Tag: incepere

  • Povestea fraţilor care au creat un adevărat imperiu cu afaceri de peste 30 de miliarde de dolari, dar care acum se prăbuşeşte. Care este motivul pentru care au ajuns în situaţia asta

    Moshin şi Zuber Issa, deţinătorii unuia dintre cele mai mari lanţuri de retail din Marea Britanie, şi-au dezvoltat imperiul în era banilor ieftini, prin zeci de împrumutui destinate investiţiilor, care i-au transformat în unii dintre cei mai mari proprietari de benzinării şi magazine de proximitate din întreaga  lume. Acum, când dobâznile sunt la un nivel record, împrumuturile care totalizează un milard de dolari, trebuie returnate, scrie Bloomberg.

    Cei doi fondatori se luptă să menţină controlul asupra imperiului lor de afaceri, care include peste 6.000 de benzinării din întreaga lume, restaurante Subway şi unul dintre cei mai mari băcănii din Marea Britanie. Imperiul fraţilor Issa este evaluat la aproximativ 30 de miliarde de dolari.

    Costurile mai mari ale împrumuturilor îi forţează pe fraţi şi pe TDR Capital, firma britanică de private equity care i-a susţinut în cele mai multe dintre afacerile lor, să vândă active importante pentru a rambursa datoriile.

     Aceştia deţin în continuare participaţii totale de peste 1 miliard de dolari fiecare în EG Group, dar acţiunile s-au prăbuşit în decurs de numai doi ani. Pe măsură ce costul vieţii în Marea Britanie a continuat să crească ei s-au confruntat şi cu acuzaţii de manipulare a preţului la carburanţi, imediat după ce au cumpărat Asda – al treilea cel mai mare supermarket din ţară – mişcare văzută ca cea mai mare lovitură dată de fraţii Issa în favoarea businessului lor.

    Valoarea combinată a participaţiilor lor la EG Group şi Asda a scăzut cu aproape 60% de la sfârşitul anului 2021 şi valorează acum aproximativ 2,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

    În 2015, fraţii Issa au deschis uşa investitorilor străini, atunci când au vândut 50% din EG Group către TDR Capital. În anii următori, EG Group a încheiat una dintre cele mai mari importante tranzacţii din istoria sa, în afara Marii Britanii. Mai exact, în 2017 EG Group reuşeşte să cumpere 2.100 de benzinării din Germania şi Italia de la gigantul Exxon Mobil Corp. Ele reprezintă o treime din portofoliul global al companiei britanice.

    Apogeul imperiului de business a fost atins în 2021, atunci fraţii Issa au cumpărat lanţul de retail Asda de la Walmart, devenind peste noapte cele mai importante nume din retailul britanic. Cu toate acestea, sincronizarea nu putea fi mai proastă, pentru că în acea perioada era împrumuturilor ieftine se pregătea să apună.

    Activele fraţilor Issa din întregul lor imperiu au crescut cu aproape 3.000.000% în ultimele două decenii, ajungând la peste 30 de miliarde de dolari. Tot în ultimele două decenii pieţele bursiere din SUA s-au bucurat de cea mai longevivă perioadă de creştere, iar băncile centrale din întreaga lume au pompat trilioane în economii, stimulând preţurile activelor în timp ce ratele dobânzilor se situau aproape de – sau chiar sub – zero.

    Trecutul le-a adus fraţilor Issa un succes incontestabil, dar prezentul, cu ratele dobânzilor aflate încă sus nu promite decât probleme pentru imperiul lor de business. La uşa Asda au început să bată băncile şi investitorii pentru împrumuturile care au asigurat ascensiunea fulminantă a imperiului de business, finanţată de una dintre cele mai mari oferte de obligaţiuni din ţară şi cu mai puţin de un miliard de lire sterline, venit din banii proprii ai fraţilor Issa şi TDR Capital.

    EG Group a vândut în cele din urmă majoritatea activelor sale din Marea Britanie şi Irlanda către Asda, anul trecut, pentru 2 miliarde de lire sterline, pentru a ajuta la plata datoriilor, ceea ce a sporit îngrijorarea cu privire la finanţele interconectate ale întreprinderilor.

    EG Group a raportat luna aceasta un profit înainte EBITDA de 1,1 miliarde de dolari pentru 2023, cel mai mic din ultimii patru ani, subliniind modul în care cheltuielile mai mari cu datoriile afectează profiturile companiei din Blackburn, Anglia. Aceasta a strâns anul trecut peste 1,5 miliarde de dolari pentru a-şi consolida finanţele, finanţate parţial de creditori privaţi cu rate ale dobânzii de aproximativ 13%, aproape triplu faţă de împrumuturile sale bancare realizate în urmă cu 5 ani.

  • Un imperiu de 30 de miliarde de dolari începe să se clatine: EG Group, fondat de fraţii Issa, care deţin gigantul de retail britanic Asda, are probleme. Muntele de împrumuturi luat în era banilor ieftini trebuie returnat, iar dobânzile mari bat la uşă, în timp ce averile celor doi fraţi au început să scadă vertiginos

  • Edenred a numit un nou director general pentru piata din România, pe Görkem Oran, în locul Danei Sîntejudean, care a fost promovată anul trecut în funcţia de Director Zonal

    Compania de beneficii extrasalariale Edenred a numit începând cu data de 1 martie un nou director general pentru piata din România, pe Görkem Oran, în locul Danei Sîntejudean, care a fost promovată în funcţia de Director Zonal Edenred pentru Europa, Orientul Mijlociu şi America Hispanică (EMEHA) începând cu 1 iulie 2023.

    Cu peste 15 ani de experienţă în vânzări, Görkem Oran s-a alăturat echipei Edenred Turcia în 2019 în calitate de Chief Sales Officer. În 2022, a fost promovat în funcţia de Chief Sales, Partners and Payment System Officer, fiind responsabil pentru consolidarea poziţiei de lider a celei mai mari reţele de companii-client din industrie.

    „Sunt bucuros să mă alătur echipei Edenred România şi să duc mai departe realizările remarcabile obţinute de-a lungul celor 25 de ani de prezenţă în România. Împreună, vom continua să dezvoltăm platforma digitală Edenred care conectează angajatorii, angajaţii, partenerii şi comunităţile locale şi care ne permite să oferim soluţii care cresc rata de retenţie a angajaţilor, îmbunătăţesc puterea de cumpărare şi bunăstarea acestora şi contribuie la creşterea economiei locale. Scopul meu este să atingem ceea ce ne-am propus, în linie cu planul nostru strategic de dezvoltare până în 2025, şi să rămânem axati pe inovare, un exemplu în acest sens fiind parteneriatul recent cu platforma de food delivery Glovo”, a declarat Görkem Oran.

    Strategie lui include şi continuarea investitiilor în dezvoltare tehnologică pentru extinderea şi îmbunătăţirea platformei Benefit şi consolidarea iniţiativelor de responsabilitate socială, în special programul FOOD.

    Görkem Oran este licenţiat în Economie la Universitatea Koç şi a obţinut un MBA în Management la Universitatea Boğaziçi. Şi-a început cariera în 2007 ca specialist în vânzări în Grupul de Soluţii Tehnologice din cadrul Hewlett Packard. În 2016, a fost numit director de vânzări la nivel naţional şi a lucrat pentru aceeaşi companie până în 2019.

    „În noul meu rol, am încredere că, împreună cu echipele din regiunea EMEHA, vom consolida poziţia de lider a Edenred, prin extinderea şi diversificarea portofoliului de soluţii, cu focus pe progresul tehnologic şi calitatea serviciilor şi asigurând cea mai bună experienţă digitală posibilă. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu fiecare echipă, din fiecare regiune şi ţară, pentru a ne îndeplini obiectivele împreună”, a declarat Dana Sîntejudean.

  • Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 6,85% pe an. De la începutul anului, românii au investit peste 3,2 miliarde lei în titlurile de stat Tezaur

    Ministerul Finanţelor a lansat începând de miercuri, 13 martie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, şi dobânzi anuale de 6,1%, respectiv 6,85%.

    Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

    De la începutul acestui an, prin cele trei emisiuni precedente, investitorii au cumpărat titluri de stat Tezaur de peste 3,2 miliarde lei, spun oficialii instituţiei.

    Potrivit acestora, în perioada 13 martie – 11 aprilie, titlurile de stat pot fi cumpărate online numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Totodată, între 13 martie – 12 aprilie, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului.

    În paralel, titlurile de stat pot fi cumpărate prin Compania Naţională Poşta Română între 13 martie – 11 aprilie, în mediul urban, şi 13 martie – 10 aprilie în mediul rural.

    Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

    De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

    Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

    Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

  • Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia. Revenirea la capacitate optimă, estimată pentru luna mai

    Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), companie membră a grupului KMG International, a început revizia generală a rafinăriei Petromidia, programată pentru perioada 8 martie – 26 aprilie, un amplu proiect care vizează mentenanţa, recertificarea şi modernizarea unităţilor de producţie din cea mai mare rafinărie din România, conform unui comunicat publicat la Bursă.

    Pentru prima etapă a reviziei, operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti vizează sistarea proceselor operaţionale. Produsul petrolier va fi eliminat din toate unităţile de producţie, urmând ca lucrările propriu-zise să dureze aproximativ 40 de zile. La finalul acestora, instalaţiile vor fi reintroduse, etapizat, în fluxul de producţie al rafinăriei, iar specialiştii estimează că Petromidia va putea reveni la capacitate optimă în luna mai.

    „Lucrările vor fi coordonate de Rominserv (contractorul general al KMG International) şi vor fi executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România şi din alte ţări europene, cu expertiză vastă în proiecte de o asemenea anvergură (…) vor fi implementate şi proiecte care vizează înlocuirea reactoarelor din instalaţia de Hidrofinare Motorină, modernizarea şi schimbarea unor componente şi subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalaţia de Cocsare Întârziată”, scriu reprezentanţii Rompetrol Rafinare.

    Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie şi necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de patru ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranţă, atât instalaţiilor tehnologice, cât şi angajaţilor de pe platformă.

    De asemenea, prin lucrările care vor fi efectuate, poate fi creat un cadru favorabil pentru viitoare investiţii în capacităţile de producţie, în cazul în care o potenţială dezvoltare a activelor operaţionale se va dovedi viabilă. În timpul reviziei, rafinăria Vega Ploieşti îşi va reduce parţial activitatea, pentru o serie de lucrări de mentenanţă, dar şi pe fondul reducerii materiilor prime şi semifabricatelor furnizate de rafinăria Petromidia Năvodari.

    Rompetrol Rafinare a înregistrat o pierdere de 279,5 milioane de dolari în 2023 din cauza reevaluării activelor, de la un profit de 90,3 milioane de dolari în 2022. Afacerile au scăzut cu 19% la 5,33 miliarde de dolari.

    Acţiunile sunt pe minus cu 9,1% în ultimul an, pe tranzacţii de 1,2 milioane de lei şi o capitalizare de 2,1 miliarde de lei. Din acţionariat fac parte KMG International (48,1% din capital) şi statul român (44,7%), conform BVB.

  • Oraşul din România în care multe blocuri au început să se încline. “O să ne ducem la vale cu toţii”

    Locatarii din peste o sută de apartamente ale unor imobile din Galaţi, simt cum podeaua le fuge de sub picioare.
    Măcinate de vreme, casele în care locuiesc, vechi de aproape 60 de ani, s-au înclinat ameninţător de tare. În unele cazuri, între blocurile lipite au apărut spaţii de un metru. Primăria promite soluţii, dar spune că şi proprietarii trebuie să se implice.

    Blocul E4, situat într-un cartier din centrul Galaţiului, e fost construit în 1965, iar acum este încadrat în clasa a 2-a de risc seismic. Cele cinci scari, în care se află câte 20 de apartamente, au fost ridicate fără subsol, aşa că soluţia tehnică de acum aproape 60 de ani s-a dovedit a fi una nu tocmai trainică.

    Locatar: “Uitaţi la etajul doi cum a plecat din armătura blocului. Uitaţi! Se vede cu ochiul liber cum scările unu, doi şi trei au plecat într-o parte”.

    Locatar: “Eu stau la trei, acolo, vedeţi? Ia uitaţi ce distanţă apare! La mine deja s-a infiltrat apa în casă”.

    Aceeaşi variantă de construcţie – fără subsol – a fost aleasă şi pentru alte imobile din cartier, care au probleme similare.

    Locatar: “S-a lăsat în faţă blocul. Nu mai circulă apa prin interior, nu se mai duce apa în canalizare”.

    Locatară: “A început să se ducă din ce în ce mai mult la vale. Mobila mea din sufragerie stă deja pe-o parte. Ce-o să facem? O să vină un cutremur mare şi o să ne ducem la vale cu toţii”.

    Înăuntru, lucrurile arată şi mai înfricoşător. Uşile şi ferestrele se închid forţat şi nu există perete care să nu fie brăzdat de crăpături.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Bătălia titanilor începe să devină toxică. Sam Altman, Co-fondatorul OpenAI, creatorul ChatGPT, face dezvăluiri şocante după ce a fost dat în judecată de Elon Musk

    Elon Musk, CEO-ul gigantului Tesla şi Sam Altman, omul din spatele ChatGPT, au ajuns de la lucra împreună pentru revoluţia inteligenţei artificiale  la război în tribunal. După ce Musk l-a dat în judecată pe Altman pentru că OpenAI, cofondată de acesta, şi-ar fi abandonat misiunea non-profit în urma încheierii unui parteneriat cu Microsoft, Altman a ripostat şi a făcut publice mai multe mailuri unde CEO-ul Tesla făcea presiuni pentru a obţine controlul OpenAI, scrie Bloomberg.

    „Tesla este singura speranţă dacă vreţi să ţineţi vreodată pasul cu Google. Chiar şi aşa, probabilitatea de a ne transforma într-un rival pentru Google este mică, dar nu este 0”, scria Musk într-unul dintre e-mailurile făcute publice de Sam Altman

    Musk a încercat să convingă cercetătorii OpenAI să părăsească compania şi să se alăture Tesla, iritându-şi colegii. Până în februarie 2018, directorii OpenAI au respins oferta sa de preluare a controlului, iar Musk a decis să se retragă din funcţia de copreşedinte. Altman a devenit atunci director executiv.

    Altman şi Musk au continuat să discute despre IA şi, deşi Musk a încetat să mai susţină financiar OpenAI, a continuat să plătească chiria pentru spaţiile de birouri şi de muncă a acesteia. Altman a continuat să îl susţină public pe Musk după ce a lansat filiala de business OpenAI în martie 2019.

    Când investitorii au început să se debaraseze de acţiunile Tesla, el s-a grăbit să ia apărarea lui Musk.

    „Este greşit să vă întoarceţi împotriva Tesla. A paria împotriva lui Elon, este din punct de vedere istoric, o greşeală”, scria şeful OpenAI pe Twitter.

    Relaţia dintre cei doi antreprenori a suferit o lovitură în noiembrie 2022, când OpenAI a lansat ChatGPT, un chatbot care putea scrie poezii şi genera coduri de calculator.

    Spre iritarea lui Altman, Musk şi-a exprimat public îngrijorarea că chatbotul a accelerat o cursă periculoasă de dezvoltare a unei inteligenţe artificiale puternice şi complexe. De asemenea, Musk a început să se întrebe prin intermediul tweet-urilor cum de organizaţia non-profit pe care a cofondat-o a lansat o entitate cu scop lucrativ care a strâns miliarde de dolari de la Microsoft.

    Aceste plângeri şi suspiciuni au devenit baza procesului deschis de Musk împotriva lui Altman.

