BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Cine este misteriosul cumpărător al pictorului Adrian Ghenie?

    Cu câteva zile în urmă media anunţa că pictorul clujean Adrian Ghenie a vândut la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s tabloul „Autoportret ca Vincent Van Gogh“ pentru 2,59 milioane dolari. Este al doilea tablou vândut de Ghenie pentru o sumă cu şase zerouri, după „Floarea soarelui în 1937“ vândut în februarie la Londra cu 3.117.000 de lire sterline; dincolo de apropierile de Van Gogh, tablourile mai au în comun faptul că au fost cumpărate de persoane din Asia. Dacă identitatea chinezului care a cumpărat „Floarea soarelui în 1937“ nu a fost dezvăluită, putem spune că „Autoportretul ca Vincent Van Gogh“ a fost cumpărat de un antreprenor japonez, care a cheltuit într-o singură săptămână, la două licitaţii de artă, 98 de milioane de dolari.

    Este vorba de Yusaku Maezawa, în vârstă de 40 de ani, un antreprenor al internetului care a fondat în 1998 compania de e-commerce Start Today şi în 2004 retailerul de modă Zozotown. Yusaku Maezawa se află pe locul 17 în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi japonezi, cu o avere estimată la 2,7 miliarde dolari.

    Pictura lui Ghenie a fost prezentată la începutul licitaţiei, stârnind ceea ce Bloomberg numeşte o avalanşă de oferte; Maezawa a licitat prin telefon, concurând pentru pictura lui Ghenie cu cel puţin cinci ofertanţi. Aşa că pictura, estimată de specialiştii de la Sotheby’s între 200.000 şi 300.000 de dolari, a ajuns la peste 2,5 milioane dolari. După opera lui Ghenie, japonezul a licitat pentru „Chameleon“ de Cristopher Wool, pictură estimată la 14 milioane de dolari şi vândută cu 13,9 milioane de dolari.

    Cele două tablouri cumpărate de la Sotheby’s au făcut ca suma cheltuită de Maezawa pentru tablouri într-o săptămână să ajungă la 98 de milioane de dolari; antreprenorul a mai cumpărat de la Christie, pe 10 mai, cinci opere de artă, pentru care a dat 81,4 milioane de dolari, printre care şi un tablou de 57,3 milioane de dolari al lui Jean-Michel Basquiat. Celelalte tablouri achiziţionate sunt „Runaway Nurse“ de Richard Prince, pentru 9,7 milioane dolari, un record pentru artist, o sculptură de Jeff Koons, intitulată „Lobster“ (6,9 milioane dolari), o instalaţie mobilă a lui Alexander Calder, în valoare de 5,8 milioane dolari, şi o instalaţie de lumini de Bruce Nauman, „Eat War“, pentru care a plătit 1,69 milioane dolari.

    Maezawa este fondator al Contemporary Art Foundation din Tokio şi a anunţat că va organiza expoziţii publice acolo de două ori pe an, adăugând că va deschide o galerie privată de artă în Chiba, oraşul său natal. Mai mult, Maezawa vrea să deschidă o galerie pentru artiştii japonezi care vor să expună la Londra, pentru a le permite acestora să ia contact cu arta şi cultura occidentală. Practic, toate mişcările antreprenorului japonez pot fi definite, simplu, drept apariţia unui mare colecţionar de artă, în stare să influenţeze domeniul, aşa cum o fac Charles Saatchi, Andy Hall, fostul trader de petrol care acum deschide muzee şi fundaţii dedicate artei, sau mai cunoscuţii Leonardo DiCaprio ori David şi Victoria Beckham.

    Vânzarea taboului lui Ghenie mai poate fi privită drept o reuşită majoră şi pentru că specialiştii vorbesc de o piaţă a artei în scădere, după o lungă perioadă de creştere a preţurilor; sigur că formulările pot părea, într-o oarecare măsură, hazardate, cum poţi vorbi de o piaţă în scădere în condiţiile în care colecţionarii au plătit 361 de milioane de dolari pentru 11 lucrări?!

    Dar dacă privim în urmă cu un an, vom descoperi că licitaţiile de atunci ale marilor case adunau 2,7 miliarde de dolari, cu o sculptură de Giacometti pentru care s-au plătit 141,3 milioane de dolari şi un Picasso de 179,4 milioane dolari şi cu o armată de ruşi bogaţi care s-au bătut pe lucrări de Monet, Henry Moore, Edgar Degas sau Modigliani.

