Tag: acuzatii

  • Ştefănescu acuză un COMPLOT în PSD: Scrisoarea acestor oblojiţi o văd ca pe un act de trădare

    Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat, referitor la scrisoare, că doar „rău-voitorii” nu văd lucrurile bune pe care le-a văzut partidul şi a adăugat că trebuie „să punem cruce” discuţiilor în şedinţa CEx.
     
    “Avem de-a face cu un complot. (…) Scrisoarea acestor oblojiţi o văd ca pe un act de trădare şi asta le-o spun public ca să înţeleagă toţi membrii de partid , toţi simpatiyanţii. Actul de trădare vine de la nişte colegi care au fost susţinuţi în funcţii colosale : Ţuşuianu este printre primii oameni în stat, fost ministru al Apărării, actual vicepreşedinte al Senatului, domnul Paul Stănescu, colegul şi prietenul nostru, este vicepreşedinte al partidului, vice-prim-ministru, ministrul Dezvoltării, Gabriela Firea este primarul general al Capitalei şi vicepreşedinte de partid, susţinută total de Liviu Dragnea”, a declarat Codrin Ştefănescu, la Antena 3.

    Secretarul general adjunct al PSD crede că membrii de partid social democraţi nu vor fi de acord cu această scrisoare.

    “Membrii noştri de partid nu o să înghită această scrisoare. Discuţia de la CEX va fi una extrem de de dură şi tranşantă pe această chestiune pentru că ne-au adus mari prejudicii de imaghine toate aceste declaraţii în ultimele câteva săptămâni, într-un moment foarte delicat pentru partid, într-un moment în care în linia 1 se află foarte mulţi colegi de-ai noştri. Vineri, la CEX, va trebui să găsim obligatoriu o soluţie la acaestă chestiune”, a completat Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şocant! O sportivă a fost ASASINATĂ pe teren de o minte bolnavă. Avea doar 22 de ani

    Arozamena, campioana din Big 12 şi sportiva anului în statul Iowa, a fost găsită fără viaţă, luni dimineaţa, pe terenul de golf Coldwater Links, susţin autorităţile, care au înaintat ipoteza că a fost bătută înainte de a fi ucisă.

    Poliţia a intervenit în jur de ora 10:24 dimineaţa şi a deschis o investigaţie pe numele lui Collin Daniel Richards, care a fost reţinut. De asemenea, cel acuzat de crimă nu este la prima abatere. El a mai fost acuzat de omor şi în trecut.

    Momentan, motivele pentru care Collin Daniel Richards încă sunt necunoscute, dar anchetatorii susţin că vor trage primele concluzii în curând.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Scandal cu Dan Bittman, după ce a prezentat un show al primarului PSD Dan Florea.”Sunt mândru de cea ce fac si nu vrea să plec capul în faţa unor descreieraţi”

    “E o maşinărie… 99% din conturile de pe care se scrie şi care au început toată povestea sunt false. Sunt inventate… revin, sunt hackeri care intră pe Facebook, peste tot. Nu înţeleg rostul. Probabil că trebuia să se ajungă şi la artişti, probabil că trebuia găsit un vinovat. Eu fac meseria asta de aproape 40 de ani. Nu mi-e ruşine de ce fac, dimpotrivă, sunt chiar mândru. Şi nu vreau să plec capul în faţa unor descreieraţi care sunt puşi, fiecare cu motivele lui, să dărâme câte ceva. Din punctul ăsta de vedere, mie lucrurile îmi sunt foarte clare”, a declarat Dan Bittman, luni, pentru MEDIAFAX despre cei care i-au făcut reproşuri pe contul său de pe reţeaua de socializare online, după ce au început să circule pe internet imaginile care îl înfăţişau prezentând un spectacol organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa Academiei Militare, de Primăria Sectorului 5 al Capitalei, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la atestarea documentară a zonei.

    “Cu cei care nu sunt conturi fake am putut să intru în dialog şi să-mi explic şi eu punctul de vedere. Cu cei care sunt postaci şi sunt clar plătiţi de cineva, este foarte clar că nu acceptă nimic… am ajuns de la «curva PSD-ului» până la «o jigodie penală» şi inamicul public în România, că din cauza mea nu merge nimic… lucru pe care, sincer, nu-l cred. Aşa că nu-mi rămâne decât să se aştearnă uitarea peste prostia asta”, a mai declarat muzicianul.

    Dan Bittman a povestit cum a trăit cele trei zile de spectacole organizate de Primăria Sectorului 5 de vineri până duminică: “Au fost trei zile în care mai mulţi artişti au urcat pe scenă în faţa Academiei Militare. În ziua a doua, a fost marea problemă, pentru că primarul şi-a prezentat o dare de seamă după doi ani de mandat şi atunci au ieşit toate şcolile, toate grădiniţele, toate instituţiile de învăţământ din sector care au venit. Au fost aproape 10.000 de oameni, nu aduşi cu arcanul şi afirmaţia mea că «se pare că aici, în Sectorul 5, lumea e fericită» a deranjat. Dar eu asta vedeam în faţa ochilor. A fost chiar un moment în care a apărut primarul şi nu a fost huiduit, cum se întâmplă la astfel de manifestări”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Gabriel Husein, interlopul bănuit că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbalişti americani, REŢINUT

    Anchetatorii au decis, după mai bine de patru ore de audieri, să îl reţină pe Daniel Gabriel Husein, după ce acesta s-a prezentat singur, luni dimineaţa, la sediul Parchetului, susţinând că este nevinovat.

    „Dasaev” este acuzat de tentativă de omor şi tulburarea ordinii publice şi potrivit unor surse apropiate anchetei, nu recunoaşte decât al doilea cap de acuzare.

    Pe parcursul dimineţii de luni, înainte de a intra la audieri, Husein se declara nevinovat şi susţinea că a venit să vorbească cu anchetatorii tocmai pentru a clarifica lucrurile.

    „Am sunat-o pe avocată şi i-am zis că nu se poate aşa ceva, ce se vorbeşte. Zic: hai să mergem să clarificăm lucrurile, dacă eu sunt vinovat, să mă aresteze. Dar dacă nu sunt vinovat, de ce să fiu eu….Au venit şi săptămâna trecută, şi în urmă cu două săptămânii (n.r. sportivii la bar), nimeni nu s-a luat de ei, că-s negri,” a declarat presei, Gabriel Husein, înainte de audierile de la Parchet.

    Avocatul suspectului şi-a apărat clientul şi a spus presei că bărbatul nu poate fi judecat prin prisma reputaţiei şi cazierului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PLÂNGERE PENALĂ împotriva Patriarhului Daniel

    “Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…)

    Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor”, a declarat, pentru Mediafax, autorul plangerii, Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc.

    Militaru susţine că Biblia, dar şi celelalte cărţi religioase, ar trebui să conţină o atenţionare înaintea textelor care descriu acţiuni violente.

    “Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituţiile statului român au recomandat ca în astfel de situaţie, respectivele texte care conţin astfel de crime să conţină o atenţionare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se par normale astfel de texte? Dacă justiţia românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiţiei un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noştri, pentru că ei învaţă la orele de religie că Biblia este o învăţătură scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt şi e cuvântul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.

    De asemenea, autorul plângerii mai susţine că Patriarhul Daniel promovează “personalitatea criminală” a unor sfinţi.

    “Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creştin ortodox care conţine cinstirea unor sfinţi criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie”, a mai adăugat Vasilică Militaru.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Povestea omului care a reuşit să PĂCĂLEASCĂ LOTERIA şi să câştige marele premiu de aproape 3 milioane de euro

    Edward Putman, un multimilionar în vârstă de 53 de ani, este investigat într-un dosar de urmarire penală pentru presupusa falsificare a unui bilet al loteriei naţionale din Marea Britanie. El ar fi încasat ilegal, in urmă cu nouă ani, 2,8 milioane de euro după ce ar fi prezentat biletul de loterie fals. În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul va trebui să returneze suma integral.

    Numerele sale câştigătoare – 6, 9, 20, 21, 31 şi 34 – au fost extrase pe 11 martie 2009, şi au corespuns unui bilet cumpărat în Worcestershire. Loteria Naţională i-a plătit atunci întreaga sumă, după ce a acesta s-a prezentat în calitate de câştigător, cu un bilet deteriorat, chiar înainte de termenul de expirare de şase luni.

    După ce a ridicat banii, Putman a cerut să nu se facă publicitate în jurul său, şi a dat vestea doar câtorva prieteni. Apoi a folosit câştigurile pentru a cumpăra două case în Kings Langley, Hertfordshire – una de 600.000 de lire sterline şi alta de 400.000 de lire sterline, precum şi o întreagă flotă de maşini de teren.

    În 2015, a fost deschisă o investigaţie de către Divizia de Fraudă, după ce au apărut dovezi că cererea nu era autentică. Bărbatul a fost arestat, dar acuzaţiile au fost retrase ulterior, susţine o sursă apropiată a anchetei.

    Comisia pentru jocuri de noroc a pornit ulterior o investigaţie asupra câştigului, şi a stabilit o amendă de 3,3 milioane de euro pentru agenţia Camelot, care i-a plătit bărbatului suma.

    “Dl. Putman a fost eliberat pe cauţiune pentru a se prezenta la Curtea Magistraturii din St. Albans pe 16 octombrie”, spun surse din cadrul anchetei, citate de Bloomberg.

     

     

  • Paraschiv, “omul în alb” de la mitingul din 10 august, după audiere: Nu am avut informaţii despre o presupusă tentativă de lovitură de stat

    “Nu am fost pus sub acuzare, am calitatea de martor, am declarat efectiv ce s-a întâmplat în acea seară şi atâta tot”, a declarat Cătălin Paraschiv, la ieşirea de la Parchetul Militar.

    Întrebat dacă avea informaţii despre o pretinsă tentativă de lovitură de stat din seara de 10 august, Paraschiv a răspuns: “Eu sunt comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie. Cred că nu vă adresaţi cui trebuie. Eu nu am avut informaţii de această natură. Nu pot să dau mai multe explicaţii, dar sunt militar. Asteptăm să vedem care e părerea procurorilor. Îmi asum toate faptele jandarmilor mei, nu se pune problema, dar ale BSIJ (Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei – n.r.), atâta tot. Brigada Specială a acţionat conform legii, în literii şi în spiritul legii”.

    Este a doua audiere a lui Cătălin Paraschiv în acest dosar, după cea din 23 august de la Parchetul General.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FRAUDĂ de 100.000 de euro din fonduri UE la Arhiepiscopia Tomisului. Au deturnat BANII pentru PERSOANE VULNERABILE

    Potrivit unui comunicat transmis de DNA, procurorii din Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Rusnac Vasile, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, şi Băcilă Ionuţ Cosmin, administrator al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

    În rechizitoriu procurorii arată că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile (europene şi de la bugetul de stat), denumit „Egalitate pe piaţa muncii – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenţia Naţională Antidrog) şi Arhiepiscopia Tomisului Constanţa a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfăşoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date – calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser – cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile.

    Responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost Rusnac Vasile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Carmen Dan: Moţiunea, o compunere fără argumente raţionale. Este fals că am ascuns raportul

    „Sunt acuzată de muşamalizarea oricărei discuţii şi de fuga de Parlament. Pe 11 august am prezentat într-o conferinţă de presă datele preliminare referitoare la acţiunile din 10 august. În 19 august, am prezentat raportul. Aţi reclamat că raportul a fost ascuns timp de două săptămâni, însă pentru că MAI să poată să pună la dispoziţia parlamentarilor un raport clasificat trebuie îndeplinită o precedură. În 21 august, la comisia de apărara din Camera Deputaţilor, această procedură nu era îndeplinită, iar pe 22 august Parchetul ne-a solicitat acest raport. Prin urmare, ca să nu fim acuzaţi că am diseminat documente care ar putea constitui probe într-un dosar, am solicitat Parchetului opinia cu privire la transmiterea raportului, iar în urma răspunsului primit, în 30 august, am făcut demersurile pentru transmiterea documentului către comisiile parlamentare. Aşadar, este falsă tema că acest raport a fost ascuns”, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul de Interne, Carmen Dan.

    Ministrul de Interne, Carmen Dan a adăugat că opoziţia nu are argumente raţionale să îi ceară demisia.

    „Am citit cu atenţie textul moţiunii şi am constatat o lipsă totală de argumente raţionale care să susţină cererile din acest document. Absenţa unor fapte şi situaţii concrete este pueril acoperită de un joc pueril, superficial, susţinut de abordări mediatice şi păreri nefundamentate legal (…) Această compunere denumită moţiune nu conţine fapte, realităţi, evenimente, ci doar pasaje regăsite în presă”, a precizat ministrul de Interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCANDAL de proporţii în televiziune: Unul dintre cei mai cunoscuţi şefi de la TV a fost DAT AFARĂ

    Leslie Moonves, puternicul şef al postului CBS încă din 2006, una dintre figurile emblematice din televiziunea americană a ultimelor două decenii, şi-a dat demisia duminică în urma unui nou val de acuzaţii de hărţuire sexuală, scrie Reuters. 
     
    Plecarea sa din funcţia de CEO şi preşedinte a fost confirmată oficial de companie într-o declaraţie care coincide cu anunţul că s-a ajuns la o înţelegere cu principalii acţionari ai CBS, Shari Redstone şi National Amusements Inc. 
     
     
    Directorul de operaţiuni Joe Ianniello va prelua poziţia de CEO interimar, câtă vreme se va căuta un înlocuitor permanent. 
     
    Demisia executivului vine după ce şase femei l-au acuzat de hărţuire sexuală, într-un raport publicat duminică de revista New Yorker. Acuzaţiile femeilor se referă la incidente care s-ar fi petrecut între anii 1980 şi 2000.