Tag: marea britanie

  • Regatul Unit, pe drumul către anul de graţie 1948

    În acelaşi timp, şomajul a scăzut sub 7%, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani – 6,9%. Economia britanică este aşteptată de  cei mai mulţi analişti să crească în acest an cu 2,9%, peste estimarea oficială de 2,7%, care ia în calcul însă necesitatea unor noi tăieri de cheltuieli bugetare.

    În opinia guvernului, eforturile de austeritate sunt doar la jumătatea programului şi va mai dura câţiva ani până ce îşi vor atinge ţinta – tăierea consumului public de bunuri şi servicii până ce va atinge cea mai mică pondere în PIB din 1948 încoace.

  • Londra şi Washingtonul pregătesc noi sancţiuni împotriva Moscovei

     Cei doi lideri au discutat la telefon despre acordul privind detensionarea situaţiei din Ucraina, încheiat la Geneva, apreciind că acesta este “un pas pozitiv”, dar au subliniat că prevederile acordului trebuie să fie puse în aplicare “rapid”.

    “Premierul (britanic) şi preşedintele (american) au convenit, de asemenea, că Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să continue pregătirea unor eventuale sancţiuni suplimentare, pentru a fi pregătite să reacţioneze rapid, dacă acordul nu va fi aplicat”, a anunţat Biroul premierului David Cameron, într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “The Arousal”, îngheţata care conţine Viagra şi are gust de şampanie

    Sortimentul de îngheţată, numit “the arousal”, conţine 25 mg de Viagra şi o cantitate mică de şampanie, relatează Fox News. Charlie Harry Francis, creatorul reţetei, susţine că “introducerea cantităţii de Viagra a fost uşoară, partea complicată fiind să îi dăm gustul de şampanie.”

    Ideea a venit din partea unui client, care a cerut această combinaţie bizară pentru o petrecere. Francis nu a putut dezvălui numele clientului deoarece semnase un acord de confidenţialitate, dar a spus că acesta a fost extrem de mulţumit de rezultat.

    Producătorul de îngheţată mai are o serie de arome ciudate, precum mojito cu mure sau dulciuri cu gust de hrean.

  • Aston Martin atacă piaţa SUA cu un model exclusiv, al cărui preţ porneşte de la sub 100.000 dolari – FOTO

     Compania va lansa o variantă GT a modelului V8 Vantage, cu preţuri de la 99.900 dolari, şi o ediţie “carbon” a DB9, de la 199.995 dolari, potrivit Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile locuinţelor au scăpat de sub control la Londra

     Institutul naţionat de statistică din Marea Britanie a anunţat marţi că preţurile de consum erau la finele lunii martie cu 1,6% mai ridicate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, inflaţia încetinind de la 1,7% în februarie, potrivit Bloomberg.

    Inflaţia din Marea Britanie a coborât astfel la cel mai redus nivel din octombrie 2009 şi se menţine de trei luni consecutive sub ţinta Băncii Angliei, de 2%. Instituţia menţine dobâda de politică monetară la minimul istoric de 0,5%.

    Între timp, creşterile salariale au început să depăşească rata inflaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Londra vrea înăsprirea sancţiunilor vizând Rusia după escaladarea situaţiei în Ucraina

     Hague vrea să încerce să-i convingă pe omologii săi europeni, reuniţi la Luxemburg, că “sancţiuni consolidate” trebuie “să fie răspunsul” faţă de atitudinea Rusiei, deoarece “nu există nicio îndoială”, în opinia sa, că tulburările din estul Ucrainei au fost “planificate” de către Moscova.

    “Ceea ce s-a întâmplat în ultimele 48 de ore este în mod clar o nouă escaladare a crizei din Ucraina, iar ea este foarte priculoasă (…). Nu există nicio îndoială că a fost planificată şi organizată de către Rusia (…), deoarece forţele implicate acţionează exact cum au procedat forţele ruse în Crimeea”, a declarat ministrul britanic la sosirea la reuniune.

    “Negările Rusiei n-au nici cea mai mică credibilitate”, în opinia sa.

    Miniştrii europeni urmează să discute despre răspunsul faţă de agravarea crizei în estul Ucrainei, unde insurgenţi proruşi înfruntă Guvernul de la Kiev în mai multe oraşe, ca Slaviansk.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră la nivel mondial: cercetătorii britanici au regenerat un organ aflat în interiorul unui organism viu

    Ei au reuşit să reconstruiască într-un şoarece viu timusul, un organ aflat în faţa inimii, prin reactivarea unui mecanism natural care se închide odată cu creşterea în vârstă, relatează Business Insider. “Acţionând asupra unei singure proteine, am reuşit să inversăm procesul de îmbătrânire aproape complet”, a declarat Clare Blackburn, membră a Consiliului de Cercetări Medicale Edinburgh.

    Succesul cercetătorilor de la Universitatea din Edinburgh poate însemna începutul unui nou curent în medicină. Timusul este primul organ care este afectat de creşterea în vârstă, iar micşorarea acestuia reprezintă principala cauză pentru scăderea imunităţii.

    Medicina regenerativă este o arie de cercetare în creştere, având ca principal obiect de studiu celulele stem.

  • Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de peste 3 ori în primul trimestru, la 6.800 automobile

     Astfel, în perioada ianuarie-martie au fost înmatriculate în Marea Britani, 6.821 de autoturisme noi marca Dacia, faţă de 1.978 unităţi în primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor anunţate vineri de asociaţia producătorilor britanici de automobile.

    Cota de piaţă a mărcii româneşti a urcat astfel de la 0,33% la 0,99%.

    În luna martie, vânzările Dacia pe piaţa britanică au urcat de peste 3 ori, de la 1.651 la 4.973 unităţi, nivel care conferă producătorului de la Mioveni o cotă de piaţă de 1,07%.

    Piaţa auto britanică a crescut cu 13,7% în primele trei luni ale anului, de la 605.200 la 688.100 unităţi. La nivelul lunii martie, creşterea a fost de 17,7%, la 464.800 automobile noi comercializate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kingfisher, care a preluat anul trecut magazinele Bricostore, a făcut o ofertă de 275 milioane euro pentru Mr Bricolage

     Kingfisher, cel mai mare retailer de bricolaj din Europa, poartă negocieri exclusive cu principalii acţionari ai Mr Bricolage, vizând preluarea participaţiei de 41,9% deţinută de ANPF şi pachetului de 26,2% al familiei Tabur, la un preţ de 15 euro pe acţiune, potrivit unui comunicat publicat joi de grupul britanic.

    Ulterior, Kingifhser va lansa o ofertă către acţionarii minoritari la acelaşi preţ.

    Astfel, valoarea tranzacţiei, inclusiv datoriile Mr Bricolage la 31 decembrie, ar fi de 275 milioane euro, se spune în comunicat.

    În urma preluării, reţeaua de francizori şi afiliaţi ai Mr Bricolage ar fi menţinută, iar membrii acesteia ar primi oferte în condiţii îmbunătăţite.

    Finalizarea tranzacţiei va trebui aprobată de autorităţile pentru concurenţă şi va avea loc spre sfârşitul anului financiar 2014-2015, notează compania britanică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vrei să faci bani? Un miliardar îţi oferă o serie de sfaturi pentru a te îmbogăţi

    Richard Branson a renunţat la şcoală la vârsta de 16 ani şi a înfiinţat Student Magazine împreună cu un prieten. A pornit Virgin Records în anii ’70, după care au urmat Virgin Group, Virgin Atlantic, Virgin Mobile şi Virgin Trains, relatează bbc.co.uk.

    Într-un interviu acordat de curând, Richard Branson a dezvăluit o serie de sfaturi ce trebuie luate în considerare pentru a avea succes.

    Urmează-ţi visul şi transformă-l în realitate: fii mereu implicat în visul tău şi în lucrurile care te interesează. Dacă vrei să porneşti o afacere, alege ceva care să te pasioneze; astfel, viaţa ta va fi mult mai bună. “Cred că există o mulţime de oameni cu idei foarte bune, dar extrem de puţini încearcă să le pună în practică”, a spus omul de afaceri.

    Este important să faci lucruri bune: primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când devii antreprenor este să îţi dai seama cum poţi influenţa în mod pozitiv vieţile oamenilor.

    Crede în ideea ta: este o cerinţă de bază. Nu are rost să faci ceva în viaţă dacă nu te simţi bine făcând acel lucru, aşa că trebuie să fii pasionat şi să transmiţi pasiunea ta şi altora. “Nu avea niciun rost să creez o companie aeriană dacă nu voiam să fie mai bună decât toate celelalte companii”, a mai spus Branson.

    Distrează-te şi ai grijă de echipa ta: “Cred cu tărie că e important să te distrezi, iar dacă munca nu îţi mai permite asta, atunci poate e timpul să mergi mai departe.”

    Nu renunţa niciodată: viaţa de antreprenor se aseamămă cu cea a unui aventurier. Sunt multe situaţii în care poţi fi cu spatele la zid şi trebuie să munceşti zi şi noapte pentru a depăşi dificultăţile.

    Când oamenii spun lucruri rele despre tine, dovedeşte-le contrariul: există oameni care vor să îşi construiască o carieră criticându-i pe alţii. Soluţia nu este să intri într-un conflict cu ei, ci să le dovedeşti prin acţiunile tale că se înşeală.