Tag: furt

  • Cand era adolescentă căuta prin tomberoane şi fura din magazine, iar acum are sute de angajaţi şi o avere de 250 de mil. dolari

    Înainte ca Sophia Amoruso să înfiinţeze Nasty Gal – a început prin a vinde haine vintage pe eBay ca apoi să devină o afacere de sute de milioane de dolari – şi-a petrecut adolescenţa căutând prin tomberoane şi furând din magazine.

    Galerie foto

    De fapt, primul lucru pe care l-a vândut nu a fost o piesă vestimentară, ci o carte furată

    “Cărţile erau cea mai uşoară pradă pentru o hoaţă novice, aşa cum eram eu”, a scris ea în cartea autobiografică “#GIRLBOSS.”

    La ora actuală, nu are niciun motiv să mai fure sau să mai caute prin gunoaie. Averea ei este estimată la 250 de milioane de dolari.
    Sophia a început să cunoască succesul în 2010. “După ce Nasty Gal a devenit afacere în sine, m-am trezit cu un milion de dolari în cont”.

    În aceste condiţii, unii ar putea să dea iama prin magazine, dar Amoruso şi-a ţinut portofelul închis. “Cel mai neinspirat lucru este să creşti cheltuielile pe măsură ce veniturile cresc. Am fost atentă să evit această greşeală.”

    Unul dintre motivele pentru care s-a abţinut de la cheltuieli necugetate a fost lipsa timpului. “Mult timp, am fost concentrată să-mi dezvolt afacerea şi nici măcar nu mi-a trecut prin cap să cheltui banii. Chiar dacă mi-aş fi dorit să arunc 500 de dolari pe o pereche de pantofi, eram mult prea ocupată să o fac”.

  • Hackerii au reuşit să fure peste 60 de milioane de dolari de la un exchange din Hong Kong

    BitFinex, una dintre cele mai mari firme de exchange de bitcoin, a oprit toate tranzacţiile marţi după ce s-a sesizat o breşă de securitate. Site-ul a fost atacat de hackeri, iar aceştia au reuşit să fure 119,765 de bitcoini, adică peste 65 de milioane de dolari.

    Preţul monezii a scăzut cu 20% după ce s-a aflat de acest incident de la 607 dolari până la 480 de dolari.

    Încă nu se ştie natura breşei de securitate sau cine este responsabil pentru acest atac. Este al doilea cel mai mare atac de acest gen, după ce în 2014 o grupare de hackeri a atacat MtGox, cel mai mare exchange de bitcoin din lume, şi au reuşit să fure bitcoini în valoare de 460 de milioane de dolari. 

  • În România se vând şi se fură chiar şi râurile. Afacerea microcentralelor distruge biodiversitatea României

    „In vreme ce alte tari au inteles impactul negativ al unor hidrocentrale pentru biodiversitate, Romania isi vinde ultimele rauri salbatice pentru „un gram” de energie. Rauri de munte precum raul Alb, Capra, Nera, Bistra si alte cateva sute sunt tinta mafiei microhidrocentracelor iar Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este depasit de situatie.” (Agent Green)

    „Cum pretuim ce avem? Cu lucrari haotice, cu santiere iesite din litera proiectului, care invadeaza violent locuri neatinse de mii de ani. O tara intreaga e cuprinsa de frenezia construirii de microhidrocentrale. 3400 de rauri, din cele 4011 existente in tara noastra risca sa fie distruse in numele unor afaceri cu profituri de zeci de milioane de euro, care sapa in inima unor rezervatii naturale. Un intreg ecosistem distrus, culmea, in numele energiei verzi.”

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Bătrânii care au sfidat vârsta şi boala şi au comis cel mai mare furt de bijuterii din istoria Marii Britanii

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatoriişi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şiGraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Cea mai misterioasă insulă din Mediterană: doar 1.000 de oameni au voie să o viziteze anual – GALERIE FOTO

     
    Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri.
     
    Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani. 
     
    Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea.
     
    În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.
     
    Fotografii: DailyMail
  • Traficul de persoane rămâne o problemă pentru România. Suntem pe locul trei în Uniunea Europeană

    15,846 de persoane au fost victime a traficului de persoane din Uniunea European, în perioada 2013-2014, dintre care 15% au fost copii, potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene. În Olanda s-au înregistrat cele mai multe victime (1561), apoi Marea Britanie (1358) şi România (757).

    Bărbaţii, femeile şi copiii români sunt victime ale traficului de forţă de muncă în mai multe domenii, dar sunt şi forţaţi să cerşească şi să fure în România şi în alte ţări europene. Femeile şi copiii români sunt victime ale traficului sexual în România şi în alte ţări europene. Românii forţaţi să cerşească şi să comită infracţiuni sunt adesea copii romi.
     

  • Roboţii vin să ne fure locurile de muncă: „Este mai ieftin să cumperi un robot decât să angajezi un om căruia îi plăteşti ineficienţa“

    La începutul lunii, unii dintre cei mai bogaţi, mai isteţi şi mai puternici oameni de pe planetă au transmis lumii un mesaj extrem de important: vin roboţii să vă ia locurile de muncă.
    Unora roboţii le-au luat deja locurile de muncă. Alţii folosesc roboţii ca sperietoare pentru a descuraja oamenii să ceară salarii mai mari. Se poate spune că săptămâna aceasta a fost săptămâna roboţilor, în Europa, SUA şi Asia.

    Adidas n-a mai produs nimic în Germania de peste 20 de ani, deşi este de acolo. A preferat mâna de muncă mai ieftină din Asia. Însă zilele trecute a anunţat că va începe din 2017 să comercializeze primele serii de încălţăminte sportivă fabricată în Germania după atâţia ani. Mâna de lucru este asigurată de… roboţi. Fabrica, un prototip, a fost prezentată de directorul executiv Herbert Hainer şi este încă în construcţie. Unitatea va putea produce mai rapid decât fabricile Adidas din Asia, unde pro­cesul de fabricaţie este pre­ponderent manual, şi în plus va livra încălţă­mintea mai aproape de punctele de vânzare, scrie The Guardian. Fabrica va începe să producă în trimestrul III al acestui an, dar ca test. Adidas intenţionează să construiască încă o „fabrică rapidă“, cum îi zice Hainer, în SUA în 2017. CEO-ul a insistat că unităţile de producţie nu vor înlocui imediat subcontractorii din Asia. „Scopul nostru nu este automatizarea completă“, a asigurat Gerd Manz, directorul de inovaţie şi tehnologie.

    În viitor, Adidas are de gând să construiască fabrici unde muncitorii sunt roboţi şi în Franţa şi Marea Britanie. În Asia, producătorul de încălţăminte are circa un milion de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum verifici dacă maşina pe care o cumperi este furată

    Eşti sigur că maşina pe care vrei să o cumperi nu este furată?

    Ai găsit-o, ţi-a plăcut, maşina e în stare bună, actele par autentice. Totul pare să fie în regulă. Dacă însă se va dovedi că maşina cumpărată este una furată, aceasta va fi confiscată, chiar dacă tu eşti cumpărător de bună credinţă!

    Pentru a fi scutit de neplăceri, verifică dacă seria de caroserie figurează în baza de date a Poliţiei la rubrica autovehicule furate – http://www.politiaromana.ro/ro/autovehicule-furate.

    Pentru un plus de siguranţă, ar fi bine să interoghezi şi baza de date europeană – http://www.stolencars24.eu/.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Două întrebări pentru studenţiI cu implicaţii în economie: 1. Să lucrezi din timpul facultăţii? 2. Să-ţi faci direct un business sau să lucrezi mai întâi într-o firmă pentru a fura experienţă şi după aceea să devii antreprenor?

    România se confruntă în prezent cu o ofertă scăzută de forţă de muncă pe segmentul oameni tineri, studenţi, absolvenţi de facultate, vorbitori de una sau două limbi străine. Dacă sunt de la Politehnică, Cibernetică, Matematică (mai nou), Construcţii, Petrol şi Gaze, ASE, este perfect. Aproape toată oferta ce există în facultate este luată, monitorizată şi recrutată de companii încă din primul an.

    România are aproape 500.000 de studenţi, în fiecare an ieşind de pe băncile facultăţilor 100.000 de absolvenţi cu diplomă de licenţă.

    Încă din primul an, cei mai mulţi dintre studenţi îşi pun întrebarea dacă să lucreze sau nu din timpul facultăţii. Prima raţiune este legată de nevoia de bani, de a ţine pasul cu colegii şi cu vremurile. A doua ţine de câştigarea unei experienţe astfel încât după terminarea facultăţii şansele de a obţine o poziţie mai bună într-o companie să fie mai ridicate. Pentru cei din provincie care vin la facultate  în oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi -, necesitatea de a avea o sursă de bani este extrem de presantă. Costul în aceste oraşe devine extrem de ridicat – chirie, haine (trebuie să le schimbi de mai multe ori), entertainment şi mâncare.

    Deci a avea un job trece pe primul loc în priorităţi, iar facultatea este pe locul doi. Companiile, ştiind acest lucru şi presate de la centru să umple poziţiile în organigramă, bat facultăţile în căutarea de angajaţi sub toate formele: întâi internship, urmează program redus şi după aceea vine program de opt ore chiar din anul I sau II de facultate. Dacă nu ai alte venituri şi ai nevoie de bani, 1.500-2.000 de lei net în mână înseamnă un venit foarte bun, la care nu mulţi studenţi pot să spună pas.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • A ajuns să fie atât de ieftin, încât nici piraţii nu-l mai fură

    Furtul de petrol era o treabă profitabilă, însă preţul aurului negru a scăzut atât de mult în ultima vreme , încât nici piraţii nu se mai încumetă să-l fure, potrivit Quartz.
     
     
    “Când preţul petrolului a ajuns la 30 de dolari pe baril, pirateria nu mai este o afacere atât de profitabilă pe cât era când un baril se vindea cu 106 de dolari”, spune Florentina Adenike Ukonga, secretar executiv al comisiei Gulf of Guinea. Ea susţine că scădera preţului petrolului este un factor care a dus la scăderea pirateriei din zonă, dar nu a contat numai acest fapt.
     
     
    În 2013 s-au înregistrat 100 de atacuri ale piraţilor asupra vaselor petroliere dintre care 56 au avut succes, în 2014 numărul a scăzut la 67 de atacuri (26 au avut succes). Această scădere s-a întâmplat înainte ca preţul să scadă. Trebuie menţionat totuşi că 70% dintre atacuri nu sunt raportate, potrivit Oceans Beyond Piracy.

    Pentru 2015 datele nu au fost făcute publice încă, dar se estimează că au avut loc 49 de incidente anul trecut.
     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Are doar 19 ani şi o avere de 1.2 miliarde de dolari – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Locul unde locuitorii trăiesc 140 de ani şi fără să se îmbolnăvescă – GALERIE FOTO

    Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO