BusinessMagazin

Tag: guvern

  • Complexul secret din vestul Beijingului: Armata chineză construieşte un super-buncăr subteran, mai mare de 10 ori decât Pentagonul. Care sunt adevăratele intenţii ale guvernului chinez din spatele megaproiectului militar

    Armata chineză construieşte un complex masiv în vestul Beijingului, despre care serviciile secrete americane cred că va deveni un centru de comandă pe timp de război, mult mai mare decât Pentagonul. Imaginile din satelit obţinute de Financial Times arată un şantier situat la 30 km sud-vest de Beijing, cu structuri subterane care ar putea adăposti buncăre fortificate pentru liderii militari chinezi în cazul unui conflict, inclusiv unul nuclear.

    Surse americane susţin că acest complex ar putea deveni cel mai mare centru de comandă militară din lume, de peste 10 ori mai mare decât Pentagonul. Construcţia ar fi început la mijlocul anului 2024, unii analişti ai serviciilor de informaţii numind proiectul „Oraşul militar Beijing”. Aceasta coincide cu eforturile Armatei de Eliberare a Poporului (APL) de a-şi moderniza forţele înainte de centenarul său din 2027, când China vizează şi consolidarea capacităţii de a ataca Taiwanul.

    Potrivit expertului Dennis Wilder, fost şef al departamentului de analiză a Chinei din cadrul CIA, noul buncăr arată intenţia Beijingului de a-şi dezvolta atât o armată convenţională de top, cât şi o capacitate avansată de luptă nucleară.

    Ambasada Chinei la Washington a declarat că nu are informaţii despre proiect, dar a reafirmat angajamentul ţării faţă de o dezvoltare paşnică şi o politică de apărare defensivă. În schimb, surse din serviciile americane monitorizează îndeaproape şantierul, unde fostul analist geospaţial Renny Babiarz a identificat peste 100 de macarale lucrând pe o suprafaţă de 5 km pătraţi, sugerând construirea unor structuri subterane interconectate.

    Construcţia avansează rapid, într-un context în care piaţa imobiliară chineză traversează o criză profundă. Nu există showroom-uri sau alte semne ale unui proiect comercial obişnuit, iar pe internet nu apare nicio referire oficială la acest şantier. Deşi nu s-au observat trupe, panourile de avertizare interzic fotografierea şi utilizarea dronelor, iar accesul publicului în zonă este restricţionat de puncte de control.

    Localnicii au descris zona ca fiind de natură „militară”, iar accesul la traseele turistice din apropiere a fost blocat. Un fost oficial american a subliniat că actualul sediu al APL din Beijing este relativ nou, dar nu a fost conceput pentru a funcţiona ca un centru de comandă securizat în caz de război. Acest nou complex ar putea acoperi această nevoie strategică a Chinei.

  • Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Este un buget optimist. Guvernul se aşteaptă ca toate lucrurile să meargă perfect. Este un mare semn de întrebare dacă economia va creşte

    Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, care înglobează ca afaceri 26% din PIB şi 2.500 de companii, spune că bugetul pe 2025 este optimist, iar guvernul se aşteaptă ca toate lucrurile să meargă perfect, de la creşterea economică, care va ajuta încasările, până la frânarea cheltuielilor.

    „Creşterea pe venituri pare mare şi nu ne dăm seama de unde vine scăderea deficitului. O mare parte din creşterea de venituri vine din PNRR. Estimează că vor intra 26 mld. lei din PNRR, probabil sunt toate tranşele acolo”, spune Radu Burnete.

    Ministerul de Finanţe a publicat, joi noapte, proiectul de buget pe anul 2025. Veniturile la buget ar urma să crească cu 16%, în vreme ce cheltuielile cresc cu 10% şi, ca atare, deficitul ar urma ca la final de an să fie de 7% din PIB, de la 8,7% din PIB în 2024.

    Radu Burnete, care conduce executiv Concordia, organizaţie care face parte din Consiliul Tripartit şi merge la consultări la guvern pe deciziile care afectează mediul de business, spune că guvernul actual a promis că măsurile intrate în vigoare la început de an – creşterile de taxe şi îngheţările de salarii şi pensii din sistemul public –  vor fi de ajuns ca deficitul să rămână în 2025 în ţinta asumată.

    „Reprezentanţii guvernului ne-au spus că nu vor mai exista creşteri de taxe anul acesta şi vom reuşi să bifăm creşterile de venituri doar cu pachetul de la finalul anului şi ce tăieri vor fi anul acesta. Pare greu de crezut că vom reuşi să ţinem frâiele anul acesta. Mai ales dacă nu sunt serioşi cu eficientizarea cheltuielilor publice.”

    Guvernul este optimist cu privire la creşterea economică, au mai spus reprezentanţii mediului de business. Prognoza de creştere economică pe care se bazează bugetul de stat este de 2,5%, la care se adaugă inflaţia, care ajută bugetul de stat.

    „Suntem expuşi la economia Germană, care este expusă la tarifele vamale. E un mare semn de întrebare dacă economia va creşte în parametrii prognozaţi, mai ales la industrie. Pesimismul pe care noi îl resimţim este destul de mare. Sunt multe investiţii care au fost puse pe hold”, a mai spis Radu Burnete.

    Nadina Nedelea, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), a adăugat că industria mobilei, care era exportator net, a scăzut ca productivitate cu 30% în ultimii ani şi 2025 nu se anunţă mai bun, în condiţiile date.

    „Industria mobilei aducea un plus la balanţa comercială de 1,5 mld. euro. Valoarea producţiei industriale de la 2016 la 2023 a scăzut cu 35%. Din cauza preţurilor la lemn, energie şi costul cu oamenii. Romsilva, dacă creşte preţurile, cresc preţurile şi din administrare privată”, a spus Nadina Nedelea.

     

     

     

  • Iulian Anghel, ZF. Povestea proastă a acestei guvernări: ieri au fost bani, azi nu mai sunt. Păi de ce i-aţi păpat pe toţi ieri? Ca să nu aveţi azi ce mânca?

    Vom intra în incapacitate de plată, dacă nu facem ceva, spune Ilie Bolojan, noul lider al PSD şi preşedinte al Senatului. Păi asta se ştia de luni de zile, nu trebuia să vină Bolojan să o spună. Doar la 11 luni din an (Finanţele nu au publicat situaţia la decembrie, deşi, în mod obişnuit, situaţia lunară a bugetului era publicată în ziua de 25 a lunii) bugetul a plătit doar pentru dobânzile la credite 2% din PIB-ul estimat, adică spre 6% din veniturile bugetului, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceasta este prima veste proastă, dar nu cea mai proastă dintre ele.

    Cea mai proastă veste, sau poveste, că veste nu mai e, este că în fruntea ţării sunt aceleaşi feţe. Iohannis e la locul lui, Ciolacu e la locul lui. Păi cum e Marcel Ciolacu încă premier când el a dus bugetul ţării unde l-a dus, cu largul acord al “Faraonului”, cum il numeşte de acum presa generalistă pe Klaus Iohannis, din cauza felului în care s-a comportat în vremea mandatelor lui în fruntea ţării?

    Dacă România este într-o situaţie bună azi, şi este într-o situaţie bună încă, chiar dacă creşterea economică va fi aşa şi aşa, adică nici dezastru nici minune, e pentru că companiile mari, mici, şi-au văzut de treabă, nu e niciun merit aici al guvernului.

    Bolojan spune că trebuie ceva măsuri de reducere a cheltuielilor statului. Trebuia de mult. Dar partidul lui a cheltuit, din fonduri publice, 2,5 milioane de euro (sursa Snoop.ro) pentru promovarea unei cărţi stupide a fostului lor candidat prezidenţial, cica erou în luptele din Nasiriah, care s-a făcut de râsul lumii la alegeri, cu toată propaganda deşănţată a partidului său cu panourile lui de promovare a unei cărţi idioate. Şi acum veniţi voi, aceeaşi, şi reformaţi ţara?

    Aşa, parafrazând butada: “Aşadar şi prin urmare, grecii fac comert pe mare/ Prin urmare, aşa deci, este vorba despre greci”, putem continua aşa: “Aşadar şi prin urmare proştii fac comerţ cu voturi..”

    Povestea cea mai proastă din toate poveştile proaste e că oamenii văd asta şi nu sunt proşti. Oamenii văd că cei pe care i-au respins în alegeri sunt bine-mersi la locul lor. Şi că votul lor este nesocotit.

    Simplu şi până la capăt: Iohannis nu are ce căuta în fruntea ţării pentru că mandatul lui e în afara mandatului obţinut de la cetăţeni, iar Ciolacu nu are ce căuta în fruntea guvernului, pentru că votul popular l-a respins.

    Aşa trebuie judecat, dacă suntem zdraveni la cap. Asta dacă nu vrem ca ţara să alunece într-un extremism pe care nimeni nu-l va mai putea controla.

    Sunt convins că şi în PSD şi în PNL sunt oameni care pot să conducă România, alţii decât cei care i-au compromis şansele tocmai când făcea eforturi să se apropie de pisc.

    În frunte guvernului nu poate rămâne un om care a dus deficitul bugetar la 8% din PIB în alegeri, ca să vină mai apoi, după o lună, şi să spună că “nu mai am bani”, asta e! Păi de ce ţi-ai băut măi salariul într-o singură zi, nu puteai bea şi tu mai eşalonat?

    Cu Iohannis la Cotroceni şi cu Ciolacu la Victoria, cred că lucrurile vor arăta rău pe viitor.

     

     

     

     

     

     

  • Să nu ne trezim că trebuie să facem chetă pe Tik Tok ca să facem rost de bani

    Noroc că în weekend ne-am trezit cu subiectul furtului Tezaurului României – coiful de la Coţofeneşti (cu această ocazie, am avut norocul să participăm la o lecţie deschisă de istorie a României) ca să mai uităm de: 

     

    – După Fitch, şi agenţia de rating Standard & Poor’s ne-a schimbat evaluarea de la o ţară stabilă la o ţară mai puţin stabilă din punct de vedere economic şi politic, iar dacă lucrurile merg în acelaşi fel – deficit bugetar scăpat de sub control, deficite externe foarte mari şi instabilitate politică – vom fi aruncaţi în categoria “junk”, adică o ţară nerecomandată investitorilor, în special cel de portofoliu, care cumpără titluri de stat, adică datoria României, sau acţiuni. 

     

    – JP Morgan, cea mai mare bancă americană ne-a pus pe o listă de ţări care ar putea fi afectate de politica lui Donald Trump de a trage investiţii în America, în sensul că banii se îndreaptă către alte zone şi noi s-ar putea să nu mai găsim bani pentru finanţarea deficitului bugetar şi pentru finanţarea datoriilor care ajung la scadenţă şi care trebuie reeşalonate pentru că nu avem bani să le plătim.

     

    – Necesarul de finanţare externă a guvernului în 2025 ar fi de 13 miliarde de euro (dintr-un total de 131 de miliarde de lei, echivalentul a peste 50 de miliarde de euro), bani care trebuie găsiţi pe pieţele externe, acolo unde din păcate riscul asociat României şi prin schimbarea perspectivei de către agenţiile de rating este în creştere, ceea ce înseamnă dobânzi mult mai mari. România a ajuns un jucător important în regiune pe piaţa titlurilor de stat, depăşind chiar Polonia pe zona obligaţiunilor în euro, ceea ce face ca toată lumea să se uite cu lupa la noi, la ce se întâmplă în ţară din punct de vedere politic, social şi economic şi să acţioneze în consecinţă, cerând dobânzi mai mari.

     

    – Dobânzile la lei pentru împrumuturile acordate Ministerului de Finanţe au depăşit 8%, ceea ce arată cât de greu îi va fi Ministerului de Finanţe să facă rost de bani, şi dacă face care este costul. Cu dobânzi de peste 8%, finanţele publice sunt în aer, datoria publică creşte exponenţial şi ne vom izbi de un zid mai repede decât ne-am fi aşteptat.

     

    – Bugetul pe 2025 nu este încă prezentat, nu e încă discutat, nu este aprobat şi guvernul nu poate să iasă pe pieţele externe ca să vândă obligaţiuni şi să facă rost de bani pentru finanţarea bugetului, deci a statului. 

     

    – Analiştii nu prea cred că pachetul de austeritate – îngheţarea pensiilor şi salariilor, comasări, restructurări – este suficient pentru reducerea deficitului bugetar de la 8,6% la 7% din PIB în acest an şi de aceea toată lumea crede că după alegerile prezidenţiale vor urma majorări de taxe şi impozite. 

     

    – Guvernul Ciolacu 1 nu numai că a administrat dezastruos bugetul pe 2024, dar a lăsat în urmă datorii care trebuie plătite de guvernul Ciolacu 2 – compensarea din energie sau lucrările de infrastructură, acolo unde drumarii sunt în fiecare zi la limita blocajului financiar. Companiile mari din energie mai au ceva cashflow pentru a face faţă întârzierilor, dar cele mai mici, care nu sunt de stat sau multinaţionale, sunt prinse în blocaj, cu facturile neplătite. Vedeţi cazul din aceste zile, cu Prime Eenrgy.

     

    – Directorii financiari de pe piaţă au declarat în sondajul Deloitte CFO Survey 2025 că se aşteaptă la creşteri de taxe şi impozite – TVA, impozit pe profit, impozit pe venit. Asta înseamnă că investiţiile sunt amânate pentru că nimeni nu ştie cum să-şi facă business planul. 

     

    – Piaţa muncii se îndreaptă spre un an îngheţat, conform analiştilor care operează pe zona de resurse umane, din cauza incertitudinii fiscale (cresc sau nu taxele şi ce fel de taxe cresc), din cauza tensiunilor politice, din cauza percepţiei că situaţia macroeconomică se va deteriora. Aşa că nu prea se mai fac angajări, nu prea se mai majorează salariile.

     

    – Companiile de stat sunt plimbate de la unii la alţii ca să fie devalizate şi nu există vreun plan concret de a le restructura pe cele care au pierderi sau au datorii foarte mari. 

     

    – Pentru că guvernul Ciolacu 1 nu a fost în stare să rezolve problema conducerii independente a companiilor de stat, condiţie obligatorie în PNRR, la care se adaugă eterna problemă a pensiilor speciale pe care toţi se fac că o rezolvă dar nimeni nu vrea, pierdem trei miliarde de euro  din PNRR, că doar avem miliarde de euro din altă parte şi pe cei de la Bruxelles nu-i vrem pentru că trebuie să îndeplinim nişte condiţii. 

     

    – Nu ştiu dacă guvernul, miniştrii, administraţia publică sunt conştienţi şi realizează că singura sursă de finanţare a bugetului va fi legată de banii europeni, pentru că va fi tot mai greu pentru guvern, indiferent de numele lui, să ridice bani de pe piaţă într-un mod independent (adică fie dobânzile vor fi foarte mari, atât în euro cât şi în dolari sau în lei, fie accesul va fi extrem de limitat pentru că nu vom avea investitori de portofoliu dispuşi să împrumute România, având în vedere ameninţarea scăderii ratigului, tensiunilor politice şi sociale şi derapajului macroeconomic)

     

    – Programul de industrializare şi reindustrializare anunţat şi de guvernul Ciucă şi de guvernul Ciolacu 1 nu prea este decât în vorbe, sau este amânat de doi ani, pierdut pe drum – de exemplu, programul de industrializare pentru industria prelucrătoare de 300 de milioane de euro. Florin Pogonaru, preşedintele AOAR – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România – suspectează că guvernul nu prea are bani şi de aceea nu prea se grăbeşte cu acest program. 

     

    – Pentru că nu avem program de industrializare, pentru că nu avem idei de industrializare şi reindustrializare, resursele interne – de gaze, de electricitate, umane – se vor pierde, gazul din Marea Neagră va fi dus la export pentru că nu are unde să fie consumat intern, iar resursa umană, cea pe care o mai aveam, în special cea tehnică, va pleca din nou în afară pentru că nu există locuri de muncă în fabrici şi capacităţi de producţie în conformitate cu pregătirea lor. 

     

    – Guvernul Ciolacu 2 nu are niciun plan realist, aplicabil, prin care să restructureze administraţia publică, cu termene, date şi mai ales cu teme de restructurare care să poată să fie aplicate. Ilie Bolojan, liderul PNL, riscă să-şi rupă dinţii în restructurarea personalului de la Senat, iar principalul inamic este propriul partid. 

     

    – Nici bine nu a trecut o lună de austeritate că avem din ce în ce mai multe categorii profesionale care ies în stradă. Şi, atenţie, nu s-au redus salariile ca pe vremea lui Băsescu, cu 25%, ci doar nu se mai majorează sau cumulează veniturile. Iar scandalul este mare. 

     

    – Naţionalismul, populismul, suveranismul câştigă tot mai mult teren în acest context de austeritate bugetară şi de “ură” care se manifestă faţă de clasa politică tradiţională. 

     

    – Preşedintele Iohannis este dispărut din discuţia publică, ceea ce alimentează şi mai mult curentul naţionalist/populist. Faptul că şi-a prelungit mandatul până la venirea noului preşedinte duce la creşterea nervozităţii faţă de clasa politică actuală, faţă de PSD şi PNL şi faţă de instituţiile statului. Iohannis nu a revenit în prim-plan cu dovezi mai puternice prin care să ateste că outsiderul Călin Goergescu are legături cu o putere străină, Rusia. Nu ştiu dacă vorbele pot să ţină loc de dovezi la nesfârşit. 

     

    – PSD, care este principalul partid politic, este aţâţat de către Victor Ponta, fostul lider de acum 10 ani, să treacă în zona curentului suveranist, naţionalist, populist dacă vrea să mai rămână la putere.

     

    – PNL şi PSD, din lipsă de altcineva, l-au înviat pe Crin Antonescu, de parcă vor să scape de responsabilitatea de a pune un candidat pentru Cotroceni. Aşa că noul star al politicii româneşti, Călin Georgescu, pare să aibă drumul netezit către Cotroceni. 

     

    – Premierul Ciolacu a descoperit Tik-Tok-ul şi pare că vrea să devină o vedetă a acestei platforme sociale în loc să fie un lider al guvernului care să împingă ţara, economia, societatea înainte şi să nu o lase pradă misticismului, neocomunismului, suveranismului populist etc.

     

    – Cu un Iohannis absent, cu un Ciolacu pe Tik-Tok, cu partidele PSD şi PNL care arată mai degrabă că ar vrea să scape de guvernare decât să ia problemele în mână, România pare că nu este condusă, că nu are lideri şi nici leadership, ceea ce este o situaţie foarte proastă. 

     

    – La nivel mondial, conform barometrului de încredere Edelman 2025 prezentat la Davos, lumea occidentală pare să fie pe un butoi de pulbere: temerille economice ale populaţiei s-au transformat în resentimente, iar oamenii cred că guvernele şi mediul de afaceri le fac rău şi servesc interese înguste, iar cei bogaţi sunt principalii beneficiari ai ceea ce se întâmplă, în timp ce oamenii obişnuiţi se chinuie. “Vedem acum o mentalitate de sumă zero, care legitimează măsurile extreme precum violenţa şi dezinformarea ca instrumente pentru schimbare”. Încrederea în instituţii, încrederea în modelul capitalist/social/economic de astăzi este pus sub semnul întrebării. 

     

    – Revenirea lui Trump la Casa Albă, măsurile anunţate, printre care decizia de a retrage America din multe zone ale lumii, va produce schimbări extrem de dramatice în lumea capitalistă. Europa nu este suficient de puternică din punct de vedere economic şi politic pentru a acoperi golul lăsat de americani, în special în Ucraina, ceea ce dă naştere la nişte îngrijorări şi temeri legate de Europa şi de a facec faţă lebedelor negre care tot apar. Europa este mult prea divizată din punct de vedere politic şi economic, nu are leadership, nu are idei prin care Germania, motorul economic, şi bătrânul continent în ansamblu să iasă din recesiune şi să facă faţă ameninţărilor de toate tipurile. 

     

    Cam acesta este contextul în care ne aflăm cu toţii la începutul acestui an, dar problema noastră, a  României, nu este că valul suveranist/naţionalist/populist/mistic câştigă teren, ci că nu există leadership de partea cealaltă, ca să arate şi să convingă lumea că drumul şi parcursul făcute până acum, în ultimii 20-25 de ani, sunt cele bune. 

    Mai toţi din clasa politică tradiţională ar vrea să fie acum în opoziţie, ca să îi lase pe ceilalţi să se lovească de probleme economice şi sociale actuale, şi mai ales de cele care vor veni.

    Problema este că în fiecare zi statul român, guvernul, Iohannis îşi epuizează din bruma de credibilitate pe care o mai aveau, ceea ce ne va duce în situaţia în care România în ansablu să nu mai fie credibilă din punct de vedere economic, financiar. 

    Să nu ne trezim că trebuie să facem chetă pe Tik-Tok ca să facem rost de bani.

  • 15 ani de când lumea aşa cum o ştiam s-a schimbat complet, odată cu introducerea de către Facebook a fluxurilor de ştiri rânduite şi personalizate în 2009. Astfel s-a transformat modul în care lumea interacţionează online

      <input type=”submit” value=”Submit”>

    </  Algoritmii de social media, în forma lor cea mai comună, au împlinit 15 ani. Ei s-au născut odată cu introducerea de către Facebook a fluxurilor de ştiri rânduite şi personalizate în 2009 şi au transformat modul în care lumea interacţionează online, scrie BBC. Şi, la fel ca mulţi adolescenţi, ei reprezintă o provocare pentru adulţii care speră să le înfrâneze excesele.   >

    Nu este ca şi cum nu s-ar fi încercat ceva în acest sens. Numai în acest an, guverne din întreaga lume au încercat să limiteze impactul conţinutului dăunător şi al dezinformării pe reţelele sociale – efecte care sunt amplificate de algoritmi. În Brazilia, autorităţile au interzis pentru scurt timp accesul la X, fost Twitter, până când compania a acceptat să numească un reprezentant legal în ţară şi să blocheze o listă de conturi pe care autorităţile le-au acuzat că pun la îndoială legitimitatea ultimelor alegeri din ţară. Între timp, UE a introdus noi reguli care ameninţă să amendeze firmele de tehnologie cu 6% din cifra de afaceri şi să le suspende dacă nu reuşesc să prevină interferenţa electorală pe platformele lor. 

    În Marea Britanie, o nouă lege privind siguranţa online îşi propune să oblige site-urile de social media să înăsprească moderarea conţinutului. Şi în SUA, o propunere de lege ar putea duce la interzicerea TikTok dacă aplicaţia nu este vândută de compania mamă din China. Guvernele se confruntă cu acuzaţii că restricţionează libertatea de exprimare şi interferează cu principiile internetului, aşa cum au fost stabilite la începuturile sale. Într-un eseu din 1996, care a fost republicat de 500 de site-uri web – adică viral în condiţiile de atunci – poetul şi crescătorul de vite american John Perry Barlow a argumentat: „Guverne ale lumii industrializate, Uriaşi obosiţi din carne şi oţel, Vin din Cyberspace, noua casă a Minţii. În numele viitorului, vă rog din trecut să ne lăsaţi în pace. Nu sunteţi binevenite printre noi. Nu aveţi suveranitate unde ne adunăm noi.”

    Adam Candeub este profesor de drept şi fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, care se descrie drept un absolutist al libertăţii de exprimare. Reţelele de socializare sunt „polarizante, dezgustătoare, primitive, nu te ridică – cred că este un mod groaznic de a avea discurs public”, spune el pentru BBC. „Dar alternativa, spre care cred că o mulţime de guverne împing, este să facem din acestea un instrument de control social şi politic şi mi se pare şi mai oribil.” Profesorul Candeub consideră că, cu excepţia cazului în care „există un pericol clar şi prezent” reprezentat de conţinut, „cea mai bună abordare este pentru o piaţă de idei şi deschidere către diferite puncte de vedere.”  Ideea de „piaţă a ideilor” alimentează o viziune asupra reţelelor sociale ca oferind condiţii de concurenţă echitabile, permiţând tuturor vocilor să fie auzite în mod egal. Când a preluat Twitter (acum redenumit X) în 2022, Elon Musk a spus că vede platforma ca pe „piaţa mare digitală a oraşului.” Dar reuşeşte acest lucru să ia în considerare rolul algoritmilor?

    Potrivit lui Asha Rangappa, avocat american şi lector de afaceri globale de la Universitatea Yale, Musk „ignoră unele diferenţe importante dintre piaţa tradiţională a oraşului şi cea online: eliminarea tuturor restricţiilor de conţinut fără a lua în considerare aceste diferenţe mai degrabă ar dăuna dezbaterii democratice decât să o ajute.”  >

    </ Introdus într-un caz de la Curtea Supremă de la începutul secolului al XX-lea, conceptul de „piaţă a ideilor,” susţine Rangappa, „se bazează pe premisa că ideile ar trebui să concureze între ele fără interferenţa guvernului.” Cu toate acestea, „problema este că platformele de social media precum Twitter nu seamănă cu nimic cu o piaţă publică adevărată.” Mai degrabă, susţine Rangappa, „caracteristicile platformelor de social media nu permit, pentru început, o concurenţă liberă şi corectă a ideilor… «Valoarea» unei idei pe social media nu este o reflectare a cât de bună este aceasta, ci este mai degrabă produsul algoritmului platformei.” Algoritmii pot urmări comportamentul utilizatorului şi pot determina ce văd milioane de oameni atunci când se conectează – şi, pentru unii, algoritmii sunt cei care au perturbat schimbul liber de idei posibil pe internet atunci când acesta a fost creat. „În primele lor zile, reţelele de socializare au funcţionat ca un fel de sferă publică digitală, în care vorbirea curgea liber,” au declarat pentru BBC Kai Riemer şi Sandra Peter, profesori la Universitatea din Sydney. Cu toate acestea, „algoritmii de pe platformele de social media au remodelat în mod fundamental natura libertăţii de exprimare, nu neapărat prin restrângerea a ceea ce se poate spune, ci determinând cine poate vedea conţinutul şi ce conţinut poate fi văzut,” susţin Riemer şi Peter, a căror cercetare analizează de ce este nevoie de regândirea libertăţii de exprimare pe reţelele sociale. „În loc de idei care concurează liber pe merit, algoritmii amplifică sau suprimă aria de răspândire a mesajelor… introducând o formă fără precedent de interferenţă în schimbul liber de idei, care este adesea trecută cu vederea.” Facebook este unul dintre pionierii algoritmilor de recomandare pe reţelele sociale şi, cu aproximativ trei miliarde de utilizatori, Feedul său este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari. Când platforma a lansat un algoritm de clasificare bazat pe datele utilizatorilor în urmă cu 15 ani, în loc să vadă postările în ordine cronologică, oamenii au văzut ce dorea Facebook ca ei să vadă. Determinaţi de interacţiunile de pe fiecare postare, algoritmii au ajuns să prioritizeze postările despre subiecte controversate, deoarece acestea au adunat cele mai multe reacţii în jurul lor. Deoarece postările controversate au mai multe şanse să fie recompensate de către algoritmi, există posibilitatea ca opiniile politice mărginaşe să fie suprareprezentate pe reţelele sociale. În loc de forumuri publice gratuite şi deschise, reţelele sociale devin în schimb o oglindă distorsionată şi senzaţională a emoţiei publice care exagerează discordia şi înăbuşeşte opiniile majorităţii, spun criticii. Deci, în timp ce platformele de social media acuză guvernele că ameninţă libertatea de exprimare, nu este oare cazul să ia în considerare şi că algoritmii lor ar putea reprezenta, din neatenţie, o ameninţare? „Motoarele de recomandare nu blochează conţinutul, ci liniile directoare ale comunităţii sunt cele care restricţionează libertatea de exprimare, conform preferinţelor platformei,” a declarat Theo Bertram, fostul vicepreşedinte de politici publice la TikTok, pentru BBC. „Motoarele de recomandare fac o diferenţă mare pentru ceea ce vedem? Da, absolut. Dar dacă reuşeşti sau eşuezi pe piaţa pentru atenţie nu este acelaşi lucru cu a avea libertate de exprimare.” Totuşi, „libertatea de exprimare” este despre dreptul pur şi simplu de a spune ceva sau şi despre dreptul de a fi văzut? După cum a spus Arvind Narayanan, profesor de informatică la Universitatea Princeton: „Când vorbim online – când împărtăşim un gând, scriem un eseu, postăm o fotografie sau un videoclip – cine ne va auzi? Răspunsul este determinat în mare parte de algoritmi.”     >

    </ Prin determinarea audienţei pentru fiecare conţinut postat, platformele „separă relaţia directă dintre vorbitori şi publicul lor,” susţin profesorii Riemer şi Peter. „Discursul nu mai este organizat de vorbitor şi audienţă, ci de algoritmi.” Este ceva despre care ei spun că nu este cunoscut în dezbaterile actuale despre libertatea de exprimare – care se concentrează pe „latura vorbirii a discursului.” Şi, susţin ei, „interferează cu libertatea de exprimare în moduri fără precedent.” Epoca noastră a fost etichetată ca „societatea algoritmică” – una în care, s-ar putea argumenta, platformele de social media şi motoarele de căutare guvernează discursul în acelaşi mod în care statele naţionale au făcut-o cândva. Acest lucru înseamnă că garanţiile directe ale libertăţii de exprimare din constituţia SUA au o limită, conform lui Jack Balkin de la Universitatea Yale: „Primul amendament, aşa cum este interpretat în mod normal, este pur şi simplu nepotrivit pentru a proteja capacitatea practică de a te exprima.” Profesorii Riemer şi Peter sunt de acord că legea trebuie adusă în pas cu vremurile. „Platformele joacă un rol mult mai activ în modelarea discursului decât poate acoperi legea în prezent.” Şi, susţin ei, modul în care postările dăunătoare sunt monitorizate trebuie, de asemenea, să se schimbe. „Trebuie să extindem modul în care gândim despre reglementarea libertăţii de exprimare. Dezbaterile actuale axate pe moderarea conţinutului trec cu vederea problema mai profundă a modului în care modelele de afaceri ale platformelor le stimulează să modeleze algoritmic discursul.” Deşi profesorul Candeub este un „absolutist al libertăţii de exprimare,” el este precaut faţă de puterea concentrată în platformele care pot fi gardieni ai discursului prin intermediul codului pentru computere. „Cred că am face bine să facem publici aceşti algoritmi pentru că altfel suntem doar manipulaţi.” Cu toate acestea, algoritmii nu dispar. După cum spune Bertram, „diferenţa dintre piaţa oraşului şi reţelele sociale este că pe reţelele sociale stau câteva miliarde de oameni. Există dreptul la libertatea de exprimare online, dar nu un drept pentru toţi de a fi auziţi în mod egal: ar dura mai mult de o viaţă întreagă pentru a viziona fiecare videoclip de pe TikTok sau de a citi fiecare tweet.” Care este, atunci, soluţia? Ar putea ajustări modeste ale algoritmilor să cultive conversaţii mai incluzive, care să semene mai mult cu cele pe care le avem de la persoană la persoană? Noile platforme de microblogging precum Bluesky încearcă să ofere utilizatorilor control asupra algoritmului care afişează conţinutul – şi să revigoreze cronologia de altădată, în convingerea că oferă o experienţă mai puţin mediată. Aşa cum a subliniat profesorul Narayanan, „Feedurile cronologice nu sunt… neutre: ele sunt supuse efectelor de amplificare, părtinirii demografice şi imprevizibilităţii viralităţii. Din păcate, nu există o modalitate neutră de a proiecta reţelele sociale.” Platformele oferă unele alternative la algoritmi, utilizatorii de pe X putând alege un feed cu doar cei pe care îi urmăresc. Şi prin filtrarea unor cantităţi uriaşe de conţinut, „motoarele de recomandare oferă o mai mare diversitate decât doar urmărirea oamenilor pe care îi cunoaştem deja,” susţine Bertram. „Aceasta se simte ca opusul unei restricţii a libertăţii de exprimare – este un mecanism de descoperire.” Potrivit politologului american Francis Fukuyama, „nici autoreglementarea platformei, nici formele de reglementare de stat care apar” nu pot rezolva „problema privind libertatea de exprimare online.” În schimb, el a propus o a treia cale. „Middleware” ar putea oferi utilizatorilor reţelelor sociale mai mult control asupra a ceea ce văd, cu servicii independente oferind o formă de administrare separată de cea încorporată pe platforme. În loc ca informaţia de conţinut să fie furnizată conform algoritmilor interni ai platformelor, „un ecosistem competitiv de furnizori de middleware… ar putea filtra conţinutul platformei în funcţie de preferinţele individuale ale utilizatorului,” scrie Fukuyama. „Middleware-ul ar reda acea libertate de a alege utilizatorilor individuali. Astfel s-ar readuce internetul la tipul de sistem divers şi multiplatformă la care aspira să fie în anii 1990.” În absenţa acestui lucru, ar putea exista modalităţi prin care în prezent ne putem îmbunătăţi sentimentul de iniţiativă atunci când interacţionăm cu algoritmi. „Utilizatorii obişnuiţi de TikTok sunt adesea foarte calculaţi cu privire la algoritm – dându-i semnale pentru a încuraja sau descuraja motorul de recomandare pe căile spre noi descoperiri,” spune Bertram. „Ei se văd ca fiind curatorii algoritmului.     >

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • 15 ani de când lumea aşa cum o ştiam s-a schimbat complet, odată cu introducerea de către Facebook a fluxurilor de ştiri rânduite şi personalizate în 2009. Astfel s-a transformat modul în care lumea interacţionează online

      <input type=”submit” value=”Submit”>

    </  Algoritmii de social media, în forma lor cea mai comună, au împlinit 15 ani. Ei s-au născut odată cu introducerea de către Facebook a fluxurilor de ştiri rânduite şi personalizate în 2009 şi au transformat modul în care lumea interacţionează online, scrie BBC. Şi, la fel ca mulţi adolescenţi, ei reprezintă o provocare pentru adulţii care speră să le înfrâneze excesele.   >

    Nu este ca şi cum nu s-ar fi încercat ceva în acest sens. Numai în acest an, guverne din întreaga lume au încercat să limiteze impactul conţinutului dăunător şi al dezinformării pe reţelele sociale – efecte care sunt amplificate de algoritmi. În Brazilia, autorităţile au interzis pentru scurt timp accesul la X, fost Twitter, până când compania a acceptat să numească un reprezentant legal în ţară şi să blocheze o listă de conturi pe care autorităţile le-au acuzat că pun la îndoială legitimitatea ultimelor alegeri din ţară. Între timp, UE a introdus noi reguli care ameninţă să amendeze firmele de tehnologie cu 6% din cifra de afaceri şi să le suspende dacă nu reuşesc să prevină interferenţa electorală pe platformele lor. 

    În Marea Britanie, o nouă lege privind siguranţa online îşi propune să oblige site-urile de social media să înăsprească moderarea conţinutului. Şi în SUA, o propunere de lege ar putea duce la interzicerea TikTok dacă aplicaţia nu este vândută de compania mamă din China. Guvernele se confruntă cu acuzaţii că restricţionează libertatea de exprimare şi interferează cu principiile internetului, aşa cum au fost stabilite la începuturile sale. Într-un eseu din 1996, care a fost republicat de 500 de site-uri web – adică viral în condiţiile de atunci – poetul şi crescătorul de vite american John Perry Barlow a argumentat: „Guverne ale lumii industrializate, Uriaşi obosiţi din carne şi oţel, Vin din Cyberspace, noua casă a Minţii. În numele viitorului, vă rog din trecut să ne lăsaţi în pace. Nu sunteţi binevenite printre noi. Nu aveţi suveranitate unde ne adunăm noi.”

    Adam Candeub este profesor de drept şi fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, care se descrie drept un absolutist al libertăţii de exprimare. Reţelele de socializare sunt „polarizante, dezgustătoare, primitive, nu te ridică – cred că este un mod groaznic de a avea discurs public”, spune el pentru BBC. „Dar alternativa, spre care cred că o mulţime de guverne împing, este să facem din acestea un instrument de control social şi politic şi mi se pare şi mai oribil.” Profesorul Candeub consideră că, cu excepţia cazului în care „există un pericol clar şi prezent” reprezentat de conţinut, „cea mai bună abordare este pentru o piaţă de idei şi deschidere către diferite puncte de vedere.”  Ideea de „piaţă a ideilor” alimentează o viziune asupra reţelelor sociale ca oferind condiţii de concurenţă echitabile, permiţând tuturor vocilor să fie auzite în mod egal. Când a preluat Twitter (acum redenumit X) în 2022, Elon Musk a spus că vede platforma ca pe „piaţa mare digitală a oraşului.” Dar reuşeşte acest lucru să ia în considerare rolul algoritmilor?

