Tag: guvernare

  • Trei luni de la câştigarea alegerilor de către USL. Ce s-a realizat din programul de guvernare

    La trei luni de la victoria în alegerile legislative din 9 decembrie şi la 10 luni de la preluarea efectivă a puterii de către USL, programul de guvernare al Uniunii încă îşi aşteaptă strategii care să-l pună în practică. Schimbarea de paradigmă aşteptată după o schimbare a puterii nu este încă deplin vizibilă, principalele proiecte anunţate nu au un orizont previzibil, cu atât mai puţin termene precise. Nu este vorba despre anticipări ce ţin de conjunctură – de pildă, programul de guvernare anticipa un ritm mediu anual de creştere economică de 3% în perioada 2013-2016, în vreme ce bugetul pe anul acesta este fundamentat pe o creştere de 1,6% -, ci de măsuri ce ar fi trebuit iniţiate deja şi nu sunt, începând chiar cu promisiunea “Primul buget al USL va fi multianual şi va conţine toate măsurile enun ţate”. În fapt, bugetul pe 2013 conţine proiecţii pentru anii viitori, ceea ce îl face pe economistul Radu Crăciun, director adjunct al Eureko Pensii, să afirme: “Sper ca, cu timpul, aceste proiecţii să fie din ce în ce mai realiste”.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Proasta guvernare a crescut odată cu alocarea unor sume mai mari de bani în bugetele administraţiilor locale

    Bugetele administraţiilor locale s-au îmbogăţit când primarul făcea parte dintr-un partid sau o alianţă aflată la putere şi au sărăcit dacă acesta se afla în opoziţie – aceasta este concluzia primului studiu care măsoară gradul de clientelism din administraţiile locale din România, realizat de către Expert Forum, o organizaţie formată din specialişti care analizează politicile publice. Cercetarea, care a calculat sumele alocate prin câteva instrumente de transfer de la bugetul de stat în bugetele locale în perioada 2004 – 2011, a folosit un indice al clientelismului politic, măsurat ca raport între sumele alocate localităţilor şi comunelor cu primari care făceau parte din partidele aflate la putere şi cele alocate primăriilor cu lideri din opoziţie, ajustate în funcţie de numărul de unităţi teritoriale. “Maximul de clientelism politic a fost înregistrat în perioada 2007 – 2008, când, în medie, era de trei ori mai probabil să primeşti fonduri dacă erai primar al puterii decât dacă erai primar al opoziţiei. Într-un stat cu instituţii slabe şi cu tradiţie clientelară, mai multe fonduri alocate la bugetele locale produc mai mult rău decât bine”, a spus Sorin Ioniţă, coordonator al studiului şi expert în reforma administraţiei publice, dezvoltare şi politici sociale în cadrul Expert Forum (EFOR).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Proasta guvernare a crescut odată cu alocarea unor sume mai mari de bani în bugetele administraţiilor locale

    Bugetele administraţiilor locale s-au îmbogăţit când primarul făcea parte dintr-un partid sau o alianţă aflată la putere şi au sărăcit dacă acesta se afla în opoziţie – aceasta este concluzia primului studiu care măsoară gradul de clientelism din administraţiile locale din România, realizat de către Expert Forum, o organizaţie formată din specialişti care analizează politicile publice. Cercetarea, care a calculat sumele alocate prin câteva instrumente de transfer de la bugetul de stat în bugetele locale în perioada 2004 – 2011, a folosit un indice al clientelismului politic, măsurat ca raport între sumele alocate localităţilor şi comunelor cu primari care făceau parte din partidele aflate la putere şi cele alocate primăriilor cu lideri din opoziţie, ajustate în funcţie de numărul de unităţi teritoriale. “Maximul de clientelism politic a fost înregistrat în perioada 2007 – 2008, când, în medie, era de trei ori mai probabil să primeşti fonduri dacă erai primar al puterii decât dacă erai primar al opoziţiei. Într-un stat cu instituţii slabe şi cu tradiţie clientelară, mai multe fonduri alocate la bugetele locale produc mai mult rău decât bine”, a spus Sorin Ioniţă, coordonator al studiului şi expert în reforma administraţiei publice, dezvoltare şi politici sociale în cadrul Expert Forum (EFOR).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Iliescu: UDMR să nu fie cooptată la guvernare, dar să ofere un sprijin parlamentar USL

    Ion Iliescu apreciază că “faţă de resentimentele existente se poate găsi o soluţie comună, care să dea satisfacţii tuturor”.

    “Să nu intre la guvernare UDMR-ul, dar să existe un dialog parlamentar, conlucrare la toate nivelurile, cum s-a promovat de-a lungul anilor, pentru că UDMR e totuşi un factor de echilibru necesar. Altminteri, dăm curs forţelor extremiste din rândul populaţiei maghiare şi nu e bine”, a spus Iliescu, conform RFI.

    El susţine că a fost “pentru deschidere totdeauna”.

    “UDMR-ul a jucat totuşi şi un rol de echilibru în faţa altor tendinţe mai periculoase, mai extremiste. Sigur că UDMR-ul a dat şi multe insatisfacţii în ultima vreme şi la referendum şi aşa mai departe, deci sunt motive de resentiment. S-ar putea găsi o formulă, fără să intre la guvernare, să existe o conlucrare activă şi în plan parlamentar şi în dialog cu Guvernul şi în plan teritorial. Deci se pot găsi formule care să asigure totuşi o prezenţă activă pozitivă a UDMR-ului în viaţa noastră politică”, a spus fostul şef de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au însemnat pentru economie ultimii patru ani de guvernare: trei ani proşti, unul bun

    În această perioadă, companiile şi statul au concediat 600.000 de angajaţi în această perioadă (deşi în ultimul an s-au “recuperat” 100.000 de joburi), salariile bugetarilor au fost reduse cu 25% în 2010, iar TVA a crescut de la 19 la 24%, o măsură care a şocat întregul mediu de business local. Cu toate acestea, o parte din investitori au continuat să aducă bani în ţară: în 4 ani s-au construit malluri de peste 2,5 miliarde de euro, iar venirea retailerilor Lidl sau H&M în România arată că deşi criza a tăiat din apetitul pentru consum al românilor, există o piaţă care face ca afacerile acestora să reziste profitabile.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cea mai mare vânzoleală de miniştri în patru ani de guvernare ia sfârşit

    România încheie prin alegerile de duminică cea mai agitată perioadă de guvernare: patru guverne, trei premieri şi 79 de miniştri cu potofoliu s-au perindat pe la conducerea Executivului în ultimii patru ani. Cu ce ne-am ales? Cu 250 de kilometri de autostradă la un buget total al Ministerului Transporturilor de 12 miliarde de euro, o creştere a datoriei publice de la 25 mld. euro la 50 mld. euro, TVA majorată de la 19% la 25% şi doar 1,9 miliarde de euro bani luaţi de la UE în contul fondurilor nerambursabile. Toate partidele parlamentare s-au perindat în această perioadă pe la guvernare în formule şi montaje de neimaginat în trecut: guvern PSD- PDL, guvern PDL- UDMR şi o parte dintre “fugarii” din PSD şi acum guvern PSD- PNL. Istoria consemnează în aceşti ani premiere politice: primul guvern demis prin moţiune de cenzură (guvernul Boc 1), premierul cu cel mai scurt mandat (Mihai Răzvan Ungureanu – 3 luni), primul preşedinte suspendat de două ori în două mandate (Traian Băsescu). Vânzoleala politică şi-a pus amprenta grav asupra actului de guvernare. România s-a mişcat ca în transă, nicio decizie notabilă în domeniul economic nu a fost luată în această perioadă, iar cele care au fost luate au fost luate abia când nu a mai fost nimic de făcut, cum a fost, de pildă, majorarea TVA şi tăierea salariilor bugetare cu 25%.

    Mai multe pe zf.ro

  • Blaga, despre o guvernare cu PP-DD: Nu m-am gândit niciodată. E tot o intoxicare a lui Ponta

    Blaga a fost întrebat dacă se gândeşte la o guvernare alături de PP-DD. “Nu m-am gândit niciodată, de unde aţi scos concluzia asta? Este tot o intoxicare a domnului Ponta. Uitaţi-vă exact pe ce am declarat la întâlnirea tinerilor noştri de la Eforie Nord. Nu eu stabilesc dacă domnul Diaconescu conduce un partid democrat sau dacă intră în Parlament”, a precizat Vasile Blaga. El a mai spus că în prima zi de Parlament se vor şti care sunt partidele care au intrat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Videanu: PNL o să iasă din USL. Nu exclud guvern de uniune naţională, dar e puţin probabil

    Adriean Videanu crede că “va trebui, în interes naţional, găsită o soluţie de coabitare”. “Ar trebui să depăşim discursurile politicianiste. Uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă: în momentul în care cineva vine cu o iniţiativă, ceilalţi, din cealaltă tabără, singurul argument e, scuzaţi-mi expresia, «ba pe-a mă-tii!». Nu se poate trece la un alt mod de a face politică decât printr-o dezbatere foarte serioasă a soluţiilor cu care vin partidele politice”, a spus fostul ministru, citat de RFI. Videanu consideră că “trebuie să se polarizeze opţiunile de dreapta şi de stânga”. “Mie mi se pare total împotriva cursului firesc alianţa PSD-PNL. Este o alianţă de conjunctură, care a fost o alianţă îndreptată împotriva PDL-ului şi a preşedintelui Traian Băsescu, fără nici un fel de fundament comun. De aceea, eu cred că o clarificare pe dreapta şi stânga după alegerile parlamentare este necesară şi utilă evoluţiei politice a României”, explică preşedintele interimar al PDL Bucureşti.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Boc acuză guvernarea Tăriceanu că a băgat economia în groapă prin cheltuielile făcute, dar nici guvernul său nu a redus cheltuielile, ci dimpotrivă

    Datele bugetului general consolidat arată însă că în 2009, anul în care criza se instalase pe deplin în România şi care coincide cu primul an de mandat al premierului Emil Boc, ajustarea necesară nu s-a petrecut şi, în ciuda faptului că veniturile au luat-o la vale dramatic, cheltuielile bugetului general consolidat au continuat să crească. Deşi activitatea economică scă­dea de la lună la lună, iar sectorul privat tăia din plin pentru a se adapta la veniturile pe care le încasa, bugetul statului continua să-şi majoreze cheltuielile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Isarescu: Buna guvernanta inseamna disciplina, in special fiscala, si schimbare culturala

    “Institutiile sunt esentiale pentru modul in care o tara este
    guvernata, si sunt rezultatul regulilor formale si informale
    dintr-o societate. Asa cum spunea si Douglas North, laureat al
    Premiului Nobel: regulile formale sunt stabilite de catre stat prin
    legi si reglementari, in timp ce regulile informale provin din
    cultura, istoria si experienta fiecarei societati”, a spus
    Isarescu, la un seminar privind guvernanta economica in UE,
    organizat la BNR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro