Tag: Curte

  • Măicuţele care au făcut o afacere din vânzarea de droguri, pe care o socotesc “darul lui Dumnezeu” – FOTO, VIDEO

    Cu aproape un an în urmă o tânără de 24 de ani, Darcy Johnson, făcea burgeri la un fast food şi creştea ceva marijuana în curtea din spatele casei. O prietenă i-a făcut cunoştinţă cu Sora Kate, o fostă manifestantă din mişcarea Occupy Wall Street, destul de în vârstă, care a început la un moment dat să se îmbrace în călugăriţă în semn de protest faţă de unele decizii ale Congresului. Sora Kate, al cărui nume real este Christine Meeusen voia să înceapă o afacere cu marijuana medicală, şi a convins-o pe Darcy în numai 30 de minute să i se alăture; drept urmare, Johnson a abandonat blugii şi a înbrăcat şi ea veşmântul de călugăriţă.

    Sora Kate susţine, în faţa oricui spune că nu sunt călugăriţe adevărate, că îndeplinesc cele cinci condiţii necesare pentru a fi socotite astfel: locuiesc împreună, poartă haine asemănătoare, manifestă supunere, sunt suficient de caste şi au şi aplecări ecologiste, în sensul că nu vor să facă rău nimănui cu leacurile lor.

    Astăzi cele două îşi spun “Sisters of the Valley” şi vând o linie de produse pe bază de canabis, cifra de afaceri fiind de 40.000 de dolari pe lună. Pentru 2016, ele cred că vor încasa în jur de 500.000 de dolari. Trăiesc, înpreună cu trei pisici, 12 plante de canabis şi o vastă colecţie de lumânări, în Merced County, California.

    Produsele lor folosesc la tratarea durerilor de spate, a artritei, ba chiar şi eliminării cicatricilor. Un unguent este vândut pentru tratarea migerenelor, a mahmurelii, a durerilor de dinţi şi a erupţiilor cutanate ale copiilor care poartă scutece.

    Surorile au un certificate care le permite cultivarea marijuanei în scop medicinal, dar activitatea este în pericol, pentru că unele zone din California vor să interzică marijuana şi cultivarea acesteia. Surorile spun că o astfel de interdicţie este nedreaptă şi imorală şi sunt dreanjate de atitudinea negativă a oamenilor faţă de “darurile lui Dumnezeu”. Sisters of the Valley sunt foarte active social, având site, canal YouTube, pagină de Facebook, fiind şi destul de prezente în presa de peste ocean.

     

  • Cine s-a mutat în casa din Sibiu care a aparţinut familiei Iohannis

    Cu alte cuvinte, cei doi locatari ai casei din Sibiu, Antonescu Elisabeta şi familia Oargă redevin proprietari ai apartamentelor pe care le-au pierdut în momentul în care familiile Iohannis şi Baştea au obţinut imobilul din centrul Sibiului, strada Bălcescu nr. 29. Tribunalul din Sibiu a admis în octombrie 2016 acţiunea prin care locatarii încearcă să redevină proprietari. Familia Baştea a contestat decizia cu recurs şi astfel procesul a ajuns la Curtea de Apel.

    Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii ’70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Imobilul a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 el a fost cumpărat de chiriaşi.

    În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, Ioan Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea, scrie Realitatea.net

     

  • ÎCCJ se va pronunţa pe 24 aprilie pe contestaţia lui Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul”

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea asupra contestaţiei la executare depuse de Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul” pentru data de 24 aprilie, pentru ca avocaţii lui Liviu Dragnea să poată depune concluzii scrise.

    Apărătorii liderului PSD au cerut, în cadrul termenului de luni de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înscrisuri şi o expertiză informatică asupra sistemului ECRIS, aplicaţie folosită la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru managementul electronic al dosarelor, având suspiciuni că motivarea nu a fost redactată în termen de 30 de zile. De asemenea, avocaţii au cerut şi copii după cererile de pensionare ale judecătoarelor Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regina Elisabeta are o poreclă drăgălaşă. Cum i se adresează nepoţii ei

    Cronicarul Curţii, Richard Kay, a mărturisit că a aflat pentru prima dată de porecla Elisabetei a II-a din întâmplare, pe când micul William avusese un mic accident la Palat.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imagini pe www.one.ro

  • Şi-a început afacerea într-o baracă din curtea casei, iar acum compania românului angajează 700 de oameni şi are venituri de 25 de milioane de euro

    Cristian Covaciu, directorul general IPEC, companie care produce anula 40 de milioane de farfurii, ceea ce reprezintă 1% din totaalul mondial, a participat, marţi, la conferinţele practice BookLand Evolution de la Alba Iulia. Acesta a răspuns întrebărilor puse de elevi şi studenţi şi le-a dat sfaturi din propriile sale experienţe.

    Fiind întrebat cum şi-a clădit unul dintre cele mai de succes business-uri din judeţul Alba, Covaciu a declarat că afacerea IPEC a început în curtea casei şi a muncit alături de familie.

    ”Noi atunci ne-am hotărât. Aveam în curte nişte cireşi, i-am tăiat, am făcut o fundaţie de beton şi am pus o baracă de tablă de 8/10 metri pătraţi şi acolo mi-am construit eu faimosul cuptor. Am început să lucrăm cu acel cuptor, am terminat şef de promoţie la facultate, am fost invitat să rămân asistent universitar. Astfel, lunea, marţea şi miercurea aveam ore de dimineaţa de la opt până seara la zece. Joia mă puneam pe maşină, veneam acasă şi lucram. Duminica mergeam din nou la Timişoara. Şi acum, dacă închid ochii vă spun drumul, curbă după curbă. În pauza de la 16.00 când studenţii mergeau la masă eu îmi luam ce am produs săptămâna respectivă şi mergeam din uşă în uşă la magazine să îmi vând produsele pe care le-am făcut. Îmi luam banii, mergeam acasă, o luam de la capăt. Eu nu am fost niciodată singur, am fost împreună cu mama, iar apoi a venit şi fratele. Nu eu am făcut singur totul, am fost tot timpul un colectiv”, a răspuns Cristian Covaciu.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Surpriză TOTALĂ pentru Vodafone. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva

    În iunie 2013 Curtea de Apel Bucureşti oferea prima mare surpriză: Orange obţinea anularea amenzii, în timp ce acţiunea Vodafone era respinsă. După recursurile formulate la instanţa superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis după aproape un an să caseze sentinţele (de anulare a amenzii Orange şi de menţinere a amenzii pentru Vodafone) şi să retrimită dosarele spre judecare către Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

    Vedeţi aici ce s-a întâmplat ieri pentru Vodafone. 

    BOMBA a explodat în această dimineaţă. Surpriză TOTALĂ pentru Vodafone. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva 

  • Angajatorii pot să interzică salariaţilor să poarte însemne religioase ori politice la birou

    Recent, CJUE a dat două hotărâri foarte importante în materie de discriminare la locul de muncă, amândouă fiind în legătură cu purtarea vălului islamic la birou, însemn clasic al unora dintre femeile musulmane. Este vorba de hotărârea pronunţată în cauza C-157/15 şi cea de pronunţată în cauza C-188/15.

    În mare, Curtea a subliniat faptul că se poate interzice purtarea unor însemne religioase, politice ori filozofice la locul de muncă, dacă există o normă care interzice acest lucru pentru toată lumea, fără ca acest aspect să fie considerat discriminatoriu. În plus, dacă angajatorul şi-a impus o politică de neutralitate faţă de clienţii săi, atunci poate să ia măsuri pentru a asigura această neutralitate, în baza acelei norme interne, dar numai dacă măsurile sunt necesare şi adecvate.

    “În speţă, norma internă în discuţie în litigiul principal se referă la purtarea de semne vizibile care exprimă convingeri politice, filozofice sau religioase şi are, aşadar, în vedere în mod nediferenţiat orice manifestare a unor asemenea convingeri. Trebuie, prin urmare, să se considere că norma menţionată tratează în mod identic toţi lucrătorii întreprinderii, impunându le, în mod general şi nediferenţiat, printre altele o neutralitate vestimentară care se opune purtării unor asemenea semne […] Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că o normă internă precum cea în discuţie în litigiul principal nu instituie un tratament diferenţiat întemeiat direct pe apartenenţă religioasă sau convingeri”, stabileşte Curtea în cauza C‑157/15.

    Practic, existând la nivelul firmei o normă care îi obligă pe toţi salariaţii din mediul respectiv să se abţină de la a purta vizibil un însemn politic, religios sau filozofic, nu se ajunge o discriminare a unuia ori a altuia dintre salariaţi. O astfel de practică îi vizează pe toţi salariaţii, convingerile lor putând fi dintre cele mai diverse, aşadar este o cerinţă neutră. În schimb, dacă s-ar interzice doar anumite lucruri, individualizate, atunci concluzia ar fi diferită (spre exemplu, s-ar interzice numai purtarea vălului islamic).

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • CEJ: Interdicţia privind purtarea de simboluri religioase vizibile la locul de muncă este legală

    “O regulă internă prin care se interzice purtarea oricăror simboluri politice, filozofice sau religioase vizibile nu reprezintă discriminare directă”, se afirmă într-un comunicat, aceasta fiind primă hotărâre a CEJ pe tema purtării vălului islamic la locul de muncă.

    Curtea a indicat că interdicţia trebuie să se bazeze pe cerinţa ca toţi angajaţii să se îmbrace neutru şi nu se poate baza pe cererea clienţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Au rămas şomeri, aşa că au deschis o brutărie în curtea casei. Acum vând pâine de 5 milioane de euro pe an

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Decizie CEDO: România trebuie să îi plătească lui Gregorian Bivolaru daune de 1.000 euro

    Decizia, care poate fi contestată la o instanţă superioară a CEDO, este urmare a unei plângeri împotriva statului român depusă de Gregorian Bivolaru pe 1 octombrie 2004, în virtutea Convenţiei pentru garantarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

    Liderul MISA a cerut daune materiale de 100.000 de euro şi daune morale de 150.000 de euro pentru că ar fi fost privat de posibilitatea de a-şi desfăşura activităţile profesionale în România, argumentând că autorităţile române au ordonat o campanie de presă împotriva lui, că a fost supravegheat ilegal şi că a fost deţinut prin încălcarea drepturilor.

    Instanţa CEDO a stabilit că nu a existat o încălcare a Articolului 5 (1) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului privind lipsa motivelor plauzibile justificând privarea de libertate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro