Tag: licitatie

  • Cel mai scump tablou din istorie. Da Vinci bate toate recordurile, după ce lucrarea „Salvator Mundi” s-a vândut cu o sumă COLOSALĂ. Cum arată pictura

    Tabloul în ulei are o vechime de 500 de ani şi îl arată pe Hristos ţinând în mână o sferă de cristal, acesta fiind cunoscut sub numele de „Salvator Mundi” – „Salvatorul Lumii”, una dintre cele aproximativ 20 de lucrări cunoscute ale marelui artistul.

    Aceasta are 66 de centimetri înălţime şi îl înfăţişează pe Iisus Hristos îmbrăcat în haine tradiţional renascentiste, având mâna dreaptă ridicată pentru a oferi binecuvântarea, în timp ce în mâna stângă are o sferă de cristal.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Sediul unei primării din Botoşani, scos la licitaţie în urma unui proces de divorţ / Primarul: Nu o să rămânem fără sediu, o să mă zbat până în ultima clipă

    Sediul de 600 de metri pătraţi al Primăriei Manoleasa din Botoşani este scos la licitaţie de un executor judecătoresc, în contul unei datorii care a rezultat dintr-un proces de divorţ, deşi autorităţile locale au plătit toţi banii familiei de la care a cumpărat imobilul în 2008. Atunci, Consiliul Local al comunei Manoleasa a stabilit să cumpere de la o familie din localitate o casă, cu patru nivele, preţul stabilit fiind de 1,2 milioane de lei.

    Conform legii, banii s-au virat într-un cont aparţinând celor doi soţi, deschis la Trezorerie. Din suma pe care autorităţile locale din Manoleasa au virat-o în contul de la Trezorerie, Finanţele au oprit 140.000 de lei, întrucât bărbatul avea o datorie la stat.

    Între timp, cei doi soţi au divorţat, iar în urma partajului instanţa a stabilit că soţiei îi revenea o sumă de bani în care era inclusă şi datoria achitată către Fisc.

    Cititi mia multe pe www.mediafax.ro

  • Metrou la Otopeni | Directorul Metrorex: Documentaţia pentru licitaţia lucrărilor Magistralei 6 este pregătită

    „Documentaţia pentru licitaţie este pregătită, noi am transmis-o la JICA pentru a obţine un aviz conform acordului de împrumut încheiat de România cu Guvernul Japoniei prin agenţia JICA. În momentul la care dânşii vor aviza documentaţia, noi putem să încărcăm în sistemul electronic al achiziţiilor publice şi după ce va fi validă de ANAP putem demara procedura lucrărilor de structură. Depindem de acest aviz. Documentaţia e gata pentru demararea achiziţiei lucrărilor de structură”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

    Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei a avut, în perioada 30-31 octombrie 2017, mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pe tema proiectului Magistralei 6. 1 Mai – Otopeni, potrivit unui comunicat emis, miercuri, de Metrorex.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Trei milioane de euro pentru revista Primăriei sectorului 1. Cum trebuie să scrie ziariştii

    Licitaţia a fost deja demarată, iar caietul de sarcini precizează exact de câte ori apare pe an, câte pagini vor avea, cum trebuie să scrie ziariştii, dar şi cum să fie designul şi titlurile. Articolele trebuie să fie originale, altfel “plagiatele vor fi respinse”.
     
    Câştigătorul licitaţiei se va ocupa pentru următorii patru ani de Buletinul informativ. Va asigura tot: de la redactare şi editare (cu jurnalişti şi fotoreporteri) la distribuţie (publicaţia e gratuită). Bugetul: 2,7 milioane de euro.
     
    Din cerinţe:
     
    Textul articolelor trebuie să fie coerent, clar şi concis. Construcţia frazei trebuie să aibă complexitate sintactică redusă astfel încât lectura să fie cât mai facilă; conţinutul frazei trebuie să fie corect din punct de vedere gramatical şi al exprimării.
     
    Să atragă cititorul prin coperta atractivă şi prin combinaţia text-imagine-structura paginii
     
    Serviciile care se vor presta in baza acordului-cadru trebuie sa asigure:
    – crearea continutului unui buletin informativ de 32+4 pagini format A4, cu aparitie cel putin trimestriala si cel mult lunara, avand concept editorial si grafic similar unei reviste;
     
    – tiparirea buletinului informativ cu un tiraj de 133.000 exemplare/aparitie si distribuirea gratuita la adrese din sectorul 1 (la persoane fizice in sistem door hanging si la persoane juridice în sistem door to door)”, se arata in anuntul de licitatie.

    Primaria vrea sa incheie practic un acord cadru pentru o perioada de 4 ani cu un singur operator economic, iar pentru atribuirea ulterioara a contractelor subsecvente nu se va mai organiza o competitie. Aceasta inseamna ca firma care va castiga acest acord cadru se va ocupa de furnizarea acestor servicii in urmatorii 4 ani.

  • SECTORUL 1. Trei milioane de euro pentru revista Primăriei. Cum trebuie să scrie ziariştii

  • Sunt bani, dar nimeni nu-i vrea: nicio firmă din Galaţi nu e interesată de contractul de deszăpezire a drumurilor

    Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a declarat că nu s-a ănscris nicio firmă la licitaţia pentru deszăpeziea drumurilor judeţene, cel mai probabil pentru că profitul este mic, în schimb responsabilitatea este imensă.

    „Sper să vină un operator pentru că la prima licitaţie nici măcar nu ne-a întrebat cineva cum ne cheamă. Firmele care au făcut deszapezire anul trecut nu au falimentat, dar credeţi-mă că nu este o bucurie să faci deszăpezire. Vă spun din propria experienţă, trei ani am făcut deszapezire şi nu este atât de simplu. Faptul că noi am fost destul de strânşi la pungă şi nu au fost alocate sume foarte mari de bani, să nu credeţi că cei care au făcut deszăpezire au plecat de aici cu un profit uriaş. Şi în momentul în care faci deszăpezire este lucrarea cea mai vizibilă şi toată lumea te critică. Şi atunci preferi să renunţi la astfel de lucrări”, a explicat, vineri, Costel Fotea în cadrul unei conferinţe de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O notiţă a lui Albert Einstein, în care acesta explica care este secretul fericirii, s-a vândut la o licitaţie cu 1.5 milioane de dolari

    În această călătorie, bărbatul de 43 de ani a aflat că a primit premiul Nobel pentru fizică. Vestea s-a răspândit şi mii de oameni au vrut să-l vadă pe laureatul premiului Nobel. Einstein, impresionat, dar şi ruşinat de atenţia primită, şi-a notat gândurile pe un caiet în camera de hotelului Imperial Hotel din Tokyo.

    Un curier a venit cu un colet. El “fie a refuzat bacşişul, conform culturii japoneze, fie Einstein nu avea schimbat”, potrivit AFP. În schimb, fizicianul a scris două notiţe pe care le-a dat curierului. “Dacă ai noroc, aceste hârtii vor valora ceva în viitor”, ar fi spus Einstein, potrivit vânzătorului notiţelor, un cetăţean german din Hamburg, care ar fi rudă cu curierul.

    Aceste notiţe s-au vândut la licitaţie pentru o sumă combinată de 1.8 milioane de dolari. “O viaţă calmă şi modestă aduce mai multă fericire decât căutarea succesului combintată cu o nelinişte constantă”, a scris Einstein pe notiţa care s-a vândut cu 1,5 milioane de dolari. Iniţial, valoarea estimată pentru notiţă era de doar 5000-8000 de dolari.

    Pe a doua notiţă era scris “Acolo unde există voinţă, există şi o cale” şi a fost vândută cu 240.000 de dolari.

  • Poliţiştii din Suceava, dotaţi cu maiouri antiglonţ şi anti-înjunghiere, după crima din Gara Burdujeni

    Inspectoratul de Poliţie Suceava ia măsuri după tragedia care a avut loc în vara acestui an în Gara Burdujeni, când un agent de poliţie de la Transporturi Feroviare, în vârstă de 36 de ani, a fost ucis cu un cuţit. Pentru protecţia propriilor angajaţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a scos la licitaţie achiziţionarea a 125 de bucăţi de maiouri antiglonţ şi anti-înjunghiere.

    Maiourile vor avea dimensiuni diferite, pentru achiziţia acestora IPJ Suceava alocând o sumă de 125.000 de lei.

    Pentru a fi siguri că maiourile vor salva viaţa poliţiştilor dacă sunt atacaţi, conducerea IPJ Suceava solicită firmei care va câştiga licitaţia să ofere o mostră a produsului pentru verificarea specificaţiilor solicitate, dar şi certificate de conformitate, de garanţie şi buletinele de încercări.

    Cititi mai multep e www.mediafax.ro