BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Ingenius Hub oferă finanţare pentru invenţii brevetate sau în curs de brevetare

    Ingenius Hub anunţă începerea unui program de finanţare pentru invenţiile brevetate sau în curs de brevetare, ca parte din Bucharest Technology Week (23 – 29 mai)

    Până pe 18 mai 2016, ora 23:59, tinerii antreprenori se pot inscrie la Ingenius Pitch, concursul dedicat tinerilor antreprenori cu brevete de invenţie sau cu brevete în curs de eliberare, în domenii diverse. Înscrierile se pot face pe website-ul Ingenius Hub.

    Toate inscrierile vor fi evaluate de un juriu de specialişti în domeniul tehnologiei şi inovării, precum şi de potenţiali finanţatori, care vor selecta 12 finalişti ai proiectului.

    Pe 27 mai, cei 12 finalişti vor participa la pitch-ul organizat de Ingenius Hub alături de investitori români. Lista persoanelor selectate va fi publicată în cursul zilei de 20 mai pe site-ul www.ingenius-hub.eu

    Participanţii selectaţi la pitch vor achita o taxă de participare în valoare de 120 RON.

    Ingenius Pitch este un eveniment organizat de Ingenius Hub în cadrul Bucharest Technology Week, alături de alte 4 evenimente axate pe inovaţie, tehnologie şi finanţare.

    Temele propuse  urmăresc o incursiune interactivă în lumea antreprenoriatului plecând de la oferirea de soluţii de finanţare, tips&tricks pentru construirea unui pitch eficient până la susţinerea acestuia în faţa unor potenţiali investitori.


    MONEY FOR INNOVATION | 23 mai şi 25 mai| Surse de finanţare pentru start-up-uri inovative (fonduri europene şi guvernamentale, crowdfunding, business angels, fonduri de investiţii);

    TEHNOLOGIE ŞI INOVARE ÎN INDUSTRIA CULTURALĂ | 24 mai | Dezbatere cu stakeholderi în instituţiile culturale cu privire la rolul tehnologiei şi al inovării;

    WORKSHOP ELEVATOR PITCH | 26 mai | Cum poţi convinge un investitor să creadă în ideea ta în doar 60 de secunde?

    INGENIUS PITCH | 27 mai | Concurs de pitch-uri pentru tineri antreprenori cu brevete de invenţie sau cu brevete în curs de eliberare în faţa unor potenţiali investitori.

  • Trei antreprenori români au investit 300.000 de euro într-o clinică stomatologică

    Trei antreprenori români au deschis Dental Medical, o clinică stomatologică utilată cu echipamente de ultimă generaţie, în urma unei investiţii care a depăşit 300.000 de euro.

    Ei au implementat în planul de funcţionare al clinicii un concept nou în România, stomatologia interdisciplinară, în care medicii de top ai Dental Medical, implicaţi în tratamentul general al pacienţilor, evaluează în echipă şi decid, de comun acord, toate intervenţiile ulterioare.

    Cei trei specialişti, Răzvan Daraban, antreprenor şi doctor în ştiinţe economice cu experienţă vastă în coordonarea proiectelor medicale, Virgil Pop, inginer-antreprenor cu 10 ani de experienţă în managementul clinicilor stomatologice, şi Anca Temelcea, doctor în ştiinţe medicale şi lector la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, au creat pentru această clinică strategii de reducere a timpilor alocaţi tratamentelor, precum şi a perioadei de aşteptare pentru fiecare client, la sub cinci minute.

    “Noi ne diferenţiem de un cabinet obişnuit prin faptul că oferim servicii stomatologice integrate. Avem un centru de radiologie în care am investit 70.000 de euro pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să facă drumuri în plus. Pacientul este preluat de către unul din cei doi medici coordonatori care stabileşte, de principiu, planul de tratament. În toate etapele terapiilor stomatologice, medicii implicaţi în tratamentul general al unui pacient discută şi decid asupra evouţiei ulterioare. Timpul pe care pacientul îl va petrece în cabinetul nostru stomatologic se reduce la jumătate”, explică Virgil Pop.

    „Cabinetele sunt gândite să respecte un regim strict aseptic. Din camera de sterilizare se intră direct în fiecare cabinet, fără să se treacă prin zonele de aşteptare, aspect ignorat de majoritatea celorlaltor clinici şi cabinete. Avem propriul aparat de sterilizare a instrumentelor, pentru a avea garanţia că procesul de dezinfectare respectă cele mai stricte norme”,  spune şi Răzvan Daraban.

  • Cum au reuşit trei tineri români să transforme lemnul recuperat într-o afacere profitabilă cu mobilă premium

    Materia este un exemplu de succes, ca multe altele prezentate în paginile revistei, însă alte zeci de start-up-uri mor în anonimitate. Întâmplarea face că am avut ocazia să-l cunosc pe Silviu Andrei Petran la o conferinţă despre situaţia antreprenoriatului din România. Un raport întocmit de EY România a dezvăluit faptul că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună. Din acest punct a reînceput discuţia cu Petran, în biroul său dintr-o casă aflată pe o stradă liniştită din nordul Capitalei. „Energia şi pasiunea ta merg în antreprenoriat, însă nu ştii dacă o să ai succes. Eu consider că merită să faci acest sacrificiu, pentru că o faci dintr-o nebunie în care vrei să faci lucrurile altfel“, spune Silviu, aşezat cu un picior sub el pe canapeaua moale din birou.

    „Antreprenoriatul este o zonă de investiţie, o zonă în care nu urmăreşti să-ţi iei banii în trei ani de zile. Trebuie să ai supermultă răbdare. Clar în primii doi ani ai nişte handicapuri, nu te duci în excursii, nu mai ai aceleaşi cheltuieli. E un şoc pe care-l ai la un moment dat, dar îţi doreşti foarte mult, dai bice până când ştii că funcţionează“, adaugă el.

    Acum doi ani, Cristian Branea a venit cu ideea unui start-up în producţia de mobilier, apoi i-a cooptat pe cei doi în echipă şi au aplicat la o competiţi de afaceri sociale. Materia a fost selectat printre cei zece finalişti şi au primit 32.000 de euro finanţare şi consultanţă. Fiecare a mai pus bani din buzunar şi au pornit afacerea cu aproape 60.000 de euro. „Am mers într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici“, spune Silviu Andrei Petran. Mobila Materia realizată din lemn reciclat, cu un aer minimalist, a atras privirile oamenilor, dar şi cumpărători. „Produsele s-au făcut cunoscute prin felul lor foarte autentic de a fi, foarte simple, naturale, masive. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2015, al doilea an de existenţă, ne-am susţinut businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de arhitecţi sau de la proprietari care au fost superîncântaţi de produse.“

    Un exemplu de lucrare individuală este amenajarea spaţiului restaurantului Simbio, cu care se mândresc şi care atrage alte proiecte. Numai că ideea iniţială a businessului nu a fost axarea pe proiecte individuale (fie ele localuri sau proiecte rezidenţiale), ci creare a unor mini-serii de produse pe care să le vândă offline sau online, ceea ce nu s-a întâmplat anul trecut, dar este în plan pentru 2016. Primul pas în acest sens a fost participarea la târgul internaţional de mobilă imm Cologne. „Am luat o finanţare de la Ministerul Economiei prin fondul de minimis, care s-a ocupat de participarea României la târg. Acolo am avut o surpriză. Alături de nume foarte mari din industrie, care fac milioane de produse, eram şi noi cu un stand de 20 mp cu produse care erau dintr-un alt film şi care au avut supermare lipici“, povesteşte entuziasmat Petran.

    Iar acest lucru s-a transformat în comenzi, deşi standul lor nu s-a aflat în secţiunea de design a târgului, ci în cea repartizată ţării noastre. „Am obţinut comenzi din Kuala Lumpur, Tokio, SUA sau Europa. Un american a comandat standul nostru de trei ori, tot ce era în stand ori trei. Am crezut că era nebun“, îşi aduce aminte antreprenorul. Şi pe partea de B2B spune că lucrurile au mers bine şi că se află în discuţii cu mai mulţi distribuitori. „A fost un proces de învăţare valoros, am putut vedea ce preţuri se practică în afară, cum să ne poziţionăm produsele ş.a.m.d. Motiv pentru care vrem să facem asta în fiecare an. În toamnă vrem să participăm la un alt târg în Europa.“

    Fapt care ar trebui să ducă şi la mai multe exporturi, acesta fiind „obiectivul încă de la început“. Ironic este că, potrivit spuselor lui Silviu, compania a supravieţuit anul trecut în principal datorită comenzilor din România. „A fost o surpriză faptul că am găsit destul de mult lipici în România. Nu era în planul nostru să vindem pe plan local. Nu ne aşteptam. Noi am rezistat anul trecut datorită faptului că am avut cereri din ţară, partea cu exteriorul a venit abia anul ăsta după târgul de la Köln“, afirmă antreprenorul. Start-up-ul a avut o cifră de afaceri de peste 6.100 de euro în 2014, iar în 2015 afacerile au crescut la 22.000 de euro şi pentru anul în curs estimarea este de 300.000 de euro, luând în considerare faptul că în primul trimestru al anului au avut vânzări de 45.000 de euro.

  • Omul care nu vrea niciun ban, deşi a creat cea mai puternică monedă virtuală

    A doua şansă nu va mai exista pentru că, odată acordate aceste interviuri, Dr. Wright nu va mai reveni niciodată în faţa camerelor de luat vederi. A oferit apoi o serie de date criptografice pentru a dovedi că este într-adevăr cine pretinde că este.

    Cele trei publicaţii au fost puse să semneze un contract prin care s-au obligat să nu publice nimic până când dr. Wright nu îşi dezvăluie singur identitatea. În articolul publicat pe blogul personal pe data de 2 mai 2016, dr. Wright face referire la gestul din 1964 al lui Jean-Paul Sartre de a refuza Premiul Nobel pentru Literatură: „Nu e acelaşi lucru dacă mă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă mă semnez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel“. „Nu e acelaşi lucru dacă semnez Craig Wright sau dacă semnez Craig Wright, Satoshi.“

    „Un scriitor nu ar trebui îşi să permită să fie transformat într-o instituţie“, era justificarea lui Sartre în 1964. „Vreau doar să fiu lăsat în pace, să cercetez şi să lucrez“, spune Craig Wright, alias Satoshi Nakamoto. „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo Medalie Turing (a Asociaţiei pentru Maşini de Calcul, n.m.), dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic.“

    Funcţionează această justificare, oare, şi în cazul lui Satoshi Nakamoto? Opera lui Nakamoto nu este un joc pur intelectual (o spun fără a minimaliza opera lui Sartre). Opera lui Nakamoto este un sistem de plăţi electronice, global, distribuit şi aflat dincolo de controlul oricărei bănci centrale. Un sistem de plăţi electronice care are potenţialul, dacă suficienţi oameni cred în el şi îl folosesc, să devină o alternativă la sistemul financiar global, la bănci şi la sistemele de plăţi electronice actuale.

    Nu e un joc fără mize, totuşi. Să inventezi aşa ceva, apoi să pretinzi să fii lăsat pur şi simplu în pace, iată ceva greu de înghiţit.

    Bitcoin a apărut în 2009, după ce praful iscat de prăbuşirea economiei mondiale s-a mai aşezat, şi a apărut ca o modalitate deşteaptă de a transfera valoare fără implicarea băncilor, văzute ca fiind principalul vinovat pentru Marea Criză. Bitcoin nu este un fenomen cu totul străin de Occupy Wall Street, reprezintă un fel de reacţie a oamenilor simpli („we, the people“) de a-şi recupera puterea ce le-a fost „luată captivă“ de marele capital. Pentru ce fiecare tranzacţie de plată trebuie comisionată de o bancă? Unde e beneficiul, atunci când băncile, mandatate cu încrederea de a gestiona economiile publicului, au abuzat de această încredere, încurajând consumul fără acoperire şi creând active toxice? Nu e de mirare că Bitcoin s-a născut din mijlocul comunităţii de haiduci virtuali cunoscuţi sub numele de Cypherpunks, o comunitate cunoscută pentru crearea de sisteme de anonimizare a e-mailurilor, pentru browserele TOR ce nu lasă urme, pentru WikiLeaks – Julian Assange îşi are originea în această comunitate – şi pentru alte iniţiative (unele mai puţin respectabile).

    Actul de naştere al Bitcoin a fost lucrarea publicată de un anume Satoshi Nakamoto pe data de 31 octombrie 2008, cu titlul „Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System“. Este o lucrare de nouă pagini scrisă într-un stil academic sec şi precis, care are ca subiect descrierea unui sistem de plăţi electronice care asigură anonimatul total al părţilor implicate într-o tranzacţie.

    Există câteva inovaţii importante în lucrarea lui Nakamoto.

    În primul rând, sistemul descris de el nu presupune existenţa unei bănci, a unui terţ investit cu încredere, pentru validarea unei tranzacţii. De fapt, spre deosebire de sistemul bancar, Bitcoin nu e bazat deloc pe încredere. Toate tranzacţiile sunt vizibile simultan tuturor participanţilor (părţile sunt anonime, desigur). Toate tranzacţiile efectuate vreodată sunt vizibile oricărui participant la reţea, în orice moment. Orice nouă tranzacţie este validată de fiecare nod în parte prin verificarea tranzacţiilor trecute şi a soldului persoanei plătitoare. Pentru evitarea cheltuirii de două ori a aceleiaşi sume de bani, majoritatea participanţilor la reţea (în fapt un fel de bancă descentralizată) decid care tranzacţii sunt valide şi care nu şi stabilesc ordinea unică a efectuării lor.

    În al doilea rând, există un sistem de premiere al celor care decid să investească propriile resurse – putere de calcul şi electricitate – pentru susţinerea şi operarea reţelei. De fiecare dată când un nod al reţelei validează cu succes un lanţ de tranzacţii, prin rezolvarea unei probleme matematice complexe (proces ce se numeşte „mining“, prin analogia cu săpăturile după aur), este premiat prin emiterea de noi monezi virtuale. Astfel, sistemul rezolvă problema emiterii iniţiale de monedă şi se asigură că reţeaua este autosustenabilă.

    Satoshi Nakamoto a publicat lucrarea care descrie sistemul de plăţi şi a scris primele versiunii ale softului care rulează reţeaua. Softul este open source şi oricine îl poate citi, valida, modifica. Tot el a pornit prima versiune a softului pe calculatorul personal, cândva în zilele timpurii ale lui 2009, şi a realizat primul transfer de bani (50 de Bitcoin) către al doilea membru al reţelei, Hal Finney, un entuziast al criptografiei, apropiat de tradiţia Cypherpunks.

    Reţeaua a progresat încet. În vremurile timpurii, reţeaua era folosită doar de entuziaşti, tocilari, ciudaţi, anarhişti sau naivi. De ce să îţi pierzi timpul şi să consumi electricitate săpând după nişte monede virtuale fără valoare? Alta ar fi socoteala dacă monedele ar fi acceptate pentru cumpărarea de bunuri în lumea reală.

    Un pas important a fost când o sumă de Bitcoin a fost prima oară acceptată contra unei sume de bani „reali“, dolari americani. De fapt, acceptarea a fost intermediată. Un membru al reţelei a oferit într-un forum de bitcoineri zece mii de monede pentru o pizza, un alt membru al comunităţii a acceptat provocarea, plătind cu bani reali pizza primului şi acceptând moneda virtuală în schimb. Şi astfel, moneda virtuală a părăsit tărâmul virtual şi a început să prindă rădăcini în lumea reală. La scurt timp au apărut burse online, case de schimb şi afaceri bănoase.

    La început, natura anonimă a tranzacţiilor Bitcoin i-a atras mai ales pe cei care doreau să profite de anonimatul oferit de reţea, pentru scopuri nu tocmai curate. Site-ul Silk Road, în fapt un marketplace pentru trafic de droguri, prostituţie şi chiar asasinate plătite, a fost una dintre primele aplicaţii care au acceptat plăţile cu Bitcoin. Site-ul a fost repede blocat de autorităţi, însă viabilitatea monedei virtuale a devenit şi a rămas vizibilă. Prima bursă online de Bitcoins Mt.Gox, care oferea celor interesaţi posibilitatea să cumpere şi să vândă Bitcoin contra bani reali, a apărut în 2010 şi a ajuns să gestioneze la mijlocul lui 2011 aproape 80% din toate tranzacţiile de vânzare-cumpărare cu moneda virtuală. Problemele de securitate au dus la căderea acestei burse în 2013, însă în acel moment „economia Bitcoin“ era deja mult mai solidă şi atrăsese atenţia multor profesionişti ai lumii financiare.

    Criza euro a avut şi ea un cuvânt de spus în evoluţia Bitcoin. Când Ciprul a anunţat, în martie 2013, îngheţarea depozitelor (de teama unei panici bancare) şi confiscarea a zece procente din valoarea lor, mulţi deponenţi au văzut Bitcoin, o monedă necontrolată de nicio bancă centrală, drept soluţia pentru evitarea a astfel de abuzuri. Bitcoin a crescut ameţitor în valoare, depăşind la momentul de vârf valoarea de 1.100 dolari per unitate. O monedă desigur prea volatilă pentru a fi monedă de refugiu. Însă o monedă ce a depăşit stadiul de loc de joacă al anarhiştilor şi tocilarilor, transformându-se în ceva mult mai serios.

    Satoshi Nakamoto s-a implicat activ în dezvoltarea softului şi în creşterea reţelei până spre începutul lui 2011, moment în care a predat fără prea multă pompă frâiele comunităţii altor dezvoltatori şi s-a retras pentru a se ocupa de alte idei „mai complexe“. Nimeni nu i-a cunoscut identitatea reală; toată lumea, inclusiv colaboratorii cei mai apropiaţi, au venit în contact cu el doar prin intermediul scrierilor sale, al codului aplicaţiei şi al forumului pe care l-a moderat până la sfârşitul lui 2010. Dispariţia sa subită şi definitivă a fost şi a rămas unul dintre marile mituri fondatoare ale reţelei Bitcoin. Mitul Genezei, în variantă criptografică.

    De fapt, atât de bine a fost păstrat secretul identităţii reale a lui Nakamoto, încât nu se ştie nici măcar dacă Satoshi Nakamoto a fost într‑adevăr un individ sau un nume generic pentru un grup de persoane.

    Asta nu înseamnă că nu s-a încercat descifrarea acestui mister. S-au făcut analize lingvistice pe textele publicate de el. Au fost analizate datele şi orele la care şi-a făcut de obicei intervenţiile pe forum, pentru a-l plasa într-un fus orar sau în altul. Au fost suspectaţi, pe rând, diverşi membri mai cunoscuţi ai comunităţii Cypherpunks sau ai comunităţii de experţi în criptografie. Au fost bănuiţi de a fi creat moneda virtuală, pe rând, un student irlandez, un IT-ist finlandez, un inginer rus emigrat în Statele Unite sau doi ingineri germani ce au creat brevete în criptografie în perioada din jurul creării Bitcoin. Cel mai spectaculos eşec al căutărilor a fost cazul lui Dorian Satoshi Nakamoto, un inginer de origine japoneză, rezident în Los Angeles, relativ modest, care, în afară de asemănarea de nume, a dovedit că nu are nimic în comun cu creatorul Bitcoin.

    Toate aceste căutări jurnalistice au adâncit misterul şi au fost nefructuoase. Până pe 2 mai 2016, când dr. Craig Wright şi-a făcut anunţul cu iz existenţialist (şi uşor mizantrop) pe BBC, The Economist şi GQ Magazine: „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun Premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo medalie Turing, dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic“.

    În primul rând, este Craig Wright adevăratul Satoshi Nakamoto? Formaţia sa academică pare să îi susţină pretenţia: cu un master în drept, unul în statistică, unul în informatică, un doctorat în teologie şi unul în programare, Craig Wright este fie o minte strălucită, fie un impostor de mare clasă. Membrii comunităţii Bitcoin par să fie convinşi că este cine pretinde, BBC şi The Economist spun că dovezile prezentate sunt parţiale şi nu îl leagă în mod indubitabil de evenimentele de la începuturile Bitcoin.

    În al doilea rând, de ce conteză acest anunţ? Aşa cum lui Craig Wright nu îi pasă dacă este crezut, ar trebui să ne pese cine a creat Bitcoin? De ce să nu îi fie respectat dreptul la intimitate, dacă ţine aşa de mult la el?

    Dacă dr. Craig Wright este cine pretinde că este, transparenţa va ajuta la evoluţia monedei criptografice, care se va debarasa astfel de originile obscure. Nu lipsesc scenariile care văd în Bitcoin o creaţie a CIA, a FMI sau a altor grupări cu intenţii opace. Cu o origine clară şi o evoluţie explicabilă, legitimitatea Bitcoin va creşte, iar întrebările despre evoluţia ei viitoare îşi vor găsi poate o cale mai uşoară spre un dialog mai structurat şi mai academic.

    Satoshi Nakamoto este presupusul posesor al unui sold de un milion de Bitcoin, ceea ce reprezintă cam 6% din totalul de masă monetară existentă în piaţă în acest moment. O sumă suficient de mare pentru a exercita o influenţă semnificativă asupra valorii ei, la un moment dat.

    Mai puţină impredictibilitate în evoluţia monedei poate ajuta la adoptarea ei pe scară largă. Oricum ar fi, publicitatea va creşte notorietatea fenomenului Bitcoin, moneda va evolua şi se va maturiza şi vor apărea şi alte aplicaţii ale tehnologiei Blockchain.

    Istoria Bitcoin se construieşte chiar în aceste zile, suntem departe de sfârşitul poveştii. Finalul acestei aventuri poate însemna crearea un sistem de plăţi mai ieftin, mai rapid şi mai accesibil. De existenţa unui astfel de sistem de plăţi poate depinde bunăstarea unei mari părţi a populaţiei globului, acea populaţie tradiţional ignorată de băncile tradiţionale.

    Să ne bucurăm, aşadar, pentru orice efort care ne aduce mai aproape de acest obiectiv.

  • Este antreprenor LA DOAR 15 ANI: a reinventat un produs care l-ar putea transforma în milionar

    Unele dintre cele mai profitabile afaceri sunt fondate pe baza reinventării unor produse sau servicii existente deja. Hart Maine, un puşti de 15 ani din Marysville, Ohio face acest lucru şi are deja succes. ManCans, afacerea sa, are ca obiect de activitate producţia de lumânări cu arome speciale destinate bărbaţilor.

    Start-up-ul lui aduce, în medie, 300 de comenzi pe săptămână. La început, preţul pentru o lumânare era de cinci dolari, iar odată cu extinderea companiei, preţul a crescut până la 9,5 dolari.

    “A început ca o glumă”, povesteşte Main despre originile afacerii sale. În toamna anului trecut, sora sa în vârstă de 14 ani, vindea lumânări pentru a strânge bani pentru şcoală. Main nu era foarte încântat de parfumul răspândit de lumânările surorii sale şi i-a spus că ar trebui să existe lumânări speciale pentru bărbaţii care nu îşi doresc neapărat să miroasă a săpun de lavandă. A trezit astfel interesul mamei sale care l-a încurajat să încerce să facă lumânări cu arome masculine.

    Şi-a construit astfel businessul, iar odată ce povestea sa a fost preluată de presa locală, comenzile au crescut. Chiar dacă vârsta lui Main a stârnit curiozitatea presei, aromele unice ale lumânărilor sale atrag clienţii: pizza în stil New York, plăcinta bunicii, rumeguş, foc de tabără, mănuşă de baseball nouă şi suncă.

    Iniţial, Main plănuia să vândă şi alte sortimente de lumânări, cu miros de bani şi noroi, dar, la fel ca orice alt bun antreprenor, a realizat că se extindea prea rapid şi ar trebui să se concentreze pe aromele deja create. Chiar dacă este o afacere cu scopuri comerciale, ManCans are şi o ramură caritabilă: îşi face lumânările în conserve de supă, prin urmare cumpără supa şi o donează bucătăriilor locale. Foloseşte apoi conservele goale pentru a face lumânările în propria bucătărie împreună cu mama sa.

    “Căutăm acum un spaţiu de închiriat pentru a face lumânările, la nivelul la care a ajuns acum afacerea, este prea mult pentru bucătăria noastră”, spune Main. Antreprenorul împlineşte 14 ani în iulie şi spune că se vede lucrând la propria afacere  şi nu îşi imaginează o carieră de avocat: “Îmi place că am controlul asupra lucrurilor şi pot să văd mereu care este mersul acestora”, spune tânărul antreprenor.

  • Această tânără a început să vândă haine vechi în urmă cu zece ani. Astăzi are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Sophia Amoruso este fondatoarea şi CEO-ul Nasty Gal, un retailer din domeniul fashion-ului online care a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari şi la mai mult de 350 de angajaţi în doar opt ani. 

    Antreprenoarea a pus bazele afacerii când avea 22 de ani şi căuta o modalitate prin care să îşi plătească chiria. « Există diferite tipuri de antreprenori : cei care încep o afacere pentru că sunt educaţi în această direcţie, dar şi cei care încep o afacere pentru că este singura lor variantă de supravieţuire. Cu siguranţă eu fac parte din a doua categorie », explică Amoruso motivele pentru care a ales să fie antreprenoare într-un interviu acordat Business Insider.  

    Nasty Gal are în prezent mai mult de 550.000 de clienţi din peste 60 de ţări. Site-ul a fost fondat de Sophia Amoruso în 2006, când a  lansat din San Francisco un magazin online, parte a eBay, axat pe vânzarea obiectelor vechi de îmbrăcăminte. Numele magazinului online, Nasty Gal Vintage, a fost inspirat de Betty Davis, fosta soţie a lui Miles Davis, sursa de inspiraţie a stilului hainelor de pe site. Amoruso vindea haine vechi pe care le găsea în magazine second hand, un exemplu în acest sens fiind o jachetă Chanel pe care a cumpărat-o cu opt dolari şi a vândut-o cu mai mult de 1.000 de dolari.

    Antreprenoarea s-a folosit mai întâi de MySpace pentru a discuta cu fanii ei şi a ajuns astfel ca până în 2007 să construiască o comunitate de 60.000 de prieteni pe această platformă. În iunie 2008, a mutat Nasty Gal Vintage de pe eBay pe propria platformă, nastygal.com. În 2010, Amoruso a mutat sediul companiei în Los Angeles, iar până în 2012, a ajuns deja la 110 angajaţi şi venituri de 24 de milioane de dolari.

    Potrivit ei, unul dintre secretele reuşitei a fost faptul că ce primeau clienţii prin poştă, era identic cu ce vedeau pe site.« Îmi cunoşteam clienţii şi ştiam ce le place pentru că eu eram clientul meu. În loc să dictez ce ar trebui să cumpere şi să poarte, am ales să îi ascult în schimb. », explică ea.

    Un alt avantaj a fost faptul că a înţeţes cum poate profita de social media: “le-am oferit  ceva pentru share în fiecare zi, fie că a fost vorba despre un citat, o piesă vintage, o poză “din culise”. Dacă în alte companii, există o persoană care se ocupă de conturile de Twitter şi Facebook, eu îmi fac timp să citesc fiecare comentariu al fanilor”, spune Amoruso. Unul dintre avantajele reuşitei în afacerea sa a fost cu siguranţă şi aspectul său fizic. În octombrie 2012, Business Insider a numit-o pe Sophia Amoruso drept unul dintre cei mai sexy CEO în viaţă.

     

     

     

     

  • O fetiţă de 12 ani a pus bazele unei afaceri profitabile şi le dă şi altora lecţii de business

    Cunoscută drept “Cea mai tânără antreprenoare din Detroit”, Asia Newson este cofondatoarea şi CEO-ul companiei Super Business Girl. În vârstă de 12 ani, fetiţa a pus bazele unei afaceri cu lumânări pe care le vinde clienţilor pe care îi întâlneşte pe străzile din Detroit.

    Newson a început afacerea când avea cinci ani şi a evoluat spre punctul de a vinde produsele online pe site-ul superbusinessgirl.com, suplimentând astfel vânzarea directă. Potrivit celor care au avut şansa să îi fie potenţiali clienţi, strategia ei se bazează pe puterea sa de a ajunge la inimile oamenilor, potrivit ABC News.

    Un reporter ABC News a spus despre ea că are puterea “să vândă praf în deşert”, în timp ce o altă persoană citată de ABC News a caracterizat-o ca fiind neînfricată. Flerul său de business şi talentul nativ de marketing sunt punctele forte ale fetiţei de 11 ani. Ea a reuşit să câştige admiraţia propriterului echipei NBA, Dan Gilbert, cât şi susţinerea financiară a fondatorilor Bamboo Detroit ce i-au oferit spaţiul în care să îşi vândă produsele şi o conexiune la internet gratuită, astfel încât să îşi conducă afacerea mai eficient. De asemenea, echipa Bamboo Detroit îi oferă gratuit sfaturi despre cum să îşi îmbunătăţească afacerea.

    Chiar dacă a fost în centrul atenţiei presei americane, cu interviuri acordate ABC News 2020, Ellen şi Tedx Talk, ea a continuat să bată străzile pentru a face ceea ce ştie mai bine: vânzări directe. De asemenea, în timp ce alţii se mulţumesc cu îmbunătăţirea propriei afaceri, Newson antrenează şi alţi copii pentru a fi antreprenori, sfătuindu-i să îşi exploateze la maximum potenţialul, potrivit Financial Juneteenth. De fapt, Newson visează să deschisă şcoli în toată lumea, unde tinerii vulnerabili să fie învăţaţi lecţiile de bază ale antreprenoriatului. Îşi doreşte totodată să îşi extindă afacerea într-un lanţ de magazine pentru produsele sale.

    “Detroit este un loc minunat. Chiar dacă au existat multe ştiri negative despre acesta. Am reuşit chiar să trecem prin faliment”, a declarat Newson. “Detroit este în continuare un loc bun pentru a începe o afacere. Avem oameni minunaţi care încurajează iniţiativele de acest tip. Până la urmă, îmi vând lumânările aici şi câştig bine”.

    Tatăl fetiţei, Michael Newson, este atât partenerul ei, cât şi mentorul fetiţei şi o însoţeşte în timp ce îşi face prezentările de vânzări oamenilor de pe trotuare, din pieţe, din oraşe sau din suburbii. Potrivit ABC News, profitul pe care îl câştigă din vânzarea lumânărilor este donat în scopuri caritabile.

     

  • În căutarea unicornului: va ajunge o companie românească să se bată de la egal la egal cu Uber?

    Un unicorn este un animal fantastic care în lumea tehnologiei a devenit simbolul excepţionalităţii unor companii care au ajuns să valoreze mai mult de un miliard de dolari. Cine nu a auzit de Uber sau de Airbnb sau de Snapchat sau de Xiaomi? România se mândeşte cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă. Când ar putea apărea primul unicorn românesc?

    Poate că nu am fi pornit la vânătoare de unicorni dacă un bun prieten şi colaborator important al Business Magazin, Bogdan Cioc, nu mi-ar fi trimis un lung mail undeva la începutul lunii martie. În acel mesaj Bogdan îmi propunea un proiect interesant, crearea unei Akademii Olympia a industriei software româneşti, o instituţie asemănătoare cu „Akademie Olympia“, grupul de discuţii care la începutul secolului trecut se aduna în casa lui Albert Einstein din Berna.

    Grupul era format dintr-un român, Maurice Solovine, student la filosofie şi matematică, care a devenit bun prieten cu Einstein; lor li s-a alăturat Conrad Habicht, student în matematică. Menirea grupului era să rezolve probleme de fizică şi de filosofie într-un mod care să le dea lor satisfacţie. Judecând după asprimea cu care Maurice a fost certat când a ratat una dintre întrunirile regulate ale Akademiei pentru că mersese la operă, cei trei luau foarte în serios acest grup de studiu. Olympia a avut un rol extraordinar în devenirea lui Einstein ca om de ştiinţă, iar corespondenţa sa cu Maurice Solovine a continuat până târziu, în anii ’50. „Industria software românească ar avea nevoie de o Akademie Olympia a sa. Un grup bazat pe generozitate, schimb profund de idei şi respectul reciproc al membrilor. Un grup care să aibă ca obiective foarte clare crearea de produse noi, conceperea de idei inovative şi viabile şi de planuri de afaceri realiste pentru implementarea lor“, mi-a scris Bogdan şi i-am dat dreptate.

    La sfârşitul lunii martie tot el a avut ideea unui mesaj puternic, „Akademie Olympia – În căutarea primului unicorn românesc“, şi am zis că da, o să încercăm să facem aşa ceva.

    Nu că nu ar fi destule instituţii şi asociaţii care să-i înveţe pe tineri cum să pornească şi să crească şi să gândească afaceri, nu că nu ar exista suficiente exemple care să-i motiveze pe oameni, nu că nu ar exista destule situri care să asigure infrastructură şi idei şi cunoştinţe; dar aici vorbim de o ţintă reală, tangibilă, simplă, ambiţioasă: să facem o companie românească de tehnologie care să ajungă la o valoare de piaţă de un miliard de dolari. Există companii româneşti care au şanse la aşa ceva?

    „Da, orice companie, odată ce s-a născut, este setată pe acest drum. Dacă nu ai pornit, ca antreprenor, la drum cu ideea asta, mai bine te laşi“, răspunde simplu Radu Georgescu, partener fondator GECAD Group şi antreprenor în serie, omul pe care mulţi dintre interlocutorii mei l-au văzut drept un crescător de unicorn (în paranteză fie spus, are „pe birou“ opt astfel de companii). „Riscurile sunt mari, ca antreprenor, dar şi recompensele trebuie să fie pe măsură, aşa că este bine să aspiri să devii unicorn. Cred că starea de fapt este să fii unicorn. Ce se întâmplă mai târziu? Începi să tai. Nu este fenomenul invers, nu eşti la început nimic şi începi apoi să creşti. Companiile se nasc setate să fie unicorni“, spune Radu Georgescu.

    Florin Talpeş, fondatorul Bitdefender, aflată şi ea pe lista potenţialilor unicorni, avansează chiar şi o dată: „2018 este anul în care va apărea primul unicorn românesc“, spune antreprenorul, referindu-se, desigur, chiar la compania sa. Florin Talpeş spune că important este că pentru a ajunge în stratosfera investiţiilor o companie trebuie să propună tehnologii disruptive, şi aceasta este şi strategia sa.

    Marius Ghenea, om de afaceri şi business angel, adaugă pe listă Vector, compania fondată de Andrei Pitiş, care produce ceasul inteligent Vector Watch, dar şi retailerul eMAG, „o companie din zona de tehnologie pură şi un challenger global, cealaltă o companie tech-enabled şi un lider regional de piaţă în sud-estul Europei“.

    Alexandra Roată, managing partner la Softlead, platformă de promovare a produselor software româneşti, o iniţiativă care pe alte meleaguri ar fi însemnat un unicorn în sine, adaugă pe lista potenţialelor companii de un miliard producătorul de tehnologie medicală Axosuits, producătorul de jocuri MavenHut, creaţie românească stabilită în Irlanda, pe LiveRail, companie care îi are printre fondatori pe Andrei Dunca şi Sergiu Biriş, cumpărată de Facebook în cadrul unei tranzacţii cu o valoare estimată la 400 – 500 de milioane de dolari, CodaFootprint, o soluţie software care asigură securitatea altor soluţii software, Bitdefender Box a lui Florin Talpeş şi Grobyk, creaţia a trei tineri români, o platformă care ajută echipele să creeze o bază comună de cunoştinţe.

    CUM ADICĂ UNICORN?

    Unicornul este, dincolo de latura fantastică a definiţiei, o companie cu precădere din domeniul tehnologic care ajunge la o valoare de piaţă de un miliard de dolari. În Canada aceste companii se numesc narvali, iar în piaţă au apărut şi abordări de genul decacorni, adică cele 21 de start-up-uri care au ajuns la 10 miliarde de dolari sau hectocorni, companii care au ajuns la 100 de miliarde de dolari.

    Clubul unicornilor se aglomerează:

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 9 mai 2016

    COVER STORY: În căutarea primului unicorn românesc

    Un unicorn este un animal fantastic care în lumea tehnologiei a devenit simbolul excepţionalităţii unor companii care au ajuns să valoreze mai multe de un miliard de dolari. Cine nu a auzit de Uber sau de Airbnb sau de Snapchat sau de Xiaomi? România se mândreşte cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă. Când ar putea apărea primul unicorn românesc?

    ENERGIE: Drumul mătăsii începe cu Rompetrol
     
     

    INTERNAŢIONAL: Cum este viaţa în închisoarea bancherilor

    AUTO: Secretul creşterii cu doi digiţi la BMW
     

    INTERNAŢIONAL: Omul care nu vrea niciun ban, deşi a creat Bitcoin

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • (P) Alegerea pe care ar trebui să o facă orice antreprenor cu fler în afaceri

    Dacă n-ai şti să profiţi de oportunităţi atunci când apar, probabil că nu ai avea o afacere a ta. Acum eşti însă în faţa unei oferte care îţi aduce mai mulţi clienţi fără să te oblige la investiţii sau sau să iei decizii complicate. De ce ai mai sta pe gânduri, când primeşti din prima cel mai mic comision de pe piaţă, instalare gratuită şi asistenţă permanentă pentru terminalul tău POS?

    De obicei, să faci afaceri înseamnă să iei decizii bune, la momentul potrivit. Noi, la OTP Bank, lucrăm cu antreprenori, încă de la înfiinţare şi înţelegem că au nevoie de soluţii rapide, care aduc profit imediat.De aceea, am creat OTP POS, un serviciu atât de avantajos pentru antreprenorii mari şi mici încât nu cere deliberări sau procese de decizie complicate. Să-ţi explicăm de ce.

    Ce este OTP POS?

    OTP POS este serviciul oferit de OTP Bank prin care clienţii tăi vor putea face  plăţi cu cardul pentru produsele sau serviciile cumpărate.

    Cui i se potriveşte?

    Practic, oricărei afaceri care are o casă de marcat şi care, de obicei, încasează banii în numerar. Vorbim despre chioşcuri şi magazine de cartier, ateliere de reparaţii, cafenele, librării, supermarketuri şi altele.

    Cum se taxează folosirea servciului OTP POS?

    OTP Bank are cel mai mic comision de pe piaţă la tranzacţiile cu cardul. De fiecare dată când un client achită cu cardul, banca reţine doar 0,35% din valoarea tranzacţiei. Practic, aproape nimic!

    Ce presupune OTP POS?

    În primul rând, primeşti un terminal de plată Point of Sale (POS) pentru carduri. Terminalul POS are un cont bancar asociat în care sunt primite toate tranzacţiile efectuate cu cardul şi care se află la dispoziţia completă a antreprenorului.

    Ce beneficii îmi aduce OTP POS?

    În primul rând, mai mulţi clienţi. Plata cu cardul atrage o categorie mai tânără şi mai dinamică de clienţi, în general oameni cu o putere mai mare de cumpărare. În plus, plata prin POS e mai rapidă decât achitarea prin numerar, ceea ce înseamnă că vei reduce timpul de aşteptare. Iar fără aşteptare, n-ai parte de cozi la tine în magazin.

    Oferta specială OTP POS, până pe 30 iunie

    Dacă te grăbeşti, poţi beneficia de oferta OTP POS:

    • 0,35 % comision procesare tranzacţii;
    • Pachetul OTP POS din segmentul e-commerce GRATUIT, timp de 3 luni;
    • Instalare gratuită a terminalului POS.

    APLICĂ AICI ŞI OBŢINE CEL MAI MIC COMISION DE PE PIAŢĂ!

     

    Ce alte avantaje primeşti?

    • Administrare GRATUITĂ a contului curent;
    • 10 tranzacţii GRATUITE / lună pentru plăţile interbancare în lei prin Internet Banking şi Mobile Banking;
    • ZERO comision la ordinele de plată intrabancare plătite prin Internet Banking.