BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Şi Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute şi a scris istorie. Cine a fost totuşi personajul Steve Jobs?

    Este aproape imposibil să vorbeşti despre Steve Jobs fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Dar în spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Una dintre cele mai interesante povestiri ce ilustreaza caracterul lui Steve Jobs este cu legata de parcarea din fata companiei. Daca nu gasea rapid un loc pentru a-si parca masina atunci cand era grabit, Jobs mergea in fata sediului companiei si parca in locurile pentru handicapati, cateodata ocupand chiar doua locuri. Acest lucru a devenit cunoscut in cadrul companiei si de multe ori angajtii ii puneau biletele pe parbriz pe care scria “parcheaza in alta parte”. In plus, acestia au transformat simbolul mic al scaunului cu rotile care se gaseste pe indicatorul din fata locului de parcare intr-un Mercedes. Atitudinea inventiva a lui Steve Jobs in a gasi un loc de parcare este asemanatoare cu cea din business: pentru el regulile de baza nu se aplicau.

    In momentul in care ela a preluat conducerea Apple, in 1997, compania abia se mai tinea pe picioare; inainte de moartea lui Jobs, Apple avea un capital de 105 miliarde de dolari, plasandu-se in fata Dell si in spatele Intel

    Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.

    In ce priveste modul in care se comporta cu angajatii, Jobs era cunoscut ca fiind incapatanat si foarte dur. “Chiar si cel mai favorizat angajat putea sa ajunga sa primeasca o multime de reprosuri din partea lui”, a spus Edward Eigerman, un inginer din cadrul companiei, intr-un interviu realizat de Wired. “Mai mult decat in oricare alta parte unde am lucrat inainte aici imi era frica sa nu fiu concediat”, a completat acesta. Insa cu toate acestea angajatii lui Jobs i-au ramas devotati, probabil datorita farmecului sau personal. Andy Heartzfeld, cel care a creat originalul Macintosh OS, a spus ca Jobs l-a batut la cap cu o “staruinta mesianica”.

    Pe de alta parte, Cordell Ratzlaff, care a lucrat aproape de Jobs aproximativ 18 luni spunea ca Jobs are abilitatea de a scoate tot ce e mai bun din om. ” Am invatat o multime de lucruri de la el”, a adaugat acesta.

  • Înţelepciunea unui clovn devenit antreprenor

    Titlul nu are nimic peiorativ în el, să ne înţelegem; Derek Sivers a fost, înainte de a ajunge antreprenor şi preşedinte de companie, muzician şi clovn la circ. Cartea sa „Orice îţi doreşti. 40 de lecţii pentru un altfel de antreprenor“, apărută la Editura Publica, vine cu câteva idei interesante.

    Înainte de orice, formatul: colecţia – sper să fie o colecţie – se numeşte Publica Pocket şi condensează în 100 de pagini cât alte volume în 400; este adevărat că şi dimensiunea fontului este ceva mai mică. Mari sunt însă ideile din carte. Sivers a fondat un magazin online pentru muzicienii independenţi, care se numeşte CD Baby, în 1997.

    Magazinul a devenit cel mai mare distribuitor de muzică independentă de pe internet, cu vânzări de 100 de milioane de dolari pe an şi 150.000 de muzicieni clienţi. În 2008 Sivers a vândut CD Baby, ceea ce i-a permis să dedice mai mult timp sprijinirii muzicienilor, dar şi antreprenorilor; compania sa Wood Egg publică anual câte un ghid despre cum să-ţiînfiinţezi propria companie în ţări precum Cambodgia, China, Hong Kong, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Mongolia, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda sau Vietnam.

    Ceea ce propune Sivers în volumaşul său cu fonturi mici este să furnizeze fundamentele dezvoltării unei companii fără ca antreprenorul să folosească un plan de afaceri. Singur autorul spune că „planul de afaceri este discutabil. Nu ştiţi ce vor oamenii cu adevărat până când nu demaraţi proiectul“. Folosind exemple din viaţa reală, dar şi din propriile sale experienţe, Derek Sivers este în stare să vă facă să vă loviţi peste frunte, în maniera „eu de ce nu m-am gândit?!“.

    La capitolul „inside“ nu pot evita conflictul său cu Apple şi Steve Jobs, pornit de la includerea catalogului CD Baby în magazinul de muzică iTunes. Totul, desigur, respectând condiţiile Apple, ceea ce nu i-a prea convenit tânărului antreprenor Sivers, care a avut tăria de a se opune abordării milităros-agresive a companiei lui Jobs. Care Jobs nu l-a iertat, criticându-l public, într-o dispută în care, eufemistic vorbind, să zicem că fiecare avea partea sa de dreptate.

    Totul s-a sfârşit cu bine, iar lecţia pe care Sivers a învăţat-o a fost despre menţinerea controlului asupra activităţii companiei, indiferent de ce, cum şi pentru cine lucrezi.

    Unul din capitolele cărţii se numeşte „Nu doar «da». Ori «clar, da!», ori «nu»“. Zic şi eu:

    „Clar, da!“.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 aprilie 2016

    COVER STORY: Fii programator!

    Poate că programarea nu pare acum un subiect la fel de sexy, de la modă ca realitatea virtuală, dar impactul asupra vieţii oamenilor este major. Programarea a devenit o parte esenţială a vieţii cotidiene.

    STUDIU: Emotional branding, drumul cel mai scurt dintre marcă şi client

    TEHNOLOGIE: Cum a hackuit FBI iPhone şi ce a obţinut

    INTERNAŢIONAL: Drumul armelor din estul Europei în mâinile teroriştilor

    AUTO: Dacia poate deveni un brand global

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Conduce un imperiu de un miliard de dolari fără să aibă măcar un birou

    Matt Mulenweg este creatorul WordPress şi CEO al Automattic, o companie ce oferă numeroase servicii utilizatorilor de WordPress.

    Automattic este o compania cu 400 de angajaţi şi operaţiuni în 43 de ţări; cu toate acestea, majoritatea celor care lucrează o fac de acasă, nefiind necesară prezenţa lor fizică într-un birou. Compania lui Mulenweg a fost recent evaluată la 1 miliard de euro.

    “Unul dintre lucrurile pe care le caut atunci când angajez un om este tehnica în scris; mi se pare că modul în care compui un text arată foarte multe despre gândirea ta”, explică tânărul antreprenor.

    Sistemul WordPress stă la baza a aproximativ 25% din toate site-urile existente pe internet – dar această performanţă incredibillă nu pare a fi suficientă pentru Mulenweg.

    “Ne gândim zilnic cum putem ataca şi celelalte 75% din site-uri, care au decis să se bazeze pe un sistem diferit”, a declarat el celor de la Inc.com. Chiar dacă următorul competitor are doar 3% din piaţă, Matt Mulenweg crede că WordPress îşi poate îmbunătăţi în mod considerabil poziţia.

  • Piaţa de e-fulfillment a ajuns la 10 milioane de euro în 2015

    Externalizarea prin e-fulfillment începe să devină o practică şi în România, numărul antreprenorilor care vor să reducă semnificativ costurile, prin încredinţarea proceselor operaţionale şi logistice unui e-fulfiller, crescând constant, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Frisbo. Astfel, în 2015, piaţa locală de profil a ajuns la 10 milioane de euro, urmând să se dubleze anul acesta, potrivit Frisbo, primul furnizor de servicii complete de e-fulfillment din România.

    E-fulfillment este serviciul prin care un operator preia tot procesul de onorare a comenzilor în numele unui magazin online, de la depozitare, la preluare de comenzi, împachetare şi livrare sau chiar gestionare website, bazându-se pe sisteme cloud de gestiune, raportare şi urmărire a comenzilor.

    Creşterea e-commerce-ului românesc a urcat e-fulfillment-ul local la 10 milioane de euro în 2015. Pe fondul evoluţiei înregistrate în ultima perioadă, specialiştii Frisbo estimează că în acest an valoarea pieţei se va dubla. ”Deşi, în urmă cu doi ani, România nu era obişnuită cu conceptul de e-fulfillment, acum start-up-urile şi magazinele medii din e-commerce-ul autohton au început să ia în calcul tot mai mult externalizarea proceselor operaţionale şi logistice, care asigură reducerea costurilor cu până la 50%. În ţara noastră au început să apară, în ultimul an, soluţii de e-fulfillment care asigură parţial anumite servicii pe care noi le punem la dispoziţie. Din start am stabilit ca Frisbo să fie o soluţie completă de e-fulfillment care să ofere depozitare, pick&pack, factură, AVB şi call center”, declară Bogdan Colceriu, CEO Frisbo.

    În 2015, Frisbo, prima platformă de e-fulfillment din România, activă pe piaţă din februarie 2014, a înregistrat un rulaj de marfă de două milioane de euro, dublu faţă de valoarea raportată în anul anterior. Cele mai accesate servicii Frisbo în cursul anului trecut au fost depozitarea şi pick&pack-ul, iar circa 30% dintre clienţi au optat şi pentru call-center.

    ”Recent au început să apeleze la noi comercianţii care fac dropship pentru alte magazine online, aceştia având nevoie de un proces rapid şi simplu incluzând strict depozitare, pregătire de documente, ambalare şi livrare. Acum avem discuţii şi cu antreprenori din regiune, inclusiv din Polonia, o ţară obişnuită cu acest concept, care vor să vândă produse aici prin e-fulfillment”, spune Bogdan Colceriu.

    Un magazin autohton care procesează zeci de comenzi pe zi, plăteşte, în total, pentru externalizarea în regim de e-fulfillment, câteva sute de euro. Chiar şi când numărul comenzilor se ridică la câteva sute pe zi, costul nu depăşeşte 1.000 de euro pe lună, conform CEO-ului Frisbo. În schimb, costurile sunt semnificativ mai mari în afara ţării, cu cel puţin 50% peste costurile din România.

    Chiar dacă tarifele pentru e-fulfillment sunt mult mai mici în ţara noastră, numărul retailer-ilor online care externalizează procesele operaţionale şi logistice este încă destul de redus faţă de cel înregistrat în străinătate, unde circa o treime din piaţa de e-commerce lucrează în regim e-fulfillment, potrivit datelor Frisbo.

    Frisbo este prima platformă de e-fulfillment de pe piaţa locală, lansată la începutul lui 2014 de Okian, unul dintre principalii comercianţi de carte din România, cu o investiţie de 500.000 de euro. Cu sediul central în Braşov, Frisbo deţine o infrastructură de 1.400 de metri pătraţi din care îşi propune să deservească mai multe magazine online. 

  • Opinie Lavinia Raşca: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat (2)

    Am invitat doi absolvenţi ai programului EMBA la cursul meu de antreprenoriat din weekendul trecut. I-am rugat să le împărtăşească studenţilor din experienţa lor antreprenorială. Ei se numără printre cei peste 40% de absolvenţi care, după ce finalizează programele noastre, îşi înfiinţează propria afacere.

    În cazul lor, este vorba despre o activitate de comerţ electronic, a cărei idee s-a conturat ca temă a lucrării de disertaţie, apoi s-a materializat în câteva luni prin înfiinţarea unei companii care s-a dezvoltat cu paşi siguri. Invitatul a vorbit, printre altele, despre importanţa elaborării şi urmăririi business plan-ului, chiar şi atunci când realitatea aduce modificări substanţiale la gândirea iniţială. Invitatul şi-a terminat expunerea cu un citat al lui Eisenhower: „Planurile nu înseamnă nimic, dar planificarea este totul“.

    Într-adevăr, elaborarea business plan-ului suscită opinii pro şi contra. Am dezbătut chestiunea asta acum două săptămâni, la conferinţa de educaţie antreprenorială organizată de European Foundation for Management Development.
    Eu sunt de partea celor care consideră ca elaborarea planului afacerii este utilă, în special în faza de start-up. Iar experienţa prezentată de absolventul EMBA a adus un nou argument. De aceea, am luat decizia să duc mai departe articolul anterior despre planul de afaceri, considerând că acest lucru este util pentru unii dintre cititori.

    Planul afacerii este un document care precizează în ce constă afacerea, ce resurse şi strategii se vor folosi şi ce rezultate sunt aşteptate într-un anumit orizont de timp.

    Procesul de redactare a planului afacerii este o experienţă utilă pentru antreprenor, obligându-l să se gândească într-o manieră sistematică la conceptul căruia intenţionează să-i dea viaţă. Schema pe care trebuie să o respecte în procesul de redactare a documentului îl ajută să ia în considerare toate detaliile afacerii. Astfel, poate descoperi aspecte pe care le-a trecut cu vederea în fazele anterioare şi care pot determina eşecul afacerii sau, dimpotrivă, pot fi exploatate pentru creşterea competitivităţii viitoarei companii.
    Planul scris le permite cititorilor (finanţatori, potenţiali parteneri, furnizori sau angajaţi importanţi) să-şi formeze rapid o impresie despre ideea de afacere a antreprenorului.

    CONŢINUTUL ŞI MODUL DE REDACTARE A BUSINESS PLAN-ULUI

    Este necesar ca planul să conţină informaţiile care îi interesează pe cei cărora le este adresat (antreprenorul însuşi sau finanţatori şi potenţiali colaboratori). Să prezinte atât argumentele pentru succesul afacerii (piaţa favorabilă, preţul avantajos cu care se pot vinde produsele/serviciile, existenţa forţei de muncă cu calificarea necesară etc.), cât şi riscurile anticipate. Să detalieze cum se vor exploata oportunităţile pentru creşterea avantajului competitiv şi cum vor fi contracarate efectele riscurilor identificate. Cititorii vor fi cu atât mai precauţi cu cât antreprenorul are mai puţină experienţă, neputând lua ca referinţă performanţe anterioare. De aceea, în acest caz, rigurozitatea în elaborare este esenţială.

    Este important ca planul să fie concis, clar, logic şi atractiv, ţinând seama de faptul că se adresează unor persoane ocupate, dar şi că nu toţi cititorii cunosc domeniul de activitate prezentat.
    Este bine ca, în vederea definitivării, antreprenorul să roage o persoană avizată apropiată şi de încredere (un alt antreprenor, un consultant, un investitor) să citească forma aproape finală a documentului, verificând astfel dacă răspunde cerinţelor de mai sus.

    CAPITOLELE MARI ale planului de afaceri sunt scrisoarea de introducere, rezumatul, planul propriu-zis şi anexele.

    INTRODUCEREA este adaptată pentru fiecare cititor în parte şi explică într-un mod atractiv despre ce afacere este vorba şi ce tranzacţie reciproc avantajoasă îi propune antreprenorul cititorului, lăsând loc pentru negocieri ulterioare.

    REZUMATUL. Cei interesaţi citesc în primul rând rezumatul, pentru a-şi forma o impresie generală asupra afacerii. De aceea este bine ca antreprenorul să acorde multă atenţie redactării lui, pentru a prezenta, în două – trei pagini, cele mai importante aspecte, care să capteze interesul pentru lectura întregului material. Cititorii caută aici informaţii despre etapa de dezvoltare în care se află afacerea, produsele/serviciile oferite şi beneficiile distincte şi valoroase pe care le aduc utilizatorilor, piaţa şi concurenţa înregistrată pe piaţa respectivă, detalii despre antreprenor şi angajaţii săi importanţi, care să demonstreze competenţa, credibilitatea şi implicarea lor, dar şi încrederea şi hotărârea de a reuşi.

    Deşi este plasat la începutul materialului, rezumatul va fi elaborat după finalizarea planului propriu-zis.

    PLANUL PROPRIU–ZIS. Este cea mai importantă parte a documentului. Conţinutul său este prezentat în Tabelul I.
    Pentru a putea lua decizia de a finanţa sau colabora cu antreprenorul sau de a nu o face, cititorii – investitori, sau potenţiali parteneri – cântăresc cu atenţie următoarele aspecte: competenţa şi credibilitatea antreprenorului şi a echipei sale, rentabilitatea investiţiei, avantajele anticipate în schimbul riscului de finanţare sau de colaborare asumat. De aceea, este indicat ca acestea să reiasă clar din conţinutul planului.

    ANEXELE. Această parte permite prezentarea unor documente de interes dar care, incluse în corpul propriu-zis al planului, ar îngreuna lectura lui. Ele trebuie bine structurate, numerotate, astfel încât să se poată face trimitere către ele în conţinutul planului. Este vorba despre: planuri, schiţe sau fotografii ale produselor, organigrame, documente financiare, documente legale, scrisori de apreciere de la clienţi sau de la furnizori, curriculum vitae ale membrilor cei mai importanţi ai echipei manageriale şi personalului-cheie etc. Este la latitudinea antreprenorului să decidă ce documente să anexeze planului.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 martie 2016

    COVER STORY: Revoluţia serviciilor

    Elena Călin, consultant în eficientizarea serviciilor, explică în ce constă revoluţia prin care România s-ar putea transforma într-un centru economic european pentru calitatea serviciilor oferite.

    RESURSE UMANE: Coşmarul angajatului eficient

    ANTREPRENORIAT: De la chimie anorganică la brânzeturi

     

    SOFT: Sistemul care te ajută să parchezi inteligent

     

    SOCIETATE: Un profesor român la Stanford

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Doi români au transformat un joc financiar într-o platformă online de training a traderilor profesionişti

    Florin Grosu şi Florin Cioacă au transformat un joc financiar într-o platformă online de training şi testare a traderilor profesionişti, ce a câştigat atenţia incubatoarelor de afaceri din centre financiare renumite. Antreprenorii şi-au propus ca produsul lor să ajungă să fie folosit de cei mai mari jucători din industria finanţelor la nivel mondial şi să atragă fonduri de un milion de euro până la finalul anului.

    L-am întâlnit pe Florin Grosu şi pe Florin Cioacă, fondatorii Traderion, în perioada în care pregăteau unul dintre cele mai importante demersuri din activitatea lor – proiectul pilot pentru JP Morgan, prin care urma să prezinte reprezentanţilor băncii cu active de peste 2.000 de miliarde de dolari modul în care ar putea să îi ajute în activitate platforma creată de ei. Dacă traderii JP Morgan sunt inhouse, pentru partea de jocuri de trading şi pentru simulări ei apelează la firme de software. Traderion le-a câştigat atenţia prin simulatorul avansat, cu scenarii economice reale şi algoritmi de învăţare care permit personalizarea în timp real a planului de învăţare pentru fiecare trader în parte.

    „Totul este îmbrăcat într-un joc cu niveluri, cu trucuri şi recompense; în loc să fie o simulare opacă, îi ducem în direcţia unui joc serios, e ca şi cum ai pune un costum pe tine cu 90 de senzori şi, la fiecare stimul, reacţia îţi este monitorizată“, explică Florin Cioacă modul în care funcţionează platforma lor. Concret, aceasta este o platformă de management al talentului pentru traderii din departamentele de trezorerie ale băncilor. Platforma conţine şi un simulator al pieţei de capital, creat cu algoritmi de machine learning, ce permit celor care o folosesc, la fel ca într-un simulator de zbor, să se antreneze chiar şi după finalizarea programului de training la care au participat.

    Algoritmii respectivi generează, în baza unor scenarii reale create în funcţie de date istorice, volume, preţuri din piaţă sau comportamente ale jucătorilor, generând chiar şi noi bănci în platformă, care se comportă la fel ca în lumea reală. Traderului care se antrenează astfel i se construieşte un profil detaliat, în baza a 90 de indicatori diferiţi – pentru fiecare oră petrecută de el în platformă, aceasta colectează 150.000 de informaţii diferite, ce permit realizarea profilului. Sunt identificate astfel abilităţile de a face profit şi chiar şi comportamentul etic. Pe piaţă există şi alte platforme de training pentru traderi, însă ceea ce diferenţiează Traderion de restul sunt algoritmii de machine learning ce permit funcţionarea pe baza scenariilor ce imită viaţa reală, spun cei doi. 

    Investiţia iniţială în platformă a fost de 125.000 de dolari, dintre care 25.000 de dolari au fost fonduri primite în cadrul unui incubator din SUA, iar restul fonduri proprii. Investiţiei iniţiale i s-au adăugat 75.000 de euro primiţi de la incubatorul londonez Seedcamp. Traderion se adresează exclusiv clienţilor corporate sau instituţionali, şi nu traderilor din piaţa de retail, deşi antreprenorii spun că au primit solicitări de la persoane care credeau că sunt o platformă care angajează traderi. „A trebuit să le explicăm de fapt că noi suntem platforma de training a traderilor“, spune Florin Grosu. Modelul de business al Traderion presupune monetizarea prin plata de către instituţia ce i-a contractat a 500 de dolari pe lună pentru fiecare persoană antrenată pe platformă. Până acum, au atras în portofoliu clienţi precum Institutul Bancar Român, CEC, Raiffeisen, Intesa Sanpaolo Bank şi Citibank, dar şi universităţile de profil precum Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

    În ce priveşte responsabilităţile antreprenorilor, Florin Grosu se axează pe zona de business development, iar Florin Cioacă pe program management. Cei doi spun că se completează, un motiv fiind şi formaţia profesională diferită. Florin Cioacă a absolvit Finanţe-Bănci în cadrul ASE. În liceu a fost olimpic la matermatică şi a studiat 11 ani de algoritmică, iar în timpul facultăţii a participat la un internship în trezoreria Citibank, unde, spune el, a avut şansa să fie într-o echipă „de fier“. Era un internship neplătit, însă petrecea acolo între 8 şi 10 ore. „La vremea aceea, trezoreria Citibank era extrem de activă, existau clienţi în permanenţă, iar internshipul acela m-a făcut să iubesc tradingul.“ Ulterior, a fost acceptat în postul de junior trader în cadrul Citibank, însă apoi toată echipa s-a mutat la Bancpost, în urma unui leveraged buyout.

  • Upgrader, programul care-şi propune să ajute afacerile antreprenoriale să se dezvolte

    Conform unei recente statistici, doi tineri din zece sunt tentaţi de antreprenoriat, dar există elemente – birocraţia, finanţarea sau taxele – care, spun ei, sunt principalele obstacole. În aceste condiţii, întâlnirea cu un mentor sau cu un business angel, cu un antreprenor cu state vechi, poate fi hotărâtoare pentru dezvoltarea afacerii şi reuşita tânărului antreprenor.

    Dar şansele de succes cresc atunci când cineva realizează conexiunea între tânărul începător şi cel cu experienţă, iar aici intră în scenă Upgrader, programul gândit de Constantin Stanciu şi Valentin Ion. „Prin numele ales vrem să evidenţiem faptul că, atunci când intrăm în contact cu un start-up, prin acţiunile noastre încercăm să-l upgradăm, să-l ducem la un nou nivel, indiferent de stadiul în care se află. Upgrader organizează un program care îşi propune să ajute afacerile antreprenoriale aflate la început de drum să se dezvolte“, explică Constantin Stanciu.

    Concret, cei doi formează grupuri de 20 de antreprenori, care, în urma unui proces de circa o lună, sunt ajutaţi să îşi găsescă direcţia potrivită pentru validarea ideii lor şi să îşi stabilească o strategie pe termen lung de dezvoltare. „Am strâns în program antreprenori consacraţi, cu experienţă, care au ajuns la un anumit nivel şi care interacţionează cu tinerii antreprenori.“ Întâlnirile sunt în general restrânse, dar organizează şi workshopuri care îi ajută pe începători să intre în contact cu lumea afacerilor. Printre antreprenorii consacraţi se numără Bogdan Tudor, fondator al Class IT, Al Kamara, fondator al agenţiei de advertising Wave Division, Dan Ştefan, fondatorul Autonom Rent a Car, şi mulţi alţii care s-au arătat, la discuţii, foarte deschişi să participe.

    Un prim program de acest fel va începe la mijlocul lunii aprilie; până atunci cei de la Upgrader au organziat întâlniri sub ideea „De la start-up la o afacere profitabilă“. „În fiecare lună aducem câte trei antreprenori şi fiecare are la dispoziţie câte 30 de minute pentru a oferi publicului câte un sfat din zona antreprenorială, public format în cea mai mare măsură din fondatori de start-up-uri. În cadrul evenimentelor şi tinerii antreprenori vor putea să îşi prezinte, în trei minute, activitatea; este acesta un exerciţiu pentru ei, pentru viitoarele discuţii cu investitorii. În acelaşi timp vor avea posibilitatea să primească feedback de la antreprenori şi public“, spune Stanciu. Un alt tip de eveniment este Upgrader Arena, un concept care va fi organizat prima oară în mai, unde vor aduce investitori care vor forma un juriu şi în faţa acestuia vor apărea acele start-up uri care sunt pregătite să aibă o discuţie cu un investitor.

    De unde vine dorinţa de a ajuta? „Şi eu, şi partenerul meu am lucrat într-un ONG şi de trei ani organizăm genul acesta de proiecte, pentru antreprenori şi pentru manageri. Pentru cei ce merg cu bicicleta la birou am organizat «Business pe bicicletă», un concept care demonstra că bicicleta poate fi un mijloc de transport şi oamenii pot avea un stil de viaţă sănătos, dar şi programe pentru antreprenori, workshopuri, evenimente de networking, şi am văzut potenţialul pe care îl constituie în România tinerii şi dorinţa lor de a face antreprenoriat. Parcă s-a schimbat conceptul faţă de acum câţiva ani, văd că oamenii au început să îşi dorească să facă antreprenoriat care are la bază o pasiune, are un scop, are un impact şi creează o comunitate. Parcă nu mai sunt pe primul loc conceptul câştigului pe termen scurt, oamenii sunt mai comunicativi, mai deschişi, fac mult mai multe parteneriate. Oamenii au început să conştientizeze că ce se întâmplă în societate depinde de noi toţi, că fiecare avem câte un impact.“

    Şi Upgrader priveşte partea financiară cu oarecare detaşare. Compania se finanţează din resurse proprii şi iniţiatorii proiectului nu se gândesc pentru moment la breakeven, acesta nu este o ţintă. „Programul implică o serie de taxe, însă nu este o afacere care mizează pe câştiguri, ci mai degrabă pe impactul pe care îl au şi comunitatea pe care o poate crea pe termen lung.“

    Constantin Stanciu, absolvent de marketing, a lucrat în mai multe companii, unde a dezvoltat strategii de vânzări sau parteneriate, iar Valentin Ion se ocupă cu partea tehnică, are experienţă pe zona de programare, situri, promovare în online, campanii. Cum cred că vor evolua? „Cel mai important lucru pentru noi este să continuăm, pentru că vedem că lucrurile se schimbă. Vrem să creăm o comunitate care să se susţină şi să poată genera noi start-up-uri de succes. Ne vedem, peste câţiva ani, ca locul în care orice start-up îşi găseşte o resursă, indiferent de nevoia pe care o are, de mentor, de training, de investiţii, de comunitate, de networking.“

    „Pentru dezvoltarea noastră, ca societate, ar trebui în primul rând ca noi, românii, să ajungem la momentul în care să ne dorim să fim ceea ce putem fi noi cel mai bine, din ceea ce suntem, şi să nu ne dorim să fim ca alţii. Mi se pare un moment crucial în dezvoltarea noastră, cel în care acceptăm cine suntem şi încercăm să ajungem cea mai bună variantă a noastră, să ne acceptăm situaţia, să ne acceptăm tradiţiile, să începem să ne respectăm tradiţiile, lucru care cred că va duce la un alt pas foarte important de care avem nevoie, acela de a fi mai uniţi“, spune Stanciu.

    Avem nevoie de unitate şi în această unitate toţi trebuie să fim conştienţi că avem un impact, cât de mic. „Şi noi încercăm să transmitem lucrul acesta start-up-urilor cu care lucrăm. Chiar dacă ai doi angajaţi şi 100 de clienţi într-un an, trebuie să te gândeşti la exemplul pe care îl oferi în societate, pentru că tu, în start-up-ul tău, creşti o comunitate de clienţi, de parteneri, de angajaţi. Dacă vei reuşi să o impactezi pozitiv, fiecare, la rândul lui va transmite mai departe ceea ce tu ai realizat.“

  • Cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Care este domeniu în care niciun antreprenor român nu a reuşit

    Comerţul alimentar este domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit să facă faţă pieţei, concurenţei străinilor, cerinţelor clienţilor. În alte segmentele ale comerţului, fie de bricolaj (Dedeman), mobilă (Mobexpert) sau electro-IT (Altex), românii şi-au construit afaceri puternice, care au ţinut piept străinilor chiar şi în perioada de criză. Retailul alimentar este însă un domeniu în care şi afaceri străine au capotat, cu toată forţa fianciară a companiilor-mamă.

    Univers’all

    Reţeaua de supermarketuri controlată de omul de afaceri Răzvan Petrovici a fost înfiinţată în 2000, iar în 2006 a bifat primul eşec de proporţii din piaţa românească. La acel moment, era cel mai mare retailer român din domeniul alimentar, atât ca venituri cât şi ca suprafaţă de vânzare, cu o reţea de 14 spaţii, dintre care magazinul fanion era amplasat în spatele magazinului Unirea din Capitală. Deşi trecuse prin mai multe perioade de criză, punctul critic a intervenit la finalul lui 2006. „Pe la ora 10 seara mă sfătuiam cu Geo (Geo Buruiană, fost director general al reţelei – n.red.) care sunt soluţiile pe care le avem“, povestea pentru Business Magazin Petrovici la acel moment.

    Mai multe dintre magazine înregistraseră scăderi importante ale vânzărilor şi mergeau în pierdere de câteva luni, pe fondul apariţiei unor concurenţi redutabili şi cu o politică de preţ agresivă, precum Kaufland. Univers’all avea trei formate de magazin – supermarket, hipermarket şi de proximitate – iar în 2005 ajunsese la afaceri de 36 de milioane de euro, având zilnic peste 25.000 de clienţi, cu o frecvenţă de vizitare de 2,3 ori pe lună. În urma declanşării procedurilor de faliment, spaţiile au fost cedate unul câte unul către alţi operatori din comerţ, ca G’Market (fosta Gima), Interex sau Billa.

    ETHOS

    Ion Şoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era proprietarul reţelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine şi peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 – povestea de succes a unui antreprenor care şi-a făcut intrarea în afaceri cu distribuţia de carte, în 1992.

    Un an mai târziu după apariţia în catalog, în 2009, Şoloman declara în Business Magazin cât de rău îi pare că nu a vândut reţeaua de magazine în anul precedent, după ce fusese curtat şi de fonduri de investiţii, şi de investitori strategici. „Dacă mă gândesc la suma de bani pe care aş fi putut să o iau anul trecut, la liniştea mea şi a familiei mele, regret enorm că nu am vândut“, spunea atunci Şoloman, la un an de la cea mai importantă negociere pe care a avut-o pentru vânzarea lanţului de retail şi la care a renunţat în ultimul moment.
    Criza lovise puternic consumul, iar antreprenorul s-a văzut nevoit să închidă magazine şi să concedieze angajaţi.  În 2009, omul de afaceri încă mai spera în dezvoltarea pieţei – lucru corect, dar credea şi că afacerea sa va rezista, fapt care nu s-a mai adeverit. În 2010 Şoloman şi-a vândut magazinele către compania elenă Vismonto Trading, iar el a rămas să gestioneze, prin compania Ivet Logistics, datoriile acumulate de lanţul de retail.

    MIC.RO

    Reţeaua de magazine de proximitate deţinută de omul de afaceri Dinu Patriciu a avut o existenţă similară apariţiei unei comete. A apărut din neant, a strălucit intens producând multă vâlvă prin rapiditatea cu care deschidea magazine şi a eşuat spectaculos. Întreaga sa istorie n-a durat decât circa doi ani. La începutul lui 2012 firma deja înainta instanţei o cerere de intrare în insolvenţă, din pricina volumului mare de datorii. La jumătatea lui 2010 reprezentanţii Mic.ro arătau că deschiseseră circa 30 de spaţii, având un buget de investiţii suficient pentru dezvoltarea a 300-400 de spaţii. Mai mult, la acel moment previzionau atingerea unei cifre de afaceri de 1,5 miliarde de euro în 2011.

    În septembrie 2011 reţeaua ajunsese la 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax. Doar câteva luni mai târziu însă, datoriile companiei Mercadia Holland, care opera magazinele Mic.ro, ajunseseră la aproape 700 de milioane de lei către creditori. Printre firmele care au cerut în insolvenţa se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto. Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze încă înainte de intrarea companiei în insolvenţă livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor erau pe jumătate goale.