Tag: hotel

  • Thailanda: ţara cu o mie de feţe

    Imaginile erau absolut spectaculoase, iar contrastul cu perspectiva pe care o aveai de la baza hotelului era pur şi simplu fascinantă. Mergând pe jos prin Bangkok te loveşti de localnici care gătesc pe marginea drumului, de vânzători care încearcă să te atragă la tarabele lor, de sute de maseuze ieşite din salon care vor să te facă să înţelegi de ce masajul thailandez e cunoscut în toată lumea. E un haos de nedescris, care te împinge să te pierzi pe străzile întortocheate; plimbându-mă, nu aveam în minte decât una dintre replicile filmului Hangover 2: ”Bangkok a pus mâna pe el“.

    Prima impresie pe care am avut-o a fost cea de copleşire: în faţa milioanelor de oameni de pe străzi, a aromelor care împânzesc fiecare metru pătrat, a mirosului emanat de miile de beţişoare aprinse la templele de pe stradă şi mai ales în faţa culturii omniprezente pe care nu o mai întâlnisem până atunci.

    Există multe mituri despre Thailanda, multe dintre ele fără nicio legătură cu realitatea; altele conţin însă un sâmbure de adevăr. Spre exemplu mâncarea: da, poţi mânca în Thailanda cu 7-8 dolari pe zi, dar s-ar putea ca după câteva zile să visezi la o porţie de cartofi prăjiţi de la McDonald’s. Mâncarea thailandeză se bazează în mare măsură pe tăiţei, orez şi porc şi e extrem de picantă, indiferent dacă o cereţi sau nu aşa. Eu m-am lămurit din primele zile de asta, când la întrebarea ”Spicy?“ răspundeam tot timpul ”nu“, după care fugeam la primul magazin după câteva sticle de apă; pentru unii, aromele din Thailanda s-ar putea dovedi prea puternice. Lăsând însă la o parte iuţeala mâncărurilor tradiţionale, vă recomand să gustaţi din produsele vândute la marginea străzii. Aparenta lipsă de igienă poate da de gândit, dar nu o să găsiţi în niciun restaurant felurile tradiţionale pe care le gătesc oamenii simpli. Eu am mâncat de multe ori şi n-am avut niciun fel de problemă – de altfel, singura experienţă neplăcută din Thailanda a venit după o cină la un restaurant ”cu pretenţii“.

    În Thailanda aproape totul se negociază, de la mâncare până la excursiile de o zi; după două săptămâni ajunsesem să ofer nişte sume atât de ridicole încât nu înţeleg cum reuşeam, în final, să cad la un acord cu vânzătorii. O recomandare (valabilă de altfel în orice alt loc): nu cumpăraţi din zonele pline de turişti. Preţurile sunt mult mai mari decât în alte locuri din oraş, în vreme ce produsele sunt de aceeaşi calitate.

    Cea mai ieftină metodă de transport din capitala Thailandei e taxiul, mai ieftină chiar decât autobuzele dacă sunteţi 3-4 persoane, dar traficul o face şi extrem de ineficientă. Noi am preferat să folosim SkyTrain, un metrou suspendat care circulă pe două linii – nord-sud şi est-vest – şi oferă posibilitatea de a ajunge în apropierea obiectivelor turistice în 20-25 de minute. Dacă vreţi să evitaţi transportul în comun puteţi opta pentru taxi, dar trebuie să aveţi în vedere câteva lucruri: în primul rând, taximetriştii lor sunt ca taximetriştii noştri, adică cei mai mulţi vor încerca să umfle preţul. Nu vă urcaţi niciodată în maşină înainte ca şoferul să pornească taximetrul şi nu acceptaţi să negociaţi preţul – cea mai convenabilă variantă va fi cea afişată pe aparat. Tariful pe kilometru e foarte ieftin, echivalentul a 45-50 de bani, aşa că o cursă de 8 sau 9 kilometri (din centrul oraşului până spre principala zonă turistică, unde sunt amplasate cele mai mari temple) nu ar trebui să vă coste mai mult de 100 de bahţi (12-13 lei). De pe lista lucrurilor ”must do“ nu are cum să lipsească o plimbare cu tuk tuk-urile, un soi de triciclete motorizate care împânzesc străzile din Bangkok.

    Aici nu aş putea să dau un preţ, pentru că totul ţine de distanţă şi mai ales de puterea de negociere (nefiind dotate cu taximetre); nu rataţi însă, pentru că experienţa e într-adevăr unică.

    Sunt multe lucruri de văzut în Bangkok, dar ca orice turist venit pentru prima dată am încercat să bifez obiectivele recomandate de site-urile de profil. Mai exact, pentru a-mi construi itinerarul, am accesat câteva agregatoare şi am cules cele mai populare excursii din capitala Thailandei. Un loc absolut minunat este Wat Arun (Templul Răsăritului), la care puteţi ajunge extrem de uşor folosind bărcile care tranzitează Chao Praya (râul care străbate Bangkokul). Deşi nu poate fi vizitat în interior, Wat Arun m-a impresionat prin pereţii oblici, din marmură, împânziţi de motive tradiţionale thailandeze.

    Tot aici, într-un templu, am reuşit să primesc ”binecuvântarea“ unui calugăr budist.

    Pe cealaltă parte a râului Chao Praya se află Wat Pho, templul care-l adăposteşte pe Buddha întins, şi Wat Traimit, casa celei mai mari statui a lui Buddha din aur. E un obiectiv la care se ajunge ceva mai greu, dar a meritat efortul: statuia e realizată din 5,5 tone de aur şi are peste 3 metri înălţime.

    Unul din locurile care nu m-au impresionat în mod extraordinar a fost Marele Palat, obiectiv trecut de altfel pe toate pliantele cu obiective de văzut în Bangkok. Folosit de regele Thailandei pentru a-şi primi oaspeţii sau pentru evenimente de un deosebit interes naţional, Marele Palat e de fapt o colecţie de clădiri extrem de reuşite din punct de vedere arhitectural, dar care nu oferă nimic special faţă de ceea ce puteţi găsi pe străzile din Bangkok. Am găsit totuşi ceva interesant, şi anume o statuie a lui Buddha din jad, cocoţată pe un tron aurit, unică în Thailanda.

    Bangkok e un loc care oferă mult mai multe decât poate un turist să experimenteze în câteva zile, iar dorinţa de a te întoarce, cândva, vine instinctiv atunci când te îndepărtezi de coloşii din sticlă. Am părăsit aşadar capitala Thailandei, entuziasmat de ceea ce urma; nu-mi dădeam însă seama de ce aveau să-mi ofere zilele următoare. Insulele Phi Phi, aflate la două ore de mers cu ferry-ul de portul din Phuket, sunt aşternute parcă în mijlocul oceanului; nu există niciun semn că în spatele stâncilor ridicate din apă există plaje cu nisip alb şi ape turcoaz.

    Lucrul de care m-am îndrăgostit imediat (şi iremediabil) atunci când am păşit pe Phi Phi Don a fost sentimentul că sunt rupt de restul lumii. Culorile, mirosul, peisajul care te înconjoară îţi dau senzaţia că ai îndoit cumva bariera realităţii şi ai intrat într-o fotografie; una neprelucată, fără filtre, din care nu ai vrea să mai ieşi.

    Unul dintre primele lucruri care m-au fascinat e faptul că maşinile sunt complet interzise pe Phi Phi Don, insula pe care am fost cazat. Nu doar maşinile, ci şi tuk tuk-urile sau scuterele. Nu-mi amintesc să fi petrecut vreodată 4-5 zile în care să nu aud măcar un motor, dar îmi doresc să repet experienţa cât de curând.

    |n timpul zilei, plajele de pe Phi Phi Don arătau exact aşa cum mi le imaginam: petice de nisip rupte parcă din vederi, o apă turcoaz care devenea transparentă atunci când soarele se ascundea în spatele norilor şi sute de peşti, de toate culorile, care mă însoţeau la tot pasul. Mă bucur că pot ilustra acest material cu imagini, pentru că e greu să cuprinzi, în cuvinte, frumuseţea locului.

    Totul se schimba însă noaptea, după cum mi-a fost dat să aflu încă din prima seară; ieşit la o scurtă plimbare pe plajă – să tot fi fost vreo 10, 10.30 seara – m-am trezit în mijlocul unei petreceri aşa cum sunt cele pe care le vezi în filmele americane despre puştii ajunşi la colegiu. Nu era de fapt o singură petrecere, pentru că toate barurile închise în timpul zilei se mutaseră lângă apă, oferind găleţi cu băutură în stânga şi în dreapta.

    Spun găleţi pentru că în Thailanda moda nu e să bei din pahar, ci dintr‑un soi de găletuşă de vreo jumătate de kilogram pe care poţi să o umpli cu toate felurile posibile de alcool. Distracţia ţine toată noaptea, aşa că e mai bine să nu vă faceţi planuri pentru dimineaţa următoare.
    Nu puteam rata nici insula Phi Phi Leh, una dintre cele mai frumoase din Thailanda, intrată în atenţia turiştilor din toată lumea după filmul The Beach, avându-l ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Sigur, imaginile idilice cu golful Maya din film lipseau în mare măsură, pentru că plaja era ocupată de câteva sute de turişti. Locul e însă rupt parcă din alte lume: o fâşie de nisip alb, ca făina, aflată în mijlocul unor pereţi de stâncă. Există o singură intrare prin care bărcile pot pătrunde, un soi de spărtură în barajul uriaş de piatră, aşa că momentul când plaja ţi se arată în cele din urmă e unul care îţi ia răsuflarea. Vorbind cu localnicii, am înţeles că varianta cea mai bună e să vizitezi Maya dis-de-dimineaţă, la răsărit, atunci când majoritatea turiştilor sunt încă pe drum; am lăsat-o ca obiectiv pentru următoarea vizită.

    Hotelul din Phi Phi Don era exact lângă plajă, aşa că am putut să mă bucur din plin de trecerea spectaculoasă de la flux la reflux. Dacă într-una din zile a trebuit să închiriez un caiac pentru a ajunge la o mică plajă din apropiere, Monkey Beach (despre cum mi-a furat o maimuţă pălăria, în alt episod), ziua următoare puteai să mergi câteva sute de metri până ca apa să-ţi ajungă la nivelul umărului.
    După prea puţine zile petrecute în paradisul thailandez, a venit timpul pentru ultima destinaţie a excursiei noastre: insula Phuket, locul unde turiştii merg să petreacă zi şi noapte.

    Cea mai aglomerată localitate din Phuket e Patong Beach, iar hotelul nostru era destul de aproape de centrul staţiunii. Centru care se numeşte Bangla Road: o arteră pietonală pe care vezi vrute şi nevrute.

    Bangla Road e un fel de loc în care toate regulile dispar; toată lumea trage de tine să intri într-un club sau altul, cu oferte în general interzise minorilor (nu că ar verifica cineva vârsta). De altfel, nebunia de pe Bangla Road e atât de mare încât restul saloanelor de masaj din Phuket au simţit nevoia să menţioneze ”NO SEX!“ pe uşa de intrare. E singurul loc în care am văzut asta specificat în mod direct, dar înţeleg perfect motivele. Nu pot să intru prea mult în detalii, dar e o experienţă pe care nu trebuie să o rataţi dacă drumurile vă duc în Patong.

    Phuket nu oferă imagini spectaculoase cum sunt cele din Phi Phi Leh, dar reprezintă un bun punct de plecare pentru multe activităţi turistice. De aici am plecat, spre exemplu, în excursii către insula James Bond (unde s-a filmat ”The Man with the Golden Gun“, cu Roger Moore) sau către o fermă locală de elefanţi. Sunt foarte multe lucruri pe care aş putea să le recomand în Phuket, dar o să încerc să mă rezum la câteva: în primul rând Big Buddha, o statuie uriaşă, de 45 de metri, din marmură a cărei construcţie a fost finalizată recent, în urmă cu 4-5 ani. Imaginea lui Buddha este aşezată în vârful unui deal şi priveşte, parcă, asupra întregii insule.

    Un al doilea loc pe care nu ar trebui să îl rataţi este Tiger Kingdom, centru destinat creşterii tigrilor. Şi înainte să spuneţi că e crud să ţii animale sălbatice în captivitate doar de dragul de a mai scoate nişte bani de la turişti (la asta m-am gândit şi eu, ca să fiu cinstit), trebuie să ştiţi că Tiger Kingdom e de fapt un proiect derulat de o asociaţie neguvernamentală care creşte felinele până la vârsta de cinci ani, după care le eliberează în sălbăticie, de obicei în zonele din nordul Thailandei, aşa cum ar fi Chang Mai. Cu alte cuvinte, o vizită aici nu ar trebui să vă aducă niciun sentiment de vină. De regrete nu se pune problema, pentru că senzaţia pe care o ai atunci când mângâi unul dintre cele mai periculoase animale este inegalabilă. Noi am ales să intrăm în zona tigrilor mari (poţi alege dintre pui de tigri, tigri tineri sau unii ajunşi la maturitate), dar recunosc că ne‑au tremurat puţin picioarele când a trebuit să ne apropiem de feline. Nu ştiu unde mai poţi avea parte de o astfel de experienţă, aşa că ar fi bine să o treceţi pe listă atunci când schiţaţi planurile unei vizite în Thailanda.

    Insula Phuket e un bun loc pentru a încerca şi varietatea de reţete thailandeze care au la bază peştele sau fructele de mare.
    Există câte ceva pentru fiecare, iar sutele de restaurante de Patong rămân deschise până târziu în noapte. Dacă nu vreţi totuşi să mai pierdeţi timpul pe la mese, pot să vă recomand Pad Thai: e un fel tradiţional pe care îl puteţi cumpăra de la orice tarabă, preparat în faţa clientului, care nu o să coste mai mult de 100-150 de bahţi (12-15 lei). E un soi de amestec care conţine tăiţei, ouă crude şi legume; eu l-am încercat şi cu pui, iar gustul nu a fost rău deloc. Pad Thai veţi găsi peste tot în Thailanda şi asta îl face oarecum o alegere sigură.

    Am lăsat Thailanda în urmă cu regret, dar mai ales bucurie; regret că am descoperit prea puţine dintre secretele unei ţări superbe, dar bucuros că am avut ocazia să ajung aici. Aş încheia spunând că în Thailanda nu mergi în vacanţă, ci te îmbarci într-o aventură care te aruncă de la o extremă la alta; este, fără îndoială, cel mai fascinant loc pe care am avut ocazia să îl vizitez.

  • Iohannis, în vacanţă de şapte zile în Tenerife şi Germania

    O româncă stabilită în Tenerife de mai mulţi ani, Adina Mihaela Chiru, a scris pe grupul de Facebook „Români în Tenerife” că preşedintele Iohannis poate fi văzut, alături de soţia sa, în celebra destinaţie de vacanţă.

    „Dragi prieteni, dacă vreţi să îl vedeţi pe domnul preşedinte al României este în vacanţă în Tenerife cu scumpa lui soţie. Este cazat la hotel Abama, după cum ştiţi un hotel de 5 stele”, a scris Chiru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă o cameră în hotelul Simonei Halep de Valentine’s Day

    Cum era de aşteptat, mai sunt disponibile doar foarte puţine camere de Valentine’s Day la hotelul lui Halep

    două nopţi într-o cameră “suită junior” cu 1 pat dublu mare şi cu mic dejun inclus te costă puţin peste 1000 de lei.

    Hotelul este o pensiune care combină confortul modern cu ambianţa medievală şi are blazoane, halebarde, armuri, scuturi, săbii şi picturi originale. Camerele au podea cu mochetă, TV prin cablu cu 300 de canale, precum şi facilităţi pentru prepararea de ceai/cafea.

    Simona Halep este proprietara fostei pensiuni Heraldic Club din Poiana Braşov, redenumită Drachenhaus, dar şi a hotelului cu acelaşi nume din municipiul Braşov, de pe strada Nicolae Bălcescu, în plin centru istoric al oraşului. Halep a plătit pentru cele două imobile două milioane de euro.

    DRACHENHAUS HOTEL e cotat la 8.9 din 10 pe booking.com

  • Cine vrea să cumpere? Cât costă un hotel de patru stele la Mamaia

    Hotelul este deţinut de familia Bujduvea­nu, conform datelor de la Re­gistrul Comerţului, acesta fiind construit în anul 2008. Activul scos la vânzare cuprinde 3.500 de metri pătraţi de construcţii şi peste 800 de metri pătraţi de teren, potrivit aceleiaşi surse. Unitatea hotelieră se află în apropierea hotelului Iaki, deţinut de Gheorghe Hagi, şi la 100 de metri de plajă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată cel mai bun hotel din lume. O noapte aici costă la fel de mult ca o noapte într-un hotel din Poiana Braşov – GALERIE FOTO

    În fiecare an, TripAdvisor acordă premiul „Traveler’s Choice” (Alegerea călătorului) unui hotel, pe baza analizei a câtorva milioane de review-uri lăsate de clienţi pe site. Potrivit Time,  în 2018, după ce au fost analizate peste 8,000 de proprietăţi din 94 de ţări, premiul a fost acordat hotelului de lux Viroth’s din Cambogia. În luna septembie, o noapte de cazare la hotelul Viroth’s costă doar 108 dolari, iar în cele mai aglomerate luni, costul cazării creşte cu doar 20 de dolari.

    Situat în vecinătatea legendarelor ruine ale templului Angkor Wat din Siem Reap, hotelul Viroth dispune de o piscină înconjurată de verdeaţă, 35 de camera, un centru spa, o suită de automobile Mercedes care asigură transferul la aeroport, şi servicii pe măsură. De asemenea, clienţii beneficiază de aer condiţionat, Wi-Fi şi mic dejun gratuit.

    Premiul „Choice Award este o realizare uriaşă pentru hotelul Viroth’s”, spune Fabien Martial, co-proprietar al hotelului, care se declară mândru de echipa sa. El speră ca acest premiu să îi încurajeze şi pe alţii să ofere clienţilor cele mai bune servicii.
     

  • O nouă lovitură pentru vloggeriţa care a cerut să stea gratis la un hotel. Ce decizie a luat patronul hotelului

    Scandalul dintre vedeta YouTube Elle Darby şi Paul Stenson ia amploare. Proprietarul hotelului îi cere vloggeriţei daune de peste 5 milioane de euro.
     
    Paul Stenson, patronul Cafenelei White Moose şi al hotelului Charleville Lodge din Dublin, a postat săptămâna trecută pe Facebook un e-mail primit de la vloggeriţa britanică Elle Darby. În e-mail, aceasta îi solicita cazare gratuită de Valentine’s Day pentru ea şi prietenul său, în schimbul publicităţii pe care s-a oferit să o facă hotelului pe canalul său de YouTube şi pe Instagram, unde are zeci de mii de urmăritori.

    Ofensat de cererea primită, Stenson a întrebat-o într-o postare publică: „Dacă îţi voi oferi cazare gratuită în schimbul apariţiei în videoclipul tău, cine va plăti personalul care se ocupă de curăţenia şi confortul de care ai beneficia? Ce ar trebui să le spun acestora?”

    Ca răspuns la postarea lui Stenson, vloggeriţa a postat un videoclip  în care îl acuză pe acesta de agresiune. Videoclipul a stârnit numeroase reacţii împotriva hotelului. S-au scris 114 articole în 20 de ţări pe această temă, iar valoarea publicităţii pe care i-au adus-o lui Derby aceste articole s-a ridicat la la 4,3 milioane de euro, potrivit unei agenţii de relaţii publice. Într-o postare pe Twitter, Stenson a spus că vrea ca Darby să plătească pentru publicitatea pe care a primit-o suma de 4,3 milioane plus TVA. Suma trecută pe facura trimisă vloggeriţei este de peste 5 milioane de euro.

    Colaborările dintre diverse companii şi vloggerii de pe You Tube nu sunt o noutate, aceştia primind adesea bunuri, bani sau servicii în schimbul publicităţii pe care o fac în videoclipurile lor. 

    Scandalul dintre Darby şi Stenson a iscat discuţii cu privire la fondurilor provenite din publicitatea online de acest tip.
    Vedeta de pe You Tube cu cele mai mari câştiguri în 2017 este Daniel Middleton, care a câştigat 16,5 milioane de dolari prin intermediul canalului său.

  • A intrat în afacere după ce a scris pe un şerveţel o ofertă de 2,2 milioane de dolari. În prezent, afacerea are venituri anuale de 4,4 miliarde de dolari

    Pritzker s-a născut pe 26 august 1922, în Chicago, Illinois, în familia lui Fanny Dopplet şi a lui Abram Nicholas Pritzker. A avut doi fraţi: Donald Pritzker şi Robert Pritzker. A studiat contabilitatea şi avocatura la Universitatea Northwestern; după absolvirea studiilor, în 1947, a început să lucreze pentru firma de avocatură înfiinţată de bunicul său (denumită acum Pritzker & Pritzker).

    La 29 de ani, a început să cumpere mai multe companii mici. A devenit însă cunoscut pentru decizia de business pe care a luat-o într-o cafenea numită Fat Eddie, aflată la aeroportul internaţional din Los Angeles. În timp ce aştepta un zbor, a observat că Fat Eddie era o cafenea neobişnuit de aglomerată, iar hotelul în care se afla aceasta nu avea nicio cameră disponibilă. Hotelul – denumit după proprietarul acestuia – Hyatt Von Dehn era de vânzare, iar Pritzker a decis pe loc să îl cumpere.

    A scris oferta, de 2,2 milioane de dolari, pe un şerveţel. Pritzker a pariat că executivii de business, ca el însuşi, şi-ar dori să stea la un hotel de calitate în apropierea unui aeroport mare. Hyatt era ”pur şi simplu primul hotel de primă clasă pe care l-am văzut vreodată la un aeroport“, a declarat el mai târziu pentru Chicago Daily News. Donald, fratele său, s-a implicat şi el în afacerea cu hoteluri. După ce au construit un al doilea Hyatt în Burlingame, California, în apropiere de hotelul internaţional din San Francisco, cei doi fraţi au concentrat dezvoltările hoteliere în Los Angeles, San Francisco şi Seattle, apoi s-au extins în toată ţara şi la nivel internaţional. ”A avut mult curaj“, spunea despre Jay Pritzker într-un articol din New York Times Douglas G. Geoga, preşedintele subsidiarei Hyatt Hotel.

    El îşi aminteşte că în 1967 Pritzker a cumpărat un hotel pe jumătate terminat în Atlanta şi l-a transformat în Hyatt Regency, primul dintre hotelurile gigant din Statele Unite, dotat cu un atrium. Atriumul era atât de înalt, încât unii dintre vizitatori erau îngrijoraţi că aerul cald s-ar putea ridica în acesta, transforma în condens şi forma o mică ploaie în interiorul hotelului. Geoga îşi aminteşte că Pritzker a răspuns: ”Genul acesta de îngrijorări reflectă un oarecare grad de supraeducare“. |mpreună cu fratele său, Robert, a pus bazele imperiului de business Marmon Corporate, care, de-a lungul anilor, deţinea părţi din Braniff Airlines, revista McCall, Levitz Furniture şi Ticket Master, precum şi în cazinouri în Las Vegas, lacul Tahoe şi Atlantic City. Forbes Magazine estima averea fraţilor la 13,5 miliarde de dolari.

    |n 1979, a lansat Premiul Pritzker pentru Arhitectură, în valoare de 100.000 de dolari, la care se face referire drept Nobelul arhitecturii. A murit în 1999, la 76 de ani, când lanţul pe care îl fondase a ajuns la peste 180 de hoteluri. Compania s-a listat, cu un procent minoritar de acţiuni, la Bursa din New York în 2009, cu simbolul de trading H. |n prezent, Hyatt Hotels Corporations este formată din 739 de proprietăţi răspândite în 57 de ţări şi în care lucrează peste 96.000 de angajaţi. Anul acesta, revista Fortune a descris Hyatt ca a 32-a cea mai bună companie americană în care să lucrezi.

  • De ce a INTERZIS un hotel de lux ACCESUL BLOGGERILOR: “Dacă v-aţi găsi nişte slujbe adevărate, poate aţi avea bani să plătiţi, ca toată lumea!”

    Discuţiile au început atunci când Elle Darby, un blogger din Marea Britanie cu 87.000 de fani pe YouTube a contactat reprezentanţii The White Moose Cafe, întrebând dacă aceştia ar fi interesaţi de o colaborare.

    În mailul trimis, Darby se prezintă ca “un social media influencer” şi scrie că ar vrea să petreacă câteva nopţi la hotelul în cauză, urmând apoi să realizeze un film pentru fanii ei. În încheiere, Darby menţionează că a făcut acelaşi lucru cu un an în urmă în Florida, la Universal Orlando, iar beneficiile au fost extrem de mari.

    Paul Stenson, administratorul hotelului, a postat pe pagina de Facebook scrisoarea tinerei şi i-a oferit următorul răspuns:

    “Dragă social influencer (îţi cunosc numele, dar aparent folosirea numelor nu contează),

    Îţi mulţumesc pentru emailul prin care ceri cazare gratuită în schimbul expunerii. E nevoie de curaj pentru o asemenea solicitare, pentru că de respect de sine sau demnitate nu se poate pune problema. Dacă te las să stai în hotel gratuit pentru a apărea apoi într-un videoclip, cine o să plătească personalul care va avea grijă de tine? Cine va plăti menajera sau ospătarul care te serveşte? Poate ar trebui să le spun şi lor că vor fi în clip.

    Din fericire pentru noi, avem destul de mulţi fani pe social media; cu toate acestea, nu mi-aş permite niciodată să cer ceva fără bani. Am chiar şi un blog personal, dar asta nu îmi dă dreptul să beneficiez gratuit de un lucru pentru care alţii trebuie să plătească.

    Pe viitor, te-aş sfătui să plăteşti, aşa cum face toată lumea; iar dacă unitatea în cauză consideră că are vreun beneficiu de pe urma ta, va găsi o metodă prin care să te recompenseze. Asta ar arăta ceva mai mult respect de sine şi, s-o recunoaştem, ar fi mai puţin penibil.”

    Reacţiile la răspunsul lui Stenson au fost mixte, aşa că el a luat decizia de a interzice accesul tuturor bloggerilor, vedetelor de pe YouTube sau al celor de pe Instagram în hotel. “Poate dacă v-aţi lua o slujbă adevărată, aţi putea să plătiţi pentru lucruri aşa cum face toată lumea!”, a scris Stenson pe contul de Facebook al hotelului.

  • Cum arată hotelul de gheaţă “Game of Thrones” şi cât costă o noapte

    Satul de zăpadă din Finlanda se întinde pe 20,000 de metri pătraţi şi este format dintr-un Hotel de zăpadă cu camere de zăpadă, un restaurant de gheaţă alături de un bar, dar şi o capelă de gheaţă.

    Anul acesta, întregul hotel a fost modificat cu tematica “Game of Thrones”.

    Camerele au fost realizate de sculptori din Rusia, Polonia, Letonia sau Ucraina.

    În hotel vizitatorii pot găsi tronul de fier realizat din gheaţă, un white walker cu ochii albastrii, dar şi “Hall of Faces” din Braavosi.

    Cuplurile se pot căsători în capela de gheaţă.

    Satul de zăpadă se construieşte atunci când temperatura scade la -10 grade Celsius pe la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

    Constructorii sunt specializaţi în utilizarea zăpezii şi a gheţii şi caută tot timpul metode noi de construcţie.

    Temperatura din interiorul hotelului este undeva între -2 şi -5 grade Celsius, indiferent de cât de frig se face afară.

    Hotelul are în jur de 30 de camere şi este cotat cu 3 stele pe Booking.com, iar nota dată de vizitatori este 8,2/10.

    O noapte la hotel pentru doi adulţi, cu micul dejun inclus, ajunge la un preţ de aproape 1800 de lei.

  • Cum arată cel mai bine cotat hotel de lux din Marea Britanie. O cameră te costă peste 1.000 de lire pe noapte – GALERIE FOTO

    Belmond Le Manoir aux Quat’Saisons a fost desemnat ca fiind cel mai bun hotel din Regatul Unit în 2016 de către Tripadvisor, după ce a primit peste 1 milion de recenzii, scrie Business Insider.

    Hotelul  Belmond este situat într-un conac reconstruit situat în mediul rural din Oxfordshire.  Are 32 de camere şi apartamente cu un design unic, un restaurant cu două stele Michelin şi grădini frumos amenajate în care te poţi relaxa. Acesta a fost clasat, de asemenea, al treilea cel mai bun hotel din Europa, iar pe plan mondial a reuşit să obţină locul al şaselea. Totuşi, nu este ieftin. O noapte te poate costa peste 1.000 de lire.