BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Singurul restaurant chinezesc din Bucureşti condus de un chinez

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • Johnny Jin, singurul antreprenor chinez din birourile de la Victoriei

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • 150 de oameni de ştiinţă s-au întâlnit în secret pentru a pregăti o tehnologie revoluţionară care provoacă panică

    Printre organizatori se numără şi George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School

    La începutul săptămânii trecute, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenorii s-au întâlnit în secret pentru a discuta o chestiune majoră care vizează întreaga umanitate.

    În timp ce acest lucru ar putea însemna progrese majore pentru ştiinţa biologică şi sănătatea publică, unii experţi au exprimat îngrijorarea faţă de etica ideii. Unii dintre ei consideră că ceva atât de semnificativ nu ar trebui discutat în spatele uşilor închise.

    Vezi aici ce tehnologie revoluţionară pregătesc savanţii şi de ce aceasta provoacă panică

  • 150 de oameni de ştiinţă s-au întâlnit pentru a crea primul genom uman complet sintetic

    La începutul acestei săptămâni, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenori s-au întâlnit în spatele uşilor închise pentru a discuta despre posibilitatea de a crea primul genom uman în întregime sintetic. Întâlnirea, care a stârnit îngrijorarea în multe medii academice şi religioase, a avut loc, conform celor de la New York Times, la Harvard Medical School din Boston, iar participanţii nu au avut voie să ofere nicio declaraţie presei şi nici să posteze păreri sau impresii pe reţelele de socializare.

    Proiectul numit „HGP-Write: Testing Large Synthetic Genomes in Cells”, îşi propune crearea unui genim uman complet sintetic în cel mult zece ani. Organizatorii au fost George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School, Jef Boeke, director al Institutului de Genetică şi sisteme de la NYU Langone Medical Center şi cercetătorul specializat în nanobiologie, Andrew Hessel.

    Într-un interviu precedent pentru New York Times, Dr.Church a explicat că proiectul, care nu este finanţat încă, are ca obiectiv principal îmbunătăţirea capacităţilor ADN-ului uman, pentru a-l face mai rezistent împotriva viruşilor şi microbilor. Oamenii de ştiinţă au în prezent cunoştinţe de a manipula ADN-ul din celule pentru diverse scopuri, inclusiv producerea de insulină pentru diabet zaharat sau alte boli.

     

  • 150 de oameni de ştiinţă s-au întâlnit pentru a crea primul genom uman complet sintetic

    La începutul acestei săptămâni, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenori s-au întâlnit în spatele uşilor închise pentru a discuta despre posibilitatea de a crea primul genom uman în întregime sintetic. Întâlnirea, care a stârnit îngrijorarea în multe medii academice şi religioase, a avut loc, conform celor de la New York Times, la Harvard Medical School din Boston, iar participanţii nu au avut voie să ofere nicio declaraţie presei şi nici să posteze păreri sau impresii pe reţelele de socializare.

    Proiectul numit „HGP-Write: Testing Large Synthetic Genomes in Cells”, îşi propune crearea unui genim uman complet sintetic în cel mult zece ani. Organizatorii au fost George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School, Jef Boeke, director al Institutului de Genetică şi sisteme de la NYU Langone Medical Center şi cercetătorul specializat în nanobiologie, Andrew Hessel.

    Într-un interviu precedent pentru New York Times, Dr.Church a explicat că proiectul, care nu este finanţat încă, are ca obiectiv principal îmbunătăţirea capacităţilor ADN-ului uman, pentru a-l face mai rezistent împotriva viruşilor şi microbilor. Oamenii de ştiinţă au în prezent cunoştinţe de a manipula ADN-ul din celule pentru diverse scopuri, inclusiv producerea de insulină pentru diabet zaharat sau alte boli.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 16 mai 2016

    COVER STORY: Vin chinezii. Sau nu?

    Dacă în urmă cu o săptămână puteam afirma cu semnul exclamării că „vin chinezii“, după anunţul tranzacţiei de mai bine de jumătate de miliard de euro dintre China Energy Company Limited şi KMGI, afirmaţia şi-a câştigat un semn al întrebării din cauza recentei anchete a DIICOT în cazul Rompetrol II. Totuşi, subiectul a atras atenţia asupra modului în care au evoluat relaţiile dintre România şi China, dar şi asupra perspectivelor dezvoltării acestora în continuare.

    RESURSE UMANE: Suntem pe ultimul loc în Europa la muncitul de acasă
     

    PIAŢA DE CAPITAL: Bursa oferă randamente de top mondial, dar lipsesc tranzacţiile

    INTERNAŢIONAL: Lobbyistul tiranilor, artizanul campaniei lui Donald Trump

    OPINIE: Asumarea rolului de lider orientat către mediu – o investiţie rentabilă

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Care sunt companiile româneşti care pot deveni unicorni

    Un unicorn este un animal fantastic care în lumea tehnologiei a devenit simbolul excepţionalităţii unor companii care au ajuns să valoreze mai mult de un miliard de dolari. Cine nu a auzit de Uber sau de Airbnb sau de Snapchat sau de Xiaomi? România se mândeşte cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă. Când ar putea apărea primul unicorn românesc?

    În imaginea de mai jos puteţi vedea câteva companii româneşti care ar putea deveni unicorni

    Care sunt locurile de pe glob ce se pot lăuda ca fiind zonele cu cei mai mulţi unicorni?

    Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre astfel de companii vă invităm să citiţi cover story-ul “În căutarea primului unicorn românesc”

  • Cum au reuşit trei tineri români să transforme lemnul reciclat în produse de mobilier de lux

    Materia este un exemplu de succes, ca multe altele prezentate în paginile revistei, însă alte zeci de start-up-uri mor în anonimitate. Întâmplarea face că am avut ocazia să-l cunosc pe Silviu Andrei Petran la o conferinţă despre situaţia antreprenoriatului din România. Un raport întocmit de EY România a dezvăluit faptul că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună. Din acest punct a reînceput discuţia cu Petran, în biroul său dintr-o casă aflată pe o stradă liniştită din nordul Capitalei. „Energia şi pasiunea ta merg în antreprenoriat, însă nu ştii dacă o să ai succes. Eu consider că merită să faci acest sacrificiu, pentru că o faci dintr-o nebunie în care vrei să faci lucrurile altfel“, spune Silviu, aşezat cu un picior sub el pe canapeaua moale din birou.

    „Antreprenoriatul este o zonă de investiţie, o zonă în care nu urmăreşti să-ţi iei banii în trei ani de zile. Trebuie să ai supermultă răbdare. Clar în primii doi ani ai nişte handicapuri, nu te duci în excursii, nu mai ai aceleaşi cheltuieli. E un şoc pe care-l ai la un moment dat, dar îţi doreşti foarte mult, dai bice până când ştii că funcţionează“, adaugă el.

    Acum doi ani, Cristian Branea a venit cu ideea unui start-up în producţia de mobilier, apoi i-a cooptat pe cei doi în echipă şi au aplicat la o competiţi de afaceri sociale. Materia a fost selectat printre cei zece finalişti şi au primit 32.000 de euro finanţare şi consultanţă. Fiecare a mai pus bani din buzunar şi au pornit afacerea cu aproape 60.000 de euro. „Am mers într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici“, spune Silviu Andrei Petran. Mobila Materia realizată din lemn reciclat, cu un aer minimalist, a atras privirile oamenilor, dar şi cumpărători. „Produsele s-au făcut cunoscute prin felul lor foarte autentic de a fi, foarte simple, naturale, masive. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2015, al doilea an de existenţă, ne-am susţinut businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de arhitecţi sau de la proprietari care au fost superîncântaţi de produse.“

    Un exemplu de lucrare individuală este amenajarea spaţiului restaurantului Simbio, cu care se mândresc şi care atrage alte proiecte. Numai că ideea iniţială a businessului nu a fost axarea pe proiecte individuale (fie ele localuri sau proiecte rezidenţiale), ci creare a unor mini-serii de produse pe care să le vândă offline sau online, ceea ce nu s-a întâmplat anul trecut, dar este în plan pentru 2016. Primul pas în acest sens a fost participarea la târgul internaţional de mobilă imm Cologne. „Am luat o finanţare de la Ministerul Economiei prin fondul de minimis, care s-a ocupat de participarea României la târg. Acolo am avut o surpriză. Alături de nume foarte mari din industrie, care fac milioane de produse, eram şi noi cu un stand de 20 mp cu produse care erau dintr-un alt film şi care au avut supermare lipici“, povesteşte entuziasmat Petran.

    Iar acest lucru s-a transformat în comenzi, deşi standul lor nu s-a aflat în secţiunea de design a târgului, ci în cea repartizată ţării noastre. „Am obţinut comenzi din Kuala Lumpur, Tokio, SUA sau Europa. Un american a comandat standul nostru de trei ori, tot ce era în stand ori trei. Am crezut că era nebun“, îşi aduce aminte antreprenorul. Şi pe partea de B2B spune că lucrurile au mers bine şi că se află în discuţii cu mai mulţi distribuitori. „A fost un proces de învăţare valoros, am putut vedea ce preţuri se practică în afară, cum să ne poziţionăm produsele ş.a.m.d. Motiv pentru care vrem să facem asta în fiecare an. În toamnă vrem să participăm la un alt târg în Europa.“

    Fapt care ar trebui să ducă şi la mai multe exporturi, acesta fiind „obiectivul încă de la început“. Ironic este că, potrivit spuselor lui Silviu, compania a supravieţuit anul trecut în principal datorită comenzilor din România. „A fost o surpriză faptul că am găsit destul de mult lipici în România. Nu era în planul nostru să vindem pe plan local. Nu ne aşteptam. Noi am rezistat anul trecut datorită faptului că am avut cereri din ţară, partea cu exteriorul a venit abia anul ăsta după târgul de la Köln“, afirmă antreprenorul. Start-up-ul a avut o cifră de afaceri de peste 6.100 de euro în 2014, iar în 2015 afacerile au crescut la 22.000 de euro şi pentru anul în curs estimarea este de 300.000 de euro, luând în considerare faptul că în primul trimestru al anului au avut vânzări de 45.000 de euro.

  • Tânărul de 21 de ani pe care Apple vrea cu disperare să-l angajeze. I-a refuzat fără să clipească

    John Meyer, un tânăr de 21 de ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur şi să plătească taxele universitare din banii săi. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi jobul de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.