Tag: ING

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Michal Szczurek, ING Bank România

    Michal Szczurek, directorul general al ING Bank România, consideră că echilibrul reprezintă cea mai importantă calitate a unui lider, în detrimentul unor calităţi precum puterea de a motiva şi a convinge: „Dacă nu este o viziune corectă, poate că nu puterea de a motiva şi convinge sunt cele mai importante.

    Sunt multe figuri în istorie care au convins mulţi oameni să îi urmeze, însă când direcţia nu a fost cea mai fericită, şi rezultatele au fost în consecinţă”. O altă calitate pe care o ia în calcul este grija pentru siguranţa oamenilor, însă este de părere că, într-o lume în care nu poţi fi sigur de nimic, acest sentiment indus te poate lăsa vulnerabil, neatent la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Oferă şi un exemplu în acest sens: cei 22.000 de angajaţi ai Enron, care poate se simţeau în siguranţă la momentul în care compania raporta venituri de 111 mld. dolari, însă un an mai târziu falimentul înregistrat de aceasta devenea cel mai mare din istoria SUA.

    Astfel, subliniază el, „dacă eşti echilibrat, nu eşti cel mai bun în toate, dar îţi cunoşti punctele slabe şi poţi să le transformi în puncte forte sau poţi să ai colegi de echipă care te ajută să rezolvi situaţii şi în zonele în care nu eşti cel mai priceput”. El conduce sucursala din România a grupului olandez ING din 2012. Anterior, a avut un rol important în crearea celui mai mare fond de pensii din Polonia, iar apoi a restructurat divizia Retail Banking din cadrul ING Bank Slaski (Polonia).

     

  • ING a decis să ÎNCHIDĂ una dintre cele mai importante operaţiuni din România

    Pentru ca un client român să intre în acest serviciu şi să beneficieze de condiţii speciale de administrare a banilor trebuia să aibă de la 500.000 de euro în sus. Divizia de private banking a ING de la Bucureşti avea în adminis­trare câteva sute de milioane de euro. Exis­tau şi conturi individuale de peste 20 de milioane de euro, conform infor­maţiilor vehiculate pe piaţa bancară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ING lansează un card de credit pentru IMM-uri, limită de până la 35.000 lei

    Cardul Visa este emis pe loc atunci când toţi acţionarii companiei vin la semnarea contractului. Varianta embosată a cardului este de asemenea disponibilă, fiind eliberată în câteva zile.

    Produsul este disponibil şi pentru noii clienţi ING, caz în care analiza dosarului durează minim două zile. Pentru această categorie, limita cardului de credit ajunge la 25.000 lei.

    Condiţiile produsului sunt aceleaşi pentru ambele categorii de clienţi : zero costuri de emitere a cardului şi de acordare a creditului şi un cost anual de administrare de 75 de lei. Printre principalele beneficii, cardul oferă o perioadă de graţie de 45 de zile pentru orice achiziţie plătită printr-un POS sau canal online din ţară sau din străinătate. Dacă sumele folosite sunt returnate în totalitate până la scadenţă, clienţii beneficiază de o dobândă de 0% pentru sumele utilizate. Dacă suma folosită de pe cardul de credit nu este restituită până la scadenţă, clienţii au o dobândă fixă de 25% pe an calculată numai pentru diferenţa de sumă rămasă de plată. Dobânda de 25% se aplică inclusiv sumelor retrase din ATM-uri.

    Totodată, clienţii care au tranzacţii de câte 1000 lei minim fiecare pot opta să realizeze plata în trei rate cu o dobândă de 0% dacă achită printr-un POS, oriunde în lume la cei peste 44 milioane de comercianţi ce acceptă cardurile VISA.

    Contractul este actualizat automat, fără a mai fi nevoie de documente suplimentare pentru reînnoire.

    „În acest an, am văzut o cerere clară pe acest segment de clienţi, dat fiind că portofoliul de microîntreprinderi cu credit a crescut cu 40%”, a declarat Daniel Llano, Head of Retail ING România.

    „Prin lansarea acestui nou card de credit destinat IMM-urilor, parteneriatul dintre Visa şi ING Bank vine să acopere două nevoi reale ale antreprenorilor: accesul facil la solutii de finantare si un control mai strict al sumelor cheltuite. Mai mult, un beneficiu major este perioada de graţie, a cărei utilitate devine şi mai evidentă în cazurile deloc rare în care firmele se confruntă cu termene prelungite de încasare a facturilor”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia în cadrul Visa.

  • ING România, profit de 391 milioane de lei în T3, în creştere cu 35%

    Costurile de risc au atins 65 milioane lei, o creştere de 21%, corelată cu creşterea portofoliului. Rata creditelor neperformante a rămas mult sub media pieţei, la 3,6% la finalul lui septembrie 2017, chiar cu 0,9% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    După cele nouă luni ale anului, ING a raportat un profit brut de 459 milioane lei, în urma creşterii portofoliului, ajustarea nivelului de risc şi creşterea numărului de clienţi. Excluzând veniturile excepţionale obţinute din vânzarea acţiunilor Visa raportate la finalul lui septembrie 2016, profitul brut din acest an este mai mare cu 117 milioane lei, de la 342 milioane lei. Profitul net a crescut şi el cu 35%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 391 milioane lei.

    Cota de piaţă a băncii pe creditare a crescut la 8,9% în al treilea trimestru din 2017, ceea ce înseamnă volume de 21.1 miliarde de lei, o creştere de 24% de la un an la altul, cu o contribuţie echilibrată din partea celor trei divizii ale băncii. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, volumul noilor credite de nevoi personale a crescut cu 20% în ultimele 12 luni, în special datorită procesului de creditare Instant, ce permite clienţilor să aibă acces la bani în câteva minute.

    Per ansamblu, portofoliul de creditare este echilibrat între persoane fizice şi juridice (54% vs 46%), împrumuturile oferite IMM-urilor raportând o creştere de 31% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. ING România a atras din partea clienţilor săi 25 miliarde lei în depozite, o creştere cu 21%, ce a dus cota de piaţă a băncii pe acest segment la 8,3%.

  • Tehnologia obligă băncile să se schimbe dacă nu vor să piardă clienţi

    În septembrie anul acesta ING România a anunţat lansarea primului credit de nevoie personale instant, ce poate fi obţinut doar online, fără să fii nevoit să te deplasezi la o sucursală. ”Este practic acelaşi credit pe care-l ofeream în sucursale, doar că acum este şi online“, dă asigurări Daniel Llano Manibardo, director retail banking al ING. Acest lucru este posibil datorită protocolului de lucru cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi a semnăturii electronice certificate care are aceeaşi valoare legală cu semnătura tradiţională.

    Clientul ING solicită emiterea unui certificat digital de către InfoCERT SPA Italy, prin intermediul Home’Bank, pe care îl va folosi pentru a semna termenii şi condiţiile creditului. Cei care vor să acceseze un astfel de împrumut trebuie să aibă cel puţin 18 ani, să fi fost angajat timp de cel puţin un an şi cel puţin 6 luni la actualul angajator, dar şi să aibă venituri stabile (salariu sau pensie) raportate la ANAF de minimum 1.000 de lei.

    ”Suntem foarte fericiţi de rezultatele acestui împrumut. Am avut o lansare graduală pentru a putea culege feedback de la clienţi“, spune Manibardo. El nu oferă informaţii precise despre numărul de aplicanţi sau de credite acordate până acum, invocând că nu poate divulga informaţii înainte de închiderea semestrului financiar; menţionează însă că au acordat sute de astfel de împrumuturi.

    Rata dobânzii este fixă şi variază între 8,25% şi 11,95%. Cea mai mică rată este obţinută de clienţii care au salariu la ING şi care optează pentru asigurare. ”Oferim discount-uri la asigurare dacă aleg un împrumut pentru a încuraja clienţii să se protejeze. Când comparăm nivelul de credite neperformante cu cele din piaţă, ING este la jumătate“, explică directorul de retail al ING decizia de a promova achiziţia unei asigurări.

    Acum doar clienţii ING pot avea acces la acest împrumut, dar în viitor – pe parcursul anului viitor – va fi disponibil şi celor care încă nu au o relaţie cu această bancă.

    Ideea acestui credit a apărut în urmă cu doi ani; în septembrie 2015, ING a lansat creditele instant în colaborare cu ANAF. ”Vânzările s-au triplat şi satisfacţia clienţilor a crescut“, spune Daniel Llano Manibardo. Clienţii au întrebat de ce era nevoie să meargă la sucursale pentru a accesa un astfel de împrumut; acest fapt i-a pus pe gânduri pe reprezentanţii ING.
    Răspunsul a fost în semnătura digitală sau semnătura electronică, echivalent al semnăturii tradiţionale şi care are aceeaşi valoare legală ca şi cea de pe hârtie. Astfel, o persoană ar putea să semneze pentru un împrumut, să-şi plătească taxele, să înfiinţeze o companie sau chiar să voteze. Lucruri deja posibile în Estonia datorită sistemului digital pus la punct în detaliu.

    Practic, semnătura electronică este un număr reglementat de către Uniunea Europeană, însă nu este o metodă de semnare de acte foarte întâlnită în rândul consumatorilor, ci mai degrabă  una care uşurează activitatea companiilor. ”Existau nişte bariere pentru utilizarea unei astfel de semnături. Prima era că trebuia să meargă într-un loc fizic pentru a putea solicita o semnătură digitală şi a doua era costul şi faptul că trebuie să plătească pentru a reînnoi acest certificat“, spune Manibardo; el precizează că ING se ocupă de aceste costuri, dar o dată la trei ani clientul trebuie să plătească pentru reînoirea certificatului.

    Clienţii tot mai mobili şi mai mereu online preferă interacţiunile în mediul virtual, lucru vizibil şi în statisticile băncii olandeze. în acest moment, un client vizitează o sucursală la fiecare 10 luni, sună la fiecare nouă luni şi se conectează la aplicaţie la fiecare trei zile. Mai mult, numărul de interacţiuni online cu banca a crescut de la 20 de milioane anul trecut, la 60 de milioane în prezent. ”Aproape 60% dintre clienţii ING interacţionează cu banca prin canalale digitale“.

    El atribuie această creştere faptului că ING se află în expansiune atât în ce priveşte cota de piaţă, dar şi activele; acest lucru este influenţat şi de apetitul tot mai mare pentru serviciile bancare online. 24% dintre clienţi accesau Home’Bank la începutul lui 2017, dar până la final, această pondere ar urma să ajungă la 35%. ”Toate produsele noastre vor fi disponibile şi online. Asta este evoluţia naturală a lucrurilor. Iar asta va fi o realitate la anul. în acest moment, jumătate din produsele ING sunt disponibile online“, explică directorul de retail strategia de digitalizare a băncii.

    Un alt serviciu non-tradiţional pe care ING îl oferă este ING Bazar, ce poate fi accesat din aplicaţia Home’Bank, prin care utilizatorii pot obţine discount-uri la cumpărături. Din 2015, când a fost implementat serviciul, peste 50.000 de clienţi (în jur de 20% dintre clienţii care au Home’Bank) au cumpărat produse prin bazar şi ”au beneficiat de discount-uri cumulate de peste 1 milion de euro“, potrivit lui Daniel Llano Manibardo.

    ”Industria bancară se transformă, mergem dincolo de bankingul tradiţional, explorăm oportunităţi noi şi ne gândim cum putem fi relevanţi pentru clienţii noştri“, adaugă Manibardo. într-adevăr, băncile trebuie să găsească metode noi de a atrage clienţi şi de a-i menţine, mai ales în condiţiile în care tot mai multe startup-uri din zona de fintech (financial technology) au propuneri interesante şi astfel ar putea să atragă din clienţii băncilor. Startup-ul din Marea Britanie pe nume Loot poate administra banii clientului la fel ca orice bancă şi poate emite un card cu care poţi face cumpărături, însă spre deosebire de instituţiile de banking, Loot poate analiza profilul consumatorului şi poate vedea unde şi în ce fel îşi cheltuieşte clientul banii astfel încât să poată face predicţii şi avertizări. Astfel, Loot ajută utilizatorul să-şi administreze mai bine finanţele şi cheltuielile. Un lucru pe care o bancă nu-l face astăzi. Acesta este doar un exemplu al micilor companii financiare care propun servicii inedite pentru clienţii băncilor.

    În 2015, numai în SUA au fost fondate 1.000 de companii fintech, dar în anul următor numărul acestora s-a înjumătăţit; în 2017 au apărut 88 de companii de acest fel. în prezent, multe dintre companii aleg să lucreze pentru marile bănci. ”Avem parteneriate cu peste 100 de startup-uri Fintech. Faptul că lucrăm cu ei ne aduce agilitate, experienţă antreprenorială şi o viziune asupra tehnologiei foarte fresh. Noi avem mulţi clienţi, suntem organizaţi, interesaţi de agilitate şi avem resursele să implementăm programe“, spune Manibardo care dă două exemple de astfel de parteneriate.

    Unul în Spania, cu Kabbage, cu ajutorul căruia pot acorda împrumuturi online deoarece acolo nu există un protocol de lucru dintre bănci şi biroul de taxe şi impozite. Altul este Scalable, cu care lucrează pe piaţa din Germania; acest serviciu le permite clienţilor să investească pe bursă, în urma sfaturilor primite din partea unui robot (algoritm). Un sfătuitor robot, care face procesul mai eficient şi care le permite clienţilor să facă investiţii cu aceeaşi acurateţe precum un om, susţine Manibardo; şi, bineînţeles, cu un cost mai mic pentru companie.

    Întrebat dacă un astfel de serviciu – investiţii ghidate de un algoritm – ar putea ajunge şi în România, Manibardo răspunde că în cadrul ING diferite produse sunt testate în mai multe ţări şi când au succes este luată în calcul introducerea şi pe alte pieţe.
    Dacă nu era deja evident, la fel ca şi în cazul altor industrii şi cea bancară se află sub influenţa tehnologizării; unele bănci au început să implementeze chatbots cu care clienţii pot discuta, dar şi algoritmi de inteligenţă artificală cu ajutorul cărora instituţiile financiare pot colecta mai multe informaţii despre nevoile şi dorinţele clienţilor lor. ”De exemplu, dacă un client intră des pe pagina produsului de economisire, înseamnă că e interesat şi noi trebuie să ţinem cont de asta când îi oferim următorul produs. Sucursala ar trebui să aibă informaţia, cei de la call center ar trebui să ştie asta şi aşa mai departe“.

    ”Bankingul, la fel ca orice alt serviciu, trece printr-o transformare semnificativă şi este foarte influenţat de digitalizarea economiei“, concluzionează Daniel Llano Manibardo şi precizează că aproape jumătate din oamenii de la divizia ING retail România nu lucrau în banking în urmă cu trei ani, explicaţia fiind că este nevoie de oameni din industrii diferite pentru a se adapta la noile trenduri.

     

  • De la ce bănci poţi lua în prezent cele mai avantajoase cinci credite ipotecare

    Cea mai mică dobândă, de 3,18%, aparţine creditului ipotecare standard de la CEC Bank (DAE 3,74%), suma totală de rambursat ajungând la 388.692 lei. În cazul Garanti Bank, dobânda este de 4,17% (DAE 4,52%), la ING Bank de 4,51% (DAE 4,62%), la Raiffeisen Bank, creditul Casa Ta are o dobândă de 4,5% (DAE 3,7%), iar Casa Mea BCR de 4,5%, fixă 60 de luni (DAE 4,73%).

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • De la ce bănci poţi lua în prezent cele mai avantajoase cinci credite ipotecare

    Cea mai mică dobândă, de 3,18%, aparţine creditului ipotecare standard de la CEC Bank (DAE 3,74%), suma totală de rambursat ajungând la 388.692 lei. În cazul Garanti Bank, dobânda este de 4,17% (DAE 4,52%), la ING Bank de 4,51% (DAE 4,62%), la Raiffeisen Bank, creditul Casa Ta are o dobândă de 4,5% (DAE 3,7%), iar Casa Mea BCR de 4,5%, fixă 60 de luni (DAE 4,73%).

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • LOVITURĂ de proporţii pentru RCS/RDS. Anunţul a fost făcut OFICIAL azi

    Una din facilităţi, în valoare de 140 de milioane de euro, o fost obţinută pentru finalizarea achiziţiei operatorului ungar de telecomunicaţii Invitel Tavkozlesi Zrt de către Digi Kft, subsidiara din Ungaria a RCS & RDS.

    Cealaltă facilitate, în valoare de 60 de milioane de euro va fi folosită pentru „scorpuri generale corporative ale societăţii”, precizează un comunicat al companiei remis Bursei de Valori.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • ING lansează primul credit de nevoi personale instant pentru care nu eşti nevoit să mergi la bancă

    Produsul este valabil momentan doar pentru clienţii ING dar Daniel Llano Manibardo, directorul segmentului de Retail Ing România, spune că va fi disponibil în curând şi pentru persoanele care nu sunt clienţi ING.

    Termenii de obţinere a creditului sunt exact aceiaşi ca şi în cazul accesării unui credit la ghişeul unei agenţii, vârsta minimă fiind 18 ani, vechimea în muncă minim un an, veniturile stabile raportate la ANAF de minim 1.000 de lei, iar suma maximă care poate fi împrumutată este de 90.000 de lei.

    Procedura a devenit posibilă datorită unui protocol de lucru pe care ING îl are cu ANAF şi cu InfoCERT SPA Italy, aceasta din urmă fiind o autoritate de certificare la nivel european, care se va ocupa cu certificarea semnăturii digitale a clientului pentru a semna cu aceasta contractul de creditare în interiorul platformei.

    Costurile de acordare a împrumuturilor de nevoi personale instant online sunt aceleaşi ca şi în cazul celor contractate la sediile ING. Pentru a obţine un credit de nevoi personale la ING, online sau în sediu, clientul trebuie să achite o taxă de analiză de 200 de lei, iar dobânda anuală aferentă creditului variază între 8,25% şi 11,95%. Aceasta este determinată de veniturile clientului încasate în contul său ING, de alegerea asigurării şi de valoarea împrumutului. Pentru obţinerea semnăturii electronice calificate, ING nu percepe costuri suplimentare.

    Penetrarea banking-ului online a obţinut o rată incredibilă de creştere, mai ales de pe dispozitivele mobile – de exemplu, numărul de accesări ale conturilor de internet banking de pe smartphone a crescut cu 214%, de la 40,6 milioane de autentificări, la 87 de milioane, în intervalul 2015 – 2016. Numărul de tranzacţii realizate de pe mobil, în aceeaşi perioadă, a crescut cu 207%, de la 6 milioane de tranzacţii, la 12,7 milioane.

  • ING lansează credit cu Internetul. Noul credit INSTANT poate fi obţinut total online prin platforma Home`Bank

    Produsul este valabil momentan doar pentru clienţii ING dar Daniel Llano Manibardo, directorul segmentului de Retail Ing România, spune că va fi disponibil în curând şi pentru persoanele care nu sunt clienţi ING.

    Termenii de obţinere a creditului sunt exact aceiaşi ca şi în cazul accesării unui credit la ghişeul unei agenţii, vârsta minimă fiind 18 ani, vechimea în muncă minim un an, veniturile stabile raportate la ANAF de minim 1.000 de lei, iar suma maximă care poate fi împrumutată este de 90.000 de lei.

    Procedura a devenit posibilă datorită unui protocol de lucru pe care ING îl are cu ANAF şi cu InfoCERT SPA Italy, aceasta din urmă fiind o autoritate de certificare la nivel european, care se va ocupa cu certificarea semnăturii digitale a clientului pentru a semna cu aceasta contractul de creditare în interiorul platformei.

    Costurile de acordare a împrumuturilor de nevoi personale instant online sunt aceleaşi ca şi în cazul celor contractate la sediile ING. Pentru a obţine un credit de nevoi personale la ING, online sau în sediu, clientul trebuie să achite o taxă de analiză de 200 de lei, iar dobânda anuală aferentă creditului variază între 8,25% şi 11,95%. Aceasta este determinată de veniturile clientului încasate în contul său ING, de alegerea asigurării şi de valoarea împrumutului. Pentru obţinerea semnăturii electronice calificate, ING nu percepe costuri suplimentare.

    Penetrarea banking-ului online a obţinut o rată incredibilă de creştere, mai ales de pe dispozitivele mobile – de exemplu, numărul de accesări ale conturilor de internet banking de pe smartphone a crescut cu 214%, de la 40,6 milioane de autentificări, la 87 de milioane, în intervalul 2015 – 2016. Numărul de tranzacţii realizate de pe mobil, în aceeaşi perioadă, a crescut cu 207%, de la 6 milioane de tranzacţii, la 12,7 milioane.