Tag: august

  • BILANŢ IREAL al VIOLENŢELOR din 10 august: 65 de protestatari agresaţi pe cap de jandarm abuziv. Autorităţile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL

     Cifrele, coroborate cu cele prezentate marţi de ministrul de Interne Carmen Dan în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, indică un raport ireal: 651 de protestatari agresaţi versus 10 jandarmi pe care structurile i-ar fi identificat ca fiind responsabili de şase fapte de natură penală. Un singur lucru este cert: autorităţile care se ocupă de anchetarea violenţelor din 10 august vor fi nevoite să pună aceste cifre imposibile cap la cap.
     
    Astfel, Parchetul General informează că a înregistrat, până în prezent, 651 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, fiind derulate în continuare cercetări pentru a identifica persoanele implicate în incidentele violente de la protestul din 10 august.

    „În urma activităţilor desfăşurate până astăzi, 23 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 651, fiind efectuate în continuare activităţi privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violenţelor”, informează reprezentanţii Parchetului General, potrivit Mediafax.

    De asemenea, tot în cauza instrumentată de procurorii militari de la Parchetul General, a fost audiat, joi, Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române.

    „Nu dau eu declaraţii şi nici nu fac apologia schimbărilor la nivelul ministrului. (…) Mi-am asumat riscul în momentul în care mi-am condus oamenii fără niciun fel de problemă. Nu vreau să dau niciun interviu, sper că mă înţelegeţi şi pe mine. (…) V-am spus punctul meu”, a spus colonelul Cătălin Paraschiv, la ieşirea din sediul Parchetului General.

    Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi în cadrul audierii în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, că până în prezent au fost identificate şase cazuri “în care 10 jandarmi au fost semnalaţi ca autori ai unor fapte de natură penală”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • ANAF îşi prelungeşte programul pentru a recupera minivacanţa bugetarilor din luna august

    ANAF a decis să prelungească programul de lucru în perioada 20 august – 7 septembrie, în contextul recuperării celor două zile libere acordate de Guvernul Dăncilă bugetarilor, în perioada 16-17 august.

    Prin urmare, de luni până vineri programul ANAF-ului şi al administraţiilor judeţene aflate în subordinea acestuia va fi prelungit. În primele patru zile din săptămână programul va fi prelungit cu o oră, urmând ca vineri să fie prelungit doar cu o jumătate de oră, a precizat Sabina Zereş, purtător de cuvânt ANAF, pentru ZF.

    Astfel, activitatea sediului central ANAF până pe 7 septembrie se va desfăşura în intervalul 8.30 – 18.00, pentru primele patru zile din săptămână, şi în intervalul 8.30 – 15.45 vineri. În cazul administraţiilor judeţene, programul este 8 – 16.30 de luni până joi, iar vineri este 8 – 14.50. 

    La începutul lunii august, guvernul Dăncilă a decis ca zilele de 16 şi 17 august, care au urmat sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului din data de 15 august, să fie zile libere pentru sectorul bugetar. Oficialii au anunţat că zilele libere trebuie recuperate în 25 august şi 1 septembrie, zile de sâmbătă, sau prin prelungirea programului normal de lucru.

     

     

  • Dăncilă: Evitaţi spirala conflictului. Scindarea poate fi iremediabilă

    “Există tendinţe ca această scindare să fie una iremediabilă, iar evenimentele violentele din 10 august au demonstrat asta. Pornind de la ele, am văzut în aceste zile un asalt la instituţiile statului. Prima ţintă este Jandarmeria, dar sunt şi alte instituţii care au intrat în acest colimator. Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de o vină. Dar consider că o persoană sau o instituţie poate fi acuzată doar pe baza unor probe concludente. Răspunsul nostru, al Guvernului la toate aceste procese care au loc în spaţiul public trebuie să fie unul cât se poate de echilibrat şi de responsabil. Spre deosebire de liderii politici ai opoziţiei noi nu avem dreptul să cedăm şi să intensificăm această scindare şi această desbinare la nivelul societăţii. Noi avem responsabilitatea de a asigura o bună guvernare, în interesul oamenilor”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metrorex anunţă lucrări de modernizare în perioada 31 august – 3 septembrie pe Magistrala 2, Pipera

    „Metrorex informează publicul călător că pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, se vor efectua lucrări de modernizare şi înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor”, anunţă compania.

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alina Gorghiu: Am convingerea fermă că Dragnea a adus în piaţă huliganii pe 10 august

    Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe organizată la sediul PNL Timiş, că afirmaţia lui Liviu Dragnea, făcută marţi seara cum că evenimentele din 10 august au fost o tentativă de lovitură de sta treprezintă “cea mai mare aberaţie” pe care a auzit-o.

    “M-a stârnit foarte tare prestaţia domnului Dragnea de aseară, încât să cred că merită o replică astăzi. Şi am să mă refer în principal la evenimentele din 10 august, evenimente care au degenerat atunci în sute de agresiuni la adresa celor care au protestat paşnic, care nu pot fi acoperite oricâte straturi de minciuni ar lansa în spaţiul public tripleta Dragnea – Dan – Dăncilă. A fost în mod cert declaraţia dată de domnul Dragnea aseară cum că evenimentele au fost o tentativă de lovitură de stat au fost cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o referitor la aceste proteste ale diasporei din data de 10 august”, a afirmat Alina Gorghiu.

    Fostul preşedinte al PNL a mai precizat că are convingerea fermă că Liviu Dragnea ar fi adus în Piaţa Victoriei huliganii şi persoanele care au stârnit momentele violente din timpul protestului din 10 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara din care toată lumea vrea să fugă: “Ne-am putea confrunta cu un caz asemănător Siriei”

    De când Nicolas Maduro a devenit preşedinte al Venezuelei, lucrurile merg din ce în ce mai prost pentru statul sud-american. Pe 19 august, 1.000 de venezueleni au fugit din satul Pacaraima după ce alţi localnici i-au atacat cu pietre şi beţe de lemn.

    Cu o zi înainte, autorităţile din Ecuador au anunţat că venezuelenii care intră în ţară prin Columbia trebuie să prezinte paşapoarte valabile, nu doar cărţi de identitate. Aceeaşi măsură a fost anunţată şi de Peru începând cu 25 august.

    Exodul a fost determinat de starea economiei, inflaţia ajungând recent la peste 80.000% şi transformând produse de bază ca pâinea sau ouăle în lucruri de lux.

    “Ne-am putea confrunta cu o situaţie similară cu cea din Siria”, au avertizat mai mulţi analişti economici.

    Venezuela a suferit din cauza fenomenului de hiperinflaţie încă de când Maduro a preluat preşedinţia ţării în 2013 – an în care preţurile petrolului au scăzut drastic şi o serie de dezechilibre macroecnomice a dus la criza economică din ţara sud-americană.

    Din acest punct de vedere, ţara este victima unui „război economic” iniţiat de Statele Unite.

    Maduro a fost reales pentru încă un mandat de şase ani în luna mai în cadrul unor alegeri pe care atât Naţiunile Unite cât şi Uniunea Europeană le-a numit frauduloase.

    Fondul Monetar Internaţional a estimat că inflaţia la sfârşitul anului va ajunge la 1.000.000% în Venezuela, iar PIB-ul ţării va scădea cu 18%.

    „Situaţia din Venezuela este similară cu cea a Germaniei din 1923 şi cea din Zimbabwe din anii 2000”, scrie FMI în raport.

  • Dragnea, despre protestele din 10 august: „Eu am văzut o tentative de lovitură de stat eşuată”

    „Eu am văzut o tentative de lovitură de stat eşuată. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. Domnule, nu o să mai fie legile justiţiei, dăm noi jos guvernul şi luăm puterea. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, şi tu să inciţi în continuare la violenţă, exact în minutele în care acea fată mai avea puţin şi era linşată de acele brute. Aceia erau oameni, aceia erau paşnici. Tot ce a început Orban, Gorghiu, şi alţi pe la TV, nu au zis nimic că au dat foc, dădeau cu bucăţi din caldarâm. Erau organizaţi, să nu mai stea în primul rând. Să stea în spate cu 4, 5 rânduri, să îi incite şi pe cei din faţă. Deci era organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Eu asta am văzut. O încercare de lovitură de stat”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.

     
    Preşedintele PSD a daclarat că în noaptea protestelor violente a vorbit cu Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu.
     
    „Am vorbit la telefon cu doamna premier. Nu şi cu minsitrului de Interne. Doamna ministru era plecată, constitutional cred, şi sigur că am discutat despre ce se întâmplă, urmărea pe tabletă, Antena 3 am înţeles. Cu doamna ministru nu am vorbit, pentru că avea nişte atribuţii şi nu am vrut să interfereze. Nici n-am sunat, nici nu a sunat. (…) Cred că am vorbit la telefon cu domnul Tăriceanu în seara aceea. Cred că era, cred că venise acolo (la mare – n.r.). Am mai vorbit cu câţiva colegi”, a afirmat preşedintele PSD.
     
    Liviu Dragnea este de părere că Jandarmeria nu a acţionat disproporţionat.
     
    „Nu pot fi de acord cu violenţele, cu excepţia lui Iohannis care a spus că jandarmii trebuie să îi lase pe oaameni să protesteze. Jandarmii erau loviţi şi Iohannis le zicea, lăsaţi-vă loviţi, să intre în Guvern. Lui şi PNL –ului, lor le place violenţa. Ştiu exact că dacă acest guvern merge până în 2020, ei ştiu că vor avea un scor de prăbuşire şi la locale, prezidenţiale şi parlamentare. Ei pot intra în coşul de gunoi al istoriei. (…)Nu am de unde să ştiu cum au gândit cei din dispozitivul Jandarmeriei, dar probabil tocmai din aceste motive. Erau aceste focare de violenţă care se tot regrupau, tot dădeau foc. Cred că din cauza asta. Dar sunt absolut convins că Jandarmeria acţionat legal şi nu am văzut nicio disproporţie”, a mai spus liderul PSD.
     
  • BNR: Sumele refuzate la plată cu instrumente de debit a ajuns în iulie la maximul ultimelor 11 luni

    Un nivel mai ridicat de-atât a fost consemnat cel mai recent în august 2017, de 377,96 miliarde de lei, respectiv cu 40% mai ridicat decât luna precedentă. De asemenea, valoarea este cu 60% peste cea din iulie 2017 şi cu 72% peste cea înregistrată în iunie 2018.

    În plus, în iunie 2017, valoarea totală a sumelor refuzate la plată cu instrumente de debit a fost de 707,56 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani, din mai 2015 până în prezent. Din a doua jumătate a anului trecut până în prezent, aceste sume restante s-au aflat pe un trend de scădere, doar în octombrie 2017 fiind la o valoare de aproape 169 de miliarde de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presa, dată afară din şedinţa Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor la care participă Carmen Dan

    După aproximativ 65 de minute de discuţii între membrii Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor şi ministrul de Interne, Carmen Dan, pe tema protestelor violente din 10 august, la care presa a avut acces, preşedintele forului legislativ, Dorel Căprar, a anunţat că discuţiile vor continua în absenţa presei şi a invitaţilor care nu au certificat ORNISS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia atacă noile taxe vamale americane la Organizaţia Mondială a Comerţului

    Potrivit unui comunicat transmis luni de Turcia către OMC, măsurile aplicate de Statele Unite la data de 10 august sunt incompatibile cu prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT). În plus, însăşi justificarea noilor taxe prin intermediul prevederilor Secţiunii 232 a Actului de Expansiune Comercială (Trade Expansion Act) ar fi incompatibilă cu GATT.

    Litigiul se referă la taxele vamale impuse Turciei de către SUA pe 10 august şi intrate în vigoare pe 13 august. Acestea au vizat produsele turceşti din oţel şi au fost crescute de la 25% la 50%. Ulterior, preşedintele Donald Trump a ameninţat şi cu creşterea taxelor vamale şi pe produsele turceşti din aluminiu, de la 10% la 20%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro