Tag: bilant

  • Bilanţ coronavirus: 1.075 de cazuri noi şi 34 de decese în ultimele 24 de ore

    Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.075 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 492 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

    Până astăzi, 2.413 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 1.08.2020 (10:00) – 2.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 34 de decese (22 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Mehedinţi, Prahova, Teleorman, Timiş, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 34 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.530. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 412 pacienţi.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.240.273 de teste. Dintre acestea 14.215 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.525 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 5.690 la cerere.

    Pe teritoriul României, 4.913 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.454 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 17.114 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 59 de persoane.

  • 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

    Au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 15 decese. Au murit 12 bărbaţi şi 3 femei din Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Gorj, Olt. 

    România a ajuns la confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    25.373 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 3.106 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Separat de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 502 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    În total, 2.165 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au murit.

    De vineri au fost înregistrate 15 de decese (12 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Gorj, Olt. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 1 deces la categoria de peste 80 de ani. 14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.292. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 315 pacienţi.

  • Coronavirus în România LIVE UPDATE 22 iulie. Peste 1.000 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. 372 de persoane au fost reconfirmate pozitiv Bilanţul actualizat

    CORONAVIRUS ROMÂNIA – Noul bilanţ – 22 iulie 

    Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.663 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.693 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. 

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.030 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 372 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

    Până astăzi, 2.101 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În intervalul 21.07.2020 (10:00) – 22.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 decese ( 19 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Suceava, Timiş, Bucureşti şi Ilfov.

    Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

    26 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.179. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 293 de pacienţi.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.009.273 de teste.

  • Coronavirus: SURPRIZE în bilanţul URIAŞ anunţat azi. Cele 4 judeţe care au raportat împreună peste 200 de cazuri în 24 de ore

    Pe teritoriul României au fost confirmate până acum 30.175 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre acestea, 20.799 au fost declarate vindecate

    De ieri, bilanţul epidemic al noilor cazuri a rămas neschimbat în 5 judeţe din ţară. Cele mai multe noi cazuri au fost raportate în judeţul Dâmboviţa
    Coronavirus România – Bilanţ complet AICI
    Potrivit datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, în data de 8 iulie, situaţia din România arată în felul următor:
     Cea mai afectată zonă este, în continuare, Suceava, cu 4.116 cazuri.
     Bucureşti se clasează pe locul al doilea, cu 3.517 cazuri.
     În Braşov s-au înregistrat până acum 1.796 de cazuri.
     Vrancea a ajuns azi la 1.166 infectări cu virusul SARS-CoV-2.
     Galaţi urmează cu 1.105 cazuri de coronavirus.
     Argeş a ajuns la 1.083 infectări.
     Şi Botoşani a depăşit 1.000 de cazuri, cu 1.057 îmbolnăviri.
     Iaşi are 1.042 bolnavi de coronavirus.
    În schimb, în Satu Mare au fost înregistrate până acum doar 81 de cazuri de coronavirus de la începutul epidemiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COVID-19 supune lumea la teste extreme: 26.000 de cazuri confirmate într-o ţară în 24 de ore / Răspândirea virusului, tot mai greu de urmărit

    Bilanţ alarmant în Brazilia:1,6 milioane de cazuri de coronavirus şi aproape 65.000 de decese

    Ministerul Sănătăţii din Brazilia a înregistrat duminică 26.051 de noi cazuri COVID-19. De la debutul pandemiei, în ţară au fost confirmate 1.603.055 de cazuri de coronavirus. Cu 602 noi decese, Brazilia se apropie de 65.000 de vieţi pierdute în lupta cu virusul.

    Noile date dau alarma în pragul redeschiderii barurilor, restaurantelor şi saloanelor de înfrumuseţare în cel mai mare oraş din Brazilia, Sao Paulo. Potrivit CNN, Rio de Janeiro a trecut deja în această etapă de relaxare în cursul weekendului trecut.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Pe teritoriul României, au fost confirmate 24.505 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

    1.539 persoane infectate cu COVID-19 au decedat. 17.187 au fost declarate vindecate şi externate
    UPDATE 321 de noi cazuri şi 16 decese / Bilanţul actualizat
    Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate şi externate.

