Aruncarea în aer a hidrocentralei Nova Kahovka de pe Nipru, de 357 MW, de aproape două ori mai mare decât cea de la Vidraru din România, explozia conductei de amoniac de mare capacitate Togliati-Odesa de 2500 km lungime şi sabotajul conductei de gaz subacvatice Nord Stream arată că obiectivele economice strategice devin noua ţintă a războaielor.
S-a tot vorbit de câteva decenii de „războaiele economice“, dar iată că în nebunia războiului din Est expresia se materializează pur şi simplu prin sabojate şi distrugeri ale unor obiective economice, de infrastructură energetică esenţială, care înmagazinează poate zeci de ani de muncă.
Probabil că aceste distrugeri au fost planificate din vreme şi se va vedea cui vor folosi mai mult. Cert este că este dramatic să vezi cum îţi ia decade să proiectezi şi să construieşti o conductă subterană de mare adâncime sau o mare hidrocentrală şi într-o clipă toată această muncă poate dispărea.
În România, vestea momentului de piaţa de capital şi de energie este listarea la Bursă a Hidroelectrica, adică a marilor hidrocentrale precum Porţile de Fier, Vidraru sau Bicaz şi nu te poţi gândi, la ştirea distrugerilor din Ucraina, ce valoare incomensurabilă au acestea.
Nici nu mai este vorba de preţul energiei care a explodat în ultimii doi ani şi de profitul net al acestei companii care practic transformă natura în bani şi nici de efortul care nu va fi măsurat niciodată al zecilor de mii de muncitori şi ingineri care le-au făcut.
Este vorba pur şi simplu că aceste obiective aparent industriale ajung să facă parte din esenţa, din structura economică a unei ţări. Nu sunt o fabrică pe care o muţi mâine în Vietnam aşa cum s-a întâmplat cu Nokia de la Cluj. O hidrocentrală precum Porţile de Fier sau Vidraru transcede valoarea economică propriu-zisă. Să o evaluezi este ca şi cum ai evalua munţii Bucegi sau râul Olt. Cât valorează?
Economia are limitele ei, iar natura este printre ele. Cu atât mai mult după experienţa prin care a trecut toată omenirea, pusă la pământ timp de aproape doi ani de un virus. Dintr-o dată oamenii şi-au amintit că dincolo de malluri, de maşini şi de televizoare plate, dacă nu există natură nu există nimic. Un nuc are nevoie de şapte ani să ajungă pe rod. Eficienţă, productivitate, scalabilitate… sunt zero în faţa răbdării naturii. Nu poţi să grăbeşti viaţa.
După inventarea legii lui Moore, de dublare a puterii microprocesoarelor la şase luni, după miniaturizarea tehnologiei şi comunicarea instantanee, oamenii au ajuns să se uite la un puiet de măr şi să se mire de ce nu mănâncă fructe a doua zi după ce l-au pus în grădină.
Inclusiv pe piaţa de capital se dovedeşte că răbdarea unei construcţii, unei investiţii pe termen lung îşi arată roadele în decenii. De aceea, evaluarea Hidroelectrica ar trebui să ia în calcul capacitatea de a livra valoare pe termen lung şi poziţia acestei companii în sistemul energetic şi economic naţional.
La o cifra de afaceri de 1,8 miliarde de euro şi un profit net de 0,9 miliarde de euro în 2022, Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie din România ca valoare a profitului. Un multiplu de cel puţin 20 de ori al profitului net pentru a obţine valoarea companiei nu este deloc o evaluarea prea hazardată, în condiţiile în care companiile industriale sunt evaluate la multipli de 9-10 Ebitda, adică profitul înainte de dobânzi, taxe şi amortizare.
Ca urmare, Fondul Proprietatea ar aduce deservicii imense nu numai acţionarilor săi actuali, dintre care cei mulţi, cu 30%, sunt chiar fondurile de pensii Pilon II, adică salariaţii români, ci întregii economii româneşti dacă ar accepta o evaluare a Hidroelectrica sub 20 miliarde de euro în vederea listării la Bursă.