Reprezentanţii asociaţiei Alburnus Maior şi ai Fundaţiei Culturale Roşia Montană au ieşit, luni după-amiază, de la discuţia cu preşedintele Traian Băsescu, desfăşurată în sediul Primăriei din localitate, arătând spre mulţimea aflată în faţa instituţiei semnul victoriei şi strigându-le susţinătorilor proiectului “Trădătorilor”. În acel moment, susţinătorii proiectului, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, au încercat să ajungă în zona în care se aflau reprezentanţii celor două organizaţii opozante, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i opri.
Tag: interventie
-
De ce au căzut băncile europene la burse: speculaţii cu profit
Fenomenul a fost declanşat de diverse pretexte, iniţial fireşti (incertitudinile din iulie privind situaţia Greciei sau privind rezultatele testului de soliditate financiară), ulterior extrem de grosolane (zvonul total stupid din The Mail on Sunday că Societe Generale ar fi în pragul falimentului sau ştirea “pe surse” de joi din The Wall Street Journal că Rezerva Federală a SUA e brusc preocupată de soliditatea filialelor din State ale băncilor europene, ştire infirmată ulterior de un oficial al Fed).
În iulie, şeful UniCredit, Federico Ghizzoni, declara că scăderea acţiunilor are legătură nu cu expunerea pe obligaţiuni suverane, care nu înseamnă nici la 5% din afacerile băncii, ci exclusiv cu speculaţiile investitorilor care fac vânzări în lipsă (short selling) pe acţiuni lichide, aşa cum sunt cele ale UniCredit şi ale altor bănci, readucând astfel în discuţie aceeaşi practică speculativă contra căreia au luptat şi SUA, şi Germania din 2008 încoace, considerând-o vinovată pentru prăbuşirea Lehman Brothers, alături de tranzacţiile cu CDS-uri şi alte genuri de speculaţii cu care operează îndeosebi fondurile de investiţii speculative (hedge funds).
La jumătatea lui august, patru ţări (Franţa, Belgia, Italia şi Spania) au interzis temporar operaţiunile de vânzare în lipsă pe acţiunile băncilor lor, interdicţie care şi-a făcut însă efectul benefic doar câteva zile, adică până la ştirea din The Wall Street Journal, iar săptămâna s-a încheiat cu noi pierderi la burse pentru băncile europene – UniCredit, Intesa, Barclays, RBS, Lloyds Banking Group, Societe Generale, BNP Paribas, Deutsche Bank, Santander şi altele, cele mai lovite fiind băncile din Marea Britanie şi Germania, care nu sunt protejate de interdicţia contra practicii de short selling (vânzarea de acţiuni împrumutate, pariind pe scăderea acestora şi posibilitatea de cumpărare a lor ulterioară la un preţ mai mic).
Pentru săptămâna ce vine, evoluţiile acţiunilor vor depinde din nou de ceea ce va face Banca Centrală Europeană, consideră Laurent Fransolet, director de strategie la Barclays Capital, citat de The New York Times. Dacă BCE va continua să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole, aşa cum a făcut până acum (numai miercuri, banca a cheltuit 9-10 miliarde de euro pentru a interveni pe pieţele de obligaţiuni), situaţia va rămâne sub control, consideră Fransolet; dacă nu, costurile de îndatorare pentru Italia şi Spania vor creşte din nou până la un nivel periculos, trăgând inevitabil după ele şi acţiunile băncilor europene presupuse a avea deţineri mari de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme din zona euro.
Testul cel mare al acestei tactici va avea loc în perioada dintre sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie, sfârşitul vacanţei, când au loc noi licitaţii organizate de Italia şi Spania pentru vânzarea de obligaţiuni. “Este doar o chestiune de timp până ce marile fonduri de investiţii speculative vor dori să testeze pieţele pentru a vedea dacă pot disloca susţinerea preţurilor de către BCE”, apreciază Carl B. Weinberg, economist-şef al firmei de cercetare High Frequency Economics, citat tot de The New York Times. “Dacă susţinerea BCE va fi subminată, atunci acţiunile băncilor vor cădea. Acesta ar fi un coşmar al sfârşitului verii”, adaugă Weinberg.
-
Echipa de interventie trimisa de UE la frontierele Greciei este neputincioasa in fata imigratiei ilegale
Echipa a fost trimisa in noiembrie in Grecia, pentru a ajuta la
combaterea imigratiei ilegale pe la granita cu Turcia. Ofiterii din
cadrul RABIT nu pot insa intoarce imigrantii din drum si nici nu-i
pot trimite in tarile de origine, se arata intr-un raport intocmit
de membri ai Comisiei pentru Afaceri Interne a Camerei Comunelor,
care au vizitat echipa, relateaza The Daily Mail, in editia
electronica. “Ei nu pot intercepta imigrantii pana cand nu trec
granita in Grecia si nici nu ii pot trimite inapoi”, afirma
raportul. Ofiterii nu pot opri imigrantii inainte de a trece
granita deoarece ei actioneaza in cadrul UE. -
Casa Alba ceruse CIA informatii pentru a-l discredita pe un critic al interventiei in Irak
Glenn L. Carle, fost ofiter in cadrul CIA in timpul
Administratiei George W. Bush, a declarat ca oficiali de la Casa
Alba au incercat cel putin de doua ori sa obtina informatii
sensibile despre Juan Cole, un profesor de la Universitatea
Michigan care a criticat constant interventia in Irak. Carle a
declarat ca superiorii sai de la Consiliul National al
Informatiilor i-au spus in 2005 ca oficiali de la Casa Alba doreau
sa il compromita pe profesorul Cole, cerandu-i sa colecteze
informatii despre el. Deocamdata nu se stie daca CIA sau alte
agentii au furnizat informatii compromitatoare despre profesorul
Cole. -
Politia condamna „spiritul civic” al romanilor care vor sa aplaneze un conflict
Fiul senatoarei Sorina Placinta este acuzat de tentativa de omor
dupa ce s-a urcat cu masina pe un barbat din Bucuresti. Acesta a
incercat sa-l opreasca pe Placinta jr., care-si batea prietena. In
conflict a intervenit un al doilea bucurestean care, mult mai
hotarat si mai “pregatit” decat primul, a tras cu un pistol cu bile
de cauciuc. Incidentul redeschide o discutie mai veche: ce faci
cand vezi o agresiune? gandul va reaminteste o serie de cazuri in
care cei care au intervenit au sfarsit tragic. Alarmata de astfel
de situatii, Politia face un apel public: “Stati deoparte!”Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Seful FMI crede ca trebuie infiintata o autoritate europeana de interventie pentru banci
“UE face eforturi in domeniul reglementarilor trans-frontaliere
si de supraveghere, dar nu in aceeasi masura si in cazul
managementului crizelor si rezolvarea acestora”, a aratat
Strauss-Kahn intr-un discurs sustinut vineri la Bruxelles.Solutiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui sa
analizeze crearea unei autoritati care sa rezolve problema
falimentului unei banci care poate avea impact asupra mai multor
tari , a spus seful FMI.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Euro a atins 4,3 lei dupa caderea Guvernului
Euro a atins pragul de 4,3 lei imediat dupa anuntarea trecerii
motiunii de cenzura, insa ulterior a inceput sa coboare spre 4,28
lei, dealerii suspectand o interventie a bancii centrale, potrivit
ZF.In ultimele zile BNR nu mai intervenise pe piata, insa mentinuse
dobanzile sus pe piata monetara, oferind credite de refinantare
bancilor doar pe perioade scurte, pentru a descuraja pariurile
speculative impotriva leului. Astazi dobanzile pe piata monetara au
urcat din nou peste nivelul de 10% pe an, in timp ce dobanda cheie
a BNR este setata la 8% pe an.Alte stiri pe www.zf.ro