    În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbaţi şi 4 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava şi Vrancea.

    Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 4 deces la o persoană de peste 80 de ani.

    Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 noi cazuri de îmbolnăvire.

    La ATI, în acest moment, sunt internaţi 186 de pacienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firea, la patru ani de mandat: Nu renunţ, am făcut multe, mai am multe de continuat şi început

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, marţi, un bilanţ succint al mandatului său, într-o postare pe Facebook: „Nu renunţ, am făcut multe, mai am multe de continuat şi început”.

    Gabriela Firea şi-a analizat cei patru ani de mandat într-o postare video pe pagina sa de Facebook.

    „Pe vremea când lucram în televiziune, am realizat şi emisiunea <Primarie, te iubesc!>. A fost ceva de muncă la ea. Cine putea să ştie că soarta mă va duce chiar la Primărie? Şi aici, aceeaşi poveste: multă muncă, implicare, dorinţa de a debloca şi finaliza proiecte. Lucru până seara târziu. Le cer iertare copiilor mei pentru că sunt o mamă mereu în viteză. Nu ştiu cât mai suportă soţul absenţa mea din familie. Am vrut să mă implic sută la sută. Nu m-am menajat. Am mai şi gresit, ca orice om. Nu a fost din rea-credinţă. Şi nu renunţ, am făcut multe, mai am multe de continuat şi început. Iată cum văd eu cei patru ani scurşi de la jurământul faţă de bucureşteni. Vă doresc tuturor multă sănătate, putere de munca şi, foarte important, timp pentru familie şi prieteni!”, este mesajul Gabrielei Firea care însoţeşte clipul postat pe Facebook.

    Firea a explicat, printre altele, faptul că programele sociale, pe care Primăria le derulează la iniţiativa sa, ”nu sunt pomeni”, referindu-se la sumele alocate femeilor însărcinate, cuplurilor care fac un copil, cuplurilor infertile, copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, familiilor monoparentale şi familiilor de tineri la început de drum.

    De asemenea, afirmând că un primar adevărat îşi apără cetăţenii, Gabriela Firea s-a implicat şi în problema majorării pensiilor şi alocaţiilor, acuzând guvernul PNL de rea voinţă, pentru că afirmă că nu sunt bani pentru aceste creşteri, în timp ce se împrumută pentru a da contracte firmelor “de casă”.

    „Nu pot fi de acord că pensiile şi alocaţiile sunt pomeni electorale, cum spune actualul guvern. (…) Nu sunt bani la Guvern? Păi cum nu sunt bani? Unde se duc împrumuturile care vor rămâne de plătit în urma acestei guvernări? Realmente e inuman ce se întâmplă”, spunea Firea.

    Ea le-a răspuns şi celor care o critică pentru că este soţia primarului din Voluntari.

    ”Se tot aruncă cu noroi în mine, că sunt soţia primarului din Voluntari. Ce s-a făcut în ultimii 20 de ani în Voluntari este o mândrie naţională. O comună din care nimeni nu mai ieşea din casă atunci când ploua a devenit un oraş modern, european. Soţul meu este un exemplu de bun gospodar şi nu-mi este ruşine cu el. Eu mă întreb cum mă mai suportă”, a mai spus ea.

    În încheiere, Primarul Capitalei a anunţat că, începând cu zilele viitoare, va prezenta pe larg, punct cu punct, câte o promisiune făcută bucureştenilor pe care a îndeplinit-o în mandatul scurs până acum.

     

  • Încă un judeţ la un pas de 1.000 de cazuri de coronavirus. Cele 11 judeţe cu ZERO îmbolnăviri în ultimele 24 de ore

    Pe teritoriul României au fost confirmate până acum 24.505 de cazuri de infectare cu noul coronavirus

    Dintre acestea, 17.187 au fost declarate vindecate şi externate. De ieri, bilanţul epidemic al noilor cazuri a rămas neschimbat în 11 judeţe din ţară

    Coronavirus România

    Potrivit datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, în data de 23 iunie, situaţia din România arată în felul următor:

    Cea mai afectată zonă este, în continuare, Suceava, cu 3.946 cazuri.
    Bucureşti se clasează pe locul al doilea, cu 2.778 cazuri.
    În Braşov s-au înregistrat până acum 1.245 de cazuri.
    Şi Botoşani se apropie de 1.000 de cazuri, cu un total de 974 de îmbolnăviri.

    În schimb, în judeţul Vâlcea au fost raportate până acum 48 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.
    De ieri, bilanţul epidemic al noilor cazuri a rămas neschimbat în 11 judeţe din ţară: Arad, Argeş, Caraş-Severin, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea.

    Coronavirus. Numărul cazurilor confirmate, pe judeţe:

  • Rafila, despre bilanţul COVID-19: Nu sunt cifre neaşteptate. Există o activitate intensă peste tot

    Reprezentantul OMS în România, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, legat de cel mai recent bilanţ al epidemiei de COVID-19 în România, că aceste cifre „nu sunt neaşteptate”, pentru că există o „activitate intensă peste tot”, o „afluenţă a persoanelor în zonele publice”.

    „Nu sunt cifre neaşteptate pentru că există o activitate intensă peste tot, dacă vă uitaţi la transporturi, la afluenţa persoanelor în zonele publice. Până la urmă, noi în această perioadă, cu puţine excepţii, am fluctuat între 150-200 de cazuri pe zi, au fost excepţii când la sfârşit de de săpămână s-au lucrat ceva mai puţine teste. Asta este situaţia, trebuie să o luăm ca atare şi să încercăm să continuăm să educăm oamenii să respecte acele 3-4 reguli care pot ţine lucrurile sub control”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la Digi24.

    Oficialul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a adăugat că apar focare în cămine de bătrâni sau în companii.

    „Lucrurile astea vor continua probabil pe parcursul verii, ele vor continua să influenţeze la nivel naţional numărul de cazuri zilnice, dar atenţia va trebui concentrată ca aceste focare să nu se extindă în zonele înconjurătoare”, a mai spus sursa citată.

    În România, de la debutul epidemiei de COVID-19 au fost diagnosticaţi 20.495 de pacienţi, din care trei sferturi, respectiv peste 15.000 de pacienţi s-au vindecat. Un număr de 1.360 de români au murit, potrivit buletinului de miercuri al Grupului de Comunicare Strategică.

  • În 12 judeţe, printre care se numără şi Suceava, bilanţul noilor cazuri de coronavirus nu a mai crescut de ieri. Care sunt cele mai afectate zone din România

    Pe teritoriul României au fost confirmate până acum 19.517 de cazuri de infectare cu noul coronavirus

    Dintre acestea, 13.526 au fost declarate vindecate şi externate. În 12 judeţe, printre care se numără şi Suceava, bilanţul noilor cazuri nu a mai crescut de ieri
    Coronavirus România
    Potrivit datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, în data de 2 iunie, situaţia din România arată în felul următor:
    Cea mai afectată zonă este, în continuare, Suceava, cu 3.534 cazuri.
    Bucureşti se clasează pe locul al doilea, cu 2.036 cazuri.
    Situaţia e destul de gravă şi în Neamţ, unde s-au înregistrat 884 de cazuri (cu unul în plus faţă de ieri).

    În schimb, în judeţul Brăila au fost raportate până acum 32 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.
    În 12 judeţe, printre care se numără şi Suceava, bilanţul noilor cazuri nu a mai crescut de ieri. E vorba despre: Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Ilfov, Maramureş, Mahedinţi, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş.

    Din totalul de 119 noi cazuri depistate în ultimele 24 de ore, 21 au fost înregistrate în Capitală. Bucureşti a depăşit ieri pragul de 2.000 de îmbolnăviri.

    Numărul cazurilor confirmate de COVID-19, pe judeţe: