Tag: China

  • Cifrele “potopului” de colete fără taxe vamale din China: 4,2 miliarde de produse cu valoare sub 150 de euro au fost importate în UE în 2024. Doar în România sunt livrate zilnic 250.000 – 300.000 de colete de la Temu, Shein şi AliExpress – aproape 100 de milioane într-un an

    Peste 4 miliarde de produse de mică valoare (sub 150 de euro), pentru care nu s-au plătit taxe vamale, au fost livrate anul trecut în ţările din Uniunea Europeană de retaileri din China – dublu faţă de anul 2023, conform datelor publicate miercuri de Comisia Europeană în contextul discuţiilor privind impunerea unor controale vamale care să pună pună sub control asaltul Temu, Shein şi AliExpress.

    Şi România este parte din acest fenomen: conform datelor publice prezentate de companiile de curierat în fiecare zi pe plan local sunt livrate 250.000 – 300.000 de colete din China, adică aproape 100 de milioane într-un an.

    Acest “potop” de colete pentru care nu se plătesc taxe ar putea fi limitat printr-o serie de măsuri drastice ale Comisiei Europene, care ar adăuga mai multe controale vamale şi taxe.

    Planul CE dezvăluit miercuri îşi propune să crească coordonarea între autorităţile vamale şi cele de supraveghere a pieţei, cu o aplicare mai strictă a regulilor existente şi mai multe verificări pentru produsele defecte sau contrafăcute. Comisia a propus şi o nouă “taxă nediscriminatorie de manipulare a coletelor ” pentru a ajuta organele vamale să “controleze corespunzător” importurile, conform propunerii.
    Comisia a cerut Parlamentului European şi Consiliului UE — care reprezintă guvernele naţionale — să accelereze discuţiile privind o reformă vamală, propusă iniţial în 2023, care sugera eliminarea scutirii de taxe pentru coletele sub 150 de euro, considerată responsabilă pentru stimularea comerţului online cu produse ieftine din China, conform Politico.

    Eliminarea scutirii este estimată să aducă autorităţilor vamale venituri suplimentare de 1 miliard de euro anual.
    Încă nu este clar cât va fi noua taxă de manipulare şi cum va funcţiona.

    În România, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) a transmis că susţine publicarea de către Comisia Europeană a Comunicării privind comerţul electronic sigur şi sustenabil, considerând-o un semnal pentru toate statele membre că protejarea Pieţei Unice trebuie să fie o prioritate comună având în vedere volumul copleşitor de colete care intră zilnic în UE.

    „Această iniţiativă are un impact semnificativ şi asupra consumatorilor europeni, care trebuie să fie conştienţi că beneficiile aparente oferite de comercianţii din afara UE vin cu un cost ascuns. Acest cost nu afectează doar afacerile europene, ci şi siguranţa produselor pe care le achiziţionează şi securitatea datelor personale pe care le împărtăşesc platformelor din afara UE. Protejarea consumatorilor şi asigurarea unor standarde ridicate de siguranţă şi transparenţă trebuie să fie o prioritate comună la nivel european”, conform ARMO.
     

  • Poşta SUA suspendă coletele din China, după ce Trump a eliminat scutirile vamale

    Serviciul Poştal al Statelor Unite (USPS) suspendă temporar acceptarea coletelor internaţionale din China şi Hong Kong. 

    Decizia vine la scurt timp după ce preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv care elimină o scutire importantă de taxe vamale pentru coletele cu valoare sub 800 de dolari.

    Deşi USPS nu a oferit un motiv oficial pentru această suspendare bruscă, instituţia a precizat că măsura nu afectează corespondenţa obişnuită, ci doar coletele.

    Anterior, regula „de minimis” permitea oricui, inclusiv companiilor, să trimită în SUA pachete cu valoare sub 800 de dolari fără a plăti taxe vamale şi fără a fi supuse inspecţiilor obligatorii.

    Această schimbare va avea un impact major asupra unor giganti ai comerţului online precum Shein şi Temu, care şi-au construit modelele de afaceri pe această facilitate. Până acum, peste un miliard de pachete au intrat în SUA beneficiind de aceste scutiri, oferind consumatorilor americani acces la produse ieftine, de la haine până la articole casnice.

    Experţii consultaţi de CNN avertizează că eliminarea scutirii va încetini semnificativ livrarea coletelor internaţionale în SUA, deoarece fiecare pachet va trebui verificat. Deşi Vama americană (US Customs and Border Protection) are şi în prezent dreptul de a inspecta orice colet internaţional, în practică nu deschide fiecare pachet.

    Măsura reprezintă o nouă lovitură pentru comerţul dintre SUA şi China, într-un context în care relaţiile comerciale dintre cele două ţări sunt deja tensionate.

  • China începe o anchetă antimonopol împotriva Google

    China a anunţat marţi că investighează gigantul tehnologic american Google pentru încălcarea regulilor antimonopol. Anunţul a apărut la puţin timp după ce americanii au impus taxe vamale pentru produsele din China care ajung în SUA

    „Google este suspectat de încălcarea legii antimonopol din Republica Populară Chineză, iar agenţia de stat pentru reglementarea pieţei a lansat o investigaţie (asupra grupului american) în conformitate cu legea”, au transmis chinezii, potrivit Le Figaro.

    Pentru toate produsele care vin din China, se va plăti o taxă sulimentară în valoare de 10%. Măsura a intrat în vigoare marţi. Ar putea fi doar începutul, avertizează preşedintele american Donald Trump.

    Decizia a fost luată deoarece China nu a reuşit să oprească traficul de fentanil către SUA.

    „Sperăm că China va înceta să ne mai trimită fentanil şi, dacă nu, tarifele vor creşte substanţial”, a declarat Donald Trump, potrivit Sky News.

    În schimb, taxele vamale care vizau Canada şi Mexic au fost suspendate în ultimul moment deoarece ambele ţări au convenit să consolideze securitatea frontierei cu SUA.

  • China nu stă degeaba după ce Trump a anunţat tarife de import: Beijingul impune tarife asupra importurilor de gaz natural lichefiat, cărbune, petrol brut şi echipamente agricole din SUA şi va deschide o investigaţie antitrust împotriva Google

    China va impune tarife asupra importurilor de gaz natural lichefiat, cărbune, petrol brut şi echipamente agricole din SUA şi va deschide o investigaţie antitrust împotriva Google, ca răspuns la decizia lui Donald Trump de a impune un tarif suplimentar generalizat de 10% asupra exporturilor chineze, potrivit FT. 

    China a anunţat tarifele, care variază între 10% şi 15% şi vor intra în vigoare pe 10 februarie, în timp ce noua taxă impusă de SUA a intrat în vigoare marţi, la miezul nopţii, ora Washingtonului, declanşând astfel o a doua rundă a războiului comercial început în primul mandat prezidenţial al lui Trump.

    China a mai declarat că va impune tarife asupra unor exporturi auto din SUA şi a anunţat noi restricţii la exportul de metale rare.

    Trump a tulburat aliaţii şi investitorii cu un anunţ făcut în weekend privind impunerea unor taxe uriaşe asupra Canadei, Mexicului şi Chinei, acuzând aceste ţări că nu fac suficient pentru a limita imigraţia şi fluxul de fentanil – un opioid letal – şi precursorii acestuia către SUA.

    Însă tarifele împotriva Canadei şi Mexicului au fost suspendate în ultimul moment luni, după discuţiile dintre Trump, prim-ministrul canadian Justin Trudeau şi preşedintele mexican Claudia Sheinbaum.

    Trump este aşteptat să vorbească cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, în zilele următoare, ceea ce alimentează speranţele că cei doi lideri vor putea ajunge la un acord pentru a evita aceste tarife.

    Indicele Hang Seng al Hong Kong-ului a crescut cu până la 3,3% marţi, înainte de a pierde o parte din câştiguri, tranzacţionându-se cu un avans de 2,3% după termenul limită al tarifelor.

    Renminbi-ul offshore a pierdut, de asemenea, câştigurile anterioare şi s-a depreciat cu 0,1% faţă de dolar, ajungând la 7,32 RMB/USD.

    Preţul petrolului Brent, etalonul internaţional, a scăzut cu 0,7%, ajungând la 75,41 dolari pe baril. West Texas Intermediate (WTI), referinţa petrolului din SUA, a scăzut cu 1,8%, până la 71,90 dolari pe baril. Contractele futures pentru gazul natural au scăzut cu 2,3%, ajungând la 3,274 dolari pe milionul de unităţi termale britanice (MMBtu).

    Exporturile de gaz natural din SUA către China au reprezentat doar 2,9% din totalul exporturilor de gaz natural ale SUA între ianuarie şi noiembrie 2024, conform datelor Administraţiei pentru Informaţii în Energie a SUA.

    Ministerul Finanţelor din China a declarat că tarifele impuse de SUA încalcă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. „Nu doar că nu ajută la rezolvarea propriilor probleme, dar subminează şi cooperarea economică şi comercială normală dintre China şi SUA”, a afirmat ministerul.

    Acesta a adăugat că exporturile de cărbune şi gaz natural lichefiat din SUA vor fi supuse unui tarif de 15%, în timp ce petrolul brut, utilajele agricole, maşinile mari şi camionetele vor avea un tarif de 10%.

    Autoritatea de reglementare antitrust a Chinei a anunţat marţi, de asemenea, o investigaţie împotriva Google pentru presupuse încălcări ale legilor antimonopol.

    Deşi motorul de căutare este blocat în China, la fel ca majoritatea afacerilor companiei-mamă Alphabet, grupul american obţine venituri din publicitatea companiilor chineze în străinătate. De asemenea, producătorii chinezi de telefoane utilizează pe scară largă sistemul său de operare Android.

  • Răspunsul Chinei la taxele vamale impuse de Trump. Chinezii vor introduce un pachet de taxe

    Ministerul de Finanţe din China a anunţat marţi un pachet de taxe pentru o serie de produse americane. Este primul răspuns la taxa vamală de 10% impusă importurilor din China de preşedintele american Donald Trump.

    Taxa vamală impusă Chinei a intrat în vigoare deşi Donald Trump le-a suspendat pe cele care vizau Mexic şi Canada.

    Ar putea fi doar începutul, avertizează preşedintele american Donald Trump. Decizia a fost luată deoarece China nu a reuşit să oprească traficul de fentanil către SUA.

  • Taxele impuse Chinei intră în vigoare deşi Trump le-a suspendat pe cele care vizau Mexic şi Canada

    Decizia a fost luată deoarece China nu a reuşit să oprească traficul de fentanil către SUA.

    „Sperăm că China va înceta să ne mai trimită fentanil şi, dacă nu, tarifele vor creşte substanţial”, a declarat Donald Trump, potrivit Sky News.

    În schimb, taxele vamale care vizau Canada şi Mexic au fost suspendate în ultimul moment deoarece ambele ţări au convenit să consolideze securitatea frontierei cu SUA. Canada a anunţat că va trimite aproape 10.000 oameni în prima linie pentru a proteja frontiera. De asemenea, se va forma o forţă de atac comună Canada-SUA pentru „combaterea criminalităţii organizate, a traficului de fentanil şi a spălării banilor”, a anunţat premierul canadian JustinTrudeau.

  • Peste 1 milion de turişti români au vizitat Turcia în 2024

    Potrivit Ministerului Culturii şi Turismului din Turcia, în intervalul ianuarie-decembrie 2024 ţara a găzduit 1.173.358 de turişti români. Cu 18.52% mai mulţi turişti faţă de 2023 (990.005). Mai mult, la final de 2024 Turcia a găzduit 329.796 de turişti din Republica Moldova. Cu 14.36% mai mulţi turişti comparative cu 2023 (288.377). 

    Cu această ocazie Turcia stabileşte noi recorduri în turism, găzduind în total 62,2 milioane de vizitatori şi generând venituri de 61,1 miliarde de dolari în 2024.

    Turcia a înregistrat o creştere anuală de 9,8% a numărului de vizitatori şi a găzduit 62.269.890 de turişti în 2024, o creştere de 20,3% faţă de 2019, anul de referinţă de dinaintea pandemiei. Cu acest rezultat, Turcia şi-a depăşit obiectivele de 60 de milioane de vizitatori, anunţate la începutul anului 2024, şi de 61 de milioane de vizitatori, stabilite în octombrie anul trecut. În plus, Turcia a generat venituri de 61,1 miliarde de dolari din turism, cu 8,3% mai mult decât în anul precedent. Per total, 2024 a fost cel mai de succes an din istoria turismului turcesc.

    Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală au rămas cele mai importante pieţe de origine pentru Turcia, în timp ce pieţele emergente, precum cele din America, India şi China, au înregistrat o creştere semnificativă în 2024. Rusia, Germania şi Regatul Unit au fost în continuare principalele trei pieţe de origine, însă creşterea numărului de vizitatori din pieţele emergente a fost de 8,1% pentru SUA, 65,1% pentru China şi 20,7% pentru India.

    Vizitatorii internaţionali ai Turciei au petrecut în medie 10,7 zile în ţară, iar venitul mediu per vizitator a fost de 972 USD. Conform UN Tourism, Turcia s-a clasat printre primele cinci destinaţii turistice cele mai vizitate din lume în 2023.

     

  • China respinge noile taxe anunţate de Trump şi ameninţă cu măsuri

    China reacţionează dur la decizia preşedintelui american Donald Trump de a impune noi taxe vamale de 10% pentru produsele chinezeşti importate în SUA. Ministerul chinez al Comerţului promite că va lua „contramăsuri corespunzătoare”.

    Beijingul nu s-a limitat doar la ameninţări, ci a anunţat că va depune o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), informează AFP.

    Autorităţile chineze consideră că decizia unilaterală a SUA de a impune aceste taxe reprezintă o încălcare gravă a regulilor OMC.

    Ministerul chinez de Externe a avertizat că „nu există câştigători într-un război comercial sau într-un război al tarifelor”. Mai mult, oficialii chinezi susţin că aceste taxe vor submina eforturile comune de combatere a traficului de droguri, în special a fentanilului, o problemă pe care SUA o invocă frecvent în relaţia cu China.

    În loc să recurgă la ameninţări cu taxe vamale, China îndeamnă Statele Unite să abordeze propriile probleme „în mod obiectiv şi raţional”. Beijingul propune dialoguri sincere şi cooperare bazată pe egalitate, beneficii reciproce şi respect mutual pentru rezolvarea diferenţelor dintre cele două ţări.

    Noile tarife anunţate de Trump fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care vizează şi alţi parteneri comerciali majori ai SUA, precum Mexicul şi Canada, şi vor intra în vigoare începând de marţi.

  • Complexul secret din vestul Beijingului: Armata chineză construieşte un super-buncăr subteran, mai mare de 10 ori decât Pentagonul. Care sunt adevăratele intenţii ale guvernului chinez din spatele megaproiectului militar

    Armata chineză construieşte un complex masiv în vestul Beijingului, despre care serviciile secrete americane cred că va deveni un centru de comandă pe timp de război, mult mai mare decât Pentagonul. Imaginile din satelit obţinute de Financial Times arată un şantier situat la 30 km sud-vest de Beijing, cu structuri subterane care ar putea adăposti buncăre fortificate pentru liderii militari chinezi în cazul unui conflict, inclusiv unul nuclear.

    Surse americane susţin că acest complex ar putea deveni cel mai mare centru de comandă militară din lume, de peste 10 ori mai mare decât Pentagonul. Construcţia ar fi început la mijlocul anului 2024, unii analişti ai serviciilor de informaţii numind proiectul „Oraşul militar Beijing”. Aceasta coincide cu eforturile Armatei de Eliberare a Poporului (APL) de a-şi moderniza forţele înainte de centenarul său din 2027, când China vizează şi consolidarea capacităţii de a ataca Taiwanul.

    Potrivit expertului Dennis Wilder, fost şef al departamentului de analiză a Chinei din cadrul CIA, noul buncăr arată intenţia Beijingului de a-şi dezvolta atât o armată convenţională de top, cât şi o capacitate avansată de luptă nucleară.

    Ambasada Chinei la Washington a declarat că nu are informaţii despre proiect, dar a reafirmat angajamentul ţării faţă de o dezvoltare paşnică şi o politică de apărare defensivă. În schimb, surse din serviciile americane monitorizează îndeaproape şantierul, unde fostul analist geospaţial Renny Babiarz a identificat peste 100 de macarale lucrând pe o suprafaţă de 5 km pătraţi, sugerând construirea unor structuri subterane interconectate.

    Construcţia avansează rapid, într-un context în care piaţa imobiliară chineză traversează o criză profundă. Nu există showroom-uri sau alte semne ale unui proiect comercial obişnuit, iar pe internet nu apare nicio referire oficială la acest şantier. Deşi nu s-au observat trupe, panourile de avertizare interzic fotografierea şi utilizarea dronelor, iar accesul publicului în zonă este restricţionat de puncte de control.

    Localnicii au descris zona ca fiind de natură „militară”, iar accesul la traseele turistice din apropiere a fost blocat. Un fost oficial american a subliniat că actualul sediu al APL din Beijing este relativ nou, dar nu a fost conceput pentru a funcţiona ca un centru de comandă securizat în caz de război. Acest nou complex ar putea acoperi această nevoie strategică a Chinei.

  • Nvidia numeşte DeepSeek “un excelent progres în domeniul AI”, chiar dacă apariţia în prim-plan a companiei din China a provocat o scădere cu 17% a acţiunilor sale

    “DeepSeek reprezintă un progres excelent în domeniul AI şi un exemplu perfect de scalare în timp real (Test Time Scaling)”, a declarat un purtător de cuvânt Nvidia pentru CNBC luni. “Activitatea DeepSeek ilustrează modul în care pot fi create noi modele folosind această tehnică, valorificând modele disponibile la scară largă şi putere de calcul care respectă pe deplin controalele de export”, conform CNBC.

    Comentariile vin după ce DeepSeek a lansat săptămâna trecută R1, un model de raţionament open-source care, conform raportărilor, a depăşit performanţele celor mai bune modele ale companiilor americane, precum OpenAI. Costul de training auto-raportat al R1 ar fi fost mai mic de 6 milioane de dolari, o fracţiune din miliardele pe care companiile din Silicon Valley le cheltuiesc pentru construirea modelelor lor de inteligenţă artificială.

    Declaraţia Nvidia indică faptul că vede progresul DeepSeek ca generator de mai multă activitate pentru unităţile de procesare grafică (GPU-urile) ale producătorului american de cipuri.

    Nvidia a mai declarat că GPU-urile folosite de DeepSeek au respectat pe deplin normele de export. Aceasta contrazice comentariile CEO-ului Scale AI, Alexandr Wang, făcute la CNBC săptămâna trecută, conform cărora credea că DeepSeek a utilizat modele de GPU-uri Nvidia care sunt interzise în China continentală. DeepSeek susţine că a folosit versiuni speciale ale GPU-urilor Nvidia destinate pieţei chineze.