OMV va rămâne “în mod cert” în Austria, Germania, România şi Turcia, dar analizează vânzarea activelor din Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Bosnia-Herţegovina şi Italia. Informaţiile au la bază strategia grupului OMV, dar şi declaraţii ale directorului general al OMV, Gerhard Roiss. Fondurile obţinute de OMV ar urma să fie folosite pentru investiţii în domeniul gazelor naturale, considerat mai profitabil decât rafinăriile şi benzinăriile. Valoarea reţelei de benzinării a OMV în Cehia este estimată la 4 miliarde de coroane (160,6 milioane de euro). OMV a prezentat în septembrie elemente din noua strategie a grupului până în 2021. Obiectivele grupului sunt renunţartea la active de un miliard de euro din partea de rafinare şi marketing şi concentrarea pe producţia de hidrocarburi şi energie electrică.
Tag: vanzare
-
Petrom neagă posibila vânzare a 139 de benzinării către NIS, dar “evaluează în mod constant reţeaua în vederea optimizării”
Petrom a precizat însă că evaluează în mod constant performanţa benzinăriilor din reţeaua proprie în vederea optimizării acesteia. Declaraţiile Petrom vin în contextul în care în ediţia de ieri ZF a publicat un material în care mai multe surse din piaţă susţin că producătorul de petrol şi gaze analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga reţea de distribuţie a carburanţilor controlată de companie. Potrivit acestor surse, Petrom ar fi chiar într-un proces de due diligence cu sârbii de la NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom, dar nu se ştie dacă acest proces va rezulta şi într-o tranzacţie concretă. Informaţiile au venit în contextul în care săptămâna trecută noul şef al OMV Gerhard Roiss a declarat că strategia până în 2014 prevede ca grupul petrolier austriac să renunţe la active în valoare de un miliard de euro din segmentul de rafinare şi marketing. Roiss nu a precizat însă în ce ţări urmează să se facă aceste restructurări, spunând doar că investiţiile în rafinăria Petrobrazi, singura unitate din portofoliul Petrom care mai funcţionează după închiderea Arpechim, vor continua şi că firma vrea să-şi păstreze poziţia de lider pe piaţa locală a carburanţilor.
-
Grecia ar trebui să-şi vândă toate activele publice pentru 125 miliarde euro
Planul, numit “Eureca” a fost realizat de consultanţi foarte influenţi în guvernul cancelarului Angela Merkel, conduşi de directorul general al companiei Roland Berger, Martin Wittig, potrivit cotidianului La Tribune. Propunerea include şase faze. În prima etapă, Grecia ar trebui să includă într-o structură comună toate activele publice (bănci, imobiliare, telecom, porturi, et.c.), asemănătoare agenţiei Treuhandanstalt, înfiinţată în 1990 pentru a privatiza 8.500 de companii publice din Germania de Est. Activele sunt estimate la 125 miliarde de euro, sumă calculată în funcţie de valoarea unor proprietăţi scoase deja la privatizare de guvernul de la Atena. Al doilea pas prevede ca o instituţie europeană, finanţată de state, să cumpere fondul înfiinţat de Grecia. Instituţia europeană respectivă ar trebui să privatizeze activele, cu termen limită în 2025.
-
Toyota Corolla, VW Golf şi Beetle – cele mai vândute maşini din toate timpurile
Ajuns la a zecea generaţie, modelul Toyota Corolla este maşina cu cele mai mari vânzări din toate timpurile . De la lansare, în anul 1966, şi până în luna octombrie 2010, constructorul japonez a vândut peste 36 de milioane de automobile Corolla la nivel mondial. Reprezentanţii Toyota spun că în ultimii 40 de ani, la fiecare 40 de secunde este vândut un model Corolla. În prezent, maşina din clasa compactă este produsă în uzinele Toyota din 15 ţări. Din 1974 până la mijlocul anului trecut, Volkswagen a vândut mai mult de 27 de milioane unităţi Golf, ceea ce face ca modelul german, aflat la a şasea generaţie, să se claseze pe locul secund în topul celor mai vândute maşini. Modelul de familie, cunoscut în Statele Unite, Canada şi Mexic şi cu denumirile Rabbit şi Caraibe, a concurat cu fiecare npuă generaţie la competiţia europeană “Car of the Year”, iar în 1992 a câştigat trofeul.
-
Şeful Autovit propune interzicerea afişelor de vânzare pe maşini, în parcări
Răgălie deţine şi funcţia de director al Autovit SA, compania ce deţine cel mai mare târg auto din Europa de Est.
Autovit SA a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,2 mil. euro şi un profit net de 1,1 mil. euro, având o marjă de profit de 34%, fiind printre cele mai profitabile companii de pe piaţa locală.
Mai mult pe www.zf.ro.
-
Preţul cu care Sberbank cumpără afacerile din Est ale Volksbank: 585 mil. euro
“Acordul a fost semnat. Acum trebuie aprobat de acţionarii Volksbank International”, a declarat sursa respectivă.
La 26 august, Bloomberg relata că preţul final este de 590 de milioane de euro, citând tot surse apropiate tranzacţiei.
La jumătatea lunii iulie, grupul austriac a încheiat cu Sberbank acordul de vânzare a Volksbank International, tranzactie care nu include şi Volksbank România. La acea vreme, agenţia Reuters estima că preţul ar fi de 590 de milioane de euro pentru pachetul de 51% scos la vânzare de austrieci, inferior sumei de 700-750 milioane de euro de care se vorbea în iunie, cu precizarea însă ca era vorba de un acord preliminar şi că suma finală poate fi modificată. Surse apropiate de unul dintre consultanţii Sberbank în tranzacţie (JP Morgan Chase şi Societe Generale) au declarat atunci pentru Kommersant că ar fi vorba de o sumă cuprinsă între 670 şi 760 de milioane de euro.
Între timp însă, inclusiv ca urmare a rezultatelor testului european de soliditate financiară, derulat la 91 de bănci din UE şi pe care Volksbanken nu l-a trecut, preţul acţiunilor a scăzut, astfel încât Sberbank a putut negocia termeni mai favorabili de preţ. Din 15 iulie şi până la 26 august, acţiunile Volksbanken s-au ieftinit cu 22%.
Vezi aici rezultatele testului european de soliditate financiară
Austriecii au scos la vânzare VBI în decembrie 2010, spre a rambursa statului ajutorul de 1 miliard de euro primit în 2009 şi pentru a scăpa de activele cu grad redus de performanţă. OVAG spera să obţină însa pentru VBI cel puţin 1,5 miliarde de euro. OVAG vrea ca vânzările de active să-i permită să plătească statului austriac o tranşă de 300 de milioane de euro în 2014 şi încă una de 400 de milioane până în 2018.
Oesterreichische Volksbanken (OVAG) deţine 51% din Volksbank International (VBI), restul de acţiuni fiind împărţite între DZ Bank şi WGZ Bank din Germania şi Banque Populaire Caisse d’Epargne din Franţa.
La sfârşitul primului trimestru, activele VBI erau de 13,7 miliarde de euro, din care 4,7 miliarde aferente Volksbank România, care nu este inclusă în tranzacţia cu Sberbank, dar pe care grupul austriac intenţionează s-o vândă după ce va vinde ruşilor restul afacerilor din Est.
-
Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom
Decizia a fost luată printr-o hotărâre de aprobare a Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale Transporturi Aeriene Române “Tarom SA”. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost mandatat să ia măsurile necesare pentru implementarea strategiei şi vânzarea pachetului de acţiuni printr-o ofertă publică secundară iniţială (IPO) la Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit biroului de presă al Executivului, decizia privind momentul vânzării pachetului de acţiuni va fi luată de Guvern.
-
Avem productie record de legume, dar importam. De ce la noi in tara rosiile au ajuns sa se vanda la bax
Ei spun ca vina este impartita, pe de o parte apartine
autoritatilor, care nu ii sprijina suficient, pe de alta parte
producatorilor, care nu reusesc sa se asocieze.
“Importurile ne sufoca, inclusiv cand vine vorba sa livram pentru
supermarketuri. Avem contract cu supermarketurile. Noi le-am spus
ca pretul rosiilor este de 0,85 lei pe kilogram plus TVA, insa ei
ne-au transmis ca au rosii din Turcia la un pret mai mic”, a
declarat pentru gandul Mircea Croitoru, vicepresedintele Asociatiei
Nationale Profesionale Legume-Fructe si directorul executiv al
Societatii Agricole “Legume-Fructe” Matca (judetul Galati), una
dintre cele mai mari zone legumicole din Romania.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro -
Bursa trebuie sa digere esecul ofertei Petrom
Bursa de la Bucuresti a inchis sesiunea de vineri cu un avans de
0,56%, intr-o piata in care jucatorii au tranzactionat actiuni de
42,65 milioane lei, cu mult peste rulajul de joi, din care peste
60% au fost titluri Fondul Proprietatea. Evolutia indicelui BET-NG
a fost influentata de scaderea cu 1,9% a actiunilor OMV Petrom
(SNP), dupa anuntarea esecului ofertei de vanzare. Ulterior,
titlurile au fost oprite de la tranzactionare. “Nu cred ca pretul a
fost problema, sa nu uitam ca Petrom s-a tranzactionat si la 0,44
lei anul acesta. Cred ca modul in care a fost scos la vanzare acest
pachet a fost gandit gresit din partea statului. Trebuia sa accepte
consultanti dispusi sa garanteze un pret minim de executie si sa
incheie un contract bazat pe comision de succes”, a declarat
Grigore Chis, directorul ge¬neral al SSIF Broker. El a adaugat ca
esecul ofertei nu este un semnal pozitiv pentru piata si nici un
motiv de bucurie. -
Boc: Romania nu este disperata sa vanda actiunile la Petrom la orice pret si in orice conditii
El a precizat ca nu cunoaste rezultatul ofertei publice pentru
actiunile Petrom si ca asteapta concluziile comisiei de
privatizare. “Asteptam rezultatul comisiei de privatizare, dar
Romana nu este disperata in momentul de fata sa vanda la orice pret
si oricum. Am stabilit un pret minim, vedem care este situatia.
Avantajul tarii este insa ca nu avem o situatie disperata astfel
incat sa vindem la orice pret si in orice conditii”, a spus Boc.
Intrebat daca oferta va fi amanata in cazul in care subscriptia
este sub 80%, seful Guvernului a evitat un raspuns, spunand doar ca
asteapta rezultatul comsiei. Vanzarea unui pachet de aproximativ
10% face parte din intelegerile convenite de autoritatile romane cu
FMI si Comisia Europeana.