BusinessMagazin

Tag: copil

  • Cum arată fata lui Steve Jobs acum şi de ce nu a vrut să o recunoscă tatăl ei – FOTO

    Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei, iar cinci ani mai târziu s-au despărţit după ce ea a rămas însărcinată cu primul copil al lui Jobs, Lisa.

     

    La început, Jobs nu a recunoscut-o pe Lisa ca fiind fiica lui. Acesta susţinea că iubita lui ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Într-un final, Steve Jobs s-a văzut nevoit să recunoscă că Lisa este fiica lui, după ce a fost supus unui test de paternitate.

    Mult mai târziu a mărturisit că nu era pregătit să devină tată.

     

  • Desenul care a distrus o întreagă campanie McDonald’s de sărbători

    Concluziile aparţin jurnaliştilor publicaţiei Entrepreneur, în urma unui exemplu recent, care are legătură cu recipientele pentru băuturi de sărbători folosite de McDonald’s şi care s-au dovedit a nu fi foarte inspirate.

    Un client care şi-a cumpărat o astfel de băutură a făcut un desen simplu pe pahar, iar întreaga conotaţie a mesajului transmis – ”Decembrie este aici! Simţiţi spiritul sărbătorilor cu o McCafe Peppermint Mocha!” – s-a schimbat.

    ”Este un semnal că nu ar trebui să uităm de copilul din noi sau – poate, să angajăm un consultant de 14 ani când luăm astfel de decizii de marketing”, concluzionează editorii Entrepreneur.

  • Putin e mic copil: cine este de fapt cel mai sportiv lider al lumii? – GALERIE FOTO

    Chiar dacă îi place să călărească topless sau să facă scufundări, liderul de la Kremlin pare să fie depăşit de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau.

    Pe contul său de Instagram apar numeroase imagini cu el jucând rugby, pregătindu-se pentru meciuri de box sau chiar făcând o serie de flotări pe o masă de conferinţe.

  • Drumurile de vacanţă, test de rezistenţă psihică

    ”Fix azi au început lucrările pe A1. La intrarea în Bucureşti era coadă de la Bolintin“ (cam 20 km. Relatarea îî aparţine colegului George, editorul foto al revistei. El face zilnic drumul Bolintin – Nerva Traian – Bolintin. Pentru el, cozile la intrarea în oraş înseamnă mult timp pierdut. La fel şi pentru alte zeci de mii de oameni).

    ”Aminteşte-ţi că anul trecut au început lucrările la podul de pe A3 în plină vară“, continuă Bogdan, un alt coleg din redacţie.

    În aceeaşi zi a săptămânii trecute, Centrul Infotrafic anunţa efectuarea de lucrări pe A1 Deva – Nădlac, pe sensul de mers Timişoara către Arad, pe A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrii 98-104, şi pe A2, sensul către Bucureşti.

    Cumva, indiferent de perioadele în care sunt programate reparaţiile la străzi, aceste momente sunt traumatizante pentru călători, şoferi, locatarii din zonele învecinate cu zonele de reparaţii. Care, după cum precis ştiţi, tind să dureze la infinit, căci odată plombată o stradă, mai trebuie realizat cine ştie ce proiect la ţevi, linii de electricitate, sau, pur şi simplu, s-au uzat bordurile. Şi, aşa cum merită o capitală europeană de secol XXI, trebuie musai schimbate. Sau, după caz, vopsite, după ce în prealabil au fost lustruite bine cu o freză.

    Dar parcă momentul cel mai satisfăcător dintre toate este atunci când trebuie să suport întârzierile de călătorie când plec sau mă întorc din concediu. Reparaţii la podul de la Giurgiu, strada dinspre Cluj spre Deva, orice autostradă din numărul mare cu care ne mândrim, poate ceva lucrări la aeroport?

    Ar fi folositor, pentru sănătatea psihică a tuturor, dacă am putea cumva să ştim din timp, cam de când plănuim vacanţele, care sunt porţiunile de drum, podurile, terasamentele sau uliţele care vor intra în reparaţii. Poate schimbăm destinaţia de vacanţă? Sau mijlocul de transport, pentru că uneori şi Google Maps şi Waze sunt neputincioase în faţa provocărilor de pe drumurile patriei. Pentru o călătorie mai puţin plină de surprize, trenul se poate dovedi o soluţie.

    De pildă, pe ruta Bucureşti – Constanţa circulă un tren privat dotat cu aer condiţionat şi internet Wi-Fi. Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 15 minute, iar un bilet costă 40 de lei, potrivit Mangalia News, citat de Mediafax. Sigur, alternativa este binevenită în cazul drumurilor spre mare, dar dacă am planifica un drum de la Bucureşti spre Maramureş, datele se schimbă drastic. O călătorie cu trenul între Baia Mare şi Bucureşti (site-ul CFR nu a afişat niciun rezultat pentru un drum spre sau dinspre Sighetu Marmaţiei) durează 14 ore. În linie dreaptă, până la Sighetu Marmaţiei sunt 428 km. Pe şosea, o variantă de traseu reuneşte 579 km, cu un timp estimat de parcurs de 13 ore. Fără opriri. Timp care poate varia, desigur, în funcţie de evenimentele ce pot să intervină.

    Până la toamnă, străzile, traficul, starea de spirit din oraşe se schimbă. Oficial sau informal, jobul de Părinte de Şcolar sau Preşcolar îşi reduce din încărcătura nervoasă. Asta dacă nu cumva eşti Părinte de Elev în Clasa a VIII-a sau a XII-a. În cazul Părinţilor cu Examene, vacanţa nu e nici pe departe vacanţă. Sunt norocoşi dacă scapă de focurile examenelor fără tratamente de tensiune, gastrită, ulcer sau cine mai ştie ce. Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul şcolar / universitar 2014-2015, în România erau 3,73 milioane de copii, elevi, studenţi, cursanţi. Cei mai mulţi erau în învăţământul primar şi gimnazial (46,4%), învăţământul liceal (19,5%) şi cel anteşcolar şi preşcolar (15,5%).

    Pentru cei care respiră uşuraţi că nu trebuie să mai facă slalom prin trafic ca să livreze urmaşii la ore înainte ”să se sune“, vacanţa de vară este o veritabilă gură de oxigen. Firesc, de altfel, pentru că dispar deadline-urile legate de şcoală – fie ele teze, teste, evaluări naţionale sau regionale, proiecte de toate soiurile, interacţiunea cu cadrele didactice, cu ceilalţi părinţi, şedinţele, planurile şi planificările. Starea de zen are o bază mai fermă. Desigur, acest lucru nu înseamnă deloc că ne dăm de trei ori peste cap şi grijile legate de copii dispar, dar peisajul se curăţă de o sumedenie de chichiţe sau elemente importante. Pentru o vreme. Trei luni. Bucuraţi-vă de ele!

    Şi înarmaţi-vă cu mult calm când plecaţi în vacanţă; s-ar putea să aveţi nevoie.

  • Cum a reuşit un copil de 10 ani să salveze mii de vieţi şi să anuleze inconştienţa oamenilor mari

    Potrivit statisticilor oficiale, din 1998 şi până în prezent peste 700 de copii au murit în Statele Unite datorită căldurii din maşina în care se aflau.

    Bishop Curry, în vârstă de doar 10 ani, a inventat un aparat numit Oasis, un gadget care monitorizează temperatura în interiorul maşinii. Odată ce se atinge un anumit prag, dispozitivul produce aer rece şi trimite în acelaşi timp notificări către părinţi şi autorităţi.
     

    Ideea i-a venit după ce unul dintre vecinii săi, un copil de doar 6 luni şi-a pierdut viaţa în maşină.

    Chiar dacă Bishop are doar un model teoretic al dispozitivului, tatăl său a reuşit să strângă peste 24.000 de dolari pe un site de crowdfunding.

    Sursa: BoredPanda

  • Cum a reusit un copil de numai 10 ani să anuleze inconstienta oamenilor mari – FOTO, VIDEO

    Potrivit statisticilor oficiale, din 1998 şi până în prezent peste 700 de copii au murit în Statele Unite datorită căldurii din maşina în care se aflau.

    Bishop Curry, în vârstă de doar 10 ani, a inventat un aparat numit Oasis, un gadget care monitorizează temperatura în interiorul maşinii. Odată ce se atinge un anumit prag, dispozitivul produce aer rece şi trimite în acelaşi timp notificări către părinţi şi autorităţi.
     

    Ideea i-a venit după ce unul dintre vecinii săi, un copil de doar 6 luni şi-a pierdut viaţa în maşină.

    Chiar dacă Bishop are doar un model teoretic al dispozitivului, tatăl său a reuşit să strângă peste 24.000 de dolari pe un site de crowdfunding.

    Sursa: BoredPanda

  • Deputat PNL Viorica Cherecheş: Şcoala ar trebui să fie locul unde copilul să vină cu bucurie

    „Un număr uriaş de copii care şi-au imaginat cândva, la începutul clasei I, că ar putea avea un viitor frumos, riscă să se transforme în şomeri de lungă durată după ani buni de studiu. Doar 35% dintre copiii care au debutat în anul 2004 în clasa I au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat.  Instituţia fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor valori, repere, evoluţie şi cunoaştere a ajuns să-i piardă pe drum de la un ciclu de învăţământ la celălalt. Din păcate acest lucru se întâmplă la fiecare generaţie”, a precizat deputatul.

    În urma statisticilor realizate la nivel naţional, situaţia cunoştinţelor acumulate de elevi este dezastruoasă. Memorează mecanic şi nu ştiu să aplice ceea ce au învăţat.

    “Potrivit testelor PISA, recunoscute la nivel internaţional, 40%   dintre copiii români de 15 ani nu au cunoştinţe şi abilităţi minime care să le permită să înţeleagă un text sau să facă un raţionament matematic ori ştiinţific elementar.

    Paradoxal, un sfert dintre ei au note mai mari decât cele obţinute la  Evaluarea Naţională, iar în mediul rural procentul este foarte mare. Păcălim copiii cu note umflate, îi trecem clasa, dar ei nu pot să înţeleagă un text pe care ulterior să-l nareze sau să facă un raţionament matematic aplicând teoria învăţată”, a mai adăugat Viorica Cherecheş.

    Situaţia este una gravă deoarece cunoştinţele care nu sunt aprofundate nu pot fi valorificate de elevi, astfel că se crează un decalaj între copiii care studiază în aceeaşi clasă.

    “Elevii care iau note mici la Evaluarea Naţională ajung din cauza mediilor la liceele tehnologice şi nu pot evolua, ca să nu mai vorbim despre promovarea examenului de Bacalaureat. Pentru că nu au noţiunile de bază acumulate în clasele primare, în liceu nu se parcurge materia aşa cum prevede programa  şcolară. Intervenţia trebuie făcută în clasele mici, când copiii care se confruntă cu dificultăţi ar trebui să primească ajutor pentru a ţine pasul cu restul colegilor. Profesorii spun că sunt necesare mari eforturi pentru a recupera ulerior din acest decalaj” , a mai spus parlamentarul.

  • A devenit şcoala in România un factor de stres pentru copii?

    Educaţia nonformală capătă foarte multă importanţă într-un sistem naţional de învăţământ care nu mai ţine pasul cu noile generaţii, crede şi Cecilia Necula, fondator al centrului Bufiniţa din Tei. “Auzim mereu de la părinţi sau bunici că “ăştia mici ne dau clasă” în cutare sau cutare privinţă, în general tot ce are legătură cu tehnologia ….e adevărat, ei au abilităţi pe care mulţi dintre adulţi nu le au, la fel cum şi adulţii sau cei în vârstă au abilităţi pe care noile generaţii nu le au. Pentru că acum nu mai este nevoie de ele… S-au schimat vremurile, interesele, abilităţile necesare pentru a te integra în societatea în schimbare”, remarcă ea. “Ori sistemul şcolar actual nu şi-a făcut un <update>, ci a rămas ancorat în alte vremuri. Asta în ciuda multor eforturi, proiecte, organizaţii care îşi propun să schimbe ceva în mersul lucrurilor. Problema este că spaţiul creat între şcoală şi ritmul cu care asistăm la crearea unui nou profil uman e destul de înspăimântător.  Ar fi nevoie de o schimbare dramatică şi totală de paradigmă. Cine să o facă ?”

    Bufniţa din Tei este un centru de activităţi recreative şi educaţie nonformală, care pune accentul pe învăţarea liberă, ghidată de interesul şi inclinatiie naturale ale copilului. Printre cursurile oferite se numără actoria, artele vizuale, şahul, informatica, inginerie & robotică, tehnici de creaţie şi hand-made sau tehnici de învăţare şi dezvoltare personală. 

    “Prin activitatea noastră, noi încercăm să lăsăm libertate celor mici să încerce, să experimenteze, să testeze, să descopere lumea şi în cele din urmă să se descopere pe ei – iar asta în ritmul lor propriu”, explică Cecilia Necula. “Numai că, vorbind de ritm propiu şi de experimentare, apare o problemă de ordin pragmatic. Toate aceste experimentări costă. Părinţii trebuie să suporte lunar un cost mai mare sau mai mic. Ori asta atârnă în bugetul familiei. Iar de aici, corelat cu istoric familial, nivel de educaţie, preconcepţii, apare riscul ca părinţii să pună presiune pe copii în direcţii care poate nu corespund profilului lor. În unele cazuri aceştia nu mai reuşesc să experimenteze diverse zone, ci sunt obligaţi să parcurgă anumite trasee <sigure> doar pentru că în prezent aceste trasee s-au dovedit a fi rentabile. Din experienţa noastră de părinţi putem spune că cei mici sunt suprasolicitaţi, dar nu în sensul în care se tot vehiculează. La vârsta lor, copiii suportă şi chiar au nevoie de antrenarea creierului în cea mai mare parte a timpului. Nu volumele de sarcini îi suprasolicită neapărat, ci mai degrabă conţinutul acestora. Din nou, necorelat cu interesele şi abilităţile lor.”

    Dacă este să vorbim de riscuri, crede Sorin Faur, acestea nu vin de la cursuri în sine, care predau abilităţi necesare, vin din altă zonă. “Şcoala – şi cum este ea gândită acum – are o mare vină în suprasolicitarea copiilor, trebuie spus, pentru că ocupă nejustificat de mult timp din viaţa unui copil pentru câte beneficii produce. Nu că şcoala nu ar fi necesară, din contră, educaţia este cheia pentru viitor, dar o educaţie de calitate, axată pe nevoi şi flexibilă, care să înceapă prin a fi orientată pe elevi şi nu pe materii, pe nevoile şi abilităţile fiecăruia.” Ar trebui ca fiecare copil să fie în primul rând ajutat să se descopere pe sine, crede cofondatorul Mentalio, iar apoi, printr-o programă flexibilă şi bazată pe opţiuni, să fie îndrumat către domeniile în care excelează. “Ori ce face şcoala astăzi? Le cere copiilor să fie buni la toate, ignorând personalitatea şi pasiunile fiecăruia! De ce ar trebui să fie un potenţial Mozart bun la anumite materii de care nu va avea nevoie niciodată (pun o problemă de principiu aici)? Nu spun că există materii de studiu inutile, nici că nu este nevoie de cultură generală, ci că nu toţi copii sunt la fel şi deci trebuie lăsaţi să îşi descopere şi urmeze chemarea. De aceea este nevoie de un învăţământ bazat pe opţiuni – în care fiecarea să aleagă ce vrea să studieze, cum vedem de altfel că se construieşte în ţările nordice. Şi atunci, copii nu ar mai fi atât de ocupaţi, pentru că în loc să investească 7-9 ore pe zi pentru a învăţa ceva de care nu au nevoie, care nu le place şi la care nu vor excela oricum mai bine s-ar ocupa direct de ceea ce îi dezvoltă.” El opinează că ciclul primar ar trebui axat pe dezvotarea abilităţilor de bază (scris, citit, calculat, cultură generală), ciclul gimnazial pe descoperire şi clarificare personală pentru ca apoi, în ciclul secundar superior elevii să poată aprofunda ceea ce îşi doresc.

    “Da, au un program încărcat la şcoală sau grădiniţe iar multe din informaţiile livrate în mediile instituţionalizate sunt absolut nefolositoare şi uneori haotice”, crede şi Ana Chiorean. “De aici şi pretenţiile ridicule ale dascălilor şi ale părinţilor în egală măsură.”

    Implicarea copiilor în activităţi de educaţie nonformală poate aduce şi beneficii de imagine pentru părinte în relaţia cu alţi părinţi, susţine Cecilia Necula. Ea nu crede însă că acest “avantaj” reprezintă o motivaţie, ci mai degrabă un efect secundar. “Interacţionăm zilnic cu mulţi părinţi. În general motivaţia lor este una corectă, aceea de a oferi copilului lor cât mai multe şanse de dezvoltare şi oportunităţi în viitoarea carieră. Sunt conştienţi de limitele şcolii tradiţionale.”

     

  • Deputat PNL Viorica Cherecheş: Şcoala ar trebui să fie locul unde copilul să vină cu bucurie

    „Un număr uriaş de copii care şi-au imaginat cândva, la începutul clasei I, că ar putea avea un viitor frumos, riscă să se transforme în şomeri de lungă durată după ani buni de studiu. Doar 35% dintre copiii care au debutat în anul 2004 în clasa I au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat.  Instituţia fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor valori, repere, evoluţie şi cunoaştere a ajuns să-i piardă pe drum de la un ciclu de învăţământ la celălalt. Din păcate acest lucru se întâmplă la fiecare generaţie”, a precizat deputatul.

    În urma statisticilor realizate la nivel naţional, situaţia cunoştinţelor acumulate de elevi este dezastruoasă. Memorează mecanic şi nu ştiu să aplice ceea ce au învăţat.

    “Potrivit testelor PISA, recunoscute la nivel internaţional, 40%   dintre copiii români de 15 ani nu au cunoştinţe şi abilităţi minime care să le permită să înţeleagă un text sau să facă un raţionament matematic ori ştiinţific elementar.

    Paradoxal, un sfert dintre ei au note mai mari decât cele obţinute la  Evaluarea Naţională, iar în mediul rural procentul este foarte mare. Păcălim copiii cu note umflate, îi trecem clasa, dar ei nu pot să înţeleagă un text pe care ulterior să-l nareze sau să facă un raţionament matematic aplicând teoria învăţată”, a mai adăugat Viorica Cherecheş.

    Situaţia este una gravă deoarece cunoştinţele care nu sunt aprofundate nu pot fi valorificate de elevi, astfel că se crează un decalaj între copiii care studiază în aceeaşi clasă.

    “Elevii care iau note mici la Evaluarea Naţională ajung din cauza mediilor la liceele tehnologice şi nu pot evolua, ca să nu mai vorbim despre promovarea examenului de Bacalaureat. Pentru că nu au noţiunile de bază acumulate în clasele primare, în liceu nu se parcurge materia aşa cum prevede programa  şcolară. Intervenţia trebuie făcută în clasele mici, când copiii care se confruntă cu dificultăţi ar trebui să primească ajutor pentru a ţine pasul cu restul colegilor. Profesorii spun că sunt necesare mari eforturi pentru a recupera ulerior din acest decalaj” , a mai spus parlamentarul.

  • Copii fără copilărie: când începe suprasolicitarea celor mici?

    În vreme ce mai mulţi părinţi îşi înscriu copiii la numeroase astfel de cursuri, cât de multe activităţi sunt potrivite pentru cei mici? Cât de mare este pericolul de a suprasolicita un copil?

    Chiar dacă implicarea în unele activităţi e benefică pentru dezvoltarea corectă a copilului, apare de multe ori tentaţia părinţilor de a concura cu alte familii pentru a oferi copilului un avantaj încă de la început. Participarea la un număr mare de activităţi extraşcolare poate fi stresantă şi chiar copleşitoare pentru copii.

    .„Unde trebuie să semnez?” este reacţia celor mai multe cadre didactice atunci când se iscă o discuţie despre un demers care să modifice programa foarte încărcată pe care trebuie să o parcurgă copiii în instituţiile de învăţământ. Prea multă informaţie, prea stufoasă, prea puţin timp la dispoziţie.

    Prea multe lucruri inutile, prezentate rapid şi plictisitor. Programa şcolară în prezent este o veritabilă piedică în educaţia copiilor. „Da, au un program încărcat la şcoală sau grădiniţă, iar multe din informaţiile livrate în mediile instituţionalizate sunt absolut nefolositoare şi uneori haotice. De aici şi pretenţiile ridicole ale dascălilor şi ale părinţilor în egală măsură”, crede psihologul Ana Chiorean. Gradul de abandon şcolar creşte, al analfabetismului funcţional ajunge la cote record. Şcoala în sine este un factor de stres pentru copii. Dar nu este nici pe departe singurul.

    Şi chiar dacă pare important pentru copil să încerce cât mai multe experienţe – şi cât mai diverse, de altfel – există numeroase studii care amintesc de importanţa conceptului de joacă. „Copiii se dezvoltă fizic, intelectual, creativ şi mai ales din punct de vedere social prin joacă. Ei îşi fac planuri, încearcă să le ducă la capăt şi le împărtăşesc apoi cu alţii, chiar dacă e vorba doar de asamblarea unei nave spaţiale”, explică Kim Cernek, director executiv al Sky Blue Scholars Early Learning Community din Statele Unite, potrivit education.com. „Ei îşi dezvoltă vocabularul şi multe alte abilităţi atunci când îi invită pe alţii în lumea lor.”

    Toţi părinţii îşi pun semne de întrebare atunci când văd că alţi copii de vârstă similară sunt ocupaţi cu activităţi opţionale, crede Monica Bolocan, psiholog clinician şi educaţional, practician acreditat Triple P (Positive Parenting Program). „Părinţii se întreabă, firesc, «oare fac tot ce trebuie pentru copilul meu? Oare nu ar trebui să investesc mai mult în educaţia lui? Va putea el ţine pasul cu alţi copii care ştiu şi fac atât de multe lucruri deja?». Şi cad în capcana unei curse contra cronometru pentru acumulare cantitativă de abilităţi, cunoştinţe, competenţe, câteodată de-a valma şi în neconcordanţă cu profilul de dezvoltare a copilului lor, cu interesele şi înclinaţiile sale naturale.”

    Monica Bologan, psiholog

    Un părinte care investeşte în educaţia copilului său este un părinte responsabil, crede psihologul Monica Bolocan, dar este şi o metodă de a umple timpul copiilor astfel încât şi părinţii să aibă mai mult timp pentru ei înşişi.

    „Auzim în jurul nostru, la cunoscuţi, colegi sau rude, că e obligatoriu să duci copilul la diverse activităţi, să ştie neapărat cel puţin două limbi străine şi de la vârste fragede”, remarcă psihologul Lucica Ştefănescu. „Programa şcolară stufoasă, numărul mare de teme pentru acasă, chiar şi orarul unor şcoli care nu respectă ritmul biologic specific fiecărei categorii de vârstă solicită la maximum capacitatea intelectuală a copilului, atenţia şi nivelul de concentrare. Toate aceste activităţi îi răpesc copilului dreptul său elementar: acela de a se juca. Copilăria poate fi definită de joc, voie bună, stare de bine, de mulţumire. Fiţi cinstiţi cu dumneavoastră: care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie? Mă îndoiesc că veţi pune pe primul plan reuşitele şcolare. Cei mai mulţi dintre noi rememorăm cu plăcere jocurile copilăriei, relaţiile de prietenie, sentimentele de bucurie”, spune ea.

    Sorin Faur – psiholog, autor şi expert în dezvoltare cognitivă – spune că trebuie să vorbim de un complex de cauze pentru care copiii sunt suprasolicitaţi. „O vină poate aparţine în unele cazuri şi părinţilor, care îşi doresc împlinite şi compensate propriile vise în copii, într-o societate care glorifică succesul şi mai ales cel financiar, astfel încât mulţi doar asta îşi doresc în viaţă. Ţine de o motivaţie pozitivă, este firesc să vrem mai mult şi mai bine pentru copii, asta înseamnă progresul, dar progresul necesită şi să fii sănătos şi echilibrat”, explică el. „Pentru unii poate fi o soluţie pentru a-şi ţine copii departe de tehnologie, dar mai mult cred că are de-a face cu ambiţia de a reuşi. Aici, un alt motiv ţine de lipsa consilierilor şi psihologilor specializaţi care să asiste şcoala şi părinţii să descopere întâi valenţele copiilor prin testare psihologică, înainte de a-i înscrie la diverse programe. Unii părinţi, exact pentru că nu ştiu în ce direcţie ar putea să îşi îndrume copiii, văd asta ca un fel de încercare, «gustă şi vezi dacă îţi place»… Însă existe metode mai bune de a descoperi direcţia potrivită.”