să crească mai rapid în ultimii ani, necesarul de forţă de muncă este undeva la 100.000.
    România pierde comenzi pentru că nu are cu cine să le execute.

    Dragoş Damian, directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că acesta este doar începutul: Putem doar să bănuim ce-o să fie în cinci ani, când încep să plece decreţeii la pensie, având în vedere că media de vârstă în site-urile mari de manufactură trece de 50 de ani.

    Ce soluţii aveţi? Este pentru prima dată când sunt fără idei. Nu cred că şcoala îşi mai revine, iar universităţile par că există ca să păstreze privilegiile academice şi nu ca să conecteze educaţia de piaţa muncii. Cred că din BPO (business process outsourcing), IT şi Automotive n-o să creştem economic, iar proiectele de infrastructură nu mai pot fi executate tocmai din cauza lipsei forţei de muncă.

    Companiile mari, în special cele multinaţionale, mai pot să îşi reorganizeze procesele de producţie astfel încât să facă faţă lipsei de personal, mai pot să vină cu roboţi sau coboţi, mai cresc salariile, mai aduc oameni din grup – dacă au şansa unei reţele extinse, mai găsesc soluţii.  

    Companiile româneşti antreprenoriale şi care nu au reuşit să crească suficient astfel încât să preia organizarea unei multinaţionale suferă şi vor suferi cel mai mult în această criză a forţei de muncă.

    La polul opus, România stă destul de prost într-un clasament european al tinerilor: unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază, adică aproape 20% faţă de o medie a Uniunii Europene de 14%. În Austria, Cehia, Germania, Slovenia, media este de 8%.

    Potrivit Eurostat, peste 28.700 de tineri români cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nici nu studiază, nici nu lucrează.

    Tinerii români nu îşi găsesc un viitor pentru că încă stau cu părinţii, care îi tolerează, susţinându-i în ideea – Unde să muncească? Ăla e salariu?

    De asemenea, mulţi tineri sunt zilieri sau lucrează la negru şi de aceea sunt incluşi în statistici că nu studiază, că nu sunt la şcoală, că nu au un loc de muncă care să fie însoţit de carte de muncă.

    Pe baza rezultatului alegerilor de la nivel european – Brexit, Austria, Italia, Germania – aceşti tineri europeni care nu muncesc şi nici nu studiază sunt principalii votanţi şi susţinători ai partidelor antisistem.

    Aceşti tineri vor prelua puterea – ducând în spate o frustrare extraordinară împotriva establishmentului – împotriva instituţiilor guvernamentale, mai mult sau mai puţin birocratice, împotriva partidelor tradiţionale – şi vor ridica bariere.

    Dragoş Damian, care are pe mână responsabilitatea unui business de aproape 700 de milioane de lei (150 de milioane de euro), este obligat să găsească soluţii pentu a merge mai departe.

    Iar cea mai la îndemână dintre acestea va fi cea în care pensionarii nu se vor pensiona la termen, ci poate peste 10 ani.

    Toate economiile se duc spre această soluţie, mai ales că aceasta rezolvă parţial şi deficitele fondurilor de pensii.

    Cum îi vei determina pe „pensionari” să lucreze în continuare va ţine de stat prin sistemul de taxare a veniturilor, dar şi de companii.

    Eu aş spune să ne pregătim de acum.

  • Ce spune Banca Mondială despre proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov: Am aflat din presă că guvernul renunţă la parteneriatul de 35 de milioane de euro cu noi. Nu au discutat cu noi încă

    Tatiana Proskuryakova, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria spune că instituţia financiară a aflat „din presă” decizia guvernului României de a renunţa la parteneriatul pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.
     
    „Noi am aflat din presă că guvernul a renunţat la parteneriatul cu noi pentru acest proiect. Urmează să discutăm cu ei”, spune Tatiana Proskuryakova.

    Săptămâna aceasta, ministrul transporturilor, Lucian Şova, a declarat că în construcţia autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov „nu avem niciun contract” cu Banca Mondială, enumerând motive pentru care ar fi mai oportună varianta parteneriatelor public-private.

    „Noi stabilisem un acord prin care să oferim finanţare de 35 de milioane de euro. Aceşti bani nu erau pentru construcţia propriu-zisă ci pentru a crea o infrastructură de finanţare pentru a atrage mai repede fonduri europene şi alţi investitori, în vederea construcţiei autostrăzii”, adaugă Proskuryakova.

    Una dintre problemele pe care le identifică Banca Mondială în privinţa României este reprezentată de „cadrul instituţional” şi de faptul că „nu ducem lucrurile până la capăt”.

    „Problema este că trebuie stabilite obiective şi urmate până la capăt (…) Am înţeles că guvernul vrea să folosească un studiu de fezabilitate din 2005 pentru acest proiect, iar acest studiu nu cred că ar mai fi valabil”.

    Lucian Şova spune că acest parteneriat pe proiect cu Banca Mondială a fost o „intenţie” a fostului premier Mihai Tudose.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Un sat din România a fost inclus între cele mai frumoase din lume – GALERIE FOTO – VIDEO

    Scriitoarea Sylvie Bigar, autoare a câtorva lucrări cu teme culinare şi turistice, a realizat topul celor mai frumoase sate din lume.
     
    După ce a ajuns la Viscri, autoarea a concluzionat că poate deveni una dintre cele mai frumoase destinaţii de vacanţă.
     
    „Un sat mic poate oferi elemente de aventură, noutate, frumuseţe, precum şi un sentiment de descoperire a istoriei. Faptul că ştii că sunt acolo de atât de mult timp şi nu au fost încă «descoperite» îţi trezeşte spiritul şi îţi aduce un sentiment de pace“, a spus acesta, potrivit turismistoric.ro.
     
    Printre satele incluse în topul scriitorului se numără şi o destinaţie din România.
     
    “Satul Viscri, a cărei biserică şi cimitir datează din secolul al XII-lea, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, spune Bigar.
     
    Sylvie Bigăr recomandă celor care ajung la Viscri Guesthouse MET, o casă de oaspeti din apropierea Bisericii Fortificate, „unde veţi putea dormi într-un pat saxon, vechi de 200 de ani, şi puteţi încerca terciul de mălai (mămăliga).“

  • Cine este antrenorul vostru?

    A fost o formă de recunoaştere publică în faţa milioanelor de spectatori a importanţei şi meritelor antrenorului ei în câştigarea grand slamului de la Paris.

    Simona Halep are de toate – talent, determinare, energie, o ambiţie feroce, o putere fantastică de luptă. Dar pentru a ajunge numărul 1 în lume şi a câştiga un grand slam a avut nevoie şi de un antrenor pe măsura ei care să o facă, fizic şi în primul rând psihic, să câştige.
    Talentul nativ şi munca te aduce până aproape de un trofeu, dar pentru a câştiga ai nevoie de un antrenor, de o echipă, de un sistem.
    Aşa este şi în business.

    În fiecare zi ne întrebăm de ce individual, pe cont propriu, ajungem până la un anumit punct, iar după aceea ne blocăm şi nu mai putem creşte.

    În schimb, dacă acelaşi om este pus într-un sistem, cu toate constrângerile lui, face lucruri extraordinare, pe care însă pe cont propriu nu le-ar putea realiza.

    Contează atât de mult antrenorul şi sistemul?

    Probabil că da, având în vedere exemplele din jurul nostru.

    Foarte, foarte multe, chiar prea multe businessuri româneşti antreprenoriale s-au pierdut pe drum blocându-se pe undeva, printr-o mlaştină financiară organizaţională şi chiar umană.

    Deşi şi-au dorit, foarte mulţi dintre cei care au decis să intre în business, să facă o afacere, nu au reuşit să treacă dincolo de obţinerea unui câştig cât salariul dintr-o companie mare, dacă nu chiar mai puţin. Cei mai mulţi se consolează cu ideea că pot să-şi facă programul aşa cum vor, ca o compensaţie la faptul că nu au reuşit să treacă mai departe.

    Foarte puţini antreprenori români au ajuns sus cu afacerile lor, deşi au avut foarte multe condiţii favorabile. Mulţi au reuşit să creeze un business, dar foarte puţini au putut sau au vrut să creeze un sistem care să facă să meargă businessul de la sine. Nu au avut încredere să-l lase din mână, nu au avut încredere să angajeze oameni care să îi antreneze, nu au avut încredere în expertiza independentă „Cum poate să ştie el mai bine businessul decât mine?!“.

    Pentru că nu au avut antrenor şi o echipă profesionistă alături, antreprenorii români nu au trecut graniţa, preferând să se închidă în propria piaţă.

    Pentru că nu au angajat antrenori şi nu au lucrat în acest sistem în care fiecare face ce ştie cel mai bine – Simona Halep să joace, iar Darren Cahill să-i spună să intre pe teren şi să câştige pentru că este mai bună decât adversarele –, antreprenorii români nu au descoperit talente pe mâna cărora să-şi lase businessul.

    Cum poţi să cucereşti o altă piaţă, cum poţi să ridici un grand slam dacă eşti băgat operaţional până în gât în businessul propriu?

    Cum poţi să-i cucereşti pe alţii, cum poţi să dobândeşti experienţă dacă rămâi în judeţul tău, înconjurat de zidurile pe care ţi le-ai construit, în speranţa că vei rezista aşa tot timpul?

    Ne place sau nu ne place, recunoaştem sau nu, antrenorul te poate face să câştigi un trofeu, iar Simona Halep, cu tot talentul şi ambiţia ei, a recunoscut public acest lucru.

    România are talente şi toată lumea recunoaşte acest lucru. Are însă prea puţini antrenori, prea puţini manageri, prea puţine sisteme de organizare.

    Profesorul Daniel David, de la Cluj, spune în cartea „Psihologia poporului român” că România are copii talentaţi nativ mai mulţi decât alte popoare, dar pe măsură ce intră în sistemul de învăţământ – grădiniţă, şcoală, liceu, facultate –, care nu este pe măsura minţii lor, talentul lor se pierde. Lipsa de organizare, lipsa antrenorilor, lipsa profesorilor îşi fac simţită prezenţa.

    Simona Halep a fost o excepţie, deoarece, pe parcursul carierei, a putut „să cumpere” un sistem.

    Ion Ţiriac ar putea să facă cu banii, cu sutele şi miliardele de euro, orice. El spune că vrea să facă o academie pentru antrenori, pentru profesori, pentru manageri sportivi. Exact ce are nevoie România. Educaţia şi şcoala românească produc vârfuri, dar baza şi mijlocul scad an de an. Exact ca şi în business. Avem Dedeman, Altex, Ţiriac, Şucu, care au reuşit să treacă de un anumit nivel, dar în acelaşi timp avem 400.000 de antreprenori care au un business anual de sub 100.000 de euro pe an.

    Care este antrenorul vostru? 

  • Ca omul preistoric la restaurant

    Restaurantul care serveşte specialităţi de grătar japonez (yakiniku) are două niveluri, cel inferior amintind de o peşteră, datorită pereţilor decoraţi cu piatră şi lipsei ferestrelor, cei care mănâncă aici fiind aşezaţi la o masă lungă prevăzută din loc în loc cu plite pentru fript carnea. Nivelul superior reprezintă o pădure stilizată, cu separeuri cu mese joase de lemn cu plite, închipuind focurile în jurul cărora stăteau oamenii primitivi, întreg localul fiind astfel gândit de arhitectul care s-a ocupat de amenajare, Ryoji Iedokoro, încât clienţii să se simtă ca în mijlocul naturii.

  • Dăncilă, în şedinţa de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul – mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor

    ”Datele Institutului Naţional de Statistică publicate la începutul acestei săptămâni arată că măsurile pe care le-am luat şi pe care vom continua să le luăm au fost cele bune şi şi-au atins scopul – mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

    Ea a precizat că, potrivit datelor INS, câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% faţă de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%.

    ”Mai mult, creşterea din luna aprilie vine după ce şi în martie câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5% faţă de martie anul trecut. Acest lucru este foarte important şi important este şi faptul că salariile nete au crescut în toate sectoarele econonmice. Sunt cifre care ne arată faptul că mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nu au nicio bază. De aceea cred impiortant e să ne bazăm pe cifre, nu pe ce vrea să creadă o persoană sau alta”, a adăugat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro