de RĂZVAN MUREŞAN
CAM 87% DINTRE ROMÂNI AU LUAT CEL PUŢIN O DATĂ PASTILE ANUL TRECUT FĂRĂ SĂÎN-TR-EBE MEDICUL, se arată
într-un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Lipsa de timp, încrederea în propriile cunoştinţe şi campaniile de marketing agresive de la televizor îi determină pe bolnavi să sară peste avizul specialistului şi să cumpere din farmacii ce consideră necesar.
De cealaltă parte, problemele de finanţare ale farmaciilor, confruntate cu lipsa acută de lichidităţi, dat fiind că îşi recuperează banii pentru medicamentele compensate de la casele de asigurări abia după un an de la eliberare, fac ca pacienţii să fie trataţi la fel ca nişte clienţi. Adică să li se vândă cât mai mult şi cât mai scump, indiferent de riscuri. Legea prevede sancţiuni, dar controalele lipsesc. Potrivit art. 613 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, farmaciştii răspund disciplinar pentru nerespectarea legilor şi a regulamentelor profesionale.
Avocatul Iulian Pătrăşcanu, managing partner al Fine Law, afirma anterior pentru Business Magazin că sancţiunile se aplică de către o comisie constituită din membri ai Colegiului Farmaciştilor şi pot ajunge de la mustrare, avertisment, vot de blam sau suspendare până la retragerea calităţii de membru al Colegiului. “În măsura în care farmacistul eliberează medicamente fără prescripţie medicală, iar aceasta conduce la producerea de daune persoanei în cauză, se poate atrage, pe lângă răspunderea disciplinară, şi răspunderea civilă şi chiar cea penală a farmacistului, dacă prejudiciul constituie infracţiune conform legii”, explica Pătrăşcanu.
DE DEPARTE, RĂCEALA, GRIPA ŞI DURERILE ÎN GÂT SUNT CEL MAI ADESEA TRATATE FĂRĂ ÎNTREBĂRI, iar principalul inamic împotriva acestor boli este antibioticul. Efectele cele mai nocive ale automedicaţiei se văd în cazul acestor medicamente. “Farmacistul poate elibera în caz de urgenţă necesarul de medicamente pentru 72 de ore.
Riscurile la care se expun în cazul încălcării legii sunt foarte mari”, spune Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM. El admite că regulile nu sunt în totalitate respectate, dar riscurile sunt “serioase”. Obsesia pentru automedicaţie vine, după Zaharescu, din trecut: medicii obişnuiau să le prescrie pacienţilor antibiotice pentru a evita apariţia unor complicaţii la răceală sau gripă. Abia din clipa în care s-a conştientizat riscul rezistenţei la antibiotice, prescrierea a devenit mai prudentă, însă în percepţia colectivă a rămas ideea că antibioticul combate orice afecţiune.
Deşi efectele schimbării de mentalitate a medicilor s-au văzut în ultimii 15 ani – “la nivelul anilor ’95, antibioticele reprezentau o clasă de medicamente în topul valoric al pieţei, acum au coborât în topul vânzărilor” -, statisticile invocate de oficialul ARPIM indică o rezistenţă tot mai mare la astfel de medicamente, de aceea se folosesc tot mai mult antibiotice mai scumpe şi complexe, de generaţii superioare.
ITALIENII, MALTEZII, SPANIOLII ŞI ROMÂNI SUNT CEI MAI MARI CONSUMATORI DE ANTIBIOTICE DE PE CONTINENT, cu o rată de folosire de peste 50% la nivelul populaţiei în ultimele 12 luni, potrivit unui eurobarometru al Comisiei Europene. Un studiu al GfK arăta că există diferenţe între respondenţii care locuiesc în diferite regiuni ale ţării sau între respondenţii cu niveluri diferite de educaţie în ce priveşte persoana care le-a recomandat utilizarea. Astfel, în Muntenia, medicul de familie este o sursă de recomandare mai puţin prezentă, iar medicul specialist este o sursă de recomandare mult mai întâlnită spre deosebire de alte zone. Mai mult, în Muntenia (11%) şi Dobrogea (20%) există un număr mai mare de consumatori care iau în considerare doar propriile convingeri când decid să ia un tratament cu antibiotic.