    Potrivit lui Asha Rangappa, avocat american şi lector de afaceri globale de la Universitatea Yale, Musk „ignoră unele diferenţe importante dintre piaţa tradiţională a oraşului şi cea online: eliminarea tuturor restricţiilor de conţinut fără a lua în considerare aceste diferenţe mai degrabă ar dăuna dezbaterii democratice decât să o ajute.”  >

    </ Introdus într-un caz de la Curtea Supremă de la începutul secolului al XX-lea, conceptul de „piaţă a ideilor,” susţine Rangappa, „se bazează pe premisa că ideile ar trebui să concureze între ele fără interferenţa guvernului.” Cu toate acestea, „problema este că platformele de social media precum Twitter nu seamănă cu nimic cu o piaţă publică adevărată.” Mai degrabă, susţine Rangappa, „caracteristicile platformelor de social media nu permit, pentru început, o concurenţă liberă şi corectă a ideilor… «Valoarea» unei idei pe social media nu este o reflectare a cât de bună este aceasta, ci este mai degrabă produsul algoritmului platformei.” Algoritmii pot urmări comportamentul utilizatorului şi pot determina ce văd milioane de oameni atunci când se conectează – şi, pentru unii, algoritmii sunt cei care au perturbat schimbul liber de idei posibil pe internet atunci când acesta a fost creat. „În primele lor zile, reţelele de socializare au funcţionat ca un fel de sferă publică digitală, în care vorbirea curgea liber,” au declarat pentru BBC Kai Riemer şi Sandra Peter, profesori la Universitatea din Sydney. Cu toate acestea, „algoritmii de pe platformele de social media au remodelat în mod fundamental natura libertăţii de exprimare, nu neapărat prin restrângerea a ceea ce se poate spune, ci determinând cine poate vedea conţinutul şi ce conţinut poate fi văzut,” susţin Riemer şi Peter, a căror cercetare analizează de ce este nevoie de regândirea libertăţii de exprimare pe reţelele sociale. „În loc de idei care concurează liber pe merit, algoritmii amplifică sau suprimă aria de răspândire a mesajelor… introducând o formă fără precedent de interferenţă în schimbul liber de idei, care este adesea trecută cu vederea.” Facebook este unul dintre pionierii algoritmilor de recomandare pe reţelele sociale şi, cu aproximativ trei miliarde de utilizatori, Feedul său este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari. Când platforma a lansat un algoritm de clasificare bazat pe datele utilizatorilor în urmă cu 15 ani, în loc să vadă postările în ordine cronologică, oamenii au văzut ce dorea Facebook ca ei să vadă. Determinaţi de interacţiunile de pe fiecare postare, algoritmii au ajuns să prioritizeze postările despre subiecte controversate, deoarece acestea au adunat cele mai multe reacţii în jurul lor. Deoarece postările controversate au mai multe şanse să fie recompensate de către algoritmi, există posibilitatea ca opiniile politice mărginaşe să fie suprareprezentate pe reţelele sociale. În loc de forumuri publice gratuite şi deschise, reţelele sociale devin în schimb o oglindă distorsionată şi senzaţională a emoţiei publice care exagerează discordia şi înăbuşeşte opiniile majorităţii, spun criticii. Deci, în timp ce platformele de social media acuză guvernele că ameninţă libertatea de exprimare, nu este oare cazul să ia în considerare şi că algoritmii lor ar putea reprezenta, din neatenţie, o ameninţare? „Motoarele de recomandare nu blochează conţinutul, ci liniile directoare ale comunităţii sunt cele care restricţionează libertatea de exprimare, conform preferinţelor platformei,” a declarat Theo Bertram, fostul vicepreşedinte de politici publice la TikTok, pentru BBC. „Motoarele de recomandare fac o diferenţă mare pentru ceea ce vedem? Da, absolut. Dar dacă reuşeşti sau eşuezi pe piaţa pentru atenţie nu este acelaşi lucru cu a avea libertate de exprimare.” Totuşi, „libertatea de exprimare” este despre dreptul pur şi simplu de a spune ceva sau şi despre dreptul de a fi văzut? După cum a spus Arvind Narayanan, profesor de informatică la Universitatea Princeton: „Când vorbim online – când împărtăşim un gând, scriem un eseu, postăm o fotografie sau un videoclip – cine ne va auzi? Răspunsul este determinat în mare parte de algoritmi.”     >

    </ Prin determinarea audienţei pentru fiecare conţinut postat, platformele „separă relaţia directă dintre vorbitori şi publicul lor,” susţin profesorii Riemer şi Peter. „Discursul nu mai este organizat de vorbitor şi audienţă, ci de algoritmi.” Este ceva despre care ei spun că nu este cunoscut în dezbaterile actuale despre libertatea de exprimare – care se concentrează pe „latura vorbirii a discursului.” Şi, susţin ei, „interferează cu libertatea de exprimare în moduri fără precedent.” Epoca noastră a fost etichetată ca „societatea algoritmică” – una în care, s-ar putea argumenta, platformele de social media şi motoarele de căutare guvernează discursul în acelaşi mod în care statele naţionale au făcut-o cândva. Acest lucru înseamnă că garanţiile directe ale libertăţii de exprimare din constituţia SUA au o limită, conform lui Jack Balkin de la Universitatea Yale: „Primul amendament, aşa cum este interpretat în mod normal, este pur şi simplu nepotrivit pentru a proteja capacitatea practică de a te exprima.” Profesorii Riemer şi Peter sunt de acord că legea trebuie adusă în pas cu vremurile. „Platformele joacă un rol mult mai activ în modelarea discursului decât poate acoperi legea în prezent.” Şi, susţin ei, modul în care postările dăunătoare sunt monitorizate trebuie, de asemenea, să se schimbe. „Trebuie să extindem modul în care gândim despre reglementarea libertăţii de exprimare. Dezbaterile actuale axate pe moderarea conţinutului trec cu vederea problema mai profundă a modului în care modelele de afaceri ale platformelor le stimulează să modeleze algoritmic discursul.” Deşi profesorul Candeub este un „absolutist al libertăţii de exprimare,” el este precaut faţă de puterea concentrată în platformele care pot fi gardieni ai discursului prin intermediul codului pentru computere. „Cred că am face bine să facem publici aceşti algoritmi pentru că altfel suntem doar manipulaţi.” Cu toate acestea, algoritmii nu dispar. După cum spune Bertram, „diferenţa dintre piaţa oraşului şi reţelele sociale este că pe reţelele sociale stau câteva miliarde de oameni. Există dreptul la libertatea de exprimare online, dar nu un drept pentru toţi de a fi auziţi în mod egal: ar dura mai mult de o viaţă întreagă pentru a viziona fiecare videoclip de pe TikTok sau de a citi fiecare tweet.” Care este, atunci, soluţia? Ar putea ajustări modeste ale algoritmilor să cultive conversaţii mai incluzive, care să semene mai mult cu cele pe care le avem de la persoană la persoană? Noile platforme de microblogging precum Bluesky încearcă să ofere utilizatorilor control asupra algoritmului care afişează conţinutul – şi să revigoreze cronologia de altădată, în convingerea că oferă o experienţă mai puţin mediată. Aşa cum a subliniat profesorul Narayanan, „Feedurile cronologice nu sunt… neutre: ele sunt supuse efectelor de amplificare, părtinirii demografice şi imprevizibilităţii viralităţii. Din păcate, nu există o modalitate neutră de a proiecta reţelele sociale.” Platformele oferă unele alternative la algoritmi, utilizatorii de pe X putând alege un feed cu doar cei pe care îi urmăresc. Şi prin filtrarea unor cantităţi uriaşe de conţinut, „motoarele de recomandare oferă o mai mare diversitate decât doar urmărirea oamenilor pe care îi cunoaştem deja,” susţine Bertram. „Aceasta se simte ca opusul unei restricţii a libertăţii de exprimare – este un mecanism de descoperire.” Potrivit politologului american Francis Fukuyama, „nici autoreglementarea platformei, nici formele de reglementare de stat care apar” nu pot rezolva „problema privind libertatea de exprimare online.” În schimb, el a propus o a treia cale. „Middleware” ar putea oferi utilizatorilor reţelelor sociale mai mult control asupra a ceea ce văd, cu servicii independente oferind o formă de administrare separată de cea încorporată pe platforme. În loc ca informaţia de conţinut să fie furnizată conform algoritmilor interni ai platformelor, „un ecosistem competitiv de furnizori de middleware… ar putea filtra conţinutul platformei în funcţie de preferinţele individuale ale utilizatorului,” scrie Fukuyama. „Middleware-ul ar reda acea libertate de a alege utilizatorilor individuali. Astfel s-ar readuce internetul la tipul de sistem divers şi multiplatformă la care aspira să fie în anii 1990.” În absenţa acestui lucru, ar putea exista modalităţi prin care în prezent ne putem îmbunătăţi sentimentul de iniţiativă atunci când interacţionăm cu algoritmi. „Utilizatorii obişnuiţi de TikTok sunt adesea foarte calculaţi cu privire la algoritm – dându-i semnale pentru a încuraja sau descuraja motorul de recomandare pe căile spre noi descoperiri,” spune Bertram. „Ei se văd ca fiind curatorii algoritmului.     >

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • BNR şi Guvernul trebuie să verifice dacă rezervele internaţionale, aurul şi bufferul de lichiditate sunt la un nivel optim, deoarece JPMorgan ne plasează într-o grupă de risc în cazul întreruperii fluxurilor mondiale de finanţare către pieţele emergente

    România va trebui să-şi verifice atent rezervele internaţionale, în condiţiile în care agenţia de presă Reuters citează un studiu JPMorgan care include ţara noastră printre cele ce s-ar putea confrunta cu dificultăţi în cazul, puţin probabil, al unor retrageri bruşte ale capitalului internaţional de pe pieţele emergente.

    Analiştii se tem că oprirea bruscă a intrărilor de capital ar putea priva economiile de fondurile necesare dezovoltării, sau chiar mai rău, ar putea bloca complet ţările respective.

    Un raport intern al JPMorgan arată că din ţările emergente au ieşit 19 miliarde de dolari în trimestrul patru al anului trecut, China nefiind inclusă în analiză, în timp ce pentru acest trimestru cifra ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari.

    „Acest fenomen nu ar trebui desconsiderat”, arată banca. „Altfel spus, evenimentele semnalizează o oprire bruscă a fondurilor pentru ţările emergente”.

    Ieşirea fluxurilor de capital se datorează climatului economic tensionat la nivel internaţional, în timp ce taxele promise de Donald Trump cresc posibilitatea ca dobânzile din SUA să rămână ridicate.

    Chiar dacă oprirea bruscă a intrărilor de capital ar afecta toate ţările emergente, majoritatea economiilor vor putea absorbi şocul. JPMorgan arată că ţările cele mai expuse sunt România, Ungaria şi Africa de Sud.

  • BNR şi Guvernul trebuie să verifice dacă rezervele internaţionale, aurul şi bufferul de lichiditate sunt la un nivel optim, deoarece JPMorgan ne plasează într-o grupă de risc în cazul întreruperii fluxurilor mondiale de finanţare către pieţele emergente

    România va trebui să-şi verifice atent rezervele internaţionale, în condiţiile în care agenţia de presă Reuters citează un studiu JPMorgan care include ţara noastră printre cele ce s-ar putea confrunta cu dificultăţi în cazul, puţin probabil, al unor retrageri bruşte ale capitalului internaţional de pe pieţele emergente.

    Analiştii se tem că oprirea bruscă a intrărilor de capital ar putea priva economiile de fondurile necesare dezovoltării, sau chiar mai rău, ar putea bloca complet ţările respective.

    Un raport intern al JPMorgan arată că din ţările emergente au ieşit 19 miliarde de dolari în trimestrul patru al anului trecut, China nefiind inclusă în analiză, în timp ce pentru acest trimestru cifra ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari.

    „Acest fenomen nu ar trebui desconsiderat”, arată banca. „Altfel spus, evenimentele semnalizează o oprire bruscă a fondurilor pentru ţările emergente”.

    Ieşirea fluxurilor de capital se datorează climatului economic tensionat la nivel internaţional, în timp ce taxele promise de Donald Trump cresc posibilitatea ca dobânzile din SUA să rămână ridicate.

    Chiar dacă oprirea bruscă a intrărilor de capital ar afecta toate ţările emergente, majoritatea economiilor vor putea absorbi şocul. JPMorgan arată că ţările cele mai expuse sunt România, Ungaria şi Africa de Sud.

  • Guvernul este acelaşi, dar feţele multor parlamentari sunt noi. Sau cel puţin a celor care conduc comisiile economice. Prin urmare, este important cine conduce comisiile parlamentare pentru că şefii acestora au influenţă asupra membrilor unei comisii

    ♦ Parlamentul este cel care decide dacă măsurile guvernului sunt valide sau nu ♦ Iar plenul celor două camere votează, de cele mai multe ori, în funcţie de ce spun comisiile de specialiate ♦ Azi despre  şefii comisiilor economice ale Parlamentului.

    Alegerile legislative au tre­cut. Rămân ale­gerile pre­zidenţiale care au însemnat un şoc şi care vor fi re­petate.

    Guvernul este cam acelaşi – acelaşi care a pierdut lamentabil alegerile, cu o adăugare: UDMR.

    Ar putea costa mult că nu vedem figuri noi în guvern pentru că verdictul electoratului a fost clar: nu vă mai vrem pe voi, vrem feţe noi.

    La nivelul Parlamentului sunt însă şi feţe noi. Iar Parlamentul este cel care va decide, în final, cum va merge şi spre ce se îndreaptă politica Guvernului.

     Şefii comisiilor de finanţe din Camera deputaţilor şi din Senat sunt „feţe noi” pentru că publicul nu-i ştie, chiar dacă sunt la primul, la al doilea şi chiar la al treilea mandat parlamentar. Aceştia vor decide ritmul reformelor fiscale care vor fi luate, până la urmă. Că nu vor fi luate anul acesta – cum spune Kelemen Hunor, şeful UDMR – este una. Că Parlamentul va decide în final ce şi cum, chiar dacă deciziile se iau anul viitor, este alta.

    Aşa că este important cine conduce o comisie economică pentru că, îndeobşte, plenul fiecărei camere parlamentare votează potrivit deciziei comisiei de specialitate.

    În fruntea Senatului este azi un liberal, Ilie Bolojan. Dacă Klaus Iohannis demisionează – oricum poziţia lui nu mai este credibilă pentru că este în afara mandatului care i-a fost conferit de cetăţeni – atunci Bolojan va ajunge preşedinte interimar. Va avea o vizibilitate puternică şi ar putea candida pentru funcţia supremă în stat.

    Un alt posibil pretendent este Victor Ponta. El este azi preşedintele Comisiei economice a Camerei Deputaţilor. Cum a ajuns acolo nu ştim foarte exact. Ce ştim este că preşedintele unei comisii parlamentare este ales. Deci deputaţii din Comisia economică l-au ales pe fostul premier drept preşedinte. Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Ciprian-Constantin Şerban. Nu am auzit de el până ce a ocupat această poziţie. Cum nu auzisem de Maria-Gabriela Horga care este preşedinta Comisiei de buget-finanţe din Senat, la doar 39 de ani.

    Iată că apar şi feţe noi, chiar dacă unele sunt la al doilea mandat în Parlament. Însă, aşa cum se întâmplă mereu, ca să fii „senior” mai întâi trebuie să fii „junior”.

     

    Ilie Bolojan, preşedintele Senatului

    ♦ Ilie Bolojan (55 de ani) este senator PNL şi a fost ales preşedinte al Senatului. Până a ajunge senator a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor după ce, înainte, fusese primar al Oradei vreme de trei mandate  (2008 – 2020). Este preşedinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă. Ciucă a demisionat ca urmare a eşecului usturător al liberalilor la ultimele alegeri – parlamentare şi prezidenţiale. Deşi puţin probabil acum, nu este exclus să-l vedem candidat la preşedinţie, în cazul în care candidatura lui Crin Antonescu va fi un eşec. Bolojan şi-a câştigat un fel de faimă şi se spune despre el că este un bun administrator. Faima lui e că a concediat oameni din administraţie. Asta a promis că va face şi la Senat – iar ieri funcţionarii din Senat au organizat un protest împotriva sa din cauza acestei declaraţii. Nu s-a mai văzut nicicând aşa ceva în Parlamentrul României. Bolojan este matematician (Universitatea de Matematică din Timişoara), dar şi inginer mecanic (Institutul Politehnic Traian Vuia din Timişoara). La începutul carierei a fost profesor, apoi a intrat în administraţie şi a fost consilier local, dar a administrat şi mai multe societăţi comerciale. Are studii de administraţie făcute în Franţa.

     

    Maria-Gabriela Horga, preşedinta Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat

    ♦ Maria-Gabriela Horga este senatoare PNL. A fost deputată aleasă în 2020, iar acum este senatoare. Are 39 de ani. Nu şi-a publicat CV-ul pe site-ul Senatului. Dar datele publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor pe când era deputată arată că este doctor în economie, profesor/lector asociat la ASE Bucureşti. Şi predă lecţii de economie în limba engleză şi în limba franceză. Este/a fost (CV-ul ei nu este la zi) profesor la ASE, la Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ). A terminat Facultatea de Economie din Constanţa.

     

    Victor Ponta, preşedintele Comisiei economice a Camerei Deputaţilor

    ♦ Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare este condusă de Victor Ponta (53 de ani) , fost prim-ministru.

    ♦ Ponta este un om politic de cursă lungă şi a fost lansat de Adrian Năstate, acum 25 de ani, care, spre deliciul ziariştilor de la acea vreme, l-a numit „micul Titulescu”. „Micul Titulescu” este fan Călin Georgescu, cum singur spune, într-un interviu pentru Reuters.

    ♦ A  fost şeful PSD între 2010 şi 2015. A demisionat din PSD după ce a pierdut alegerile în faţa lui Klaus Iohannis şi şefia guvernului. A fost recuperat de actualul şef al Executivului, Marcel Ciolacu care l-a făcut consilier personal şi, iată, deputat şi şeful unei comisii fundamentale a Camerei Deputaţilor. Ponta a spus public că nu exclude o nouă candidatură pentru preşedinţie. Doar că Ciolacu a spus public că, dacă face acest gest, va fi dat afară din PSD.

     

    Ciprian-Constantin Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor

    ♦ Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Ciprian-Constantin Şerban. A lucrat o vreme în mediul privat, a fost administratorul unei firme a lui, SC Impex SRL, şi administrator al alteia, SC Euro Concip SRL. Apoi s-a mutat în administraţia publică şi a fost consilier judeţean la Neamţ şi city manager al Roznovului, pentru câteva luni, în 2016. În 2016 a ajuns deputat, poziţie pe care o deţine şi azi. Are studii de ştiinţe politice (Universitatea Petre Andrei din Iaşi) şi studii economice (ASE Bucureşti). Aşa cum s-au îngrămădit tot politicienii, are şi studii la Colegiul Naţional de Apărare – o instituţie ciudată care oferă diplome postuniversitare, dar despre care nimeni nu ştie aproape nimic decât că este finanţată de Ministerul Apărării.

     

    Bogdan Huţucă, preşedintele Comisiei de finanţe a Camerei Deputaţilor

    ♦ Huţucă (57 de ani) este noul preşedinte al Comisiei de Finanţe-bănci şi piaţa de capital a Camerei Deputaţilor, comisie care poate admite sau respinge propunerile fiscale ale guvernului.

    ♦ Este deputat din 2016, aşadar este la al treilea mandat în Cameră. Înainte de a fi deputat a lucrat în administraţia publică în Galaţi – s-a ocupat de administrarea contribuabililor mici. A lucrat şi la Constanţa, ca director executiv la Instituţia Prefectului şi înainte de asta a lucrat la direcţia locală Constanţa a Ministerului de Finanţe. Are studii economice: a terminat ASE – Facultatea de Finanţe – Bănci.

     

     

  • Bătălia pentru canalul Panama: Trump acuză influenţa Chinei, În timp ce guvernul local declanşează un audit de proporţii asupra unei companii din Hong Kong

    Luni, guvernul Panama a iniţiat un audit al unei companii din Hong Kong care administrează porturi la ambele capete ale Canalului Panama. Acţiunea a venit după ce preşedintele american Donald Trump a avertizat că intenţionează să preia controlul asupra căii navigabile, invocând presupusa influenţă a Chinei, informează Financial Times.

    În discursul său inaugural de luni, Trump a reiterat criticile recente la adresa Canalului Panama, o arteră vitală care gestionează anual aproximativ 3% din comerţul maritim global.

    Ca răspuns, Biroul Controlorului General din Panama a publicat pe platforma X un videoclip ce arată aproximativ 10 inspectori, îmbrăcaţi formal, coborând dintr-un autobuz pentru a începe auditul la birourile locale ale companiei Hutchison Ports, cu sediul în Hong Kong. Acţiunea a fost percepută de unii drept un răspuns direct la declaraţiile lui Trump.

    „Astăzi, auditorii noştri au ajuns la [companie] pentru a iniţia un audit exhaustiv, menit să asigure utilizarea eficientă şi transparentă a resurselor publice”, a anunţat Biroul Controlorului General pe X.

    Hutchison Ports, parte a conglomeratului CK Hutchison Holdings, listat la Hong Kong, administrează 53 de porturi în 24 de ţări, inclusiv în Regatul Unit, Germania şi Hong Kong.

    Compania a obţinut pentru prima dată concesiunea de a opera cele două porturi de la capetele Canalului Panama în 1997, anul în care Hong Kong a revenit sub controlul Chinei după administrarea britanică. Aceste concesiuni au fost reînnoite în 2021.

    CK Hutchison Holdings, controlată de familia miliardarului Li Ka-shing – una dintre cele mai bogate familii din Asia – gestionează un portofoliu global vast, incluzând infrastructuri precum Northumbrian Water din Regatul Unit şi Australian Gas Networks.

    Deşi China nu controlează direct Canalul Panama, prezenţa tot mai mare a companiilor chineze în regiune a stârnit îngrijorări în rândul oficialilor americani. Tensiunile sunt amplificate de relaţiile tot mai strânse dintre guvernul din Hong Kong şi China, în urma reprimării protestelor pro-democraţie din 2019 şi a introducerii legislaţiei stricte privind securitatea naţională.

    CK Hutchison nu a oferit încă un răspuns oficial în legătură cu auditul lansat de autorităţile din Panama.