    Un an mai târziu avem pieţe volatile, fonduri de investiţii cu frâna trasă şi nesiguranţa din preajma alegerilor; rezultatul înseamnă vânzări de primăvară, la New York, de „numai“ 1,1 miliarde dolari. De această dată eroii au fost nu ruşii, ci cumpărătorii din Asia; nu suntem siguri că termenul cumpărători este totuşi folosit corect, în condiţiile în care o treime din loturile puse în vânzare nu şi-au găsut noi proprietari, cam o treime din locurile sălilor din Rockefeller Center au rămas neocupate, multe tablouri s-au vândut sub estimările minime de preţ sau au rămas nevândute, cum sunt două dintre picturile suprarealistului belgian Rene Magritte. Cu atât mai importantă reuşita lui Ghenie, putem spune.

  • Grupul suedez H&M deschide mâine primul magazin COS din România, pe Calea Victoriei

    Grupul suedez H&M, unul dintre cele mai importante nume de pe scena mondială a modei, va deschide mâine primul magazin din România sub brandul COS, acesta urmând a fi poziţionat pe Calea Victoriei, numărul 116, vizavi de multibrandul de lux The Place deţinut de antreprenoarea Iulia Dobrin. Magazinul se află în apropierea hotelului de cinci stele Radisson Blu. Spaţiul, ocupat anterior de o bijuterie, este împărţit în subsol, parter şi etaj, şi deşi are o deschidere mică (cu o vitrină de doar circa 7 metri), are o adâncime mare, astfel că suprafaţa este potrivită pentru că căutau suedezii.

    Această marcă a fost lansată prima oară în anul 2007, la Londra în Marea Britanie iar de atunci, COS şi-a deschis magazine în întreaga Europă, în Asia, America de Nord şi în Orientul Mijlociu. Astăzi COS are 154 de magazine în 29 de ţări, operaţiunile online fiind de asemenea disponibile pe 19 pieţe.

    COS, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie, este al doilea cel mai important brand pentru grupul suedez după cifra de afaceri şi numărul de magazine deschise, după cel fanion care dă şi numele întregului grup. Prin comparaţie, H&M are peste 3.600 de magazine dintr-un total de sub 3.900 de unităţi. Brandul fanion este de altfel prezent în aproape toate colţurile globului.

    Pe acelaşi segment de preţ cu COS pe piaţa locală activează Massimo Dutti, brandul grupului spaniol Inditex. Acesta din urmă este prezent local cu şapte branduri, printre care şi Zara.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Teodor Blidăruş este noul preşedinte al ANIS

    Cofondatorul companiei de soluţii software de business Softelligence, Teodor Blidăruş a fost votat preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii din România (ANIS) în cadrul Adunării Generale din 25 mai.

    Teodor Blidăruş are o experienţă de peste 20 ani în industria IT. Ca formare inginer, însă cu vocaţie de antreprenor, s-a remarcat pentru calităţile sale de lider, conducând numeroase echipe implicate în proiecte importante de integrare şi dezvoltare de software de business. De asemenea, este recunoscut şi pentru realizarea şi managementul sistemului Charisma dezvoltat în România şi folosit în peste 17 ţări din Europa Centrală şi de Est.

    “Cred cu tărie că România este un centru important a dezvoltării tehnologice din regiune, iar numărul tot mai mare de proiecte de antreprenoriat, educaţie şi finanţare axate pe domeniul IT încurajează tot mai mult competitivitatea acestui sector. În ultimii ani, ANIS a desfăşurat activităţi complexe, gândite atât pentru facilitarea relaţiilor cu instituţiile statului, cât şi pentru creşterea notorietăţii companiilor de soft-ware româneşti pe plan extern. În calitate de Preşedinte ANIS, obiectivele mele vizează creşterea indus-triei de software româneşti prin stimularea exportului, a dezvoltării pieţei interne şi a adopţiei de tehnologie atât în sectorul privat cât şi în cel public, dar şi poziţionarea României ca unul din principalii vectori de punere în practică a transformării digitale la nivel internaţional.“ menţionează Teodor Blidăruş, Managing Partner Softelligence.

    În ANIS, Teodor Blidăruş este membru din anul 2013 în calitate de Vicepreşedinte Educaţie Continuă. Până în prezent, responsabilităţile sale s-au axat pe educarea specialiştilor IT, sprijinirea antreprenorilor şi creşterea exportului românesc de produse şi servicii software. În tot acest timp a fost implicat în proiecte importante ale ANIS precum Romanian Software Index, cât şi în realizarea studiilor Software and IT Services în România din 2015 şi 2016.

  • Ce greşeli fac antreprenorii din IT atunci când merg la „pitch-uri“ pentru obţinerea de investiţii

    Teama de a dezvălui o informaţie esenţială pentru ca aceasta să nu fie furată, prezentarea unei idei de business care nu rezolvă o problemă în societate şi lipsa de documentare privind portofoliul fondului de investiţii de la care se vor bani sunt doar câteva dintre cel mai frecvent întâlnite greşeli pe care le fac antreprenorii care vor să obţină finanţare de la un fond de investiţii. Lipsa finanţării este unul dintre principalele obstacole ale dezvoltării afacerilor mici şi mijlocii din sectorul tehnologiei şi în România, câtă vreme antreprenorii nu au resurse pentru a-şi transpune ideea într-un business viabil, iar băncile sunt reticente la finanţarea afacerilor aflate la început de drum.

    „Valoarea unui pitch bun este dată şi de faptul că antreprenorul petrece suficient de mult timp explicându-le oamenilor ce problemă urmează să rezolve prin ideea de afaceri pe care o are”, a declarat Fredrik Nylander, partener în cadrul fondului de venture capital Lakestar.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • A transformat criza în cel mai bun moment pentru afacerea pe care o conduce – a crescut în timp ce alţii nu puteau opri căderea

    Ce a făcut Manuela Plăpcianu în ultimii şase ani a avut ca rezultat o piaţă de artă mai prietenoasă, dar şi o creştere de peste o treime a numărului de cumpărători (şi de pasionaţi) dintr-un domeniu care a simţit criza într-un mod pozitiv.

    Din biroul său de la etajul 1 al palatului Cesianu-Racoviţă, care adăposteşte Galeriile Artmark, Manuela Plăpcianu teoretizează cu seninătate despre antreprenoriat, la distanţă de peste şase ani de momentul când s-a retras din banking şi a intrat ca CEO şi acţionar în zona artei. Recunoaşte că a avut şase ani intenşi, că noul statut a venit la pachet cu dificultăţi pe care intraprenoriatul nu ţi le oferă şi exemplifică printr-o paralelă între viaţa unui antreprenor şi cea a personajului principal din trilogia „Stăpânul inelelor“: „Frodo nu s-a născut erou. Frodo nu are nicio calitate ieşită din comun, nu este mai deştept sau mai talentat decât alţi hobbiţi, nu a absolvit mastere de supravieţuire şi cu siguranţă Frodo nu s-a născut învingător.

    Doar că, la un moment dat, ajunge într-un complex de situaţii de unde nu mai poate da înapoi. Se comite. Cam aşa este şi cu antreprenorul. Nici antreprenorul nu s-a născut antreprenor. Nu are cum să prevadă complexul situaţiilor (care în limbajul colocvial se numesc încurcături) în care se va afla. La fel ca Frodo, te-ai comis şi, indiferent de cât de mult se complică lucrurile şi indiferent cât de departe de planul iniţial ai fi, trebuie să mergi mai departe. Nu există drum înapoi“.

    De fapt, uitându-se înapoi, Manuela Plăpcianu este mulţumită: a lansat şase companii noi, pe care le-a gândit ca să diversifice si să complementarizeze oferta culturală a Artmark, şi a lucrat intensiv la ceea ce ea numeşte „profesionalizarea şi accesibilizarea pieţei de artă din România“. Manuela Plăpcianu deţine acum 20% din Artmark, 80% fiind deţinut de Alexandru Bâldea, care a fondat Artmark în 2008 alături de Radu Boroianu, regizor de teatru şi fost ambasador al României în Elveţia.

    Îi place să creadă că motivul pentru care piaţa de artă a tot crescut în ultimii ani (până la o valoare de 20 de milioane de euro de la o valoare de aproximativ 8 milioane de euro în 2008, când a fost lansată Galeria Artmark) este legat de vectorul de profesionalizare pe care Artmark l-a adus, prin instrumentele create pentru a transparentiza şi a credibiliza piaţa. Indexul Pieţei de Artă, un catalog care se actualizează în fiecare an şi care este auditat de PricewaterhouseCoopers, face o radiografie a tuturor tranzacţiilor publice pentru peste 1.000 de artişti români tranzacţionaţi public în România în ultimii 20 de ani.

    La o răsfoire scurtă a Indexului de Artă, oricine poate înţelege de ce criza a fost o oportunitate pentru zona de artă, randamentele de doi digiţi devenind o raritate în alte domenii în ultimii ani. „Criza financiară a fost o oportunitate pentru piaţa de artă, a fost o alternativă investiţională pentru toţi cei care înainte preferau un alt tip de plasament“, spune şi Manuela Plăpcianu, care a văzut clienţii venind în galerii dinspre piaţa imobiliară sau dinspre bursă, deoarece randamentele în artă erau mult mai ademenitoare. „Investitorii s-au îndreptat către artă şi pentru că, în scenariul cel mai pesimist posibil, rămâi cu un Ţuculescu. Achiziţiile însă nu au niciodată în spate doar o raţiune investiţională ori monetară, ci există un complex de factori care determină încheierea unei tranzacţii. Prin oferta tematică diversă, prin programe educaţionale, dar şi prin varietatea lucrărilor şi propunerea unor preţuri de pornire încurajatoare am vrut să arătăm oamenilor că arta nu este un lux. Luxul este timpul pe care îl aloci pentru artă, nu potenţa financiară“, explică Manuela Plăpcianu strategia prin care a ajuns la o creştere de 34% a numărului de clienţi noi în 2014.

    Modul cum a fost materializată democratizarea artei a început cu „preţurile neintimidante“ (în jurul câtorva sute de euro) şi cu oferta care a pornit de la artă plastică şi a ajuns la cabinetul de curiozităţi, la iluminism, la erotică, la ezoterică, la România Regală, la benzi desenate, la fotografie, la lucrări în alb şi negru, la artă decorativă, la vinuri de colecţie, la ceramică, la ceasuri vechi, la carte veche şi obiecte de scris, la whisky-uri japoneze, la şampanii de colecţie, la obiecte din epoca de aur, la afişe, la jucării de colecţie şi până la maşini vechi, mobilier de grădină sau bijuterii.

    Aşa că Manuela Plăpcianu spune că a avut un 2014 excepţional: „Intens, dinamic, fertil, scurt. A fost un an de diversificare şi de complementarizare a ofertei Artmark, cu câte 4-5 licitaţii în fiecare lună, cu primele cursuri de management al artei în ţară şi cu primele licitaţii caritabile“. Practic, Artmark înseamnă în acest moment şapte companii: Casa de Licitaţii Artmark, Lavacow – Casa de licitaţii virtuală care comercializează cu precădere artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, Art Games – o companie care dezvoltă şi vinde softuri dedicate pieţei de artă, Artmark Historical Estate – care tranzacţionează imobile istorice & identităţi culturale, ArtSociety, Institutul de Management al Artei Artmark, ArtSafari.

  • Tânăra de 24 de ani care a construit o companie de succes şi a compus muzică alături de un câştigător al premiului Grammy

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

    Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.

    Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.

    Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

    L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“.  La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.

    Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.

    Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.

    A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.

    În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.

    Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“

  • Absolventa de ASE care vinde prăjituri de 200.000 de euro

    Probabil că Alina Sudriu este pe cale să devină un antreprenor în serie, deşi nu se defineşte astfel. Este absolventă de ASE şi are un master în marketing şi strategii tot acolo. Şcoala i-a folosit pentru experienţă, dar nu în business, ci ca experienţă de viaţă.

    Cu trei ani în urmă, după concediul de maternitate, inima n-a mai tras-o spre imobiliare, unde lucrase înainte, aşa că s-a mobilizat şi în câteva luni a obţinut toate autorizaţiile, avizele şi aprobările necesare şi a pornit un laborator de cofetărie micuţ, cu un singur angajat. Ideea era de a oferi torturi de bună calitate şi arătoase, pentru evenimente speciale, fără să facă rabat de la calitatea ingredientelor folosite.

    Era undeva la finele anului 2012. „Am început prin a trimite mostre din produsele noastre pentru că nu ştia nimeni de existenţa noastră şi am zis: cum o să ne facem cunoscuţi? Nu avem bani pentru campanii de PR, nu avem bani de reclame în reviste, aşa că hai să ne facem cunoscuţi altfel, să trimitem mostre, oamenii să ne spună cum li se pare şi în timp să ajungă să comande de la noi, ceea ce chiar s-a întâmplat“.

    În primăvara lui 2013 numărul comenzilor crescuse şi a trebuit să aducă încă doi angajaţi. Anul trecut cifra de afaceri a fost în jur de 200.000 de euro şi lucrau 10 oameni. „Acum suntem 15 şi până în iunie cifra de afaceri este la circa 150.000 de euro. Cred că suntem îndreptăţiţi să estimăm undeva la 300.000 de euro la sfârşitul anului“.

    Important este să o priviţi pe Alina Sudriu ca pe o antreprenoare şi nu ca pe o pasionată de domeniu. Reţineţi că în echipa Grace Coutures sunt doi artişti plastici, responsabili cu partea vizuală, dar şi o echipă de vânzări, trei fete care răspund la mailuri şi asigură consultanţă pentru clienţi.

    A fost o pasiune sau e mai degrabă business nişat? „Este într-adevăr un business nişat. N-aş putea spune că am fost toată viaţa pasionată de cofetărie, dar am simţit în piaţă nevoia de a face altceva, de a oferi un produs personalizat pentru orice fel de eveniment.“

    Am vorbit despre Alina Sudriu ca despre un „serial entrepreneur“ pentru că îşi alege cu grijă nişele şi, după cum aţi putut constata, îşi organizează afacerile după reguli precise – cofetărie cu trei oameni de vânzări! Recent, împreună cu cea mai bună prietenă, tot mămică tânără, a lansat un serviciu de livrare de mâncare proaspătă pentru bebeluşi, livrată la precomandă a doua zi, la mămici acasă. „Sunt multe mămici care muncesc şi sunt foarte ocupate, dar care vor totuşi să ofere copilului un preparat bio şi poate nu au timp să alerge prin toate pieţele după produsele bio, poate nu au timp să studieze toate reţetele. Cumva ne-am gândit ca businessul nostru să ofere ceva în plus, ceva ce nu există şi aşa am început şi Baby fresh food.“

    Pentru moment spune că se concentrează pe Grace Couture şi pe lansarea Baby Fresh Food, „dar la anul sigur mai coacem noi ceva. Devine cumva o adicţie. Vrei şi îţi vin idei şi crezi atât de mult în ele încât, prin asocierea cu oamenii potriviţi, în timp putem să dezvoltăm şi alte concepte. Dar să fie ceva de calitate“.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 mai 2016

    COVER STORY: Ascensiunea SUV
     
    De la vehicule miliater la camionete, de la maşini de familie la modele de lux – istoria aşa-numitelor Sports Utility Vehicles (SUV) începe încă din anii 30, dar succesul lor a devenit evident la sfârşitul secolului trecut. Iar mai recent, popularitatea lui Duster nu face decât să confirme acest succes. Care este secretul popularităţii uriaşe de cre se bucură SUV-urile şi cât de mult reprezintă ele în contextul industriei auto globale?

    SOCIETATE: Avem circa 300 de organizaţii de lobby. Ce fac acestea? 

    TINERI MANAGERI: Povestea din spatele listării vedetei de AeRo

    ECONOMIE: Cine este în spatele celui mai controversat blog de pe Wall Street

    TEHNOLOGIE: Ascensiunea asistenţilor personali virtuali

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 mai 2016

    COVER STORY: Ascensiunea SUV
     
    De la vehicule miliater la camionete, de la maşini de familie la modele de lux – istoria aşa-numitelor Sports Utility Vehicles (SUV) începe încă din anii 30, dar succesul lor a devenit evident la sfârşitul secolului trecut. Iar mai recent, popularitatea lui Duster nu face decât să confirme acest succes. Care este secretul popularităţii uriaşe de cre se bucură SUV-urile şi cât de mult reprezintă ele în contextul industriei auto globale?

    SOCIETATE: Avem circa 300 de organizaţii de lobby. Ce fac acestea? 

    TINERI MANAGERI: Povestea din spatele listării vedetei de AeRo

    ECONOMIE: Cine este în spatele celui mai controversat blog de pe Wall Street

    TEHNOLOGIE: Ascensiunea asistenţilor personali virtuali

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.