    La scurt timp după ce OpenAI a lansat ChatGPT, Musk a anunţat că a tăiat accesul OpenAI la baza de date de la Twitter, platforma social-media pe care o achiziţionase recent. OpenAI luase în considerare posibilitatea de a utiliza datele Twitter pentru a-şi antrena modelele de chatboţi.

    În acea perioadă, Musk i-a spus lui Altman despre planurile sale de a înfiinţa o companie concurentă de inteligenţă artificială, xAI. Altman s-a întrebat dacă adăugarea unui alt concurent în cursa pentru inteligenţa artificială ar putea atenua îngrijorările lui Musk. În lunile de după lansarea ChatGPT, Musk a început să racoleze angajaţi ai OpenAI pentru xAI. De asemenea, el a ameninţat că îi va da în judecată pe Altman şi OpenAI.

    În noiembrie, Musk şi-a anunţat propriul chatbot, Grok. El l-a descris ca fiind un concurent mai puţin “woke” al ChatGPT. Musk a oferit noului chatbot acces la tezaurul de date online al Twitter, precum şi spaţiu în biroul său din San Francisco. În ultimele săptămâni, xAI a început să se pregătească pentru o nouă rundă de strângere de fonduri, o mişcare care probabil va intensifica cursa împotriva OpenAI.

  • Bătălia titanilor începe să devină toxică: După ce Elon Musk l-a dat în judecată pe Sam Altman, Co-fondatorul OpenAI, creatorul ChatGPT ripostează şi face publice zeci de e-mailuri prin care Musk ar fi făcut presiuni pentru a strânge mai mulţi bani şi a propus o fuziune cu Tesla

  • Piaţa chiriilor din Londra îşi revine la normal: După un an de oferte reduse şi de creşteri record ale chiriilor, majorările preţurilor au început să scadă treptat

    Piaţa londoneză a chiriilor a început să se „normalizeze” după un an de ofertă redusă şi de creşteri recente record ale chiriilor, potrivit Foxtons, cu mai puţini potenţiali chiriaşi care urmăresc fiecare anunţ, raportează Financial Times.

    Agentul imobiliar axat pe Londra a declarat că a văzut mai multe proprietăţi ieşite pe piaţă, cu mai puţini solicitanţi pentru fiecare anunţ, şi se aşteaptă ca majorările de chirii să încetinească în acest an – chiriile crescând mai lent faţă de actualele maxime istorice.

    Veniturile din închirieri, care au crescut cu 16% anul trecut, au ajutat Foxtons să compenseze o scădere de 14% a veniturilor din vânzarea de locuinţe. Compania şi-a majorat veniturile totale cu 5%, la 147 milioane de lire sterline, profitul operaţional fiind ajustat cu 2%, la 14 milioane de lire sterline.

  • Atenţie, contribuabili: Programul webinariilor ANAF din această lună

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor o serie de webinarii.

    Webinariile oferite de ANAF au o durată de două ore şi înscrierile se pot efectua până la data şi ora începerii seminariilor, în limita locurilor disponibile. De asemenea, seminariile sunt înregistrate şi vor fi publicate pe canalul de Youtube al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    La un seminar pot participa simultan un număr de maximum 1000 de persoane.

    Regulamentul pentru buna desfăşurare a seminarilor este următorul, conform informaţiilor oficiale:

    1. Accesaţi link-ul de participare cu cel puţin 5 minute înainte de începerea seminarului;

    2. În timpul seminarului microfoanele participanţilor vor fi închise de moderator.

    3. Întrebările vor fi adresate doar în timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri.

    4. În timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri vă puteţi înscrie pentru adresarea întrebărilor prin ridicarea măinii (raise hand), moment în care, în funcţie de numărul de întrebări, moderatorul vă va porni microfonul.

    5. La întrebările din cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri se va răspunde în plen, în funcţie de numărul şi de complexitatea acestora.

    Seminariile aferente lunii martie 2024 sunt: