Tag: dispunere

  • Huawei şi Google au prezentat smartphone-ul Nexus 6P

    Huawei şi Google au prezentat în San Francisco Nexus 6P, un smartphone premium, care rulează varianta Android 6.0 Marshmallow, cel mai nou sistem de operare dezvoltat de Google.

    Nexus 6P are un corp din metal, iar partea din spate a telefonului este construită din aluminiu anodizat, cu particule de diamante dispuse pe margini, care contribuie la reflexia luminii, permiţând astfel camerei foto să captureze imaginile în mişcare.

    Nexus 6P este 100% Android, integrând cel mai nou sistem de operare, Android 6.0 Marshmallow.

    Nexus 6P încorporează un ecran AMOLED WQHD, de 5,7 inci, cu rezoluţie de 518 ppi, ecran conceput pentru rularea jocurilor, vizionarea filmelor şi rezolvarea sarcinilor de serviciu. De asemenea, Nexus 6P include difuzoare stereo frontale, pentru sunete redate fidel.

    Smartphone-ul are un procesor octa-core Qualcomm® Snapdragon™ 810 v2.1, iar bateria este de. Cu un port USB reversibil de tip C, o încărcare de doar 10 minute asigură o durată de viaţă a bateriei de până la şapte ore.

    Nexus 6P va fi disponibil în peste 30 de ţări, inclusiv Statele Unite, Canada, Germania, Anglia, Japonia, Austalia şi India. Modelul este disponibil pentru pre-comandă în Statele Unite, Canada, Anglia, Irlanda şi Japonia, prin intermediul magazinelor Google, începând cu 29 septembrie. Cu un spaţiu de stocare de 32GB, 64GB sau 128GB, smartphone-ul va fi disponibil în trei variante de culoare: negru, alb şi argintiu.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în livrarea de smartphone-uri în întreaga lume.

  • Câţi bani cheltuiesc românii pe o vacanţă last minute?

    Anul acesta, turiştii alocă, în medie, câte 400 euro/persoană pentru o vacanţă last minute de o săptămână în Grecia, cu 50 euro/persoană mai mult faţă de bugetul mediu cheltuit în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor trimise de agenţia de turism online Paravion.ro.  De asemenea, turiştii care călătoresc în Cipru, Malta sau Spania sunt dispuşi să cheltuie până la 600 euro/persoană pentru un sejur de 7 zile.

    Turiştii români aleg destinaţiile last minute datorită preţurilor scăzute ale vacanţelor, potrivit Paravion.ro. Astfel, pentru o săptămână petrecută în Grecia, bugetul mediu pe care turiştii sunt dispuşi să îl aloce este de 400 euro/persoană, în creştere cu aproape 10% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    “Insulele Zakynthos, Creta, Corfu, Rhodos şi Santorini sunt cele mai populare destinaţii de tip last minute în rândul turiştilor tineri şi de vârstă mijlocie. Aceştia sunt atraşi de preţurile avantajoase practicate de operatorii din această ţară, precum şi de facilităţile de relaxare oferite de insule. Alte destinaţii preferate de turişti sunt Cipru, Malta şi Spania”, declară Remus Vişan, managing director Paravion.ro.

    În general, pachetele de vacanţă last minute în Grecia sunt achiziţionate de cupluri cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, care doresc să petreacă un sejur de 7 zile la plajă, cea mai solicitata perioadă fiind săptămâna 10-16 august. Din datele agenţiei Paravion.ro mai reiese faptul că şi turiştii din categoria de vârstă de peste 50 de ani preferă destinaţii care oferă aceleaşi facilităţi, pachetele last minute achiziţionate de seniori reprezentând 10% din totalul celor vândute de agenţie. Spre deosebire de turiştii mai tineri, aceştia sunt dispuşi să cheltuie, în medie, 500-600 euro/persoană, preferând să călătorească în Malta, Cipru sau Spania. 

  • La început, ştergea mesele, însă i-a venit o idee pentru care şeicii din Abu Dhabi sunt dispuşi acum să plătească sume generoase

    O româncă a plecat în Dubai, la muncă, în urmă cu nouă ani. A început de jos, însă câţiva ani mai târziu, a decis să-şi deschidă propria afacere.

    Cei mai mulţi dintre marii afacerişti de azi au pornit de jos. Este şi cazul unei românce, stabilită, alături de soţul ei, în Orientul Mijlociu. La început, Mariana Gherasim s-a angajat într-o companie, unde făcea aproape totul, şi a avansat rapid. A mers însă mai departe şi şi-a deschis propria afacere. Una de mare succes.

    Ideea pentru care şeicii din Abu Dhabi sunt dispuşi acum să plătească sume generoase

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, de curând, şase ani de activitate.


     

  • Carrefour România deschide mâine al 10-lea hipermarket din Bucureşti şi al 28-lea din ţară

    Hipermarketul Carrefour Mega Mall este situat în Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 3-5, are circa 50.000 de produse în gamă, a creat 336 de locuri de muncă şi laboratoare de măcelărie, gastronomie, brutărie şi cofertărie. Magazinul are o suprafaţă de 8.000 metri pătraţi şi dispune de 3000 de locuri de parcare.

    Carrefour Mega Mall beneficiază de aparatură ce reduce consumul de energie electrică şi a emisiilor de dioxid de carbon: iluminarea prin LED-uri reduce consumul de energie electrică cu 35%, sistemele de refrigerare reduc emisiile de dioxid de carbon cu peste 900 tone pe an, iar căldura generată de sistemul de refrigerare este redirecţionată către spaţiile de depozitare anexe magazinului, eliminând nevoia folosirii unor alte surse de energie.

    Grupul Carrefour deţine în România 176 de magazine dintre care 28 hipermarketuri ‘Carrefour’, 94 supermarketuri ‘Market’, 44 magazine de proximitate ‘Express’, 9 magazine de proximitate ‘Contact’ şi un magazin de comerţ online.

     

  • Alcatel revine în forţă cu noi modele la WMC

    Bogdan Angheluţă, WMC Barcelona


    Telefonul dispune, pe faţă, de două difuzoare JBL ce folosesc tehnologia Clari-Fi şi capabile de sunet 3D surround de înaltă calitate. Smartphone-ul vine instalat cu aplicaţia ONETOUCH MIX care permite mixarea mai multor melodii prin conectarea a două dispozitive în paralel.

    Pentru partea din spate, Alcatel a ales o cameră de 13 megapixeli, iar pentru partea frontală una de 8 megapixeli. Telefonul poate fi comandat în două variante: cu display HD de 4.7 inci şi procesor Quad Core Snapdragon 610 sau cu display-ul de 5.5 inci şi procesor Octa Core Snapdragon 810. Ambele modele suportă conectivitate 4G LTE şi rulează Android versiunea 5.0 (Lollipop).

    Alcatel OneTouch a anunţat creşterea cu 30% a numărului de unităţi produse cu scopul de a ajunge în primii trei producători de mobile din lume. Parte a China TCL Group, compania a livrat 80 de milioane de unităţi în 2014, clasându-se astfel pe locul 4 la nivel global. În urmă cu doar trei ani, Alcatel ocupa locul 11 în acelaşi clasament.

    World Mobile Congress, cel mai mare eveniment dedicat tehnologiei mobile, a început luni la Barcelona. La World Mobile Congress participă 2.000 de expozanţi şi alţi aproape 10.000 de participanţi.

    Printre momentele de interes se numără lansările Samsung S6, Nokia Lumia sau HTC One M9. Ca în fiecare an, numeroase personalităţi vor ţine discursuri şi vor participa la conferinţe, cel mai important nume de anul acesta fiind Mark Zuckerberg, fondator şi CEO al Facebook.

    Congresul de la Barcelona este cel mai mare eveniment de profil, fiind organizat de GSMA în parteneriat cu producători recunoscuţi pe plan internaţional.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Dacă aş mai avea din nou 20 ani, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii pentru că învăţăm din toate experienţele”

    Dacă aş avea acum 20 de ani aş alege la fel, să studiez măcar o scurtă perioadă la o universitate de prestigiu din Europa sau America, pentru că astăzi vorbim de o piaţă globală şi ne pregătim pentru provocări şi competiţie serioasă. Aş face cât mai multe stagii în timpul facultăţii, ca să iau contact cu mai multe culturi de întreprinderi şi cu mai multe domenii de activitate. Cu cât ai mai multă experienţă, cu atât eşti mai câştigat. Aş căuta lucrurile care mă entuziasmează cu adevărat şi aş încerca să văd dacă abilităţile mele cele mai mari se pot apropia de pasiunile mele. Probabil aş citi biografiile celor care au performat în domeniul ales de mine, pentru a-mi reconfirma interesul şi a afla factorii cheie ai succesului lor.

    Dacă aş mai avea din nou 20 ani, m-aş uita mai mult în jurul meu, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii şi cercul de prieteni, pentru că învăţăm din toate experienţele.

    La vârsta de 20 de ani cu toţii ne dorim să ajungem să avem o viaţă lipsită de griji, să ne îndrăgostim şi să arătam bine. Întrebarea este ce eşti dispus să faci pentru asta şi la ce eşti dispus să renunţi ca să ajungi acolo. Ai vrea să lupţi pentru visurile tale? Câteodată, ca să ajungi unde vrei, e nevoie de mult efort, de schimbarea oraşului sau a ţării, de nopţi şi weekenduri petrecute la birou, de acceptarea unor ierarhii corporatiste arbitrare sau antrenamente zilnice la sală. Experienţa mea de acum îmi spune că secretul e să faci totul cu bucurie, cu entuziasm şi cu încredere. Şi da, într-o zi, viaţa devine lipsită de grji, ne îndrăgostim şi arătăm bine. Atitudinea aduce succesul, nu doar educaţia, experienţa sau abilităţile înnăscute.

  • Samsung lansează seria de smartphone-uri Galaxy A

    Noile smartphone-uri din Seria A sunt dotate cu camere frontale de 5 MP şi a funcţiilor precum Beauty Face Features, Rear-cam Selfie, Palm Selfie, Wide Selfie şi Animated GIF. Seria A este echipată cu ecrane Super AMOLED şi tehnologia Adaptive Display pentru unghiuri de vizualizare mai bune şi contrast puternic, chiar şi în mediul exterior, sub lumină solară puternică.

    Smartphone-urile folosesc un procesor Quad Core de 1,2 GHz, dispun de 16GB de memorie şi de posibilitatea de a suplimenta spaţiul disponibil până la 64GB. Seria A incorporează funcţii precum Ultra-Power Saving Mode şi Multiscreen, existente deja pe dispozitivele Galaxy.

    Noua clasă A păstrează designul metalic creat pentru Samsung Galaxy ALPHA, iar carcasele metalice au 6,7mm, respectiv 6,9 mm grosime. Produsele vin în mai multe culori: Pearl White, Midnight Black, Platinum Silver şi Champagne Gold.

    „Vorbim de cele mai subţiri smartphone-uri Samsung de până acum, din metal, cu caracteristici tehnice superioare, specifice seriei Galaxy”, a spus Mircea Stoicescu, Head of Product Management IM în cadrul Samsung Electronics România.
     

  • Electric Plus a investit 750.000 de euro într-o nouă linie de producţie

    Producătorul de tâmplărie termoizolantă din PVC  Electric Plus din Bacău  a lansat divizia de producţie a uşilor pentru garaj, în urma unei investiţii de 750.000 de euro,  proces care vine in completarea portofoliului existent de produse destinate inchiderilor pentru constructii civile si industriale. 

    Capacitatea de productie de care dispune noua divizie a companiei  este de 5.000 de usi si 10.000 de rulouri anual. În 2015, Electric Plus va produce circa 3.000 de uşi şi 5.000 de rulori, potrivit lui Adrian Garmacea, directorul general al companiei.

    Electric Plus activează pe piaţa internă şi externă prin brandul Barrier şi a înregistrat anul trecut Plus, care are o fabrică la Bacău, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 59,6 milioane de lei (13,5 milioane de euro), iar pentru anul acesta estimează un avans al rulajului până la 15 milioane de euro.

  • Povestea bidonului de plastic pentru lapte de la Albalact. Vânzările au crescut cu 14%

    Bidonul de plastic cu mâner de 1,8 litri este un ambalaj unic în prezent pe piaţă, dar popular pe piaţa Americii de Nord. După lansarea bidonului mare, compania a dezvoltat o gamă de noi ambalaje de un litru şi de 500 ml. 


    Elementul de noutate:

    Gama de ambalaje dispune de gramaje diferite de cele existente până în prezent pe piaţă, la care se adaugă funcţionalitatea. Sunt uşor de manevrat, au o curgere fină şi se aşază bine în uşa frigiderului. Sunt destinate consumatorilor care preferă fie volume mari, fie mobilitate.


    Efectele inovaţiei:

    Lansarea noului ambalaj a adus în perioada ianuarie – septembrie 2014 o creştere de 5% în volum şi 14% în valoare pentru Albalact pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.


    Descriere:

    Albalact a decis să adopte noile ambalaje după o analiză a obiceiurilor de consum şi a dorinţelor consumatorilor. Designul întregii game a fost dezvoltat împreună cu producătorul austriac de ambalaje Greiner, ţinând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, de funcţionalitate, de aspectul curgerii şi de ergonomia mânerului. Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 500.000 de euro.

    Compania are o tradiţie de peste 40 de ani în industria românească şi este în prezent cea mai mare companie de lactate cu capital majoritar românesc din ţară şi al doilea mare jucător în piaţa procesatorilor de lapte. Albalact are în portofoliu peste 140 de produse, sub şase mărci – Zuzu, Fruzu, Fulga, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.