Tag: echipamente

  • Companiile romanesti nu au bani sa-si protejeze angajatii – peste 3.600 de persoane s-au accidentat anul trecut la locul de munca

    Romania se situeaza pe locul 10 din 12 intr-un clasament al
    tarilor din Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste
    cheltuielile cu echipamentele de protectie, potrivit datelor
    companiei Renania, care furnizeaza echipamente de securitate si
    sanatate in munca. Astfel, companiile romanesti aloca aproximativ
    11 euro pe an pentru fiecare angajat pentru manusile de protectie,
    echipamentul cel mai frecvent utilizat, circa jumatate fata de cei
    20 de euro cheltuiti de firmele din Cehia, spre exemplu.

    “Securitatea si sanatatea in munca nu sunt inca prioritati
    majore pentru companiile romanesti sau pentru utilizatori. Nu este
    doar o obisnuinta culturala datorata multor ani de lipsuri, ci si o
    chestiune de educatie pe care putini si-au asumat-o in mod
    consecvent. In plus, acestea se suprapun si peste preocuparea
    permanenta a companiilor de a-si eficientiza costurile”, spune
    Orlando Szasz, directorul general Renania.

    Reprezentantii Renania estimau piata de profil la circa 100 de
    milioane de euro in 2008. In 2009, industria s-a contractat cu
    circa 20%, iar in anul urmator a fost inregistrata o stabilizare in
    anul urmator. Pentru 2011, compania apreciaza o evolutie a pietei
    de 10%, pana la circa 83 de milioane de euro. Renania, si-a
    planificat vânzari cu 22% mai mari fata de 2010, respectiv 22,5
    milioane de euro.

    In Uniunea Europeana, barbatii sunt mai susceptibili sa fie
    implicati in accidente de munca decat femeile, iar incidentele se
    inregistreaza mai frecvent in grupa de varsta 15-34 de ani.
    Constructiile, agricultura, vanatoarea, industria forestiera si
    productia sunt domeniile cu risc si incidenta ridicata a
    accidentelor de munca. Cele mai frecvente probleme de sanatate se
    inregistreaza la nivelul sistemului osos si muscular.

    In lume, peste 2,3 milioane de oameni mor anual in accidente la
    locul de m
    unca si peste 160 de milioane de noi cazuri de imbolnaviri datorate
    mediului de lucru sunt raportate in fiecare an, potrivit
    Organizatiei Internationale a Muncii. Iar costurile aferente
    compensatiilor, ingrijirilor medicale, invaliditatii si recuperarii
    insumeaza circa 4% din PIB-ul mondial.

  • Finantarile acordate prin Raiffeisen Leasing au crescut anul trecut de cinci ori

    Profitul net inregistrat pe grup a fost de 1,9 milioane de euro,
    din care aproape 900.000 de euro au fost realizati de catre
    Raiffeisen Leasing, iar restul de celelalte doua companii cu
    rezultate consolidate in cadrul grupului, respectiv Raiffeisen
    Broker Asigurare-Reasigurare si Raiffeisen Leasing Moldova.

    In acelasi timp insa, portofoliul companiei a scazut de la 203 la
    158 de milioane de euro, iar ponderea leasingului auto a crescut pe
    seama scaderii leasingului imobiliar. Concret, portofoliul era
    impartit intre echipamente (14%, fata de 15% in 2009), vehicule
    (74%, fata de 67%) si imobiliare (12%, fata de 18%). echipamentele
    reprezentand 41%, vehiculele comerciale si autoturismele 47%, iar
    leasingul imobiliar 12% din portofoliu. Produsul de leasing a fost
    integrat in gama de produse a Raiffeisen Bank, forta de vanzare a
    bancii avand o contributie de 33% in totalul de contracte de
    leasing financiar incheiate.

    Raiffeisen Leasing a continuat strategia de curatare si stabilizare
    a portofoliului, concentrandu-se pe reducerea stocului de bunuri
    reposedate, care la sfarsitul anului era de 95 de active, insa pe
    ansamblu activitatea de recuperare si vanzare a acestor bunuri a
    scazut. Compania afiseaza o abordare echilibrata din acest punct de
    vedere: “Suntem interesati sa gasim in mod responsabil, impreuna cu
    clientii solutii de finantare care sa asigure continuitate
    activitatii derulate. Suntem deschisi sa oferim sprijin companiilor
    care au o viziune si o strategie foarte clara a afacerii pe care o
    administreaza, un plan de business concret si viabil, experienta si
    management de calitate”, a afirmat Felix Daniliuc, director general
    al Raiffeisen Leasing.

    Pentru 2011, Raiffeisen Leasing are ca prioritate continuarea
    strategiei de reposesii si remarketing, imbunatatirea activitatii
    de colectare si cresterea volumelor nou finantate, in special in
    domeniul echipamentelor medicale, al infrastructurii si al
    agriculturii.

    Raiffeisen Leasing este membra a grupului financiar austriac
    Raiffeisen si activeaza pe piata romaneasca din 2002. Clientii
    sunt, in principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporatii
    multinationale si municipalitati. Compania are acoperire nationala,
    fiind prezenta in 12 mari orase din Romania. Finantarea in leasing
    este accesibila prin toate agentiile Raiffeisen Bank.

    Cea mai mare companie de leasing de pe piata romaneasca este
    UniCredit Leasing, cu o valoare a finantarilor de 226 mil. euro in
    2010, urmata de BRD Sogelease, Porsche Leasing si Volksbank
    Leasing.

  • In lupta pentru pacienti, clinicile private cumpara echipamente medicale tot mai performante

    Investitia totala pentru aceste echipamente se ridica la aproape
    400.000 euro si subliniaza determinarea companiei de a livra
    servicii medicale de ultima ora,

    Ecograful Voluson este un echipament multi-disciplinar Doppler
    3D/4D, cu tehnologie de ultima generatie. Include programe avansate
    pentru examinari abdominale, de obstetrica -ginecologie,
    neonatologie, urologie, parti moi, sistem vascular si sistem
    musculo-scheletic. Sondele 4D folosite in ecografiile ginecologice
    detecteaza cele mai fine detalii inca din primul trimestru de
    sarcina, oferind imagini fetale de mare claritate. Ecograful poate
    explora structuri de mici dimensiuni cu maxima acuratete, garantand
    astfel un diagnostic corect.

    Mamograful digital Lorad Selenia combina cele mai recente
    inovatii ale imagisticii digitale cu o capacitate de operare
    avansata, ideala pentru investigatiile de mare precizie. Acest
    mamograf digital ofera imagini cu o rezolutie si contrast
    exceptionale, garantand in acelasi timp o doza minima de radiatii,
    gratie tubului cu tungsten si filtrelor cu rodiu si argint.

    “Acest echipament vine in sustinerea eforturilor noastre legate
    de solutiile de screening in lupta impotriva cancerului de san.
    Depistarea precoce a cancerului de san cu ajutorul acestui aparat
    permite interventia rapida si precisa a specialistilor, contribuind
    astfel la cresterea semnificativa a ratei de supravietuire”,
    declara dr. Marina Otelea, director general al Medicover
    Romania.

    Medicover se afla in primii zece operatori de pe piata
    serviciilor medicale private, alaturi de companii precum MedLife,
    CMU, Sanador, GralMedical sau Medsana.

  • Aeroteh si-a dublat afacerile in S1

    Veniturile producatorului de echipamente pentru aeronave au urcat de 2,4 ori, de la 5,5 milioane de lei la 13,26 milioane de lei, iar cheltuielile s-au majorat de aproape 2,2 ori, de la 5,39 milioane de lei la 11,74 milioane de lei.

    Profitul a crescut de la 153.367 lei la 1,51 milioane de lei.

    Titlurile firmei sunt tranzactionate la categoria actiunilor nelistate a BVB, unde se regasesc firmele care nu mai indeplinesc criteriile de performanta, eficienta, raportare si transparenta cerute pentru companiile de la Cota Bursei.
     

  • Medicare Technics: afaceri de 17 milioane euro si acoperire de 24% din piata privata in 2009

    Obiectivele companiei se bazeaza pe estimarile de crestere a vanzarilor pentru "proiecte la cheie" de imagistica in semestrul al doilea. "Am analizat oportunitatile de extindere a afacerii, avand planificate mai multe proiecte, a caror dezvoltare va fi accelerata in semestrul al doilea si care ne vor permite sa obtinem o cifra de afaceri de 17 milioane euro la sfarsitul anului", a declarat Alin Patrascu, director executiv Medicare Technics.

    Compania a furnizat in primul semestru al anului trei proiecte la cheie, din care cel mai mare contract s-a ridicat la 2,5 milioane euro, pentru o singura clincica, si se afla in discutii pentru furnizarea a zece proiecte. "In general, cam 80% din proiectele aflate in discutii se finalozeaza in anul respectiv, iar restul se amana pentru anul urmator", explica Patrascu. In 2008, compania a vandut zece astfel de proiecte, cel mai valoros contract fiind de 7 milioane euro, pentru un pachet de cinci clinici.

    Segmentul privat de echipamente are in prezent o pondere de 80% in afacerile Medicare Technics, dar estimarile oficialilor indica un avans de pana la 85% in urmatorii doi ani. "Piata privata se pastreaza, chiar si in conditiile crizei", spune Alin Patrascu. "Marile centre medicale au amanat dezvoltarea spitalelor private, insa continua extinderea pe partea de clinici, in special pe segmentul de imagistica."

    Sectorul public restrange piata

    In acest context, piata echipamentelor medicale pentru zona privata se va mentine la valoarea 75 milioane euro, potrivit estimarilor Espicom. Segmentul public se va reduce insa cu aproximativ 5%, pana la 35 milioane euro, ceea ce va atrage o scadere de 1% la nivelul intregii piete.

    Diminuarea segmentului public este o consecinta a restrangerii licitatiilor centralizate, explica Patrascu, si, prin urmare, incheierea unor contracte de valoare mai mica. In plus, intarzierile platilor din partea caselor de sanatate isi spun si ele cuvantul, ajungandu-se la prelungiri de pana la 180 de zile prin contract, fata de maxim 60 de zile anul trecut. Totusi, platile pot intarzia chiar si peste termenul prevazut in contract, cu pana la aproape un an.

    "Noi avem de recuperat 1,5 milioane euro din contractele publice", afirma directorul Medicare Technics. Pentru a se sustine in aceasta perioada de intarzieri masive, compania a apelat la solutia finantarii externe, insa oficialul nu a valoarea acestor imprumuturi.
     

  • Ghidul meu, mobilul




    “Totodata, folosirea telefonului ca sistem de navigare este explicabila si prin faptul ca producatorii de telefoane lanseaza din ce in ce mai multe modele compatibile GPS”, considera Mark Donovan, analist in cadrul companiei americane de cercetare de piata ComScore.








     

    In SUA, peste 8% dintre posesorii de telefoane mobile au accesat o harta pe terminalul lor cel putin o data in perioada martie-mai a acestui an, cu 82% mai multi fata de perioada corespunzatoare din 2007, potrivit unui studiu recent al ComScore. In ce priveste Europa, 3% dintre consumatori au folosit telefonul pentru navigare, cresterea fiind de 49% comparativ cu lunile martie, aprilie si mai din 2007.

     

    Pentru consumatorii americani, un rol important in popularizarea hartilor si a serviciilor GPS pe mobil l-a jucat telefonul iPhone de la Apple. Europenii, in schimb, prefera modele precum N95 sau N70 de la Nokia capabile sa ruleze aplicatii software de navigare, sustin analistii ComScore.

     

    Totusi, aceste aplicatii software pot fi folosite acum pe un numar destul de restrans de telefoane mobile, in timp ce accesul online la harti disponibile pe diferite site-uri este o metoda mult mai la indemana. Daca anul acesta, numai o treime dintre cei care consulta harti pe mobil in SUA si Europa au folosit un soft de navigare, 73% dintre utilizatorii americani si 57% dintre cei europeni au accesat harti pe internet, potrivit studiului ComScore. Iar analistii prevad cresteri si in urmatoarea perioada, mai ales ca pana in 2012 numarul celularelor cu acces la internet va depasi 1,2 miliarde la nivel mondial, conform estimarilor producatorului de procesoare Intel.

     

    “Telefoanele mobile sunt segmentul cu cel mai mare potential de crestere din punctul de vedere al accesului la internet”, confirma Gerry Purdy, analist la Frost & Sullivan.

     

  • Computer fara mouse?








    Pentru anumite echipamente video de la Panasonic, spre exemplu, nu mai este necesara traditionala telecomanda pentru pornirea sau oprirea filmului, aceste actiunii facandu-se prin simple miscari ale mainii. Totodata, producatori de aparate foto precum Sony sau Canon folosesc deja tehnologii de recunoastere faciala pentru echipamentele de ultima generatie.




     

    Evident, companiile producatoare de mouse-uri considera ca previziunea lui Prentice este exagerata, mai ales in conditiile in care in ultimii zece ani numarul mouse-urilor vandute la nivel mondial a fost de ordinul sutelor de milioane. “Exista inca destul loc de crestere, in special in randul consumatorilor din tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare care nici macar nu au inca acces la un computer”, apreciaza Rory Dooley, vicepresedinte si director general al diviziei de echipamente periferice din cadrul Logitech. Din punctul sau de vedere, mouse-ul va deveni chiar mai popular decat pana acum, in principal pentru ca acesti noi consumatori vor folosi computerul, cel putin in prima faza, tot prin intermediul tastaturii si al mouse-ului.

     

    Pe de alta parte insa, trecerea catre tehnologiile de recunoastere faciala si catre ecranele touchscreen ar putea fi facuta destul de usor, crede Steve Prentice, analistul de la Gartner. Mai ales ca milioane de utilizatori, in special din SUA, folosesc deja aceste tehnologii, prin intermediul consolei de jocuri Nintendo Wii si al telefonului mobil iPhone de la Apple.




  • Celulele care imbunatatesc semnalul la mobil

    Este vorba de celule de receptie in miniatura, care sa asigure un semnal mai bun decat cel oferit acum de statiile de telefonie mobila.

    Celulele respective, denumite femtocells (“femto” – mai mic decat “pico”, termen folosit de operatorii de telefonie mobila pentru a desemna dimensiunea redusa a celulelor) au fost concepute de britanicii Peter Claydon si Doug R. Pulley in urma cu aproape patru ani, ca raspuns la problemele legate de calitatea proasta a sunetului in anumite zone si de intreruperea accidentala a convorbirilor telefonice. Desi este sustinuta de mai multi producatori de echipamente telecom pentru proiectele lor viitoare, prima generatie de celule femto a fost lansata in versiunea comerciala de-abia la inceputul acestui an.

    Ca dimensiuni, celulele femto sunt foarte similare ruterelor wireless pentru internet, adica echivalentul unei agende obisnuite de birou. In ceea ce priveste functionalitatea, celulele femto, care trebuie plasate in casa sau la birou, receptioneaza semnalul wireless emis de un telefon mobil aflat in aria de acoperire si il converteste in semnal digital, pe care-l transmite prin internet catre reteaua operatorului de servicii.

    Investitiile in tehnologia cea noua nu sunt foarte mari, intrucat celula de receptie este ieftina, iar conexiunea broadband la internet deja exista, ceea ce inseamna ca odata cu popularizarea tehnologiei femtocell, tarifele pentru telefonia mobila s-ar putea diminua. Deocamdata, numai Sprint si T-Mobile le ofera clientilor servicii bazate pe celule femto, insa analistii companiei de cercetare

    Forward Concepts sustin ca situatia se va schimba in urmatorii ani, vanzarile de echipamente femtocell urmand sa ajunga la 5 miliarde de dolari (3,2 mld. euro) pana in 2012, avand ca piata principala Europa de Vest.

  • Wii pentru PC

    Cele mai noi turnee de tenis nu au nimic de-a face cu zgura sau iarba si se disputa chiar si in birourile companiilor. Consolele Nintendo Wii datoreaza acest succes unei caracteristici tehnice revolutionare prin care miscarile personajului din joc sunt determinate de exact aceleasi gesturi ale persoanei reale din fata ecranului. Serviciul de pilda se executa ridicand mana in care este tinut dispozitivul de control, la fel ca intr-un meci real. A fost un as pentru Nintendo, doar vanzarile din luna decembrie, de un milion de bucati, fiind un argument suficient. In timp, producatorul japonez a extins numarul jocurilor disponibile si pe cel al tipurilor de „telecomenzi“ specifice. Un singur lucru a ramas neschimbat: consola in sine, absolut obligatorie pentru acest tip de realism aerobic al jocurilor.

    O companie din Boston, Motus Corporation, spera insa sa duca succesul jocurilor bazate pe miscari naturale dincolo de consola Nintendo. Controller-ul Motus Darwin permite acest lucru pe multe dintre sistemele non-Nintendo, inclusiv pe PC. Iar Motus nu e nici macar prima companie care vrea sa concureze cu Wii. Controller-ul Sixaxis pentru PlayStation 3, de exemplu, are aceleasi caracteristici. Dar presedintele Motus, Satayan Mahajan, spune ca Darwin permite o experienta de joc si mai realista decat chiar la Wii-urile originale, pentru un pret cuprins intre 79 si 99 de dolari pe piata americana. Mahajan mizeaza in acest sens pe experienta de pana acum a companiei, specializata in realizarea de echipamante electronice pentru perfectionarea jucatorilor de golf, in sine niste jocuri virtuale de golf similare celor care se pot juca pe o consola Wii. Motus calculeaza pozitia jucatorului in mod diferit fata de telecomanda Wii. Nintendo foloseste un senzor atasat pe monitor care comunica cu telecomanda. Motus Darwin masoara pozitia „absoluta“ a jucatorului, raportata la Pamant, folosind giroscoape si accelerometre care urmaresc nordul magnetic si percep directia in care sunt indreptate.

    Oficialii companiei spun ca strategia de marketing este sa promoveze intr-o prima faza noul dispozitiv catre jucatorii profesionisti din sport, speculand faptul ca aceasta categorie nu a avut intotdeauna o relatie satisfacatoare cu Nintendo. Pasionatii de golf spun chiar ca dupa perioada iernii, cand se joaca exclusiv pe consolele Wii, resimt pe terenul real o modificare a miscarilor care i-au consacrat.

  • Sa nu dai mita aproapelui tau

    In ultimii patru ani, guvernul britanic a fost mult criticat pentru relatiile sale cu Arabia Saudita, care este cel mai mare partener comercial al Marii Britanii din Orientul Mijlociu. Vizita de stat, prima a unui monarh saudit in ultimii 20 de ani, a intrat si ea in jocul controverselor, mare parte a dezbaterii concentrandu-se pe legaturile financiare intre gigantul militar britanic BAE Systems, cabinetul premierului britanic si regatul arab din desert. Liderul unuia dintre principalele partide din Marea Britanie a boicotat vizita regelui Abdullah, iar sosirea monarhului saudit cu trasura la palatul Buckingham a fost insotita de protestatari.

    O mare parte din dezbatere s-a concentrat pe faptul ca BAE Systems a facut in ultimii 20 de ani miliarde de dolari prin intermediul unor plati ascunse si suspecte catre membri ai familiei regale saudite, in cadrul unui contract de 80 de miliarde de dolari pentru furnizarea de avioane de lupta si alte tipuri de echipamente militare pentru Arabia Saudita. In vreme ce investigatia privind practicile de business ale BAE a urmat un drum sinuos in Marea Britanie, in Statele Unite ea a primit recent un impuls independent, dupa ce Departamentul de Justitie a deschis o investigatie asupra companiei.

    BAE isi obtine aproape jumatate din cifra de afaceri din SUA, iar recent a achizitionat un furnizor important de vehicule blindate Humvee folosite de fortele americane in Irak. Oficiali americani care au cerut protectia anonimatului, intrucat nu erau autorizati sa discute public despre acest subiect, au declarat ca Departamentul de Justitie cerceteaza daca BAE a violat legislatia SUA ce interzice mita si spalarea de bani transnationala. Conturi din Elvetia, Caraibe si din alte locuri sunt vizate si, ca si in cazul Marii Britanii, si SUA au o relatie strategica cu sauditii, relatie ce poate intra sub incidenta anchetei.

    Desi distributia personajelor in povestea BAE este neobisnuit de mare – de la printul saudit Bandar bin Sultan, fostul ambasador al regatului la Washington, pana la fostul premier britanic Tony Blair -, investigatia este doar una din cele deschise recent de Departamentul de Justitie in virtutea unei reglementari odinioara obscure, Legea privind practicile internationale corupte (FCPA).

    BAE si reprezentantii Arabiei Saudite au recunoscut public platile aflate in centrul investigatiei, au negat orice ilegalitate si au sustinut ca platile au fost facute cunoscute atat guvernului britanic, cat si celui saudit. „Stim despre investigatia Departamentului american de Justitie si cooperam intru totul“, a declarat un purtator de cuvant al BAE. „Deoarece este o investigatie aflata in desfasurare, nu putem face alte comentarii.“

    In vreme ce investigatia BAE pare sa se fi impotmolit in Marea Britanie, in Statele Unite a suscitat un interes suficient pentru a-i face pe unii dintre implicati sa-si angajeze consilieri juridici de frunte. Printul Bandar, un apropiat al familiei Bush, l-a desemnat recent pe fostul director al FBI Louis J. Freeh, dar si pe unul dintre initiatorii FCPA, judecatorul pensionat Stanley Sporkin, ca sa-l reprezinte. „Nu au fost inaintate acuzatii“, a spus Freeh intr-un interviu. „Printul neaga orice violare a legislatiei, atat din Marea Britanie, cat si din SUA.“ Anuntul ca investigatorii britanici au descoperit ca BAE a depozitat plati de 2 miliarde de dolari in conturile din Washington ale printului Bandar i-a facut pe cei de la Departamentul de Justitie sa initieze ceea ce analistii au descris drept cel mai ilustru caz instrumentat pe baza FCPA pana acum. Adoptata de Congresul american in urma cu trei decenii in preajma scandalului Watergate, legea a devenit abia in ultimii cinci ani un instrument puternic de anchetare a companiilor din SUA si din strainatate suspectate ca au mituit oficiali straini pentru a-si asigura contracte.

    Departamentul de Justitie estimeaza ca exista aproximativ 60 de asemenea cazuri in acest moment in ancheta in SUA, o echipa de cinci membri ai FBI fiind desemnata sa se ocupe exclusiv de verificarea posibilelor violari ale legii. Potrivit Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD), cu sediul la Paris si care reprezinta 30 de state industrializate, in intreaga lume sunt peste 150 de anchete si investigatii care implica posibila mituire a unor oficiali guvernamentali pentru obtinerea de favoruri comerciale. Daca procurorii din tari diferite si guvernele aveau ezitari odinioara sa colaboreze pentru a combate fraudele corporatiste, mita asociata acestora din urma a ajuns sa fie privita ca un impediment atat de mare in calea cresterii economice globale, incat cooperarea a devenit mai frecventa. Analistii spun ca aceasta disponibilitate la cooperare, intrarea in vigoare a legii Sarbanes-Oxley care consolideaza supravegherea activitatii corporatiilor si o mai mare disponibilitate a companiilor de a combate coruptia au inceput sa schimbe modul in care multe corporatii operau in statele mai sarace, in curs de dezvoltare, unde mita s-a dovedit a avea cea mai mare nocivitate.