Tag: cerere

  • Iohannis a anunţat când va face publică DECIZIA pe care a luat-o asupra cererii de revocare a şefei DNA, Codruţa Kovesi

    “Cu certitudine la momentul potrivit voi lua o decizie. Acum pot să spun că decizia nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paşti. Cum va suna decizia , voi explicita într-o declaraţie publică, dar cu siguranţă în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele puse la dispoziţie şi de o parte şi de alta”, a declarat Klaus Iohannis.

    Ministrul Tudorel Toader a cerut revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA în baza unui raport care conţine 20 de puncte negative. Secţia de procurori din CSM a dat aviz negativ solicitării.

    Decizia finală este la preşedintele Klaus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a admis parţial sesizarea privind superimunitatea judecătorilor Curţii

    „Am admis parţial excepţia de neconstituţionalitate, declarând următoarele texte neconstituţionale: în primul rând, sintagma <<urmărirea penală>>, ceea ce înseamnă că nu vom beneficia de acea imunitate. Asemenea parlamentarilor, urmărirea penală se va putea face. Au rămas reţinerea, arestarea, percheziţia. În al doilea rând, am declarat neconstituţională sintagma <<la cererea ministrului Justiţiei>>, în sensul că cererea de ridicare a imunităţii să nu fie făcută de ministrul Justiţiei, care provine dintr-o componentă politică, ci să fie făcută direct de procurorul general”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

    Acesta a adăugat că s-a mai decis admiterea contestaţiei şi sub aspectul excluderii posibilităţii unui judecător care mai are un rest de mandat să dobândească unul tot de nouă ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Giganţii retailului american îi cer lui Donald Trump să revizuaiscă tarifele cu China

    Tarifele ar putea afecta o listă cu până la 100 de produse, inclusiv încălţăminte şi îmbrăcăminte. Sectorul IT ar fi principalul afectat, în special electronicele de consum şi alte produse care beneficiază de proprietatea intelectuală din SUA, potrivit Reuters, citat de BBC.

    Grupul de comercianţi i-a scris lui Trump luni, îndemnându-l să analizeze cu atenţie impactul pe care noile tarife îl vor avea asupra preţurilor de consum şi a familiilor americane. “Tarifele mai mari vor însemna costuri mai mari pentru companii şi, la rândul lor, preţuri mai mari pentru familiile americane. Trebuie să facem ceea este mai bine pentru americani şi să ne asigurăm că nu vor plăti pentru practicile tehnologice dăunătoare din China”, a declarat Sandy Kennedy, preşedintele Retail Industry Leaders Association, citată de BBC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul aur al lumii: Materia primă a cărei preţ a EXPLODAT în ultima perioadă

    Preţul metalului a crescut de patru ori în ultimii doi ani. Creşterea preţurilor survine în condiţiile în care producătorii auto încearcă să-şi asigure stocuri pe termen lung de cobalt pentru utilizarea în baterii reîncărcabile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un nou brand pe piaţa de smartphone. Cum vrea să îi atragă pe români

    Dependenţa de smartphone e evidentă şi există din ce în ce mai puţine lucruri care să fie mai importante decât dorinţa de-a fi în permanenţă conectaţi. Potrivit unui studiu realizat de IPSOS pentru Huawei, 71% din români renunţă cu uşurinţă la televizor în favoarea smartphone-ului. Mai mult, 67% dintre respondenţii români afirmă că pot renunţa la fel de uşor să consume dulciuri timp de o lună decât să renunţe la smartphone.

    Urmărind acest trend, un producător dintr-o zonă care nu pare a avea la prima vedere prea multe de-a face cu telefoanele mobile a decis să îşi încerce norocul.

    Brandul Energizer este unul dintre cele mai cunoscute din lume; dovadă şi gradul de recunoaştere de care se bucură în jurul lumii: potrivit studiului Global Tracking, derulat de Millward Brown în 2016, peste 90% din persoanele intervievate auziseră de Energizer. Datele sunt valabile pentru America de Nord, America Latină, Europa şi Asia-Pacific. Singurele rezultate mai slabe (70%) au fost cele înregistrate pe continentul african. Energizer vinde 6 miliarde de baterii anual, iar în 2015 a generat venituri de 1,6 miliarde dolari. Acum, logoul va trece de pe baterii pe smartphone-uri.

    Avenir Telecom, compania care produce telefoanele Energizer, deţine licenţa încă din anul 2010. Compania franceză are o istorie de 28 de ani, iar subsidiara din România – cea mai veche de pe plan extern – a fost înfiinţată în urmă cu 21 de ani. Reţeaua de magazine Internity, deţinută de companie, numără în prezent 50 de unităţi.

    Până în 2017, Avenir Telecom a produs doar accesorii sub licenţa Energizer, explică Costin Soare, directorul de operaţiuni al Avenir Telecom România. Motivul pentru care au accesat şi piaţa de telefoane mobile se bazează, susţin reprezentanţii companiei, pe nevoia tot mai mare a oamenilor de a avea baterii cu durată mai lungă de viaţă. Astfel, explică Soare, un studiu realizat de Statista şi YouGov în 2016 relevă faptul că durata bateriei este cea mai căutată caracteristică de către persoanele din Statele Unite. 42% dintre bărbaţi şi 50% dintre femei au ales bateria pe primul loc; următoarele cerinţe sunt legate de rezistenţa ecranului, camera foto şi rezistenţa la apă.
    Prin urmare, telefoanele Energizer îşi propun să răspundă cât mai bine acestor cerinţe; dacă vor reuşi sau nu, pe o piaţă atât de competitivă, rămâne de văzut.

    Avenir Telecom a prezentat trei game de telefoane mobile, două destinate segmentului smartphone şi una destinată segmentului feature. Prima este Power Max, care propune smartphone-uri high-end, cu o durată de viaţă mare a bateriei, de până la 5.000 mAh (funcţionare de până la 24 de zile în stand-by). Gama cuprinde două modele: Power Max P600S (disponibil în două variante: de 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare şi de 6 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare) şi Power Max P550S, smartphone cu un acumulator de 5.000 mAh.

    Vârful de gamă este P600S, care oferă un ecran full HD, de 5,99 inci, cu un raport de aspect de 18:9, curbat pe marginile laterale. Dispozitivul are o grosime de doar 9,8 mm şi dispune de o cameră principală Sony de 13 MP şi de 5 MP pe partea din spate şi o cameră frontală de 8 MP. Din punctul de vedere al performanţei, P600S este dotat cu un procesor Mediatek Helio P25 MT6757CD Octo Core de 2,5 GHz, în variantele de 3 GB sau 6 GB de memorie RAM. Acest smartphone este echipat, de asemenea, cu tehnologia VoLTE (Voice over LTE). P600S poate suporta două cartele SIM sau o cartelă SIM şi un card SD de până la 256 GB.

    Cea de-a doua categorie este Hardcase, ce aduce smartphone-uri rezistente la şocuri, la apă şi la praf, cu o durată mare de viaţă a bateriei (certificare IP68). Gama cuprinde patru modele de telefoane: Energy 100, Hardcase H240S, Energy E520 LTE şi Hardcase H550S. Potrivit reprezentanţilor, H550S a atins standardul IP68 după mai multe teste de imersiune pe termen lung. Susţine imersiunea în apă până la o adâncime de 1,5 metri pe o durată de cel mult 30 de minute şi este, de asemenea, rezistent la praf. Smartphone-ul este este proiectat cu materiale ranforsate şi rezistă la căderea de la o înălţime de 1,5 metri.

    H550S are un ecran dotat cu Corning Gorilla Glass 3, o sticlă de protecţie rezistentă la deteriorări. Gorilla Glass 3 oferă o rezistenţă îmbunătăţită la zgârieturi şi o vizibilitate redusă a zgârieturilor, în cazul în care acestea se produc. Ecranul Full HD de 5,5 inci al H550S are muchiile uşor rotunjite, iar procesorul Mediatek Helio P18 MT6750 Octo Core 1,5 GHz vine alături de o memorie RAM de 3 GB şi un spaţiu de stocare de 32 de GB.

    Camera principală de 16 megapixeli este situată pe partea din spate, iar camera frontală are 8 megapixeli – ambele fiind dezvoltate de Sony. Telefonul este echipat cu un giroscop care detectează rotaţia şi stabilizează camera, asociat cu un accelerometru, care determină înclinaţia, poziţia şi viteza, funcţii destinate folosirii în medii virtuale.

    Ultima categorie prezentată este Energy, ce include modelele smartphone slim Energy S500 şi Energy S500E (livrate cu accesorii de protecţie, precum geam securizat şi carcasă antişoc) şi două modele feature phone, Energy E10 şi Energy E20. Deşi este o piaţă pe care multă lume o consideră deja de nişă, vânzările de telefoane feature (care nu sunt smartphone-uri) reprezintă încă 20% din total. Un alt aspect interesant e că preţul mediu al acestor telefoane a crescut anul trecut, în timp ce volumul de unităţi vândute a scăzut cu 2%.
    Echipele de dezvoltare a softului cu care vor fi dotate telefoanele – o variantă de Android – se află în Franţa şi Hong Kong, a declarat Costin Soare în cadrul evenimentului de lansare.

    Odată cu lansarea noii game de telefoane, Costin Soare a anunţat şi extinderea garanţiei la 10 ani pentru toate accesoriile produse sub brandul Energizer. |n primă fază, telefoanele mobile Energizer sunt disponibile la mai mulţi retaileri prezenţi atât online, cât şi în magazine fizice.

    Pentru a asigura serviciile de service, Avenir Telecom a încheiat un parteneriat cu ESD ROM (Electronics Support Division), companie românească cu 10 de ani de experienţă în domeniu; acesta va fi unicul service autorizat.

  • Incă o companie GIGANT intră în FALIMENT : Compania va concedia mii de angajaţi şi va închide sute de magazine

    Filiala britanică a Toys R Us, cel mai mare retailer de jucării din Statele Unite, a intrat în lichidare după ce a depus o cerere de intrare în faliment la finalul lunii septembrie 2017.

    Compania era în căutarea unui cumpărător înainte de termenul-limită de plată a taxelor restante, în valoare de 20 de milioane de dolari, care a expirat azi-noapte.

    Compania Moorfield a fost însărcinată cu lichidarea activelor, chiar dacă reprezentanţi ai Toys R Us insistă că sunt încă în căutarea unui investitor care să preia compania.
     

    Potrivit celor de la Daily Mail, Simon Thomas, partener la Moorfield, a spus că magazinele din Marea Britanie vor rămâne momentan deschise şi că toate produsele aflate pe stoc vor fi vândute la promoţie. El a încurajat posesorii de vouchere sau alte tichete valorice să le folosească cât de curând.


    Situaţia din Statele Unite e însă diferită: compania a anunţat deja închiderea a peste 200 de magazine şi pierderea unui număr de peste 3.000 de locuri de muncă.

    Toys R Us, retailerul care a dominat la un moment dat piaţa jucăriilor din America are datorii de 400 de milioane de dolari.

    Comercianţii tradiţionali au suferit pierderi mari, inclusiv de popularitatea, odată cu creşterea comerţului electronic – în special în rândul companiilor care au acumulat datorii mari în anii din criză.
     
    Toys R Us, înfiinţată în anii ’50, a crescut şi s-a transformat într-un magazin de jucării care a dominant piaţa americană, dar nu a reuşit să ţină pasul cu trecerea la mediul online.

  • Fostul europarlamentar Adrian Severin, eliberat. Decizia este definitivă

    Pe 22 ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de eliberare a lui Adrian Severin, însă procurorii au atacat hotărârea.

    La termenul de atunci, Severin a spus că a executat pedeapsa cu demnitate şi nu a cerut zile câştig, deşi a scris numeroase lucrări ştiinţifice, invocând şi probleme de sănătate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incă o companie GIGANT intră în FALIMENT : Compania va concedia mii de angajaţi şi va închide sute de magazine

    Filiala britanică a Toys R Us, cel mai mare retailer de jucării din Statele Unite, a intrat în lichidare după ce a depus o cerere de intrare în faliment la finalul lunii septembrie 2017.

    Compania era în căutarea unui cumpărător înainte de termenul-limită de plată a taxelor restante, în valoare de 20 de milioane de dolari, care a expirat azi-noapte.

    Compania Moorfield a fost însărcinată cu lichidarea activelor, chiar dacă reprezentanţi ai Toys R Us insistă că sunt încă în căutarea unui investitor care să preia compania.
     

    Potrivit celor de la Daily Mail, Simon Thomas, partener la Moorfield, a spus că magazinele din Marea Britanie vor rămâne momentan deschise şi că toate produsele aflate pe stoc vor fi vândute la promoţie. El a încurajat posesorii de vouchere sau alte tichete valorice să le folosească cât de curând.


    Situaţia din Statele Unite e însă diferită: compania a anunţat deja închiderea a peste 200 de magazine şi pierderea unui număr de peste 3.000 de locuri de muncă.

    Toys R Us, retailerul care a dominat la un moment dat piaţa jucăriilor din America are datorii de 400 de milioane de dolari.

    Comercianţii tradiţionali au suferit pierderi mari, inclusiv de popularitatea, odată cu creşterea comerţului electronic – în special în rândul companiilor care au acumulat datorii mari în anii din criză.
     
    Toys R Us, înfiinţată în anii ’50, a crescut şi s-a transformat într-un magazin de jucării care a dominant piaţa americană, dar nu a reuşit să ţină pasul cu trecerea la mediul online.

  • O primă victorie pentru Kovesi: Secţia pentru Procurori a CSM a dat aviz negativ pentru revocarea sa

    “În şedinţa secţiei pentru procurori din 27 februarie 2018, Secţia pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiţiei cu privire la posibilitate revocării doamnei procuror şef. Prin urmare, avizul este unul negativ. În perioada următoare decizia va fi motivată, motivarea va fi una amplă, asumată”, a declarat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru.

    La şedinţa Secţiei pentru Procurori a CSM de marţi, ministrul Justiţiei a prezentat motivele care stau la baza cererii de revocare, iar procurorul şef al DNA şi-a expus punctul de vedere referitor la fiecare critică adusă de Tudorel Toader.

    De asemenea, au avut loc mai multe replici acide între ministrul Justiţiei şi procurorulul şef al DNA, dar şi între Tudorel Toader şi Augustin Lazăr, procurorul general al României.

  • Instanţa supremă a respins cererea DNA de redeschiderea a anchetei în cazul lui Paul Stănescu

    Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus, se arată în decizia instanţei supreme.

    Este vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro