BusinessMagazin

Tag: miliarde

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • La 20 de ani era dependentă de droguri, iar la 30 conduce una dintre cele mai puternice companii din lume

    “Am avut o problemă cu drogurile. Am fost la dezintoxicare. De 10 ani nu am mai consumat droguri.  Eram într-o perioadă neagră a vieţii mele. Nu-mi plăcea cine ajunsesem”, a spus ea. Are doar 30 de ani, însă deja viaţa lui Austin Geidt dată drept exemplu. În 2010 a văzut pe Twitter că un startup caută un intern şi a aplicat. Acel start up era Uber, iar Geidt avea să devină angajatul cu numărul 4, potrivit Business Insider.

    În calitate de intern făcea de toate, de tot ce era nevoie, iar acum conduce echipa responsabilă pentru extinderea Uber pieţele internaţionale. Zilele trecute, compania a mai strâns finanţare în valoare de 2.1 miliarde de dolari, astfel valoarea Uber ajungând la 62.5 de miliarde de dolari.

    A mers la dezintoxicare, a renunţat la studii, însă s-a întors şi a absolvit facultatea la 25 de ani. “Nu eram deloc sigură pe mine, aveam impresia că rămăsesem în urmă”, a mai spus ea. Însă experienţa de la dezintoxicare a ajutat-o în carieră, a ţinut-o cu picioarele pe pământ şi a făcut-o să fie onestă şi directă.

    “Trăiesc şi respir Uber, dar nu este lucrul de care sunt cea mai mândră. Sunt mândră de faptul că am reuşit să scap de dependenţa de droguri”, a spus Austin Geidt.

  • Gamificarea, un concept ce apare din ce în ce mai des în afacerile din România

    Cu o valoare globală estimată la 2,8 miliarde de dolari, Gamificarea este un termen care îşi găseşte din ce în ce mai mult loc în limbajul afacerilor din românia. Conceptul presupune folosirea de elemente şi principii de joc în contexte serioase, care aparent nu au nicio legătură cu jocul. Care sunt rezultatele?

    Un articol al publicaţiei americane The New Yorker povesteşte cum în 1959 un sociolog danez pe nume Donald F. Roy s-a alăturat unui grup de muncitori de la o linie de producţie din Chicago pentru a studia cum fac aceştiafaţăcondiţiilor stresante din fabrică – în special monotoniei – în timp ce lucrează în schimburi de 12 ore. 

    Studiul intitulat „Banana Time: Job Applicationand Informal Interaction“ descrie cum muncitorii respectivi îşi împărţeau cu conştiinciozitate ziua între „pauza de piersică“, „pauza de peşte“, „pauza de Cola“ într-un mod autoimpus – chiar şi ritualul zilnic al unei glume făcute de un angajat ce consta în mâncatul bananei aduse de un coleg, acţiune care genera un val de proteste şidenunţuri din partea victimei (care totodată se asigura să aducă o altă banană la serviciu în următoarea zi), era respectat cu sfinţenie. Roy a descoperit astfel că prin acest tip de mici distracţii ritualizate „bestia plictiselii a fost adusă la blândeţea unui pisoi“.

    El face parte dintr-un grup de sociologi de la mijlocul secolului trecut care încercau să afla de ce muncitorii nu protestau împotriva salariilor scăzute şicondiţiilor deloc satisfăcătoare de muncă. Un alt cercetător, care s-a întors la fabrica din Chicago după o perioadă de timp, a descoperit că angajaţii acesteia erau de-a dreptul obsedaţi de o competiţie între cotele de producţie ale fiecăruia. Angajaţii erau mai atraşi de jocul însuşi decât de modesta sumă de bani pentru care concurau. Cercetătorii au concluzionat că jocurile pot direcţiona energiile angajaţilor de la asocierea în sindicate, de pildă, spre competiţia pe plan intern şi spre obiectivele de producţie ale proprietarilor. Oamenii au realizat astfel că jocurile pot fi construite în acord cu obiectivele managementului.

    UN REFUGIU DIN LUMEA REALĂ

    De-a lungul timpului, jocurile au acţionat în diverse moduri, însă jocurile momentului, cele video, ce se îndreaptă spre o industrie globală de 100 de miliarde de dolari, potrivit celor mai recente cercetări, au motivat milioane de copii şiadulţi să salveze prinţese, fure maşini, să rezolve puzzle-uri, să construiască oraşe, să poarte războaie în lumi virtuale – distracţia fiind singura recompensă primită. Astăzi, specialişti în domeniul înfloritor al studiilor bazate pe jocuri consideră că jocurile video, în special, pot reprezenta factori motivaţionali puternici. Jane McGonigal, de profesie designer de joc, a scris în cartea „Reality Is Broken“, publicată în 2012, cum că atracţia jocurilor este rezultatul lipsei împlinirii aşteptărilor lumii reale. Ea descrie realitatea aducătoare de lipsă de speranţă, deprimantă şi trivială şi consideră că jocuri precum World of Warcraft pot să vindece aceste stări. Ea îşi imaginează în cartea sa cum în loc să suferim într-o lume fără semnificaţie, am putea să trăim „un viitor în care majoritatea aspectelor lumii reale să arate mai mult ca un joc“.

    Prezentul actual nu este departe de scenariul imaginat de McGonigal, dacă ne gândim la faptul că aplicaţiigamificate precum Nike+ ne pot ajuta să ne îmbunătăţimcondiţia fizică. Sau putem să ne îmbunătăţim nivelul de limbă germană, italiană sau spaniolă, prin aplicaţia Duolingo. Sau putem atinge, prin intermediul altor aplicaţii care folosesc tehnici de gamificare, sute de alte scopuri, printre care pierderea de kilograme, echilibrarea bugetului familiei sau chiar gamificarea tuturor aspectelor vieţii, conform volumului „Gamify Your Life: A Guide to Incentivizing Everything“.

    În acest context, este estimat ca investiţiile în gamificare să crească de la 242 de milioane dolari în 2012 la 2,8 miliarde de dolari în 2016 – aceasta fiind una dintre cele mai importante tendinţe ale momentului, potrivit unei cercetări a companiei M2M. În Statele Unite ale Americii, companiile alocă până la 2 miliarde de dolari în fiecare an pentru servicii de gamificare. În prezent, 70% dintre companii apelează la gamificare la nivel global, potrivit informaţiilor companiei de training şi consultanţă Exec-Edu.

    Un studiu realizat de institutul american PewResearch Center, în baza interogării a 1.021 de respondenţi, specialişti în tehnologie, arată modul în care ei se raportează faţă de gamificare: 53% considerau că până în 2020 va exista o creştere semnificativă în ce priveşte adoptarea şi folosirea tehnicilor de gamificare, care vor fi implementate în varii domenii – educaţie, sănătate, muncă; 42% dintre respondenţi considerau că, dimpotrivă, gamificarea nu va fi implicată în activităţile zilnice ale majorităţii persoanelor.

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • Air Trade Centre România devine SIG Air Handling România

    Prezentă de 13 ani pe piaţa din România, compania are 20 de angajaţi, iar în 2015 a avut o cifră de afaceri de 15 milioane de lei. Veniturile au fost aproximativ constante în ultimii cinci ani, după un vârf în anii 2008 – 2009, când ajungeau la circa 22 de milioane de lei.

    Grupul european Air Trade Centre, înfiinţat în 1994 în Olanda, a devenit în 2008 parte din SIG Plc, companie listată la Bursa din Londra şi unul dintre liderii pieţei europene de echipamente specializate pentru construcţii, cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro. Până acum, filiala din România şi-a continuat activitatea pe piaţa HVAC sub denumirea Air Trade Centre România.

    SIG Air Handling se află între primele zece companii pe piaţa europeană de specialitate, realizează vânzări de 270 de milioane de euro şi deserveşte circa 50.000 de clienţi, afirmă Lex Hemels, Managing Director, SIG Air Handling International. În prezent, compania are 90 de filiale în zece ţări şi spaţii de depozitare cu o suprafaţă totală de 70.000 de metri pătraţi.

    Pentru a sublinia caracterul european al companiei, Air Trade Centre România a decis să-şi schimbe denumirea începând din aprilie 2016 şi să îşi continue activitatea şi dezvoltarea sub denumirea SIG Air Handling România.

    „În următorii cinci ani, ne propunem să ajungem la afaceri de 40 de milioane de lei, prin creştere organică şi achiziţii”, afirmă Marius Leucuţia, Director General SIG Air Handling România.

    Începand din 2016, compania îşi propune să asigure creşterea prin concentrarea pe cinci direcţii principale: orientare către proiecte mari si mijlocii şi oferirea de soluţii de ventilaţie şi aer condiţionat eficiente; orientarea către instalatorii mici si medii care au nevoie să găsească toate elementele într-un singur loc; dezvoltarea e-commerce; activitate de service pe termen lung şi piese de schimb pentru echipamentele comercializate; specializarea în echipamente de protecţie la incendiu.

    În martie 2016, SIG Air Handling Romania a deschis în Bucureşti primul “one stop shop”, care dispune de un stoc de 10.000 de articole HVAC, afirmă Olimpia Iordan, Director Comercial SIG Air Handling Romania. Acesta permite comanda şi facturarea într-un singur punct, asigură consiliere tehnică iniţială şi prmite optimizarea livrărilor. În perioada următoare, compania intenţionează să deschidă astfel de puncte şi în alte oraşe, dar şi să dezvolte soluţii de comerţ electronic.

    SIG Air Handling distribuie pe piaţa din România grile şi anemostate, dispozitive pentru reglarea debitului de aer, tubulatură de ventilaţie, componente şi accesorii pentru tubulatură, echipamente pentru protecţie la foc şi desfumare, izolaţii pentru tubulatură, filtre, ventilatoare şi recuperatoare de căldură, sisteme de tratare a aerului, sisteme de aer conditionat.

    Air Trade Centre International a fost înfiinţată în 1994 în Olanda, iar filiala din România a devenit operaţională în 1993. Compania are filiale în Belgia, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Spania, Ungaria, Arabia Saudită şi Turcia şi dispune de distribuitori în Brazilia şi Irlanda. SIG Plc (Sheffield Insulation Group) este un distribuitor britanic de produse specializate pentru construcţii, înfiinţat în 1957 şi listat la Bursa din Londra din 1989. Cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro, compania furnizează pe piaţa europeană produse specializate pentru construcţii şi pieţe conexe. Compania operează în 15 ţări, are aproximativ 700 de filiale şi 10.000 de angajaţi.

     

  • Doi studenţi au plecat într-o excursie şi s-au întors cu o ideea unei afaceri de miliarde. Au ajuns la peste 2 milioane de clienţi

    În vacanţa din Silicon Valley, Matthew Prince şi Michelle Zatlyn au discutat despre patru paşi spre lansarea unei idei de afacere, despre o pârghie de lansare pe mici afaceri deja existente. S-au gândit că ar fi bine să existe o cale prin care să ajute operatorii site-urilor mici să îşi îmbunătăţeasca performanţa şi să găsească o cale pentru a preveni atacuri de securitate. “Ne-am gândit că ar fi o cale prin care să oprim baieţii răi. Am ştiut că era o piaţă”, spune Prince.  

    Antreprenorii au pus astfel în 2009 bazele CloudFare, o companie membră a incubatorului de afaceri Unicorn Club, evaluată în prezent la un miliard de dolari şi cu peste două milioane de clienţi. Compania deţine aproximativ 5% din traficul Web mondial, cu peste 500 de miliarde de vizualizări lunar.

    Dacă nu ar fi existat excursia din 2009, afacerea nu ar fi fost creată. El a fost tentat să lanseze ceva nou  aşa că a renunţat la celelalte idei pe care le avea. Cei doi tineri povestesc cum au găsit o mulţime de afaceri foarte bune. Câte idei au discutat? Multe. “Am tăbărât pe Michelle cu aproximativ 30 de idei de afaceri”, a spus Matthew Prince. “Am avut o multime de idei excentrice, dar dintr-o dată  ea s-a uitat la mine şi a spus: Tu eşti nebun” şi aşa a apărut afacerea de miliarde de dolari.

    Ei au fost preocupaţi de traficul de pe site-uri şi au luat în calcul faptul că unii dintre vizitatori ar putea fi o ameninţare. Rezultatul este o îmbunătăţire semnificativă a securităţii pentru site-urile mici. Următorul pas a fost strângerea de fonduri pentru a pune

    în practică ideea lor, mai ales într-o perioadă foarte grea pentru afaceri. Erau în vacanţă, iar în timpul unei întâlniri cu antreprenori care au reuşit să strângă fonduri pentru un proiect au găsit inspiraţia pentru a face acest lucru: “Dacă ei pot obţine finanţare, se poate obţine finanţare,” şi au hotărât să pună în practica ideea lor de afacere.

  • Site-ul care este accesat de peste 1 miliard de oameni în fiecare zi

    În urmă cu 20-25 de ani când nu ştiam ceva trebuia să căutam informaţia în cărţi, la bibliotecă sau să întrebăm. Acum informaţia este mult mai la îndemnână. Chiar la un click, o secundă distanţă. Căutarea pe Google a devenit sinonimă cu căutarea pe internet. Însă v-aţi întrebat vreodată câţi oameni caută pe Google în fiecare zi? Ultima statistică, februarie 2013, ne spune că 1.17 miliarde de oameni utilizează motorul de căutare. Baidu are aproape 300 milioane de utilizatori, la fel şi Yahoo, iar Bing al lui Microsoft se învârte undeva la 270 mil. de utilizatori.

    Alte date şi statistici interesante despre Google :

    Fiecare cerere de căutare parcurge 1500 de mile până la un data center şi înapoi pentru a fi afişat răspunsul.

    Fiecare cerere de căutare pune în funcţiune 1.000 de computere pentru a da un răspuns în 0.2 secunde.

    16-20% dintre căutări sunt complet noi.

    Când un angajat Google moare, soţul sau soţia acestuia primeşte jumătate din salariu timp de 10 ani, iar copii acestora 1000 de dolari pe lună până la vârsta de 19 ani.

    În fiecare lună se înregistrează peste 100 miliarde de căutări

    50 de miliarde de pagini web sunt indexate de către Google

    Motorul de căutare s-a numit iniţial „Backrub”

    Pe 16 august 203 Google a picat pentru 5 minute. În acele cinci minute traficul global pe internet a scăzut cu 40%

    Google a câştigat în al patrulea trimestru din 2015 19 miliarde de dolari din publicitate

    (sursă: internet live stats, expandedramblings.com, thechive.com):

     

  • România a reuşit anul trecut „performanţa“ de a deveni lider în regiune la vânzarea de credite neperformante

    România a reuşit anul trecut „performanţa“ de a deveni lider în regiune la vânzarea de credite neperformante (npl), depăşind ţări precum Polonia sau Slovenia, băncile locale grăbindu-se să facă curăţenie în bilanţuri. Credite de aproape 2 miliarde de euro au scos anul trecut din bilanţuri bancherii din România, mai mult cu 0,6 miliarde faţă de 2014. Iar curăţenia continuă şi în acest an.

    România a fost, este şi va fi cea mai activă piaţă din Europa Centrală şi de Est. Este o piaţă atractivă. Investitorii se uită la noi. Mă aştept ca în 2016 piaţa tranzacţiilor cu portofolii bancare neperformante să ajungă la circa 2 mld. euro. Pentru a se ajunge la această sumă este necesar ca o bancă mare să vândă un portofoliu semnificativ“, spune Radu Dumitrescu, director consultanţă financiară la Deloitte România.

    Factorii posibili de creştere a pieţei ar fi cantitatea de credite neperformante (NPL) din piaţă, presiunea ca băncile să se focuseze pe banking, nu pe recuperare, şi interesul crescut al investitorilor pentru segmentul de NPL, după cum afirmă Dumitrescu, care coordonează echipa de servicii de suport în tranzacţii (transaction services) a Deloitte în România.
    Vânzarea pachetelor de NPL-uri vine după ce BNR a solicitat băncilor să-şi cureţe mai repede bilanţurile pentru a putea relua creditarea. Un alt factor determinant sunt testele realizate la nivel european (AQR – asset quality review) care afectează băncile-mamă. Primele pachete consistente de neperformante au ajuns pe piaţă la jumătatea lui 2014.
    România a ajuns să aibă cea mai mare piaţă de tranzacţii de portofolii de credite „rele“ din întreaga Europă Centrală şi de Est, din pricina ponderii mari pe care o deţin acestea în sistemul bancar.

    Bancherii şi-au curăţat întâi portofoliile de consum, iar abia de anul trecut au început să scoată la mezat portofolii semnificative de credite corporate. „Până în 2012-2013 majoritatea portofoliilor vândute erau (retail) negarantate. Ulterior, din 2013 au apărut pachetele de NPL garantate. Acum două treimi din pachetele NPL vândute sunt garantate şi o treime sunt negarantate“, explică reprezentantul Deloitte. Tot el explică modificarea şi în ce priveşte abordarea băncilor: „Probabil la început testau piaţa cu cele mai uşor de vândut şi au văzut că erau jucători interesaţi.“

    Iar în timp ce unele bănci au optat pentru vânzarea unor pachete mari de credite neperformante, altele vând bucăţi mai mici. „Dacă ai aşteptări de preţ mari este bine să mergi pe «picătura chinezească» vânzând pachete mici, ca să maximizezi. Dacă nu te interesează prea mult preţul, ci să scapi rapid de creditele neperformante, încerci să vinzi pachete mari. Fiecare bancă încearcă să vândă un pachet de NPL relevant, dar pachete omogene sunt mai uşor de înţeles, de evaluat. Cu cât pachetul este mai eterogen, cu atât este mai greu de evaluat, ia timp mai mult şi presupune eforturi mai mari“.

    Tokyo, Triton, Rosemary, Saturn, Ariadne, Henri, Donau sau Gabriel sunt numele de cod ale principalelor proiecte de vânzare de credite neperformante ale băncilor locale, în timp ce în ţările din regiune operaţiunile de acest fel au primit nume de cod precum Dinara sau Charlotte.

    BCR a vândut în decembrie 2015 un pachet de credite neperformante corporate de 1,2 mld. euro (Tokyo) la un preţ de sub 10% către un consorţiu format din Deutsche Bank, IFC şi APS; acesta a fost cel mai mare pachet de NPL vândut până acum în România. În urma acestei operaţiuni, ponderea împrumuturilor neperformante a scăzut la BCR de la 25,7% în decembrie 2014 la 20,2%. Totuşi liderul pieţei bancare locale nu a finalizat curăţarea bilanţului şi negociază vânzarea unui alt portofoliu de credite neperformante.

    Iniţial, BCR a scos la vânzare un pachet de neperformante de 2,7 mld. euro, însă a renunţat la vânzarea integrală deoarece preţul primit a fost sub aşteptări, astfel că a decis spargerea în bucăţi a portofoliului.
    De pachetul de NPL-uri BCR de 2,7 mld. euro au fost interesaţi jucători suficient de potenţi financiar, iar retragerea ofertei iniţiale a avut o influenţă negativă. Preţul sub aşteptări, de care se discuta înainte ca BCR să schimbe strategia de vânzare a NPL-urilor este legat mai curând de diversitate decât de dimensiune.

     

  • Povestea uneia dintre cele mai tinere miliardare din lume. A renunţat la studii şi a fondat o companie care acum este evaluată la 9 miliarde de dolari

    Elizabeth Holmes, fondator şi CEO al Theranos, este cea mai tânără femeie din lume a cărei avere să depăşească 1 miliard de dolari.

    Când era în anul doi de studenţie la Stanford, în 2003, Holmes a fondat compania de asistenţă medicală Theranos. Câteva luni mai târziu, ea a renuntat la facultate pentru a se concentra asupra companiei; astăzi, Holmes are o valoare netă de 4,6 miliarde de dolari.

    Theranos este o companie de biotehnologie ce valorează 9 miliarde de dolari, datorită succesului înregistrat prin dezvoltarea unei noi metode de testare a sângelui. Scopul său este de a face teste clinice mai ieftin şi mai rapid.

    Theranos vrea să efectueze teste de sânge pentru problemele de sănătate dintr-o singură mostră obţinută din degetul pacientului, aceasta fiind o alternativă bună la modelul tradiţional, care presupune preluare de flacoane de sânge în biroul unui medic.

    Compania a atras scepticism de partea comunităţii ştiinţifice, în parte pentru că Holmes nu a dezvăluit în amănunt cum funcţionează aparatura utilizată.