Tag: artisti

  • Festivalul de muzică cu cea mai scumpă intrare din lume. Biletul costă 1 milion de dolari – GALERIE FOTO

    Festivalele de muzică devin o atracţie din ce în ce mai mare pentru oameni şi mulţi dintre aceştia sunt dispuşi să călătorească sute sau chair mii de kilometri şi cheltuie sume importante pentru a vedea formaţia sau artistul preferat interpretând melodiile live. Având în vedere acest lucru, era doar un pas până la festivalul cu biletul intrare de 1 milion de dolari.

    Potrivit Forbes, un bilet la festivalul din Islanda Secret Solstice Festival costă nu mai puţin de 1 milion de dolari, de la 200.000 de dolari cât a fost anul trecut. Ce primesc cei care sunt de acord să plătească o astfel de sumă?

    În primul rând, plătitorii sunt aduşi cu un avion privat la festival, de oriunde în lume şi sunt cazaţi pentru şapte nopţi într-o vilă luxoasă cu şase camere, amplasată în centrul capitalei Reykjavik. În bilet intră şi o cină pregătită de un chef islandez important, două maşini de lux  24 de ore din 24 , serviciu de pază, două concerte private, un tur cu elicopterul deasupra Islandei, un tur de vizionare a balenelor şi delfinilor, o plimbare după miezul nopţii pe un gheţar şi transfer cu elicopterul peste tot de-a lungul săptămânii.

    Mai mult, ai acces în toate zonele festivalului, incluzând un bar privat al artiştilor care vor urca pe scenă, acces la prima petrecere din lume ce va avea loc într-un gheţar sau accesul la un concert în interiorul unui vulcan.

    Cine cântă în cadrul festivalului? Sute de artişti de-a lungul a celor patru zile de  festival, printre aceştia se numără Radiohead, the Deftones, Of monsters and men, Jamie Jones, St. Germain sau Roisin Murphy.

    Vestea bună este că nu trebuie să fii dispus să plăteşti 1 milion de dolari pentru a-i vedea în concert pe artiştii de mai sus, ci trebuie să plăteşti 200 de dolari pentru un abonament pe patru zile sau 283 pentru un abonament VIP. 

  • Reclamă cu artişti

    Reclama bună la un magazin se poate face şi cu artişti pe care-i inviţi să expună pe un perete al acestuia, aşa cum procedează Rag & Bone, un brand de streetwear care sprijină arta stradală. Patronii Rag & Bone au apelat la artistul Alex Yanes, comandându-i o pictură murală pe un perete exterior al magazinului firmei din Los Angeles, scrie LA Times.

    Intitulată ”So far, so good„, lucrarea a fost realizată într-o lună şi va rămâne expusă vreme de doi ani spre deosebire de cele create de alţi artişti pentru alte magazine ale brandului, care se schimbau lunar. Artistul stradal Alex Yanes are printre clienţii săi nume ca Lenny Kravitz, Paris Hilton sau Alicia Keys, intrând în atenţia publicului după ce un proprietar de cluburi de noapte din Miami şi colecţionar al operelor sale, David Grutman, a arătat lucrările lui unor vedete. 

  • Un bărbat i-a făcut cadou soţiei lui ceva neaşteptat. A angajat 23 de artişti pentru a-l realiza – GALERIE FOTO

    Ernst Berlin a decis să-i facă un cadou special soţiei sale, Agnes, şi s-a gândit să angajeze 23 de artişti să picteze mai multe fotografii în care sunt înfăţişate soţia şi fiul lor. Fiecare artist a interpretat fotografiile în mod diferit, iar rezultatul este unul impresionant. Vedeţi rezultatul în galeria foto.

  • Premiul naţional la cea mai mare competiţie de fotografie din lume, Sony World Photography Awards, a fost câştigat de Cristina Venedict

    Fotografa Cristina Venedict (34 de ani), din Botoşani,a câştigat premiul ”Romania National Award”, în cadrul celei mai importante competiţii de fotografie din lume, ”Sony World Photography Awards”.

    Lucrarea câştigătoare cu numele ”În profunzime”, a fost desemnată cea mai bună fotografie realizată de un artist român, din cele zece categorii Open ale competiţiei şi va fi expusă în perioada 22 aprilie – 8 mai a.c. la Somerset House, Londra, în cadrul expoziţiei ”Sony WorldPhotography Awards 2016”.

    Pe lângă expunerea fotografiei în cadrul expoziţiei, câştigătoarea a fost recompensată cu un echipament Sony ILCE-7M2K. Expoziţia va mai cuprinde fotografiile câştigătoare şi finaliste din cadrul competiţiilor Professional, Open şi Youth precum şi prima expoziţie europeană a duo-ului format din artiştii RongRong & inri (China/Japonia).

    Fotografia câştigătoare,”În profunzime”, este portretul unei tinere actriţe, realizat în studioul Cristinei Venedict.


    “Este o onoare să mă regăsesc pe aceeaşi listă cu atâţia artişti uimitori! Este incredibil… Câştigarea acestui premiu mă motivează să creez lucrări mai frumoase şi să mă dezvolt ca artist fotograf”, a declarat Venedict.

    Pe următoarele locuri în cursa pentru premiul ”Romania National Award”s-au clasat:

    • Locul 2 – Laurian Ghiniţoiucu fotografia ”UK Leaks”

    • Locul 3 – Lulian Mărgelatucu fotografia ”Siluetă”
     

  • InnerSound: la confluenţa artelor momentului

    Trei compozitori români au creat singurul eveniment independent din România dedicat muzicii contemporane, în relaţie cu artele vizuale. La cea mai recentă ediţie, desfăşurată la finalul anului trecut, InnerSound New Arts Festival a ajuns să reunească 70 de artişti din 10 ţări şi un public format din 1.500 de vizitatori. Totodată, după patru ani de la iniţierea proiectului, acesta s-a impus ca o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, interpreţi, fotografi, regizori şi artişti vizuali.

    „Contactul cu artele este o cale spre autocunoaştere şi, credem noi, spre fericire“, descrie Sabina Ulubeanu filosofia care a stat la fondarea InnerSound New Arts Festival. Printre evenimentele desfăşurate în cadrul acesuia se află proiectarea de film mut, instalaţii multimedia, experienţe vizuale live, foto, performance art. În acelaşi timp, festivalul susţine utilizarea noilor tehnologii în artă, conceptele crossover şi folosirea spaţiilor neconvenţionale. Totodată, evenimentul aduce împreună artişti de muzică clasică recunoscuţi internaţional, artişti români şi artişti contemporani în alăturări surprinzătoare. InnerSound New Arts Festival se întinde de obicei pe parcursul a patru zile, fiecare circumscrisă tematicii festivalului printr-un concept specific, şi s-a desfăşurat până acum în spaţii emblemă a Capitalei. Spre exemplu, cel mai recent eveniment din cadrul festivalului, desfăşurat în decembrie 2015, a constat într-o  seară de film mut cu muzică contemporană, live, cu dirijor. „Cerem tinerilor regizori să realizeze filme mute, de scurtmetraj, cu o plajă estetică largă: de la filme narative la experimente şi animaţii.  Apoi compozitorii scriu partituri special pentru aceste filme, muzici care se interpretează live, de către un ansamblu cameral cu dirijor“, descria Sabina Ulubeanu modul în care s-a desfăşurat evenimentul. Conceptul a fost atât de apreciat, încât a fost preluat în cadrul festivalului Black Nights Tallinn din Estonia.

    De profesie compozitor, Sabina Ulubeanu a pus bazele festivalului, alături de Diana Rotaru şi Cătălin Creţu, care împart cu ea aceeaşi profesie. Toţi trei au studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dar şi în afara ţării. “Preocupările noastre s-au extins de-a lungul timpului către o zonă de confluenţă a artelor, fie prin performance art sincretic (Diana), prin fotografie (Sabina) sau noile tehnologii din sfera audiovizualului (Cătălin)”, povesteşte Ulubeanu. Compozitorii simţeau nevoia  unui festival care să funcţioneze ca o punte între lumea academică muzicală şi muzicienii independenţi pe de o parte, şi lumea celorlalte arte pe de altă parte şi astfel s-a conturat ideea festivalului, în 2011. „În plus, încă din studenţie ne-a interesat problema apropierii publicului de muzica prezentului, iar odată cu terminarea studiilor ne-am dat seama că nu ţine decât de noi să realizăm acest lucru. Funcţionăm pe principiul «să nu ne plângem, ci să punem ceva bun în loc»“, povesteşte Ulubeanu.

    Iniţial, InnerSound ar fi trebuit să se desfăşoare în garajul-pivniţă al unei case aflate la munte, pentru cei trei compozitori şi prietenii lor. Reacţiile stârnite în rândul artiştilor vizuali, regizorilor tineri sau performerilor au fost însă atât de entuziaste, încât „lucrurile au luat-o într-o direcţie extrem de serioasă“. Cătălin Creţu avea experienţă în conducerea Asociaţiei Opus, astfel că aceasta a devenit organizatorul principal al festivalului. Prima ediţie, organizată în 2012, s-a ţinut la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ulterior, au adăugat pe lista locaţiilor ARCUB sau alte locuri cu reputaţie în zona artei independente: Casa Loewendal, Palatul Spayer, Modulab, A5 sau chiar performance art pe străzile Capitalei.

    Bugetul primei ediţii, descris de Sabina Ulubeanu drept unul derizoriu, a fost de mai puţin de 5.000 de euro şi a fost format atât din sponsorizări private, cât şi din fonduri de la Ambasada Olandei sau fondurile proprii. Un public format din aproximativ 700 de persoane le-a întărit convingerea că evenimentul era necesar pieţei culturale şi i-a încurajat să îl dezvolte în continuare. „Un alt argument pentru necesitatea InnerSound a fost că ultimul spectacol al primului festival, recitalul compozitorului Henry Vega,  a fost cerut ca bis. Cred că nu greşesc dacă spun că a fost prima dată când s-a întâmplat aşa ceva cu un concert de muzică contemporană în România post-’89“, îşi aminteşte artista. La următoarele ediţii au abordat mai mulţi sponsori din mediul privat, institute culturale ale unor ţări precum Austria, Polonia, Spania ş.a., dar au accesat şi finanţări de la stat, prin concurs, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Bugetul a crescut astfel de la an la an şi a ajuns la cea mai recentă ediţie la circa 27.000 euro. Totodată a crescut şi dimensiunea echipei, până la cinci membri de bază şi încă 10 persoane în grupul de lucru (artişti, IT, logistică). Pe durata evenimentului, lucrează însă şi cu voluntari, numărul acestora fiind variabil, de la 20 la 40.

    Festivalul a devenit o platformă puternică de promovare în special a tinerilor compozitori, interpreţi, fotografi, regizori şi artişti vizuali. Pe scena InnerSound New Arts Festival s-au aflat, de-a lungul timpului,  tineri artişti renumiţi la nivel international, precum violonistul Alexandru Tomescu, violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici,  dirijorul Gabriel Bebeşelea, violoncelista Laura Buruiană, alături de artişti şi ansambluri de muzică clasică contemporană precum compozitorul Henry Vega, violonista Barbara Lüneburg, mezzosoprana Anat Spiegel, soprana Irina Ungureanu, Cvartetul Contempo, Dublin Sound Lab, Sigma Project ş.a. „Artiştii prezenţi în festival sunt fie consacraţi, fie emergenţi. Suntem întotdeauna fericiţi când cei pe care îi promovăm se dezvoltă puternic şi au succese în plan internaţional: dirijorul Gabriel Bebeşelea a dirijat primele trei ediţii ale Serii de Film Mut cu muzică live, iar acum dirijează în toată Europa şi câştigă mari premii internaţionale, compozitorul Sebastian Androne a câştigat premiu Enescu şi un important concurs la Marsilia. Este, desigur,  în întregime meritul lor,  pentru noi este însă important că artiştii  tineri pe care îi selecţionăm confirmă apoi în toate  mediile în care activează”, explică Sabina Ulubeanu.

    În ce priveşte cele mai dificile aspecte legate de munca de management cultural, printre acestea s-au aflat bugetul şi echipa, mici la început, în condiţiile unui volum de muncă uriaş, cât şi maximizarea resurselor limitate de timp de către cei trei compozitori, astfel încât propria lor muncă artistică să nu intre într-un con de umbră. Pe măsură ce nevoile financiare ale festivalului cresc, găsirea diverselor surse de finanţare este în continuare una dintre provocările lor principale. „Este important pentru mediul privat să realizeze că sprijinirea unui festival independent poate fi o monedă de schimb puternică, pentru că reprezintă vârful de linie al dezvoltării unei societăţi“, observă Ulubeanu, care spune şi că pe piaţa locală există companii care înţeleg necesitatea sprijinirii unui astfel de proiect.

    Următorul festival va avea loc la finalul lunii septembrie în acest an şi se desfăşoară sub tema „Touch“. „Ne extindem conţinutul şi îl racordăm la tendinţele internaţionale: mai multă instalaţie sonoră, mai mult în zona multimedia şi fotovideo”, descrie Ulubeanu câteva din particularităţile InnerSound New Arts Festival 2016. Printre artiştii confirmaţi se numără Alexandru Tomescu cu cvartetul Ad Libitum, pianiştii Mihai Măniceanu,   Gabi Sultana (Malta), acordeonistul Ghenadie Rotari  (Italia), ansamblul SonoMania, soundartist-ul Lukatoyboy (Serbia) etc.

    Fondatorii proiectului şi-au propus ca în continuare să consolideze şi punţile create deja între diversele arte, astfel încât publicul să aibă o privire de ansamblu asupra lor, dar să se concentreze şi pe activităţi educaţionale dedicate tinerilor, în special din zona noilor tehnologii folosite în artă. Pe termen lung, şi-au propus însă ca InnerSound, prin formatul său unic, să devină un reper în Europa în zona festivalurilor interdisciplinare.

  • Un nou trend în lumea modei: artă pe buze

    Cel mai nou trend de pe reţelele sociale este arta pe buze. Mai multţi artişti şi profesionişti în ale machiajului se întrec în creaţii care mai de care mai creative, mai realiste sau fantastice.

    Flori, peisaje sau chiar sushi au fost pictate pe buzele modelelor. Operele au fost create de oameni talentaţi şi răbdători. În galeria foto puteţi vedea mai multe exemple.

  • Povestea românului care a fugit din ţară din cauza regimului comunist şi a devenit director muzical la Disneyland Paris: ”În tot ce creez, includ o mică bucăţică din România”

    Au trecut 30 de ani de când Vasile Şirli a hotărât să părăsească România şi să se mute la Paris. De atunci, a devenit un nume important în industria muzicală europeană, ajungând să lucreze cu artişti precum Tina Turner, Phil Collins, Peter Gabriel sau inginerul de sunet din spatele ceremoniei de decernare a premiilor Oscar. De aproape un sfert de secol este director muzical al Disneyland Paris, iar toate spectacolele, paradele şi muzica ce răsună zilnic în atracţia turistică numărul 1 în Europa au fost filtrate mai întâi de urechile sale.

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la ultimele retuşuri pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale celor colaboratorilor săi la acest spectacol, printre care Gordon Goodwin şi formaţia acestuia, Big Phat Band, cu care a realizat coloana sonoră a melodiilor din musical şi, din loc în loc, jucării întruchipând personaje Disney. Modest, povesteşte în şoaptă despre marii artişti, manifestându-şi astfel respectul faţă de ei, punctând pe alocuri cu mâinile în discursul său, ca şi cum ar dirija, or reproducând ritmuri incluse în spectacol. ”În fiecare moment muzical creat încerc să includ câte ceva românesc”, povesteşte Şirli.

     

    Angajat în cadrul parcului de distracţii de la deschiderea acestuia, în 1992, îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul în care a fost recrutat. ”M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney plănuia să creeze în Europa ceva special.”

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Vasile Şirli este director muzical al Disneyland Paris, iar printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care fac performanţe live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone, ş.a. ”Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc  şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrez pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu muzică de Tchaikovski, în altă zi cu muzica lui Elton John, este plăcut, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează de modul în care i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou spectacol al Disneyland este de artistic music producer – ”aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, explică Şirli. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei lor artistice.


    Vasile Şirli s-a născut în Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului din Bucureşti (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, dar a fost şi muzicolog, iar ulterior a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema. A fost cooptat apoi în echipa casei de discuri naţionale Electrecord, ca director artistic şi de unde a decis să îşi dea demisia. ”Mi-a fost spus foarte discret punând radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai poţi pleca din ţară.”, îşi aminteşte el de discuţia referitoare la plecarea sa din anul 1984. Începus deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie în Franţa şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece.

    ”Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2 care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să am viză de plecare, să mă duc la Paris să cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, <dacă înţelegi despre ce vrem să spunem, nu te mai întorci>”, i s-a spus artistului în 186. A luat atunci decizia de a rămâne în Franţa, cu dorinţa de a fi freelancer. Nu a acceptat de la început propunerea de la Disney, însă o clauză din contractul său care îi permite să lucreze şi pentru proiecte din afara parcului, i-au oferit libertatea de care avea nevoie pentru a accepta postul, chiar la deschiderea acestuia, în urmă cu 24 de ani.

    Vasile Şirli povesteşte şi despre psihologia publicului din parc, diferită faţă de cea a unui spectacol obişnuit. ”Dacă mergi la o operă sau la un musical, eşti pregătit pentru 2-3 ore să te bucuri de spectacol împreună cu familia sau prietenii tăi, aici sunt mai multe spectacole pe parcursul unei zile, dacă este un spectacol plictisitor, mereu va fi un copil care va vrea să îl vadă pe Mickey Mouse în loc să rămână la spectacol.” El oferă şi un exemplu  în acest sens: ”Îmi amintesc foarte bine, în 1992, când lucram în parc, aveam multe concerte, inclusiv cu o tânără începător care se numea Tina Turner şi juca într-un spectacol excelent – dar, după 20 de minute de la început, în plin succes, am văzut că o parte din oameni au plecat, chiar dacă Tina Turner făcea un spectacol excelent pe scenă.”

    Mai multe despre povestea lui Vasile Şirli veţi putea citi în una dintre ediţiile viitoare ale Business Magazin.

  • Din această săptămână, Palatul Parlamentului poate fi vizitat de orice persoană de pe glob conectată la internet

    Google anunţă astăzi, 21 ianuarie, lansarea de noi colecţii româneşti pe platforma Google Cultural Institute. Începând din această săptămână, clădirea Palatului Parlamentului din Bucureşti poate fi vizitată prin intermediul imaginilor Street View de orice persoană de pe glob conectată la internet. Alături de aceasta, pe Google Cultural Institute au fost adăugate noi colecţii de la Muzeul Naţional Brukenthal, Camera Arhitecţilor din România, Fundaţia ADEPT Transilvania şi Asociaţia Wassertalbahn (Mocăniţa de pe Valea Vaserului). 

    Palatul Parlamentului este una dintre cele mai impresionante clădiri de pe glob. Mai multe spaţii din interiorul acestuia sunt disponibile acum pe Google Cultural Institute, într-un tur virtual. Pot fi astfel vizitate unele dintre cele mai frumoase săli, „Nicolae Iorga”, “Unirii”, “Take Ionescu” sau “Al. I. Cuza”. Totodată, utilizatorii pot vizita Muzeul Parlamentului şi pot admira o serie de obiecte de artă din colecţia Palatului Parlamentului, publicate în expoziţia de pe Google Cultural Institute. Au fost digitalizate 150 de opere semnate de artişti precum Nicolae Grigorescu (”Ţărancă cu doniţă şi copil”), Octav Băncilă (”Băiatul cu ghitară”) sau Corneliu Baba (”Un arlechin”).

    Muzeul Naţional Brukenthal aduce 29 noi obiecte de artă în colecţia sa virtuală de pe Google Cultural Institute, digitalizate cu tehnologia Art Camera de la Google, care realizează imagini de rezoluţie foarte înaltă. Sunt disponibile lucrări ale unor artişti precum Nicolae Grigorescu (Strada din Vitre), Mişu Popp (Fata în albastru) sau  Hans von Aachen Artist (Răpirea Persefonei). 

  • “Untold” a câştigat premiul “Best Major European Festival”

    Untold Festival, cel mai mare eveniment muzical din 2015 din România, după numărul de spectatori, a câştigat miercuri noapte premiul “Best Major Festival”, la Gala “European Festivals Awards” care a avut loc în Olanda.

    Festivalul ce a avut loc la Cluj-Napoca a surclasat evenimente de renume precum Tomorrowland din Belgia sau Sziget Festival din Ungaria.

    La ediţia de anul trecut au participat 240.000 de persoane, impactul financiar în comunitate fiind de aproximativ 23 de milioane de euro. Pe cele opt scene ale festivalului au cântat patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume – Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas & Like Mike, alături de peste 150 de artişti internaţionali şi naţionali, printre care ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, DJ Premier, Aron Chupa, Foreign Beggars, Wilkinson, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie.

    A doua ediţie a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august 2016, la Cluj-Napoca, organizatorii spunând că la eveniment, care va avea un buget de circa cinci milioane de euro, sunt aşteptate să participe peste 300.000 de persoane. Primul nume sonor anunţat de organizatori pentru evenimentul din august este DJ-ul olandez Tiesto. El este în top 5 cei mai buni DJ din lume şi nu este pentru prima dată în România.
     

  • Rubens, erou de bandă desenată

    Catalogul care însoţeşte o expoziţie de artă nu mai e deloc ceva ieşit din comun, motiv pentru care unele muzee simt nevoia să vină cu ceva mai deosebit, aşa cum a procedat Muzeul de Artă din Philadelphia.

    Instituţia, care a găzduit o expoziţie intitulată ”Mânia zeilor“ cu capodopere semnate de Rubens şi de artiştii din secolul al XVI-lea care l-au inspirat, are ca piesă centrală tabloul ”Prometeu înlănţuit“, scrie New York Times. Pornind de la această lucrare, conducerii muzeului i-a venit ideea realizării unui mic volum de bandă desenată, ”Prometheus Eternal“, care analizează procesul creaţiei acestui tablou, apelând pentru acest demers la scenarişti de bandă desenată şi artişti.

    Cartea de bandă desenată va deveni disponibilă în magazinele specializate pe astfel de produse după închiderea expoziţiei şi poate chiar şi la alte muzee, speră iniţiatorii proiectului.